Wednesday, December 23, 2009

Believe. A lot.

This is not a post about the joy of Christmas.

It has been an incredible year. For me it started with a long awaiting and it ends with a hug and a handshake. The intermezzo was full of valuable lessons. I have found a very funny quote sometimes during the summer, while preparing a training. It says that the things one learns while holding an enraged cat by the tail could never be learned otherwise. And boy, do I like cats! The thing with fluffy creatures or objects is you never-ever expect them to behave bad.

All intermezzos are full of lessons. All our life is but an intermezzo, a delightful one if we will.

This is not a post about loss either.

God or whoever is in charge (I personally prefer Jesus, much kinder and cuter) has pushed so many beautiful people in my life this year, to make up for the one I lost. He even pushed me in my own life, Amazing Me, a young lady that I didn't know and that can do, see, run, smile, feel and love so much it makes you wonder what the hell is she eating for breakfast each day.

Maybe this is a post about growing.

About looking back, as the year comes to an end, to who you used to be when the year was young. Most of times, when I look at the one I was I see somebody so delicate and naive you'd never believe she could cross the road by herself :)) I suppose I just ate a lot this year because right now I am and feel much stronger. We are never meant to lose something or somebody without getting so much more in return.

Truth be told, I'm off to make a big snowman with a carrot nose, to find my old sledge from when I was a little girl, to eat more than I can handle, to bite more than I can chew (can't help it :) ) and to spend a couple of days with the people that made me most of what I am today.

Have fun this holidays, tear apart that wrapping paper, laugh a lot, eat a lot and believe a lot!

Friday, December 18, 2009

Fit to live

Really? Really-really? Does he mean it seriously?

I only just found a Martin Luther King quote, I, the quotes-proverbs-sayings collector. To pacify the skeptics, let's say I found it TODAY by pure accident. And it goes like this:

"The man who is not ready to die for something is not fit to live"

It makes me think. What would I die for? What is that thing or person so important that is worth more than the entirety and potential of my life? What or whom would I gladly give up living for? I'd highlight here the richness of meanings "living" offers to the curious mind.

It makes me wonder. I saw with my own eyes people that would literally die for nothing at all, not that they were living for much. And I saw, sometimes felt, the living dead.

It makes me believe Martin Luther King missed some capital letters on "LIVE". At least nowadays, when one has to capitalize everything that needs to stand out. Small, handwritten letters are of no good. Too humble to be noticed with all this sparkle around.

Yet there are feelings and words that should stay humble, the smallest of all handwriting. Better yet, unuttered. Perhaps they're not really fit to live, not in this world anyway.




Wednesday, December 16, 2009

Mult de viata

Lucrurile, intamplarile si trairile nu sunt mai putin frumoase si aromate pentru ca nu am gasit timp sa le scriu. Insa se bucura mai putini oameni de ele.

Vinerea trecuta am fost Executive Spiridus si am impachetat cadouri pentru o suta si ceva de copii, cu varste de la zero (inca!) la vreo 17. Si m-am zgariat in pungile de hartie, m-am umplut de praf, am dezlipit o gramada de saci si ce mi-a mai placut!

Sambata m-am intors acasa cu mainile mirosind a plastilina iar duminica... Ei bine duminica m-am tinut de mana cu niste oameni si am modelat in lut. Un turn am modelat, un turn cu doua usi, doua drumuri, un post de observatie sus in varf si multe-multe ferestre.

Intre timp, prima ninsoare. Speciala pentru mine de cativa ani buni si dintr-un alt motiv. Pentru ca eu seman cu prima zapada, cu primii fulgi ("you're like the first snow").

Cat imi mai place si iarna! Frigul, obrajii inghetati, zapada, mersul mai greu (cand mergi mai greu lumea trece mai incet pe langa tine si observi mult mai multe), mirosul placut al caldurii cand intri undeva inauntru, labutele de urs desenate pe capotele masinilor, asa cum m-a invatat pe mine cineva... Iarna viitoare o sa citesc sub paturica tricotata de mine. O sa fac o patura din patratele colorate.

Mi-e asa un drag de viata!

(ps: mi-am scris primul draft din dorintele pentru 2010. La unele scrisori de intentie pentru unele cursuri cu putine locuri am scris iar dintr-o suflare. Mereu scriu dintr-o suflare, bine ca de cand alerg am mai multe suflari :) )

Tuesday, December 8, 2009

Sensul meu

Cred ca l-am gasit. Cred ca il intuiesc. Sensul omuletului Daniela David pe lumea asta este sa aiba o privire agera si atenta ca sa vada bine, urechile ciulite ca sa auda corect, sufletul deschis ca sa simta si sa accepte orice profunzime, mintea toleranta ca sa inteleaga lumea, multa perseverenta ca sa convinga si...

Sa scrie.

Despre oameni si povestile lor.

Sper sa descopar asta si la cursul "Misiunea TA personala" din 12 si 13 decembrie (adica acum, repede, weekend-ul asta). M-ar bucura mult si ar fi (promit solemn!) ultima confirmare de care as avea nevoie.

Ce mi-a placut mie rau de tot din prezentarea cursului a fost un citat fabulos din Andrei Plesu, pe care o sa-l redau la final. Pana atunci as vrea sa iti spun cat de dureros a fost pentru mine chinul prin care inca mai trece un om bun si apropiat care isi cauta sensul de ani buni dar fuge in directia opusa (asa cum o percep eu, dureros de subiectiv).

Este, desigur, un caz special. Pentru cei mai multi faptul ca nu si-au gasit sensul LOR pe lumea asta se manifesta mai slab, printr-un vag gust amar, printr-o stare de nemultumire pe care o considera deja normala intrucat, nu, societatea, sistemul sunt de vina, printr-o stare de neimpacare ca un viermisor care ii roade abia seara, cand au o clipa de pace odata capul afundat in perna.

Daca pe mine ma durea sa il aud, oare cum ii era lui? Nu avea timp, desi nu putea face nimic cu zilele lui care se scurgeau in van. Cu atat mai mult, in mijlocul atator probleme care se iveau in viata lui parca pentru a-i face in ciuda si a-i semnaliza clar ca a luat-o pe drumul gresit, nu avea timp sa se gandeasca la "prostii din-astea hippie flower-power".

Eu il intrebam, iar si iar, cand ne vedeam: ce isi doreste el sa faca? cum se vede, in cea mai frumoasa poza pe care si-o poate imagina despre el? care e darul lui? (eu le vedeam cu duiumul, el niciunul). Izbutisem sa cream impreuna un mic spatiu in care prietenul meu sa se vada si sa se gaseasca.

Pacat ca acum iar a fugit in directia opusa... Lui ii va mai lua mult timp sa isi gaseasca sensul. Mult timp si chin si senzatia aia de gol in suflet, de gust amar, furtuna "atat sa fie viata??!". Si ii va fi imposibil, din pacate, sa ofere prea mult...

Timp si spatiu ne trebuie ca sa ne gasim sensul. Cursul despre care iti povesteam despre asta e: despre spatiu pentru tine, timp pentru tine. Nu, nu o sa pleci cu sensul tau scris pe un plan de actiune pentru 2010 :) O sa stii unde si cum sa il cauti.

Da-i un mail Ralucai la raluca.mohanu[at]steps4change.ro si spune-i sa-ti pastreze si tie un loc.

Ah da, citatul care m-a convins pe mine:

“Majoritatea oamenilor tind sa creada ca un onorabil program de viata (intemeierea unei familii, realizarea profesionala, datoria fata de comunitate) are substanta necesara pentru a se constitui in sens de viata. Intrebarea cu privire la sensul vietii apare, in toata spectrala ei nuditate, deindata (si tocmai pentru ca) ti-ai indeplinit toate obiectivele”.



Monday, December 7, 2009

Orientare cu bulinute si fundite

Categoric, doi omuleti orientaristi (care se indeletnicesc cu o simpatica activitate, orientarea sportiva, in engleza orienteering) pot avea cele mai minunate intalniri si oferiri/primiri de cadouri.

In timp ce goneam spre punctul de finish la prima mea experienta de orientare, imi treceau prin minte flashuri in care eu ascundeam un cadou si apoi ii puneam destinatarului/destinatarei cadoului in mana o harta desenata cu drag si creioane colorate si o busola. Now go find it :)

Si... n-ar fi dragut foc un film din genul roz-bonbon comedie romantica in care el si cu ea, pasionati de orienteering, se cunosc pe net, apoi vor sa se si vada si ea-ua (pentru ca am eu un stereotip in care ele-le sunt mai prevazatoare si mai organizate :) ) ii pregateste el-ului un traseu. Apoi ii transmite prin sms (daca vreau sa tricotez un scenariu mai complex, ii fac imediat si radioamatori pasionati de codificari :)) ) gradele si numarul de pasi pentru primul mut. Si apoi asteapta intr-un loc dragut, cald si cu ceai aromat si prajituri ca el sa gaseasca restul mutilor si toate indiciile. Ghici busola ce cadou isi vor da astia mici cand implinesc ei xyz zile/saptamani/luni/ani de cand s-au gasit.

Evident, in perioada imediat urmatoare lansarii filmului (clar un succes de box-office, intrucat as scrie niste replici scurte si amuzante, ca doar nu am vazut Gilmore Girls si Friends degeaba) ar creste vanzarile la busole si echipament de radioamatorism, precum si inscrierile adolescentilor in cluburi montane.

(As fi in stare sa pun bulinute si fundite pe orice om, activitate, idee sau concept. O fi bine? Si-apoi, oare se pot face cercei cu mini-busola, care sa arate, intr-un mod mini, nordul?)


Thursday, December 3, 2009

A picta elefanti albastri in miez de noapte

E 11 noaptea. Trecute fix. Niciu sta prin preajma, "o arde autist" cu castile pe urechile cele doua. Din cand in cand mai scoate cate un "bukra wba'do". Are o ureche muzicala cvasi-perfecta, recunoaste orice piesa de la primele masuri dar voce nu prea are :)

A pus pe unul din bratele canapelei un borcan pantecos plin cu apa si a scos niste acuarele. Aaaa, si o pensula. Asta inseamna ca a luat in sfarsit pensula care zacea in baie de doua saptamani, intr-o jumatate de sapuniera plina cu apa care se evaporase demult.

Pe langa colectii lungi de onomatopee pe care doar ea si China de la Pink Martini le pot pronunta, mai scoate afara din gura si un varf de limba roz. A concentrare.

Niciu picteaza un elefant albastru.

"Parapaparaparam- rarom-whatyouwere-dosvedanyamiobambino".

