Thursday, October 30, 2008

Pepenele rosu sau verde vs. macaroana

...depinde de unde te uiti la el. Ca si oamenii.

Cum anume sa le multumesc celor care se comporta intr-un fel pe care il resimt ca frustrant? Sa le multumesc pentru ca acum sunt mai puternica, mai rabdatoare si cu si mai mult autocontrol.

Cum anume sa ii multumesc unei persoane care face isterii ciclice? Sa-i multumesc pentru ca astfel am prilejul de a exersa relaxarea la comanda si izolarea mentala de exteriorul pe care nu il pot controla.

Cum anume sa ii multumesc unui om despre care eu cred ca e mizerabil? Pentru ca am primit astfel o lectie nemaipomenit de pretioasa, pe care cei care ma cunosc si tin la mine nu mi-ar fi administrat-o niciodata, pentru ca nu ar fi avut sufletul sa ma vada jumatate de om calare pe jumatate de impresie sociala de om vreme de jumatate de an?

Cum sa multumesc unei fete pe care nu am vazut-o decat cateva ore, cu care am schimbat cateva zeci de vorbe, dar care m-a invatat atat de impactant cum sa nu fiu?

Cum sa multumesc celor despre care mi se pare (of, e asa posibil sa fie doar o parere!) ca ma iau drept proasta doar pentru ca tin mult sa nu-mi ciufulesc sufletul atata vreme cat mai am naivitatea necesara sa-mi pese de asta?

Cum sa iti multumesc pentru ceva ce resimt ca jignire: taking for granted?

Cum? Nu stiu. Stiu ca vreau sa le multumesc, fara ei chiar as fi ramas o fraiera sub o cupola de sticla.

E interesant cat de greu e. Cum anume sa multumesc fara sa sune arogant, fara sa sun a mini-dumnezeu? Pentru ca sentimentul meu, l-am tot scanat, e sincer.

Stiu cum sa multumesc pentru un zambet, pentru ajutor, pentru o vorba frumoasa, pentru o imbratisare, pentru intelegere, pentru rabdare, pentru trei prajiturele de casa (multumeeesc, Ioana :) ). Sau cel putin am impresia ca stiu. Asa mult vreau sa nu fie doar o impresie...

Nu stiu cum sa multumesc cuiva care a tot lovit in cupola mea de sticla pana a spart-o. De fapt, nu stiu cum sa multumesc exact cum simt eu inauntru.

Macaroanele, cum te-ai uita la ele, au doua capete exact la fel. Pepenele e intr-un fel pe dinafara si in altul pe dinautru. Vreau sa multumesc macaroana, nu pepene.

Tuesday, October 28, 2008

Cercuri

Si de la capat... Amuzanti omuletii, n-ai ce spune.

Sunday, October 26, 2008

Lectii cu ursi polari

Ma gandeam ca din saptamana care tocmai se incheie plec cu cateva lectii tare frumoase, de care ma bucur. Unele mi s-au intamplat mie, altele le-am prins din zbor, de la altii.

  • Primeste cu gratie ceea ce ti se ofera. Nu strica un dar de la cineva insistand sa platesti ceaiul, sandvisul, rezistand urat de tot cand ti se intinde o cutie de bomboane sau un cadou... Stii ce se petrece atunci in sufletul omului care moare de drag cand ofera cadouri, bomboane, etc? Il privezi de bucurie si pe tine la fel. Plus ca mai adaugi si niste acreala, gradul intai.
  • Sa generalizezi comportamentul nelalocul lui al catorva exceptii e poate cel mai rau lucru pe care-l poti face pentru sufletul tau. Si se pare ca ai numai unul, nedotat cu filtru.
  • Raiul pe pamant e atunci cand dai.
  • Oamenii au nevoie sa conteze. Cand spui cuiva ca nu e doar el intr-un grup, realitatea este ca e SI el. Iar posibilitatea ca tu sa gafezi e indirect proportionala cu marimea grupului.
  • Exista trei usite de comunicare. Cea pe care comunici tu nu e singura, asa ca nu mai forta aceeasi usa la altii, daca ei au blocat-o. Intra pe unde te invita ei inauntru.
  • Razi, razi, razi :)



(muzica lui Denis Quinn :) Cu placere, si eu am zis la fel cand am aflat.)

