O dupa-amiaza cu un baiat adorabil

La doar cateva zile de cand m-am gandit, la inceput in gluma apoi din ce in ce mai serios, ca sunt on the market again (no more Penelopa here, s-a ratacit Ulise de tot :P ) iata ca mi-am petrecut intreaga dupa-amiaza cu un baiat adorabil, frumos de pica, cu gene lungi si ochi cu luminite.

Mi-a adus un martisor, a mentinut un echilibru perfect intre a-mi povesti despre el, despre ce-i place si despre prietenii lui (Andrei si Radu) si a ma intreba despre mine, despre ce-mi place si despre prietenii mei. A fost placut impresionat (si nu doar impresionat, ca altii : ) ) de faptul ca rad mult si cu pofta. Mi-a aratat un site care ii place, a bifat "rememeber me on this computer", mi-a spus care e parola lui si cum si-a ales-o ca sa nu o uite, mi-a povestit despre cum il alinta mama lui si despre cum o persoana in care avea incredere a inceput sa se volatilizeze si sa nu-l mai bage in seama.

Mi-a spus bancuri, mi-a povestit despre colegii lui, m-a facut sa rad, am ras mult impreuna. Am jucat Sims si pe seara abia s-a indurat sa plece.

Cred ca si mama lui ma place :) Doar ca isi roade unghile si are degetele patate de cerneala, dragul de el.

Et voila, el e Alin si are 9 ani :D

Zam-bile

De la zam-bet :)

Cioco-lata

Azi am primit de doua ori ciocolata :) Una mai degraba lata, amaruie si cu hainuta galbena. Si una mai degraba lunguiata pe care o chema, totusi, "cioco-latte". Da, cu lapte.

Si am aflat ca migdalele sunt afrodisiace. Drept sa spun, eu la mine nu am observat astfel de efecte (I'm a natural, don't need stimulente :) ). Sa-i intreb pe Ioana, pe Michelle-ma belle si pe domn' manager de has-er, care ma acompaniaza in misiunea de roadere de migdale. Poate la ei.

Ce apreciez eu cel mai mult la o companie multinationala este densitatea mare de omuleti diferiti si la care am acces usor pentru a-i intreba una-alta. Plus ca ai mei mai sunt si draguti.

"Altceva?"

Am participat in seara asta la un curs open al Ralucai, unde ne-a povestit, printre multe altele despre cat de des e bine sa repetam intrebarea "Altceva?"/ "Alta optiune? "/"Mai e ceva ce pot face?". Cand ajutam pe altcineva sa-si exploreze optiunile sau cand ne ajutam pe noi insine.

Acum doua saptamani eu am avut curajul sa-mi raspund afirmativ la aceasta intrebare, intr-o situatie suficient de personala si cu repercursiuni asupra unei persoane incredibil de dragi inca, incat sa nu o povestesc aici. Mi-am dat seama ca inca mai puteam face ceva. Si am actionat repede, pentru a recupera intarzierea in a-mi recunoaste una-alta.

De atunci ma tot gandesc daca nu cumva abandonam o cauza prea repede. Nu cumva ne dam batuti? Nu cumva iarba e intotdeauna mai verde la vecin pentru ca noi incetam sa o mai udam, incetam sa mai facem ceva pentru a ne ingriji propria iarba?

Si ma mai intreb cum anume stim cand sa ne oprim. Cum aflam daca nu am facut deja toti pasii iar acum am trecut la faza de a ne pune in posturi ridicole? Sau, exista posturi ridicole in astfel de situatii?

Ar fi acea inner voice. Din pacate, cand ajungi sa iti pui astfel de intrebari esti suficient de dezorientat incat sa o pui sub semnul intrebarii. Eu insa stiu de ce am actionat tarziu: I'm f****** extremely proud. It's gonna be the death of me.

Apropos de cantecelul "Down on my knees" al lui Ayo (ultima obsesie, are tanti asta un feeling in voce..... si vine la bestfest :) ), oare down on my knees e un posibil pas de urmat? Se incadreaza la "altceva?". A nu se lua neaparat literal. Exista variante de down on my knees care nu au neaparat legatura cu primul lucru la care ne gandim cand auzim asta, anume la a-l implora pe celalalt, intr-o relatie, sa nu ne lase. De exemplu compromisuri facute la locul de munca, intr-o echipa, cu un prieten... you name it.



Mai exista ceva ce pot face si nu am facut inca? Si unde ne oprim? Tough ones. Asa ca mai sezi si mai cugeta putin, mai poti face ceva?

