Friday, August 22, 2008

Multumesc, omuleti!

E tarziu si am simtit monstruos azi dar nu ma culc pana nu spun multumesc.

Multumesc, omuleti rabdatori si buni, ca m-ati ascultat si m-ati linistit si m-ati ajutat sa fac ordine in sufletul asta pe care mi-e greu sa-l pricep uneori. Cum mi-a fost in seara asta.

Multumesc ca mi-ati raspuns la cele mai cretine intrebari si ca mi-ati ascultat povestea.

Multumesc foarte.

Thursday, August 21, 2008

Living alone: against

  • nobody to talk to about silly little things;
  • you laugh alone at funny ideas, word-games, comedies;
  • no massage;
  • you use fewer words per day. I guess words expire as well;
  • nobody to talk to about the little, unimportant but so special and nice things you saw in the subway;
  • cannot act all spoiled: you just have to do everything yourself;
  • no more reason to say "holaaaaaaaa!" a thousand times per day;
  • sometimes the house is much to big and you get to feel you cannot fill it properly;
  • emptiness;
  • less fun, less laughther;
  • no reason to practice saying, in a cat-like voice: "would you pleaaaaaase briiing meee.....";
  • no noises; noise is life;
  • cannot make funny jokes by yourself about the neighbours' wacky idea of a satisfying sex-life: they tend to prefer whatever can be banged against a wall and make an awful lot of noise (to do not be mistaken with previously presented "noise" :) );
  • too many beds to sleep in, none the size of my old medium-sized... none...;
  • many days seem to be all alike;
  • cause I'm such a social creature!!

Wednesday, August 20, 2008

Living alone: for

  • you get to walk around the house naked;
  • throw things around and not bother anybody;
  • inspect and examine size of personal ass in the mirror with nobody to laugh at you;
  • practice cooking Adas Polo and have nobody ask does this recipe really-really involve burning the house down?
  • find things just the way you let them;
  • dance-dance-dance no matter the hour;
  • do laundry exactly when it suits you, especially if it generally suits you close to midnight;
  • the living room is an impromptu but oh so good "office" where everything can be left in the most outrageous mess. Cause you're being creative, alright??!?
  • have friends over and paaaarty whenever you feel a bit lonely;
  • practice THAT French accent you would be sooo shy to use in real life;
  • you can invent and put into practice all sorts of beauty masks;
  • cry as much as you like with no need for further explanations;
  • live like a cockroach, with very dim light or not at all :) ;
  • build small massifs of not-yet-ironed-but-I'll-do-it-tomorrow clothes, cause you don't bother anybody;
  • practice wado-ryu with fully loaded kiai (mmmmwell, let's not forget the neighbours...);
  • you get to talk to yourself in loud voice, have mini-scenarios, imaginary conversations, especially with people you should have had the conversations looong time ago;
  • did I mention you get to walk around the house naked? :))

Oaza

Astazi am ales sa reactionez stresandu-ma la o mica intamplare care imi fusese delegata. Nothing much, ceva legat de un plic ce trebuia sa ajunga, conform descrierii facute de posta romana, in ziua urmatoare expedierii.

Si ma suna un coleg sa-mi ceara o lamurire. Din Miercurea-Ciuc :) Colegul. Si mi-a zis de cateva ori asa calm si impacat "no, biine" ca a trecut totul, ba chiar am zburdat tot restul zilei. Oricum, tot la asta ajungeam, numai ca mai incet de una singura.

Stiu un banc cu un ardelean care face sky-diving si trebuia sa deschida parasuta dupa ce numara pana la zece :) Si dupa ce a cazut intr-o capita de fan, se aude de-acolo: no, bine, noua....., no, bine, zece.... :)

Adorabili omuleti, adorabila pacea lor si adorabil accent. No bine, asta a fost povestea de azi :)

Tuesday, August 19, 2008

Biceps under construction

This year I've deliberately exercised to:

  • read and listen to music and walk in the same time (annotations, comments, smilies and underlining came as bonus);
  • preserve balance and equilibrium in a moving subway train without holding onto anything at all. While reading. :)
  • stop buying cute, deliciously coloured earrings;
  • stop buying books impulsively (major failure, btw);
  • read several books in the same time. Reached a maximum of 4. That's ok, but not me. I'm inside something 100%, if at all.
  • keep wrong people close at hand. Brilliant result, may I add. On the other hand, coping also.
  • direct my flow of thoughts. Still working on it, especially in out-of-the-blue situations.
  • don't buy gifts for idiots who don't get an unexpected gift is just a sign that the world they live in (and contains me, among others :P ) is going ok.
  • stop eating sugar (I would rate myself a 4. Out of 10 :) ) Oh, I swear I'll be better, I swear! If not, I'll just be sweeter, which is fine by me.

