Monday, August 31, 2009

Contracte si Sesamul medical de stat

Un concept din analiza tranzactionala care incepe sa-mi fie din ce in ce mai drag este acela de contract. Prin actiunea de contractare, fiecare parte isi declara frumos intentiile si dorintele si isi asuma responsabilitatea pentru implinirea si indeplinirea lor. Astfel nu se mai lasa lucruri importante in voia soartei si conditionarilor noastre diferite, astfel, cel putin pentru acel aspect anume, vorbim aceeasi limba.

Astazi am avut inca o experienta nefericita si de nervi creatoare cu sistemul asigurarilor sociale de sanatate, care ofera servicii medicale gratis, gratuite si degeaba. Nu are sens sa povestesc aici in detaliu ce s-a intamplat si unde, sunt convinsa ca nu este o poveste unica ci doar o alta replica a unui simptom.

Cauza? Combinata. Modalitatea de formare a medicilor si asistentelor in tara noastra perpetueaza lipsa de umanitate si un anume spirit de casta, manifestat in formele sale neplacute. Absolventii de medicina sunt convinsi ca anii investiti in propria lor formare trebuie sa le fie recompensati cumva iar din punct de vedere bugetar legal, statul roman este de alta parere.

Asa au aparut medicii cu obraz gros si mana larg deschisa, care, ca un fel de haiduci, isi fac dreptate singuri. Daca nu da statul, sa dea pacientul, beneficiarul direct al serviciilor mele. Din pacate pentru univers si societatea noastra in ansamblu, daca o profesie prin definitia ei generoasa si umana isi pierde atat generozitatea cat si umanitatea, ajungem sa fim primitivi, in diferite grade.

Asa au aparut asistentele medicale cu buzunarele halatelor descusute si deformate de miile de maini care au observat ca asta este, in sistemul medical romanesc, incantatia care deschide usi, sertare, urechi. Daca nu intra ceva in buzunar, Sesam nu se deschide nici de-al dracului.

Se vorbea acum cativa ani de licee sanitare religioase, apartinand diferitelor culte. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu aceasta idee, dar pare o solutia viabila pentru o societate in mare parte abrutizata. La urma urmei, amenintarea cu flacarile Gheenei a mai scos si in alte dati oameni ascultatori, buni si responsabili din fiinte umane nepasatoare si rapace.

Spuneam ca eu cred intr-o combinatie de motive pentru situatia sistemului medical de stat. De stat ar fi cel de-al doilea motiv. Ca orice bun oferit pe degeaba de stat, si servicile medicale sunt la fel de degeaba. Guvernul, prin natura lui, are acces la cati bani doreste, prin taxare, iar in schimbul lor nu promite nimic. Ai tu un contract opozabil tertilor cu statul roman, in care iti promite ca in schimbul taxelor vei primi bunul paza si protectie, bunul drumuri publice in stare buna si bunul servicii medicale constand in x, y si z frumos detaliate? Ca eu nu am.

Asadar, orice oripilare in fata prestarii unui serviciu nemultumitor (inclusiv cea de fata) nu are nicio baza. Oricat acid ar avea, nu foloseste la nimic. Ca si serviciile de stat, e degeaba.

Combina tu mental abrutizarea si dezumanizarea existente pe alocuri in tesatura sociala romaneasca cu lipsa rationalitatii economice inerente statului si vei obtine situatii datatoare de adrenalina si reflectii amare. In cazuri mai grave, vei obtine povesti pentru jurnalul de la ora cinci.

E bine insa ca avem optiuni. Putem oricand apela la servicii medicale private. Ca utilizator persoana fizica, beneficiezi de un contract implicit care este si respectat. Faci o programare, platesti costul consultatiei sau tratamentului doar cu bani nu si cu timpul tau liber, primesti serviciul si gata. Ca persoana juridica, contractul este explicit si pe hartie si poti pune degetul pe si sublinia, fizic, orice incalcare a celor stabilite.

Statul nu are nicio motivatie pentru a oferi servicii mai bune sau pentru a respecta demnitatea sau sanatatea cetatenilor sai. Clinica X insa are. Un financiara. Daca se supara clientul Ioan si pleaca, are mai putini bani. Daca acelasi client are o retea sociala vasta si raspandeste vorbe rele, mai pleaca si altii si la final de an le vor da socotelile cu virgula.

