Friday, October 30, 2009

Yarom Bia. Iar si iar.



Ce zice? Se roaga de cineva. Sa vina.
E bazat pe un cantecel popular de dor si jale :) din Shiraz, orasul nu vinul.

Mi se pare fascinanta analiza vorbelor de dor si jale din folclor, de orice fel ar fi el. Foarte mult bazat pe repetitie: vino, vino (bia, bia). De unde se vede ca indragostitul nu sta la disecat si analizat, convins si argumentat. Repeta pana i se usuca gura, doar-doar el sau ea aude. Si cand nu aude, plange tot pe repeat. Apoi blesteama.

Love's basic. As da... toata colectia mea de cercei, operele complete ale lui Jung si toate esarfele pe care le am ca sa aud cum isi striga dorul un mongol... un polinezian cu desaga plina de copra... un massai... un maori... un pigmeu uitat de lume prin padurile braziliene. Ce-i scrie un finlandez iubitei pe fundul kuksa pe care o face pentru ea? Cum se canta de drag in swahili? Ce ii spune un baluchi iubitei lui cu fata de rodie si sprancene impreunate? Oare o tuarega se topeste sub mainile cu unghii indoliate ale tuaregului ei? Si ce-i spune?

Eu cred ca ii spune acelasi lucru de mai multe ori. Ca sa auda, ca sa inteleaga, ca sa nu uite. Ay, yarom bia :)

Guler din oglinda

Ieri m-am indoit pentru prima oara ca voi putea fi un terapeut bun. Sunt salbatica. Salbatica by choice. Stau, observ ca am mai multe posibilitati de reactie, ca ma descurc cu oricare dintre ele si o aleg pe cea care ma exprima mai bine. Aia salbatica :) O aleg, nu navaleste peste mine. Nu ma scuz ca nu ma pot controla.

Cand vad oameni care fug de ceea ce simt, care s-ar duce mai degraba peste mari si tari decat sa rezolve relatia care ii face sa fuga, imi vine sa-i iau de umeri si sa-i scutur serios. Are you ******* idiot???! Vrei sa fii nefericit pentru mii de zile de acum incolo? Chiar iti doresti nopti in care sa te framanti? Chiar iti doresti boli si suferinte despre care sa te intrebi apoi mirat de unde vin? Din deciziile neluate si din curajul neavut, surpriza!

Cand vad femei care se multumesc sa nu fie iubite la nebunie ci tolerate pe jumatate doar pentru ca sunt utile la casa omului, care se complac in relatii cu barbati care se cer prin alte parti, imi vine sa le dau palme. Asa, dupa gust. Noroc ca m-a crescut mama si nu o tanti mai putin ordonata si la linie, ca nu rezistam prea mult in societate cu uraganele mele interne.

Cand aud oameni mari si maturi spunand ca ei nu au reusit sa faca x lucru pentru ca parintii lor, atunci cand aveau ei 5 ani au facut nu mai stiu ce si vezi doamne, de-aia... I-as pune sa se uite bine de tot intr-o oglinda pe care apoi le-as face-o guler. Cati ani ai matale acum? Cum? 30, nu 5? Esti pe picioarele tale si dai vina pe mami si pe tati?

Si cand ma vad pe mine, ieri. Cum o mare parte din mine crede ca daca ar fi facut ea altfel, cineva nu s-ar fi dus pe aleea gresita in viata. Ea, vezi bine, stie mai bine si el, vezi bine, are nevoie de indrumare si face alegeri in functie de altii, nu de propriul lui instinct de viata. Si pe mine m-as fi scuturat, palmuit si dotat cu guler de oglinda. Toate la un loc, deoarece cu ochisorii cei doi m-am vazut cantarind optiunile si alegand varianta salbatica, desi puteam face mai bine.

Abia dupa cateva seturi adanci de inspirat-expirat, abia dupa cateva ganduri 'sunt zen si una cu natura-aaa!', abia atunci sterg cu un burete imaginar optiunea salbatica. Desi inteleg de dinainte ca trebuie sa stau putin mai la o parte si sus ca sa vad clar, abia atunci si simt asta.

