Sunday, November 30, 2008

Verrrde

Fac currrrat prrrin casa si tocmai am decrretat, pe fundal de Nicu Alifantis, ca omuletii rrarraiti sunt adorrabili.
Poate vrrrei o amforrra sau poate vrreei sa bei dulbine, doamna verrrde camforrra :)

Love you take/make



And in the end
The love you take
Is equal
To the love you make :)

Anul trecut prin aprilie, cand am deschis ym, am fost anuntata ca azi, tot ce am de facut este sa sit back and enjoy. Voi avea dj personal, my one and only. Si a inceput sa curga o selectie de youtube-uri fa-bu-loa-se, pline de hint-uri si cuvinte cu sens pentru noi. Aww, them chills&thrills! Asta a intrat in top 5 cele mai misto chestii pe care le-am primit.

Azi-noapte, pe cand imi faceam pillow-check, am adaugat o pastila de fericire si am rememorat toate momentele in care am fost fericita-fericita-fericita. Si ce-am mai visat... Cred ca viata mea e irezistibila cateodata :) Ceea ce iti doresc si tie :)

Saturday, November 29, 2008

Ne-liniste

Din cand in cand si din ce in ce mai des, zilele mele sunt un carusel care se invarte prea tare.

Agitatie, traducere, manual, curs, aplicatie, intelegere, Nigel Kennedy, scris, scris, scris, iar traducere, drumul spre munti, tren care scotea fum si care se strecura printre diverse nuante de alb, cald, cauciucuri de iarna, discutii, nu ne mai dezamagim sau macar am invatat sa nu ne mai doara ascutit si lung dezamagirile (credem noi....), lumina rosie invaluitoare, vorbit mult, ceaiuri, planuri.

Fa bagajul, alege cercei, fugi, fugi, fugi! Desfa bagajul, coboara, multi multi oameni. Imi rasuna in minte Hills of Saturn in fata muntelui alb care porneste chiar de sub terasa mea. Well, o masura putin mai mare.

Nu o sa faca nimic. Damn you :)

Oameni tare draguti. Cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut in ultima vreme. Caprui-verzui, gene dese si curbate, cu luminite si putin rusinosi. Joaca WOW. Adorabil. Ma intreb de ce unii barbati au gene mai dese, mai lungi si mai curbate decat multe dintre femei. Not fair.

Am mancat mici munti de smantana fabulos de buna in ultimele zile. Nici cele mai mici remuscari. Oricum, cand vine vorba de mancare, remuscarile mele sunt zero. Ze-ro.

Boom-wuk feeling. Prima oara cand simt asa ceva complet rupt de orice altceva. Adica nu-mi mai puteam dezlipi ochii, ca sa nu mai zic ca sunt omulet vizual :) Adicatelea, mi se desfasoara imagini in fata ochilor ceva de speriat... Evident, mai am de crescut. Deocamdata sunt la faza de much talk (adica much imagine)-no do. Boom-wuk inca nu se poate dezlipit de sensuri. Nu cred ca se va putea vreodata la noi.

Zapada. Sanie. Calut. Discutam cu cineva ca atata vreme cat iti mai place zapada si te bucuri sa faci bulgari esti copil. Gradinita, me. Zapadaaaaaaaa!!! Si long ding dong.

Saturday, November 22, 2008

Doar trei optiuni

Managerul departamentului in care lucrez eu imi spunea la un moment dat ca odata la 4 ani oamenii ating, in jobul pe care il fac, un anumit nivel de confort. Incep sa se simta cu adevarat pe tarlaua lor (a LOR) si nu mai progreseaza, nu mai incearca, nu mai nimic.

Doua consecinte: fiind vorba de un job, ce resimte omul e ca banii aia care ii intra pe card sunt castigati mai usor. Nu-l mai doare capul pentru ei. Fiind vorba de o treime din ziua lui (best of cases), de ceva ce se intampla in cinci din zilele pe care le are la dispozitie intr-o saptamana, banii mai usor castigati duc la anomie, la confuzie, la sentimentul de inutilitate, la punerea de intrebari din acelea secsi de genul "oare asta voiam sa fac cu viata mea?", "btw, ce vreau sa fac eu cu viata mea?", "mai am vreo sansa?", "imi permit sa-mi bag picioarele? cat ma costa introdusul de picioare, la momentul y la care ma aflu?"

Si paragraful anterior si asta sunt cugetarile mele, aprofundate in momentul in care m-am trezit cu un gust 50% amar legat de ceea ce fac, insa in sens opus: oare nu fac prea multe? cat la suta (mi-am si raspuns: 147%) ma doare faptul ca fac mai mult si mai bine decat trebuia si nu vede decat o singura persoana? oare daca mai astept se va vedea? cat de mult sa pun presiune ca sa obtin ce vreau? oare sa.........?

