Sunday, February 28, 2010

Bucuriile mici-mici de azi

  • simultane de spalat pe dinti, cu Niciu'. In timpul acestor simultane, de-a lungul timpului mi-am dezvoltat abilitatea de a vorbi in timp ce ma spal pe dinti. Tu poti? :P
  • sa schimb lenjeria de pat dimineata. Ma bucur astfel de doua ori: in timp ce o schimb, atingand bumbacul fin, parfumat si calcat si gandindu-ma cat o sa-mi placa diseara si... seara, la culcare.
  • niste sincronicitati. Mie imi aduc mereu mai multa claritate.
  • ciupercile. Sunt... frumoase. Cu cat sunt mai mici cu atat sunt mai frumoase.
  • ieri am creat in biblioteca un spatiu pentru toate cutiile cu jocuri. Cand eram mica imi doream sa am un loc special, inchis cu usi, pentru jocuri. Sa le deschid si sa imi vina sa zambesc. Better late than never :)

Saturday, February 27, 2010

Prima mea poezie

Ieri am scris prima mea poezie. Desi am citit pana in clasa a cincea toate cartile existente in casa intr-un mod total nediscriminatoriu si un an mai tarziu incepusem un caiet in care amestecam intamplarile reale de la joaca si copiii din jurul blocului cu povesti imaginate, o poezie nu am scris pana ieri.

Vezi tu, poezia asta e partial a mea si partial a altcuiva. Si ma intreb daca doamnei Nora Iuga i-ar placea :) Am "scris-o" la un seminar de Scriere Creativa, umpland niste spatii goale cu cuvintele mele. Poezia originala se cheama "O femeie rade". Poeziei mele i-as spune "Sub turban".

Si uite-asa ajung, dupa doua paragrafe, la referinta culturala din titlu. Maybe I am meant to write :)


"Sub turban"

Pasare simurgh fara culori,
Femeia rade incontinuu :)

Septembrie e un amestec de frunze
Si noaptea un sfetnic mai mult adormit
Cu cearsaful sfasiat la jumatate.

Numeste o lumina ca un turban,
Numeste un invatat persan
Care-l citeste pe Khayyam.

Pasare simurgh fara culori,
Noaptea trebuie sa fim visatori.


(daca-i musai, cu placere :) Don't laugh much, pretty please.)

Thursday, February 25, 2010

Tuesday, February 23, 2010

Deseo del dia

Dear God,


pretty please, I want a job that I can do from home. Desired job description: read, come up with ideas, do research, read again, sleep, walk a lot, jog, take pictures, admire people, watch movies, write, listen to stories and get inspiration, slowly become better and better and not bitter and bitter-er, like so many other tired people that only see the sun from behind office windows.


Thank you,

yours truly


PS: you did a very good job with the seasons. How else would we enjoy now the first spring-ish days if it weren't for the gorgeous winter? You honestly rock :)

PPS: 1.000. And counting.

Thursday, February 18, 2010

Mai sunt trei zile de inscrieri!

Da, doar trei zile in care te poti inscrie la cursul "Inteligenta Emotionala-Relatia cu Tine" despre care am povestit mai deunazi aici. Uite ce spune Raluca in descrierea cursului:

"Ce inveti in acest program:
  1. Ce poti face daca iti doresti sa ai o relatie functionala cu tine, adica sa te vezi asa cum esti, sa auzi ceea ce ai sa-ti comunici si sa te simti…
  2. Ca pentru a te desavarsi este necesar sa te accepti asa cum esti tu…
  3. Iar acceptarea inseamna iubire neconditionata. Sa te iubesti pe tine cu partea ta luminoasa dar si cu zonele tale “de umbra”."

Asa ca trimite un mail la office[at]steps4change.ro si cere-i elfului din spatele adresei sa-ti pastreze si tie un loc.

Wednesday, February 17, 2010

Citesc o carte pentru altcineva

Citesc Cesare Pavese, "Meseria de a trai". Un omulet care m-a invatat pe mine vara trecuta despre soprane mi-a povestit cu multa pasiune despre aceasta carte asa ca o pusesem pe o lista de must-read. M-a surprins cat de greu m-a prins. Au trecut doua zile pana sa ajung pe la pagina 52. Sa spun totusi ca e tiparita cu corp de litera mic si ca are o prefata fascinanta dar stufoasa.