Sunday, August 17, 2008

Dansuri zen in sertare

Aseara am invocat duhul cuvintelor inspirate, sa ma ajute cu traducerea. Mai mult pentru ca ma simteam singura, ca de descurcat ma descurcam si singura cu traducerea.

L-am invocat prin dans. Toata familia Marley in mp4 player. Eclipsa de luna. O idee de fotografie pe care nu o voi face niciodata: singuratatea e de fapt o chiuveta pe care si ultimele picaturi de apa s-au uscat.

Eu sunt omulet dotat cu sora, deci eram o familie de patru. Niciodata picaturile de apa de pe cada sau chiuveta nu se uscau. Apoi am devenit omulet cu Iubit. Si cu pisici. Nici nu mai sesizam daca se uscau sau nu picaturile. S-a observat statistic ca omuletii cu Iubit au grija mai degraba sa nu se usuce buzele :D And who could blame them?

Cand am ramas omulet cu pisici si-atat m-am afundat in intamplari, ca sa nu mai vad golul. Care picaturi? Acum sunt doar eu. Si am curaj sa ma uit inauntrul meu. Sa-mi spun: bai, adevarul e ca esti cam seule, get jiggy with it.

Si uite-asa am tot invocat, cu ajutorul familiei Marley, ce-oi fi invocat eu. Ca n-a venit. A venit in schimb un dor. Dor de un omulet care stie ca dansul e spirit, dansul e cautare de tine si gasire. Si el umbla acum prin cealalta parte a lumii, unde oamenii poarta multe culori si zambesc cu toti dintii. Si unde a cerut si obtinut o audienta la Dalai-Lama. Omuleti si omuleteeee.... Mihai!


Zen. Asta am obtinut dupa trei ore de dans si de reggae si de ganduri si de pepene verde sau rosu, depinde de unde te uiti la el. Ah, si i-am iertat pe multi dar am uitat deja. Don't waste it.

Eclipsa avem si noi, omuletii, cand ne ascundem ca sa ne rearanjam. Ca floarea Micului Print. Sa ne crestem petale noi si colorate frumos. My empire of dirt. Da' macar il colorez.

Pana una alta, vreau sa-mi fac cateva sertare. Cred ca am inteles in sfarsit cum se fac.

Saturday, August 16, 2008

Desert cu oameni

"Intre noi, pe masuta, pusese o tava cu doua cesti verzi de ceai si tablete de ciocolata, impecabile patratele de ciocolata, invelite in staniol rosu, pe care era scris cu litere negre: Lindt, un lux rar intalnit, cu atat mai mult cu cat nu puteau fi gasite la magazinele care vindeau ciocolata straina la preturi exorbitante.

Ciocolata era singura extravaganta cu care isi trata oaspetii, ca si pe sine. Uneori erau zile cand facea foamea, dar rezerva de ciocolata nu ii lipsea niciodata din frigiderul pe jumatate gol(...)"

Textul asta mi-a adus aminte de o fraza care m-a fascinat cand am auzit-o. Tot incerc sa-mi aduc aminte de unde sau de la cine, eventual in ce carte am citit-o. Era vorba tot despre ciocolata, despre gustul bun pe care ti-l lasa pe limba, pe interiorul obrajilor, la unirea celor doua parti ale buzelor, partea care se vede si partea dinauntrul gurii. Si era vorba despre mirare, cum sa te speli pe dinti dupa ciocolata, cum sa vrei sa alungi acel gust? Si o intrebare: ce fel de oameni vor sa scape de gustul de ciocolata?

Apoi m-am gandit la doua feluri de oameni pe care ii cunoastem: oamenii-placinta cu mere si oamenii-ciocolata.