S-a facut si jumatate. Niciu picteaza in continuare elefanti albastri. E foarte concentrata si traseaza liniute ca un chinez mic si batran, doar ca ea e lunga si inca tanara :))

Vreo ora intreaga a rascolit prin casa dupa un carton suficient de solid si lung. L-a gasit, era o cutie pe care i-am reciclat-o eu, umpland-o si transformand-o intr-un alt cadou. Acum sapte ani am primit eu cutia de la Dani, "cado" din Germania. Roata vietii face misto de mine in seara asta, cu atatea referinte si stiri nemtesti :) Iar maine in timpul zilei va face misto de cineva care nu ar trebui sa citeasca acest blog, inchidem si noi browserul si ne intoarcem la treaba, madam?

Niciu picteaza un elefant albastru pentru o prietena de-a ei, a carei zi de nastere este maine. Oanei ii plac elefantii mult. Vara asta s-a bucurat foarte tare cand si-a cumparat o bratara cu elefanti.

Dupa ce s-a intrebat oare ce culoare se potriveste cu albastru, vad cu coada ochiului ca a ales rosu. Si pensuleaza un fundal rosu elefantului dolofan, vesel si albastru. Combinatia pare a fi, de la departarea asta, un desen indian sacru.

Oana e o fata norocoasa :) Cati oameni i-ar mai picta elefanti albastri in miez de noapte?

(Oana ca Oana, sa vezi eu!!)

Tuesday, December 1, 2009

Eckhart Tolle despre acceptare

Mi s-a spus candva ca daca ceva nu-mi place iau pozitia arici :) Nu stiam eu cum se vede din afara insa intr-adevar, pe dinauntru eram in alerta, intr-o contractura putin incomoda insa care dadea rezultate de fiecare data. Ma ariceam eu si poate ca ma si durea, insa in urma chinului iesea bine.

La mine incapatanarea e bine inradacinata si confirmata de numeroase izbanzi, atat impotriva factorilor externi cat mai ales impotriva... mea. Daca nu am primit perseverenta de la zei, mi-au dat in schimb incapatanare din belsug. Ai vazut Troia? E scena aia cu Ahile care urla jumatate de zi in fata cetatii Troiei dupa Hector, care ii omorase prietenul. Eh, cam asa si cu incapatanarea mea. Mare consumatoare de resurse, dar cu rezultate garantate.

Acum vreo doua saptamani iar am auzit faza cu ariciul. Mai sa fie, si eu care puteam jura ca am mai pus salbaticiunea cu botul pe labe intre timp...

Uite-acum ajung si la ce povesteam in titlu. Am dat de Eckhart Tolle. Cred ca de data asta ma las convinsa :)

"Daca ar trebui sa exprimi in cuvinte realitatea launtrica, de cate ori pe zi ar trebui sa zici: 'Nu vreau sa fiu aici?' Cum e sa nu-ti placa unde esti- in trafic, la serviciu, la aeroport, langa oamenii din jur?

Desigur, este adevarat ca exista locuri din care e bine sa pleci- si uneori poate fi cel mai bun lucru pe care il poti face. In multe cazuri insa, plecarea nu reprezinta o optiune. In toate aceste cazuri, atitudinea 'Nu vreau sa fiu aici' este nu numai inutila dar si disfunctionala; te face sa fii nefericit, ca de altfel si pe ceilalti.

S-a spus ca oriunde te-ai duce, acolo esti. Cu alte cuvinte: esti aici. Intotdeauna. E atat de greu de acceptat asta?"

Eckhart TOLLE, Linistea vorbeste

Stimate domn, da, e greu de acceptat. Din ego, in primul rand. Ca nu ai ajuns nicaieri dus de vant ci purtat de propriile intentii si picioare, aiurea directionate ambele. Din ego si in celelalte randuri.

Da' si cate putem invata noi oamenii... Tot putem invata. Oricat.

Monday, November 30, 2009

Prostioare

Bag de seama ca gizaslovesmeyesIknowforthebibletellsmeso. Azi am primit, out of the blue, o carte, "Initiere in GO". Haven't got a clue inafara de cele superficiale, ca e un joc care arata taaaare bine si jazzy, cu multe bulinute albe si negre. Poate ca e un semn :) Nu stiu daca e semnul alb sau cel negru.

Ieri am primit de la Niciu' o punguta cu super-fursecuri mamul cu curmale, de la super-Fadel. Daca ajungi pe J.L. Calderon mai pe la sfarsitul strazii asa, do stop and take a look. Si ia si niste bunatati. Eu am ajuns sa ma duc doar de drag, ca sunt oamenii luminosi asa cum imi plac mie.

Am inteles ca azi am fost o draguta :) (stai sa vezi cand sunt doua de-odata!)

Trag concluzia ca eu si cu Damianul Marley vrem lucruri asemanatoare. Aveti si pe XY?





Sunday, November 29, 2009

Deseo del dia

Un rucsac mare-mare, de 60 l, plin cu bomboane Bucuria. Mix. Eventual sa contina in mixul asta si o cutie de Forastero. Pe caprarii le pun eu cand o sa le mananc :) Rucsacul il dau inapoi ca am si eu, e doar pentru impresia artistica.

Le-as imparti cu multi omuleti si stiu eu ca s-ar bucura. As avea cateva zile buzunarele pline cu bomboane pe care le-as imparti celor care umbla senini si cu ochii luminosi.

(nu e bine sa fiu asa pofticioasa in post, dar e un gand prea frumos)

Saturday, November 28, 2009

De aur :)

Blognaiv e de aur!! Asa crede Cristiana iar eu ii multumesc frumos. Eu cred ca ea este de aur si nu pot decat sa-mi doresc sa fiu si eu la fel de vesela si de curioasa ca ea in cativa ani. Nu stiu daca voi reusi sa vorbesc la fel de mult :)

Uite si premiul, sar'naaaaa!


Regula spune ca trebuie sa dai premiul mai departe altor zece omuleti cu blog, dar eu nu o sa o respect :) Daca vor dori ei, cu tot zambetul. Vreau sa iti povestesc despre cativa care imi sunt tare dragi.

Irina. Obisnuiesc in ultima vreme sa stau cam mult in clipa trecuta si sa ma gandesc ca daca eram si eu asa la varsta lor, a unor fete de vreo 18-20 de ani pe care le stiu acum, tare bine mi(-ar) fi fost. Irina e fabuloasa si desteapta si suficient de complicata, pour la bonne bouche :)
Gia. Idem Irina. Imi amintesc cu ce ma indeletniceam eu la varsta Giei si imi vine sa rad. Cred ca viitorul suna bine 'din cauza' lor. Ce nu aveam eu atunci si Gia are este curajul auto-exprimarii. Degeaba esti intr-un fel sau altul daca nu stii decat tu :)
Ioana. Pana ii trece rasfatul si ne redeschide blogul si noua, muritorilor de rand, nu ai decat sa te increzi in mine. Bine, in mine si in Google Cache :)
Monica. Pentru ca fluiera, se plimba, asculta numai muzici bune si are un umor delicios, o lume interioara bogata (si daca nu stia, stiu eu, ii recunosc pe-astia din gramada :) ) si multa curiozitate. Si o tot citesc de vreo doi ani.
Omuletii. Al doilea blog citit ever, dupa Bucurenci, prin primavara lui 2007. De fapt din blogroll-ul acestuia din urma. Il citesc si gasesc mereu prospetime, asumarea faptului de a fi diferit si mult, mult curaj, atata cat sper sa am si eu.
Raluca Zenga. J'adore, scrie atat de bine, de feminin si de inteligent incat ma intreb de ce nu o fugaresc revistele cu staif de pe la noi sau de aiurea.
Cristian Lupsa. In blogroll din ianuarie 2008. Huge fan. Pana sa citesc scrierile lui, pentru ca nu citeam reviste gen Esquire din strainataturi (deh, rasfoiam reviste de specialitate, eram in acea perioada din dezvoltarea mea in care ma bazam foarte mult pe creier si rational) credeam ca a te minuna de povestea din spatele fiecarui om este strict o idiosincrazie.

Si na ca nu-s zece, sunt doar 7. Nu ar putea fi mai buni pentru mine. Ca ii stiu, ca ii citesc, ca vad si eu cum descopera. Acum sa nu fiu prea siropoasa pe final de premiu aurit, numai ca eu cred cu tot ce pot eu crede ca nimic nu e mai fascinant decat sa vezi un om in (aspecte) din desfasurarea lui.

Ah, da, nu sunt bloguri de aur ci oameni de aur.

Thursday, November 26, 2009

A vedea, vedere

Daca ar fi sa-mi pierd un simt, mai degraba as alege sa nu mai aud. Nici muzica, nici voci, nici sunetul diminetilor intr-un oras mare, nici "no, si-acum...", nici sunet de caramel care atinge peretii tavii cand fac o placinta cu mere. Nici muscatura cu pofta dintr-un mar, nici un salut ingemanat cu un zambet.
Apoi as renunta la miros. La mirosul de iarba, la mirosul de strada uda dupa ploaie, la primul aer cu miros de iarna, la mirosul de piele incalzita de soare, la mirosul orezului de la ZamZam atunci cand fierbe...
Dar sa nu mai vad... asta nu as putea trai. Cu ochii poti sa te bucuri, poti sa te minunezi, poti sa cunosti, poti sa citesti, poti sa intelegi, poti sa vorbesti, poti sa fii sincer. Cu ochii descoperi, cu ochii simti durere, cu ochii stralucesti, prin ochi poti arunca raze sau sageti. Trebuie sa te VEZI ca sa te iubesti, trebuie sa ii VEZI sa sa ii iubesti, unele lucruri nu le crezi daca nu le vezi si putine lucruri sunt mai frumoase decat o pereche de ochi inchisi la culoare, cu umbre de gene negre, straluciri, luminite si atat de multe nuante. Sunt fascinanti ochii oamenilor, fascinanti, vorbareti si creatori.

Friday, November 20, 2009

Cele trei ceasuri de training de marti

De la inceputul anului, Raluca a schimbat regula celor trei ceasuri rele de marti. In ultima marti din fiecare luna sunt trei ceasuri de training, trei ceasuri numai si numai pentru tine.

Marti pe 24, la sase si un pic, Raluca povesteste despre feedback. Cum sa ceri, cum sa oferi si cum sa primesti. Ca sa eviti starile de confuzie, frustrarile si ca sa auzi, inca o data, ca nu poti tezauriza cuvintele si gandurile frumoase. Nu le poti strange undeva ca sa capeti dobanda la ele. In schimb daca le folosesti si le exprimi te trezesti cu relatii si colaborari mai frumoase si mai gustoase :)

Pe mine, stii deja, ma gasesti acolo, facand una-alta :) Hai si tu, uite aici mai multe detalii.

