Wednesday, December 23, 2009

Believe. A lot.

This is not a post about the joy of Christmas.

It has been an incredible year. For me it started with a long awaiting and it ends with a hug and a handshake. The intermezzo was full of valuable lessons. I have found a very funny quote sometimes during the summer, while preparing a training. It says that the things one learns while holding an enraged cat by the tail could never be learned otherwise. And boy, do I like cats! The thing with fluffy creatures or objects is you never-ever expect them to behave bad.

All intermezzos are full of lessons. All our life is but an intermezzo, a delightful one if we will.

This is not a post about loss either.

God or whoever is in charge (I personally prefer Jesus, much kinder and cuter) has pushed so many beautiful people in my life this year, to make up for the one I lost. He even pushed me in my own life, Amazing Me, a young lady that I didn't know and that can do, see, run, smile, feel and love so much it makes you wonder what the hell is she eating for breakfast each day.

Maybe this is a post about growing.

About looking back, as the year comes to an end, to who you used to be when the year was young. Most of times, when I look at the one I was I see somebody so delicate and naive you'd never believe she could cross the road by herself :)) I suppose I just ate a lot this year because right now I am and feel much stronger. We are never meant to lose something or somebody without getting so much more in return.

Truth be told, I'm off to make a big snowman with a carrot nose, to find my old sledge from when I was a little girl, to eat more than I can handle, to bite more than I can chew (can't help it :) ) and to spend a couple of days with the people that made me most of what I am today.

Have fun this holidays, tear apart that wrapping paper, laugh a lot, eat a lot and believe a lot!

Friday, December 18, 2009

Fit to live

Really? Really-really? Does he mean it seriously?

I only just found a Martin Luther King quote, I, the quotes-proverbs-sayings collector. To pacify the skeptics, let's say I found it TODAY by pure accident. And it goes like this:

"The man who is not ready to die for something is not fit to live"

It makes me think. What would I die for? What is that thing or person so important that is worth more than the entirety and potential of my life? What or whom would I gladly give up living for? I'd highlight here the richness of meanings "living" offers to the curious mind.

It makes me wonder. I saw with my own eyes people that would literally die for nothing at all, not that they were living for much. And I saw, sometimes felt, the living dead.

It makes me believe Martin Luther King missed some capital letters on "LIVE". At least nowadays, when one has to capitalize everything that needs to stand out. Small, handwritten letters are of no good. Too humble to be noticed with all this sparkle around.

Yet there are feelings and words that should stay humble, the smallest of all handwriting. Better yet, unuttered. Perhaps they're not really fit to live, not in this world anyway.




Wednesday, December 16, 2009

Mult de viata

Lucrurile, intamplarile si trairile nu sunt mai putin frumoase si aromate pentru ca nu am gasit timp sa le scriu. Insa se bucura mai putini oameni de ele.

Vinerea trecuta am fost Executive Spiridus si am impachetat cadouri pentru o suta si ceva de copii, cu varste de la zero (inca!) la vreo 17. Si m-am zgariat in pungile de hartie, m-am umplut de praf, am dezlipit o gramada de saci si ce mi-a mai placut!

Sambata m-am intors acasa cu mainile mirosind a plastilina iar duminica... Ei bine duminica m-am tinut de mana cu niste oameni si am modelat in lut. Un turn am modelat, un turn cu doua usi, doua drumuri, un post de observatie sus in varf si multe-multe ferestre.

Intre timp, prima ninsoare. Speciala pentru mine de cativa ani buni si dintr-un alt motiv. Pentru ca eu seman cu prima zapada, cu primii fulgi ("you're like the first snow").

Cat imi mai place si iarna! Frigul, obrajii inghetati, zapada, mersul mai greu (cand mergi mai greu lumea trece mai incet pe langa tine si observi mult mai multe), mirosul placut al caldurii cand intri undeva inauntru, labutele de urs desenate pe capotele masinilor, asa cum m-a invatat pe mine cineva... Iarna viitoare o sa citesc sub paturica tricotata de mine. O sa fac o patura din patratele colorate.

Mi-e asa un drag de viata!

(ps: mi-am scris primul draft din dorintele pentru 2010. La unele scrisori de intentie pentru unele cursuri cu putine locuri am scris iar dintr-o suflare. Mereu scriu dintr-o suflare, bine ca de cand alerg am mai multe suflari :) )

Tuesday, December 8, 2009

Sensul meu

Cred ca l-am gasit. Cred ca il intuiesc. Sensul omuletului Daniela David pe lumea asta este sa aiba o privire agera si atenta ca sa vada bine, urechile ciulite ca sa auda corect, sufletul deschis ca sa simta si sa accepte orice profunzime, mintea toleranta ca sa inteleaga lumea, multa perseverenta ca sa convinga si...

Sa scrie.

Despre oameni si povestile lor.