Primii, simpli, necomplicati si reconfortanti. Genul pe care ne bazam mereu, pe care ii lasam si la care ne intoarcem. Stim ca ei vor fi tot acolo. Gust de acasa, de familiar, de al tau, de uniune, de organicitate .

Nemaipomeniti oameni. Loialitatea e o chestie la care tin mult, cu atat mai mult de fiecare data cand am de pierdut sau de suferit din cauza ei. Lucrurile bune pentru noi sunt intotdeauna calde si confortabile. Ni se potrivesc la fel ca pumnul unui copil in palma noastra.


Oamenii-ciocolata sunt gustosi , diferiti, ciudati, nemaiintalniti. Sunt asa de exotici si de altfel ca ne atrag aproape magnetic. Oamenii aia pe care ii intalnesti scurt, concentrat si aproape in afara realului, in alta dimensiune. Si dupa ce i-ai intalnit putine lucruri mai sunt la fel. Incep, dupa ce i-ai intalnit, perioadele de reasezare a ta in noua matca.

Fabulosi oameni. Dar de termen scurt, chiar daca gustos si intens, chiar daca sar scantei :)

Asa ca, inca o data, daca tot stau putin, de ce sa vrei sa scapi de gustul lor?

Si, ce te faci cu aia care sunt placinta de mere cu extra topping cald de ciocolata? Aia pe care ii simti familiari si apropiati si ai tai si cateodata, cand intorci capul, ti se pare ca au comutat pe alta dimensiune?

Thursday, August 14, 2008

Trepte, dizolvare si dorinte

Astazi, tocmai din cauza zilei de ieri, vreau sa scriu despre iubire. Pentru ca mi-as putea scrie in frunte, pentru unele arii ale vietii mele, "we do not quit! again, again!!!"

Despre etapele iubirii, conform ezoterismului islamic (informatiile, via Andrei Plesu si receptarea si mixarea lor, via yours truly), despre alchimia din orice relatie: solve et coagula.

Sunt trei trepte ale amestecarii cu tot ce e celalalt. Tot care va deveni tot abia spre final, un tot care se construieste.

Avem in primul rand treapta prudentei lumesti, in care am ceva care e AL MEU si tu ai ceva care e AL TAU. Si mai am granite clare.

Pasul urmator este inceputul iesirii din sine catre celalalt, in care imi fac putin curaj: tu ai ceva-ul tau si din ceva-ul meu, cu inima in dinti dar cu mainile intinse, iti dau si tie. Ce e al meu e si al tau. Desigur, cate putem discuta aici despre curaj, despre pantaloni maro, despre inchis ochii si sarit in mijlocul problemei, despre rationalitate versus natural si firesc... Nici Rousseau nu e prea kusher. Atat de putine lucuri mai sunt kusher ca ma intreb, bietii evrei, ce mai mananca, domn'e?

Ultimul pas e punerea in comun. E armonizarea mersului, e contopirea: cand se devine noi, cand devine din house, home (ce saraca e romana aici....)

Toate cele trei etape se pot regrupa, alchimic vorbind, in SOLVE. Dizolvarea eu-rilor intr-un noi. Acea bucatica de timp in care 1+1 fac tot 1, groaza apologetilor eficientei si groaza managerilor, cred.


Tot acest proces de initiere in celalalt, asa in trei trepte, e doar jumatate din drum.

Dupa ce dizolvam, facem ceva nou din materia topita. COAGULA.

Cand ne regasim Eul, mai bun si imbogatit cu sensuri noi si cu simtiri noi. Redevenim noua fiinta care suntem. Care suntem asa pentru ca ne-am topit in altcineva.


Ma gandesc acum ca am auzit, am ras si nu am crezut pana nu am simtit, pana nu am vazut cu ochii mei. Ceilalti ne modeleaza, simpla lor existenta. Nu e nevoie de un act hotarat indreptat catre schimbarea noastra. Simpla existenta, ca suntem impreuna si facem impreuna ne transforma la fel cum face vantul cu muntii si apa cu malurile.

