Tuesday, December 28, 2010

Thursday, December 23, 2010

Matematica urarilor de bine

Daca s-ar aduna, plus cu plus cu plus cu plus toate urarile pe care le primim in zilele speciale (de exemplu de Craciun, na!) am fi o planeta intreaga de oameni foarte fericiti, lipsiti de cearcane si fresh ca frunzele de andive, sanatosi tun, plini de daruri si de oameni dragi si mai linistiti ca o hoarda portocalie de calugari tibetani care leviteaza. Si foarte-foarte-foarte iubiti, ceea ce, in unele subpuncte, contravine aspectului fresh si lipsit de cearcane :P

Eu de exemplu tot primesc de doi ani, pentru ziua mea de nastere, multe urari de sanatate. Care sanatate a cam dat cu virgula lately. Unde s-au risipit urarile? De ce nu le-am prins intr-un recipient mare, sa stea acolo si sa-mi fie de folos cand e cazul?

Unde se duc urarile si efectele lor, cand se duc de la noi, destinatarii lor? Oare e posibil sa primim urari cu minus, care scad totalul final?

Tu sa nu-ti risipesti urarile de sanatate imbuibandu-te cu prea multe sarmalute, cozonaci si prajituri. Sa te bucuri cat poti si sa tii bine deschisi si deschise ochii, urechile si bratele pentru tot ce o sa-ti fie frumos zilele astea. Da?

Tuesday, December 21, 2010

Masura? Ce-i aia?

Pentru ca toti ne dorim exact ceea ce nu avem, asa as vrea si eu sa pot manca doar o pralina, un singur patratel de ciocolata, o singura banana si nu tot ciorchinele. As vrea sa nu ma mai supar cate o saptamana, sa nu ma mai apuce cooking-sprees de o zi intreaga si sa nu mai citesc trei carti in paralel. Sa nu mai mananc mult, din pura placere. Sa nu mai asortez cerceii cu sosetele, ghetele, chilotii si esarfa.

E ca si cum eu nu am fost inzestrata cu simtul masurii. Sau am o masura mai mare decat a unora.

Monday, December 20, 2010

A little bit of summer

"One must maintain a little bit of summer, even in the middle of winter."
~Henry David Thoreau

Sunday, December 19, 2010

A vedea vs. a intelege

Inca nu inteleg de ce se uita oamenii la seriale. Vara asta doar credeam ca am inteles. Asa ca imi este si mai greu sa-mi dau seama de ce am inceput sa ma uit si eu.

Serialul asta l-am inceput din curiozitate. Mi-au povestit despre el niste oameni a caror inteligenta o apreciez si am mai citit si intr-o carte. Amuzant, nu? Sa citesti despre un serial intr-o carte. Din doua una: sunt in urma de tot cu artele vizuale sau citesc cutting-edge books. Si de curand cineva mi-a spus ceva ciudat despre mine: cum ca in primele luni cand ne cunoscusem ii trimiteam atat de putine mesaje nonverbale incat nu reusea sa se prinda ce simt si ce cred in legatura cu un subiect anume.

Ma uit de vreo saptamana la Lie to Me si la primele episoade mi-am luat si notite, dintr-un adanc inradacinat obicei de soarece de biblioteca.

Pe masura ce avansez cu episoadele, ma tot intreb o chestie: bine-bine, si la ce imi foloseste sa stiu daca X sau Y imi spun sau nu o minciuna?

Cu ce ma ajuta sa stiu care e relieful de la suprafata daca nu stiu ce se ascunde in adancuri? De ce crede ca asta e cea mai buna solutie? Ce anume din mine il face sa aleaga sa ma minta? Am oare dreptul sa sap in adancurile lui?

Sunt de acord ca exteriorul reflecta o parte substantiala din interior. Insa nu tot interiorul. Ce-i ramane ascunsa unei astfel de abordari este motivatia, mecanismul care a dus la raspunsul respectiv si tot lantul de intamplari si decizii de dinainte.

Pe care poate ca nici nu avem dreptul sa le cunoastem. In sufletul fiecaruia dintre noi ar trebui sa aiba dreptul de a intra un numar redus de alti oameni, aceia care au avut rabdarea necesara procesului de Imblanzire despre care vorbeste vulpea din Micul Print. Inafara de ei, ceilalti vad lucrurile ca un calup de paine feliata cand ele sunt de fapt un bloc compact.


Sa presupunem ca eu am o tresarire si o micro-expresie de 'en garde!' cand vrei sa te asezi mai aproape de mine. Daca ai vazut acest film si ti s-a parut ca acum ai in mana cheia descifrarii comportamentelor tuturor celor din jur, s-ar putea sa intelegi ceva total gresit, cum ca mi-ai fi antipatic sau mi-ar fi teama de tine.

Insa daca ti-ai fi folosit bunul-simt si intuitia din suflet, aceea nepervertita, ai fi vazut lucrurile asa cum sunt de fapt. Poate ca ai fi avut curajul sa ma intrebi inainte sa-mi pui pe tava, voila!, o concluzie demna de tot rasul.

Degeaba stii sa vezi daca nu ai rabdarea sa intelegi. Detaliile si macro-urile pot fi fascinante in dantelaria lor de poveste. Daca nu stii insa unde sa le incadrezi ramai cu fascinatia. Asta in cele mai bune cazuri.

Cel mai bine ar fi sa respectam acel spatiu din sufletul fiecaruia care ar trebui sa-i ramana accesibil numai lui. Uneori, in numele unor idei si idealuri abstracte uitam ca la societatea care le-a generat s-a ajuns prin suma sufletelor, puse la un loc. Si ne vine sa disecam sufletele fara sa vedem ca astfel ne va da cu virgula la urmatorul recensamant al societatii.

Friday, December 10, 2010

Dor de fulgi mari si desi

Nu mi se pare deloc surprinzator ca oamenii ajung sa faca sex in masina, contorsionandu-se comic intr-un spatiu atat putin generos si riscand sa chicoteasca si sa fie intelesi gresit :) . Intre cele doua scaune din fata se poate crea atat de multa intimitate incat vrem sa profitam de magia pe care aproape ca poti pune degetul.

Am vazut azi, de la inaltimea autobuzului cum el avea in palma schimbatorul de viteze. Intuiesc ca schimba viteza :) Ea si-a facut palma caus si a acoperit mana lui. Se misca asa invaluitor ca sigur lui i s-au schimbat ceva viteze cardiace si probabil mai mult de-atat. Apoi autobuzul a fost mai iute de roti decat peugeotul verzui.

La randul meu am iertat ceva ce mi se paruse imposibil sa iert pana atunci, in magia intimitatii create intre cele doua scaune. Altadata mi-am povestit o bucatica din viata si am ascultat niste confesiuni, intr-un intuneric cu luminite de la intrarea in Bucuresti.

Am fredonat cu gura pana la urechi muzici frantuzesti si pe doamna Ella, am urmarit curioasa ce piese alegea sa repete partenerul de drum. Am facut poze din profil, am mangaiat degete, am desfacut capace de sticle de apa, am indesat ursuleti din jeleu si migdale in gura unei stimate si dragi soferite... Am adunat floarea-soarelui si gandacei, frunze, ghinde.

Insa cea mai draga amintire invaluita in acea magie a intimitatii care se poate crea intre doi oameni intr-o masina o am de acum cinci ani, cam pe vremea asta. Incepuse sa ninga brusc de tot si ningea tare si des, ca in povesti. In Bucuresti traficul se blocase si se circula incet-incet, ca in povesti :)

Eram in scaunul din dreapta al unui Spark. Inauntru era cald, aromat si intuneric. Dupa o zi grea, rasuflasem usurata si ma aruncasem in scaunul confortabil. Tot drumul am ascultat o singura piesa, intr-o repetitie delicios de obsesiva.



Unchained Melody, in decor de fulgi mari si pe fundalul ritmului lenes de stergatoare.

Asta imi vine in minte daca as vrea sa imi imaginez liniste, pace si o stare de beatitudine linistita, cand nu iti mai trebuie nimic pentru ca ai totul. O singura data a mai nins ca atunci. Dar o sa mai ninga, iarna is still young :)

Thursday, December 9, 2010

My magic reminder

Pe mine nu ma surprinde deloc ca mi-am cumparat inca o pereche de cercei de la targul de Craciun de la sala Dalles. Obisnuiesc sa-mi cumpar cercei asa cum unele femei mananca ciocolata. Cu singura diferenta ca eu mananc si ciocolata si cumpar si cercei :) (ma gandesc sa cer o marire de salariu cu acest motiv: you see, I'm special therefore I need more money to support such never-seen-before specialness :P )

Cerceii astia sunt deosebiti, nu sunt doar cercei ci un magic reminder. Ca un talisman menit sa iti aminteasca de ceva anume. Eu mi-am luat talismanul de Acceptare. Doua pene albastre ca cerul vara, cu liniute albe, ca valatucii de nori vara. Din fimo, usori ca vara :)

Au si poveste: "Magic Reminders sunt acele mici obiecte care iti reamintesc in fiecare zi ca viata e magica. Un Talisman (reminder) poate fi un obiect pe care intentionezi sa-l folosesti pentru a-ti aminti ceva. Sunt atatea lucruri care ne pot face viata mai frumoasa! Recunostinta, Credinta, Daruirea, Iubirea, Rabdarea, Perseverenta sunt cateva dintre ele. (...)"

Am purtat luni talismanul meu varatic si stiu ca e o naivitate sa cred ca datorita lui eu am fost altfel intr-o anumita imprejurare insa... asta nu ma impiedica sa cred.

De cel putin 15 ori mi-am plimbat luni degetele pe liniile rafinate ale cerceilor-pana, cu cer de vara si nori. Si mi-am amintit sa iau lucrurile asa cum vin, sa inspir si sa primesc intamplarile din acea zi. Fara sa mai consum suflet si energie opunandu-ma, fara sa mai consum gandire rationalizand cum ar fi trebuit sa fie lucrurile de fapt.

Nu mi-a fost usor. Mi-a fost greu, mai ales ca ultimele luni din viata mea, incepand cu 1 august, nu au fost printre cele mai usoare.

Iar pe seara... Pe seara am purtat o... discutie sa-i spunem, cu cineva tare furios. Pe mine ma incapaciteaza furia. Nu stiu ce sa fac in fata unui om care imi arunca cu sageti din ochi ca un experimentat luptator apas, care se inroseste de nervi si care spune lucruri neplacute si de cele mai multe ori exagerat de necugetate.

Nu stiu daca din teama mea cred asta, insa o cred: cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine, pentru celalalt si pentru univers este sa stai singur cand esti furios. Spunem atatea prostii si atatea neadevaruri si exagerari cand suntem furiosi... iar asta are o explicatie stiintifica dar explicatia nu repara sufletele pe care le ranim cand ne infuriem.

Ca sa nu ma enervez (eu percepeam discutia ca fiind nedreapta), m-am retras in mine si imi urmaream cu deosebita atentie respiratia. L-am lasat pe partenerul de discutie sa se intretina cu aparenta mea de carne si oase iar eu plecasem departe.

Pentru ca era deja foarte intuneric afara si geamurile incaperii mari de tot, mi-am surprins reflexia in geam. Cerceii mei incredibil de albastri se vedeau clar, clar de tot. Era aproape ireal conturul lor intr-un ghemotoc de ceata gri.

Dintr-o data, m-am intors in aparenta de carne si oase si am stat acolo, prezenta cu tot ce sunt, sa ascult si sa primesc vorbele care nu imi placeau.

Am tacut, nu am protestat. O mare realizare pentru mine, dotata cu o minte destul de agera, dinti ascutiti de om tanar si nerabdator si (so they say :D ), quite gifted in situatii de confruntari verbale.

Ma minunam de reactia mea. Am ne-protestat pana la sfarsit. Am acceptat.

Bine, cateva ore, ca atunci cand am ajuns in pat nu am adormit vreo doua ore purtand conversatii imaginare in my head, in care spuneam tot ce nu spusesem mai inainte.

Am insa incredere ca in timp o sa accept cu efecte mai lungi in timp :) Toate lucrurile importante se fac incet si cu rabdare.

Pe cartonasul cu explicatii care insotea talismanul scrie "Tot ceea ce ti se intampla este fie o experienta care sa te bucure, fie o lectie care sa te invete."