Sper sa descopar asta si la cursul "Misiunea TA personala" din 12 si 13 decembrie (adica acum, repede, weekend-ul asta). M-ar bucura mult si ar fi (promit solemn!) ultima confirmare de care as avea nevoie.

Ce mi-a placut mie rau de tot din prezentarea cursului a fost un citat fabulos din Andrei Plesu, pe care o sa-l redau la final. Pana atunci as vrea sa iti spun cat de dureros a fost pentru mine chinul prin care inca mai trece un om bun si apropiat care isi cauta sensul de ani buni dar fuge in directia opusa (asa cum o percep eu, dureros de subiectiv).

Este, desigur, un caz special. Pentru cei mai multi faptul ca nu si-au gasit sensul LOR pe lumea asta se manifesta mai slab, printr-un vag gust amar, printr-o stare de nemultumire pe care o considera deja normala intrucat, nu, societatea, sistemul sunt de vina, printr-o stare de neimpacare ca un viermisor care ii roade abia seara, cand au o clipa de pace odata capul afundat in perna.

Daca pe mine ma durea sa il aud, oare cum ii era lui? Nu avea timp, desi nu putea face nimic cu zilele lui care se scurgeau in van. Cu atat mai mult, in mijlocul atator probleme care se iveau in viata lui parca pentru a-i face in ciuda si a-i semnaliza clar ca a luat-o pe drumul gresit, nu avea timp sa se gandeasca la "prostii din-astea hippie flower-power".

Eu il intrebam, iar si iar, cand ne vedeam: ce isi doreste el sa faca? cum se vede, in cea mai frumoasa poza pe care si-o poate imagina despre el? care e darul lui? (eu le vedeam cu duiumul, el niciunul). Izbutisem sa cream impreuna un mic spatiu in care prietenul meu sa se vada si sa se gaseasca.

Pacat ca acum iar a fugit in directia opusa... Lui ii va mai lua mult timp sa isi gaseasca sensul. Mult timp si chin si senzatia aia de gol in suflet, de gust amar, furtuna "atat sa fie viata??!". Si ii va fi imposibil, din pacate, sa ofere prea mult...

Timp si spatiu ne trebuie ca sa ne gasim sensul. Cursul despre care iti povesteam despre asta e: despre spatiu pentru tine, timp pentru tine. Nu, nu o sa pleci cu sensul tau scris pe un plan de actiune pentru 2010 :) O sa stii unde si cum sa il cauti.

Da-i un mail Ralucai la raluca.mohanu[at]steps4change.ro si spune-i sa-ti pastreze si tie un loc.

Ah da, citatul care m-a convins pe mine:

“Majoritatea oamenilor tind sa creada ca un onorabil program de viata (intemeierea unei familii, realizarea profesionala, datoria fata de comunitate) are substanta necesara pentru a se constitui in sens de viata. Intrebarea cu privire la sensul vietii apare, in toata spectrala ei nuditate, deindata (si tocmai pentru ca) ti-ai indeplinit toate obiectivele”.



Monday, December 7, 2009

Orientare cu bulinute si fundite

Categoric, doi omuleti orientaristi (care se indeletnicesc cu o simpatica activitate, orientarea sportiva, in engleza orienteering) pot avea cele mai minunate intalniri si oferiri/primiri de cadouri.

In timp ce goneam spre punctul de finish la prima mea experienta de orientare, imi treceau prin minte flashuri in care eu ascundeam un cadou si apoi ii puneam destinatarului/destinatarei cadoului in mana o harta desenata cu drag si creioane colorate si o busola. Now go find it :)

Si... n-ar fi dragut foc un film din genul roz-bonbon comedie romantica in care el si cu ea, pasionati de orienteering, se cunosc pe net, apoi vor sa se si vada si ea-ua (pentru ca am eu un stereotip in care ele-le sunt mai prevazatoare si mai organizate :) ) ii pregateste el-ului un traseu. Apoi ii transmite prin sms (daca vreau sa tricotez un scenariu mai complex, ii fac imediat si radioamatori pasionati de codificari :)) ) gradele si numarul de pasi pentru primul mut. Si apoi asteapta intr-un loc dragut, cald si cu ceai aromat si prajituri ca el sa gaseasca restul mutilor si toate indiciile. Ghici busola ce cadou isi vor da astia mici cand implinesc ei xyz zile/saptamani/luni/ani de cand s-au gasit.

Evident, in perioada imediat urmatoare lansarii filmului (clar un succes de box-office, intrucat as scrie niste replici scurte si amuzante, ca doar nu am vazut Gilmore Girls si Friends degeaba) ar creste vanzarile la busole si echipament de radioamatorism, precum si inscrierile adolescentilor in cluburi montane.

(As fi in stare sa pun bulinute si fundite pe orice om, activitate, idee sau concept. O fi bine? Si-apoi, oare se pot face cercei cu mini-busola, care sa arate, intr-un mod mini, nordul?)


