Friday, March 28, 2008

Yann Martel "Viata lui Pi"


Ma gandesc ca marile carti au multe in comun cu usile super-performante: multe chei, multe posibilitati de a le descuia. Dupa capacitati, dupa chef, dupa pofte. La urma urmei, nu e nimic prea rau in a crede ca unii purcei stau la taclale si se bat prieteneste pe burta in timp ce joaca poker in casa stapanirii :)

"Viata lui Pi" este o poveste. O poveste despre povesti. O poveste care face paginile sa zboare singure. Nu, nu se fac avioane (stiu un ice-breaker de training cu avioane.... fa-bu-los!). Zboara de bine scrise ce sunt. Si oricum, "Viata lui Pi" e cu barci, nu cu avioane.

Iar Pi, apropo, nu are nicio treaba cu matematica. Pi e un baiat dintr-o familie indiana mai funky. L-a botezat un unchi de-al lui cu numele piscinei lui preferate din Paris: Piscine Molitor. Dupa ce toata copilaria a fost tinta ironiilor colegilor, care faceau misto de el spunandu-i "Pissing", s-a gandit sa-si ia, singur, un nou nume: Pi.

Familia lui Pi are o gradina zoologica iar copilaria lui se desfasoara domol, sub privirile ingaduitoare ale antilopelor, focilor si... hai sa zicem cimpanzeilor. La un moment dat capul familiei ia hotararea de a se muta cu... tigru si hipopotam??? in Canada, miscare desteapta care presupune mutarea intregii menajerii de pe un continent pe altul. Pe vapor.

Care vapor se cam scufunda, lasandu-l pe Pi unicul supravietuitor. Cel putin asa credea el pana s=a trezit in barca de salvare cu o zebra, o hiena, o lady-urangutan si o asta.... un tigru :) Urmeaza punerea in aplicare a legilor lanturilor trofice, pana cand Pi ramane singur in barca cu Richard Parker, un tigru bengalez care "semana cu o pisica tarcata, mare, grasa, domestica, in greutate de 250 kilograme."

Miau, carevasazica.
Ce urmeaza e, cum te si asteptai date fiind ingredientele, foarte captivant.

Cum se termina insa... E o cheie pe care e si pacat sa o povestesti. Cum o imagine face mai mult ca o mie (suta?) de cuvinte, un citat cutremura si reveleaza mai mult, mult mai mult decat as putea povesti eu:

"-Noi nu credem ca ati avut un tigru in barca. (...)
- Daca va impiedicati de lucruri pe care nu puteti sa le credeti, pentru ce sa mai traiti? Dragostea nu e greu de crezut?
- Domnule Patel...
- Nu ma luati cu politetea! Dragostea e greu de crezut, intrebati orice indragostit. Viata e greu de crezut, intrebati orice om de stiinta. Dumnezeu e greu de crezut, intrebati orice credincios. Care e probema voastra cu ceva greu de crezut?
-Suntem doar rationali.
-Si eu. Mi-am folosit ratiunea tot timpul. Ratiunea e buna ca sa obtii hrana, imbracaminte si adapost. Ratiunea e cea mai buna cutie de unelte. Nimic nu intrece ratiunea ca sa te feresti de tigri. Dar daca esti prea rational risti sa arunci tot universul cu apa din scaldatoare."

"Nu e orice istorisire deja o inventie? Nu e privirea asupra lumii deja o inventie? (...)
Lumea nu e doar asa cum este. E diferita in functie de intelegerea noastra, nu-i asa? Si ca sa intelegem ceva trebuie sa adaugam ceva, nu-i asa?

Nu asta face viata o poveste?"

De tinut minte: ratiunea, cea mai buna cutie de U-NEL-TE.

De gandit si de citit. Probabil inca o poveste pentru copii si oameni mari-mici.

(foto de pe humanitas)

Thursday, March 27, 2008

Analiza unei semi-injuraturi

Daca ar fi sa respect o eticheta de baza in comunicare, nu ar trebui sa scriu acest post. E vorba de eticheta aia care spune sa nu pui in scris ceea ce nu ai putea spune cuiva in fata, cu voce tare, asumat.

Dar nu o respect.

Am auzit acum vreo doua saptamani o expresie cu multa carnitza. Mi-a atras atentia din doua motive: savoare si imposibilitatea mea de a pronunta cuvintele componente ale unei injuraturi.

E vorba despre o expresie care condenseaza milenii de existenta in spatiul carpato-danubiano-pontic. O expresie care inglobeaza toata absenta rigiditatii de care e capabil un locuitor de vale-deal-vale. Zice asa: "fiecare cu aia a ma-sii".

Si ma gandesc cat de flexibil ideatic si teleologic poate fi elementul central al expresiei incat sa cuprinda doua valente atat de distantate intre ele. Pe de o parte ideea de libertate, de ne-amestec, de indiferenta binevoitoare. De cealalta parte, recuzarea ontologica a individului din expresia... usor invecinata despre care vorbeste Alexandru Paleologu in "Glosa folclorica":

"Demna de elogiu e insa injuratura noastra principala sau, daca pot zice, de baza, cea mai simpla si absoluta: respingerea preopinentului la starea prenatala, poate chiar pregerminativa."