Asa ca daca are cineva ceva neplacut sa-mi spuna, these days are the right time. O sa tac, ca tacerea-i de aur :)

PS: magic reminders se gasesc la targul de Craciun de la sala Dalles, la etaj, la standul UndA

Tuesday, December 7, 2010

Uffffff!

Atata am de spus. Repetat si cu multi fffff.

Tuesday, November 30, 2010

Reconfirmare

Da, mie asta imi place sa fac cel mai mult. Sa aflu povestile oamenilor. Sa stau de vorba cu ei, sa ii intreb, sa ii observ. Si apoi sa ma extaziez ce minunati sunt. Cate un om cu cate o lume in interior. O gramada buna de lumi.

Sunday, November 28, 2010

Mai mult fotografii decat vorbe

... in perioada asta, aici. As intra intr-un post de vorbit din cand in cand. Oamenii se inteleg, daca e sa fie compatibili, si fara vorbe. Daca nu sunt, nici cu exces de vorbe nu se inteleg suficient.

Imi povestea cineva despre propria lui familie, destul de mixata lingvistic si despre seri superbe in care oameni care vorbeau foarte bine limba gimnastica petreceau impreuna niste clipe memorabile. Se intelegeau fara prea multe explicatii si clarificari. Poate ca isi zambeau mai mult, poate ca se priveau mai indelung si mai din suflet. Comunicau si de-aia nu simteau nevoia sa vorbeasca.

Am avut ceva zile frumoase si as vrea sa tac admirabil despre ele. Sa tac asa minunat... :)

Saturday, November 20, 2010

Fotografie de toamna, cu pupat :)

La statuia lui Omar Khayyam de langa Kiseleff e un superb loc de clipe memorabile de toamna. Clipe din acelea care ne raman gravate in minte ca niste fotografii si la care revenim cand vrem sa ne simtim bine sau cand vrem sa ne intoarcem la noi.

In stanga statuii se increteste un mic deal unde, desi atat de aproape de strada, sunetele se sting. In fata ai o alee pe care trec putini oameni, suficient de putini pentru a pastra intimitatea si suficienti pentru people-watching de calitate. Deasupra un copac roscat si luminos, care se ocupa de decor si culori. In spate sta magnificul Khayyam si de preferinta dedesubt un pled gros si pufos :)

Acum e deja prea rece si femeile se mironosesc cand vine vorba de stat pe jos, dar neaparat sa mergi toamna viitoare :)

E locul potrivit de povestit secrete si de dezgolit in fata celuilalt, timid, mecanismele care ne pun in miscare. Si, in functie de atractia dintre mecanismele respective, un loc magnific de pupat ;)

Friday, November 19, 2010

So fresh!

Azi de dimineata m-am trezit zambind. Cred ca daca m-as trezi intotdeauna la ora la care pohteste organismul meu, tot cu zambetul pe fata as deschide ochii. Un parametru de extrema importanta in viata mea este numarul de ore de somn. Sa fie de la 7 in sus si jur ca mai mult de 16 ore nu am dormit niciodata :)

Mi-am amintit de un suflet prieten, pe care sigur l-am mai intalnit candva, pe cand nu eram eu in forma asta (nevermind, cred in reincarnare dubios de mult pentru un om care prefera mult sa nu manance carne). Care mi-a spus ca ma iubeste ca om, adica iubeste omul care sunt.

Frumos semn de la univers, mai ales ca ieri am nutrit ceva ganduri dubioase la adresa unei fiinte. Ma rusinez de fiecare data dar, de buna-seama, rusinea nu este un argument suficient ca sa fiu mai buna.

Si cum un lucru frumos duce de obicei la altul (thinking point pentru nemultumiti...), am inceput sa schitez un top al celor mai frumoase lucruri care mi s-au spus vreodata (se vede treaba ca m-am trezit si narcisica, bine ca nu am oglinzi prin dormitor ca acum nu mai scriam acest text ci cadeam in adoratie fata de propria-mi magnifica fiinta :)) ).

Numarul 1 ramane inca "you're like the first snow that falls". Greu de egalat asa ceva. Dar si cumva limitativ, cineva asa trebuie sa fie impecabil si sa nu greseasca niciodata iar eu am gresit.

Pe locul doi am clasat o tacere. O tacere garnisita cu niste raze de soare usor adorabile si cu un aer dens si greeeeu, ca un brocart.

Si-apoi am primit un sms dragut si mi-am dat seama ca incursiunile in trecut, oricat de savuroase ar fi, nu-ti pot umple niciodata gura cu sucul proaspat, real si aromat al unui mar tare si auriu din care musti cu pofta chiar acum.

Mai e inca atata de trait! Tone si tone intregi de lucruri gustoase. Bune si amintirile, pacat ca nu mai sunt proaspete.

Monday, November 15, 2010

Oda mie, cu aroma de cocos

Azi vreau sa spun doar ca ma bucur. Mi se aseaza toate cum trebuie, adica asa cum pot eu sa le duc. Ajung la timp peste tot, urc cu liftul care trebuie (liftul magic D, cand urc cu el am numai zile adorabile si gustoase, care as vrea sa se scurga mai greu sau macar sa se mai intoarca la mine), primesc niste zambete din tot sufletul, oamenii care imi plac tot vin pe langa mine iar nesuferitii (ala unul/a singur/a) stau departe.

Si miros a cocos si am facut la poze minunate zilele asteaaaaaa... Si multe lucruri bune.

Iar maine... sunt programata la a really exquisite hug. Can't wait :)

Sunday, November 14, 2010

Lucrurile de care ne agatam

Cateodata cand ma uit in cutia cu cercei ma sperii. Cand i-am putut cumpara pe toti? Atatea culori, atatea forme, atatea texturi si materiale diferite. Chiar ma intreb cum de am mai reusit sa fac si altceva inafara de a fugari si prinde cercei cat mai variati. Anul trecut mi-am pus chiar target la cumparat cercei.

Nu am gauri in urechi decat de aproape patru ani. Dupa ce mi-am tuns coditele. Si m-am tuns dupa... cum se tund femeile, nah, cand li se schimba viata. Aveam 24 de ani fara cateva luni si invatam sa nu ma sperii prea tare cand ma intorceam seara singura acasa, dupa ceva ani buni de intors mana in mana.

Si probabil m-am gandit ca daca imi pun globulete colorate, ca un brad de craciun, o sa-mi fie mai bine :) Twinkle twinkle little star.

Suntem tare fragili daca ne agatam cu toate puterile de niste bieti si delicati cercei. Da' ne agatam atat de bine ca ne refacem din orice.

E fantastic de frumos cat de fragili dar incapatanati si perseverenti sunt oamenii. Acum eu, evident, dramatizez putin. Fragilitatea-dar-puterea oamenilor se vede mult mai clar in alte situatii, cu adevarat serioase si transformatoare, nu in cliseisticele ruperi de corazon dupa prima iubire.

Nu conteaza de ce ne agatam (stiu pe cineva care s-a apucat de colectionat stilouri si nah, cum sa te sprijini intr-un stilou, se sprijina el de tine :) ), ce conteaza e ca ridicam privirea si intindem mana catre ceva si de-acolo se reporneste intreg mecanismul.

Cugetari declansate de ultimele amintiri si obiecte aruncate la gunoi pentru ca eu, eu de-acum, nu mai eram deloc in ele. Nu am reusit deloc sa-mi amintesc cu ce ocazie am primit o intreaga menajerie de animalute din plastic, ca soldateii cu care se jucau baietii la gradinita. Was I that childish? :) Neaaaaaah... :))

PS: si nu, cerceii nu sunt o adictie. Jur pe mustata si codita mea si aduc ca proba "postul" de cercei pe care l-am finalizat abia saptamana trecuta. Doua luni no cercei for Danonino. A fost jenant de usor.

Friday, November 12, 2010

Job Description pentru trei Spiridusi de Casa

M-am hotarat. Am nevoie de ajutor. As vrea sa am trei spiridusi de casa (house-elves) si le-am schitat chiar si un job description.

Titlul postului: spiridus personal de casa (SPC)
Titlul superiorului: Danonino, cand e el obosit rau
Departament: cu bulinute si fundite si oboseli si alinturi
Familia de posturi: spiridus
Nivel de cariera: IC2 (adicatelea sa fie putin specializati, nu vreau sa ma chinui cu un spiridus entry-level)
Gradul: X04

Continutul postului

Scopul postului: a oferi activitati de suport lui Danonino in domeniul starii de bine precum si a gestiona independent activitati pe care inainte vreme le facea Danonino dar acum nu prea le-am mai face.

Arii de responsabilitate:
SPC01: alimentatie si pregatirea hranei, incepand de la cumpararea ciudateniilor pe care le mananca Danonino, trecand prin pregatirea meselor si cutiutelor cu mancare transportabila prin alte locuri, pregatirea ceaiurilor si infuziilor, spalarea vaselor si cutiutelor, cugetarea profunda si echilibrat-aromata a meniurilor si, din cand in cand, hranirea per os a respectivului superior ierarhic prabusit de oboseala.

SPC02: imbracarea si dichisirea cu bulinute si fundite a lui Danonino. Spalat si calcat, pregatit meniuri vestimentare :) complete, cu cercei&bratari&stuff, achizitionat haine si accesorii, aranjat hainele frumos, in ordinea culorilor de la deschis la inchis, curatat ghetute, pastrat ordine in cutia cu cercei si oferit laude multe si dese privind aspectul exterior al superiorului ierarhic.

SPC03: asistenta personala de calitate in multele si complicatele probleme pe care le are de gestionat Danonino. Scos bani, platit facturi, impartit bani catre ceilalti spiridusi, citit apa, vorbit cu administratorul, calculat bugete, facut programari la medici, cautat cursuri de dans oriental si alte preocupari diverse ale superiorului ierarhic, investigat si planificat vacante, cautat geanta pentru aparatul foto si reportofon si spray de curatat lentilele canonului si mp3 player nou, realizat compilatii muzicale diverse, cautat mereu rockfm ca il schimba Niciu' de parca vrea sa-mi faca in ciuda, laudat si complimentat frecvent, jucat fazan prin sms cu superiorul ierarhic... This one is gonna be one hell of a busy spiridus!

In plus, alte activitati pe baza de proiect.

Structura de raportare va fi linie directa catre Danonino si cateodata dotted line catre Niciu' :)

Specificatiile postului

Educatie&Experienta:
  • studii spiridusesti medii si un spirit autodidact si curios;
  • minim un an experienta pe o pozitie similara;
  • bune cunostinte de psihologia oboselii, rasfatului, femeii si cateodata copilului :P

Abilitati specifice:
  • bune abilitati de laudare si complimentare;
  • excelent simt al umorului si capacitate de a rade din orice sau macar a se preface convingator ca glumele superiorului sunt fabulos de amuzante;
  • fabulos time-management;
  • pasiune pentru hrana sanatoasa si cutting-edge si suplimente alimentare pentru SPC01, pasiune pentru pictura si cromatica si cercei musai pentru SPC02, pasiune fulgeratoare si nebuna pentru Danonino pentru SPC03;
  • bun management al informatiei venite pe cai foaaarte diferite;
  • excelente abilitati de a scrie sms-uri adorabile;
  • capacitate de a invata permanent;
  • aplecare catre dezvoltare personala si psihologie si fotografie si Orient si ceaiuri si carti si multe alte domenii, ca sa avem ce povesti.

Abilitati generice:
  • limba engleza;
  • folosirea profesionista a www-ului;
  • abilitati numerice mai bune decat ale lui Danonino, adica pana la piciorul broastei :);
  • dragalasenie si putina obsesiv-compulsivitate;
  • sa cunoasca si sa poata operationaliza eficient elemente de astrologie.

Atat.

Wednesday, November 10, 2010

Despre mailuri in corporatii

Cand trimit un mail la munca mea cea corporatista, aleg intre doua moduri de a aranja in ordine o lista de destinatari: modul politicos, cu doamnele primele iar doamnele in varsta cele mai primele si modul apropierii, cu oamenii care imi sunt cei mai apropiati primii, urmati de ceilalti, in ordinea in care se departeaza de mine, pe niste imaginare cercuri ale sufletului meu. Am si o exceptie, cineva pe care il plasez invariabil mai degraba ultimul, ca sa pun o distanta pe care stiu ca ar trebui sa o am si tin sa o pastrez.