Asa ca azi imi doresc sa am intelepciunea sa aleg mai bine omuletii care stau pe langa mine. Vreau un vant bland si bun si o apa care sa cante si sa mangaie, nu sa navaleasca. Asta vreau. Si mai vreau sa ma pot ridica plina de curaj de pe un pat de fachir, chiar daca mi-am petrecut mult timp acolo si chiar daca acele au inceput sa mi se para normalitatea.


(Si, ca sa fac o chestie mai neobisnuita, o sa scriu un mic offtopic la propriul meu topic :)
Intamplari dureros si plangacios de recente m-au determinat initial sa bag blogul pe private si apoi sa cuget mai indelung.

Sa cuget ca nu asta e solutia la naivitatea exagerata si la prostia de a-ti pune sufletul, in general cu tot ce are el mai rau, ca niciodata nu vrem sa exorcizam binele din noi.... de a-ti pune sufletul spuneam, sub ochii tuturor, fabulos de conectati la capacitatea de a lua hotarari, de a rani si de a face chestii in general.

Promit, mie mai ales si cui mai citeste, ca atunci cand naivitatea din mine o sa scada sub 51% nu am sa mai scriu aici. Pana atunci, inca nu m-am hotarat cu ce sa umplu golul lasat de ultima bucatica de naivitate pierduta, ca de obicei, de mainile unui om in care aveam incredere.

Nu avem niciun sistem de aparare in fata celor in care credem. Niciunul. Asa ca trebuie sa ne facem... Hopefully nu ne va ascunde chiar de noi insine, nu, Danonino? )

Wednesday, August 13, 2008

Apucaturi si pupaturi

De dimineata, in metroul ca un ardei umplut si plin de omuleti care citeau, doi kidshi de vreo 19 ani discutau despre flori, fete si baieti dar mai ales depre ultimele doua elemente. Unul era, conform propriilor declaratii, genul caruia ii plac picioarele. Nu chiar picioarele meselor. Celalalt, cu cercei foarte stralucitori in ambele urechi, i-a taiat-o, sigur pe sine: "prietene, la femeie totul e fata si sa aiba cur misto, sa ai de ce sa apuci..." Danonino a facut mai intai ochii mari, apoi i-a ridicat din carte, a examinat persoana, nu parea sa fi apucat prea multe la viata lui dar macar era profund (fara intentie am ales cuvantul asta, jur!) convins ca are dreptate.

In jur, ilaritate. Un nene serios care asuda din greu si isi facea vant cu Ring (Luciu, conduce cu burta la gura) a fost strafulgerat de aceleasi ganduri, i s-au citit pe fata. Numai ca, spre deosebire de Danonino, el nu avea nimic interesant de citit asa ca, foarte franc, le-a spus: baieti, sunteti tari de tot daca stiti asta doar intuitiv. O tanti cat juma' de usa, facuta permanent si tunsa scurt, a ras zgomotos, din toti lobii plamanilor: heheheheheh. Apoi a tusit, o tuse seaca si sonora, de fumator: hrrrhrrrharrrrh. Cand s-a mai facut putin loc la Dristor, nu am putut sa nu observ ca aveai de ce o sa apuci. Asta daca ai fi dorit, evident...

Baietii au coborat si s-au urcat pe la o alta usa.


Dupa-amiaza cu timp care se scurgea incet, sa nu transpire. Pe banca de alaturi, la lalele, un domn si-a salutat vecina: va sarut mainile, doamna Lucretia. Au continuat o conversatie usor de intrevazut, ca un dans gratios de societate. O conversatie ca un ritual care pune ordine in lumea lor molcoma ca un accent din Oradea.

La final, dansatoarea l-a intrebat pe partenerul ei de dans si doamna Vivi ce mai face. Oh, e tare fericita, s-a apucat de conserve. Da, pai ar fi cazul sa ma apuc si eu, ca tot amanam. O pup sa-i spuneti iar Cornel al meu ii saruta mainile. Am sa-i transmit. Numai bine, multa sanatate si numai bine.

Si am inchis putin cartea si m-am gandit: oare dansatorul i-a transmis de facto sarutarile doamnei Vivi? Buna ziua draga mea, muah-muah, stai putin ca mai am doua sarutari, un tocait afectat, in vant si pe ambii obraji de la vecina Lucretia si o sarutare de maini, eleganta, de la vecinul Cornel. Si, cum ti-a iesit pelteaua, draga?