Abia atunci imi repet inca o data (offfff!) ca daca nu incetez sa fiu atat de organica, nu voi putea niciodata sa sustin pe nimeni. Si imi va fi greu sa ma sustin si pe mine daca circumstantele se vor zdrentui prea tare.

Ma enerveaza. Sunt un vanzator prost. Mi s-ar fi potrivit sa fiu profet. De ce nu e suficient simplul enunt? Sa fie lumina, asa, in general!

Monday, October 26, 2009

Panait Istrati

J'adore.
Nu am cuvinte suficient de largi.

Sunday, October 25, 2009

Femeiesti, cu funduri

Singurul context in care am auzit vorbindu-se apreciativ despre fund dublu a fost legat de oalele de bucatarie.

Cica smecheria la pantofii cu toc este ca iti modifica putin centrul de greutate, astfel ca evidentiaza curburile sanilor si fundului. Este interesant ca cele mai multe femei purtatoare de tocuri pe care le stiu si le vad eu nu poseda suficient nici din una nici din alta, pe cand cele care poseda nu prefera inaltimile artificial obtinute. Asta e tipic femeiesc :)

Saturday, October 24, 2009

Unele momente


Sunt unele momente... pe care le-as salva undeva pe un suport de salvat momente, ca sa le mai traiesc o data si inca o data si inca o data. Cum ar fi sa avem un chip (as in technological breaktrough :) ) cu momente de bliss? Sa le retraim cand vrem noi.

Azi am mers la teatrul de papusi cu Niciu, niste copilasi si niste oameni mari dar nu foarte. Cand eram eu mica, nu pricepeam mare lucru din ce se intampla pe scena insa atmosfera si agitatia si veselia colorata imi placeau. Am trait doua momente de bliss si sunt foarte recunoscatoare pentru ele. Pe intuneric, in randul din spatele copiilor, le vedeam profilurile curioase, atente pana la ultima fibra, cu ochii mari si gurile intredeschise a mirare. Cum scaunele nu sunt delimitate ci mai mult banchete lungi, se stransesera unul langa altul. Cea mai expresiva imagine a curiozitatii de a descoperi lumea.

Pe drumul inapoi o fetita cu urechi clapauge, breton retezat drept si ochi mari si negri a venit si m-a apucat de mana :) In metrou se lipise toata de mine si ma strangea din cand in cand, sa o simt ca ma imbratiseaza. Foamea de atingeri si foamea de celalalt pe care ne e rusine sa o mai admitem ca nevoie a noastra cand ne facem "mari". Noi, nevoie de ceilalti? Tu cand ai simtit ultima oara ca ai nevoie de o imbratisare? Ai cerut-o? Ai recunoscut ca esti nimic fara ceilalti sau fara cineva anume?

Ultima bucata a Visului lui Dan Puric, cea pe adagio. Dupa ce ai trait organic, intelegi.

Si pentru mine, clipele in care ma asez pe bancuta mea (sau pe cea mai apropiata ei) intr-o dupa-amiaza, dupa ce mi-am potolit foamea de umblat, de vazut, de gustat si alergat, de trait, de scufundat cu toate simturile. Un fel de sentiment de venire-impreuna, asezare-impreuna. Fara triste omni. Cam asta e bliss pentru mine. Analizati conceptul de bliss la danonino :))

Unele intelegeri. De exemplu tot azi, cand imi ieseau rolele de hartie glasata din punga si mi-am dat seama, pe parcursul discutiei, ca eu cred in reincarnare :)

Bliss e atunci cand ai trait apogeul emotional al experientei (oricare ar fi ea) si, la mica distanta de acest apogeu, te ridici cumva deasupra si o vezi. O vezi cu tot sensul ei, cu toata intensitatea ta. Ca sa fotografiezi asa ceva altfel decat cu vanatorul de momente-bliss, ai nevoie de inca un set de maini mai lungi, care sa ridice modestul vanator man-made cu lentile CarlZeiss undeva sus.