Cand primesc un mail, ma uit intotdeauna la acest aspect: cum a asezat persoana care a trimis mailul lista de destinatari. Colegii mei, oameni seriosi, cu capul bine plasat pe umeri si plin de inteligenta politica tind sa ocupe primele pozitii cu persoanele cel mai bine plasate ierarhic sau cu persoanele pe care doresc sa le impresioneze cel mai mult si cel mai mult, recte managerii lor.

Danonino cat traieste invata... Am primit acum cateva luni o carte despre inteligenta politica in organizatii si tot nu apuc sa o citesc. Faptul ca mi se face stomacul funda cand ma gandesc ca as putea invata si aplica astfel de machiavelisme e o dovada incontestabila a copilarelii mele, de care mi-as dori sa scap. Tot mai des in ultima vreme, pentru ca sa o acopar cu prafuri si pudre nu prea mai merge.

PS: si mai am o lista exceptionala, de omuleti pe care ii asez in ordinea unor departamente :) Ca altfel, concentric vorbind, i-as pune pe toti unul peste altul, pe acelasi loc.

Monday, November 8, 2010

Have I told you lately?

Mi-am amintit de cantecul asta. Sunt sigura ca a fost mai intai o poezie. Imi pare rau ca pana acum nu am scris si eu niciunui domn o poezie. Ma rog, nu m-am gandit sa le formalizez in scris pe poezii. Eu le spuneam si le inghetam in clipe, dar sunt convinsa ca daca le-as fi scris ar fi iesit niste minunatii :) Absolut convinsa :)



"Fill my heart with laughter". Oare a avut curaj sa-i si spuna asta sau doar i-a scris?

PS: Mie imi place de un omulet, de cateva luni. Doar asa, de bucuria de a mai simti asta si fara nicio alta asteptare. Si imi dau seama ca ma face sa rad pe dinauntru cand il vad :) Eu si-asa rad suficient, de cand imi place de el ma tavalesc pe jos de ras de-a dreptul :) Bag de seama ca de-aia am avut o perioada umbroasa relativ relaxata. Cu-atata chicotit...

Sunday, November 7, 2010

De-adevaratelea

Mai sunt putine lucruri pe lume la fel de frumoase ca atunci cand cunosti un om de-adevaratelea. Pe bune, fara masti, pudre, aparente si roluri sociale.

Saptamana care tocmai se incheie am cunoscut asa o tipa foarte tare. Si-am re-cunoscut pe cineva. Am avut parte de niste discutii intense si concentrate cu un domn si in seara asta am ras de ma doare burta inca cu mama si cu Niciul, la o clatita, ca fetele :)

Ma uitam azi de dimineata la coroanele arborilor, care mai de care mai rosii si mai luminoase. Si la doamna care sedea pe banca cu ochii inchisi si se lasa mangaiata de soare. Avem nevoie de atat de putine lucruri pentru a fi fericiti... Doar sa ne dorim si noi sa fim fericiti.

Suna ciudat, nu? Cateodata nu ne dorim sa fim fericiti. Ne dorim sa fim tristi, jalnici si amarati, ca sa atragem atentia si grija celorlalti. De foame de iubire ajungem sa nu ne dorim sa fim fericiti, desi daca am fi fericiti si am reusi sa si dam ceva celor din jur si nu doar sa le luam s-ar apropia mai mult de noi si ne-ar da iubirea pe care o cautam.

Nici tristetile nu sunt rele, daca sunt de-adevaratelea, iara nu produse ale unui ego infometat.

In ultima perioada ma intalnesc cu doua categorii de oameni. Unora le stralucesc ochii atunci cand vorbesc despre ceea ce fac si despre viata lor iar altora nu. Ca si cand dumnezeu ar sti ca eu am de luat o hotarare si ca in general ma hotarasc greu si am nevoie de ciorne. Cum nu imi poate da o ciorna, imi trimite un fel de lectii. Iar eu sper ca inteleg ce trebuie si-i multumesc.

Iar pe oamenii cu luminite ii trec pe o lista speciala, o sa am o treaba cu ei putin mai incolo... De-adevaratelea.

PS: imi doream eu acum ceva vreme sa se inventeze un job care sa presupuna sa stai de vorba cu oamenii, sa ii asculti si sa ii descoperi. Exista se pare. Chiar in marile organizatii. Dar e especially designed pentru oameni in varsta, cu muscatura blanda. Nu pentru catelandri.

Monday, November 1, 2010

Ne-crestinismul e o chestie de dinti

Nici crestinismul nu-i de mine. Nu doar ca mi-e greu sa-mi iubesc aproapele ca pe mine insami (de ce as iubi eu atata lume numai putin cand pot iubi extrem de putina lume mult...), ba chiar sunt unele exemplare de "aproape" care imi displac atat de mult incat as plati sa nu mai am de-a face cu ele. Sunt tare putine dar imi displac tare profund.

Si totusi sunt zile in care ma uit in oglinda si as putea jura ca sunt un om acceptabil, ba chiar bun...

Asta ce iluzie o mai fi? Iluzia inocentei a la gradina raiului.

Stiu ca asta e lectia mea: sa invat sa inteleg, sa tolerez si sa-mi placa ceea ce-mi displace visceral. Mi se pare ca nu merit sa duc asa o lectie dura, tocmai pentru ca mie imi displac visceral atat de putine lucruri sau oameni...

Totusi o duc. E lectia mea.

O sa invat eu cum sa fac. La urma urmei, am invatat atatea lucruri deja. Right?

PS: ma tem ca e o chestie de dinti, cum zicea Zorba. Si ca va trebui sa astept sa treaca anii si sa-mi cada dintii, ca sa gandesc mai pufos si mai bland si sa nu mai musc. Singura problema ar fi ca am in fata o viata lunga si o dantura rezistenta.

Wednesday, October 27, 2010

Scuze? Scuze. Scuze!

Eu o sa stiu ca sunt suficient de mare cand o sa imi pot cere iertare fara sa mi se stranga stomacul intr-un nod.


Imi amintesc ca aveam vreo sapte ani cand am simtit acest nod prima oara. Facusem o prostie gigantica si mi-am cerut iertare de la mama. Eram in pijamaua galbena cu iepuri maro si tin minte ca tremuram. De furie ca e nevoie sa fac asta si ca nu e suficient sa ma uit doar intr-un anumit fel si ea sa stie cat de rau imi pare. M-am muncit cateva zeci de minute pana sa-mi urc cuvintele pe limba si pana sa le imping in afara obrajilor. Si in ziua de azi daca ma infurii nu se simte decat daca, prin absurd, persoana din fata mea (se presupune ca de la discutia cu ea m-am infuriat, nu? :) ) ar vrea sa ma imbratiseze. Abia atunci ar observa ca tremur.

Mai stii, poate ca asa se vindeca de fapt furiile: prin imbratisari.

As minti pana la dumnezeu sa spun ca nu am facut rautati suficient de mari cat sa-mi cer scuze din suflet. Nici nu conteaza ca privind retrospectiv mai multe au fost din prostie, doar a mea sau combinata cu a celuilalt. Am facut si prostii si rautati si pentru multe nici nu mi-am cerut scuze, pentru cateva mi-am cerut scuze pe care nu le-am simtit si pentru doar doua persoane nu mi s-a strans stomacul.

In seara asta mi-am dat seama ca am mai facut o prostie in gestionarea unei situatii. Mi-am schitat rapid un plan de corectare a prostiei si... nu mi s-a strans stomacul. Deloc. Am vazut cu atata claritate ce aveam de spus si facut ca mi s-a si intiparit in minte. Am script de scuze :)

Iar acum cateva saptamani mi-am cerut iertare instinctual, iute si cel mai sincer si din suflet din cate imi pot aminti eu ca am facut-o. Abia dupa cateva ore, cand am pus capul pe perna si faceam trecerea in revista a zilei mi s-a parut ceva neobisnuit in gestul meu.

Scuzele astea mi le-am cerut de la cineva care nu imi e deosebit de apropiat dar pentru care eu am o sensibilitate speciala. Sa fie persoana, sa fie contextul, sa fiu eu...

Cred ca cresc.

PS: "People come into your life for a reason, a season or a lifetime." Asa scrie pe un post-it din fata ochilor mei, gasit acum o saptamana si lipit pe calendarul de la birou. Ar putea avea legatura.

PPS: mi-a atras cineva atentia ca ar trebui sa precizez de ce nu simt eu nevoia sa imi cer scuze, "ca sa nu pari un monstru rau cu ghete rosii si cu cercei" :P.

Pai pentru ca ma chinui singura pe dinauntru suficient, ba chiar mai mult decat ar fi cazul, asa ca probabil ma gandesc ca it's even. Greseala e ca nu e even decat between me and the universe. Nu e even between us, eu si celalalt.

Si apoi pentru ca intotdeauna imi echilibrez rautatile, mitocaniile si prostiile, avantajul fiind ca le tin minte mai bine: cand nu iti ceri scuze, rana ramane la tine in suflet si se inchide abia cand ai putut oferi o contrapondere. Complicat si consumator de resurse procedeul meu, but then again, cand am fost eu simpla?

Wednesday, October 13, 2010

Sunt un om rau. Supradoza de imbratisari.

Da' rrrau. In ultima vreme toata lumea ma scoate din sarite, am cele mai bune (dealtfel si singurele) solutii la orice, sunt o cinica si-un sfert si nu mai inteleg decat prea putin din lume si oameni.

Ca sa nu mai vorbim de cata aroganta... Oare aroganta e un pacat capital? Eu cred ca ar trebui sa fie cap de lista.

M-a apucat un acces de fundamentalism, am abolit nuantele de gri si imi stau atatea lucruri in gat...

Bag de seama ca ar trebui sa dau premii celor care ma suporta. Unii ma mai si iubesc, saracii. O sa fac o lista, o sa o pun bine si o sa acord premii cand o veni lumina si peste sufletul meu ca taciunele.

La mine e anotimpul furtunos. Ma rog, anotimpul-uragan. Avantajul e ca face mult loc pe unde trece. In weekend am aruncat vreo trei sferturi din toate maruntisurile si amintirile adunate in ani buni. Deocamdata ma bucur de senzatia de usurare, desi putin-putin ma intreb oare ce va veni in locul lor.

Oare va fi ceva de la domnul de care imi place lately? Daca apuca sa se apropie, mais biensur. Cateodata si mie mi se pare ca musc :)

Mi-ar placea mult de tot sa am furtuni mai potolite, chiar elegante. Furtuni care sa spuna permiteti-pardon-mersi si sa fluture din gene, soptind de sub o batistuta cu dantela ca nu e ziua lor cea mai buna. Furtunile mele in schimb sunt necioplite, nu bat la usa, o trantesc de perete si vin si se aseaza cu fundul pe masa, dupa ce darama tot in prealabil. Furtunile mele se uita cu priviri care daca nu taie, macar invinetesc, ca sa se simta mai bine.

Chiar si eu, asa rautacioasa si mandra cum sunt in ultima vreme, chiar si eu ma sperii putin cand le vad.

Not at all good days for science.

PS: zilele astea port pulovere moi si protectoare. Imbratisari colorate. Cred ca vreau sa fiu tinuta in brate mult si tare. Mie imi plac imbratisarile by default insa zilele astea gresite si aiurea as face abuz. Oare se poate supradoza de imbratisari mari si puternice? Intreb si eu, na...

Friday, October 1, 2010

Un zamzam de dor

Cand mi se face dor, nu ma pun pe plans, ca Apolodor. Dau o fuga la Zamzam, salut in gura mare caci deh, stiu, ma plimb minute bune printre rafturile cu multe amintiri, citesc etichetele, cumpar cate ceva, ascult conversatiile zgomotoase, amusin parfumul orezului si schimb cateva vorbe cu domnul care imi tot face totalul pe calculator, desi eu stiu sa i-l spun pre limba dumisale :)

Ma intreb ce faci tu cand ti se face dor, desi stiu ca tu nu ai ce face.

Wednesday, September 29, 2010

Mai intai una, apoi alta

Azi m-a facut sa rad cuvantul "zavoi". Si nu-i vorba, ca-l stiam de prin clasa intai. Apoi m-a intristat tare ca oamenii nu se inteleg desi vorbesc aceeasi limba. Si facem ochii mari si trimitem sageti, ridicam sprancene si tuguiem buze, plecam priviri, strambam din nas... Orice mai putin sa spunem direct.

