Si uite-asa, dupa niste conversatii, dupa ceva gandit am ajuns iar la dilema mea dintotdeauna: unde e mai interesant, mai autentic si mai de invatat? Inauntru sau inafara? In universul interior, prin introspectie sau "in afara", in comunitate, in intamplarile celorlalti?
Probabil ca acest cerc de idei e de fapt o roata. Tot invartind-o, ajungi sa vezi toata lumea si, intr-un final, la o destinatie. Una care se bifurca, pentru un ultim amuzament.
Cand eram eu mai mica incercam din greu sa gasesc un raspuns intrebarilor de felul asta. Bine-bine, nu exista absolut dar macar sa disecam bine inexistenta lui. Acum prefer abordarea Hiccup (baiatul din How to Train Your Dragon): arunc niste zahar cubic paradoxurilor si dilemelor.
Cand le imblanzesti scoti ce e mai bun din ele.
2 comments:
Eu cred ca trebuie sa existe o alternanta, nu una bine definita si riguros respectata, dar trebuie sa fie o revenire succesiva a launtricului la exterior. Lui dinafara trebuie sa i se succeada dinauntru. Traind doar in una din ele, in cele din urma te vei pierde, vei fi inghitit. Nevoia de digerare exista si la nivel cortical si spiritual. Necesitatea de a evalua, a asimila si a transforma experientele dinafara in nutrimente pentru sufletul tau, nu se pot realiza decat prin revenirea la sine.
Pe de alta parte, as putea fi contrazis de Proust si de Baudelaire. Primul era un taciturn, un adept al introspectiei dusa la extrem, dar care a scris capodopera "In cautarea timpului pierdut" neavand un contact revelator cu exteriorul. Cel de al doilea era o persoana exuberanta ce isi petrecea cea mai mare parte a timpului explorand viata in toate formele ei hedonistice: bordeluri, banchete, carciumile epocii. "Florile raului" este panorama intregii lui vieti.
De fapt, eu doar vroiam sa-ti multumesc pentru Panait Istrati. Iti multumesc ca mi l-ai prezentat! Este dureros de real, viu si actual.
Da, doua exemple artistice foarte bine alese, Roman. Si aurita cale combinata :) Eu cred la fel, ca daca le combini, iesi cu un mare plus. Doar ca atunci cand te scufunzi intr-una din cele doua optiuni, respectiva pare atat de potrivita, de... one and only.
Sa-mi asum totusi faptul ca asta e din cauza ca eu insist sa-mi pastrez credinta in lucruri absolute :)
Apropos de Panait Istrati, el combina ambele lumi. Si cred ca asta e motivul pentru care toti oamenii pe care ii stiu eu si l-au citit il percep cam la fel: dureros de uman si de viu.
PS: ma bucur mult ca ai revenit. Da si tu un mail sa-mi povestesti ce mai faci.
Post a Comment