Maini mai lungi sau aripi.

Friday, October 23, 2009

Fitzgerald

Motanul Fitzgerald. Ii place jazz-ul (vezi costumatie) si ii mai plac si merele (asta am vazut doar eu, data viitoare ii fac si o poza :) ) si nu obiecta la picaturile de ploaie. My kinda' cat.

Tuesday, October 20, 2009

Despre oameni, legaturi si alti demoni

Doua filme care mi-au placut mult. Misca. Nu, prost cuvant. Cutremura. Da, de-a dreptul, oriunde au ce. Si au ce, caci in spatele oricarui act de cultura stau oamenii -fie ei creatori sau primitori- si abilitatea lor de a simti, trai si visa la nivel de Poveste.

"The Barber of Siberia", un film din 1998 al lui Nikita Mihalkov si Michel Seydoux. Aici e pagina de pe imdb, aici o scurta descriere wiki. Nu au stiut sa spuna esentialul. Nici eu nu stiu :) Asa ca iaca si un fel de trailer:



Poate ca e o poveste de iubire. Poate ca e o poveste despre asumarea si trairea unei decizii sau a unui inevitabil. Poate ca e doar multa tristete pentru ca uneori incepe sa ne placa mai mult confortul decat trairea si construitul. Eu nu stiu, sunt cam naiva de felul meu si port mereu niste ochelari speciali care ma fac sa vad totul intr-un fel... rather peculiar.

La filmul al doilea insa zau ca m-am prins. Asa cred. Asta sigur e, in mod clar, o poveste de iubire. "The Notebook" e un film inspirat dintr-o poveste de iubire reala. Regizorul, Nick Cassavettes (never heard of), pagina de pe imdb si cea de pe wiki. Da, poveste de iubire. Daca nu te-ar face sa gandesti prea mult i-ai putea pune usor eticheta asta gonitoare de ochisori rafinati, care nu gusta "subiecte sensibile".



"about what we long for, what we settle for and who we're meant for". Chiar, tu crezi asta? Ca eu pot oricand aduce subtil in discutie naivitatea :)


Doua povesti. Plus substanta aia magica din noi, care rezoneaza puternic la povesti, oricat o acoperi. Abia atunci o poveste incepe sa straluceasca si sa arunce stelute, cand gaseste in ce si cine sa rezoneze.

In ultimele luni am auzit 4-5 vesti despre divorturi, mai multe decat poate stomacul meu sa duca. Cat despre unii cunoscuti casatoriti, sa spunem ca nici prin cap nu mi-a trecut ca un om echilibrat se poate casatori asaaa..., sa se afle in treaba si pentru ca orice i se propune spune da din simplul motiv ca nu-i mai pasa de nimic.

Ma tot framant cu o intrebare zilele astea. Am ajuns la doua variante de raspuns si aici m-am blocat. O casnicie/legatura se rupe pentru ca nu ai chibzuit suficient inainte sau pentru ca nu mai ai resurse sa repari? (de unde intrebarile se ramifica, sunt multe dar preferata mea ramane aia cu si unde gasesc unii resursele iar altii nu)

Eu tind sa aleg cel de-al doilea raspuns. Mi se pare, teoretic vorbind (pentru ca practic... nu te pui cu sufletele oamenilor) ca e mai blamabil sa nu repari decat sa alegi cu an-tan-te. Unii ne indragostim pana peste urechi si crestetul capului si nu mai vedem clar decat peste multi ani. Altii ne casatorim iute dupa ce am pierdut marea iubire, ca sa nu mai simtim golul din suflet. Unii, mai ales fetele, fugim de-acasa. Altii poate urmaresc diverse interese (vreau casa in primaverii, vreau permis de sedere, vreau sa stau acasa sa cresc copii, you name it). Si unii mai fraieri sunt alergici la latex. Tot povesti si aici. Bine, in AT le-am spune scenarii. De... viata.