Sunday, November 15, 2009

De alergat (2)

Cantecelul asta e perfect pentru cand deja te-ai plictisit de alergat. Iar eu am avut cateva perioade in care imi analizam succesiunea pasilor pe asfalt si ma intrebam de ce fac acelasi lucru de peste cateva zeci de minute... Gemenii se satura usor chiar de ceea ce le place, intreaba unul si o sa vezi. Asta a fost una din provocarile mele, sa ma 'duc cu zaharelul' cand ma plictiseam. E greu de inteles poate, tin minte fata Niciului cand i-am strigat, dupa multe luni de alergat 'auzi... eu ma opresc pentru ca m-am plictisit'. Dar Niciu e un inger, a fost doar surprinsa :)

Sunt o mare admiratoare a omuletilor perseverenti si mi-e jena cand sunt si eu luata drept unul dintre ei. Eu sunt doar incapatanata. Inafara de asta, atunci cand m-am plicitist de ceva care nu mi-a declansat incapatanarea intre timp, ma opresc imediat. Am o sensibilitate speciala legata de pierderea timpului MEU.



'Henrietta' omuletilor de la Fratellis ma face sa zambesc si e un 'zaharel' mai simpatic decat slalomul dus-intors pe toate treptele care duc la nivelul al doilea al parcului IOR... cine stie parcul are idee cam cate sunt. Cam multe.

Saturday, November 14, 2009

De alergat (1)

In ultimele luni nu am mai folosit mp3player-ul decat la alergat. Si cand mi s-a facut mai deunazi pofta de ascultat muzica, cutiuta neagra imi era cel mai la indemana. Nu aveam decat folderul de "muzici maratoniste" :) M-a amuzat sa constat ca pe masura ce ma adanceam in piese mi se accelera pulsul si incepeam sa inspir pe nas in doua masuri si sa expir lung pe gura, intr-o singura masura (descoperire de ritm care pe mine m-a ajutat enorm).



Ador cantecelul asta Morcheeba, abia il astept dupa 9 kilometri, cand incep sa obosesc. E o senzatie de bliss sa alerg cu sunetele astea in ureche, cu ritmul pe care il simt la puls, cu ochii la culorile de toamna reflectate in luciul lacului. Numai ca atunci cand ma gandesc ca am progresat atat de mult din februarie imi vine sa ma opresc si sa ma iau in brate :))

Friday, October 30, 2009

Yarom Bia. Iar si iar.



Ce zice? Se roaga de cineva. Sa vina.
E bazat pe un cantecel popular de dor si jale :) din Shiraz, orasul nu vinul.

Mi se pare fascinanta analiza vorbelor de dor si jale din folclor, de orice fel ar fi el. Foarte mult bazat pe repetitie: vino, vino (bia, bia). De unde se vede ca indragostitul nu sta la disecat si analizat, convins si argumentat. Repeta pana i se usuca gura, doar-doar el sau ea aude. Si cand nu aude, plange tot pe repeat. Apoi blesteama.

Love's basic. As da... toata colectia mea de cercei, operele complete ale lui Jung si toate esarfele pe care le am ca sa aud cum isi striga dorul un mongol... un polinezian cu desaga plina de copra... un massai... un maori... un pigmeu uitat de lume prin padurile braziliene. Ce-i scrie un finlandez iubitei pe fundul kuksa pe care o face pentru ea? Cum se canta de drag in swahili? Ce ii spune un baluchi iubitei lui cu fata de rodie si sprancene impreunate? Oare o tuarega se topeste sub mainile cu unghii indoliate ale tuaregului ei? Si ce-i spune?

Eu cred ca ii spune acelasi lucru de mai multe ori. Ca sa auda, ca sa inteleaga, ca sa nu uite. Ay, yarom bia :)

Guler din oglinda

Ieri m-am indoit pentru prima oara ca voi putea fi un terapeut bun. Sunt salbatica. Salbatica by choice. Stau, observ ca am mai multe posibilitati de reactie, ca ma descurc cu oricare dintre ele si o aleg pe cea care ma exprima mai bine. Aia salbatica :) O aleg, nu navaleste peste mine. Nu ma scuz ca nu ma pot controla.

Cand vad oameni care fug de ceea ce simt, care s-ar duce mai degraba peste mari si tari decat sa rezolve relatia care ii face sa fuga, imi vine sa-i iau de umeri si sa-i scutur serios. Are you ******* idiot???! Vrei sa fii nefericit pentru mii de zile de acum incolo? Chiar iti doresti nopti in care sa te framanti? Chiar iti doresti boli si suferinte despre care sa te intrebi apoi mirat de unde vin? Din deciziile neluate si din curajul neavut, surpriza!

Cand vad femei care se multumesc sa nu fie iubite la nebunie ci tolerate pe jumatate doar pentru ca sunt utile la casa omului, care se complac in relatii cu barbati care se cer prin alte parti, imi vine sa le dau palme. Asa, dupa gust. Noroc ca m-a crescut mama si nu o tanti mai putin ordonata si la linie, ca nu rezistam prea mult in societate cu uraganele mele interne.

Cand aud oameni mari si maturi spunand ca ei nu au reusit sa faca x lucru pentru ca parintii lor, atunci cand aveau ei 5 ani au facut nu mai stiu ce si vezi doamne, de-aia... I-as pune sa se uite bine de tot intr-o oglinda pe care apoi le-as face-o guler. Cati ani ai matale acum? Cum? 30, nu 5? Esti pe picioarele tale si dai vina pe mami si pe tati?

Si cand ma vad pe mine, ieri. Cum o mare parte din mine crede ca daca ar fi facut ea altfel, cineva nu s-ar fi dus pe aleea gresita in viata. Ea, vezi bine, stie mai bine si el, vezi bine, are nevoie de indrumare si face alegeri in functie de altii, nu de propriul lui instinct de viata. Si pe mine m-as fi scuturat, palmuit si dotat cu guler de oglinda. Toate la un loc, deoarece cu ochisorii cei doi m-am vazut cantarind optiunile si alegand varianta salbatica, desi puteam face mai bine.

Abia dupa cateva seturi adanci de inspirat-expirat, abia dupa cateva ganduri 'sunt zen si una cu natura-aaa!', abia atunci sterg cu un burete imaginar optiunea salbatica. Desi inteleg de dinainte ca trebuie sa stau putin mai la o parte si sus ca sa vad clar, abia atunci si simt asta.

Abia atunci imi repet inca o data (offfff!) ca daca nu incetez sa fiu atat de organica, nu voi putea niciodata sa sustin pe nimeni. Si imi va fi greu sa ma sustin si pe mine daca circumstantele se vor zdrentui prea tare.

Ma enerveaza. Sunt un vanzator prost. Mi s-ar fi potrivit sa fiu profet. De ce nu e suficient simplul enunt? Sa fie lumina, asa, in general!

Monday, October 26, 2009

Panait Istrati

J'adore.
Nu am cuvinte suficient de largi.

Sunday, October 25, 2009

Femeiesti, cu funduri

Singurul context in care am auzit vorbindu-se apreciativ despre fund dublu a fost legat de oalele de bucatarie.

Cica smecheria la pantofii cu toc este ca iti modifica putin centrul de greutate, astfel ca evidentiaza curburile sanilor si fundului. Este interesant ca cele mai multe femei purtatoare de tocuri pe care le stiu si le vad eu nu poseda suficient nici din una nici din alta, pe cand cele care poseda nu prefera inaltimile artificial obtinute. Asta e tipic femeiesc :)

Saturday, October 24, 2009

Unele momente


Sunt unele momente... pe care le-as salva undeva pe un suport de salvat momente, ca sa le mai traiesc o data si inca o data si inca o data. Cum ar fi sa avem un chip (as in technological breaktrough :) ) cu momente de bliss? Sa le retraim cand vrem noi.

Azi am mers la teatrul de papusi cu Niciu, niste copilasi si niste oameni mari dar nu foarte. Cand eram eu mica, nu pricepeam mare lucru din ce se intampla pe scena insa atmosfera si agitatia si veselia colorata imi placeau. Am trait doua momente de bliss si sunt foarte recunoscatoare pentru ele. Pe intuneric, in randul din spatele copiilor, le vedeam profilurile curioase, atente pana la ultima fibra, cu ochii mari si gurile intredeschise a mirare. Cum scaunele nu sunt delimitate ci mai mult banchete lungi, se stransesera unul langa altul. Cea mai expresiva imagine a curiozitatii de a descoperi lumea.

Pe drumul inapoi o fetita cu urechi clapauge, breton retezat drept si ochi mari si negri a venit si m-a apucat de mana :) In metrou se lipise toata de mine si ma strangea din cand in cand, sa o simt ca ma imbratiseaza. Foamea de atingeri si foamea de celalalt pe care ne e rusine sa o mai admitem ca nevoie a noastra cand ne facem "mari". Noi, nevoie de ceilalti? Tu cand ai simtit ultima oara ca ai nevoie de o imbratisare? Ai cerut-o? Ai recunoscut ca esti nimic fara ceilalti sau fara cineva anume?

Ultima bucata a Visului lui Dan Puric, cea pe adagio. Dupa ce ai trait organic, intelegi.

Si pentru mine, clipele in care ma asez pe bancuta mea (sau pe cea mai apropiata ei) intr-o dupa-amiaza, dupa ce mi-am potolit foamea de umblat, de vazut, de gustat si alergat, de trait, de scufundat cu toate simturile. Un fel de sentiment de venire-impreuna, asezare-impreuna. Fara triste omni. Cam asta e bliss pentru mine. Analizati conceptul de bliss la danonino :))

Unele intelegeri. De exemplu tot azi, cand imi ieseau rolele de hartie glasata din punga si mi-am dat seama, pe parcursul discutiei, ca eu cred in reincarnare :)

Bliss e atunci cand ai trait apogeul emotional al experientei (oricare ar fi ea) si, la mica distanta de acest apogeu, te ridici cumva deasupra si o vezi. O vezi cu tot sensul ei, cu toata intensitatea ta. Ca sa fotografiezi asa ceva altfel decat cu vanatorul de momente-bliss, ai nevoie de inca un set de maini mai lungi, care sa ridice modestul vanator man-made cu lentile CarlZeiss undeva sus.

Maini mai lungi sau aripi.