O placere uriasa de-a mea este sa impartasesc povesti despre carti, fragmente din carti cu altcineva. Sa ii vad ochii cand asculta ceea ce ii citesc, sa-i observ gandurile in plina conturare. Citind "Meseria de a trai" m-am trezit adesea gandindu-ma la cineva, la faptul ca i-ar fi prins bine sa citeasca aceasta carte. Ca i-ar fi prins bine sa citeasca punct. Ca daca ar fi citit acum ar fi umblat vizibil mai aproape de nori decat de Groapa Marianelor, undeva pe fund.

Imi vine in minte acum un discurs, dar nu stiu exact de unde sa il iau. Era ceva de genul "nicio problema pe care o traiesti nu e noua, cineva s-a mai confruntat cu ea si a scris o carte despre asta, cauta cartea aia, citeste-o si o sa gasesti o posibila solutie". Pacat, mare pacat de oamenii care nu citesc. E un jingle Radio Guerilla pe care nu o sa-l redau aici pentru ca nu il cred in totalitate adevarat. Insa partial este.

"O femeie care nu e proasta intalneste mai devreme sau mai tarziu o ruina umana si incearca sa o salveze." Am scris un text despre femeile care se indragostesc de "proiecte". Care investesc viata si resursele lor pentru a da un final mai fericit, spera ele, povestii careia mama lor nu a putut sa-i dea unul. O sa-i dau tot, si ceea ce nu am inca, spun ele, si o sa stea, nu o sa plece, ca tata... Eu, fericit copil al unui cuplu care s-a dezvoltat, a rezistat si a imbatranit frumos, probabil ca nu voi putea intelege niciodata in intregime acest fel de disperare.

"Singurele femei pe care merita sa le iei in casatorie sunt cele in care nu poti avea incredere in aceasta privinta. Insa cel mai cumplit lucru: arta vietii consta in a ascunde persoanelor celor mai dragi propria bucurie de a fi cu ele, altfel le pierzi."

"Adevaratul ratat nu e cel care nu reuseste in lucrurile mari -cine reuseste?- ci in cele marunte. Sa nu poti avea un camin al tau, sa nu poti pastra un prieten, sa nu poti satisface o femeie: sa nu-ti castigi viata ca oricare altul. Acesta este cel mai trist ratat."

"Asa se termina tineretea: cand vezi ca daruirea totala si naiva n-o vrea nimeni. Si sunt doua feluri de-a sfarsi astfel: sa-ti dai seama ca n-o vor altii si sa-ti dai seama ca n-o putem accepta noi. Cei slabi imbatranesc in primul fel, cei tari in al doilea." Asta e citatul pe care mi l-a redat Andreea, Andreea cu sopranele. Si cu ochelari. Nu mai auzisem demult un citat care sa provoace un mic cutremur si multa tacere. Era mijlocul lui iunie, tocmai trecusem prin trei zile in care daruirea mea parca fusese primita cu noduri. Parca. Nu atunci se termina tineretea. Se termina cand incepe sa-ti fie frica sa scuturi ce trebuie scuturat, sa nu cumva sa faci prea mult curent.


Ciudate motivele pentru care ne prinde o carte. Tristetea, cinismul si ideile misogine nu fac parte din reteta castigatoare in cazul meu. Cartea asta insa simt ca nu o citesc pentru mine. O citesc pentru cineva care ar fi trebuit sa o citeasca si caruia i-ar fi dat de gandit astfel incat sa ajunga mai bine decat este acum.

Friday, February 12, 2010

Ziggi- Need to tell you this


Cineva ar putea face un studiu stiintific (din categoria "cercetatorii britanici au descoperit ca") despre efectul usor euforic al muzicii reggae asupra ascultatorilor. Am facut patru semestre de statistica pentru stiinte sociale, ceea ce ma recomanda pentru a selecta playlist-ul :)


Wednesday, February 10, 2010

Curs Steps4Change despre Inteligenta Emotionala


Cate definitii se gasesc pentru inteligenta emotionala... Si cate suferinte avem pentru ca pierdem la un moment dat, in vartejul lucrurilor care ni se tot intampla, legatura cu noi...

Am ajuns, in patru ani de dezvoltare personala cu intentie si cateodata si planificare sa cred ca daca ar fi un secret (poate ca e, poate ca nu e), sigur acesta este: a pastra, ingriji si intari legatura cu fiinta noastra si cu ceea ce ne cere ca sa ii fie bine.

De dezvoltarea inteligentei emotionale tine sa nu mai mancam cand ne e pofta de-o vorba buna, sa nu mai sabotam mai mult sau mai putin constient relatiile despre care stim ca nu sunt pentru noi, sa nu mai plangem (mai degraba doamnele :) , iertat sa-mi fie stereotipul, pentru ca barbatii nu plang, ei fac ulcer, atac de cord si migrena cronicizata) cand de fapt suntem furiosi.