Mi-am dat seama ca nu aveam decat trei optiuni. Oricine, in orice situatie, are la indemana trei optiuni:

1- sa plece;
2- sa stea si sa faca mai putin, atat cat i se pare echitabil;
3- sa stea, sa faca la fel de mult, sa sublinieze, sa presioneze si sa ceara, sa faca mai mult.

Cand alegi 1 fara sa stai pe ganduri, probabil ca era cazul sa o stergi de mult. Pe mine m-ar chinui loialitatea. E cum e , dar e al meu. Mine-mine-mine, remember? Cu atat mai mult daca it was a first.

Pentru optiunea 2, am probleme cu imaginatul. Pentru mine nu exista asa ceva. Timpul meu, viata mea& stuff. Nu ne vindem decat daca asta ne provoaca fericire in grad mare. Avem incredere ca avem termen de garantie extins :)

3. Greu, frate. Greu si singura optiune viabila. Greu pentru cineva ca mine care alege, in mod constient, sa creada ca oamenii sunt buni, bine intentionati, atenti, grijulii... you name it. Pentru ca daca am ajuns in situatia sa am de ales intre cele trei optiuni, ceva pe parcurs a dat cu virgula.
And virgule suck.

Eu aleg 3, in general. Si cateodata imi pare rau ca nu am ales 2. Sau 1, da' mai rar, pentru ca la Danonino loialitatea bate fericirea, o face chiar praf.

Ma gandesc uneori ca din cauza ca imi place atat de mult sa dorm (bine) am ales calea a ceea ce eu numesc moralitate.

Thursday, November 20, 2008

Deseo del dia

Intr-o zi o sa trimit cuiva ceva, un cadou oricat de mic, prin curier. La locul de munca al omuletului. Imi si imaginez. Mai intai e putin agitat/a. Apoi surprins/a, curios/curioasa. Semneaza.

Primeste pachetul. Il deschide.

Si apoi e bucuros/bucuroasa, incantat/a, topaie de veselie :)

Tuesday, November 18, 2008

Allez

Allez, venez, Milord!
Vous asseoir à ma table;
Il fait si froid, dehors,
Ici c'est confortable.




Laissez-vous faire, Milord

Ce se mai amesteca gandurile mele in ultimele cateva zile... Nu cred ca eu am nevoie sa ma minunez in fata exagerarilor, in fata lipsei de masura. Imi ajunge a mea.

De fapt, eu putina masura mi-as dori.

Cand eram mica si mancam prajituri pana nu mai puteam, maica-mea imi spunea (ok, ne spunea) ca e bine sa mancam cu masura. Asta pana cand i-am raspuns eu, intr-o zi plina de inspiratie, ca am masura, doar ca masura mea e mai mare decat a ei.

Aseara mi-a parut rau de tot-de tot-de tot-de tot ca altadata am intrecut masura. As putea numara pe jumatate din degetele de la o singura mana oamenii langa care as tot sta si nu m-as mai duce.

Ocaua lui Danonino.

Pentru ca poate, sau cel putin asa crede. Si oricum, mimeaza bine. :) Sau cel putin asa crede.

Sunday, November 16, 2008

Can you wait a little longer?

"I turned the card over. It was postmarked Seville, and the only thing written on it was: I've been thinking of you. Can you wait a little longer?

There was nothing more and there was no name or sender's address either. But a face had been painted on the card. It was her face, Georg, the squirrel face."

Jostein Gaarder, "The Orange Girl"

...cu flanea

Un omulet cam mare (pe toate dimensiunile), imbracat in camasa alba si pantaloni albi, plus vesta crem cu romb visiniu. Se vede in poze si spune, jumatate in gluma, jumatate in serios:
"Hai ma ca-mi sta bine in alb..."

Raspunsul:
"Daaaaa, esti un sexy-motherfucker-narcotraficante-cu flanea!!!"

Hohotele de ras:
extrem de multe (ma mancau buricele degetelor sa spun "de puta madre de multe") :))

Saturday, November 8, 2008

Serendipity

Is the explanation I would give, wide smile on, to most of my life. Meeting great people by chance, accidentally bumping into magnificent little corners of the universe (that is, if the universe has corners indeed and if three of my examples were not round-shaped places), discovering great authors by mere curiosity and by nosing around shelves.

Going to sudden and unplanned trips where extraordinary revelations sort of "land" on me, mixing with nature views imprinted for ever. Drops of sentences and ideas

Bursts, flashes, tinkling, sheer luck, tingles, synchronicity, puzzle.

Serendipity people need serendipity places. Lately it happens I picture myself reading, sun on my cheeks, on a rocking chair. My pointer imbibed in some saliva, I pick coloured sprinkles or brown sugar from a red little plate.

Bliss takes at times the shape of strong yet elegant hands, that get darker in the cold and need to eat liver :)

Nuzzling is the loveliest gesture of a couple, if you ask me.

The three princes of Serendip :)