Vorba romanului iute plecator de cap ca sa nu cumva sa i-l taie, "asta e viata". Personal, pe cei pe care ii aud cu "asta e viata" oricum ii palmuiesc cu cate doua perechi de palme, virtual si in imaginatia mea. Ca in Ally McBeal. Daca "asta e viata" tu ce pazesti in ea? Pepenii?

Mie mi se pare de bun simt optimizarea: ce fac eu X cu resursele Y, pus in situatia Z? In cazul de fata, eu X legat de W ca asa mi-a placut/trebuit.

Si singurul raspuns acceptabil (din nou, teoretic) imi pare a fi: my best! Tot ce pot si stiu, apoi invat si mai multe. Tot ce tine de mine si un strop in plus. Imi permit sa cred ca la mine in ograda, a se citi viata, totul tine de mine. Poate ca sunt eu incapatanata si am inca prea multi dinti, cum zicea Zorba.

Am si ceva temeri: daca unor oameni misto, cumpatati, echilibrati si maturi le da cu virgula, eu ce ma fac cu header-ul, cu incapatanarea si cu dintii mei frumosi si multi? Some food for thought, doar se stie, mi-a spus un om destept, ca stomacul e mult mai destept decat creierul: ii dai stomacului mancare proasta si o arunca, nu sta la taclale cu ea. Ii dai creierului ganduri gri, le rumega pana le da de capat, imbibandu-se in zeama rezultata.

Din marile dureri nu iese bine decat universul. Povestile ii raman lui, ca tezaur. Bine macar ca din marile fericiri castiga mult mai multi decat cei direct implicati.

Friday, October 16, 2009

Ordine si curatenie, tovarasi!

Una din marile descoperiri despre mine care m-a lasat bouche-bee a fost aceea ca sunt o dezordonata. Mare surpriza, fiind eu pe jumatate produsul unei mame din zodia fecioarei, ordonata la linie si oarecum maniaca a curateniei si pe cealalta jumatate al unui tata tipicar nevoie mare.

Dupa ce atata amar de ani mi-am impaturit frumos pijamalele in fiecare dimineata (si au fost multe!) si am asezat orice obiect fix in locul de unde l-am luat, iti imaginezi stupoarea mea in fata monstrului aruncator de lucruri care devenisem peste noapte, odata pe picioarele mele, relativ departe de casa.

Cu atat mai mare a fost stupoarea cu cat deja convertisem la ordine si (relativ) curatenie pe un baiat. Nu stiu daca de dragul meu sau de incapatanarea mea, dar s-a convertit. Monstrul dezordonat din mine a simtit din plin impostura cand mai deunazi baiatul isi caina amarnic soarta care i-a scos-o in cale pe actuala doamna, care blocheaza in mod constant intreaga podea a apartamentului, inclusiv drumurile de importanta strategica cum ar fi calea catre pat.

Totul a inceput cu pijamalele. Azi le-am impaturit imperfect, maine le-am impaturit pe dos, a treia zi le-am azvarlit pur si simplu sub patura, strat caldut, colorat si cu miros de vise si lapte (ai observat ca pijamalele miros a lapte?) pentru ca in a patra zi sa le caut cu inversunare seara. Unde le-oi fi pus?

Si uite-asa ajung si la ideea despre care voiam sa scriu in primul rand. Cu spiritu-mi agil de observatie, am aflat, intre altele, ca dezordinea lasata in jurul meu este direct proportionala cu agitatia si talmes-balmesul de ganduri, proiecte si post-it-uri din cap. Adicatelea cand las lucrurile vraiste sunt destul de agitata, pe fuga si cu mintea in sapte directii iar cand pastrez ordinea si curatenia (maica-mea ar fi plantat placute cu acest indemn prin toata casa, daca ar fi putut :) ) lucrurile merg lin si se aseaza frumos si pufos.

In aceste conditii nu pot decat sa ma bucur ca acum am multe camere in care sa imprastii din cand in cand dezordinea care astfel pare mai putina. Iar eu nu mai practic convertiri de multa vreme. Pe altcineva inafara de mine :)

ps: nici in prezent Danonino nu isi impatureste pijamalele frumos, aceasta metafora a ordinii. Dar le calca aprioric.

