Sunday, September 6, 2009

The new black. De ploaie.

Frumusetea este un atribut fatal. Atunci cand iti e suficient sa apari ai mult mai putin din motivatia sa te implinesti ca persoana, sa-ti adaugi valoare. Toata valoarea ta e cu tine si se vede pentru oricine are ochi. Doar ca e perisabila, vai, atat de perisabila... Daca o noapte nedormita te face... hmm, interesanta, dupa o saptamana de agitatie ai sa intelegi experiential cum sta treaba cu perisabilitatea. Apropos de asta, un banc (I'm a funny girl, sper ca asta nu e perisabil :P). Se gandeste un nene: in fiecare dimineata eu arat la fel ca atunci cand m-am dus la culcare. Toate femeile cu care am fost nu mai sunt dimineata la fel ca seara cand ne-am bagat in pat. Probabil ca femeile se deterioreaza cate putin in fiecare noapte.
Probabil...

Devenim superficiali, monser. Rau de tot. Ne exprimam fragmentat (140 de caractere, alt new black al exprimarii), simtim pe bucatele ("ne-am imprietenit de... ieri, oh vai!"), ne entuziasmam ca sa ne umplem golul si ne cautam sensul atat de departe de noi! Fugim dupa experiente, fugim dupa substanta si ne bagam in atatea lucruri deodata. In mijlocul lor sarim, direct in mijloc unde putem primi mai multa recunoastere. Foame de stroke-uri. Nu stam pe margine nici macar o secunda, ca sa putem intelege ceva si ca sa putem gasi sensul, modelul si fundita care deosebeste aceasta experienta de oricare alta. Pe margine am sta prea mult cu noi si s-ar face tacere. Nu ne place tacerea.

Ma sperii. Bine ca nu ma tine mult.

De ce ne e teama de tacere atat de mult? De suficiente ori conversatia e seaca si superflua. Vorbim ca se ne aflam in treaba si vorbim de teama linistii. Daca o sa creada ca nu am nimic de spus? Daca o sa creada ca nu ma pricep sa fac conversatie? Ce falsa arta... arta conversatiei. Pe cand arta sensului?

Sunt total lipsita de orice ambitie. Nu vreau sa demonstrez nimic, nu vreau sa conving. Cand eram mica, aveam in bucatarie, atarnat deasupra mesei, un calendar ortodox, cu toti sfintii trecuti cu cerneala rosie si neagra si cu litere mici-mici. Cei mai familiari imi erau sfintii din ultimele sase luni, pe care ii vedeam clar. Pentru ca stateam cu fata spre fereastra, pe latura mica a mesei, manifestam preferinte pentru sfintii din noiembrie-decembrie.

Daniil Sihastrul, 18 decembrie. In vremuri mai vechi as fi fost o mistica. Aia da treaba. Acum sunt doar un personaj interesant si cam nevorbaret. "Interesant" cam cum spui despre lucrurile despre care nu stii ce sa spui. Ai observat? Tu spui "bla-bla-bla-bla-bla" si auzi un "hmmm, da, interesant...".

Iti zic, dupa ce termin niste trebusoare in the big city eu ma duc la munte si ma fac agricultor. Si o sa cresc afini si lavanda, doar pentru ca plum is the new black. Bio si eco, evident. Ca sunt the new black.

Corectie: superficialitatea are parti bune, culorile si frumusetea rezultata din combinarea lor desteapta. Eleganta e superficialitate cu substrat. De pastrat.

3 comments:

D. said...

Pe-asta cu femeile care se deterioreaza eu ti l-am spus, draga mea.

Si inca ceva: mare pierdere daca parasesti lumea civlilizata si te faci agricultoare. Nu e mare diferenta intre asta si a pleca din tara pe unde gasesti pretzei pe cozile de catei. Tot exit i se spune.

Danonino said...

Dane, nu ne mai semnam cu D punct, OK? Intuiesti de ce? This could be trouble for somebody :)

In ultima vreme am inceput sa pun in chestiune "civilizatia", ca termen. I mean come on, orasul asta e plin de tot felul de specimene. Si continua sa atraga specimene in continuare. Din alea frustrate ca a trebuit sa vina aici si sa-si gaseasca un job suficient de bun, asa ca isi varsa frustrarea comportandu-se mizerabil. Si daca ii atentionezi ca le-a scapat o hartie pe jos, iti raspund pi un dulsi grai ca ei au aruncat-o, n-au scapat-o...

Doar nu e orasul lor, nu? Bucurestiul e prea des tratat ca o curva :) Iti faci treaba cu ea dar in scarba si cand ai terminat, pui palaria pe cap si o stergi. Am mai povestit despre asta.

Incep sa cred ca civilizatie inseamna altceva decat citadin. Si am si eu o varsta :) Am obosit, ma retrag la tara, ca ai mei :P

Gia said...

ce sa mai zic, nu mai zic nimic. tot ce scrii tu e parca transcrierea gandurilor mele, as putea sa dau copy paste si sa pun semnatura mea dedesubt, sa trimit la cei mai apropiati prieteni si sa nu sesizeze nicio diferenta :) dar cu postul asta chiar m-ai cucerit.... :) sunt total de acord, pentru fiecare cuvintel... eu una am citit Elogiul Lentorii si m-am mai linistit. imi place sa tac, sa astept, sa stau, sa am rabdare, sa caut sens si nu senzatii, sa nu mai zic "prieten" asa repede, sa nu ma mai entuziasmez asa repede.... :) inca ma descopar in acest sens :)

puup :)