Iar mie mi-e atat de teama de ireverenta mea uneori incat prefer sa aman, poate pana data viitoare gasesc un ambalaj mai cu floricele. Si ca orice prim-nascut, ma simt responsabila de posibilele sentimente ranite ale celuilalt. Iar pe hipersensibili ii recunosc de la o posta, pentru ca ma vad ca intr-o oglinda.

Sunt o lasa, apropos de preocuparile mele umbroase din ultima vreme. Oricand mai tarziu e mai bine decat acum-acum.

Sunt lasa si totusi fac eforturi. M-am intors si mi-am scris pe un post-it "Stai, nu fugi!".

Stau. Stau. Resilience. Unde se preschimba in incapatanare? Dar incapatanarea? Unde se preschimba in prostie?

Tuesday, September 28, 2010

Fragmente umbroase

"El (Baruch Spinoza) a inteles puternica inclinatie a tuturor oamenilor de a dezvolta o viziune a adevarului care favorizeaza circumstantele intamplatoare ale vietii noastre. Megalomania poate fi esafodajul invizibil al religiei, politicii si ideologiilor."

"Sub fanteziile civilizatoare ale oricarei institutii se ascund problemele arhaice ale managementului axietatii si ale intereselor personale."

"Doar eul conventional isi imagineaza ca trebuie sa fie rational, previzibil, docil."

"Dar nu este sarcina noastra de domeniul Umbrei tocmai iertarea de sine, nu negarea, ci acceptarea de sine? Cum te pot accepta pe tine daca nu ma pot accepta pe mine? Cum te pot iubi pe tine cand ma dispretuiesc pe mine? Daca ma dispretuiesc, nu este asta o dovada a inflatiei eului? Unde scrie ca trebuie sa fiu perfect, ca mi se cere mai mult decat imi permit limitele mele omenesti? Iluzia perfectiunii se aseamana paradoxului ca, in clipa in care cred ca sunt virtuos, ma fac vinovat de aroganta. Invers, cand ma simt teribil de nenorocit, ma fac vinovat de inflatie morala, pentru ca astept mai mult din partea mea decat este capabila o fiinta umana."

"... dar cea mai adanca rana este instrainarea de sine si de ceilalti."

Am visat ca il inchid pe blognaiv pentru ca nu ma mai reprezinta. Explicam asta cuiva. Imi tineam mainile in buzunarele pantalonilor gri cu liniute. Au pantalonii aia niste buzunare atat de fine si care se simt atat de genial pe piele incat imi vine sa stau numai cu mainile in buzunare si sa imi desenez liniute si rotocoale pe coapse :P Si in timp ce explicam am scos mana stanga din buzunar ca sa ma fac mai bine inteleasa. Mi-am vazut mana cum explica si ea.

Citesc despre Umbra pentru ca m-au ingrozit niste oameni mai mult decat era cazul. Si treptat, pe masura ce avansez cu lectura si cu analiza, imi apar in viata situatii in care ma confrunt chiar cu dumneai, cu Umbra. Am hotarat sa-i fac loc, sa-i fac spatiu. Sa vad ce poate ea si ce pot eu.

I'll be weird these days, mind you.

Sunday, September 26, 2010

Axioma mica-mica

Oamenii care inteleg lucrurile mici pot intelege si lucrurile mari insa oamenii care inteleg lucrurile mari nu pot intelege lucrurile mici. Ba chiar le refuza si le privesc de sus. Oare cum e o viata facuta din cadre mari si fara detalii? Ce e cert e ca are mult spatiu.

Urasc sa fiu agent provocateur al anxietatilor si fricilor de abandon, mai ales ca anxietati am si eu un buchet destul de colorat. Doar ca am nevoie de spatiu si mi-e greu sa mi-l fac pentru ca eu sunt unul dintre oamenii care inteleg prea bine lucrurile mici. Daca as intelege doar lucrurile mari mi-ar fi mai usor sa am spatiu. Mi-ar placea mai mult spatiu. Daca nu ar insemna sa uit de toate lucrurile mici care sunt eu si care sunt, de fapt, vocatia mea.

Pana la urma toti avem de ales intre a ne indrepta cat mai rotunzi spre totalitatea noastra sau cu spatii lipsa ca sens dar pline cu frustrare spre idealuri mai mari care nu ne apartin.

Zoom in sau zoom out? Si eu care ma juram ca nu-mi plac fotografiile macro...

Tuesday, September 21, 2010

Daruri

Ieri am primit un dar: un suflet deschis in fata mea. Azi am primit un dar si mai frumos: un suflet timid care a tot impins usa cu piciorul, pana a facut o deschidere larga, ca sa intru daca vreau.

E asa minunat... ce bine ca nu exista vorbe pentru asta, ca ar ciufuli de tot corola de minuni. Pacatele mele, pe mine m-a luat gura pe dinainte si am spus "multumesc". De parca mi-ar fi fost facuta o favoare. Favorurilor si cadourilor le spui multumesc. Darurilor nu. Darurilor le zambesti cu gura pana la urechi si le pui raze de suflet in privire si speri sa se vada :)

Si-am mai primit un morcov. Like a real morcov. A fost bun. Ca un morcov, deh. Ador sa primesc de mancare. Niciu' are o teorie cum ca doar cei carora le pasa mult de tine iti aduc de mancare. Ador si teoria ei.

Astept cu deosebita rabdare ziua de maine. Si pe restul de dupa ea. Sa nu se inghesuie, le transmit. Cred in free love :P

Recrutez 5 oameni buni :)

Buni la ceea ce fac si buni la suflet, dornici sa contribuie si sa ridice ceata de pe drumurile inca neclare ale altora. Care poate ca si-ar dori sa o ia pe acelasi drum doar ca habar nu au ce inseamna si cu ce se mananca. Apropos de gluma excelenta de ieri a unui coleg: vlookup asta e vreun fel de mancare?

Un om de IT, pasionat si care sa aiba o privire de ansamblu de-a dreptul... inginereasca asupra domeniului. Adica sa stie unde sa caute ceea ce nu tine de specializarea lui, pentru a putea lamuri niste tineri din categoria de varsta 18-25 daca li se potriveste o cariera IT, ce ar trebui sa faca daca isi doresc una si ce presupune ea. Sa ii inspire povestind din propria lui experienta si realizand interviuri cu alti oameni care si-au ales un astfel de drum plin cu patch-uri, bucatele de RAM si de sql, pe care serpuiesc cabluri sau stralucesc infrareds.

Un jurnalist. Online sau offline, sau poate TV. Un om care si-a dorit sa gaseasca cele mai bune povesti, sa le spuna lumii intregi. Un om care a primit de la cineva virusul jurnalismului si care vrea sa viruseze pe cat mai multi la randul lui.

Un medic, un Om care practica medicina ca vocatie si nu pentru ca in familie toti sunt medici.

Un psiholog/psihoterapeut/coach. Unul cu ego-ul mai degraba mic si cu o dorinta sincera de a contribui la viitorul unor tineri interesati de aceste domenii, chiar daca ei nu ii pot cumpara acum pe bani grei consilierea sau cursurile.

Un fotograf. Da, un fotograf. Care sa traiasca din asta si sa ii indemne si pe altii sa-si descopere talentul si sa vada daca pot face si ei la fel: sa traiasca din darul lor de a vedea. Sa le povesteasca si bucataria din spate, si tips&tricks si efortul necesar.

Ii caut pe oamenii astia pentru ca exista un site de-a dreptul dazzling care vrea sa faca lumina pentru cei aflati la varsta alegerii unei cariere. Iar noi, la Dazzle, avem nevoie de expertiza lor pe respectivele domenii pentru ca sa putem oferi lanterne cat mai variate si cat mai de folos. Vrem sa fim un fel de Petzl ai siteurilor de orientare in cariera :)

Ii caut aici, pe blognaiv, pentru ca mi-am cunoscut o parte din cititori si stiu ca sunt exact genul de oameni care vor sa contribuie, carora le pasa si care stiu ca au si ei responsabilitatea de a face daca nu o lume mai buna in general atunci o lume mai buna in particular. Or asta e una dintre ocazii: sa oferi informatii pe bune despre o cariera sau alta, informatii din viata reala si din cartile care merita unor tineri care isi pot alege mai bine ocupatia, datorita tie.

Daca esti chiar tu unul dintre cei 5 oameni buni sau il cunosti pe unul dintre ei, da-mi un mail pe daniela.elena.david[at]gmail.com.

PS: "What you leave behind is not what is engraved in stone monuments but what is woven into the lives of others."
PPS: daca iti place ce faci si vrei sa contribui povestind despre asta, eu pot largi oricand numarul la 5+1 :)

Sunday, September 12, 2010

The shame :)

Se pare ca sunt intr-o perioada foarte muzicala. Abia ieri am descoperit cat de dirty poate fi Dinah Washington. Ascult cd-ul asta din mai si eu abia acum m-am prins de all of the innuendos. Daca gasesc piesa pe youtube, poate o postez, daca intre timp mi se va parea o idee buna. Ca acum nu mi se pare.

Pana una-alta, asta e my favourite running tune in ultima vreme. M-am inrosit ca un rac, desi eram singura, cand am ascultat versurile cu atentie si mi-am dat seama ca am facut o pasiune pentru un cantec despre o stripteuza :)



Murakami alearga pe Beatles si Eric Clapton iar eu pe cantecel lame despre cat de sexi e o stripteuza alunecand pe un stalp din ala... (pentru a-mi salva restul de demnitate, tin sa precizez ca alerg si pe Bob Marley si pe Morcheeba si pe Led Zepp)

Saturday, September 11, 2010

She moves like a breeze

Acest cantecel ma obsedeaza de vreo saptamana. Nu stiu unde l-am auzit, poate prin vreun taxi, insa mi s-a plimbat cu insistenta printre urechi pana a facut carare.

Cel mai mult imi place "she moves, she moves like a breeze/ swear I can't get her out of my dreams".

Ce frumos, sa-ti placa la cineva ceva atat de subtil, delicat si... invizibil. Atat am de spus, ca nu mai gasesc cuvinte suficient de blande, rotunjite si valurite.

O femeie like a breeze...*sigh*

Friday, September 10, 2010

Ne-nemultumirea oamenilor verzi cu antene

"Wherever you go, there you are"

Pentru ca nemultumitii ma fac sa ma simt inconfortabil. Nu ei ma fac, eu ma simt inconfortabil in preajma lor. E prea cald, e prea vara, prea multa transpiratie, prea vine toamna, prea e frig, ce iarna oribila, prea nu se mai termina, prea scump, prea ieftin, prea desteapta, prea cu fundul mare sau prea cu el lasat, prea slaba, prea fara studii superioare, prea munceste mult, prea nu are ocupatii tipic masculine, prea tacut, prea vorbaret, prea multe facultati, prea nu e pus fix cum l-am lasat eu, prea nu faci cum ti-am spus, prea lipsa de respect, prea superficiala, prea filozofia din miezul zilei.

Ma simt nelalocul meu cu atata nemultumire. Ma simt ca un copil de cinci ani doar pentru ca nu sunt suficient de nemultumita, suficient de critica, suficient de cinica si suficient de mizantropa. Doar pentru ca nu-mi pute tot, doar pentru ca nu gasesc ca majoritatea oamenilor sunt niste idioti. Doar pentru ca nu am usi batante la depresie, sa ma aflu intr-un continuu du-te-vino.

Cateodata mi-e greu sa inteleg care e rolul meu in aceasta societate in mare parte nemultumita si mi-e greu sa inteleg de ce imi plac toate anotimpurile, cu tot ce au de oferit, de ce imi plac mai toti oamenii si de ce, pentru numele lui Dumnezeu!, gasesc eu ceva de placut si de invatat in orice lucru mic sau mare.

In august mi-a trantit-o un domn, fix la masa, de mi-a stat rucola in gat: "Must feel lonely sometimes to be like you." Mi-au inghetat toate maruntaiele, pe loc. Da!, as fi spus eu cu rucola intre dinti, daca aveam mai mult curaj. Da, sunt o ciudata nelalocul ei.

Cateodata, de exemplu azi, asa ma simt. As putea fi si verde cu antene. Mi-ar sta bine, verde se pupa tare bine cu albastru, ultima mea pasiune colorata.

Wednesday, September 8, 2010

Greu

Cu unii oameni e mai greu. Cred ca there's a crack in everything si ca, teoretic, exista cel putin o mica priza de care sa te tii ca sa incepi ascensiunea presupusa de a cunoaste un om.