"Fiecare cu aia a ma-sii" e o expresie metafizica si meta-fizica scurta si puternica, are tot potentialul de soc necesar unei injuraturi. E simpla si taioasa. Satisface eficient frustrarea de a nu putea dovedi ca ai dreptate. Incheie rapid o situatie de schimb de idei de pe pozitii diferite.

Ca si sora sa intr-ale fiziologiei feminine, claseaza rapid si categoric diferendul. E o pozitie radicala, o modalitate demna de a fi de acord ca nu sunteti de acord: eu cu aia a mamei mele, tu cu aia a mamei tale.

Wednesday, March 26, 2008

Nick Hornby- "Totul despre baieti"


Genial mi se pare Nick Hornby. Amuzant si actual, scrie atat de natural si de bine curgator incat vezi in fata ochilor actiunea. Dovada ca tot ce a scris s-a si ecranizat.

Si in “Totul despre baieti” Hornby reia personajul sau leit-motiv: loser-ul. Trecut de 30 de ani, se freaca la ochi nedumerit: “Uhmmm, si unde, mai exact, mi s-a dus viata? Si mai ales cand... ”. Iar cand termina cu intrebatul ridica din umeri si merge mai departe. Pe loser-ul asta il cheama Will Freeman si tocmai a descoperit relatia ideala: cu mame singure. Ai si parte de si nici nu te doare capul. Asa ca isi inventeaza un copilas de vreo doi ani si incepe sa mearga la intalniri ale parintilor singuri. 


Partea foarte tare incepe cand Will il cunoaste pe baietelul Marcus si pe mama acestuia, o hippioata depresiva cu ganduri sinucigase. Amandoi din cu totul alt film. De fapt, de pe alta planeta. Atat de din alt film incat Marcus habar n-avea cine-i ala Kurt Cobain. Doooh... pana si mama stie cine-i Kurt Cobain. Marcus credea ca e vorba de un fotbalist de la Man United, Kirk O’Bane. Nu am vazut ecranizarea, insa sunt convinsa ca faza asta pur si simplu doare. De ras.
 

“Se uita la tricou. Cu totii trebuia sa poarte tricouri cu sigla scolii dar al lui Ellie infatisa un tip cu parul latos si cu un inceput de barba. Avea ochii mari si semana un picut cu Isus, dar era mai modern si decolorat la par.
- Cine e? intreba el politicos
- Trebuie sa stii.
- Aaaa... A, da.
- Ia zi, cine e?
- Aaaa, am uitat.
- Nici n-ai stiut.
- Nu.
- E incredibil. E ca si cum n-ai sti numele primului ministru sau ceva de genul asta.
- Da.
Marcus scoase un mic hohot de ras, pentru a arata ca macar stia cat de prost era, chiar daca altceva nu stia.
- Ia spune, cine e?
- Kirk O’ Bane (asta aude el :)
)
- A, da.
N-auzise in viata lui de Kirk O’Bane, dupa cum nu auzise de atatia altii.
- Cu ce se ocupa?
- Joaca la Manchester United.
Marcus se mai uita o data la poza de pe tricou, chiar daca asta insemna ca se holba la tatele lui Ellie. Spera ca ea sa inteleaga ca nu-l interesau tatele ei ci doar poza.
- Da?
Arata mai curand a cantaret decat a fotbalist. Fotbalistii nu erau tristi de obicei iar omul asta parea trist. In orice caz, nu si-ar fi inchipuit ca Ellie era genul de persoana careia ii placea fotbalul.
- Da. A dat cinci goluri pentru ei sambata trecuta.
- Maiculita, facu Marcus.”

Yep, atat de din alt film :) . Bonus, uneori il apuca sa cante din senin. Dar asta e dragut.
 
Will si Marcus se imprietenesc si se invata reciproc diverse chestii: Marcus il invata pe Will sa vada aspecte din viata de care nici habar n-avea si sa se simta bine cu ceea ce este, fara sa se mai... infloreasca iar Will il invata pe Marcus sa fie mai din filmul din care e toata lumea. Among others:
 
“Dadu peste Ellie in recreatie, langa distribuitorul automat. Isi purta tricoul cu Kurt Cobain si statea cu o prietena de la ea din clasa.
- Kurt Cobain nu joaca la Manchester United, ii spuse el.
Fata de la ea din clasa izbucni intr-un ras isteric.
- Hai fugi! facu Ellie, simuland stupefactia. L-au dat afara ?
Marcus avu un moment de confuzie- poate ca Ellie chiar credea ca era fotbalist ? Dar apoi pricepu ca facea una din poantele alea de care el nu se prindea niciodata.”
 