Thursday, October 15, 2009

Cateva descoperiri


Imi place si de ziua de azi. Odata si-odata se vor pune zilele la sfat, ma vor acuza de linguseala si imi vor da un ultimatum. "Draga noastra, nu se poate pentru ca sa-ti placa de noi toate. E imperios necesar sa alegi." Biiig problem atunci.

Astazi vreau sa-ti povestesc despre cateva bloguri, poate iti vor placea si tie.

Ioana. Zice ca e isteata (checked), draguta (checked) si simpatica (checked). Scrie colturi de hartie, povesti, telenovele in foileton, cai verzi pe pereti, noteaza diverse intelepciuni de-ale Biancai, o apuca brusc bucurii apoi tristeti... pentru ca e echilibrata. Totul intr-un mod fermecator, si pe rand si toate impreuna. Intr-un fel, Ioana e de nedescris, pentru ca e Gemeni. Asa sunt astia, nu prea stii ce sa spui despre ei mai intai. Asa ca du-te si citeste cu ochisorii tai.

Nu stiu daca ea stie, dar stiu eu: Ioana va scrie povesti.


Otylici :) Scrie despre " trairi, zambet, povesti cu zane, casute din turta dulce, gargarite, paine calda, iubiri ca-n povesti dar si despre iluzii depresive, luna amara, moartea-n casa, iubiri reci si alte idei..." Adica vede frumos si creste uneori mai mare decat isi dorea. Pot intelege asta perfect... Blogul lui Otylici este nou-nout, scris in engleza si cateodata si in romana.


Ca sa nu-mi dezmint adunarea Natiunilor Unite de la mine din cap, iti recomand sa umbli din click in click pe site-ul Institutului Mises din Romania. Poate cea mai valoroasa investitie de timp facuta pentru libertatea ta de gandire. Descoperirea scolii austriece de gandire cu sprijinul fabuloasei profesoare Diana Costea a fost pentru mine una din acele experiente care au oprit pentru cateva secunde lumea, asa cum o stiam eu. Cand a pornit din nou, am inteles-o altfel.

Wednesday, October 14, 2009

Ce mai fac


Numai lucruri bune. Foarte rar altfel.

Zilele astea imi poti da un mail la daniela.elena.david[at]gmail.com daca vrei sa te inscrii la seminarul Steps4Change din 27 octombrie. Aici gasesti mai multe detalii despre seminar. Principiul e "primul venit, primul servit". Inca mai sunt locuri, dar grabeste-te :)

M-am plimbaaaat. O sa apara in curand un vartej de poze, ca nu ma pot abtine. Sa nu uit sa pun si poza lui Fitzgerald, motanul-jazz mancator de mere.

Mi-am facut cont de facebook. Ne gasim si acolo, daca vrei sa fim prieteni.

Tuesday, October 13, 2009

Imi place toamna pentru ca


Prima zi serioasa de toamna, nu? Pana acum doar ne-am jucat de-a toamna. Eh, e tare frumos. Ma bucur de ziua de azi, cand e si marti, si 13 si octombrie, toate deodata.