Da' cateodata, cu unii oameni, parca te-ai catara pe tocuri cui, cu un rucsac de 70+10 si o palarie de cowboy, bonus.

Si nici ei nu se simt prea bine cu acest statut de perete inaccesibil de stanca.

What to do, what to do?

Tuesday, September 7, 2010

5 dazzling links

E o chestie de care ma ocup, saptamanal, de vreo trei luni. In fiecare luni dimineata, 5 linkuri foarte tari, pe diferite teme (marketing, comunicare, social media, dezvoltare personala, psihologie, oameni fabulosi, lista in continua dezvoltare). Dupa-amiaza in care am gasit in sfarsit utilitatea curiozitatii mele difuze si imprastierii mentale mi-o amintesc si acum ca pe o revelatie chiar grasuta.

Imi place. Imi place mult ca am sansa sa-mi transform un defect intr-un defect util.

Vezi daca iti plac si tie, poti sa le gasesti pe toate cele...12*5 linkuri aici, pe dazzle :)

PS: salveaza in bookmarks, o sa te mai intorci, chiar des.

Sunday, September 5, 2010

Doua maini si-un suflet

Ce drag mi-a fost! Sa mananc mere direct din pom, sa-mi aleg cea mai imbujorata piersica, sa se scuture pe mine picaturile de ploaie de pe frunze, sa scot morcovi din pamant cu labutele-astea doua, sa culeg flori si sa astept cuminte sa se dea jos mai intai albina (pentru ca intai se coboara si abia apoi se urca, nu?), sa rup varfuri fragede de menta si apoi sa-mi miroasa mainile a frig piperat, sa ma mai minunez o data de verdele fabulos al verzei pline de roua.

M-am gandit ca musai cand ma fac eu agricultor de afine si lavanda imi iau si un catel voios, cu nas negru si umed si mustati aspre. Ca sa nu uit cata fericire pot aduce cateva mangaieri bine plasate, pe ceafa si sub barbie. Si cat bine pot face eu cu atat de putine instrumente: doua maini si un suflet.

Tuesday, August 24, 2010

Scorpions si Coyotul

"Sunt" la o leapsa de ceva vreme. Asa mi-a spus Gia: "eeesti!" si si-a migdalat ochii la mine, doar ca eu abia acum scriu despre asta.

"Ce melodii rock trezesc coyotul din tine?" Eu, sa nu-mi fie cu banat, sunt "noi". Si noi suntem cinci, cam inghesuiala intr-un singur omulet, coyot ne mai trebuia, sa ne sfasie :) Salva domnului ca nu am coyot :) Am insa melodii rock si multe amintiri ametitor de frumoase dintr-o perioada in care faceam multe lucruri pentru prima oara. Unele se pot povesti si altele nu. De-aia nici nu o sa le povestesc, nici pe unele nici pe altele.

Scorpions, You&I
"I lose control because of you babe
I lose control when you look at me like this". O camera mare-mare la etajul unu din Leu, caminul A. O vara plina cu plimbari nocturne si lungi, cu cumparaturi impreuna de la piata (inca mi se par adorabile cumparaturile "impreuna"), cu un inel sub o perna (doar ca l-am gasit prea devreme si I freaked out big time! aveam 20 de ani, era way too early, nu? way too early sa imi dau seama ca existau si raspunsuri alternative, si date mult mai tarzii)




Are You the One, tot Scorpions :)



"Suddenly out of nowhere
She came into my life

Like we know each other
For quite a while"
Exact asa ne intalniseram eu cu domnul (acelasi de mai sus). Out of nowhere.

Si tot impreuna am fost la concertul Scorpions din 13 (13!, for god's sake!) decembrie 2004. Si am stat in primul rand. Desi nu am stat deloc.

Na, ca mi-am facut o lista uriasa de Scorpions in player si m-am pus pe ascultat chiar acum. De dor coyot-ish :P

PS: Coyotul e un radio rock online
PPS: leapsa merge la Ioana, sa vezi acolo muzici rock!!

Maelstrom

MAELSTRÓM s.n. Vârtej, vâltoare. [Pron. mai-ström, var. merstrom. / <>maelström, canal al mării Norvegiei, unde se produc curenții turbionari puternici].
MAELSTROM MAL-STRÖM/ s. n. vârtej, vâltoare. (<>maelström)

Suna mai tragic decat vria. Un curent turbionar puternic ar trebui sa fie, nu?

Monday, August 23, 2010

Bulinute de reintoarcere

De fiecare data cand imi fac o notita mentala pe care vreau sa nu uit sa o scriu pe blog ma intreb daca am ajuns cumva dependenta. Apoi imi amintesc ca eu sunt genul care scrie jurnale si umple carnetele mici si rosii cu notite de stari si situatii. Nu, doar am mutat totul online :)

In ultimele zile mi-au placut si m-am bucurat de multe, multe lucruri:

  • Autan pentru tantari miroase a bomboane. Ce idioti tantarii astia, sa fuga de bomboane! Si eu fug, doar ca in directia bomboanelor;
  • semeseurile schimbate cu Niciu' si cu Ioana; ador semeseurile si nici autoarele nu-mi sunt indiferente :) ;
  • vineri seara mi-a mirosit a toamna;
  • copiii din ziua de azi sunt fabulosi si exceptionali. Stiu si fac atatea lucruri, sunt atat de dezinvolti si atat de hotarati! Dazzling :P
  • de cand cu varsta, incepe sa ma bucure surprinzator de mult cand sunt avertizata ca nu pot cumpara berea decat daca arat un buletin si ca pentru alte chestii trebuie sa am 21 de ani. Lovely! Stiam eu ca o sa vina o vreme in care o sa-mi placa acest mic detaliu al chipului pe care l-am primit intru folosinta;
  • sucuri colorate si sanatoase, plus vorbe, pe banci;
  • unele locuri in care esti mai aproape de stele si de minuni;
  • doamnele care fac schimb de retete pe strada, cu un aer de confidenta si de secrete soptite. Cea mai gustoasa salata de vinete si cea mai verde si mandra fasole verde, toata iarna;
  • am vazut din mersul masinii trei franghii paralele pe care stateau intinse la soare multe, multe cearsafuri albe. Infoiate de vant si stralucitoare de soare, ma si imaginam ascunzandu-ma printre ele si simtindu-le racoreala pe nas, pe obraji, pe degete si pe umeri. Ca o zapada in luna august;
  • (I think I *blush-blush* like a boy...) (iar partea rautacioasa din mine se tine cu mana de burta si rade, cica era si cazul, dupa trei ani y pico);
  • piersicile care rad la mine cu nerusinare. They want war :) ;
  • urmele festinului cu nuci noi de pe degetele si unghiile mele. Ma reintorc la zilele in care incepeam scoala tot cu degete patate. Doamna Coman zambea pe sub mustata cand ne verifica unghile, cred ca de colegii mei de la corporatie va trebui sa ma ascund daca nici in seara asta nu reusesc sa ma curat;
  • si m-am mai bucurat de viata asta, ca e de-a dreptul si stangul minunata. Atat de minunata ca mi-as face un tricou pe care sa scrie asta si m-as imbraca doar in el si m-as plimba peste tot, ca sa isi reaminteasca toata lumea!
  • am o lista cu filme bune, de la un pasionat. Lupt contra acelei parti din mine care adoooora sa se hlizeasca la comedii proaste si cliseistice. Si care de curand a descoperit si serialele. Ma rog, nu lupt. Ofer alternative :)

Thursday, August 12, 2010

The problem with us

"That's the problem with us. We're both stubborn asses and always want to get our way. We both hate to be wrong and love to be right. But that's the thing about love. No matter what happens, we always come back for each other, one more time."

de aici

Wednesday, August 11, 2010

Cioburile si neadunarea.

M-am intalnit de curand cu o omuleata care nu m-a mai vazut de ceva ani. A dat de blogul meu si implicit de datele mele de contact. A fost frumoasa revederea, ca orice revedere cu oameni pe care nu simti nevoia sa-i tii langa tine formal pentru ca stii, cumva, ca va veti gasi.

Si omuleata m-a intrebat de ce nu scriu despre Orientul Mijlociu. M-a intrebat mirata, cu ochi mari si nedumeriti. Vezi tu, am si eu niste pasiuni mai dubioase, ca tot omul, iar tot ce are legatura cu Orientul Mijlociu se numara printre ele. Intrebarea fiind ridicata la fileu, iar eu de felul meu prea analitica, am tot stat si m-am intrebat de ce nu scriu eu despre atatea altele? De ce nu scriu despre psihologie decat pe diagonala? De ce nu povestesc cat de fascinanta este scoala de gandire economica austriaca? De ce nu scriu mai mult despre carti? Sau despre nutritie, na! Despre culori, copii, cum sa-i inveti chestii...

Am mai constientizat o data ca o astfel de manifestare personala cum este blogul nu poate fi decat un fragment, un singur ciob din toata oglinda. Pentru ca mie mi-ar fi fost greu sa aleg un singur ciob, am ales sa expun aici liantul care tine impreuna atatea fragmente dubios (in cazul meu cel putin :) dar na, eu sunt Gemeni si am o scuza perfect valabila pentru curiozitatile multiple si aparent dezlanate) de diferite. Intuitiv, eu asta am facut: un blog despre naivitate, avand de atatea ori sinonime curiozitatea perpetua si prospetimea care vine din ruperile de ritmuri si preocupari ("daca te uiti intruna la un lucru, la acelasi lucru, nu-l mai vezi.").

Eu stiu ca am de spus niste povesti. Am vreme sa le spun pe toate. Acum inca nu sunt suficient de "adunata" si de centrata ca sa am taria necesara vocii care povesteste, care cheama oamenii sa asculte. Si nici nu mi-am adunat toate piesele de puzzle la un loc.

De-asta nu sunt "toata"aici. Sunt doar pe bucati deocamdata. Cand voi fi toata, va veni si taria povestirilor. La vremea potrivita. I can wait.

Si iti multumesc tie, care citesti deocamdata doar bucati dintr-un viitor puzzle complet.

Tuesday, August 10, 2010

Potential cu toate geamurile deschise

Am tot potentialul din lume sa fiu iubita unui motociclist :))
Imi place vantul puternic in par si pe fata si mi-e tare teama ca dupa ce o sa-mi iau permisul auto o sa imi iau o masina (me of all people!) si o sa umblu teleleu prin secuime si aiurea, cu toate geamurile deschise...

Doar ca nu-mi plac motoarele (periculoase si grele) si nici barbatii motociclisti (in mare parte neglijenti si neascultatori de jazz). Slava domnului ca o masina are patru geamuri care pot fi deschise simultan! Close enough.

Monday, August 9, 2010

Cei care vad intreg tabloul

"- Ce-i cu oamenii care, pur si simplu, nu apartin?
-Unde? Care nu apartin unde?
-Oriunde. La orice sau oricui. Cei neatasati fizic. Comete care strabat spatiul, libere de orice forta gravitationala.
-Daca exista asemenea oameni, a ripostat Methwold, ma rog, sunt niste rarae aves. Putini la numar si foarte rari. Crezi ca-i nevoie de un al patrulea concept care sa-i explice? Oare acesti oameni nu sunt, intr-un fel, ca ghemotoacele de hartie sau alte inutilitati pe care le arunci la cos? Oare nu reprezinta, pur si simplu un surplus fata de cerere? Nepoftitii in calatorie? N-ar trebui sa-i taiem de pe lista? Sa-i stergem? Sa-i excludem din club?

Dar Sir Darius Xerxes Cama nu-l mai asculta. Statea in picioare, la fereastra bibliotecii, privind la Marea Arabiei.

-Singurii oameni care percep intregul tablou sunt cei care ies afara din cadru, a murmurat el."

Salman Rushdie, Pamantul de sub talpile ei

Saturday, August 7, 2010

So far, so good

Azi am sters praful de pe prima mea caseta. Bryan Adams, So Far So Good. Mi-au luat-o ai mei in 1993, chiar pe la inceput de august, de la o taraba cu casete din Militari. Il condusesem cu totii pe Marius, varul meu de la tara, la autogara. Abia asteptam sa ajung acasa. Am stat cu caseta in mana tot drumul cu metroul. Era acoperita cu o tipla si avea un fir rosu de care sa tragi sa se desfaca, asa ca pachetele de biscuiti.

Era o zi calduroasa rau. August, na... In dormitor era racoare si jaluzelele erau trase. Imi amintesc cum mi-am pus doua baterii de-alea proaste, 777, in walkman. Nu tineau decat cat sa asculti o fata a casetei si inca un pic. Apoi a intrat mama si mi-a adus un pahar cu apa minerala rece. Mi-a intins pe jos patura cu dreptunghiuri roz si gri.

Tin minte multe lucruri din vara aia. Terminasem clasa a patra si nu aveam nicio tema de vacanta. Am citit atunci de doua ori Contele de Monte Cristo si toate cartile cu Winnetou de la unchiul meu, tatal lui Marius. Ascunsa in camerele racoroase ale unei case de tara sau cu spatele lipit de un prun din livada. Pe balcon, la umbra verzuie facuta de o draperie improvizata. Vineri, ieri, m-am trezit cu pofta de stat in pat, ascunsa de lume. Sa citesc toata ziua Pamantul de sub talpile ei. Cand te faci mare renunti la unele libertati tare valoroase. Am mers la birou si am luat cartea dupa mine. Nu am timp sa citesc la birou, dar imi pun cartea pe casetiera din stanga mea, sub birou si o vad acolo. Ma asteapta :) Vine ea dupa mine.

Sa revenim la dupa-amiaza mea din august 1993. M-am intins pe spate pe patura cu dreptunghiuri roz si gri. Ca azi. Mi-am asezat castile pe urechi si am apasat pe butonul urias "play". Daca am vedea un walkman acum, langa un mp3 player miniatural, ne-am strica de ras. Nu-i vorba, ca walkmanul meu avea un fel de carlig de plastic cu care il puteai prinde de un buzunar, ceva. Eu il prindeam de marginea pantalonilor si era atat de greu ca imi tragea pantalonii de pe mine.

Azi am dat drumul laptopului Freddie. M-am intins pe spate, pe patura cu dreptunghiuri roz si gri.

Caseta mea incepea cu Please Forgive Me. Evident ca pe albumul originial nu e asa, doar caseta mea era copiata si avea o coperta xeroxata color. Pe piesa asta era sa mor inecata cu un drops cand eram mai mica. Apoi se auzea din departare intr-o seara, cand ma plimbam pe langa IOR cu o alta mana decat a mea, pe talia mea. Aprilie 2002. Prima mana, late, I know :) . Nu ca as merge vreodata cu mana, chiar si a mea, in talie :)

Prima mea caseta era o compilatie creata din piese inregistrate separat, pentru ca albumul So Far So Good a aparut abia in noiembrie 1993. La multi ani de-atunci, cand am dat eu de internet si am aflat asta m-am oprit putin si l-am admirat pe omul care a facut asta, dupa ce a citit probabil un articol sau un interviu din NME sau o revista similara. Asta se cheama pasiune. Sper ca a facut multi bani vanzand casete copiate, cu coperta xeroxata color. Ar fi meritat.

Stateam pe spate pe patura, cu genunchii flexati si ascultam. Imi tineam bratele ridicate deasupra capului si tineam in mana caseta. Ma uitam la coperta, la roata aia care mersese pe multe drumuri. Ma gandeam ca asta e probabil cel mai frumos lucru posibil. Cel mai frumos lucru pe care il facusem eu. Ever. Sa stai pe spate intr-o camera umbrita si racoroasa si sa asculti niste piese care iti umfla inima de bucurie. Si acum, dupa, 17 ani, inca mai stiu toate versurile, toate pauzele, toate riffurile (atatea cate sunt la un cantaret de soft-rock :)) ), desi nu ascult Bryan Adams decat de cateva ori pe an, cand mi se face un dor... Si acum simt valul ala de bucurie cand aud o piesa de-a lui Bryan Adams. Imi vine sa zambesc si e un zambet pe care nu il pot controla.

Sunt unele lucruri care devin pretioase pentru ca ai investit timp in ele. Pentru ca sunt vechi si au fost alaturi de tine din timpuri imemoriale. Ca vechii prieteni, ca muzica pe care o ascultai in copilarie, la zece ani, ca gusturile si mirosurile care ti-au insotit anii in care ai crescut in omul de azi.

Si-apoi, dintr-o data, cand esti mare, apar oameni noi, pe care nu ii stii, care spun ceva. O vorba care concentreaza intr-o clipita o intreaga dupa-amiaza de vara din august 1993 si toata, toata senzatia ca ala e cel mai frumos lucru pe care l-ai facut tu vreodata. Ever.

Si-atunci ii stii. Sunt deci si lucruri care devin pretioase repede, pentru ceea ce pui tu in ele. So far, so good.

PS: ma gandesc ca asta ar fi un motto perfect pentru mine: so far, so good.


*Bryan Adams e vegan, pasionat de fotografie si a infiintat o fundatie care sprijina educatia. Go figure. Si seamana cu cineva din orasul meu preferat in the whole wide world.

Friday, August 6, 2010

Oameni-copii si oameni-batrani

Ultima mea indeletnicire preferata este o forma mai curioasa de people-watching. Ma uit cu atentie la chipurile si gesturile oamenilor pe care-i vad in cursul unei zile pentru a descoperi in ei cum aratau cand erau mici si cum vor arata cand vor imbatrani. Incerc sa ghicesc in chipul lor actual, din privire, din trasaturi, din micro-gesturi si mimica cum a fost copilul si cum va fi batranul.

E fascinant. E cu oameni, deh, la ce te asteptai :)

Am descoperit trei categorii. Dar inainte de asta, pauza de banc: cica exista doua tipuri de oameni pe lumea asta, cei care spun ca exista doua tipuri de oameni si cei care nu spun asta :) Eu am descoperit de data asta trei, desi sunt de acord ca in general poti trage o linie care sa imparta orice in doua. Pe orice linie, eu am sa stau cu fundul fix pe mijloc. E nevoie si de arbitri, plus ca de pe linie ai perspectiva si vezi mai bine.

Sunt oamenii in care am regasit usor copilul. Ca si cum ochii mei ar fi avut buton de rewind, apareau rapid nasucurile carne, ochii albastri sau negri umbrosi, privirile curios-descoperitoare si in general un aer de nestapanire, de cautare perpetua a ceva. Furtuna de vara.

Apoi au fost acei oameni in care am putut vedea foarte repede pe batranul intelept de peste multi ani. Ganditori si parca neimplicati in ceea ce se intampla in jurul lor, cu un aer grav si apasat, cu ochii marini (nu albastri ci oarecum acvatici, aposi) si putin lasati in jos. Par intelepti fara sa fie nevoiti sa spuna sau sa faca ceva. Inserare.

Ciudat, am gasit o a treia categorie. Parca s-ar fi nascut direct adulti la 30 de ani si parca asa aveau sa ramana pentru tot restul zilelor lor. Frunti mari, de fapt capete care par mai mari decat media. Au intr-adevar trasaturi elegante si placute, frumos ordonate, insa si ceva, nu as sti sa spun ce, care pe mine m-a speriat. Unde iti e copilul? intrebam in mintea mea. Inceput de septembrie.

Oamenii cei mai apropiati mie, pe care i-am ales eu (deci nu familia) sunt toti copii. Iar draga mea de Niciu este o venerabila batranica :) (si o sa-mi dea un baston peste glezne cand o sa citeasca asta)

Tuesday, August 3, 2010

Nu din intamplare

"Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.

Nasterea isi area vremea ei, si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui si culesul isi are vremea lui.

Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; daramarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei.

Plansul isi are vremea lui, si rasul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui.

Aruncarea cu pietre isi are vremea ei, si strangerea pietrelor isi are vremea ei; imbratisarea isi are vremea ei, si indepartarea de imbratisare isi are vremea ei.

Cautarea isi are vremea ei, si pierderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei.

Ruptul isi are vremea lui, si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei, si vorbirea isi are vremea ei.

Iubitul isi are vremea lui, si uratul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei."



Ce bine, ce bine ca nu am primit o educatie religioasa inca de cand eram mica! Acum ar fi fost o posibilitate mare sa fi facut cruci in autobuze, ca asa se face, in loc sa fiu curioasa despre ceea ce nu stiu si sa descopar comori. Ca Eclesiastul.

Ma gandesc ca l-as fi apreciat si mai mult daca ma durea sufletul. Acum nu ma doare, e de-a dreptul si stangul vioi. Da' tot visez pe cineva, care apare in somnul meu doar cand are astfel de dureri. Ce ti-e si cu legaturile astea energetice pe care nu le lasam sa se duca... pe el il doare, eu descopar Eclesiastul :)

Cu tot respectul pentru multele alte abilitati ale prietenului meu energetic, daca m-ar durea pe mine sufletul... m-as ruga fierbinte ca el sa descopere ceva mai mult decat bancuri :)) Desi la mine functioneaza sa ma faci sa rad.

Sunday, August 1, 2010

Avem nevoie doar de putina rabdare



De trei ani si ceva de cand ma ocup cu o anumita chestie la multinationala, am dat peste prima persoana care nu a avut nici rabdarea nici bunul-simt (ouch!) sa stea in fata unui film 20 de minute si sa-l lase sa-i intre pe o ureche si un ochi si sa-i iasa simultan pe toate cele patru elemente.

Asa ca i-am curmat suferinta, am sarit etapa vorbirii articulate pe un subiect dat si la final am apasat pe x-ul mare din dreapta.

Doar ca am ramas cu mintea aiurea la ce inseamna a avea rabdare si cat de utila e trasatura asta in general, nu doar in aspecte profesionale.

A avea rabdare inseamna in primul rand maturitate. Inseamna ca iti poti controla un impuls de moment pentru un rezultat final care nu vine instant, cand pocnesti tu din degete. Respect. Pentru efortul depus special pentru tine. Autocontrol. Seful esti tu si neocortexul, nu amigdala si sentimentul ca ceea ce vezi te enerveaza si ai face orice altceva. Politete. Ca de-aia traim intr-o societate.

Mie nu-mi plac curentele egocentrice de gandire care spun ca faci atac de cord daca nu iti versi furia in secunda doi si ulcer plus migrene daca nu confrunti imediat o situatie. Cred ca este o dovada incontestabila de maturitate sa (iti) lasi timp intre stimul si raspuns. Sa nu dai un telefon care sa raneasca doar ca sa te descarci, sa nu spui tot ce iti trece prin minte, fara filtru de vreun fel, sa nu bati cu pumnul in masa sau cu piciorul in perete.

Sunt atatea detalii pe care le putem controla! Si eu sunt prima care are de invatat aici. Eu am o super-putere, pot sa plang aproape instant si daca ma chinui si ma abtin, se vede de la posta si se aude cu *sniff-sniff*. Cand nu imi iese faza cu stransul din dinti si abtinutul, imi pare atat de rau pentru interlocutorii mei! E greu sa nu legi rational cele doua lucruri: eu am spus x si ea a inceput sa planga :) E cam greu. Iar la momentul respectiv explicatiile de hollywood "it's not you, it's me" suna... smiorcait.

Daca alte linii sunt intr-adevar subtiri, linia dintre rabdare si pasiv-agresiv e groasa rau. Cand s-a inventat conventia celor 24 de ore zilnice am pierdut ceva libertate dar am si castigat: puterea de stergere, uitare si rearanjare a timpului. Daca dai (unui om, unei situatii) si iti dai timp, poti trece peste furii, nerabdari, neintelegeri si disperari. Gandurile se vor decanta si se vor aseza mai bine. Mai potrivit, pentru ca vor sta de vorba mai indeaproape cu un tip, Neo Cortex. Un tip intelept si de treaba.


PS: uneori scuzele sunt insuficiente si unele faux-pas scad atatea puncte dintr-o relatie incat te intrebi daca merita sa faci o greseala si apoi sa-ti ceri scuze, ca sa ai ce construi iar. Din nou.
PPS: viata e cateodata grea pentru toti. Noi o putem ameliora daca am avea doar putina rabdare cu un alt suflet. Poate sa incepem chiar cu al nostru.

Saturday, July 31, 2010

Deseo del dia

de aici.

Pentru ca nu mi-am mai dorit nimic de multa vreme, tare mi-ar placea ca acest deseo sa se implineasca. Sa nu se mai incapataneze nimeni sa caute ceva cu lumanarea unde acel ceva nu exista. Sau din obligatie social-morala. Pentru ca doare rau. Si pe tine, si pe celalalt, si pe confident.