Friday, October 23, 2009

Fitzgerald

Motanul Fitzgerald. Ii place jazz-ul (vezi costumatie) si ii mai plac si merele (asta am vazut doar eu, data viitoare ii fac si o poza :) ) si nu obiecta la picaturile de ploaie. My kinda' cat.

Tuesday, October 20, 2009

Despre oameni, legaturi si alti demoni

Doua filme care mi-au placut mult. Misca. Nu, prost cuvant. Cutremura. Da, de-a dreptul, oriunde au ce. Si au ce, caci in spatele oricarui act de cultura stau oamenii -fie ei creatori sau primitori- si abilitatea lor de a simti, trai si visa la nivel de Poveste.

"The Barber of Siberia", un film din 1998 al lui Nikita Mihalkov si Michel Seydoux. Aici e pagina de pe imdb, aici o scurta descriere wiki. Nu au stiut sa spuna esentialul. Nici eu nu stiu :) Asa ca iaca si un fel de trailer:



Poate ca e o poveste de iubire. Poate ca e o poveste despre asumarea si trairea unei decizii sau a unui inevitabil. Poate ca e doar multa tristete pentru ca uneori incepe sa ne placa mai mult confortul decat trairea si construitul. Eu nu stiu, sunt cam naiva de felul meu si port mereu niste ochelari speciali care ma fac sa vad totul intr-un fel... rather peculiar.

La filmul al doilea insa zau ca m-am prins. Asa cred. Asta sigur e, in mod clar, o poveste de iubire. "The Notebook" e un film inspirat dintr-o poveste de iubire reala. Regizorul, Nick Cassavettes (never heard of), pagina de pe imdb si cea de pe wiki. Da, poveste de iubire. Daca nu te-ar face sa gandesti prea mult i-ai putea pune usor eticheta asta gonitoare de ochisori rafinati, care nu gusta "subiecte sensibile".



"about what we long for, what we settle for and who we're meant for". Chiar, tu crezi asta? Ca eu pot oricand aduce subtil in discutie naivitatea :)


Doua povesti. Plus substanta aia magica din noi, care rezoneaza puternic la povesti, oricat o acoperi. Abia atunci o poveste incepe sa straluceasca si sa arunce stelute, cand gaseste in ce si cine sa rezoneze.

In ultimele luni am auzit 4-5 vesti despre divorturi, mai multe decat poate stomacul meu sa duca. Cat despre unii cunoscuti casatoriti, sa spunem ca nici prin cap nu mi-a trecut ca un om echilibrat se poate casatori asaaa..., sa se afle in treaba si pentru ca orice i se propune spune da din simplul motiv ca nu-i mai pasa de nimic.

Ma tot framant cu o intrebare zilele astea. Am ajuns la doua variante de raspuns si aici m-am blocat. O casnicie/legatura se rupe pentru ca nu ai chibzuit suficient inainte sau pentru ca nu mai ai resurse sa repari? (de unde intrebarile se ramifica, sunt multe dar preferata mea ramane aia cu si unde gasesc unii resursele iar altii nu)

Eu tind sa aleg cel de-al doilea raspuns. Mi se pare, teoretic vorbind (pentru ca practic... nu te pui cu sufletele oamenilor) ca e mai blamabil sa nu repari decat sa alegi cu an-tan-te. Unii ne indragostim pana peste urechi si crestetul capului si nu mai vedem clar decat peste multi ani. Altii ne casatorim iute dupa ce am pierdut marea iubire, ca sa nu mai simtim golul din suflet. Unii, mai ales fetele, fugim de-acasa. Altii poate urmaresc diverse interese (vreau casa in primaverii, vreau permis de sedere, vreau sa stau acasa sa cresc copii, you name it). Si unii mai fraieri sunt alergici la latex. Tot povesti si aici. Bine, in AT le-am spune scenarii. De... viata.

Vorba romanului iute plecator de cap ca sa nu cumva sa i-l taie, "asta e viata". Personal, pe cei pe care ii aud cu "asta e viata" oricum ii palmuiesc cu cate doua perechi de palme, virtual si in imaginatia mea. Ca in Ally McBeal. Daca "asta e viata" tu ce pazesti in ea? Pepenii?

Mie mi se pare de bun simt optimizarea: ce fac eu X cu resursele Y, pus in situatia Z? In cazul de fata, eu X legat de W ca asa mi-a placut/trebuit.

Si singurul raspuns acceptabil (din nou, teoretic) imi pare a fi: my best! Tot ce pot si stiu, apoi invat si mai multe. Tot ce tine de mine si un strop in plus. Imi permit sa cred ca la mine in ograda, a se citi viata, totul tine de mine. Poate ca sunt eu incapatanata si am inca prea multi dinti, cum zicea Zorba.

Am si ceva temeri: daca unor oameni misto, cumpatati, echilibrati si maturi le da cu virgula, eu ce ma fac cu header-ul, cu incapatanarea si cu dintii mei frumosi si multi? Some food for thought, doar se stie, mi-a spus un om destept, ca stomacul e mult mai destept decat creierul: ii dai stomacului mancare proasta si o arunca, nu sta la taclale cu ea. Ii dai creierului ganduri gri, le rumega pana le da de capat, imbibandu-se in zeama rezultata.

Din marile dureri nu iese bine decat universul. Povestile ii raman lui, ca tezaur. Bine macar ca din marile fericiri castiga mult mai multi decat cei direct implicati.

Friday, October 16, 2009

Ordine si curatenie, tovarasi!

Una din marile descoperiri despre mine care m-a lasat bouche-bee a fost aceea ca sunt o dezordonata. Mare surpriza, fiind eu pe jumatate produsul unei mame din zodia fecioarei, ordonata la linie si oarecum maniaca a curateniei si pe cealalta jumatate al unui tata tipicar nevoie mare.

Dupa ce atata amar de ani mi-am impaturit frumos pijamalele in fiecare dimineata (si au fost multe!) si am asezat orice obiect fix in locul de unde l-am luat, iti imaginezi stupoarea mea in fata monstrului aruncator de lucruri care devenisem peste noapte, odata pe picioarele mele, relativ departe de casa.

Cu atat mai mare a fost stupoarea cu cat deja convertisem la ordine si (relativ) curatenie pe un baiat. Nu stiu daca de dragul meu sau de incapatanarea mea, dar s-a convertit. Monstrul dezordonat din mine a simtit din plin impostura cand mai deunazi baiatul isi caina amarnic soarta care i-a scos-o in cale pe actuala doamna, care blocheaza in mod constant intreaga podea a apartamentului, inclusiv drumurile de importanta strategica cum ar fi calea catre pat.

Totul a inceput cu pijamalele. Azi le-am impaturit imperfect, maine le-am impaturit pe dos, a treia zi le-am azvarlit pur si simplu sub patura, strat caldut, colorat si cu miros de vise si lapte (ai observat ca pijamalele miros a lapte?) pentru ca in a patra zi sa le caut cu inversunare seara. Unde le-oi fi pus?

Si uite-asa ajung si la ideea despre care voiam sa scriu in primul rand. Cu spiritu-mi agil de observatie, am aflat, intre altele, ca dezordinea lasata in jurul meu este direct proportionala cu agitatia si talmes-balmesul de ganduri, proiecte si post-it-uri din cap. Adicatelea cand las lucrurile vraiste sunt destul de agitata, pe fuga si cu mintea in sapte directii iar cand pastrez ordinea si curatenia (maica-mea ar fi plantat placute cu acest indemn prin toata casa, daca ar fi putut :) ) lucrurile merg lin si se aseaza frumos si pufos.

In aceste conditii nu pot decat sa ma bucur ca acum am multe camere in care sa imprastii din cand in cand dezordinea care astfel pare mai putina. Iar eu nu mai practic convertiri de multa vreme. Pe altcineva inafara de mine :)

ps: nici in prezent Danonino nu isi impatureste pijamalele frumos, aceasta metafora a ordinii. Dar le calca aprioric.

Thursday, October 15, 2009

Cateva descoperiri


Imi place si de ziua de azi. Odata si-odata se vor pune zilele la sfat, ma vor acuza de linguseala si imi vor da un ultimatum. "Draga noastra, nu se poate pentru ca sa-ti placa de noi toate. E imperios necesar sa alegi." Biiig problem atunci.

Astazi vreau sa-ti povestesc despre cateva bloguri, poate iti vor placea si tie.

Ioana. Zice ca e isteata (checked), draguta (checked) si simpatica (checked). Scrie colturi de hartie, povesti, telenovele in foileton, cai verzi pe pereti, noteaza diverse intelepciuni de-ale Biancai, o apuca brusc bucurii apoi tristeti... pentru ca e echilibrata. Totul intr-un mod fermecator, si pe rand si toate impreuna. Intr-un fel, Ioana e de nedescris, pentru ca e Gemeni. Asa sunt astia, nu prea stii ce sa spui despre ei mai intai. Asa ca du-te si citeste cu ochisorii tai.

Nu stiu daca ea stie, dar stiu eu: Ioana va scrie povesti.


Otylici :) Scrie despre " trairi, zambet, povesti cu zane, casute din turta dulce, gargarite, paine calda, iubiri ca-n povesti dar si despre iluzii depresive, luna amara, moartea-n casa, iubiri reci si alte idei..." Adica vede frumos si creste uneori mai mare decat isi dorea. Pot intelege asta perfect... Blogul lui Otylici este nou-nout, scris in engleza si cateodata si in romana.


Ca sa nu-mi dezmint adunarea Natiunilor Unite de la mine din cap, iti recomand sa umbli din click in click pe site-ul Institutului Mises din Romania. Poate cea mai valoroasa investitie de timp facuta pentru libertatea ta de gandire. Descoperirea scolii austriece de gandire cu sprijinul fabuloasei profesoare Diana Costea a fost pentru mine una din acele experiente care au oprit pentru cateva secunde lumea, asa cum o stiam eu. Cand a pornit din nou, am inteles-o altfel.

Wednesday, October 14, 2009

Ce mai fac


Numai lucruri bune. Foarte rar altfel.

Zilele astea imi poti da un mail la daniela.elena.david[at]gmail.com daca vrei sa te inscrii la seminarul Steps4Change din 27 octombrie. Aici gasesti mai multe detalii despre seminar. Principiul e "primul venit, primul servit". Inca mai sunt locuri, dar grabeste-te :)

M-am plimbaaaat. O sa apara in curand un vartej de poze, ca nu ma pot abtine. Sa nu uit sa pun si poza lui Fitzgerald, motanul-jazz mancator de mere.

Mi-am facut cont de facebook. Ne gasim si acolo, daca vrei sa fim prieteni.

Tuesday, October 13, 2009

Imi place toamna pentru ca


Prima zi serioasa de toamna, nu? Pana acum doar ne-am jucat de-a toamna. Eh, e tare frumos. Ma bucur de ziua de azi, cand e si marti, si 13 si octombrie, toate deodata.

Imi place toamna pentru ca:
  • sunt frunze frumoase, ca de foc sau ca de suflet (iedera rosie).
  • se mai imbraca fetele. Foarte multe frumoase, cu trasaturi rafinate sau dulci dar... prea expuse.
  • toate nuantele de maro. Ruginiu, analog.
  • mai degraba decat sa renunt la tricou cu maneci scurte ma infasor intr-o patura si citesc... Orice carte e mai frumoasa intr-o patura. Exceptie fac cartile cu indieni. Alea se citesc in gradina, cu spatele lipit de un copac mare.
  • am terminat cu recuperarile si am voie sa alerg si in peisajul de toamna alerg cu spor din motive de frenezie.
  • lacul din IOR. Cum pe margine sunt aliniati copaci verzi, verzui, rosii si ruginii. Cum se reflecta in apa. Orice demers fotografic aici e inutil. Nu iese ca-n realitate.
  • imi plac mult esarfele. Si manusile lungi, dar asta e o placere mai noua.
  • e ca un Satyricon la concentratie 30%. Maximum acceptabil, oricum.
  • e asa un dezmat de culori si gusturi!
  • si dezmatul se vede atata de frumos intr-o piata!
  • struguri. Pentru ca struguri.
  • toamna se beau si mai multe ceaiuri. Sa incerci o combinatie de lavanda de la Fares si eucalipt de la Celmar (si sa-i pui si cateva bobite de piper cand incepe sa fiarba, shhh, secret!)
  • aerul miroase a deplin, a rotund. A combinatia perfecta.
In lumea mea ar putea fi mereu toamna, daca nu ar fi vara. Sau primavara. Sau iarna dar nu cu vant ci cu soare.

Monday, October 5, 2009

Cum incepe totul. Povestile.

Citesc Peter Pan :)

Destul de aproape de inceputul cartii, Wendy, care abia l-a cunoscut pe Peter Pan, ii spune:

-Peter, te rog, nu pleca, stiu o groaza de povesti, il implora ea.

Exact asa sunasera cuvintele ei, deci nimeni nu poate tagadui faptul ca ea il ispiti prima.
El se intoarse cu o privire lacoma care ar fi trebuit sa o puna pe ganduri, dar care nici vorba sa o nelinisteasca.

Voila. Asa incepe. Asta cautam. Pe cineva care sa ne spuna o groaza de povesti. Oamenii care stiu sa spuna povesti sunt magici, nu-i asa?

Apoi vrem sa ne spuna povesti doar noua.

Si de-aici se bifurca toata smecheria: daca ne place de noi insine asa ciobiti si zgariati cum suntem daca am trait, ne va placea de povestitorul nostru si cand i se va sfarsi inspiratia, si cand va incepe sa se repete, si cand va mai incurca finalurile.

Daca nu ne place de noi pentru ca nu suntem intacti si perfecti, la un moment dat ne vom satura de povestile lui. O sa ni se para ca oricine altcineva spune povesti mai captivante si mai inspirate.

Noi toti strigam ca stim multe, multe povesti. Ca meritam atentia acelui suflet si ca putem sa tinem doua urechi ciulite si curioase.

Saturday, October 3, 2009

Coeficientul de bucurie

Sa ma opreasca pe mine ploaia sau putina febra? Am fugit pana in Star, mi-am luat umbrela asortata si am umblat toata ziua prin Schei.

Incredibil. E multa, multa bucurie si multa, multa frumusete. Oare daca as fi mai mare m-as bucura mai mult? Ce bine ca bucuria nu e un gaz, caci in mine ar incapea o cantitate insuficienta :) Toamna pe Apollonia Hirscher e exact cum am visat eu acum o luna. Iar nenea de la anticariat iar nu ma lasa sa ies, spunandu-mi ca s-a inchis. Avem noi gluma noastra :)

Am gasit cele mai bune saratele ever si apoi, la scurta vreme, cele mai bune mere ever. Micute si golden. Merele.

Cele mai frumoase poze mie imi ies numai aici. E de la lumina, stiu. Si poate de la coeficientul de bucurie si incantare care este pentru mine Brasovul. Aici totul e cu 19% mai frumos, mai gustos, mai luminos, mai-iunie :))

Pana si motanii sunt mai pufosi. Asa alb cu negru cum sunt toti. Am impartit un mar cu unul dintre ei. L-as fi luat acasa, avea un cap maaare, coada cam stufoasa, mustati albe si lungi (cele mai bune semne de carte!), era repede-torcator si prietenos si manca mere. Ce altceva sa-ti mai doresti de la un motan? He was so hot that I melted. Cu 19% mai adorabil. Daca dai de el, sa stii ca il cheama Fitzgerald.

Fug la acoperisurile mele. Cu 19% mai frumoase!

Sunday, September 27, 2009

O noua intalnire Pasi pentru Schimbare

Ai treaba marti pe seara? Mai importanta, mai urgenta si mai frumoasa decat tine?

Ca eu te-as invita undeva. Marti pe 29 septembrie, la 6 si ceva, vis-a-vis de Cismigiu. Raluca Mohanu reia seminariile Pasi pentru Schimbare cu o intalnire despre jocuri psihologice, de ce nu sunt ele chiar funny si cum le poti evita.

Mai sunt 3-4 locuri si daca dai acum un mail la raluca.mohanu[at]steps4change.ro sigur un loc va fi al tau. Nu-mi mai amintesc cat de comfortabile sunt locurile propriu zise, scaunele, deh, am avut vacanta. Atmosfera insa ti se va parea delicioasa :)

Uite, gasesti aici mai multe informatii.

Monday, September 21, 2009

Ghemuletz si fizica

De fiecare data cand am ajuns la casa alor mei de la tara aveau o pisica in plus fata de data anterioara. De data asta este Ghemuletz cel caruia nu i-au putut rezista. E dragut, genul ala de pisoi cu urechi maaaari, cap mic si destul de uratel (pentru mine. Si Yeti, si Scortisoara si Vatadezahar erau pisici de rasa, moi, pufoase, delicate si mai ales speciale. Acesta este idealul meu de frumusete felina :) ) insa cu ceva irezistibil.

Ghemuletzul mananca mult de tot, are o burta ce sta sa crape si face multa conversatie. Daca ii dai de mancare, miauna. Daca nu ii dai, la fel. Daca il scarpini pe burta miauna si toarce. Daca il tragi de urechi, la fel. Tace doar daca il iei de ceafa. Ca sa miaune in secunda doi dupa ce l-ai pus jos. Evident, recupereaza si timpul pierdut.

As putea spune ca e destul de obraznic pentru un pisoi de teapa lui. Mama Ghemuletzului este o nerusinata de varsta matusalemica. Si in loc sa stea acasa sa tricoteze botosi nepotilor (Ghemuletzul are de la natura) se tine de umblat prin vecini si intors cu... greutate suplimentara.


(aaaa, pauza de banc ce nu are nicio legatura whatsoever cu pisicile ci cu greutatea suplimentara. Doi atomi se plimba ei ca baietii pe bulevard. La un moment dat unul il atentioneaza pe celalalt: 'Hey dude! You lost an electron!' Ii raspunde celalalt atom: 'Are you sure?' 'Yeah man, I'm positive!'

Am ras cu o pofta demna de un fost olimpic la fizica si chimie. Tocmai eu. In clasa a noua aveam o profa teribila la fizica, doamna Bucataru. M-a scos odata la tabla sa fac o problema si imi dicteaza ea ceva legat de o barca de lungimea x incarcata cu greutatea y. Probabil era jalnic de simplu. Insa floricica de mine, pe langa petale, dezgustul princiar fata de fizica si incapacitatea totala de a pricepe aceasta materia cum era ea predata in scoli, mai eram si oarecum ingrozita de aceasta stimabila tanti de vreo doi metri si cu ochi albastri si taiosi. Asa ca pe cand doamna Bucataru imi dicta datele problemei, imi canalizam energia in a arata cat mai stupid si in a inmarmuri cat mai credibil. Iar cand tanti si-a epuizat rezervele de rabdare, reduse intre noi fie vorba, si a tipat iar ca e vorba de o barca, eu m-am apucat sa desenez o barcuta. I s-a facut mila de mine si m-a trimis la loc tocmai cand incepeam, timid, sa schitez si niste valuri tremuratoare...

Evident, acum il citesc cu drag pe Feynman si ma incanta peste masura orice teorie din fizica ce poate fi maiestuos intoarsa din condei intr-o stiinta sociala. Ati auzit, doamna Bucataru? Da, eu sunt, aia cu barcuta :) )



Sunday, September 13, 2009

Cartile in transhumanta

Din cand in cand insa de suficiente ori cat sa se fi creat un pattern, cartile mele pleaca in transhumanta. Topaind alternativ in coperta 1-2 si in coperta 3-4, parasesc piciorul de plai din biblioteca oficiala pentru gura de rai din bibliotecile ad-hoc aparute in cele mai diverse locuri din casa.

Isi lasa colegii (le grupez pe tematici) si fratii (apoi pe autori) pentru luminisurile insorite de pe birou, de pe noptiere, din baie, de la baza patului, de pe scaunele nefolosite din bucatarie. Petrec aici vacante de vis alaturi de foreignpolicy, carti imprumutate sau cumparate si inca necategorisite, liste cu lucruri de facut, bonuri de cumparaturi si taxi, semne de carte, semne de carte, semne de carte, ceasuri si veioze pe alocuri.

Dar si cand il apuca pe ciobanel ordineaaa... Gata cu transhumanta baieti si fete, inapoi acasa. Asa l-am recuperat pe Brian Tracy, "Legile universale ale succesului" din concediul prelungit pe caloriferul din baie. Sper ca a apreciat curatenia, vara asta cum ma supara ceva cum mai lustruiam prin baie. Dar de serile noastre romantice, la lumina lumanarilor pentru ca avem talente speciale la ars becuri la ore nepotrivite, oare isi va aminti?

Cea mai profitabila vacanta a avut "Robinson Crusoe", care si-a petrecut vara langa brosurile ramase de la seminariile Ralucai. A invatat cum sa spuna nu fara sa se simta vinovat (sper sa nu foloseasca asta impotriva lecturilor mele viitoare), si-a descoperit valorile personale (sunt-robinson-si-mi-place-singuratatea), a mers drept la tinta si a ajuns la o mult dorita time peace. Toate sunt abilitati care ii vor folosi unui singuratic cum e el. Odata ce a descoperit ca se poate autoanaliza, gata cu plictiseala forever. Who needs Friday, I've got my own precious self!

Mi-a placut cum s-au asezat ei unul langa altul Fernando Savater cu Walter Block :) Un profitabil schimb de informatii si probabil niste conversatii spumoase, condimentate cu mistouri de zile mari la adresa bietului mic print. Bine ca nu le-am auzit eu, ca asa ceva nu toleram. Oricum i-am despartit acum cand i-am pus in biblioteca. You evil smart guys!

Pe de Bono il banuiesc. Cred ca si-a bagat nasul in jurnalul meu (frumos mai e sa scrii un jurnal pe hartie, am redescoperit vara asta!). Preventiv, l-am amenintat ca daca sufla o vorba va avea copertele atat de laterale cum nu si-a imaginat vreodata. Oricum, asta inseamna ca el a avut cea mai palpitanta transhumanta :)

Domnul Paleologu se enerva tare cand cineva nu punea o carte inapoi de unde a luat-o. Dar el era boier, eu ciobanas :) Dumnealui i-as putea argumenta astfel: am atat de multe carti incat stau ca sardinele acolo in rafturi. Inghesuiala nu face bine spiritului. Spiritul are nevoie de lejeritate, de libertate, de experiente in care sa se masoare si sa se descopere. Orice carte are nevoie de o vacanta departe de casa, chiar daca asta inseamna sub perna sau in casa altuia.

Si oricum, intotdeauna pun la loc cartile dumneavoastra! Cross my heart and hope to die.

Tu pe unde iti lasi cartile?

Friday, September 11, 2009

Vorbesc singura

Atunci cand nu vorbesc cu altii.

In 4-5 zile se intoarce Niciu. La fix, ca mi-era un dor de dumisale, ceva de speriat. Am observat ca atunci cand ea nu e acasa pe perioade lungi (de exemplu, verile) incep sa vorbesc singura cu mare spor.

Numai acum vreo jumatate de ora ma intorceam de la farmacie si dupa ce am traversat mi-am spus cu voce tare "stii ce, hai sa o luam prin parc". Eu si cu cine? Cu produsele din punguta? Cu cele doua picioare, adica noi trei? Cu laptopul Freddie din rucsac?

Tu vorbesti singur/a? De ce?

Thursday, September 10, 2009

"Wish we were butterflies"

Se dau:

1. "Whose lips? Were they my lips?"

2. "A thing of beauty is a joy forever/Its loveliness increases/ It will never pass into nothingness" (punct in care tu ai recunoscut personajul :) )

3. "When I don't hear from him it's as if I've died. As if the air is... sucked out from my lungs."

4. "I almost wish we were butterflies and lived but three summer days. Three such days with you I could fill with more delight than fifty common years could ever contain."

Rezulta:

Bright Star



Asteptam.

Wednesday, September 9, 2009

Cu vise

Cred ca as putea incepe sa-mi notez undeva ce visez. Am o istorie de vise premonitorii si poate pierd vreo informatie importanta. Ca doar rar se intampla sa iti sopteasca cineva, cu titlu de confidentialitate, ce o sa vina la tine sau catre ce vei merge tu. Si mai rar se intampla sa crezi.

Azi-noapte, desi ma asteptam sa visez ligamente intoarse si senzatii de ghips cald si ud, am visat soare caldut si cules de frunze roscate pe Apollonia Hirscher si o placuta cu un numar de apartament care se termina in 5, intr-un bloc oribil, care rasuna de manele si mirosea a ceva prajit in untura. Interesant e ca ma percepeam si pe mine in visul de rahovaberceniferentari (nu stiu sa identific prea clar zona asta, e inca un mister pentru mine). Vedeam visul ca intr-o inregistrare facuta cu o camera prinsa ca o frontala.

Interpretare: mi-e dor de Brasov (what's new pussycat?) si il stiu mai bine decat cunosc Bucurestiul, din care felii intregi imi sunt cunoscute doar ca povesti fantastice cu tigani, manele si jeg urbanistic.

Asta e ceva ce trebuie sa remediez. Daca ma inscriu cu Niciu in couchsurfing si vin la noi omuleti curiosi sa cunoasca Bucurestiul? Doar n-o sa-i ducem ca tot cetateanul mediu statistic la plimbare prin Unirii-Universitatii-Romana-Herastrau. No way! Cand e atat de mult si savuros real thing!

"I've got flowers
and lots of hours
to spend with you"

Sunday, September 6, 2009

The new black. De ploaie.

Frumusetea este un atribut fatal. Atunci cand iti e suficient sa apari ai mult mai putin din motivatia sa te implinesti ca persoana, sa-ti adaugi valoare. Toata valoarea ta e cu tine si se vede pentru oricine are ochi. Doar ca e perisabila, vai, atat de perisabila... Daca o noapte nedormita te face... hmm, interesanta, dupa o saptamana de agitatie ai sa intelegi experiential cum sta treaba cu perisabilitatea. Apropos de asta, un banc (I'm a funny girl, sper ca asta nu e perisabil :P). Se gandeste un nene: in fiecare dimineata eu arat la fel ca atunci cand m-am dus la culcare. Toate femeile cu care am fost nu mai sunt dimineata la fel ca seara cand ne-am bagat in pat. Probabil ca femeile se deterioreaza cate putin in fiecare noapte.
Probabil...

Devenim superficiali, monser. Rau de tot. Ne exprimam fragmentat (140 de caractere, alt new black al exprimarii), simtim pe bucatele ("ne-am imprietenit de... ieri, oh vai!"), ne entuziasmam ca sa ne umplem golul si ne cautam sensul atat de departe de noi! Fugim dupa experiente, fugim dupa substanta si ne bagam in atatea lucruri deodata. In mijlocul lor sarim, direct in mijloc unde putem primi mai multa recunoastere. Foame de stroke-uri. Nu stam pe margine nici macar o secunda, ca sa putem intelege ceva si ca sa putem gasi sensul, modelul si fundita care deosebeste aceasta experienta de oricare alta. Pe margine am sta prea mult cu noi si s-ar face tacere. Nu ne place tacerea.

Ma sperii. Bine ca nu ma tine mult.

De ce ne e teama de tacere atat de mult? De suficiente ori conversatia e seaca si superflua. Vorbim ca se ne aflam in treaba si vorbim de teama linistii. Daca o sa creada ca nu am nimic de spus? Daca o sa creada ca nu ma pricep sa fac conversatie? Ce falsa arta... arta conversatiei. Pe cand arta sensului?

Sunt total lipsita de orice ambitie. Nu vreau sa demonstrez nimic, nu vreau sa conving. Cand eram mica, aveam in bucatarie, atarnat deasupra mesei, un calendar ortodox, cu toti sfintii trecuti cu cerneala rosie si neagra si cu litere mici-mici. Cei mai familiari imi erau sfintii din ultimele sase luni, pe care ii vedeam clar. Pentru ca stateam cu fata spre fereastra, pe latura mica a mesei, manifestam preferinte pentru sfintii din noiembrie-decembrie.

Daniil Sihastrul, 18 decembrie. In vremuri mai vechi as fi fost o mistica. Aia da treaba. Acum sunt doar un personaj interesant si cam nevorbaret. "Interesant" cam cum spui despre lucrurile despre care nu stii ce sa spui. Ai observat? Tu spui "bla-bla-bla-bla-bla" si auzi un "hmmm, da, interesant...".

Iti zic, dupa ce termin niste trebusoare in the big city eu ma duc la munte si ma fac agricultor. Si o sa cresc afini si lavanda, doar pentru ca plum is the new black. Bio si eco, evident. Ca sunt the new black.

Corectie: superficialitatea are parti bune, culorile si frumusetea rezultata din combinarea lor desteapta. Eleganta e superficialitate cu substrat. De pastrat.

Friday, September 4, 2009

Fereastra

... catre orice ne imaginam. Catre ceea ce este de fapt inauntrul nostru.

Bancuri cu melci

"Un melc e jefuit de doua testoase. Cand politia il intreaba cum s-au petrecut faptele, melcul raspunde:
-Nu stiu, totul s-a intamplat atat de repede!"

"Se aude un ciocanit la usa dar cand tanti deschide, nu vede decat un melc. Il ia de jos si il arunca in curte. Doua saptamani mai tarziu, iar ciocane cineva la usa. Femeia deschide si da din nou cu ochii de melc, care o intreaba:
-Ai ceva cu mine?"

"Un orb, o lesbiana si un melc intra intr-un bar. Barmanul ii vede si exclama:
-Ce-i asta frate, un banc?"

Multumesc, Ioana :)

Monday, August 31, 2009

Contracte si Sesamul medical de stat

Un concept din analiza tranzactionala care incepe sa-mi fie din ce in ce mai drag este acela de contract. Prin actiunea de contractare, fiecare parte isi declara frumos intentiile si dorintele si isi asuma responsabilitatea pentru implinirea si indeplinirea lor. Astfel nu se mai lasa lucruri importante in voia soartei si conditionarilor noastre diferite, astfel, cel putin pentru acel aspect anume, vorbim aceeasi limba.

Astazi am avut inca o experienta nefericita si de nervi creatoare cu sistemul asigurarilor sociale de sanatate, care ofera servicii medicale gratis, gratuite si degeaba. Nu are sens sa povestesc aici in detaliu ce s-a intamplat si unde, sunt convinsa ca nu este o poveste unica ci doar o alta replica a unui simptom.

Cauza? Combinata. Modalitatea de formare a medicilor si asistentelor in tara noastra perpetueaza lipsa de umanitate si un anume spirit de casta, manifestat in formele sale neplacute. Absolventii de medicina sunt convinsi ca anii investiti in propria lor formare trebuie sa le fie recompensati cumva iar din punct de vedere bugetar legal, statul roman este de alta parere.

Asa au aparut medicii cu obraz gros si mana larg deschisa, care, ca un fel de haiduci, isi fac dreptate singuri. Daca nu da statul, sa dea pacientul, beneficiarul direct al serviciilor mele. Din pacate pentru univers si societatea noastra in ansamblu, daca o profesie prin definitia ei generoasa si umana isi pierde atat generozitatea cat si umanitatea, ajungem sa fim primitivi, in diferite grade.