La etajul 6, pe blocul mare de langa lalele, un banner cu apartament de vanzare. Cu vedere dubla la lalele. M-am programat sa-l vizitez.

Si mi-am amintit cand visam la lancezeli prelungite de dimineata, la pranzuri impreuna (asta desi niciodata nu eram acasa la ora aia...) si la sosiri fulger si surprinzatoare, cu scop pupacios plusplus. Asta se intampla acum atat de multa vreme.... Acum, as avea doar lalele. Which is not bad at all, dar nici macar pupacios basic.

Monday, August 11, 2008

Muraturile in lupta contra binelui

Nu-i asa ca se intampla uneori lucruri care te fac sa crezi ca 1- ori ai luat-o razna; 2- s-a dus cineva si a schimbat regulile fara sa mai anunte pe nimeni, cum ar zice Gibreel Farishta.

Totusi... chiar si cel mai naiv om mi se pare mai Om decat muraturile, acriturile care una-doua ofteaza ca un personaj de epopee si exclama sfarsit: "ce lume! ce oameni!"

Daca nu mi-ar fi teama ca scarbosenia se ia, le-as da o palma. Nu, nu pentru ca as crede ca sunt intr-un somn profund si astfel s-ar trezi. Ci pentru ca astfel i-as avertiza ca aia anormali, aia monstruosi sunt ei.

A zis odata un om destept ca sanatatea psihica rezulta si din capacitatea de a vedea binele si frumosul in tot ce te inconjoara...

Voi va uitati direct in sufletul vostru si tot voi va faceti cruce?? Parca ati fi din desene animate, zau asa...

Sunday, August 10, 2008

In Sha Allah

In Top 20 cei mai influenti intelectuali ai timpurilor noastre, din 20 de pozitii 12 sunt ocupate de intelectuali musulmani. Mai avem 2 americani, 2 britanici (dintre care unul, sa vezi surpriza, e scholar in Middle East issues...), un italian, un indian, un rus si un peruvian (haaai, ghici, e peruvianul meu preferat).

Topul a fost intocmit de Foreign Policy, pe baza propunerilor cititorilor, care au avut de ales dintr-o lista cu 100 de nominalizari.

Cateva explicatii cugetate de mine:

  • intelectualii musulmani sunt mai constienti de Individual Social Responsibility, simt mai multe, fac mai multe si sunt mai vizibili;
  • lumea musulmana isi apreciaza mai mult si mai bine valorile; pentru ei, intelectualii chiar sunt niste valori;
  • cititorii musulmani sunt mai educati si mai interesati sa-si exprime parerea;
  • caz in care si data fiind definitia intelectualului ca persoana care este dispusa sa-si puna imaginea in lupta pentru ceva, no comment....

Alte observatii statistice: 18 barbati si doar 2 femei, dintre care una din anatemizata republica islamica...
Fernando Savater abia pe 54, specialistii in Relatii Internationale mai pe la coada clasamentului.

Si daca te intrebai "Si Rushdie? Si Rushdie?", ei bine domnul Rushdie e pe locul 23 tocmai din pricina primei parti a clasamentului. Fatwa e fatwa indiferent de nivelul de educatie, cred eu.

Thursday, August 7, 2008

Simurgh si colectia de vise


"O masca poate fi satisfacuta - sau macar consolata- de ecoul a ceea ce cauta."

Hai, ghiceste by whom. Nu inseamna nimic special, e doar primul citat care mi-a venit ca garnitura la simurgh.

Am visat o pasare simurgh care ciugulea dintr-un porumb fiert urias. Ma gandesc serios sa-mi fac o colectie de vise. Visez des si mult. Iar de la o vreme visele mi se intiparesc foarte puternic, nu le mai uit de tot sau doar franturi din ele.

Porumbul fiert stiu de unde vine, de la cina. Dar simurgh-ul? Ca n-am mai recitit Shahname de secole...

Sa te apuci sa colectionezi vise pare cumva contra naturii. La fel e sa-ti doresti sa ingheti momentele si sa le iei cu tine. Oricum nu vor mai fi la fel de magice niciodata. Cum ar fi sa pastrezi eprubete cu extract de sarut de la noua jumate seara dupa vanilla sky... sa le deschizi si sa revina tot... Contra naturii, asa ar fi.

