Wednesday, June 24, 2009

Scufundare si inaltare (sau kinder cu surprize)

Adica eu, my middle name.

Ma surprind.

Am invatat candva, nu stiu cand ca nu mi-am dat seama (acum doua weekend-uri nu stiam, de asta sunt sigura) sa ma opresc.

Me of all people. Eu, acelasi omulet caruia i s-a spus ca nu stie unde sa se opreasca, merge pana in panzele albe, nu(-si) stie limite(le).

Observ cu surprindere si mirare ca acum, dintr-o data, stiu. Si ma intreb cum de pana acum nu am banuit macar ca e atat de usor.

Nu ca nu-mi mai pasa. Imi pasa. Imi pasa in inima, suflet, sinapse si lobi prefrontali si amygdala.

Doar ca acum inteleg ca sunt mica si asa mica cum sunt, am control asupra unei parti mici. Si doar pentru bucatica mea sunt responsabila. Mai am o gura, tot mica, insa o pot folosi eficient pentru a spune tot. Ce mi-as dori eu. Ca accept, desi poate nu e cum mi-as dori eu. Ca respect. Ca imi pare rau pentru ce putea fi daca ieseau lucrurile cum mi-as fi dorit. Ca ar fi fost frumos.

Ca nimic nu se poate daca nu vrei tare de tot si daca nu simti organic, cu stomacul, ca iti trebuie si ca poti si ca ai face. Pasiune ii mai zice, nu? Sa ai pasiune pentru ceea ce vrei, oricat de "mic". Sau mare. Sau urias.

Am invatat sa nu mai fac, sa ma opresc.

Oprirea asta, nu e o frana, o blocare, cum credeam eu.

E asaaaaaa.... o.... intelegere, o scufundare si o inaltare in acelasi timp.

1 comment:

Ioana_du said...

Oh, da. E foarte important sa stii unde sa te opresti. Sa stii ca uneori e cazul sa o faci, si intr-adevar, ca asta nu inseamna deloc blocare. Inseamna, cred eu, canalizarea energiei aleia in alta directie. Mai buna sau doar mai altfel .
Cat despre partea cum ca nimic nu iti iese ca lumea daca nu te implici si tu, si astepti totul de la luna si stele ..... subscriu cu majuscule bolduite. :)