Wednesday, April 30, 2008

Filmulet cu picioare misto

Azi de dimineata, pe scarile de la Unirii 2, un cersetor de vreo saptezeci de ani, cu ochi cam albastri si o basca gri manca ceva dintr-o fosta cutie de inghetata. Inaintea mea, pe scari, alerga grabita o domnisoara cu fusta-bentita. Avea ce expune, e drept. Niste muschi gemeni aproape crocanti, spatele genunchilor foarte armonios, coapse puternice si mai sus nu mai zic, desi de vazut se vedea ;)

Dupa ce domnisoara urca spre suprafata suficient cat sa produca incantare, batranul ridica nasul din cutia cu mancare, admira, admira si apoi ofteaza din greu, teatral si-si impinge basca mai pe ceafa.

Eu m-am gandit la Zorba si vorba (:P) lui: 
"Tot ce e bun in lumea asta e nascocit de diavol: muierile frumoase, primavara, purcelul prajit, vinul, in toate astea e mana diavolului. In vreme ce bunul dumnezeu i-a facut pe calugari, posturile, ceaiul de musetel si muierile urate."

Ce-o fi fost in capul lui, cum statea acolo pe scari, n-avea de niciunele, manca cu spor in lumina aproape de vara si admira niste picioare tinere si bine lucrate? De catre diavol, evident...

Cat priveste ceaiul de musetel, eu prefer in perioada asta un Irish Cream cu lapte si zahar bun-brun.

Tuesday, April 29, 2008

Daimon si Jung

"In mine se afla un daimon... care ma subjuga... Nu puteam niciodata sa ma opresc la ceva anume, odata obtinut. Trebuia sa merg mai departe, sa-mi prind din urma viziunea. Cum contemporanii mei nu puteau percepe aceasta viziune, ei nu vedeau decat un nebun, zorind mereu inainte... Eram in stare sa devin profund interesat de oameni; dar de indata ce vedeam inauntrul lor, vraja disparea. In felul acesta mi-am facut nenumarati dusmani. Omul creator e prea putin stapan pe propria-i viata. El nu e liber. Este incatusat si determinat de daimon-ul sau... Acesta lipsa de libertate a fost extrem de dureroasa pentru mine. Adesea ma simteam ca pe un camp de batalie, zicand: 'Tu ai cazut acum, dragul meu camarad, dar eu sunt nevoit sa merg mai departe.' "

Carl Gustav Jung. O sa mai citesti multe despre domnia sa in aceste pagini naive (inca, oare?)

*daimon-ul este un spirit , in general rau, care ii poseda pe oameni. Jung il foloseste aici insa cu sensul de soarta, de destin care se cere implinit cu orice pret.

Soare cu bliss effect

Ce zi fabuloasa!! Stateam in balcon si citeam, cu o cana de ceai (mare, cana) alaturi. Soare caldut, care incalzeste pielea si transforma totul in rosiatic. Mi-am adus aminte de cand eram mica si ma jucam una-alta pe balcon si cand intram in casa totul era un intuneric rosu, parca dintr-o alta lume. Pana mi se obisnuiau ochii cu noua lumina timpul se scurgea mult mai incet si totul se desfasura in reluare.

"I skip a heartbeat" with a twist.

Aici unde stau eu e plin de copaci si copacei, e liniste si sunt multe vrabii galagioase si cateva mierle. Se aude si soarele.
Pentru ca inca nu s-au inventat bateriile de momente, in care sa inchizi clipe frumoase si sa le scoti apoi cand vrei tu, eu am inchis ochii, ca sa mi se intipareasca totul.

Stiu pe cineva care e exact ca zilele astea frumoase: echilibrat si senin. Cel mai zen omulet din lumea asta.

Sunt o norocoasa, azi sunt tare fericita fara sa am un motiv prea maret si sencha e de-a dreptul... magnific (sa ne variem expresiile, zic...)

Monday, April 28, 2008

Cu muzici

Am descoperit!