Hai sa vedem, daca se supara cetateanul Danonino (care, intre noi fie vorba, e asa pasnic si dornic sa-si conserve energia incat nu se ofusca prea des si nici la vechimea ca platitor de taxe nu sta prea bine, ca sa aiba dreptul sa spuna ca barem vreun perete din spitalul in chestiune a fost acoperit cu faianta din banii taxati de la Danonino, care a asistat cu spor un departament de resurse umane) si raspandeste vorbe veninoase despre statul roman, ce se intampla? Se acumuleaza o certa cantitate de energie venita de la alti cetateni nemultumiti, ne manifestam noi toti furia si oripilarea, la final suntem bucurosi de refulare si... cam atat. Pe statul roman (sau de aiurea) il doare in marele lui fund functionaresc, il doare cu atat mai tare cu cat tesatura sociala e mai bolnava si peticita.

Iar cea a statului roman, slava domnului, este...

Partea buna e ca intotdeauna avem optiuni. Si decat sa bagi 50 de lei murdari intr-un buzunar idem, mai bine platesti cu ei un serviciu contractat. Are si el scapari tot din cauza de tesatura dar macar motivatia economica functioneaza.

Sunday, August 30, 2009

Back into public business

Copii, de azi ne citim iar cu totii, la gramada. Joaca asta de-a v-ati ascunselea a fost frumoasa. Nu m-am gandit niciodata ca atat de multe persoane, o buna parte necunoscute mie, isi doresc sa citeasca in continuare ceea ce scriu eu, chiar daca asta insemna sa adauge un pas in pus, logarea.

Va multumesc frumos-frumos, you rock(&roll)! Sau jazz :)

Saturday, August 29, 2009

The way you wear your hat

Aaahh, pentru un astfel de cantec mi-as dori sa am voce. De fapt VOCE. Sa-mi pastrez pentru tot restul zilei vocea ciufulita, cu ochi mici si in pijamale de dimineata.

"We may never never meet again..."



"Still I'll always always keep the memory of..."

Superb. Superb si languros ca un sfarsit de vara. Cand simti ca seara ai mai multa racoare infasurata in jurul umerilor si vezi frunzele ca au inceput cu melancolia lor curgatoare. Dar e caldut si ai mai sta. Ai mai sta de vorba pana seara tarziu, la un ceai rece. Ai mai sta, ai mai rupe o frunza si te-ai mai juca cu ea. E verde. E cald inca si ai timp. Ai timp de toate, pentru ca e inca timpul ala de vara, lenes, care se misca mai incet, e venit de undeva din Jamaica si crede ca "whaaa's the ruuuuush fooor?"

Se termina. Si ce daca? A fost o vara gustoasa, nu-i asa?

Tuesday, August 25, 2009

Deseo del dia

Interesant, de la o vreme nu imi mai doresc prea multe.

Nici sanatate, pentru ca stiu ca asta nu e de dorit, e de ingrijit. Nici mai multe lucrusoare mici si adorabile, care imi plac: semne de carte, cercei colorati, bratari din lemn, evantaie, brose vechi si patinate. Nici mai multi prieteni: cei pe care ii am sunt atat de profunzi, frumosi, speciali si altfel incat sper sa am eu timpul, dedicatia si curiozitatea sa-i re-descopar mereu.

Nu-mi mai doresc sa fac tot timpul lucruri noi si provocatoare. Cel mai provocator obiect al investigatiilor si analizelor mele sunt eu si felul in care interactionez cu lumea. Nu mai vreau sa ma mut in urbea X, intr-o mansarda si sa stau acolo doi ani. Desi as fugi in urbea X in fiecare sfarsit de saptamana si daca as putea, in fiecare rasarit de soare si in fiecare ploaie. Nicaieri in lume nu mai straluceste aerul cand ploua. E frumos, e magnific, dar nu-mi mai doresc.

Nu mai vreau rochite si esarfe. Am destule cat sa-mi ajunga multi ani de-acum incolo si, ce e mai important, cu toata lipsa mea de abilitati matematice, fac niste combinari de n luate cate k, fabuloase :) Nici nu vreau sa fiu mai modesta. Mai demult, cand probabil eram si mai putin demna de toata pretuirea-mi, imi doream.