(p.s.: am aflat tot in seara asta o expresie genial de tare. "It's fucking musai." )

Doo

Doo chestii, cum ar zice Niciu:

• first thing first, alooo, fratele meu alb, mult mai batran si extrem de sus pus, vezi ca ar fi cazul sa dai mega-aparatul de aer conditionat pe treapta "primavara fabuloasa cu soare care gadila". Eu pe vremea asta aveam de gand sa stau la povesti prin parcuri. Bine, e drept ca a picat planul intre timp, dar mai sunt multe carti din care nu am citit nici macar o pagina pe bancuta mea de la lalele.
• "Life's short. Get a divorce." Eu am vazut la trei-omuletii. Ti se ruleaza urechile de la sine cand auzi ce motive mai gasesc oamenii in ziua de azi sa se casatoreasca. Parca nu ar fi viata lor, parca din viata altuia ar face risipa fara sa primeasca saculeti cu fericire in schimb.

Over and out. Dorm de... in zece minute de acum pana maine cand o da fratele meu alb din primul paragraf. M-au cam ciuruit saptamana asta. Un fleac! Sunt gemeni, s-au gandit sa nu cumva sa ne plictisim si sa ne apucam de spus bancuri.

Intersectia Oboselii

A spus o tanti ca toata lumea straluceste pe lumina si ca intr-adevar deosebiti sunt cei care stralucesc atunci cand e intuneric in lume (sau in lumea lor), de la lumina care vine de dinauntru.

Am aflat acum doua zile ca poti spune suficient de multe despre o persoana urmarind ce face cand oboseste. Si nu vorbesc aici despre epuizarea fizica de dupa o perioada deosebit de intensa. Ma refer la oboseala aia de viata. La oboseala de a astepta, de a-ti construi viata, poate la oboseala de a astepta pe cineva. Oboseala de a mai spera.

Atunci cand obosesc, atunci cand se satura sa mai alerge pentru propria lor viata si pentru propria lor fericire, oamenii ajung la o intersectie. Si acum, in intersectie, devine interesant.

Sa-ti fie caldut si asa-si-asa doar pentru ca atat ai acum si esti obosit, e prea greu, nu mai poti, te-ai saturat, ti-e frica, nu mai crezi ca poti... Sau...

Sau sa mai strangi din dinti putin, sa ai rabdare, sa astepti, sa iti imaginezi cum va fi cand totul va iesi cum vrei tu, poate sa te gandesti mai bine si sa faci acel pas de teama caruia ai ajuns in intersectia asta in primul rand.

M-am gandit prea mult zilele astea doua. Mi-ar fi rusine de mine sa dau vina pe destin si alte marete forte incontrolabile si vai, atat de puternice incat ce-as fi putut face eu, bietul de mine. Mi-ar fi rusine sa ma scald in laturi caldute doar pentru ca la un moment dat, pe drumul pe care o luasem scria "unpleasant& a lil' bit painful road ahead" si-am zis sa o cotesc putin. Mi-ar fi rusine sa nu fac tot posibilul pentru a fi fericita, atat de fericita incat sa simt ca inca putina fericire m-ar face sa explodez. Sa aleg in schimb o zeama asa-si-asa.

Da, in intersectii toata treaba devine mereu interesanta. Aici se cern doua siruri: cei cu zeama calduta si cei care prefera sa mai rabde putin pentru ca ei cred ca e masa mai buna daca nu mananci in picioare. Daca mananci ce-ti place si nu doar ceva ce "nu e chiar ingrozitor si asta am acum la indemana".

M-am intrebat daca omuletii cu zeama sunt constienti de ceea ce aleg. Oare e in stare oboseala de viata sa blocheze atat de mult gandirea si instinctele? Pentru ca toti avem instinctul fericirii. Dar la un moment dat tot se trezesc, nu? Si de ce nu fac atunci un pas pentru a iesi din laturile caldute?

Si mi-am raspuns: pentru ca atunci totul e si mai greu si dureaza si mai mult. Atunci ei scot din tolba vorbele marete: aici m-a adus viata, asta mi-a fost destinul...

Destin my ass. Pur si simplu faceai pe tine de frica si te-ai gandit sa te opresti dupa un tufis in loc sa-ti tragi pe tine pantalonii maro si sa mergi inainte. Vorba vine.

Totusi, oamenii continua sa cedeze visul pe care il construisera despre viata lor pentru un confort temporar, a carui singura calitate e ca "nu e chiar ingrozitor". E mai usor decat sa fii inca pe drum.