Luni pe 22 februarie (in 12 zile, adica) Raluca Mohanu tine un curs de trei ore despre Inteligenta Emotionala. Se cheama "Inteligenta Emotionala-Relatia cu Tine" (adica fiecare cu el/ea :) ) si va fi despre cum sa inveti tot ce iti e necesar despre tine, cum sa accepti ceea ce esti (in intregime, umbre si intunecimi included!) si cum sa-ti fii cat mai drag/a. Ca doar te vezi in oglinda zilnic si petreci impreuna cu tine destul de multa vreme.

Daca vrei sa te inscrii, citeste aici pe Steps4Change mai multe detalii si apoi da un mail la office[at]steps4change.

(luna trecuta a fost prima oara cand nu am mai fost si participant 100%. E fascinant sa vezi atatia oameni frumosi, deschisi si care inca vor sa fie si mai buni, toti adunati la un loc. Cred ca de-aia sunt unii participanti care revin iar si iar.)

Friday, February 5, 2010

Cirese, carti, concurs



Dragi copii si fosti copii, o veste gustoasa!

Nu, nu vine vara ca sa mancam cirese si sa ne agatam cateva si dupa urechi. Adica o sa vina, insa nu acum. Mai tarziu. Candva dupa concursul cu zburat, crescut si praf de zane de pe cherrytales.ro.

Avem de dat la schimb pentru cele mai frumoase sapte amintiri si/sau invataturi din copilarie sapte seturi de carti cu Peter Pan, baietelul caruia ii placea atat de mult copilaria incat nu voia sa se mai faca mare niciodata.

Cum facem: pai pana pe 25 februarie (adica mai ai exact douazeci de zile) scrie-ne o poveste despre copilaria ta. Poate fi o amintire sau un invatamant desprins din acele zile care acum par mai frumoase, mai lungi si mai colorate (poate pentru ca erau :) ). Trimite textul Giei la gia[at]cherrytales.ro si unul dintre cele sapte seturi de volume magice, cu praf de zane, poate fi al tau.

Copilareala placuta! (sa scrii frumos, da?)

Thursday, February 4, 2010

The Brass Balls speech

Because the most we have to learn is from whoever or whatever bothers us, annoys us to the extremes. This speech I received a while ago helped me admit some things and I sure hope it will help somebody else.



What I saw, beyond the "fuck-or-walk" attitude, is that the brass thingies, well, we have them or we don't. It takes brass balls to live the life we want, not the life we ended up living because... "this is where life brought us".

Element of surprise number one is that we don't really need to prove them through brass actions. Element of surprise number two is that others too can see if we have them or not. In the life we live and in the decisions we take.

The Empirical Rule for Peace of Mind

Simple, as most things are unless we insist on making them huge, extremely important (as in "it should have been ready yesterday") and complicated (as in "it's so complicated, I would explain it to you but you wouldn't understand it").

If you have a warm, fuzzy feeling after doing something, then you most probably did the right thing. If you feel your stomach turned into an empty pouch, if you wish to turn back the time for only a few minutes... Then you did the wrong thing.

Too bad with this easy-peasy-lemon-squeezy rule for the peace of mind you only figure it out after the event. A posteriori. And there are some of us that didn't yet understand all wisdom lies in the guts. True, knowledge and information live up in the penthouse. But wisdom... that's another story.

One that has to do with the way we connect to ourselves.

I have come to understand over the past few years that the most precious asset I have is my own peace of mind, my own state of ever-curious calmness, my own peace made with myself and the astounding combination I am (the astounding combinations WE ALL ARE).

If I have it, the possibilities that lay in front of me are innumerable. I can basically do anything I want, I can start anything that pleases me and, most important, I can STOP doing whatever brings me a negative balance: it takes out of me more that it gives me.

The only way to figure out if a certain decision will bring you peace of mind or torment-in-rates is to sharpen your intuition. Listen to what your stomach has to say.

Yet we, the hyper-rationalistic victims of left-brain-based education still laugh at intuition. We laugh at dreams. We laugh at signs, flows of energy and horoscopes. Because we can only believe what we can see, not realizing that by saying it so proudly we actually tell the world how little we CAN actually see. Or do.

We laugh because we believe intuition wears wavy, flowery skirts, big bangle earrings, turquoise make-up and cries at romantic movies. We rarely see beyond the skirt and the handkerchiefs. We rarely see it takes... let's call them... guts to act upon whatever you believe in. And they hide *ummm, how to put it* under the skirt :)