Nu mai vreau doua zile pe saptamana cu 27 de ore. Nu vreau mai mult timp. Nu mai vreau kilometri de carti si alea trei genti colorate si maaari, sa-mi intre un sfert de lume in ele.

Nu mai tin mortis sa pastrez pe cineva in viata mea, pentru ca asa cred eu ca cei care s-au construit reciproc trebuie sa ramana in contact. Constructiile oricum raman, daca au fost bine gandite.

Nu mai fac poze oricarei frumuseti efemere pe care o vad, fie ea o frunza, o fantana arteziana, o punga de fondante. Nu-mi mai doresc marathon-kisses, desi mi le amintesc cu un drag urias si inca ma mira profund cuplurile ne-pupacioase si ne-magaietoare, ne-de mana tinatoare. Fiecare cu conditionarile lui/ei.

Desi am ramas la fel de gurmanda si pofticioasa, ma trezesc la cumparaturi ca ma pot lipsi de foarte multe. Azi am spus unei colege ca motto-ul meu este "nicio masa fara desert". Ea a ras de s-a prapadit si eu ma intrebam ce e cu senzatia aia de fals. Ma pot lipsi de desert saptamani intregi pline cu sute de mese, de ce am spus asta?

E ciudat, sa nu-ti mai doresti prea multe pentru ca ai vazut ca de fapt nu ai nevoie de prea multe.

Saturday, August 22, 2009

Nu multumim indeajuns

Nu multumim indeajuns celor care ne ofera clipe minunate, memorabile, pe care le vom pastra cu noi mereu. Secunde, minute sau ore magice.

Nu multumim indeajuns celor care ne ofera sclipiri de spirit transpuse in "inside jokes" pe care doar noi le vom intelege. Complicitatile intre oameni sunt delicioase.

Nu multumim indeajuns celor care dau fuga cand le spunem ca avem febra, nicio pastiluta in casa si nici forta de a iesi sa cumparam.

Nu multumim indeajuns celor care tin minte ce ne place noua, desi ne cunosc de putina vreme.

Nu multumim indeajuns celor care aduc in viata noastra un autor nou, o trupa noua, un nou stil de muzica, un nou hobby.

Nu multumim indeajuns celor care ne iubesc mereu, chiar cand ne plangem de mila si ne jelim si aratam oribil si nu ne iubim nici noi.

Nu multumim indeajuns celor care ne cer sfaturi, intr-o forma sau alta, pentru pretuirea pe care o au fata de noi.

Nu multumim indeajuns celor care isi deschiD sufletele in fata noastra, pentru ca au incredere sa fie vulnerabili de fata cu noi.

Nu multumim indeajuns pentru un sms cu doua puncte paranteza, care ne inveseleste indiferent de momentul zilei.

Nu multumim indeajuns celor care ne ofera ocazii sa ne descoperim.

Nu multumim indeajuns pentru imbratisarile pe care le primim. Nicicand nu se apropie mai mult doua suflete decat intr-o imbratisare. Propriu si figurat.

Nu ne multumim indeajuns noua pentru tot ce suntem, care ne permite sa traim si sa simtim asa.

Thursday, August 20, 2009

Someday

... when the world is much brighter...



Aaaa, adica in fiecare dimineata!

Monday, August 17, 2009

(orice) si plang.

Eu plang des si usor. Aceasta caracteristica nu o sa ma omoare in schimb imi va permite sa tezaurizez o gramada de momente jenante. Sa nu mai vorbim de cat de prost se simt cei din jur cand... le plangi in fata.

Macar de-as plange si eu ca o lady, cu lacrimile croindu-si drum incetisor pe obraji si-atat. Nu si nu. Mie imi tremura buza de jos, mi se schimba vocea, imi curge nasul si ma inrosesc. So not lady-like.

Am plans la Up. Cine mai plange la filme de animatie??!? La Harry Potter&the Half-Blood Prince. Citind in metrou o cartulie de vara de-a lui Marc Levy sau acasa, citind Jurnalul Oanei Pellea. Sarea camesa, pardon, tricoul, de pe mine.

Coliba Unchiului Tom... doamne, cata cruzime intr-o carte "pentru copii". La telefon, cand imi povestea un bun prieten despre nefericirile lui.