Asa au aparut asistentele medicale cu buzunarele halatelor descusute si deformate de miile de maini care au observat ca asta este, in sistemul medical romanesc, incantatia care deschide usi, sertare, urechi. Daca nu intra ceva in buzunar, Sesam nu se deschide nici de-al dracului.

Se vorbea acum cativa ani de licee sanitare religioase, apartinand diferitelor culte. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu aceasta idee, dar pare o solutia viabila pentru o societate in mare parte abrutizata. La urma urmei, amenintarea cu flacarile Gheenei a mai scos si in alte dati oameni ascultatori, buni si responsabili din fiinte umane nepasatoare si rapace.

Spuneam ca eu cred intr-o combinatie de motive pentru situatia sistemului medical de stat. De stat ar fi cel de-al doilea motiv. Ca orice bun oferit pe degeaba de stat, si servicile medicale sunt la fel de degeaba. Guvernul, prin natura lui, are acces la cati bani doreste, prin taxare, iar in schimbul lor nu promite nimic. Ai tu un contract opozabil tertilor cu statul roman, in care iti promite ca in schimbul taxelor vei primi bunul paza si protectie, bunul drumuri publice in stare buna si bunul servicii medicale constand in x, y si z frumos detaliate? Ca eu nu am.

Asadar, orice oripilare in fata prestarii unui serviciu nemultumitor (inclusiv cea de fata) nu are nicio baza. Oricat acid ar avea, nu foloseste la nimic. Ca si serviciile de stat, e degeaba.

Combina tu mental abrutizarea si dezumanizarea existente pe alocuri in tesatura sociala romaneasca cu lipsa rationalitatii economice inerente statului si vei obtine situatii datatoare de adrenalina si reflectii amare. In cazuri mai grave, vei obtine povesti pentru jurnalul de la ora cinci.

E bine insa ca avem optiuni. Putem oricand apela la servicii medicale private. Ca utilizator persoana fizica, beneficiezi de un contract implicit care este si respectat. Faci o programare, platesti costul consultatiei sau tratamentului doar cu bani nu si cu timpul tau liber, primesti serviciul si gata. Ca persoana juridica, contractul este explicit si pe hartie si poti pune degetul pe si sublinia, fizic, orice incalcare a celor stabilite.

Statul nu are nicio motivatie pentru a oferi servicii mai bune sau pentru a respecta demnitatea sau sanatatea cetatenilor sai. Clinica X insa are. Un financiara. Daca se supara clientul Ioan si pleaca, are mai putini bani. Daca acelasi client are o retea sociala vasta si raspandeste vorbe rele, mai pleaca si altii si la final de an le vor da socotelile cu virgula.

Hai sa vedem, daca se supara cetateanul Danonino (care, intre noi fie vorba, e asa pasnic si dornic sa-si conserve energia incat nu se ofusca prea des si nici la vechimea ca platitor de taxe nu sta prea bine, ca sa aiba dreptul sa spuna ca barem vreun perete din spitalul in chestiune a fost acoperit cu faianta din banii taxati de la Danonino, care a asistat cu spor un departament de resurse umane) si raspandeste vorbe veninoase despre statul roman, ce se intampla? Se acumuleaza o certa cantitate de energie venita de la alti cetateni nemultumiti, ne manifestam noi toti furia si oripilarea, la final suntem bucurosi de refulare si... cam atat. Pe statul roman (sau de aiurea) il doare in marele lui fund functionaresc, il doare cu atat mai tare cu cat tesatura sociala e mai bolnava si peticita.

Iar cea a statului roman, slava domnului, este...

Partea buna e ca intotdeauna avem optiuni. Si decat sa bagi 50 de lei murdari intr-un buzunar idem, mai bine platesti cu ei un serviciu contractat. Are si el scapari tot din cauza de tesatura dar macar motivatia economica functioneaza.

Sunday, August 30, 2009

Back into public business

Copii, de azi ne citim iar cu totii, la gramada. Joaca asta de-a v-ati ascunselea a fost frumoasa. Nu m-am gandit niciodata ca atat de multe persoane, o buna parte necunoscute mie, isi doresc sa citeasca in continuare ceea ce scriu eu, chiar daca asta insemna sa adauge un pas in pus, logarea.

Va multumesc frumos-frumos, you rock(&roll)! Sau jazz :)

Saturday, August 29, 2009

The way you wear your hat

Aaahh, pentru un astfel de cantec mi-as dori sa am voce. De fapt VOCE. Sa-mi pastrez pentru tot restul zilei vocea ciufulita, cu ochi mici si in pijamale de dimineata.

"We may never never meet again..."



"Still I'll always always keep the memory of..."

Superb. Superb si languros ca un sfarsit de vara. Cand simti ca seara ai mai multa racoare infasurata in jurul umerilor si vezi frunzele ca au inceput cu melancolia lor curgatoare. Dar e caldut si ai mai sta. Ai mai sta de vorba pana seara tarziu, la un ceai rece. Ai mai sta, ai mai rupe o frunza si te-ai mai juca cu ea. E verde. E cald inca si ai timp. Ai timp de toate, pentru ca e inca timpul ala de vara, lenes, care se misca mai incet, e venit de undeva din Jamaica si crede ca "whaaa's the ruuuuush fooor?"

Se termina. Si ce daca? A fost o vara gustoasa, nu-i asa?

Tuesday, August 25, 2009

Deseo del dia

Interesant, de la o vreme nu imi mai doresc prea multe.

Nici sanatate, pentru ca stiu ca asta nu e de dorit, e de ingrijit. Nici mai multe lucrusoare mici si adorabile, care imi plac: semne de carte, cercei colorati, bratari din lemn, evantaie, brose vechi si patinate. Nici mai multi prieteni: cei pe care ii am sunt atat de profunzi, frumosi, speciali si altfel incat sper sa am eu timpul, dedicatia si curiozitatea sa-i re-descopar mereu.

Nu-mi mai doresc sa fac tot timpul lucruri noi si provocatoare. Cel mai provocator obiect al investigatiilor si analizelor mele sunt eu si felul in care interactionez cu lumea. Nu mai vreau sa ma mut in urbea X, intr-o mansarda si sa stau acolo doi ani. Desi as fugi in urbea X in fiecare sfarsit de saptamana si daca as putea, in fiecare rasarit de soare si in fiecare ploaie. Nicaieri in lume nu mai straluceste aerul cand ploua. E frumos, e magnific, dar nu-mi mai doresc.

Nu mai vreau rochite si esarfe. Am destule cat sa-mi ajunga multi ani de-acum incolo si, ce e mai important, cu toata lipsa mea de abilitati matematice, fac niste combinari de n luate cate k, fabuloase :) Nici nu vreau sa fiu mai modesta. Mai demult, cand probabil eram si mai putin demna de toata pretuirea-mi, imi doream.

Nu mai vreau doua zile pe saptamana cu 27 de ore. Nu vreau mai mult timp. Nu mai vreau kilometri de carti si alea trei genti colorate si maaari, sa-mi intre un sfert de lume in ele.

Nu mai tin mortis sa pastrez pe cineva in viata mea, pentru ca asa cred eu ca cei care s-au construit reciproc trebuie sa ramana in contact. Constructiile oricum raman, daca au fost bine gandite.

Nu mai fac poze oricarei frumuseti efemere pe care o vad, fie ea o frunza, o fantana arteziana, o punga de fondante. Nu-mi mai doresc marathon-kisses, desi mi le amintesc cu un drag urias si inca ma mira profund cuplurile ne-pupacioase si ne-magaietoare, ne-de mana tinatoare. Fiecare cu conditionarile lui/ei.

Desi am ramas la fel de gurmanda si pofticioasa, ma trezesc la cumparaturi ca ma pot lipsi de foarte multe. Azi am spus unei colege ca motto-ul meu este "nicio masa fara desert". Ea a ras de s-a prapadit si eu ma intrebam ce e cu senzatia aia de fals. Ma pot lipsi de desert saptamani intregi pline cu sute de mese, de ce am spus asta?

E ciudat, sa nu-ti mai doresti prea multe pentru ca ai vazut ca de fapt nu ai nevoie de prea multe.

Saturday, August 22, 2009

Nu multumim indeajuns

Nu multumim indeajuns celor care ne ofera clipe minunate, memorabile, pe care le vom pastra cu noi mereu. Secunde, minute sau ore magice.

Nu multumim indeajuns celor care ne ofera sclipiri de spirit transpuse in "inside jokes" pe care doar noi le vom intelege. Complicitatile intre oameni sunt delicioase.

Nu multumim indeajuns celor care dau fuga cand le spunem ca avem febra, nicio pastiluta in casa si nici forta de a iesi sa cumparam.

Nu multumim indeajuns celor care tin minte ce ne place noua, desi ne cunosc de putina vreme.

Nu multumim indeajuns celor care aduc in viata noastra un autor nou, o trupa noua, un nou stil de muzica, un nou hobby.

Nu multumim indeajuns celor care ne iubesc mereu, chiar cand ne plangem de mila si ne jelim si aratam oribil si nu ne iubim nici noi.

Nu multumim indeajuns celor care ne cer sfaturi, intr-o forma sau alta, pentru pretuirea pe care o au fata de noi.

Nu multumim indeajuns celor care isi deschiD sufletele in fata noastra, pentru ca au incredere sa fie vulnerabili de fata cu noi.

Nu multumim indeajuns pentru un sms cu doua puncte paranteza, care ne inveseleste indiferent de momentul zilei.

Nu multumim indeajuns celor care ne ofera ocazii sa ne descoperim.

Nu multumim indeajuns pentru imbratisarile pe care le primim. Nicicand nu se apropie mai mult doua suflete decat intr-o imbratisare. Propriu si figurat.

Nu ne multumim indeajuns noua pentru tot ce suntem, care ne permite sa traim si sa simtim asa.

Thursday, August 20, 2009

Someday

... when the world is much brighter...



Aaaa, adica in fiecare dimineata!

Monday, August 17, 2009

(orice) si plang.

Eu plang des si usor. Aceasta caracteristica nu o sa ma omoare in schimb imi va permite sa tezaurizez o gramada de momente jenante. Sa nu mai vorbim de cat de prost se simt cei din jur cand... le plangi in fata.

Macar de-as plange si eu ca o lady, cu lacrimile croindu-si drum incetisor pe obraji si-atat. Nu si nu. Mie imi tremura buza de jos, mi se schimba vocea, imi curge nasul si ma inrosesc. So not lady-like.

Am plans la Up. Cine mai plange la filme de animatie??!? La Harry Potter&the Half-Blood Prince. Citind in metrou o cartulie de vara de-a lui Marc Levy sau acasa, citind Jurnalul Oanei Pellea. Sarea camesa, pardon, tricoul, de pe mine.