Ca si cand te-ai casatori cu o femeie doar pentru ca "nu e o fata rea". Sa ma scuzi, in filmul meu singurul motiv ar fi "e ingrozitor de nemaipomenit de fabuloasa si supercalifragilistica si crap de fericire dimineata cand deschid ochii si o vad langa mine." Totusi, exista oameni care fac asta. Care obosesc sa mai caute cu toate puterile lor acea fericire care sa-i faca sa explodeze si care sa-i faca sa multumeasca pentru zilele pe care le traiesc, nu sa le blesteme si sa-si doreasca sa treaca mai repede odata... Ca sa vezi de ce unii abia asteapta sa ajunga acasa si altii ar face orice numai sa ajunga cat mai tarziu.

Cand te gandesti ca poate au avut doar cateva secunde, acolo in intersectie, pentru a decide in ce directie sa o ia... Tocmai de-aia ii defineste ce au ales, iute si instinctiv, cu stomacul, nu cu mintea, construct prin excelenta.

E doar greu sa-i ai in preajma si sa-i mai privesti zambitor. E doar greu daca ti-au fost odata a doua piele. E doar greu daca tu, in aceeasi intersectie, ai ales sa strangi din dinti si sa mai astepti. Pentru ca daca ii asteptai cumva pe ei, sa te prinda din urma, acum nu-ti mai ramane de facut, vorba cantecului, decat sa siffler sur la coline.

Zai-zai, deci. Eu nu obosesc inca, ma mai tin acumulatorii, amin.

Keep walking

" He volado, navegado, traqueteado en mil trenes, me he desplazado en calesa y en automovil, pero lo que mas me sigue gustando es andar. Solo andando puede llegarse realmente lejos. He ido a muchos sitios, a demasiados sitios, pero toda una manana temprano te estuve esperando junto a la estatua feroz de un condottiero y tu no viniste. Que se le va a hacer, luego llegaron otras mejores."

Fernando Savater, "Mira por donde -autobiografia razonada-"

"Am zburat, navigat, am calatorit cu mii de trenuri, m-am deplasat in caleasca si masina, insa ce-mi place cel mai mult e sa merg pe jos. Doar mergand se poate ajunge departe. Am fost in multe locuri, in prea multe poate. Insa odata, devreme intr-o dimineata, te-am asteptat multe ore langa statuia crunta a unui condotier si tu nu ai venit. Ce sa-i mai facem acum, au venit in urma ta altele mai bune."

"I've travelled by plane, by boat, by thousands of trains. I've taken the chariot and the automobile and still what I like the most is walking. One can only get far by walking. I've been to many places, one too many. And one early morning I waited for you for hours near the ferocious statue of a condotierre and you never came. Oh well, in the end better ones arrived."

Keep walking. Have a sunny life.

Iarba si loialitate

"(...) Argumentele prezentate pana acum sustin ca presiunea exercitata de catre cumparatori determina firmele aflate in concurenta sa corecteze greselile produsului pe care il realizeaza. Chiar daca, lasand de-o parte aceasta ipoteza, constatam ca situatia de concurenta poate fi mai putin satisfacatoare decat situatia de monopol in care o singura firma este unicul producator. Aceasta deoarece prezenta unui anumit numar de firme aflate in concurenta hraneste iluzia perpetua ca 'iarba e intotdeauna mai verde de cealalta parte a gardului' - ceea ce inseamna ca se poate scapa de inconvenientele unui produs cumparand produsul fabricat de o firma concurenta. Intr-o situatie de monopol, consumatorii vor fi constransi sa accepte imperfectiunile inevitabile ale produselor si isi vor cauta fericirea in alta parte, nu in aceasta vanatoare fanatica a unui produs inexistent, 'imbunatatit'. "

Albert O. Hirschman, Abandon, contestare si loialitate

Cred ca e o traducere mai putin pufoasa "isi vor cauta fericirea in alta parte". Sensul textului original este de a "se uita in alta parte". Alta parte a aceleiasi firme sau institutii politice. Sau alte aspecte ale aceleiasi persoane, in interpretarea mea.

Cat despre iarba, ea e intotdeauna atat de verde pe cat de mult alegi sa iti tii la ochi ochelarii pe care ii purtau locuitorii din Oz. Halal post rosu cu inimioare :) Mi-a iesit verde cu iarba :)

Sid, Po si 13

Ma gandeam sa transcriu in acest post un citat destul de grasut (adica mare, dar probabil tu m-ai inteles :) ) din Albert Hirschman, Abandon, contestare si loialitate. Si sa fac o paralela cu relatiile dintre oameni, cu precadere intre doi oameni.

Dar m-am razgandit. In ultimele zile toti cei care m-au vazut m-au intrebat ce e cu mine... Si eu am zis ca sunt obosita. De la atata gandit, poate. Se intampla ca azi e 13 februarie. Si a fost o zi cu vant puternic si cu soare.