Mai deunazi mi-a tinut o venerabila si afectata madama un mic curs de eticheta. De la vreun Everest inaltime si cu o flegma princiara mi-a spus, dupa ce mi-am cerut scuze pe cat de frumos puteam si i-am oferit o explicatie, ca e de-a ajuns, draga, sa-mi cer iertare umil si apoi sa tac din gura, sa nu mai ofer explicatii pe care nu mi le-a cerut nimeni... Eu i-am zambit pe cat imi mai permitea buza de jos, mi-am cerut scuze iar si am facut un stanga-mprejur, macar sa nu plang in fata ei. Ghici ciuperca din ce sunt facute procentele alea de apa pe care le contin si eu, ca orice om.

Astazi chiar m-am ingrijorat pentru mine, privindu-ma din exterior :) In 335, pe la Iancului, am dat iar de Roxana, despre care am mai scris in postul asta. Nu a mai recitat Luceafarul ci o serie de rugaciuni, finalizata cu Crezul. Il stiu din clasa a doua, de la Parintele Adrian. Ma mai verific din cand in cand la "versuri" cu Niciu, care are o memorie fascinanta. Stateam pe scaunul de la geam, cu o carte pe genunchi. De economie, asa ca sigur nu eram prea emotionata de lectura.
Si batea soarele si eu as fi avut nevoie de o pereche de ochelari cu lentile inchise la culoare.

Astept cu deosebit interes sa lacrimez citind pledoaria lui Walter Block privind libera imigrare. Sau, de ce nu, reamintindu-mi clasele de neurotransmitatori. Acetil*sniff-sniff*colina.

Wednesday, August 12, 2009

Paleologu despre Placere

"Pentru mine e evident ca doi oameni inteligenti cand se intalnesc, nu discuta despre lucruri folositoare. Inteligenta nu foloseste la nimic, nu te ajuta la procopseala si are o singura calitate: este o perpetua placere. Punct.

Iar placerea e valoarea suprema in lume, singura cu adevarat practica. De ce-ai trait o viata intreaga daca ai trait in ne-placere? Sa reusesti in viata nu inseamna sa ocupi nu stiu ce functii ci sa realizezi un cuantum de placere cat mai constant si cat mai indelung. Cea mai minunata virtute a omului e putinta de a procura, savura si produce placere."

Placere constanta si indelunga, un fel de paradis. O mica observatie despre inteligenta, pe care mi-o permit pentru ca Paleologu si cu mine ne-am fi inteles tare bine si pentru ca oricum aici scriu ce vreau eu :)

Inteligenta nu este suma, cat mai mare, a cartilor citite. Inteligenta nu este o cautare cognitiva perpetua. Inteligenta nu este poza sociala de mancator de carti (profunde, grele, pentru initiati, deh...) pe painea facuta din si mai multe carti. Inteligenta nu inseamna sa-ti puta tot timpul pentru ca esti silit sa-ti duci preainalta existenta printre grobieni inculti si necititi.

Ca in epistola catre corinteni, totul e degeaba daca nu ai un instinct vital sanatos. Daca nu adulmeci si urmezi suvoaiele de placere si fericire precum buldogul din Tom si Jerry felia de friptura.

Inteligenta ca suma de cunostinte e degeaba daca nu stii sa iti procuri suficienta placere pentru ca din cand in cand, pe drum, sa dai si de fericire.

Picioarele goale in iarba plina de roua versus orice teorie si sistem din lume.

Tuesday, August 11, 2009

Traversam -ca sa nu uit-

Ieri noapte am vazut un arici pe langa bloc. L-am mai vazut si primavara, si atunci m-am mirat de cat de repede se misca. Aricii sunt vitezomani noaptea. Stimabilul arici se plimba agale, cu doua labute in civilizatie (adica pe bordura de beton) si cu restul de doua in natura (recte spatiul foaaaarte verde si luxuriant care inconjoara blocul meu. Feel free to hate me.). Se gandea sa traverseze si isi misca fundul grasan in ritmul fasaitului ierbii inalte. Apoi a simtit probabil trepidatiile solului pe masura ce ma apropiam si a stat putin sa cugete. A ridicat capul, sa vada care-i faza si apoi a accelerat. Avea ochi negri dar luminosi.