Saturday, October 25, 2008

Opinions: Hush Puppies

Acum doua zile, coborand dintr-un autobuz in Romana m-am inspaimantat pentru o clipa. Era a doua oara pe ziua respectiva cand ma prinsesem gandind "ofdoaaamneceoaaameni". Prima oara incercam sa cobor din 335 dimineata pe un sfert de usa dubla, pentru ca restul de trei sferturi erau ocupate de o doamna extrem de voluptuoasa care era probabil lipita de podea exact in dreptul usii. Eu si alte zeci de omuleti ne strecuram cu gratie pe langa doamna. Si am gandit mizeria aia de gand pentru prima oara.

A doua oara imi doream, se pare ca insuficient de puternic, sa ajung din statie pe trotuar. Mai greu de facut miscarea cand din directia opusa vine o hoarda care isi pune in minte sa ajunga inauntru in exact acelasi timp in care altii vor sa ajunga afara din autobuz. Si iar a aparut gandul...

Pe trecerea de pietoni mergeam si cugetam ca that was it, am ajuns o acritura-hoasca-muratura-ticaloasa-uratoare de oameni-sclifosita care crede cu convingere ca are dreptul sa se minuneze in acest fel de cat de rai si jalnici sunt ceilalti si cat de minunata si deosebita fiinta este ea, vezi doamne, ce oameni!

In drum spre ce aveam de facut am trecut pe la Angst, sa cumpar una-alta, mai ales ciocolata Milka cu biscuiti (thankyoulord!). La una dintre case, abia ma asezasem la rand cand tanti casierita a sters-o englezeste fara sa sufle o vorba on her whereabouts. Asaaa, pur si simplu. Omuletii din fata mea, ale caror guri erau prea deschise de uimire pentru a mai articula ceva, au inceput sa rada. Eu am luat-o la sanatoasa inapoi la cumparat alta ciocolata; sa stau ar fi fost o miscare fatala pentru credintele mele. M-am intors si m-am dus spre o alta casa, unde se zumzaia si se radea.

Gabriela, asa o chema pe casierita. Saluta omuletii cumparatori, le zambea cu toti dintii, discuta cu ei despre produse, mai facea o gluma, toate astea in timp ce se misca de parca ar fi rontait toata ziua numai zahar. Apoi iti oferea restul si facea o rima legat de pretul final :)

Et voila!, in cateva minute totul s-a reconstruit. Oamenii sunt adorabili iar exceptiile nu sunt acolo decat pentru a te ajuta sa-ti dai seama de asta si sa multumesti.

Ma simt ca un basset care a reusit in sfarsit sa se urce pe canapea :) (asta ca sa explic putin si titlul, desi sunt convinsa ca doar cititorii lui Catalin Matei ma vor intelege total.)

Friday, October 24, 2008

Warm Fuzzy Tale

Fa-ti cadou azi zece minute si asculta o poveste frumoasa, pufoasa si calduta :) Warm Fuzzy Tale, o poveste despre lucrurile frumoase dintre oameni, scrisa si citita de Claude Steiner.

Nu ar fi frumos sa fie mereu asa? Fa tu mereu asa :) Pamantul e rotund :) Pe bune, au descoperit asta omuleti mult mai destepti decat mine.

Saturday, October 18, 2008

And I still got the blues

Corpul nostru are memorie. Mainile, spatiul pe care il cream intr-o imbratisare, nasul, buzele, spatele. Ochii nostri vad in trecut si pot proiecta in prezent, peste tesatura lucrurilor care se intampla chiar acum.

Asa se explica gafele si clipele in care nu mai suntem pe aceeasi coordonata temporala cu cei care ne vorbesc. Asa se explica faptul ca mana noastra are memoria mangaierii si tentatia de a aluneca pe pometii, urechile si gatul unui om care ne-a dezafectat simtirea pentru ceva vreme si a plecat, lasandu-ne cu arcurile iesite si cu un ochi atarnand, ca la jucariile stricate si apoi aruncate.

Asa se explica, nu? We're jammin'.

