Saturday, July 31, 2010

Deseo del dia

de aici.

Pentru ca nu mi-am mai dorit nimic de multa vreme, tare mi-ar placea ca acest deseo sa se implineasca. Sa nu se mai incapataneze nimeni sa caute ceva cu lumanarea unde acel ceva nu exista. Sau din obligatie social-morala. Pentru ca doare rau. Si pe tine, si pe celalalt, si pe confident.

Da, poti sa stai langa cineva pe care nu il iubesti. Da'.... de ce sa faci asta? Poate doar daca te bazezi pe faptul ca nu vei trai prea mult :)

Saptamana asta am fost recipientul multor dureri prea intense. Deh, ce altfel de oameni sa atrag eu?

Friday, July 30, 2010

Relationship DNA

"All marriages have a distinctive pattern, a kind of marital DNA, that surfaces in any kind of meaningful interaction. This is why Gottman asks couples to tell the story of how they met, because he found that when a husband and a wife recount the most important episode in their relationship, that pattern shows up right away. (...) Predicting divorce is pattern recognition."

"He has found that he can find out much of what he needs to know just by focusing on what he calls The Four Horsemen:
  • defensiveness;
  • stonewalling;
  • criticism;
  • contempt.
Even within the Four Horsemen, in fact, there is one emotion that he considers the most important of all: contempt. If Gottman observes one or both partners in a marriage showing contempt toward the other, he considers it the single most important sign that the marriage is in trouble."

"Gottman has found, in fact, that the presence of contempt in a marriage can even predict such things as how many colds a husband or a wife gets; in other words having someone you love express contempt toward you is so stressful that it begins to affect the functioning of your immune system."

din Blink, Malcolm Gladwell


To whom it may concern.

Si cateva comentarii: oare the story of how they met e cea mai importanta? Nu cumva the story of how they committed? Care sa fie the most important episode in their relationship? Am in minte exemplul unui cuplu care s-a cunoscut oferindu-si sprijin si s-a legat oficial din interes. El e inca depresiv si are probleme de sanatate iar ea... ea nu uita ca doar a fost acolo la momentul potrivit si probabil da semne de contempt la tot pasul, fara sa constientizeze. Chiar daca el se chinuie din greu sa schimbe lucrurile. Apoi exemplul unui cuplu in care totul a fost fairytale pana cand nu a mai fost. Cand esti intr-un cuplu fairytale, ai face bine sa nu gresesti deloc, pentru ca daca esti human nu mai esti fairytale.

Nonetheless. Daca cei doi membri ai unui cuplu isi asuma pretul in sanatate, echilibru, viziune si oportunitati pe care il platesc atunci cand aleg sa stea langa cineva care-i face mai mult miserable decat happy, sa faci matematica dintr-o relatie isi pierde orice sens.

Wednesday, July 21, 2010

Box of chocolates

You never-never-ever-never know what you're gonna get :)

Tuesday, July 20, 2010

Intelepciuni de la Winnie the Pooh

In weekend mi-am luat un stilou nou, sa-l adaug colectiei. L-am luat ca era prea dragalas, cu un Winnie the Pooh mare, galben si zambitor si un magarus albastru, timid, cu urechile lasate in jos si botul roz. Eu am crescut in era before-Disney, asa ca habar n-aveam cine e acest Winnie the Pooh.

Ei bine, google m-a luminat si mi-a spus cum ca Winnie a fost si foarte intelept. For instance:

  • “You can't stay in your corner of the Forest waiting for others to come to you. You have to go to them sometimes.”
  • “If the person you are talking to doesn't appear to be listening, be patient. It may simply be that he has a small piece of fluff in his ear.”
  • “Don't underestimate the value of Doing Nothing, of just going along, listening to all the things you can't hear, and not bothering.” This is one thing I never ever never underestimate! ;)
  • “Nobody can be uncheered with a balloon” (din pacate eu stiu cativa oameni care cred ca baloanele sunt niste prostii...)
  • “"Well," said Pooh, "what I like best -- " and then he had to stop and think. Because although Eating Honey was a very good thing to do, there was a moment just before you began to eat it which was better than when you were, but he didn't know what it was called”. Asteptarea. A-ti imagina cum va fi cand. Mierea plus dorinta. I like this bear :)
  • It gets you nowhere if the other person's tail is only just in sight for the second half of the conversation.
  • "It is more fun to talk with someone who doesn't use long, difficult words but rather short, easy words like 'What about lunch?' "
  • "Some people care too much. I think it's called love." (and here is where I melted :) )
  • "If there ever comes a day when we can't be together keep me in your heart, I'll stay there forever"
  • "You can't help respecting anybody who can spell TUESDAY, even if he doesn't spell it right; but spelling isn't everything. There are days when spelling Tuesday simply doesn't count." (not around here, dar na, eu mai am mult de crescut si deocamdata ma uit cu atentie si la spelling)




Sunday, July 18, 2010

Bretele prea colorate si prea la vedere.