Imi place toamna pentru ca:
  • sunt frunze frumoase, ca de foc sau ca de suflet (iedera rosie).
  • se mai imbraca fetele. Foarte multe frumoase, cu trasaturi rafinate sau dulci dar... prea expuse.
  • toate nuantele de maro. Ruginiu, analog.
  • mai degraba decat sa renunt la tricou cu maneci scurte ma infasor intr-o patura si citesc... Orice carte e mai frumoasa intr-o patura. Exceptie fac cartile cu indieni. Alea se citesc in gradina, cu spatele lipit de un copac mare.
  • am terminat cu recuperarile si am voie sa alerg si in peisajul de toamna alerg cu spor din motive de frenezie.
  • lacul din IOR. Cum pe margine sunt aliniati copaci verzi, verzui, rosii si ruginii. Cum se reflecta in apa. Orice demers fotografic aici e inutil. Nu iese ca-n realitate.
  • imi plac mult esarfele. Si manusile lungi, dar asta e o placere mai noua.
  • e ca un Satyricon la concentratie 30%. Maximum acceptabil, oricum.
  • e asa un dezmat de culori si gusturi!
  • si dezmatul se vede atata de frumos intr-o piata!
  • struguri. Pentru ca struguri.
  • toamna se beau si mai multe ceaiuri. Sa incerci o combinatie de lavanda de la Fares si eucalipt de la Celmar (si sa-i pui si cateva bobite de piper cand incepe sa fiarba, shhh, secret!)
  • aerul miroase a deplin, a rotund. A combinatia perfecta.
In lumea mea ar putea fi mereu toamna, daca nu ar fi vara. Sau primavara. Sau iarna dar nu cu vant ci cu soare.

Monday, October 5, 2009

Cum incepe totul. Povestile.

Citesc Peter Pan :)

Destul de aproape de inceputul cartii, Wendy, care abia l-a cunoscut pe Peter Pan, ii spune:

-Peter, te rog, nu pleca, stiu o groaza de povesti, il implora ea.

Exact asa sunasera cuvintele ei, deci nimeni nu poate tagadui faptul ca ea il ispiti prima.
El se intoarse cu o privire lacoma care ar fi trebuit sa o puna pe ganduri, dar care nici vorba sa o nelinisteasca.

Voila. Asa incepe. Asta cautam. Pe cineva care sa ne spuna o groaza de povesti. Oamenii care stiu sa spuna povesti sunt magici, nu-i asa?

Apoi vrem sa ne spuna povesti doar noua.

Si de-aici se bifurca toata smecheria: daca ne place de noi insine asa ciobiti si zgariati cum suntem daca am trait, ne va placea de povestitorul nostru si cand i se va sfarsi inspiratia, si cand va incepe sa se repete, si cand va mai incurca finalurile.

Daca nu ne place de noi pentru ca nu suntem intacti si perfecti, la un moment dat ne vom satura de povestile lui. O sa ni se para ca oricine altcineva spune povesti mai captivante si mai inspirate.

Noi toti strigam ca stim multe, multe povesti. Ca meritam atentia acelui suflet si ca putem sa tinem doua urechi ciulite si curioase.

Saturday, October 3, 2009

Coeficientul de bucurie

Sa ma opreasca pe mine ploaia sau putina febra? Am fugit pana in Star, mi-am luat umbrela asortata si am umblat toata ziua prin Schei.

Incredibil. E multa, multa bucurie si multa, multa frumusete. Oare daca as fi mai mare m-as bucura mai mult? Ce bine ca bucuria nu e un gaz, caci in mine ar incapea o cantitate insuficienta :) Toamna pe Apollonia Hirscher e exact cum am visat eu acum o luna. Iar nenea de la anticariat iar nu ma lasa sa ies, spunandu-mi ca s-a inchis. Avem noi gluma noastra :)

Am gasit cele mai bune saratele ever si apoi, la scurta vreme, cele mai bune mere ever. Micute si golden. Merele.

Cele mai frumoase poze mie imi ies numai aici. E de la lumina, stiu. Si poate de la coeficientul de bucurie si incantare care este pentru mine Brasovul. Aici totul e cu 19% mai frumos, mai gustos, mai luminos, mai-iunie :))

Pana si motanii sunt mai pufosi. Asa alb cu negru cum sunt toti. Am impartit un mar cu unul dintre ei. L-as fi luat acasa, avea un cap maaare, coada cam stufoasa, mustati albe si lungi (cele mai bune semne de carte!), era repede-torcator si prietenos si manca mere. Ce altceva sa-ti mai doresti de la un motan? He was so hot that I melted. Cu 19% mai adorabil. Daca dai de el, sa stii ca il cheama Fitzgerald.

Fug la acoperisurile mele. Cu 19% mai frumoase!