O functie enervanta (dar, oh, folositoare!) a memoriei umane este faptul ca estompeaza lucrurile neplacute. Iar daca incerci din greu sa ti le amintesti, oricare ar fi motivul, poate pentru a-ti justifica ceva, nu mai gasesti nimic. Ceea ce te descumpaneste si te face sa-ti pui intrebari incomode cu privire la capacitatea sau chiar dreptul tau de a judeca o perioada, o persoana, niste gesturi si comportamente, pe tine insuti. Ce fraza intortocheata am scris, probabil un omulet cu training pe nlp m-ar intreba de ce nu pun, simplu, subiectul adica eu, langa predicat adica ce vreau sau simt, langa obiectul predicatului.

Eu vreau sa spun ca e greu. Mie mi-e greu. Pe mine inca ma doare si eu ma intreb inca daca am facut bine. Asta desi nici acum nu as alege altfel. Poate ca asta vine la pachet cu mladierea din "trestie".

Doar ca eu credeam sincer si din tot sufletul ca senzatia de greu va trece mai... usor :) Credeam ca odata cu deciziile vine si puterea de a le respecta. Ca se face trestia ganditoare, asaaaa, peste noapte si just because, un stejar... nesimtitor. Nu credeam ca e cu atata strans din dinti. Mi-ar fi placut sa fiu avertizata. La strans din dinti nu ma pricep, imi da cu virgula. In general nu ma atrag lucrurile complicat de facut, provocarile si orice presupune efort. Pe bune, sunt o fiinta mai lenesa, din categoria "I see a tree, eat a leaf, that's my tracking."

Ca tot suntem la categoria "animatie", if Po did it, so can I :)

*Po e panda ala barosan din Kung Fu Panda :)

G.O.P.L.A.Y.

"Le serieux avec lequel nous considerons la litterature serre le coeur."
Pierre Michon

As adauga eu, sau atunci cand ne luam pe noi prea in serios. Pentru incuiatii la suflet si minte (cam ca in Harry Potter, da :) ) care fac analiza literara, stilistica, estetica si etica povestilor frumoase atunci cand nu le simt...

G.O.P.L.A.Y. Cred ca ar fi nevoie de o miscare cu numele asta. O miscare jucausa, clar.

RV

Ridiculum Vitae

Revelatii in ritm de sprint

Participarea la un maraton ca modalitate de dezvoltare personala. La asta ma gandisem doar fulgerator, fara a intra in detalii. Imi era clar ca Daniela din 7 iunie va fi mai tare ca Daniela din orice prezent. Orice altceva incadram la detalii.

Eu ma stiu pe mine: daca ma apuc de ceva, sap incontinuu, cat ma tine entuziasmul. Vreau sa stiu tot. Asa ca nu am citit nimic despre niciun maraton, de cand mi-a venit ideea sa mergem la unul. Nicio poveste, niciun sfat. Primele dati din orice sunt atat de frumoase, emotionante, memorabile si pline de ganduri, idei, revelatii si senzatii ca nu meritam sa ni le alteram inghitind pe nemestecate sfaturi si experiente care, oricat de bine intentionate, au un defect: nu sunt ale noastre, nu le simtim in carnea si apoi sufletul nostru. Sau invers.

Uimirile, revelatiile, durerile si frustrarile-invatari se imprima atat de puternic atunci cand sunt ale tale-ale tale!

In cea de-a doua saptamana de pregatire, eu am invatat pas cu pas importanta abordarii graduale. Plus un sprint-doua, for the fun and spice of it :) Si mi-am amintit fabula cu intrecerea dintre iepure si testoasa. Plus o serie de intamplari in care am actionat in cea mai urecheata maniera posibila.

Prima vara

Daca imi mai spune cineva ca inca nu a venit prima vara, am sa rad tare si-am sa ma bucur ca nu e Niciu langa mine, sa ma atentioneze ca se uita toata lumea la noi din cauza mea :)

Azi am avut starea aia de summer bliss, am primit cadou migdale (how cute is that?!), caramele si mult soare (da ma, era pentru mine). Am coborat la lalele si am citit vreo ora, fara shake de vanilie de data asta. N-au reparat oamenii astia mcdonalds-ul. Bad timing, nu s-au sincronizat cu prima vara. Cum strica bad timing-ul asta atatea lucruri...

Se pare ca Al Capone a spus odata "When I want your opinion, I'll give it to you". Prima vara e preludiul verii. Abia astept volumele cu Winnetou.