Ca daca nu, am mai pregatit o posibila explicatie: tentatia rotundului, a cercului. Incepi din punctul a, stai putin acolo si dintr-o data, fara sa te prinzi, treci in punctul b. Indiferent de cate alte puncte se vor succede si de cat de repede se vor face trecerile, oamenii vor tinde sa revina la punctul a, punctul b...

E de fapt o spirala pe care unii o vor incerca iar altii nu.

Friday, October 17, 2008

Chipuri

"Am vazut un chip cu o suta de fete si un alt chip ce avea doar o fata, si una cu ea era.

Am vazut un chip prin stralucirea caruia puteai privi la uratenia de dedesubt, si un alt chip a carui stralucire a trebuit sa o indepartez pentru a ajunge sa ma bucur de frumusetea lui.

Am vazut un chip batran, brazdat in cute ce nu spuneau nimica si-un chip lipsit de riduri pe care toate stateau scrise.

Cunosc chipurile caci privesc prin tesatura panzei pe care chiar ochii mei o tes si vad realitatea ce se ascunde dincolo."

Kahlil Gibran

Mi-as dori...

  • sa spun multumesc mai des;
  • sa se mai gaseasca migdale neprajite si nesarate la megaimage;
  • sa aiba oamenii curaj sa spuna tot ce au de spus la momentul potrivit, pentru a nu mai lasa lucruri neterminate si vorbe nespuse, declaratii nedeclarate...;
  • un robotel care sa-mi pregateasca apa calda cu suc de lamaie in fiecare dimineata;
  • mai multe rafturi si mai multe sertare;
  • sa merg la un curs / workshop despre condimente si ceaiuri; stiu sigur ca as intalni acolo numai oameni gustosi;
  • sa am doua zile pe saptamana cu patru ore mai lungi fiecare;
  • sa creasca unghiile mai incet si oja care se lauda ca sta lipita-lipita de tine cinci zile sa nu mai minta si chiar sa se tina de cuvant;
  • un sal mare roscat, ca un maldar de frunze de stejar;
  • sa stiu secretul oamenilor fabulosi; l-as folosi in cantitati insesizabile;
  • un ceas rotunjor cu curea maro calduta;
  • sa nu mai fiu superficialaaaaa;
  • sa tund pe cineva; pentru recomandari, apelati cu incredere la Niciu;
  • un munte de bomboane cu visine de la Bucuria;
  • sa stiu lasa portite pentru oamenii care au fost la un moment dat rai sau doar inconstienti; ei nu sunt asa, eu i-am impins sa fie;
  • sa am si mai multa rabdare;
  • hugz-hugz-hugz :)

Thursday, October 16, 2008

Vulpoiul

"Un vulpoi se uita in zori la umbra sa si isi spuse: La pranz voi manca o camila!
Si asa, toata dimineata si-o petrecu cautand camile. Pe la amiaza insa, din nou isi vazu umbra si isi zise: M-as multumi si cu un soarece..."

Kahlil Gibran

Wednesday, October 15, 2008

Deseo del dia

Ceai, multe vorbe (am un chef de vorbe de la o vreme.... teribil.... am inceput sa spun omuletilor povesti despre ce faceam eu la gradinita) si zile lenese de toamna cu soare.

Cand ma trezesc, deschid geamul si iar miroase a zi calduta imi incep ziua zambind si sarind in sus de bucurie (doua sarituri, am observat asta).

De doua zile rad in fiecare seara pana ma dor abdomenul si obrajii (exempli gratia: "dus cu Plutarh"). Mi-e putina teama: de fiecare data cand am ras asa s-a intamplat apoi ceva trist. As vrea sa dau la schimb punctele de karma adunate in ultimul an pentru a rascumpara posibilul lucru rau care s-ar putea intampla. Oare se poate?

later edit: din aceeasi categorie cu "dus cu Plutarh", il citam pe Socrate care bea socata... iar despre Epicur nu mai zicem nimic, nu ca nu am da de inteles.

Tuesday, October 14, 2008

Flying



Will you forgive my inclination to tell,
I throw my wishes down your wishing well

Unde am inteles

Monday, October 13, 2008

E o obligatie. Lectie de umilinta.