Da, poti sa stai langa cineva pe care nu il iubesti. Da'.... de ce sa faci asta? Poate doar daca te bazezi pe faptul ca nu vei trai prea mult :)

Saptamana asta am fost recipientul multor dureri prea intense. Deh, ce altfel de oameni sa atrag eu?

Friday, July 30, 2010

Relationship DNA

"All marriages have a distinctive pattern, a kind of marital DNA, that surfaces in any kind of meaningful interaction. This is why Gottman asks couples to tell the story of how they met, because he found that when a husband and a wife recount the most important episode in their relationship, that pattern shows up right away. (...) Predicting divorce is pattern recognition."

"He has found that he can find out much of what he needs to know just by focusing on what he calls The Four Horsemen:
  • defensiveness;
  • stonewalling;
  • criticism;
  • contempt.
Even within the Four Horsemen, in fact, there is one emotion that he considers the most important of all: contempt. If Gottman observes one or both partners in a marriage showing contempt toward the other, he considers it the single most important sign that the marriage is in trouble."

"Gottman has found, in fact, that the presence of contempt in a marriage can even predict such things as how many colds a husband or a wife gets; in other words having someone you love express contempt toward you is so stressful that it begins to affect the functioning of your immune system."

din Blink, Malcolm Gladwell


To whom it may concern.

Si cateva comentarii: oare the story of how they met e cea mai importanta? Nu cumva the story of how they committed? Care sa fie the most important episode in their relationship? Am in minte exemplul unui cuplu care s-a cunoscut oferindu-si sprijin si s-a legat oficial din interes. El e inca depresiv si are probleme de sanatate iar ea... ea nu uita ca doar a fost acolo la momentul potrivit si probabil da semne de contempt la tot pasul, fara sa constientizeze. Chiar daca el se chinuie din greu sa schimbe lucrurile. Apoi exemplul unui cuplu in care totul a fost fairytale pana cand nu a mai fost. Cand esti intr-un cuplu fairytale, ai face bine sa nu gresesti deloc, pentru ca daca esti human nu mai esti fairytale.

Nonetheless. Daca cei doi membri ai unui cuplu isi asuma pretul in sanatate, echilibru, viziune si oportunitati pe care il platesc atunci cand aleg sa stea langa cineva care-i face mai mult miserable decat happy, sa faci matematica dintr-o relatie isi pierde orice sens.

Wednesday, July 21, 2010

Box of chocolates

You never-never-ever-never know what you're gonna get :)

Tuesday, July 20, 2010

Intelepciuni de la Winnie the Pooh

In weekend mi-am luat un stilou nou, sa-l adaug colectiei. L-am luat ca era prea dragalas, cu un Winnie the Pooh mare, galben si zambitor si un magarus albastru, timid, cu urechile lasate in jos si botul roz. Eu am crescut in era before-Disney, asa ca habar n-aveam cine e acest Winnie the Pooh.

Ei bine, google m-a luminat si mi-a spus cum ca Winnie a fost si foarte intelept. For instance:

  • “You can't stay in your corner of the Forest waiting for others to come to you. You have to go to them sometimes.”
  • “If the person you are talking to doesn't appear to be listening, be patient. It may simply be that he has a small piece of fluff in his ear.”
  • “Don't underestimate the value of Doing Nothing, of just going along, listening to all the things you can't hear, and not bothering.” This is one thing I never ever never underestimate! ;)
  • “Nobody can be uncheered with a balloon” (din pacate eu stiu cativa oameni care cred ca baloanele sunt niste prostii...)
  • “"Well," said Pooh, "what I like best -- " and then he had to stop and think. Because although Eating Honey was a very good thing to do, there was a moment just before you began to eat it which was better than when you were, but he didn't know what it was called”. Asteptarea. A-ti imagina cum va fi cand. Mierea plus dorinta. I like this bear :)
  • It gets you nowhere if the other person's tail is only just in sight for the second half of the conversation.
  • "It is more fun to talk with someone who doesn't use long, difficult words but rather short, easy words like 'What about lunch?' "
  • "Some people care too much. I think it's called love." (and here is where I melted :) )
  • "If there ever comes a day when we can't be together keep me in your heart, I'll stay there forever"
  • "You can't help respecting anybody who can spell TUESDAY, even if he doesn't spell it right; but spelling isn't everything. There are days when spelling Tuesday simply doesn't count." (not around here, dar na, eu mai am mult de crescut si deocamdata ma uit cu atentie si la spelling)




Sunday, July 18, 2010

Bretele prea colorate si prea la vedere.

Vara toate greselile de stil sunt la vederea tuturor. Si uite, bag de seama ca am multe tabuuri. Pentru ca nu mi-as lasa funditele si bulinutele de pe chiloti la vedere, mi se pare ca si sutienelor ar trebui sa li se aplice acelasi regim. Mie imi par la fel de... intime.

M-am saturat de cate bretele de sutien expuse ochilor tuturor am vazut zilele astea. Unele domnisoare si doamne chiar cred ca faptul ca susnumitele bretele sunt colorate le scoate din regimul lenjeriei intime. As in le vezi doar tu, the girl in the mirror si cine mai da o mana de ajutor la dezbracat.

Politetea si autocontrolul au niste maneci atat de largi incat tabuurilor mele nu li se vad bretelele decat in intimitate. Dar ca toate defularile, din cand in cand, mai ales cand se aduna kilometri de bretele negre, mov, rosii, roz si albe care imi sar in ochi si imi striga "aaaaaaalmost a lady", ies la suprafata. Tabuurile politicoase sunt cele care nu se vad, de culoarea pielii. The only kind I wear.

Ar putea incerca si doamnele. Ar fi mai putin vizibile, desi la fel de expuse.

PS: am vazut niste poze cu mine in clasa a 8-a... not nice. Bleumarin cu negru. Ironically, here I am dupa 13 ani si imi permit tirade la adresa bretelelor rogvaiv :)

Saturday, July 17, 2010

Dormarunt

E o localitate in Calarasi, in drum spre mare. Ma tot gandesc la ea. Oare pe oamenii de acolo ii cheama dormarunteni sau dormaruntei? Eu as vrea sa-i cheme dormaruntei. Par hapsani si asta i-ar face mai placuti.

Oare dorurile lor sunt marunte? Poate nici nu-i doare sufletul vreodata. Iar un dormaruntel bolnav de inima rea, n-ai sa vezi prea curand. Poate au o inima mica-mica. Marunta :)

Nu mi-ar placea sa am nici un iubit, nici o prietena de-acolo. Mie imi plac oamenii mai intensi. Cu Dormaimare.

Friday, July 16, 2010

Oamenii ne-blanzi.

Zilele astea scriu mai mult pe hartie. Cu cerneala, pe hartia potrivita, mi se pare ca scriu lucruri pretioase pentru ca cerneala straluceste frumos sub lumina lampadarului :)

E un domn care tot suna desi nu primeste raspunsul care ii place. Ma irita teribil sa-i vad numele pe ecranul telefonului si nu-mi dadeam seama de ce pana nu am rasfoit azi Micul Print. Pentru mine e un fel de I-Ching.

Mie imi plac oamenii cu care e nevoie de un proces de imblanzire, nu-mi plac oamenii blanzi deja. Imi plac doar de la distanta oamenii care nu respecta spatiul, fie el sufletesc sau chiar fizic al altora. Niciodata de aproape pentru ca ei se baga in spatiul meu si eu ma dau tot mai spate, deci distanta dintre noi ramane in cel mai bun caz constanta :)

Am visat ca nu mai stateam pe scaunul din dreapta, dar mergeam pe drumul ala de poveste de la Rasnov spre Poiana. Cu cat se apropie scoala de soferi cu atat imi dau seama ca ador sa fiu copilot de fapt. E partea cea mai placuta din condus. Ceva in genul ador condusul, m-as putea uita ore in sir la oameni care conduc.

Pentru ca foarte rar ajung in dreapta unui om care nu-mi place, apreciez mult ca ei au treaba lor acolo si e musai sa se concentreze iar eu ii pot urmari, analiza si privi dupa pofta inimii :) Oamenii sunt foarte frumosi in plin flow.

Pentru ca oamenii sa se apropie pe bune, nu doar fals, social, e nevoie de ritualuri. Iar ritualurile take time. Trebuie sa ai multa rabdare. La inceput sa te asezi ceva mai departe. Sa privesti si sa te lasi privit initial doar cu coada ochiului, graiul fiind izvor de neintelegeri :) Apoi treptat vei putea sa te asezi din ce in ce mai aproape.

Thursday, July 15, 2010

Din "Cartea Soaptelor"

Minunata. M-a vrajit de la prima pagina si mi-e greu sa explic cum anume. E ceva atat de hipnotic, "condimentat" si pictural in stilul in care scrie omul acesta...

Si daca eu nu pot spune mai bine, sa spuna citatele. As fi subliniat trei sferturi din carte daca astfel nu as fi redus valoarea vorbelor.

"Ca sa nu gresesti, spunea. Alfabetul e inceputul, de-asta ii si spune alfabet. Poti incepe de oriunde, cu conditia sa poti descurca inceputul."

"Cum sa fotografiezi oglinda fara sa te vezi tu insuti in ea? Cum sa intelegi lumea, situandu-te inafara ei?"

"Ceasurile s-au inventat din neputinta de a stapani timpul, spunea nenea Simon, lasandu-se in perne moi, pe canapeaua din curte si inchizand ochii multumit. Ca si armele, care sunt un semn de neputinta si nu de putere."

"E bine, spunea, sa te intrerupi din cand in cand. Daca te uiti intruna la un lucru, la acelasi lucru, nu-l mai vezi."

"Asa cum ziua taierii pruncilor nu i-a putut ucide pe toti pruncii, tot asa ziua arderii cartilor nu a putut distruge toate cartile. In razboiul dintre stapaniri si carti, desi numai cartile mor, stapanirile nu castiga niciodata. Pentru ca oamenii au scris mai mult decat au puterea sa uite."


PS: un interviu interesant cu Varujan Vosganian, autorul Cartii Soaptelor. Nevermind titlul, e total nereprezentativ pentru continutul discutiei si dealtfel foarte prost ales.
PPS: (si ce nume frumos, Armine :) )

Monday, July 12, 2010

Maneca scurta nu!

Offff, domnilor, ce bine v-ar sta daca nu ati mai purta camasi cu maneca scurta la pantaloni din stofa... Like... niciodata!

Da, stiu ca e cald. Hai, bine, poate la pantaloni din doc. Dar va rog eu, niciodata la pantaloni din stofa. Si niciodata-niciodata pe sub sacou. Aratati ca niste baietei, iar asta nu e bine chiar mereu.

Iar noua femeilor ne plac atat de mult manecile suflecate putin pana sub cot ca e si pacat, zau asa.

Sunday, July 11, 2010

Intrebare subtire de tot. Unde se prezinta in fata cititorilor Zar Intelept.

Majoritatea liniilor de demarcatie sunt subtiri si asta e teribil de enervant la ele. De exemplu linia dintre sinceritate prea multa si prostie, linia dintre speranta prea multa si refuzul realitatii, dintre seductie prea multa si hartuire, intre geniu si nebunie, intre pasiune si obsesie...

Subtiri ca o felie de carpaccio taiata de un maestro taietor de carpaccio, pe care il doare in fund ca taie felii transparente dintr-un vitel cu ochi maaaaari si bot umed si roz. Subtiri ca o foita de calc. Subtiri ca o esarfa de matase. Ca hartia pentru origami. Ca un somalez din bancurile cu somalezii care se ascund in grup la v-ati-ascunselea dupa o coada de matura.

Cred ca ai prins ideea. Subtiri rau, cat sa le observi cu greu si sa-ti vina sa te prefaci ca nici nu erau acolo cand te-ai uitat tu dupa linia de demarcatie dintre cele doua teritorii care nu te mai lasa sa dormi noaptea de griji.

Si-acum, intreb si eu ca un om naiv, ca doar nu mi-am atarnat degeaba firma in casuta aia verde de deasupra acestor randuri. Linia dintre acel lucru "la care e greu de ajuns pentru ca de fapt nu e pentru tine (punct!)" si acel lucru "la care e greu de ajuns pentru ca nu e pentru tine (acum)", asta de ce e si mai subtire, pentru numele lui dumnezeu?

De unde stii daca sa te opresti de tot sau doar sa iei o pauza si sa speri ca pana revii se aliniaza planetele ca lumea?


