Monday, May 25, 2009

Roxana si sclipirea

Eu nu dau bani cersetorilor din principiu. Adica incerc. As vrea sa si reusesc. Copiilor le dau intotdeauna insa ei nu sunt cersetori, sunt copii :)

Principiu verificat cand l-am vazut pe copilasul fara mana cum si-a facut brusc mana odata iesit pe peron, verificat cand am vazut cu stupoare ca cersetorul de la Unirii 2 are telefon celular cu camera foto, verificat cand i-am luat de mancare unei batrane care mi-a spus ca sa fug de-acolo cu mancarea mea, bani nu am? Verificat cand am auzit trei cersetori (la 1'80 m, mai mult decat in putere...) diferiti, in trei zile diferite, spunand aceeasi poveste lacrimogena si mai si utilizand tehnici de credibilizare instantanee (da, asta a pus capac. Pentru ca se cheama industrie.)

Azi mi-am indoi (iar) principiul, mai bine spus am uitat de el.

Parca acesti copii ai strazii de sex feminin raman "baietoi" din instinct de conservare. Si Roxana la fel. Slabuta, cu parul ascuns sub sapca, imbacata in haine largi si fara forme. S-a agatat de bara cu o mana si a inceput sa recite Luceafarul. Da capo a fine, cu intonatie si fara sa sara o vorba. A mai inlocuit dintre ele cu sinonime :)

Nu a mormait, nu a baiguit, nu a mentionat nimic despre cei 6-7 frati de acasa si mama din spital. Ba mai mult, cand a terminat cu poezia s-a indreptat spre peretele autobuzului din fata ei si a dezlipit un post-it pe care un australopitec il pusese acolo dupa ce scrisese pe el ca cine se uita ii face lui una-alta, apasat. Pe care post-it eu l-am zarit in treacat cand am urcat si nu l-am luat. Roxana si-a terminat poezia, a dezlipit post-it-ul, l-a rupt si l-a bagat in buzunar, explicand unei bunicute cu privire siderata dar mai mult ca sigur suficient de mioapa incat sa nu bata pana acolo ca scria o prostie si de-aia l-a luat... Talking 'bout stereotypes...

S-a indreptat apoi spre scaunele calatorilor. I-am intins o bancnota, i-am spus bravo, a recitat frumos si foarte corect, am intrebat-o cum o cheama si ea facuse ochii mari si... uitase cum o cheama. AaaaaRoxana. De aproape, parea a avea vreo 20 de ani. De la departare, nu-i dadeai 13. Mecanism de camuflare, probabil. Dupa ce a verificat si partea din fata a autobuzului, s-a intors langa mine si mi-a spus "sarumanaprintesa".

Ochii cu sclipiri fugare de ceva asemanator cu frica si faptul ca nu facea contact vizual nici cand imi raspundea la intrebari m-au facut sa ma intreb cand a primit ultima oara copila asta o mangaiere, o vorba frumoasa... Mi-a spus ca nu stie sa citeasca prea bine, mai intelege cate ceva din click si ca a invatat poezia dupa ascultare. Stie ca a scris-o un poet mare. Ei ii place cum zice "I-inchide geana dulce" si cum zice "imple" in loc de umple.

A coborat la Iancului si a ramas in statie. Ma cauta cu privirea si mi-a zambit.

Mana intinsa a Roxanei a spus o doar o poveste, poate. Poate ca nu era decat unul dintre pionii mai inteligenti decat media ai mafiei cersetoriei.

Si-a spus povestea bine. Poate ca merita o sansa, fie si numai pentru sclipirea aia din ochii ei.