Coliba Unchiului Tom... doamne, cata cruzime intr-o carte "pentru copii". La telefon, cand imi povestea un bun prieten despre nefericirile lui.

Mai deunazi mi-a tinut o venerabila si afectata madama un mic curs de eticheta. De la vreun Everest inaltime si cu o flegma princiara mi-a spus, dupa ce mi-am cerut scuze pe cat de frumos puteam si i-am oferit o explicatie, ca e de-a ajuns, draga, sa-mi cer iertare umil si apoi sa tac din gura, sa nu mai ofer explicatii pe care nu mi le-a cerut nimeni... Eu i-am zambit pe cat imi mai permitea buza de jos, mi-am cerut scuze iar si am facut un stanga-mprejur, macar sa nu plang in fata ei. Ghici ciuperca din ce sunt facute procentele alea de apa pe care le contin si eu, ca orice om.

Astazi chiar m-am ingrijorat pentru mine, privindu-ma din exterior :) In 335, pe la Iancului, am dat iar de Roxana, despre care am mai scris in postul asta. Nu a mai recitat Luceafarul ci o serie de rugaciuni, finalizata cu Crezul. Il stiu din clasa a doua, de la Parintele Adrian. Ma mai verific din cand in cand la "versuri" cu Niciu, care are o memorie fascinanta. Stateam pe scaunul de la geam, cu o carte pe genunchi. De economie, asa ca sigur nu eram prea emotionata de lectura.
Si batea soarele si eu as fi avut nevoie de o pereche de ochelari cu lentile inchise la culoare.

Astept cu deosebit interes sa lacrimez citind pledoaria lui Walter Block privind libera imigrare. Sau, de ce nu, reamintindu-mi clasele de neurotransmitatori. Acetil*sniff-sniff*colina.

Wednesday, August 12, 2009

Paleologu despre Placere

"Pentru mine e evident ca doi oameni inteligenti cand se intalnesc, nu discuta despre lucruri folositoare. Inteligenta nu foloseste la nimic, nu te ajuta la procopseala si are o singura calitate: este o perpetua placere. Punct.

Iar placerea e valoarea suprema in lume, singura cu adevarat practica. De ce-ai trait o viata intreaga daca ai trait in ne-placere? Sa reusesti in viata nu inseamna sa ocupi nu stiu ce functii ci sa realizezi un cuantum de placere cat mai constant si cat mai indelung. Cea mai minunata virtute a omului e putinta de a procura, savura si produce placere."

Placere constanta si indelunga, un fel de paradis. O mica observatie despre inteligenta, pe care mi-o permit pentru ca Paleologu si cu mine ne-am fi inteles tare bine si pentru ca oricum aici scriu ce vreau eu :)

Inteligenta nu este suma, cat mai mare, a cartilor citite. Inteligenta nu este o cautare cognitiva perpetua. Inteligenta nu este poza sociala de mancator de carti (profunde, grele, pentru initiati, deh...) pe painea facuta din si mai multe carti. Inteligenta nu inseamna sa-ti puta tot timpul pentru ca esti silit sa-ti duci preainalta existenta printre grobieni inculti si necititi.

Ca in epistola catre corinteni, totul e degeaba daca nu ai un instinct vital sanatos. Daca nu adulmeci si urmezi suvoaiele de placere si fericire precum buldogul din Tom si Jerry felia de friptura.

Inteligenta ca suma de cunostinte e degeaba daca nu stii sa iti procuri suficienta placere pentru ca din cand in cand, pe drum, sa dai si de fericire.

Picioarele goale in iarba plina de roua versus orice teorie si sistem din lume.

Tuesday, August 11, 2009

Traversam -ca sa nu uit-

Ieri noapte am vazut un arici pe langa bloc. L-am mai vazut si primavara, si atunci m-am mirat de cat de repede se misca. Aricii sunt vitezomani noaptea. Stimabilul arici se plimba agale, cu doua labute in civilizatie (adica pe bordura de beton) si cu restul de doua in natura (recte spatiul foaaaarte verde si luxuriant care inconjoara blocul meu. Feel free to hate me.). Se gandea sa traverseze si isi misca fundul grasan in ritmul fasaitului ierbii inalte. Apoi a simtit probabil trepidatiile solului pe masura ce ma apropiam si a stat putin sa cugete. A ridicat capul, sa vada care-i faza si apoi a accelerat. Avea ochi negri dar luminosi.

Tot ieri noapte, pe aleea de la Metoc traversa un melc. Melcii nu sunt vitezomani nici daca isi doresc cu toata taria lor, nici daca ar conspira universul. Numai ca melcul asta a deturnat zeci de picioare. De dupa ramurile smochinului s-a auzit cum un el i-a soptit unei ea care se ridicase de la masuta: ai grija sa nu calci un melc, traverseaza aleea. E bine ca a supravietuit, era o frumusete de melc, deloc timid ca altii. Acum, ca stiu ca ii placeau ceaiul si smochinele proaspete, e firesc sa fiu partinitoare. Homo sum.

Daca s-ar trasa zebrele cu rosu si verde ar fi tare frumoase. Si inutile noaptea, mai putin mie si altor vietati nocturne traversante, care nu ne miscam in cochilii de metal.

Monday, August 10, 2009

Sirene, flori

In weekend-ul asta am invatat despre sopranele de coloratura. M-a invatat Andreea-cu-ochelari, un omulet mic, in care incap o multitudine de informatii si cunostinte. De fiecare data cand am purtat o conversatie cu ea am simtit nevoia sa iau notite... Cum se poate ca unele capsoare sa stranga si sa pastreze atatea cunostinte?

Mi-a povestit cum sopranele, daca inchizi ochii, suna ca sirenele care il ademeneau pe Ulise. Am inchis ochii pe Lakme a lui Leo Delibes. Uite, asta e Duetul Florilor, cu Natalie Dessay in rolul Lakme:

(ps: chiar inchide ochii, n-am reusit sa gasesc un video bun care sa pastreze si sunetul idem...)



Natalie Dessay e o soprana tare interesanta, din afara sistemului :) De soprane rotunde si pufoase, that is. Se pare ca un organism generos de da pe-afara este o adevarata binecuvantare pentru o tanara aspiranta la a fi soprana de coloratura: ajuta mult la rezonanta (puterea vocii) si la sunetele diafragmatice (long story...). De unde si mirarea tuturor cand mai apare cate o cantareata, nu neaparat soprana, micuta dar cu voce cutremuratoare.

Wednesday, August 5, 2009

Ciudat

Au fost patru cutremure : aprilie de ziua Giei, mai cand calcam eu ceva si tocmai venise tata si imi povestea aceleasi chestii pe care mi le povestise mama in urma cu o saptamana (vin pe rand sa ne vada, nu-si pot abandona gradina si catelul si pisicile, care devin din ce in ce mai multe:) ), iulie pe sfarsit, la unsprezece noaptea si azi.

Spicy.

Tuesday, August 4, 2009

Pleosc-pleosc si plastilina

Nici ca puteam fi mai inspirata in acea noapte din mai 2007 cand m-am ridicat din pat soptind "naiv... blog naiv". Nu cautasem nimic, pur si simplu mi s-a revelat cea mai imuabila caracteristica a mea.

Astazi de exemplu imi este greu sa inteleg agenda dubla. Imi este greu sa inteleg zambetul PanAm, conversatia de politete, ascunsul dupa deget si cuvintele prea alese, care spun ceva si vor ca tu sa le intelegi toate dedesubturile. Ba chiar mi se face usor sila.

In minutele dupa o astfel de conversatie, incepand din timpul ei chiar, imi vine sa-mi blestem naivitatea si lipsa de plastilina sociala. Daca as intelege la timp, daca as sti sa parez loviturile sau macar sa duck and run, daca as sti sa raspund la fel, cu zambetul pe buze, cuvinte frumoase si sagetele veninoase... Daca m-as pricepe si eu la mesaje ascunse si la butt-kissing...

Dar nu ma pricep. Si mi se pare ca ar trebui.

Doua lucruri le-as reprosa parintilor mei: ca nu mi-au luat bicicleta cand eram mica si ca m-au crescut ca pentru o alta planeta. Iar atunci cand pe educatia lor s-a altoit "extraterismul" meu nu mi-au dat si mie o pereche de palme, pleosc-pleosc, sa ma trezesc la realitate.

Monday, August 3, 2009

Spiritul... sustinator

"Exista o tendinta la ora actuala, de a dispretui omul de spirit si chiar de a-l banui de rele. Unde e , in politica noastra actuala, un Argetoianu, care ii spunea unui parlamentar care se lauda ca are sustinerea intregului Gorj: 'A, domnule, inseamna ca esti un adevarat soutien-gorge.' "

Tot Alexandru Paleologu, tot Breviar pentru pastrarea clipelor

Doamne, cat am mai ras...

Sunday, August 2, 2009

Inel

...care se plimba si gadila :)

Friday, July 31, 2009

Curaj si pierdere.

Un gand frumos pe care nu il pui in cuvinte se duce, dispare. Nu il poti economisi undeva si schimba apoi la o scadenta pe o relatie mai frumoasa sau pe un sentiment de rotund si implinire in suflet. Sau pe un zambet bucuros/fericit al celuilalt.

Ce pacat atunci cand nu mai ai optiunea de a spune pentru ca s-a intamplat demult ceva care ar duce acum la o interpretare a acelui gand frumos pe care il ai!

Ce trist e ca de fapt ai optiunea de a spune si a-ti asuma un risc, acela de a fi inteleasa gresit, in prima faza...

Si ce jalnic, ce jalnic cand te uiti la tine in suflet si iti dai seama ca preferi sa nu risti... Ca alegi sa nu spui ceva frumos, de teama unei posibile (nu probabile, doar posibile!) neintelegeri.

Pierde celalalt putina bucurie, pierde universul niste armonie.... Si mai mult decat toate pierzi tu. Curajul. Si ai pierdut pe parcurs legatura aceea speciala pe care o aveai cu o persoana careia ii puteai spune orice pentru ca STIAI ca va intelege. Nu stiu care e pierderea mai mare: aceea de substanta proprie sau aceea de oameni.

Thursday, July 30, 2009

Duhliu

DUHLÍU, -ÍE, duhlii, adj.(Rar) Glumeț, hazliu, spiritual. – Duh + suf. -liu (după chef – chefliu, haz – hazliu).
duhlíu adj. m. (sil. -hliu), f. duhlíe; pl. m. și f. duhlíi

chez dexonline.ro