"Doing all I can do, just to be close to you.
Every time that we meet, I skip a heartbeat."

si cireasa :)

"Give me an evening, or give me a night.
I'll show you the time, of your life.
I'll walk you home safe, from the dark.
I'll give you my jacket, I'll give you my heart."
Se cheama Scouting for Girls "Heartbeat"

Ieri seara am mers la primul meu concert electro-like thingie, drum'n'bass thingie. Cu domnul Amon Tobin, care pe pagina de myspace are numai mixaje (m-am abtinut profund sa nu spun "cantecele" si pentru asta merit ceva... dar ce?) interesante, cu tot felul de sunete pamantene, de picaturi de apa care cad, de zgomote de linguri, cu electrice si bossa-nova iar aseara a pus numai chestii grele, tinzand spre rave.

Rave e fun dar nu e interesant. De-loc. I mean, care e limita permisa de lege pentru a te batai cvasi-pe loc , cu aproape aceleasi miscari? Pe minut, intreb. Dans cam de autisti, asa...

Uite, de-aia imi place mie reggae. Ca te invarti, topai si dai din maini fix cum vrei tu. De unde se observa nasterea acestui gen muzical din fumurile de anumite plante :) Diversitate sa fie. Si versuri cu Jah, pentru care am facut o pasiune verbala. Mergi cu Jah!

O suferinta am avut si eu. Acum mi-a trecut. Nu m-a invatat domn'e si pe mine nimeni muzica! La capitolul asta am fost o mare autodidacta, drept pentru care acum ascult cu aceeasi placere Michael Jackson, Bob Marley si Tori Amos si Guns si Patrice si Queen si... si Yves Montand. Si sa nu te prind ca razi!!

Numai Backstreet Boys nu mai ascult. Ca eu la Kevin, ala mare si frumos, mai mult ma uitam, if you get the metaphor. Tot pe atunci, clasa a sasea cred, descoperisem Oasis, Suede si Blur. Si putin mai tarziu Verve. Da, sunt Gemeni, no, de unde v-ati dat seama???

Iar primavara trecuta am facut o pasiune pentru Garou si Notre Dame de Paris. Numai asta am ascultat luni intregi. Ca sa nu mai zic de descoperirea lui Johnny Cash...

I'm a lyrics person. Niciu recunoaste orice cantecel la maxim sase secunde de cand incepe partea de intro. Hate her...

Iar acum stiu de unde sa invat muzici singura.

Si cantecelul asta e de-a dreptul diavolesc in cluba!


Acum vreo saptamana, cand ma gandeam ca poate I'm losing it, mi-am adus aminte ca inca fac o treaba buna in serile de satanizare in cluba :)

Saturday, April 26, 2008

Invierea in rochita cu carouri

Aveam zece ani cand am fost pentru prima oara (si, pacatele mele, ultima) la slujba de Inviere. La tara, cu bunica-mea. Copil “de la oras”, dintr-o familie atat de terestra si atat de putin spirituala, abia asteptam sa-mi imbrac rochita alba si rosie, in carouri si pantofiorii tot rosii, cu o bareta stralucitoare, de lac. A, si mai asteptam si prajiturile :) Pastele meu lua ce era mai bun din toate marile sarbatori: si satul si fudul.
In Vinerea Mare postisem.... pana pe la pranz, cand mi se pleostise toata vitejia de dimineata. Si-apoi, “copilasii sunt curati”, spunea bunica-mea si ma indemna sa mananc. Ceea ce nimeni nu a fost nevoit sa faca mai mult de o singura data, nici macar la varsta de-acum.

Asa ca pentru mine slujba de Inviere e o amintire invaluita in fum, nu doar de la lumanari ci si de la indepartare in timp, cu alb si rosu si cu multa mirare. La cei zece ani, le ajungeam celorlalti credinciosi pana pe la piept, asa ca la mine ajungeau numai sunete estompate si sesizabil mai putin fum de tamaie. Era semi-intuneric la nivelul meu, iar eu stateam cu gura cascata si cu capul pe spate, descifrand picturile de pe tavan si incercand sa urmaresc mormaielile si cantecele preotului, un domn mare si rotofei.

Mi s-a intiparit in minte de atunci imaginea lui Iisus ingenuncheat in Gradina Ghetsimani. Avea o capa stacojie si fata luminata de o raza de lumina care venea de undeva de sus. De unde altundeva sa vina, nu?
Nu stiu daca asta e o parte a slujbei, insa in satul de unde erau bunicii mei imediat dupa miezul noptii se inconjura de trei ori biserica, doar la lumina lumanarilor. Asta n-a mai fost amuzant deloc, pentru ca deja obosisem si ma atentionau toti cei din jur sa am grija cu lumanarea aia. Banuiesc eu ca la un metru si ceva nu inspiram prea multa incredere...