PS: in vremuri ca astea, pe langa a-mi dori sa fiu mai degraba un agricultor care cultiva afine si lavanda si alte griji nu are, imi mai doresc si ca, pe langa dezvoltare personala, in scoli sa se predea si Bazele Ezoterismului. Asta sau sa nu fi plecat Niciu la mare cu Zar Intelept dupa ea...

Friday, July 9, 2010

Suntem la fel

Mie imi plac rau de tot oamenii. Sa-i cunosc, sa-i cunosc de-adevaratelea, sa-i observ, sa-i aud vorbind, sa-i vad mancand, sa-i vad cum zambesc cand zambesc ei sincer si din tot sufletul, sa-mi povesteasca, sa aflu ce-i mana pe ei dimineata sa se ridice din pat si sa se bucure la gandul noii zile, sa aud crampeie de viata, importante pentru ei.

Si pentru ca imi plac atat de mult si stiu ca in interiorul fiecaruia e de fapt o lume, o intreaga lume, pe care o apreciez si o respect chiar daca e diferita de a mea, mi se intampla rar sa fiu intoleranta si rea. Pe dinauntru, caci pe dinafara nu sunt niciodata. Poate din lasitate, desi eu prefer sa-i spun politete. Depinde din care parte a autenticitatii te uiti.

Aseara am cunoscut pe cineva care mi-a displacut rau de tot. Rrrrau de tot, dupa cum spunea domnul fara picioare din gara de la Brasov. Atat de rau incat am spus o mica rautate. Mica-mica si usor interpretabila drept glumita piperata, insa mare pentru mine pentru ca a fost surprinzatoare.

Vezi tu, de fiecare data cand avem o reactie puternica la ceva sau cineva asta nu se intampla out of the blue and just because. Motivul fortei reactiei este autenticitatea. Persoana sau intamplarea ne-a produs un moment de revelatie. Ne-am vazut si ne-am recunoscut in persoana sau intamplarea respectiva ca intr-o oglinda. Si ne-a placut mult, cazul atractiilor intre oameni sau a descoperirilor de hobby-uri; sau ne-a displacut mult, cazul antipatiilor.

Carl Gustav Jung vorbeste despre conceptul de umbra, acel amestec de trasaturi reprimate, ascunse de noi undeva sub un pres mare-mare, pentru ca nu ne plac si despre care ne temem ca sunt atat de hidoase incat daca ar afla cineva ca le avem si noi, nu ne-ar mai iubi never-ever. De fiecare data cand avem o reactie puternica de antipatie fata de cineva, e pentru ca persoana aceea vorbeste si se comporta ca umbra noastra, careia noi ii punem o perna pe fata si o indesam undeva in camaruta din spate, sa nu o vada nimeni.

Pentru ca e ca acea parte din noi pe care nu o toleram si pe care o gasim prea urata si neplacuta pentru a fi iubita.

Ca sa ne protejam de astfel de revelatii, cum ca si noi suntem rai de fapt, macar partial, dezvoltam si folosim mecanisme, e adevarat protectoare insa perverse: ne refulam umbra cat mai adanc in inconstient, o negam pana in panzele albe si o proiectam asupra altora. Numai pentru a ne proteja imaginea in fata propriilor nostri ochi.

Pentru mine aseara s-a terminat tarziu. Nu am putut adormi prea repede gandindu-ma ca si eu sunt la fel, macar partial.

Umbra mea imi spune rautacioasa ca sunt meticuloasa pana la enervare, ca vreau sa propovaduiesc modul corect, al meu evident, ca tare mi-ar placea sa am dreptate mereu si ca pot fi ireverentioasa fata de oamenii care nu stralucesc din prima. A, si ca imi trebuie multa atentie de la ceilalti. Putine lucruri de care sa fiu mandra, intr-adevar...

Nu mi-as mai pierde prea curand timpul langa persoana respectiva si, daca ne-am bloca amandoua intr-un lift, as gasi iute si eficient cea mai rapida metoda de a iesi de-acolo doar de groaza timpului petrecut alaturi de ea. Insa umanitatea si defectele ei, atat de asemanatoare cu ale mele, le pot intelege si cu mintea si cu sufletul.

Daca ne-am trezi dintr-o data goi unii in fata altora, toti ne-am urati cu grimase disperate si cu gesturi smucite de acoperire. Desi suntem la fel, nelinistitor de la fel.

Saturday, July 3, 2010

Marathon-hugs

Le-am gasit aici :)

"Wrap you up in their arms"

Oricat de mult mi-ar placea mie cuvintele, cat ma bucur ca sunt de atatea ori neincapatoare! Ca e nevoie de imagini, de ochi, de taceri, de imbratisari, de batai pe umar, de strangeri de mana, de stari "din alea".

Asa se apropie oamenii, prin stari "din alea", mai rar de-adevaratelea prin vorbe.

Monday, June 28, 2010

The beautiful people

"Crede in libertatea care, odata dobandita, ar trebui sa-ti dea o anume seninatate, sa te faca si sa nu-i judeci pe oameni. Altfel, un paradox, fiindca in meseria de jurnalist, in timpul oricarui interviu trebuie sa-si analizeze interlocutorii, sa transeze ce e important si ce nu, ce poate fi fals, sa discearna ce conteaza mai mult pentru public. In afara de libertate, mai crede in democratie, aplicata in societate, in jurnalism sau in viata, ceea ce, in esenta, nu e altceva decat respectarea unor reguli. Ca in cazul lui- regulile vietii, ale unei dezbateri politice.

De cele mai multe ori, cand priveste dezbaterile de la televizor se gandeste la mize. Apoi, la superficialitate. De ce sa sari la gatul invitatilor pe subiecte subtiri ca o spuma, cand, in realitate, e o miza prea mica? Pentru el, orice dialog trebuie sa fie mai degraba eficace decat virulent- fie la o cafea, fie intr-un studio, in bataia camerelor.

"Democratia poate parea plictisitoare. Dar ar trebui sa ne asumam ca nu totul e un circ, nu trebuie sa ne batem tot timpul.""


portetul jurnalistului de politica externa Luca Niculescu, in Esquire-ul de mai-iunie. Purtator de cravata Ascot, pentru ca aici detaliile de eticheta superficiala, exterioara, chiar vorbesc despre interior.

Sunday, June 27, 2010

Shhhh, rasarituri...

"Atata frumusete in orice rasarit
Si lui Allah de-ajuns tot nu i-am multumit.
Oh, gura ta, frumoaso, de-ar fi sa fie muta!...
Opreste-te o clipa!... Vezi?... Pasarile canta..."

Cand era trist, Micul Print vedea apusuri, unul dupa altul. Eu as vrea sa vad rasarituri. M-as aseza intr-un balansoar si as fi in stare sa vad si douazeci de rasarituri pe zi. In tacere, ca sa nu demonetizam miracolele prin prea multe exclamatii necuprinzatoare si insuficiente. Din cand in cand, mi-ar placea insa sa schimb priviri mult mai cuprinzatoare cu un omulet, asa cum fac cu Niciu la miracolele (adica spectacolele) domnului Puric :)

Friday, June 25, 2010

Scoli de vara despre iubire

"Doamne, ne-ai dat privirea
Dar ochii dor de-atata stranie frumusete.
Ne-ai aratat iubirea
Dar s-o ajungem,
cine, cand sa ne-nvete?"

Tot Khayyam...


Mi se pare trist in iubire sa nu ai puterea sa astepti, sa nu fii suficient de bland cu sufletul, sa nu crezi si sa nu poti suprapune timpul potrivit cu persoana potrivita. Dar aici suna deja a sistem de ecuatii.

Ar fi utile niste scoli de vara despre iubire. Welcome to LoveBootCamp.

Wednesday, June 23, 2010

Aud ce spui cand taci

"Mi se tot spune: Khayyam, nu mai bea!
Eu doar atat raspund: Cand beau,
Aud ce-mi soptesc rozele, laleaua
Si liliacu'n ram cand se desface,
aud ce-mi spune draga mea cand tace..."

Tuesday, June 22, 2010

Chapeau* cu un domn adulterin

In mod constant fac aceeasi miscare gresita cand ma intorc duminicile de la Brasov. Trenul de la 15:50 pleaca de la peronul 3 dar e afisat (la fel de constant) la peronul 5. Iar eu ma duc la peronul 5, stau acolo putin apoi ma mut.

De la 5 pleaca un personal prabusit si jegos, plin cu cei mai pitoresti oameni posibili. Care se aseaza pe jos langa panoul informativ, scot un ziar, il pun pe jos, scot cabanosul, ceapa, codrul de paine si rosiile si infuleca. Asta e verbul potrivit. Infuleca. Cara tot timpul lumi intregi in gentile lor mari din rafie dungata si haine de la second hand in sacii mari de gunoi. Nu stiu unde merge trenul asta dar odata tot am sa aflu.

E un domn anume, nu are picioare. Se roaga de unul sau de altul sa-i urce sus pe peron caruciorul iar el se catara in maini pana sus, vorbind incontinuu. Apoi il binecuvanteaza pe binefacator, de obicei un copilandru la fel de jegos. Nu-si pierde suflul. Madonna should try it also. Ma vede, pentru ca ma asez in mod la fel de constant pe primul scaun de langa scari. De fiecare data o luam de la inceput. Nu-mi dati si mie domnita o tigare? Nu am, imi pare rau, nu fumez. Bine faceti domnita. Iarba dracului. Mai sta, se apropie, ma masoara. Ceapa, usturoi, multa transpiratie. Ma priveste admirativ.

Mironosita din mine intoarce capul sau agita putin esarfa spre propriul nas, in functie de sezon. Are unghii mari, indoliate. Da ceva banuti imi dati domnita? Cateodata ii dau, cateodata nu-i dau. Odata i-am dat trufe de la Krauss, ca aia aveam la indemana. M-a intrebat ce-i aia si eu am comis blasfemia blasfemiilor la adresa trufelor. Am zis ca e mancare. A inghitit trufa, a plescait, a intors capul intr-o parte si a zis dulce rrrrau, da rrrrrau. Consoanele vibrante a ceapa.

Ultima oara mi-a citit ziarul. Mie si peronului intreg. Un sul de hartii jumulite, vechi si patate cu noroi. Pareau a fi avut un an vechime pe putin. Le-a scos dintr-o borseta de culoare nedefinita, pe care, culmea, nu scria nici adibao, nici didibao ci de-a dreptul adidas. Silabisea cu relativa usurinta. A pronuntat Sarkozy intr-un fel in care nu mai auzisem pana la el. Guvernul, pensiile... citea asa tare si raspicat ca tot peronul mirosea a ceapa.
M-am ridicat sa plec, ca de obicei, spre peronul corect. Cand am trecut pe langa el si-a ridicat ochii spre mine si a recitat:

"Un barbat si-a inselat sotia in weekend-ul in care aceasta plecase la Vaslui impreuna cu mama, sa-si viziteze bunica."

M-a privit scormonitor. Mi-a venit sa ma opresc pentru o fractiune de secunda si sa vad ce ziar are in mana. Am mers mai departe insa. Trei generatii de femei pe de o parte si un adulterin cu o singura generatie de femeie pe de cealalta.

In timp ce coboram scarile, m-am gandit ca strategic a fost o miscare impecabila si nevasta nu s-ar fi prins nici in ziua de azi daca nu intervenea cineva sa-l parasca la foaia comunala. Etic insa, da cu virgula rau. Mai bine o insela cand se ducea sotia "la servici", ar fi fost mai uman. Biata bunica cu basma si frica de dumnezeu, ce vina o fi avut sa faca parte din karma acestui domn...

Morala? Unele marturisiri trebuie facute la vremea lor. Pana nu te da la gazeta, golabi.

* chapeau (shapou) e scurta introducere a unui articol de ziar, pus intre titlu si text si scopul lui in viata e sa atraga atentia. In niciun caz nu inseamna jos palaria pentru domnul adulterin. Doar a promis in fata statului roman ca-si va respecta sotia si-o va batea decat rar :P

PS: ce s-a intamplat cu domnul adulterin mai departe, nu cunoastem. Am schimbat peronul, ca altminteri aflam si va povesteam, stand ca oamenii, nu incalecand pe-o sa. Insa banuim ca sotia l-a primit inapoi, pe considerentele 1-"asa sunt barbatii" si 2-"tot la mine se intoarce". Asa ca sa-l stapaneasca sanatoasa si rezistenta, for there will be more to come.

foto