Tuesday, August 25, 2009

Deseo del dia

Interesant, de la o vreme nu imi mai doresc prea multe.

Nici sanatate, pentru ca stiu ca asta nu e de dorit, e de ingrijit. Nici mai multe lucrusoare mici si adorabile, care imi plac: semne de carte, cercei colorati, bratari din lemn, evantaie, brose vechi si patinate. Nici mai multi prieteni: cei pe care ii am sunt atat de profunzi, frumosi, speciali si altfel incat sper sa am eu timpul, dedicatia si curiozitatea sa-i re-descopar mereu.

Nu-mi mai doresc sa fac tot timpul lucruri noi si provocatoare. Cel mai provocator obiect al investigatiilor si analizelor mele sunt eu si felul in care interactionez cu lumea. Nu mai vreau sa ma mut in urbea X, intr-o mansarda si sa stau acolo doi ani. Desi as fugi in urbea X in fiecare sfarsit de saptamana si daca as putea, in fiecare rasarit de soare si in fiecare ploaie. Nicaieri in lume nu mai straluceste aerul cand ploua. E frumos, e magnific, dar nu-mi mai doresc.

Nu mai vreau rochite si esarfe. Am destule cat sa-mi ajunga multi ani de-acum incolo si, ce e mai important, cu toata lipsa mea de abilitati matematice, fac niste combinari de n luate cate k, fabuloase :) Nici nu vreau sa fiu mai modesta. Mai demult, cand probabil eram si mai putin demna de toata pretuirea-mi, imi doream.

Nu mai vreau doua zile pe saptamana cu 27 de ore. Nu vreau mai mult timp. Nu mai vreau kilometri de carti si alea trei genti colorate si maaari, sa-mi intre un sfert de lume in ele.

Nu mai tin mortis sa pastrez pe cineva in viata mea, pentru ca asa cred eu ca cei care s-au construit reciproc trebuie sa ramana in contact. Constructiile oricum raman, daca au fost bine gandite.

Nu mai fac poze oricarei frumuseti efemere pe care o vad, fie ea o frunza, o fantana arteziana, o punga de fondante. Nu-mi mai doresc marathon-kisses, desi mi le amintesc cu un drag urias si inca ma mira profund cuplurile ne-pupacioase si ne-magaietoare, ne-de mana tinatoare. Fiecare cu conditionarile lui/ei.

Desi am ramas la fel de gurmanda si pofticioasa, ma trezesc la cumparaturi ca ma pot lipsi de foarte multe. Azi am spus unei colege ca motto-ul meu este "nicio masa fara desert". Ea a ras de s-a prapadit si eu ma intrebam ce e cu senzatia aia de fals. Ma pot lipsi de desert saptamani intregi pline cu sute de mese, de ce am spus asta?

E ciudat, sa nu-ti mai doresti prea multe pentru ca ai vazut ca de fapt nu ai nevoie de prea multe.

4 comments:

Chamomille said...

Chiar daca nu ai nevoie, sunt lucruri care iti ofera well-being, nu-i asa? E ciudat, intr-adevar...
Este aceasta o tendinta spre rationalizare/maturitate, sau una spre conformism/oboseala? Tu de unde crezi ca provine?
Eu cred ca lucrurile pe care ti le doresti tin de "a creste", nu de "a avea nevoie pentru a exista"...

Danonino said...

Chamomille ( :) love your tea! ) Aici ma refeream la tendinta noastra, a oamenilor, de a ne accesoriza fiinta si existenta cu diverse. In ultima vreme nu mai simt nevoia asta. Observ de cate lucruri ma pot dispensa...

Sigur nu e conformism/oboseala. Eu cred ca o mare parte din conformism vine tocmai din acceptarea pe nemestecate a prea multor accesorii.

Ce este, inca ma mai gandesc. Mie imi place perioada asta, ma simt asa de bineee :)

Primul comentariu, nu? Sa mai treci, spui lucruri tare concentrate :)

Chamomille said...

:) cu-adevarat, important este sa te simti bine.
Data viitoare promit sa nu mai tremure butonul "return" sub inelar.

Gia said...

si eu la fel :)

of cand citesc ce scrii, as fura si as pune numele meu dedesubt ca semnatura :)