Monday, June 1, 2009

Am facut-o si pe asta

Mi-a venit sa plang de drag si de emotie, citind o carte, in metrou. Si am plans.

Uite ce citeam:


"Scumpul meu Arthur,

Iata-te deci in casa ta. Timpul inchide toate ranile, chiar daca nu ne scuteste de cateva cicatrice. Vei gasi in aceasta valiza toate amintirile mele, cele pe care le am de la tine, cele de dinaintea ta, toate cele pe care nu ti le-am putut povesti, fiindca erai inca un copil. Iti vei descoperi mama cu o alta privire, vei afla multe lucruri, am fost mama ta si am fost femeie, cu temerile, indoielile, esecurile, regretele si victoriile mele. Ca sa-ti dau toate sfaturile pe care ti le imparteam cu darnicie a trebuit si sa ma insel, si asta mi s-a intamplat des. Parintii sunt niste munti pe care incercam toata viata sa-i escaladam, nestiind ca intr-o buna zi noi vom fi aceia care le vom juca rolul.

Sa stii ca nimic nu e mai complex decat crescutul unui copil. Iti petreci viata dandu-i tot ce crezi ca este drept, stiind totusi ca nu incetezi sa te inseli. Insa pentru majoritatea parintilor, totul este numai dragoste, chiar daca nu te poti impiedica uneori sa fii un pic egoist. Viata nu este un sacerdotiu. In ziua in care am incuiat aceasta valijoara, m-am temut sa nu te deceptionez. Eu nu ti-am lasat timp pentru judecatile adolescentei. Nu stiu ce varsta vei avea cand vei citi aceasta scrisoare. Mi te inchipui un tanar frumos, de treizeci de ani, poate un pic mai mult. Doamne, cat de tare as fi vrut sa traiesc acesti ani langa tine! Daca ai sti cat de mult imi goleste sufletul ideea de a nu te mai vedea dimineata, cand deschizi ochii, de a nu-ti mai auzi glasul cand ma strigi! Ideea asta imi face mai mult rau decat raul care ma ia cu el, departe de tine.

Intotdeauna l-am iubit pe Antoine, cu o iubire adevarata, dar nu am trait aceasta iubire. Pentru ca mi-a fost teama, teama de tatal tau, teama sa nu-i fac vreun rau, sa nu distrug ce construisem, teama sa recunosc ca ma inselasem. Mi-a fost teama de ordinea stabilita, teama s-o iau de la capat, teama ca n-o sa mearga, ca iubirea asta este doar un vis. A n-o trai a fost un cosmar. Zi si noapte ma gandeam la ea si mi-o interziceam. Cand a murit tatal tau, teama a continuat. Teama de a nu trada, teama de tine. Toate astea au fost o imensa minciuna. Antoine m-a iubit asa cum orice femeie ar visa sa fie iubita macar o data in viata. Iar eu n-am stiut sa-i intorc iubirea, din cauza unei lasitati nemaipomenite. Imi gaseam scuze pentru slabiciunile mele, ma complaceam in aceasta melodrama de trei parale si nu stiam ca viata imi trecea, cu toata viteza si ca eu treceam pe langa ea. Tatal tau era un barbat bun, insa Antoine era in ochii mei un barbat unic, nimeni nu se uita la mine ca el, nimeni nu imi vorbea ca el. Langa el nu mi se putea intampla nimic rau, ma simteam protejata. Imi intelegea fiecare pofta, fiecare dorinta si n-avea liniste pana nu mi le satisfacea. Intreaga lui viata era intemeiata pe armonie, blandete, pe stiinta de a da, in vreme ce eu cautam drept ratiune de a fi infruntarile si nu cunosteam stiinta de a primi. Mi-era frica, ma sileam sa cred ca fericirea aceea este imposibila, ca viata nu poate fi atat de dulce. Intr-o noapte am facut dragoste, tu aveai cinci ani. Am purtat un copil de la el, dar nu l-am pastrat. Nu i-am spus asta niciodata si totusi sunt sigura ca el a stiut. Ghicea tot ce era cu mine.

Astazi poate ca e mai bine asa, din cauza a ceea ce mi se intampla. Cred insa ca si boala asta poate nu s-ar fi dezvoltat daca as fi fost cu sufletul impacat. Toti anii acestia i-am trait amandoi la umbra minciunilor mele, am fost ipocrita cu viata, iar ea nu mi-a iertat-o. Acum stii mai multe despre mama ta, am ezitat sa-ti spun toate astea, m-am temut din nou de judecata ta, dar oare, nu eu te-am invatat ca cea mai grea minciuna este sa te minti singur? Multe lucruri as fi vrut sa le impart cu tine, dar nu am avut vreme, nici eu, nici tu. Antoine nu te-a crescut din cauza mea, din cauza ignorantei mele. Cand am stiut ca sunt bolnava, era prea tarziu ca sa mai dau inapoi. Vei gasi, in bazarul asta pe care ti-l las, o multime de lucruri, fotografii de-ale tale, de-ale mele, de-ale lui Antoine, scrisorile lui (nu le citi, imi apartin numai mie, ele sunt aici fiindca nu m-am putut hotari sa ma despart de ele). Ma vei intreba de ce nu sunt si fotografii de-ale tatalui tau: le-am rupt pe toate intr-o noapte de furie si de frustrare, eram furioasa pe mine...

Am facut cum m-am priceput mai bine, iubirea mea, asa cum o putea face mai bine femeia care sunt eu, cu calitatile si defectele ei, sa stii insa ca tu ai fost toata viata mea, toata ratiunea mea de-a fi, tot ce mi s-a intamplat mai frumos si mai adanc. Ma rog sa cunosti si tu intr-o zi simtamantul unic de a avea un copil, asa, multe vei intelege.

Cea mai mare mandrie a mea va fi fost sa fiu Mama ta, pentru totdeauna.

Te iubesc.

Lili "

No comments: