Wednesday, April 29, 2009

Carutul din supermarket. Fara el.

Domnul si doamna Voica. Vecinii mei de la parter. La vreo 85 de ani, mereu impreuna. In rarele ocazii in care i-am vazut unul fara celalalt, celalalt ramasese in urma sa incuie usa sau sa citeasca panoul de afisaj.

Mereu zambitori, zambitori cu ochii :)

Domnul Voica e in spital zilele astea (deh, batranetile :) ) si doamna Voica e tare trista...

"Nu pot sa dorm fara el. N-am dormit niciodata singura. Sau sa merg la piata... De cand n-am mai iesit eu pe strada fara el... Mi-e greu fara Nicu.... Azi am fost la supermarket si mi-am dat seama ca nu stiu cum sa bag banul ala sa iau carutul. Nu ma descurc nici sa-l imping, Nicu al meu nu ma lasa niciodata sa iau eu carut sau sa-l duc de colo-colo."

Stiu ca nimic omenesc nu s-a inventat in modernitate si ca iubirea nu este apanajul exclusiv al niciunei varste. Dar sa vad dor si un fel de disperare si multa lipsa in ochii unei batrane de vreo 85 de ani...

Vorbele doamnei Voica m-au transportat pentru cateva minute bune in acele zile de primavara-vara in care boceam la adapostul ochelarilor de soare... De disperarea mersului singura pe strada, fara mana in care ma adaposteam, cu care ma jucam, fara buzunarul din spate (nu exact la spate ma refer acum dar sa ramanem la atat :) ), in care ma strecuram. Iar cand zilele s-au mai scurtat, in loc sa mi se fi estompat starea de lipsa, greutatea cu care imi aminteam serile in care ajungeam acasa singura...

Emtionanta conexiune, been there done that. Cu 60 de ani diferenta.

3 comments:

Elena said...

Cat de mult il poti iubi inca,Danuta!!

Danonino said...

Surprinzator. Ca Romania :)

elena said...

Romania-"the land of choice",nu???