Ma gandeam acum vreo 8-9 luni, cand am reusit sa las in urma efectele si consecintele in plan personal ale unui act de rautate gratuita ca e normal ca CSR (Corporate Social Responsibility) sa nu prea mearga, sa para un concept asemanator cu florile si fructele de plastic de prin casele unora: arata bine de la departare, aduc culoarea necesara dar nu au miros, aroma si atrag toate mizeriile.

Responsabilitatea ca grup nu se poate altoi frumos decat intr-o societate in care exista deja conceptul de Responsabilitate Individuala. In care tu constientizezi ca actiunile si vorbele tale au impact asupra vietii, gandurilor si credintelor despre lume ale celor cu care interactionezi.

Concepte marete ca "asumare", "acceptare", "a extrage lectii" sunt cuvinte goale manjite cu pulbere speciala de "maturitate" daca nu se contruiesc pe bunatatea autentica a unui suflet care stie ca nu are voie sa afecteze neplacut si dureros alte suflete.

Nu mai bine nu mai pozam in maturi, deosebiti si speciali atunci cand nu e cazul? Nu mai bine ne acceptam limitele si meschinaria? Nu mai bine acceptam ca uneori ni se pune asa o pata neagra in fata ochilor si in fata mintii ca nu mai stim ce anume facem si de ce?

Sa nu intervii in ecuatia de viata a unui om pentru a-i calca in picioare puzzle-ul construit pana atunci e o obligatie. Sa nu te porti mizerabil cu aia pe care-i vezi mai inocenti si mai "poeti" decat tine e o obligatie. Sa oferi explicatii despre tine si despre comportamentul tau e in unele situatii o obligatie: atunci cand schimba ecuatia de viata a omuletului care ti-a placut asa cum era el, cu ecuatia anterioara.
Sa nu pozezi in intelept atunci cand, cu mana pe inima, habar n-ai ce faci, e o obligatie. Sa nu-i doara pe cei carora le-ai spus ca-ti pasa e o obligatie.

Mai greu de facut in societati in care barbatii isi inlocuiesc "doamna" pentru ca vor uuuun pic mai mult sex, in care femeile divorteaza pentru ca "se simt plafonate" si in care noi, oameni ca exact toti ceilalti indraznim sa ne asumam consecinte care-i afecteaza si pe altii. Lasa, ca-mi asum eu ca te doare sufletul de nu mai poti. Imi asum eu ca un an de-acum incolo vei pune la indoiala (si indoiala se pare ca e nitel cam dureroasa...) tot ce credeai tu ca e lumea asta. Imi asum eu ca tu iti vei consuma energiile pe a te reconstrui. Imi asum eu ca o sa crezi ca sunt un ticalos/o ticaloasa si jumatate. Pentru ca vezi, eu imi permit sa par asa. Pentru ca vezi, tu nu prea contezi in ecuatia mea de viata.

Surpriza! Suntem usor legati. Lumea in care traim e data de punerea la un loc a ceea ce credem, cu totii, ca este respectiva lume. Care imagini despre lume sunt date de rezultatele interactiunilor dintre noi. Adica, mai concret, de ce faci tu celor din jur.
Surpriza, toti oamenii isi doresc sa conteze...

Te-ai gandit la asta? Prin ce faci tu, prin ce spui, prin cum ii tratezi pe altii le modifici imaginea despre lume.

Sa ai suficienta bunatate in suflet si suficienta intelepciune tot in suflet ca sa le-o modifici inspre bine si mai bine. Si mai subtire cu asumatul, ca nu esti vreun dumnezeu...

Asta am invatat eu din intamplarea prin care am trecut, asta imi doresc sa am: bunatate ca sa nu ranesc si sa vad vulnerabilitatea si intelepciune ca sa vad legaturile dintre toti si mai ales legaturile dintre sufletul omului si viitorul lui.

In plus, eu imi doresc si umilinta, mai multa, asa. Ca sa compensez pentru anii in care m-am crezut speciala. Pentru ca nu sunt. Nu am drepturi. Am doar obligatia de a nu provoca durere.

Saturday, October 11, 2008

Soare-soare-soare-soareeeee!

Unele senzatii se experimenteaza doar la scara uriasa, repetitiva si extaziata. Printre ele, SOARELE.

Fund pe piatra calduta din balcon, ceai care rade la soare (si pe el il cheama la fel, de-aia zambeste a "we are one". Numai ca soarele nu stie :) ), raze calde pe nas si pe gat si pe urechi, sunetul de soare si faleza dimineata din Act of Apostle.

Gandurile incep dintr-o data sa chicoteasca si isi dau coate intre ele cum ar fi data viitoare sa-i dam una peste ochelari intepatului aluia :) Ar cam iesi din zona de comfort :)) Cum ar fi sa iesim din casa mazgaliti pe nas cu pix verde, cum ar fi sa ne chemam toti prietenii atat de diferiti (hihihi, Adunarea Generala a Natiunilor Unite) la ceai si prajiturele (ca placinta cu dovleac o facem azi, pentru prima oara, fingers crossed please). Cum ar fi sa raspundem la telefon chicotind si cum ar fi sa mai avem langa noi un suflet care sa ni se acordeze asa perfect, cu care sa fugim prin parc, apoi sa facem poze, apoi sa ne indopam cu inghetata, apoi sa stam pe banca doar cateva secunde, ca sa ne pupam, apoi sa vorbim, apoi sa radem de omuletii care s-au imbracat tavalindu-se intr-un morman de haine.

Cum ar fi sa mai fie la fel acel suflet... Bine ar fi, ar fi cu soare-soare-soare-soare.

Cum ar fi sa ne luam bicicleta (sau sa o imprumutam pe Aglae, ca Niciu nu se supara :) ) si sa iesim din oras. Sa adunam frunze si ghinde si castane.

Cum ar fi ca data viitoare cand ne mai spune cineva ceva neplacut sa ripostam si altfel decat zambind? Pfff, asta ar fi cu pierdere de zen si ticalosire. Multe lucruri sunt regenerabile, sufletul caldut si chicotitor mai putin.


Soareeee!

Cum ar fi sa pictam geamurile cu sori, zambete, floarea soarelui, cirese si felii muscate de pepene, verde sau rosu, depinde de unde te uiti la el?

Cum ar fi sa ne sunam toti omuletii draguti din agenda? Ar fi.... ffffezabil (ce cuvant de oameni mari si cu morcov plus iepure atasat in... you understand what I mean..) :))

Razi, ca-i soare! Iesi si alearga prin parc, aduna frunze... si cumpara-i inghetata ;) (asta functioneaza intotdeauna!)

Thursday, October 9, 2008

Povesti, copii si vorbe (unele pe dinauntru)

Zilele astea una din marile mele placeri este permanent prezenta: vad multi oameni care interactioneaza si care vorbesc. Cand se intampla asta, eu in general tac. Ma concentrez sa-i VAD. Sa-i aud, sa-i simt cum sunt, sa le surprind esenta.

In general, acest lucru ma umple de energie, de idei... Mi-as dori sa ma simt mai bine in aceasta perioada, pentru a ma bucura si mai mult. Si multumesc pentru ca mi-e mult mai bine ca acum o saptamana. Mult multumesc.

Sa-ti arat ce am mai scris pe Empower. In ultima luna am scris ce se vede in titlu :)

Am scris despre povesti intr-un articol care se cheama "Capul in nori si picioarele unde trebuie. Doua povesti." Chiar am spus doua povesti :) , amuzante si foarte intelepte. There's more where those ones came from, asa ca o sa mai spun povesti, cred.

Legat de articolul despre copii, am primit multe mail-uri si la unul dintre workshop-urile de formare in Analiza Tranzactionala la care particip o doamna chiar mi-a recomandat sa citesc articolul (asta legat de o discutie pe care o aveam despre cat de multa energie poti prelua din interactiunea constanta cu copiii). Daca nu se presupunea ca atunci eram intr-o stare de Adult, as fi topait de bucurie, cu tot cu scaunul atasat de fund.

"7 copilarii. De pastrat." e un articol pe care l-am scris din zbor, usor si curgator (hihihi, fac rimeeee). Poate ca intr-adevar ar trebui sa-mi fac o gradinita. Asta sau sa am vreo trei copii. Am asa o viziune ca sunt echivalente...

Am inceput apoi o trilogie despre Comunicarea Nonviolenta. Cu un articol de "get in the mood", "Cum te simti, de fapt?". Articolul e despre constientizarea emotiilor, care ajuta la atat de multe lucruri...

Si-apoi trilogia. Pe-asta descopera-o tu, nu-ti mai povestesc eu nimic. E vorba despre "Comunicarea Nonviolenta (I): mai umani" si "Comunicarea Nonviolenta (II): mai simtim"

Partea a treia, saptamana viitoare :)

Monday, October 6, 2008

Despre unele atasamente

Uita-te la clipul asta. Unele legaturi chiar sunt ca niste tatuaje, desi mie inca imi e greu sa spun asta :)



Asa ca...suna-l sau sun-o. Sau amandoua. Si tine minte 'Undaunted, they went anyway'

(cu multumiri scarpiniciului, care descopera tot felul de minunatii)

Sunday, October 5, 2008

Saturday, October 4, 2008

Poveste la 8 maini. Cu oameni.

A fost ideea lui Roman. Sa scriem o poveste.

"facem asa: cel care incepe, scrie un textulet de maxim 200 de cuvinte, apoi ia ultima fraza si o pune aici, pe blog. urmatorul, ia fraza aia si cu ea incepe textul lui care ar trebui sa fie in continuarea textului anterior, fara insa a sti la ce se refera textul celui dinainte. el pleaca doar de la ultima fraza pe care cel dinainte i-a dat-o. apoi, urmatorul ia si el ultima fraza de la cel dinainte e si o pune aici si tot asa...dupa ce ultimul a terminat si el textul, se publica textele integral, in exact ordinea stabilita prealabil.

de retinut ca nu se publica textele integral decat atunci cand ultimul a terminat. apoi facem un colaj si vedem ce iese. cred ca o sa fie interesant...suntem diferiti si fiecare va scrie despre altceva...

ce ziceti? cine vrea sa inceapa ? :)"



Uite ce-a iesit. Povestea la 8 maini:

"Am vazut aseara un film care m-a incantat teribil. "Iluzionistul". Imaginatia mi-a luat-o razna inca de la prima scena, si am fost cuprinsa de un fior metafizic. Mi-a placut sa cred ca nu orice intamplare din viata noastra provine din algoritmi matematici, si desi toate in lume asta au o explicatie, mi-a placut sa cred in magie! Mi-a placut sa cred in dragostea care transcede timpul, mi-a placut sa-mi imaginez ca uneori, daca mi-as dori foarte mult, m-as putea face invizibila. Corpul mi s-ar transfora in particule imperceptibile ochiului uman, si ... poate as invata sa si zbor!

Cum am fi oare noi, oamenii, daca am crede in magie? Am fi mai buni? Mai frumosi? Mai colorati?

Cum ar fi sa traiesti in povesti?

Poate am sa imi rog prietenii sa scrie fiecare cate o scurta poveste in care ei sa fie personajul principal. Poate asta le-ar aduce o farama de zambet, poate le-ar da imboldul de a visa, poate i-ar scoate un pic dintr-o existenta care, fara sa fie neaparat rea, tinde sa fie ..... calculata!

Am sa scriu si eu propria mea poveste.

Am sa traiesc in felul meu acele miracole in care numai din cand in cand imi dau voie sa cred .....

Pentru ca fara ele ce-ar mai fi viata? Ce-ar mai fi viata daca n-am visa, daca am trai doar dupa sabloane si reguli impuse de altii! Vreau sa cred ca in lumea mea am dreptul sa fac tot ce-mi face placere ,vreau sa zbor de fericire si nimeni si nimic nu ar putea sa ma opreasca atunci cand eu simt ca ceva imi poate aduce aceasta stare! Am atata dragoste in suflet si iubesc atat de mult viata asta incat v-as imbratisa pe toti, prieteni! Va simt atat de aproape , chiar daca nu ne cunoastem!

Va dati seama, habar n-avem cine suntem (cu exceptia lui Dani), cati ani avem, cu ce ne ocupam, dar ne simtim atat de bine unii pe altii comunicam cu sufletele noastre! Nu-i asa ca-i minunat? Nu-i asa ca si voi simtiti la fel ca mine? Multumesc pentru faptul ca existati... Dani, Ioana, Roman, viata mea ar fi fost mai goala fara voi! Multumesc cerului ca ati aparut in calea sufletului meu!


Care ati stat mai mult sau mai putin, mai intens sau mai plictisitor, mai special. Mai pe intuneric. Mai cu cantecele-obsesii. Mai cu plimbari. Mai cu tururi de lac. Mai cu inghetata. Si martie, si august :) Mai toate lunile anului, incepand cu al patrulea an de viata.

M-as fi intrebat daca are sufletul meu o cale. O fac eu, cand suflu?

Nu, nu sunt insula. Un om destept a zis ca e bine sa connect the dots looking forward. Nu in spate. Nu in trecut.

Sigur, destept, nu zic nu. I-a scapat un mic detaliu. Suntem mai multi in viata mea. Mai multi care ma schimba. Ma fac sa rad. Imi amintesc o seara, o gluma, un joc de bowling, cand am scapat cu un picior printr-un pod, cand m-a lovit o vorba, cand am luat o hotarare, cand am aruncat o cheie.

Viata mea, a ta, a voastra e ca o delta. Aduc altii diverse in ea si creste. Creste cand dai tu sens lucrurilor aduse de ei.

Asa ca I connect the dots uitandu-ma unde vreau eu. Si cand hotarasc unde, schimb perspectiva.

Smechera perspectiva asta. I wish I was her. Nu depind cam multe de felul in care iti potrivesti perspectiva?

...doar viata, raspunse el, incercand sa para grav si intelept. se gandi apoi ca a folosit totusi un cuvant prea mare. pe loc isi aduse aminte si de ce a facut-o.

inchise telefonul si se aseza pe o piatra mare rosie. se uita la pomii verzi si la lamaile galbene. o multime de pasari maro cotropeau livada. se gandea ca sunt asemenea graurilor in august, cand fac prapad in vii. se astepta sa vada si sperietori rosii si albastre din loc in loc, in vii asa este!
oamenii mor? cred ca doar oamenii batrani mor. oamenii tineri nu mor! bine, bine, nu mor...dar unde se duc, atunci ?

poate se duc dupa dintii pe care i-au aruncat cand erau mici...se duc la zana maseluta! zana maseluta e ruda cu dumnezeu? daca e, e bine!

daca o culoare e prea inchisa, punem putin alb si se deschide. se gandi ca e cam trist si singurul remediu imediat pentru asta e o mare doza de distractie.
s-a dus sa inoate putin, si apoi la disco! "


Eu va multumesc. Ia uitati ce-am tricotat impreuna :) Ioana, Elena si Roman, chapeau+ imbratisare stransa!

Making of e aici, in comentarii.

Thursday, October 2, 2008

How 'bout magic ?

"thank you frailty
thank you consequence
thank you thank you silence"



Sa-ti gasesti gandurile, gandurile tale si simtirile sau disperarile tale la altcineva e putin ravasitor. Insa e placut, e caldut. Ca orezul cu lapte :)

Stiu, nu e mare chestie sa-ti regasesti gandurile intr-un cantec. Se intampla toata ziua. That's what art is for. Totusi, cat de plina de sens e clipa revelatiei!

Atunci cand iti regasesti gandurile intr-un omulet real, din carne si oase (in proportii variind de la omulet la omulet :) ), e si mai magic :)

Magic e bine. E grozav. Ca toate potrivirile. Ce trist trebuie ca este sa nu crezi in "coincidente" semnificative... Nu exista coincidente, decat gasiri si regasiri pline de sensul care este sau nu este in fiecare dintre noi.

O de-aia

O tanti corporatista, cu par cret, unghii lungi si pictate si "mova" din cap pana in picioare. Da, exact, genul ala de tanti pretioasa, care da lunar la coafor banutii echivalenti intregii colectii Jung de la Editura Trei... Parcase in fata unui bufet cu diverse, comestibile.

"Vreau si eu o de-asta si o de-aia." Si isi indreapta gherutele "move" spre o briosa care nu-i gresise cu nimic si spre o para. Cam prabusita para, da' tot nu se justifica marlania. Para o cheama , tanti. Si pe "asta" briosa.

Mi-o imaginez la coafor, cand si-a ales culoarea pentru gherute: "vreau de-aia". "De-asta? "Nu, de-aia, draga..."

Atat de multe lucruri din lumea asta au nume..... Si vor continua sa aiba cata vreme nu vor deveni "asta", "aia" si "chestie".