Tot ieri noapte, pe aleea de la Metoc traversa un melc. Melcii nu sunt vitezomani nici daca isi doresc cu toata taria lor, nici daca ar conspira universul. Numai ca melcul asta a deturnat zeci de picioare. De dupa ramurile smochinului s-a auzit cum un el i-a soptit unei ea care se ridicase de la masuta: ai grija sa nu calci un melc, traverseaza aleea. E bine ca a supravietuit, era o frumusete de melc, deloc timid ca altii. Acum, ca stiu ca ii placeau ceaiul si smochinele proaspete, e firesc sa fiu partinitoare. Homo sum.

Daca s-ar trasa zebrele cu rosu si verde ar fi tare frumoase. Si inutile noaptea, mai putin mie si altor vietati nocturne traversante, care nu ne miscam in cochilii de metal.

Monday, August 10, 2009

Sirene, flori

In weekend-ul asta am invatat despre sopranele de coloratura. M-a invatat Andreea-cu-ochelari, un omulet mic, in care incap o multitudine de informatii si cunostinte. De fiecare data cand am purtat o conversatie cu ea am simtit nevoia sa iau notite... Cum se poate ca unele capsoare sa stranga si sa pastreze atatea cunostinte?

Mi-a povestit cum sopranele, daca inchizi ochii, suna ca sirenele care il ademeneau pe Ulise. Am inchis ochii pe Lakme a lui Leo Delibes. Uite, asta e Duetul Florilor, cu Natalie Dessay in rolul Lakme:

(ps: chiar inchide ochii, n-am reusit sa gasesc un video bun care sa pastreze si sunetul idem...)



Natalie Dessay e o soprana tare interesanta, din afara sistemului :) De soprane rotunde si pufoase, that is. Se pare ca un organism generos de da pe-afara este o adevarata binecuvantare pentru o tanara aspiranta la a fi soprana de coloratura: ajuta mult la rezonanta (puterea vocii) si la sunetele diafragmatice (long story...). De unde si mirarea tuturor cand mai apare cate o cantareata, nu neaparat soprana, micuta dar cu voce cutremuratoare.

Wednesday, August 5, 2009

Ciudat

Au fost patru cutremure : aprilie de ziua Giei, mai cand calcam eu ceva si tocmai venise tata si imi povestea aceleasi chestii pe care mi le povestise mama in urma cu o saptamana (vin pe rand sa ne vada, nu-si pot abandona gradina si catelul si pisicile, care devin din ce in ce mai multe:) ), iulie pe sfarsit, la unsprezece noaptea si azi.

Spicy.

Tuesday, August 4, 2009

Pleosc-pleosc si plastilina

Nici ca puteam fi mai inspirata in acea noapte din mai 2007 cand m-am ridicat din pat soptind "naiv... blog naiv". Nu cautasem nimic, pur si simplu mi s-a revelat cea mai imuabila caracteristica a mea.

Astazi de exemplu imi este greu sa inteleg agenda dubla. Imi este greu sa inteleg zambetul PanAm, conversatia de politete, ascunsul dupa deget si cuvintele prea alese, care spun ceva si vor ca tu sa le intelegi toate dedesubturile. Ba chiar mi se face usor sila.

In minutele dupa o astfel de conversatie, incepand din timpul ei chiar, imi vine sa-mi blestem naivitatea si lipsa de plastilina sociala. Daca as intelege la timp, daca as sti sa parez loviturile sau macar sa duck and run, daca as sti sa raspund la fel, cu zambetul pe buze, cuvinte frumoase si sagetele veninoase... Daca m-as pricepe si eu la mesaje ascunse si la butt-kissing...

Dar nu ma pricep. Si mi se pare ca ar trebui.

Doua lucruri le-as reprosa parintilor mei: ca nu mi-au luat bicicleta cand eram mica si ca m-au crescut ca pentru o alta planeta. Iar atunci cand pe educatia lor s-a altoit "extraterismul" meu nu mi-au dat si mie o pereche de palme, pleosc-pleosc, sa ma trezesc la realitate.

Monday, August 3, 2009

Spiritul... sustinator

"Exista o tendinta la ora actuala, de a dispretui omul de spirit si chiar de a-l banui de rele. Unde e , in politica noastra actuala, un Argetoianu, care ii spunea unui parlamentar care se lauda ca are sustinerea intregului Gorj: 'A, domnule, inseamna ca esti un adevarat soutien-gorge.' "

Tot Alexandru Paleologu, tot Breviar pentru pastrarea clipelor

Doamne, cat am mai ras...

Sunday, August 2, 2009

Inel

...care se plimba si gadila :)