Se facuse frig si incepuse sa bata vantul iar eu mergeam atenta la lumanarea mea. Acasa am vazut ca eram plina de picaturi de ceara: pe maini, pe carourile mele adorabile si pe ciorapi. Dar ajunsesem cu “lumina originala” acasa. Iar verisoara mea Adina nu. Ha!

Atributul "originala", profund ontologic dealtfel, adaugat de mine luminii de Inviere a starnit in zilele urmatoare multe hohote de ras. Iar eu zambeam ghidus, asteptandu-mi rasplata pentru atata istetime. Vorba aia: sa pasti fericit! :)

Reiau: satul, fudul si vesel nevoie mare.

Friday, April 25, 2008

Sa ne plimbam noaptea

Abia astept sa se mai incalzeasca sa ma pot plimba noaptea. Noaptea pentru ca nu e nimeni si oamenii obisnuiti dorm. Iar eu fur timp, am mai mult. Noaptea pentru ca noaptea e altfel. Iar mie imi place sa fac altfel.

Si plimbare pentru ca asa gandesc eu mai bine. Daca ma nasteam acum multa vreme, as fi inventat un peripateticianism with a twist. Twist-ul de asezare a gandurilor in all the right places.

Acum, ca ma gandesc, pentru mine asta e o reteta de timp bine petrecut: o plimbare noaptea, cu mult mers pe jos, cu povesti si ganduri. Si mai e atat de putin pana in iunie!

All you have to do is stir

“All you have to do is stir.” Luni, 21 aprilie, 10 si un sfert. Brian Tracy zambeste. Elegant. Si i se schimba intreaga fizionomie. Cel putin douazeci de ani ii dispar de pe chip.

Ne spune ca daca punem o lingurita de zahar in cafea si nu amestecam, nimic n-am rezolvat. Tot ce nu folosim se aseaza, ca zaharul, pe fundul cestii. Nu indulceste cu nimic pasivitatea, asteptatul. All I have to do is stir. Sa amestec in cafeaua mea inseamna actiune si mai inseamna responsabilitate. Cafeaua mea, viata mea, EU amestec.

Tuesday, April 22, 2008

Mai de ploaie, asa...

Am mers prin ploaie pana m-am udat de tot. Sa zicem ca eram deja una cu ploaia. Am ascultat cantecele de vara si m-am bucurat ca am creat topgun la... borcan. Am perfectionat reteta: un Mc Flurry cu dublu topping de caramel si un topping de capsuni. Plus un zambet larg, ca nu toti omuletii de la Mc comit abateri de la reteta.

Ieri ma gandeam intens ca I'm losing it: un nene taximetrist mi-a raspuns ca nu merge el pana in Poligrafiei la ora aia. Mie!! Nu stiu daca intelegi, mie imi zambesc si doamnele functionare de la posta... Nu mi-a picat prea bine. Azi mi-a trecut insa: ma plimb cu drag prin ploaie si zambesc cu si mai mare drag cand se pupa doi omuleti cu exces de indragostire. I'm not losing it, no way!

M-as tine de mana si m-as juca cu degete :)

Monday, April 21, 2008

Zilele mele fabuloase!

Daca te intrebi unde sunt zilele misto, sa stii ca sunt la mine. De exemplu, azi.

Pentru ca mi-am dorit suficient de tare, am ajuns la timp la seminarul Brian Tracy, asta in conditiile in care ma trezisem la aceeasi ora la care ar fi trebuit sa ma invart pe undeva prin Poligrafiei... JesuslovesmeyesIknowforthebibletellsmeso :) Aici m-am bucurat si m-am entuziasmat cat pentru o luna de-acum incolo. Si am primit o carte cadou de la un necunoscut, just because.

Am vorbit cu omuleti misto si destepti si am zambit de drag. Iar acum sunt asa hyper ca mai bine scriu maine despre Brian Tracy si despre seminar. Asta pentru ca acum as folosi cam multe semne de exclamare. Zic doar chapeau! Si imi amintesc ca Brian Tracy a spus despre future-oriented people ca sunt ca niste copii in dimineata de Craciun :) Pe cale de consecinta, eu sunt un future-oriented omulet. Da, exact, te-ai prins cam cu delay...

Nu stiu ce am facut sa primesc atatea zile frumoase, sa cunosc atati omuleti fabulosi si sa am atatea revelatii, dar sigur o sa mai fac!!

Sunday, April 20, 2008

Cantecel din lumea cu pesteri



Cantecel obsesiv de cateva zile. Niciu zice ca-i trist. Eu spun ca nu. E teribil de frumos sa poti sa mai astepti, sa poti sa mai ai incredere. E deja din alta lume. Din lumea aia care-mi place mie, cu pesterile.

Acum nu se mai poarta pesterile. Si nici oamenii puternici. Acum fugim de noi, ne ascundem sub lucruri noi, in spatele oamenilor noi. Ca si cum ne-am amorti simturile. Pentru ca ne e mai usor sa acoperim decat sa asteptam sa treaca. Nu tot ce e eficient e si sanatos la cap. Sau suflet, ma rog.

Omuletilor din jurul meu li se tot intampla reintoarceri. Fara asteptari. Mie mi se intampla asteptari care nu vor culmina in reintoarceri. Tehnic vorbind, nu sunt deloc eficienta. Oh, the shame...

E imposibil sa nu crezi ca te tot mangaie cineva... sus pus :) pe capsor cand unul sau altul crede ca meriti atat de mult timp din timpul lui. Chiar daca nici tu nu crezi ca meriti.
Nimic nu exista inafara timpului petrecut imblanzindu-ne unii pe altii. Nimic.

Wednesday, April 16, 2008

Recomandari cu buline

  • plimbat prin ploaie, fara umbrela;
  • tiramisu de la Fabio Pizza;
  • Top Gun de vanilie, cu caramel si sirop de cirese (stiu ca stii deja pe de rost :) );
  • Damian Marley ("fear is the eye of the beholder/love is in the presence of the lovemaker/life is in the words of the comforter/endure much longer, live much longer")
  • cofetaria Krauss din Brasov (pe strada Lunga, adicatelea aia care porneste de langa parcul Titulescu). Am vazut niste fabulotorturi.... Ce-am mancat nu spui, ca se presupune ca sunt credibila (inca) in rolul de printesa;
  • "Sase lectii usoare" de Richard Feynman;
  • sa te bucuri cand dai pe neasteptate peste oameni draguti;
  • si-asta doar asaaaa, ca sa ma laud, merg la Brian Tracy!!!!!!!!!!!!!

Monday, April 14, 2008

Astepti sau cauti?

Lucrurile pe care le dorim pot fi impartite in doua categorii, in functie de atitudinea noastra... vectoriala fata de ele: lucruri pe care le asteptam si lucruri pe care le cautam.

Atitudinea de asteptare inseamna un vector-punct: stai unde te afli si proiectezi doar ganduri, nu si intentii sau actiuni.
Atitudinea de cautare e un vector orientat catre lucrul pe care ti-l doresti: mergi catre.

Cautam: carti, haine, rochite, cercei fabulosi si colorati, genti incapatoare, un job misto, intamplari, amintiri, mai binele, un cantecel vesel, sanatatea...

Asteptam: telefoane, un partener, prieteni, liniste, impacare, ploaia, sa-si dea seama...

Ambele atitudini sunt perfect ok. Sunt lucruri pe care nu le gasesti cand vrei tu si pe care nu le poti provoca. Iar sahul se invata cel putin la fel de usor ca mersul sau inotul.

Si mai sunt si oameni la care lucrurile vin singure. Pentru ca si le doresc sau pentru ca au noroc. E o vorba cu barza chioara, careia ii face dumnezeu cuib.

Unii, recte nu dam nume, merg prin viata cu ochii inchisi dar ii mangaie cineva pe capsor, ii ghideaza. Iar asta e cea mai buna plasa de siguranta pentru orice fel de vector ai folosi.

Friday, April 11, 2008

Fetita Teo din Azuga

Teo avea "t'ei aaaaani", ochi mari de culoarea alunelor si o " 'antelna" albastra care "melgea" foarte bine. Alerga pe poteca marcata cu lemn de brad, isi lumina drumul cu lanterna cea albastra si radea. Intorcea din cand in cand capul, sa vada daca mai sunt acolo. Apoi se intorcea si mai lua un jeleu din punguta pe care mi-o daduse sa i-o tin, plina de incredere, gandindu-se ca fiintele de patru ori mai inalte ca ea nu mananca chestii asa mici.

