Monday, September 21, 2009

Ghemuletz si fizica

De fiecare data cand am ajuns la casa alor mei de la tara aveau o pisica in plus fata de data anterioara. De data asta este Ghemuletz cel caruia nu i-au putut rezista. E dragut, genul ala de pisoi cu urechi maaaari, cap mic si destul de uratel (pentru mine. Si Yeti, si Scortisoara si Vatadezahar erau pisici de rasa, moi, pufoase, delicate si mai ales speciale. Acesta este idealul meu de frumusete felina :) ) insa cu ceva irezistibil.

Ghemuletzul mananca mult de tot, are o burta ce sta sa crape si face multa conversatie. Daca ii dai de mancare, miauna. Daca nu ii dai, la fel. Daca il scarpini pe burta miauna si toarce. Daca il tragi de urechi, la fel. Tace doar daca il iei de ceafa. Ca sa miaune in secunda doi dupa ce l-ai pus jos. Evident, recupereaza si timpul pierdut.

As putea spune ca e destul de obraznic pentru un pisoi de teapa lui. Mama Ghemuletzului este o nerusinata de varsta matusalemica. Si in loc sa stea acasa sa tricoteze botosi nepotilor (Ghemuletzul are de la natura) se tine de umblat prin vecini si intors cu... greutate suplimentara.


(aaaa, pauza de banc ce nu are nicio legatura whatsoever cu pisicile ci cu greutatea suplimentara. Doi atomi se plimba ei ca baietii pe bulevard. La un moment dat unul il atentioneaza pe celalalt: 'Hey dude! You lost an electron!' Ii raspunde celalalt atom: 'Are you sure?' 'Yeah man, I'm positive!'

Am ras cu o pofta demna de un fost olimpic la fizica si chimie. Tocmai eu. In clasa a noua aveam o profa teribila la fizica, doamna Bucataru. M-a scos odata la tabla sa fac o problema si imi dicteaza ea ceva legat de o barca de lungimea x incarcata cu greutatea y. Probabil era jalnic de simplu. Insa floricica de mine, pe langa petale, dezgustul princiar fata de fizica si incapacitatea totala de a pricepe aceasta materia cum era ea predata in scoli, mai eram si oarecum ingrozita de aceasta stimabila tanti de vreo doi metri si cu ochi albastri si taiosi. Asa ca pe cand doamna Bucataru imi dicta datele problemei, imi canalizam energia in a arata cat mai stupid si in a inmarmuri cat mai credibil. Iar cand tanti si-a epuizat rezervele de rabdare, reduse intre noi fie vorba, si a tipat iar ca e vorba de o barca, eu m-am apucat sa desenez o barcuta. I s-a facut mila de mine si m-a trimis la loc tocmai cand incepeam, timid, sa schitez si niste valuri tremuratoare...

Evident, acum il citesc cu drag pe Feynman si ma incanta peste masura orice teorie din fizica ce poate fi maiestuos intoarsa din condei intr-o stiinta sociala. Ati auzit, doamna Bucataru? Da, eu sunt, aia cu barcuta :) )



2 comments:

Ioana_du said...

Ador pisicile. Asta are legatura cu prima parte a postului tau.

Apoooiii.... Dl profesor Catana. Chimie. Clasele a opta si a noua. Se da o solutie de ... naiba stie, de concentratie ceva la suta, si in ea se baga o placuta de ... altceva. Probabil intrebarea era legata de fenomenele chimice care se intamplau pe-acolo. Si urma tunetul: "Elevul nu stie sa respunda la intrebare?? Elevul are DOUA PUNCTE!!! " BLEAH -BLEAH - BLEAH ....
Pentru mine chimie inseamna cu totul altceva ......

Danonino said...

:) Da, e sensul cel mai gustos, bag mana in foc pentru asta chiar daca nu am muscat niciodata din placute de plumb si nici nu am morfolit hartie de turnesol :P