Vara toate greselile de stil sunt la vederea tuturor. Si uite, bag de seama ca am multe tabuuri. Pentru ca nu mi-as lasa funditele si bulinutele de pe chiloti la vedere, mi se pare ca si sutienelor ar trebui sa li se aplice acelasi regim. Mie imi par la fel de... intime.

M-am saturat de cate bretele de sutien expuse ochilor tuturor am vazut zilele astea. Unele domnisoare si doamne chiar cred ca faptul ca susnumitele bretele sunt colorate le scoate din regimul lenjeriei intime. As in le vezi doar tu, the girl in the mirror si cine mai da o mana de ajutor la dezbracat.

Politetea si autocontrolul au niste maneci atat de largi incat tabuurilor mele nu li se vad bretelele decat in intimitate. Dar ca toate defularile, din cand in cand, mai ales cand se aduna kilometri de bretele negre, mov, rosii, roz si albe care imi sar in ochi si imi striga "aaaaaaalmost a lady", ies la suprafata. Tabuurile politicoase sunt cele care nu se vad, de culoarea pielii. The only kind I wear.

Ar putea incerca si doamnele. Ar fi mai putin vizibile, desi la fel de expuse.

PS: am vazut niste poze cu mine in clasa a 8-a... not nice. Bleumarin cu negru. Ironically, here I am dupa 13 ani si imi permit tirade la adresa bretelelor rogvaiv :)

Saturday, July 17, 2010

Dormarunt

E o localitate in Calarasi, in drum spre mare. Ma tot gandesc la ea. Oare pe oamenii de acolo ii cheama dormarunteni sau dormaruntei? Eu as vrea sa-i cheme dormaruntei. Par hapsani si asta i-ar face mai placuti.

Oare dorurile lor sunt marunte? Poate nici nu-i doare sufletul vreodata. Iar un dormaruntel bolnav de inima rea, n-ai sa vezi prea curand. Poate au o inima mica-mica. Marunta :)

Nu mi-ar placea sa am nici un iubit, nici o prietena de-acolo. Mie imi plac oamenii mai intensi. Cu Dormaimare.

Friday, July 16, 2010

Oamenii ne-blanzi.

Zilele astea scriu mai mult pe hartie. Cu cerneala, pe hartia potrivita, mi se pare ca scriu lucruri pretioase pentru ca cerneala straluceste frumos sub lumina lampadarului :)

E un domn care tot suna desi nu primeste raspunsul care ii place. Ma irita teribil sa-i vad numele pe ecranul telefonului si nu-mi dadeam seama de ce pana nu am rasfoit azi Micul Print. Pentru mine e un fel de I-Ching.

Mie imi plac oamenii cu care e nevoie de un proces de imblanzire, nu-mi plac oamenii blanzi deja. Imi plac doar de la distanta oamenii care nu respecta spatiul, fie el sufletesc sau chiar fizic al altora. Niciodata de aproape pentru ca ei se baga in spatiul meu si eu ma dau tot mai spate, deci distanta dintre noi ramane in cel mai bun caz constanta :)

Am visat ca nu mai stateam pe scaunul din dreapta, dar mergeam pe drumul ala de poveste de la Rasnov spre Poiana. Cu cat se apropie scoala de soferi cu atat imi dau seama ca ador sa fiu copilot de fapt. E partea cea mai placuta din condus. Ceva in genul ador condusul, m-as putea uita ore in sir la oameni care conduc.

Pentru ca foarte rar ajung in dreapta unui om care nu-mi place, apreciez mult ca ei au treaba lor acolo si e musai sa se concentreze iar eu ii pot urmari, analiza si privi dupa pofta inimii :) Oamenii sunt foarte frumosi in plin flow.

Pentru ca oamenii sa se apropie pe bune, nu doar fals, social, e nevoie de ritualuri. Iar ritualurile take time. Trebuie sa ai multa rabdare. La inceput sa te asezi ceva mai departe. Sa privesti si sa te lasi privit initial doar cu coada ochiului, graiul fiind izvor de neintelegeri :) Apoi treptat vei putea sa te asezi din ce in ce mai aproape.

Thursday, July 15, 2010

Din "Cartea Soaptelor"

Minunata. M-a vrajit de la prima pagina si mi-e greu sa explic cum anume. E ceva atat de hipnotic, "condimentat" si pictural in stilul in care scrie omul acesta...

Si daca eu nu pot spune mai bine, sa spuna citatele. As fi subliniat trei sferturi din carte daca astfel nu as fi redus valoarea vorbelor.

"Ca sa nu gresesti, spunea. Alfabetul e inceputul, de-asta ii si spune alfabet. Poti incepe de oriunde, cu conditia sa poti descurca inceputul."

"Cum sa fotografiezi oglinda fara sa te vezi tu insuti in ea? Cum sa intelegi lumea, situandu-te inafara ei?"

"Ceasurile s-au inventat din neputinta de a stapani timpul, spunea nenea Simon, lasandu-se in perne moi, pe canapeaua din curte si inchizand ochii multumit. Ca si armele, care sunt un semn de neputinta si nu de putere."

"E bine, spunea, sa te intrerupi din cand in cand. Daca te uiti intruna la un lucru, la acelasi lucru, nu-l mai vezi."

"Asa cum ziua taierii pruncilor nu i-a putut ucide pe toti pruncii, tot asa ziua arderii cartilor nu a putut distruge toate cartile. In razboiul dintre stapaniri si carti, desi numai cartile mor, stapanirile nu castiga niciodata. Pentru ca oamenii au scris mai mult decat au puterea sa uite."


PS: un interviu interesant cu Varujan Vosganian, autorul Cartii Soaptelor. Nevermind titlul, e total nereprezentativ pentru continutul discutiei si dealtfel foarte prost ales.
PPS: (si ce nume frumos, Armine :) )

Monday, July 12, 2010

Maneca scurta nu!

Offff, domnilor, ce bine v-ar sta daca nu ati mai purta camasi cu maneca scurta la pantaloni din stofa... Like... niciodata!

Da, stiu ca e cald. Hai, bine, poate la pantaloni din doc. Dar va rog eu, niciodata la pantaloni din stofa. Si niciodata-niciodata pe sub sacou. Aratati ca niste baietei, iar asta nu e bine chiar mereu.

Iar noua femeilor ne plac atat de mult manecile suflecate putin pana sub cot ca e si pacat, zau asa.

Sunday, July 11, 2010

Intrebare subtire de tot. Unde se prezinta in fata cititorilor Zar Intelept.

Majoritatea liniilor de demarcatie sunt subtiri si asta e teribil de enervant la ele. De exemplu linia dintre sinceritate prea multa si prostie, linia dintre speranta prea multa si refuzul realitatii, dintre seductie prea multa si hartuire, intre geniu si nebunie, intre pasiune si obsesie...

Subtiri ca o felie de carpaccio taiata de un maestro taietor de carpaccio, pe care il doare in fund ca taie felii transparente dintr-un vitel cu ochi maaaaari si bot umed si roz. Subtiri ca o foita de calc. Subtiri ca o esarfa de matase. Ca hartia pentru origami. Ca un somalez din bancurile cu somalezii care se ascund in grup la v-ati-ascunselea dupa o coada de matura.

Cred ca ai prins ideea. Subtiri rau, cat sa le observi cu greu si sa-ti vina sa te prefaci ca nici nu erau acolo cand te-ai uitat tu dupa linia de demarcatie dintre cele doua teritorii care nu te mai lasa sa dormi noaptea de griji.

Si-acum, intreb si eu ca un om naiv, ca doar nu mi-am atarnat degeaba firma in casuta aia verde de deasupra acestor randuri. Linia dintre acel lucru "la care e greu de ajuns pentru ca de fapt nu e pentru tine (punct!)" si acel lucru "la care e greu de ajuns pentru ca nu e pentru tine (acum)", asta de ce e si mai subtire, pentru numele lui dumnezeu?

De unde stii daca sa te opresti de tot sau doar sa iei o pauza si sa speri ca pana revii se aliniaza planetele ca lumea?


PS: in vremuri ca astea, pe langa a-mi dori sa fiu mai degraba un agricultor care cultiva afine si lavanda si alte griji nu are, imi mai doresc si ca, pe langa dezvoltare personala, in scoli sa se predea si Bazele Ezoterismului. Asta sau sa nu fi plecat Niciu la mare cu Zar Intelept dupa ea...

Friday, July 9, 2010

Suntem la fel

Mie imi plac rau de tot oamenii. Sa-i cunosc, sa-i cunosc de-adevaratelea, sa-i observ, sa-i aud vorbind, sa-i vad mancand, sa-i vad cum zambesc cand zambesc ei sincer si din tot sufletul, sa-mi povesteasca, sa aflu ce-i mana pe ei dimineata sa se ridice din pat si sa se bucure la gandul noii zile, sa aud crampeie de viata, importante pentru ei.

Si pentru ca imi plac atat de mult si stiu ca in interiorul fiecaruia e de fapt o lume, o intreaga lume, pe care o apreciez si o respect chiar daca e diferita de a mea, mi se intampla rar sa fiu intoleranta si rea. Pe dinauntru, caci pe dinafara nu sunt niciodata. Poate din lasitate, desi eu prefer sa-i spun politete. Depinde din care parte a autenticitatii te uiti.

Aseara am cunoscut pe cineva care mi-a displacut rau de tot. Rrrrau de tot, dupa cum spunea domnul fara picioare din gara de la Brasov. Atat de rau incat am spus o mica rautate. Mica-mica si usor interpretabila drept glumita piperata, insa mare pentru mine pentru ca a fost surprinzatoare.

Vezi tu, de fiecare data cand avem o reactie puternica la ceva sau cineva asta nu se intampla out of the blue and just because. Motivul fortei reactiei este autenticitatea. Persoana sau intamplarea ne-a produs un moment de revelatie. Ne-am vazut si ne-am recunoscut in persoana sau intamplarea respectiva ca intr-o oglinda. Si ne-a placut mult, cazul atractiilor intre oameni sau a descoperirilor de hobby-uri; sau ne-a displacut mult, cazul antipatiilor.

Carl Gustav Jung vorbeste despre conceptul de umbra, acel amestec de trasaturi reprimate, ascunse de noi undeva sub un pres mare-mare, pentru ca nu ne plac si despre care ne temem ca sunt atat de hidoase incat daca ar afla cineva ca le avem si noi, nu ne-ar mai iubi never-ever. De fiecare data cand avem o reactie puternica de antipatie fata de cineva, e pentru ca persoana aceea vorbeste si se comporta ca umbra noastra, careia noi ii punem o perna pe fata si o indesam undeva in camaruta din spate, sa nu o vada nimeni.

Pentru ca e ca acea parte din noi pe care nu o toleram si pe care o gasim prea urata si neplacuta pentru a fi iubita.

Ca sa ne protejam de astfel de revelatii, cum ca si noi suntem rai de fapt, macar partial, dezvoltam si folosim mecanisme, e adevarat protectoare insa perverse: ne refulam umbra cat mai adanc in inconstient, o negam pana in panzele albe si o proiectam asupra altora. Numai pentru a ne proteja imaginea in fata propriilor nostri ochi.

Pentru mine aseara s-a terminat tarziu. Nu am putut adormi prea repede gandindu-ma ca si eu sunt la fel, macar partial.

Umbra mea imi spune rautacioasa ca sunt meticuloasa pana la enervare, ca vreau sa propovaduiesc modul corect, al meu evident, ca tare mi-ar placea sa am dreptate mereu si ca pot fi ireverentioasa fata de oamenii care nu stralucesc din prima. A, si ca imi trebuie multa atentie de la ceilalti. Putine lucruri de care sa fiu mandra, intr-adevar...

Nu mi-as mai pierde prea curand timpul langa persoana respectiva si, daca ne-am bloca amandoua intr-un lift, as gasi iute si eficient cea mai rapida metoda de a iesi de-acolo doar de groaza timpului petrecut alaturi de ea. Insa umanitatea si defectele ei, atat de asemanatoare cu ale mele, le pot intelege si cu mintea si cu sufletul.

Daca ne-am trezi dintr-o data goi unii in fata altora, toti ne-am urati cu grimase disperate si cu gesturi smucite de acoperire. Desi suntem la fel, nelinistitor de la fel.

Saturday, July 3, 2010

Marathon-hugs

Le-am gasit aici :)

"Wrap you up in their arms"

Oricat de mult mi-ar placea mie cuvintele, cat ma bucur ca sunt de atatea ori neincapatoare! Ca e nevoie de imagini, de ochi, de taceri, de imbratisari, de batai pe umar, de strangeri de mana, de stari "din alea".

Asa se apropie oamenii, prin stari "din alea", mai rar de-adevaratelea prin vorbe.