Sunt atat de "postcoce" (TM Gabriel Liiceanu) incat imi vin in minte abia acum replici pe care trebuia sa le spun acum ceva vreme. Imi vin via cantece. Am pofta de un drum cu masina, de dimineata, spre un departe gen Sighisoara sau Sibiu, cu Jacques Brel, Charles Aznavour si Joe Dassin moderat de tare.

Ce, n-am culori?

Imi place. Azi de dimineata eram mai degraba vipera. Oh well, se mai intampla, mai ales cand vezi in aceeasi statie de metrou patru tanti purtand cizme albe de mai mult sau mai putin piele. Mai ales cand imi imaginez cum s-au luptat pentru cizme cu sotia lui "Aloo, familia Vijelie? Cu Ozzy, va rog." Cu praf, stropi de diverse si tinte. Pentru culoare, adicatelea.

Sau cand vezi o fiinta cu ghete negre, sal turcoaz, basca mov, pantaloni albi cu niste dungi albastrui foarte pijama-like si paltonas maro cu blanita caramizie. Jur ca am omis geanta... am omis-o pentru ca imi revenea imaginea de azi de dimineata si as vrea sa visez frumos. Propun abolirea oricarui fel de incaltaminte alba care nu e din panza sau care nu e de vara, cu barete flu-flu.

Iar acum, seara, sunt lapte si miere :) Ton sur ton, more or like. De la atata lapte mi se face somn si am mai auzit si ca e bun in caz de febra musculara. Alb.

Alb, cu verde, cu maro, cu turcoaz, cu kaki, cu grena in dungi, cu kaki. Ceeeeee, n-am culori?!?

Pregatiri pentru maraton

Pe 6 iunie, impreuna cu Niciu, voi participa la Maratonul DHL. Initial ne gandeam sa participam la 21 km, entuziasmul de dinaintea inceperii pregatirilor spunea ceva de 42 iar acum, cand stau pe scaun si simt intepaturi dureroase in fesieri si muschii coapselor (toti care or fi :) ) dupa primele doua sedinte de pregatire, inclin sa cred in numarul impar.

Merg la maraton pentru Daniela de 10 ani, cea mai tare din grupa de atletism si pe care nu a mai lasat-o maica-sa la antrenamente cand a vazut ca se ingroasa treaba, ca sa nu ajunga "sportiv cu rumegus in cap". Si pentru ca vara trecuta am invatat lectia perseverentei de la Niciu: daca ai incurcat-o rau de tot, las-o balta si ia-o de la capat din alta parte. Si pentru ca la finalul pregatirilor o sa fiu super-fit :) . Pentru ca e grozava o astfel de experienta alaturi de cineva drag. Pentru ca o sa fie o amintire frumoasa si, hopefully, un obicei.

Pagina oficiala a Maratonului DHL imi spune ca mai avem 124 de zile, 2 ore si 45 de minute. Eu abia astept. Maratonul si sa-mi treaca febra musculara de dupa weekend-ul asta.

Dupa cum ai observat, am inaugurat o categorie noua, in care o sa povestesc dupa cum ii spune si numele.

Primele lectii nici nu au intarziat sa vina:

• music matters! Sambata am plecat cu muzica obisnuita in mp4: Queen, Nina Simone si Postal Service. Lovely, dar am empatizat asa tare cu Freddie care cerea somebody to love... ca m-am intristat brusc si a inceput sa mi se para stupida imaginea mea alergand de nebuna intr-un parc pustiu, cand puteam sta in pat, frumos, molfaind ceva bun-bun si citindu-l pe Fernando Savater (nemaipomenit, apropos. Dupa stiinta mea, autobiografia lui nu a fost tradusa la noi. I'll do that si o sa o pun, treptat, aici pe blog. Nici nu ma mai surprinde faptul ca e Gemeni.) incat as fi luat-o la pas daca nu era Niciu acolo. Asa ca odata ajunse acasa am testat si conceput un folder cu Muzici Maratoniste. Se alerga un pic altfel pe Killing in the name of (furia e o stare energizanta, orice-ai spune), Cotton Eye Joe (si nu rade!! e un fundal fabulos de alergat), Punky Reggae Party, Love and Unity si I bet that you look good on the dancefloor.
• nu te imbraca cu prea multe straturi! Corpul se pricepe sa faca ceva mai cald dar se descurca groaznic la a-ti scadea temperatura. Nu stiu pe tine, dar pe mine ma enerveaza sa-mi fie cald, imi da o stare de disconfort si agitatie. A aflat si Niciu' in weekend-ul asta.
• multe servetele.

Mai povestim. (desi eu as mai povesti chiar acum, numai pentru a amana ridicatul de pe scaun. Doare.)