Thursday, December 3, 2009

A picta elefanti albastri in miez de noapte

E 11 noaptea. Trecute fix. Niciu sta prin preajma, "o arde autist" cu castile pe urechile cele doua. Din cand in cand mai scoate cate un "bukra wba'do". Are o ureche muzicala cvasi-perfecta, recunoaste orice piesa de la primele masuri dar voce nu prea are :)

A pus pe unul din bratele canapelei un borcan pantecos plin cu apa si a scos niste acuarele. Aaaa, si o pensula. Asta inseamna ca a luat in sfarsit pensula care zacea in baie de doua saptamani, intr-o jumatate de sapuniera plina cu apa care se evaporase demult.

Pe langa colectii lungi de onomatopee pe care doar ea si China de la Pink Martini le pot pronunta, mai scoate afara din gura si un varf de limba roz. A concentrare.

Niciu picteaza un elefant albastru.

"Parapaparaparam- rarom-whatyouwere-dosvedanyamiobambino".

S-a facut si jumatate. Niciu picteaza in continuare elefanti albastri. E foarte concentrata si traseaza liniute ca un chinez mic si batran, doar ca ea e lunga si inca tanara :))

Vreo ora intreaga a rascolit prin casa dupa un carton suficient de solid si lung. L-a gasit, era o cutie pe care i-am reciclat-o eu, umpland-o si transformand-o intr-un alt cadou. Acum sapte ani am primit eu cutia de la Dani, "cado" din Germania. Roata vietii face misto de mine in seara asta, cu atatea referinte si stiri nemtesti :) Iar maine in timpul zilei va face misto de cineva care nu ar trebui sa citeasca acest blog, inchidem si noi browserul si ne intoarcem la treaba, madam?

Niciu picteaza un elefant albastru pentru o prietena de-a ei, a carei zi de nastere este maine. Oanei ii plac elefantii mult. Vara asta s-a bucurat foarte tare cand si-a cumparat o bratara cu elefanti.

Dupa ce s-a intrebat oare ce culoare se potriveste cu albastru, vad cu coada ochiului ca a ales rosu. Si pensuleaza un fundal rosu elefantului dolofan, vesel si albastru. Combinatia pare a fi, de la departarea asta, un desen indian sacru.

Oana e o fata norocoasa :) Cati oameni i-ar mai picta elefanti albastri in miez de noapte?

(Oana ca Oana, sa vezi eu!!)

Tuesday, December 1, 2009

Eckhart Tolle despre acceptare

Mi s-a spus candva ca daca ceva nu-mi place iau pozitia arici :) Nu stiam eu cum se vede din afara insa intr-adevar, pe dinauntru eram in alerta, intr-o contractura putin incomoda insa care dadea rezultate de fiecare data. Ma ariceam eu si poate ca ma si durea, insa in urma chinului iesea bine.

La mine incapatanarea e bine inradacinata si confirmata de numeroase izbanzi, atat impotriva factorilor externi cat mai ales impotriva... mea. Daca nu am primit perseverenta de la zei, mi-au dat in schimb incapatanare din belsug. Ai vazut Troia? E scena aia cu Ahile care urla jumatate de zi in fata cetatii Troiei dupa Hector, care ii omorase prietenul. Eh, cam asa si cu incapatanarea mea. Mare consumatoare de resurse, dar cu rezultate garantate.

Acum vreo doua saptamani iar am auzit faza cu ariciul. Mai sa fie, si eu care puteam jura ca am mai pus salbaticiunea cu botul pe labe intre timp...

Uite-acum ajung si la ce povesteam in titlu. Am dat de Eckhart Tolle. Cred ca de data asta ma las convinsa :)

"Daca ar trebui sa exprimi in cuvinte realitatea launtrica, de cate ori pe zi ar trebui sa zici: 'Nu vreau sa fiu aici?' Cum e sa nu-ti placa unde esti- in trafic, la serviciu, la aeroport, langa oamenii din jur?

Desigur, este adevarat ca exista locuri din care e bine sa pleci- si uneori poate fi cel mai bun lucru pe care il poti face. In multe cazuri insa, plecarea nu reprezinta o optiune. In toate aceste cazuri, atitudinea 'Nu vreau sa fiu aici' este nu numai inutila dar si disfunctionala; te face sa fii nefericit, ca de altfel si pe ceilalti.

S-a spus ca oriunde te-ai duce, acolo esti. Cu alte cuvinte: esti aici. Intotdeauna. E atat de greu de acceptat asta?"

Eckhart TOLLE, Linistea vorbeste

Stimate domn, da, e greu de acceptat. Din ego, in primul rand. Ca nu ai ajuns nicaieri dus de vant ci purtat de propriile intentii si picioare, aiurea directionate ambele. Din ego si in celelalte randuri.

Da' si cate putem invata noi oamenii... Tot putem invata. Oricat.