Simurgh-jan, ce vrei sa spui?

(domnul simurgh vine de pe about.com,sectiunea de alternative religions)

Wednesday, August 6, 2008

Ca sa tin minte

O tiganca tanara, slaba, cu pometii parliti, par cret si cam murdar i-a aranjat sotului ei gulerul tricoului polo, de culoare incerta. Si l-a strans de brat cand femeia mult mai in varsta care ii insotea bombanea ceva despre banii pierduti la barbut. Ea l-a privit si avea luminite in ochi. Imi plac oamenii care au luminite in ochi.

Cand intr-un sfarsit femeia in varsta si-a terminat tirada si i-a cerut celei tinere o gura de apa din sticla, el si-a ridicat privirea si a pierdut-o pe geam. Cand autobuzul a intrat in pasajul de pe Mihai Bravu, s-a facut intuneric si geamurile au inceput sa oglindeasca, ea i-a cautat privirea lui in oglinda. Si el, asa, cu corabiile inecate cum se afla, i-a zambit si a luat-o de mana.

Iar eu am vazut tot si vreau sa tin minte, ca a fost asa de suflet miscator...

Pe scaunul din fata, doua surori cu gene lungi isi dadeau coate si se intorceau pe rand sa vada clestisorii cu flori cu care mi-am prins azi salul. Apoi cea mai mare dintre ele a descoperit si cerceii verzi cu frunze cand imi faceam vant cu evantaiul si mi se zburatacea parul, i s-a deschis gura a mirare si s-a scapat cu voce puuuuutin cam tare: "Simoo, uita-te la cerceeeeei..."

Si am ras si eu, si ele si bunica lor care statea langa mine :)

Mare pacat ca nu se pot face poze cu momente, pentru ca memoria e prea imperfecta.

Sunday, August 3, 2008

Observatii short but sweet

Imi place la picnic. Semnat, eu, ex-squeaky clean. Sa stai cu burta sus, mainile sub cap si sa vezi cerul printre frunze. Am avut o clipa de iluminare in timp ce taiam o rosie :) Asta mi se intampla foarte des. Adica iluminarea.

Sunt unii oameni care vorbesc atat de... interesant si surprinzator si secsi ca nici nu mai conteaza ce spun :P

Am trecut pe la o benzinarie care avea spalatorie de caini. Inafara de Patrocle (care a si disparutara, btw) si de vreo doi-trei basseti intalniti pe drumuri, cainii are a no-no pentru mine. Smelly, annoyingly happy, cam mari, prea putin cuddly... Prefer oricand pisicile, mai ales ca au si autocuratare catalitica...

Am inventat un joc nou :)

Ce-s alea boundaries?

Friday, August 1, 2008

Incepem! Atentie, incepem!

( titlul e o replica dintr-o piesa de teatru la care am fost cu domnisoara Niciu, care tocmai i-a vandut lui Cristi Iacob blushblush o camasa alba si lunga...)

Te-ai gandit cate inceputuri avem noi, omuletii? Inceputul zilei. Inceputul mijlocului zilei si inceputul serii. Doar inceputul noptii and the night is still young. Inceputul urmatoarelor trei zile. Inceputul weekend-ului.

Inceputul saptamanii. Sau inceputul lunii, ca azi.

Inca un an, inceputul unei activitati noi, inceputul noii noastre vieti, inceputul restului zilelor.

E plin de inceputuri, doar noi sa vrem sa incepem :)

Si pentru ca anul asta mai are doar 5 luni si-atat (inca un inceput just came my way: inceputul ultimelor 5 luni din an!! Beat that!) eu mi-am verificat servetelul plin cu dorinte si planuri. Ghici cate 20 din 34 sunt deja gata indeplinite. Si ghici cate 8 dintre cele ramase se vor finaliza in maxim doua luni, pentru ca nu mai sunt la faza de working on it ci la faza de final decoration si brizbriz-uri...

Eu am sters-o, ca incepe inceputul de weekend. Si am treaba, incepe finalizarea multor planuri si mai incepe si restul anului.

Hai sa incepem, hai! Inceputurile se gasesc peste tot, doar tu sa le vrei, sa le poti duce si sa ai curaj.