"Dintr-o data, ochii lui au imbatranit. Nu frica este in ei, ci ura. Ura fata de viitor. Iubirea Minotaurului a devenit poroasa si a inceput sa lase loc urii generale fata de viitorul care s-a instapanit in jurul nostru in toiul fricii din fiecare noapte pentru ziua de maine. Insa eu, iubita lui, sunt inca intoarsa catre dragoste, iar dragostea este o vesnica zi de maine si iata cum ne separam. In ura lui catre viitor nu e loc de dragoste, si nici de mine in ea. (...)"
"Si asta nu era tot. Boala a trecut de la suflet la trup."
de Milorad Pavic, in Mantia de stele
...................................................................................................
"Cam asa trec unele boli. De la suflet, de la o suferinta, la trup, la o durere, la o slabiciune. Si-apoi ne miram ca s-a dus Minotaurul... Poate ca l-am sufocat, l-am tarat dupa noi ca sa-l ducem departe de locurile in care l-am gasit, ca sa ne asiguram ca nu pleaca. Poate ca nu i-am dat timp sa-si traiasca suferintele. Poate ca ne-a fost ciuda pe sclipirea-i din ochi cand povestea despre viata lui de dinainte, sclipire pe care nu am mai fost in stare sa i-o punem la loc. Si de ciuda il taram si mai departe, si mai departe. Si de durere Minotaurul se imputineaza, slabeste, se micsoreaza. Il doare. Pana cand o sa ajunga o umbra de Minotaur. Da' macar va fi umbra noastra! Cand nu o sa mai poata merge, ne vom fi atins scopul. Minotaurul nu va pleca de langa noi, cum au facut-o altii."
Mi-a amintit putin de tristul dresaj al puilor de elefanti...
0 comments:
Post a Comment