Mama ei avea "bulta ma'e" pentru ca avea un bebe inauntru. Un bebe fetita. Cand a intrebat-o bunica-sa daca se bucura ca vine bebe, Teo a zis "ma bucul foaa'te". Iar eu am zambit foarte, si nu pentru ca mi-as fi recunoscut exprimarea.

Sunday, April 6, 2008

Doar ganduri

Nu-mi place deloc aprilie. Mi s-a parut mereu o luna cam excesiva.

Mi-am sters intreaga lista de messenger. Numai nume. M-a cam durut cand am numarat ca doar doi omuleti ar veni la mine la orice ora din zi sau din noapte.

Am angajat luna trecuta un tip care mi-a spus ca il asteapta prietenul care l-a adus la Bucuresti jos, in masina. Cum, o sa stea sa te astepte cinci ore? Da, zice el. Radeam cu nevasta-mea ca daca il sun pe Suca de pe lumea ailalta si il chem, asta vine. Fabulos tip. Mi-a mai zis ceva de am inghetat: stiti, eu nu sunt prea sociabil. Nu am multi prieteni, daca e sa-i numar pe degete, imi ajunge o mana chiar daca imi pierd jumatate din degete si inca unul.

Daca el nu e sociabil, atunci eu sunt arici de la mama aricilor. Pe cat de draguti mi se par oamenii pe atat de scary cateodata. Nu stiu, mai sunt foarte putini oameni eleganti. Care sa nu tina sa-ti faca morala la tot pasul, care sa nu-ti sublinieze cu rosu, de trei ori, toate greselile. Care sa zambeasca... Care sa ierte si sa sune daca esti tu prost si faci pe neclinititul cand nu trebuie...

Azi mi-a venit o idee de afacere: un site cu livrare rapida de inghetata si dulciuri si dvd-uri cu filme proaste. Target, evident, feminin si deprimat. As angaja numai baieti draguti, ca tipul de la Fabio Pizza de azi. Nu l-am vazut, dar ma incred orbeste in Niciu. Apropo, foarte bun tiramisu si calzzone cu funghi. Sosul, bun si iute de plangi.

As da un regat pentru o cutie de aloma cu miere si caramel si vanilie. Si asa, a fi printesa nu-mi mai foloseste la nimic. Oricum, la aproape 25 de ani e cazul sa devin regina. Cand eram mica nu ma puteam imagina la varsta asta. De imaginat, nici acum nu pot. Acum insa nu mai am nevoie. Se intampla as we speak. Slava domnului, inca mai sunt confundata cu o copila de 16 ani chiar si in zilele in care ma imbrac in om mare.

Ma enerveaza la mine naivitatea si neadaptarea la lume. As fi in stare sa ma duc la cineva care mi-a facut rau si sa-l intreb cu ochi umezi: dar de ce? Guess what, am si facut-o. Ma mai enerveaza ca ma prind de multe chestii abia a posteriori.

M-as tunde.

Nu-mi plac florile. Sigur, sunt tare dragute de la departare si deja in vaza. Nu stiu, nu ma misca cu nimic un vraf de frezii de care trebuie sa ma mai si entuziasmez si apoi sa le tin in mana sau sa am grija de ele pana la sfarsitul intalnirii. Cred ca as fi in stare sa blestem pana si un maldar de lalele albe invelite intr-un ziar daca ar trebui sa le tin in brate mai mult de zece minute. Pacatele mele, ma entuziasmez tare frumos si asta imi mai garanteaza un vraf de frezii... Da' de toblerone alb ai auzitara? Lindt? Rings a bell?

Si daca menirea mea pe lume este sa arat ca se poate trai bine si nefacand nimic magnific? Doar traind? Ca la asta ma pricep. Respir cu o arta desavarsita, perfectionata in 24 de ani si vreo noua luni. Clipesc magnific si nu ma incurc deloc in gene sau in secventa miscarilor. Si mai stiu si sa merg iar din cand in cand but it's been known to happen gandesc chestii care macar provoaca rasete. Individuatie prin respiratie si contemplare si gandire.

Sa faci pe cineva sa rada e ceva fabulos. Sau macar sa zambeasca. Uite, asta mi-ar placea sa fac: sa fac oamenii sa rada. Sau macar sa zambeasca.

Saturday, April 5, 2008

Fragment de demult despre iluzia optica a apropierii

Statea aplecat peste laptop si juca snooker pe net cu un tip care scria execrabil in engleza. Cu un genunchi in pat intr-o stare de semi-echilibru, profitam de neatentie si ma uitam in jur. Mi-am dat seama cu groaza ca imi suna gandurile ca maica-mea: ia uite, praf de-un deget (la maica-mea, praful se masoara in inexistent sau de un deget. Nu exista cale de mijloc.) pe mobila, lucruri aruncate peste tot, ce cauta un nasture langa o foarfeca inutilizabila langa o punga goala langa trei pachete diferite de tigari.

Ia uite, praf peste tot, urme, resturi, cearsafuri botite si lasate asa, perna care miroase a lipsa acuta de aer si a sebum, o talpa pe tavan, un ceeee? Un rest de sapun sub pat... Si maldarul ala de haine, omg-omg, TREBUIE sa nu mai fie acolo.

Si m-am oprit si mi-am spus nu mai fii asa control-freak, parca ai fi tanta.

M-am ridicat, am luat Raymond Queneau "Suntem intotdeauna prea buni cu femeile" din raft si m-am lipit cu spatele de spatele lui. Era mare, chestie care ma fascina peste poate, si cald. S-a intors, mi-a povestit cum a ajuns cartea aia la el, am ras, eu zgomotos ca de obicei. Pai daca era fun? Cica i-o luase maica-sii si asta i-a dat o palma, mai in gluma mai in serios.

Trebuie sa fie teribil sa fii mama unui barbat atat de mare si macar aparent puternic. Oare mamele nu simt atractie fata de fiii lor? Alea care au creat niste specimene aratoase. Ca specimenul de spatele caruia stateam eu lipita si care era atat de cald si parea fascinat de existenta-mi. Iar eu de a lui. Eram even din punctul asta de vedere: specii diferite, fascinate reciproc.

Chestia e ca tot haosul disparuse prin lipire.

E usor sa-ti dai seama, ca adult, daca exista potentialul de a construi ceva cu un alt adult consimtitor de sex opus sau, dupa gusturi, acelasi. Ne luam, fiecare dintre noi, lumea cu noi. Asa, ca melcii. In jurul nostru se vede cum suntem.

Cand ai depasit bariera sociala a unui om, daca iti place ce vezi si te-ai apropia si mai mult, si mai mult, daca ai tot sta si nu te-ai mai duce, daca te simti perfect in largul tau si nu ai gasi niciun alt loc in care sa-ti doresti sa fii in acea clipa, se cheama ca exista potential. You two merge.

Ca poti ignora sau distruge rational potentialul, e altceva. Faza e ca potentialul se simte si il vezi: in jurul adultului consimtitor. Add that to chemistry si ai obtinut deja mult. Foarte mult.

Ziceam ca haosul care era viata lui disparuse prin lipire. Brusc, nu mai era barbatul neglijent, care traia in niste conditii pe care printesa aseptica din mine nu le putea tolera. Era doar un barbat mare si cald si care ma fascina. Cum de un om asa mare ma apuca cu o mana tremurata de emotie, cum de se mai apleaca vreo patruzeci de centimetri sa ma sarute pe mine, toate astea erau acum realitatea. Care praf??? Care cearsafuri botite???

Cand stam aproape de cineva, nu mai vedem clar. Vedem doar piese din puzzle-ul mult mai mare care e acea fiinta. Nimic nu e doar bucati. De aia se si recomanda cupurilor care fac terapie sa se priveasca de la departare, din celalalt capat al incaperii. Sau sa-si dea intalnire in oras: sa se vada in intregime, mai clar si mai real. In cazul lor, pentru a se reindragosti.

In alte cazuri, pentru a evalua cu adevarat pe cineva, cu tot ce este. Detaliul microscopic inseala, blureaza realitatea.

Si acum ma intorc la faza cu felul in care transpunem in jurul nostru ce si cum suntem. Ei bine, in clipa in care m-am ridicat si am privit totul de sus, din postura "observatorului", am vazut. Urla incompatibilitatea si eu nu o auzeam pentru ca stateam prea aproape. Lumea barbatului mare si fascinant si emotionat de omuletul mic si cu breton zurliu si care radea mereu imi facea sila. Merge level- zero. But such delicious details...