Mi-a placut foaaarte tare umorul: fin, British, cu understatements gramada. My kinda :)
 
“Marcus si-ar fi dorit ca doamna Morrison sa se grabeasca. Desi era dispus sa creada ca Ellie nu facuse nimic rau, intelegea de ce unii oameni ar putea crede ca facuse.”
 
“Daca te indragostesti de cineva care e frumos, inteligent si tot restul, atunci, simtindu-te ca un dobitoc insignifiant te pui intr-un oarecare dezavantaj.
 
“Marcus nu intelegea cum puteai sa ameninti pe cineva cu moartea din greseala, dar nu vru sa faca mare caz de asta.”
 
Mi-au mai placut si tehnoredactarea (impecabila!) si traducerea geniala (Andrei Gorzo, chapeau!). Compenseaza pentru coperta pe care a desenat-o parca o haita de cimpanzei beti, jucandu-se cu bananele stricate.
 
Si m-au incantat  scenele adorabile in care Marcus se indragosteste de Ellie si Will de Rachel si fac schimb de experienta. Mi s-au parut... cum sa zic... adorabile :)
 
“Vreau sa fiu cu ea mai mult. Vreau sa fiu cu ea tot timpul, nu doar cand dau peste ea. Si vreau sa scap de Zoe, desi e simpatica, pentru ca o vreau pe Ellie numai pentru mine.”- the mine-mine-mine instinct
 
“- Vezi tu, cred ca o sa-i fie greu lui Ellie sa se gandeasca la tine ca la prietenul ei, daca de cate ori isi cumpara o ciocolata Mars cineva iti fura ochelarii si ea trebuie sa se transforme in Jean Claude Van Damme.
- Cine e Jean Claude Van Damme?
- Nu conteaza. Intelegi unde vreau sa ajung ?
- Si atunci ce ar trebui sa fac ? Sa iau lectii de karate ?
- Spun doar ca s-ar putea sa nu fie genul de relatie pe care il vrei.
Asta seamana mai curand a animalutul si stapanul decat a prietenul si prietena.
- Nu conteaza, spuse Marcus vesel.
- Nu te supara sa fii tratat ca un... ca un hamster?  
- Nu. Normal ca nu. As fi multumit. Nu vreau decat sa fiu cu ea.
Will nu avea intentia de a adopta modelul Ellie/Marcus/hamster cu Rachel si, cu toate ca recunostea simplitatea si decenta dorintei lui Marcus, propria lui dorinta nu era nici simpla nici, la drept vorbind, decenta, dar asta nu-l impiedica sa mearga mai departe. “
 
Poate pentru impactul personal pe care l-a avut “High Fidelity” mi se pare ca e mai buna decat “Totul despre baieti”. Pentru ca de amuzante, sunt la fel de. Si se citesc la fel de usor si la fel de entuziasmat. Mie mi-a luat “Totul despre baieti” vreo doua ore. 

Ca tematica, “Totul despre baieti” e mult mai densa: sunt  relatii si cresteri reciproce, nelinisti metafizice si clipe de revelatie. Cat despre umorul britanic.... numai de bine .

(am luat poza de pe site-ul unei librarii online )

Si ii place verdeata

Piesa de teatru intr-un singur act, si ala scurt dar amuzant.

Act 1

(o camera nu prea luminata. Niciu sta la calculator cu o fata ganditoare. Danelul, adica eu, sta in pat si scrie ceva pe Freddie.)

Niciu: -Uooooffff, nu ma puneti sa motivez ca nu stiu sa motivez, daca nu stiu... Ia uite, ma intreaba de ce vreau sa particip la curatenia din Gradina Botanica... Ce scriu? (se simte disperarea din vocea ei...)
Danelul: - Pai gandeste-te. De ce vrei sa participi?
Niciu: -Pentru ca vreau sa fac o fapta buna. Da' cum sa scriu asa? Nu stiu ce sa scriu..... De ce? Nu stiu. De-aia!
Danelul: -Atunci scrie chiar asa: vreau sa fac o fapta buna. Nu e interviu, sa stii...
Niciu: (ingenua) -Pai.... si daca nu ma mai aleg ca scriu prostii??
Danelul: (slightly annoyed ) -Scrie domn'e ca vrei sa faci o fapta buna!

(tacere si zgomot de taste)

Niciu: -Gata, am scris... (o cam apasa ceva...)
Danelul: -Cum ai zis?
Niciu: (cu juma' de gura) -Am zis ca vreau sa fac o fapta buna si imi place verdeata... (wide grin)

(hohote de ras care nu se mai opresc, ba chiar au o panta ascendenta. Niciu priveste siderata, cu ochi umezi si fata de "it wasn't me")

Niciu: -De ce razi??????!??? Am scris prostiiiiiiiiiiiiiiiii........
Danelul: (dupa ce isi revine) -Pai daca-ti place verdeata ia-ti tanti o salata, neste leustean... Loboda! Hihihihihihihi!

(cade cortina -rosie, din pacate- peste hohotele de ras)

Tuesday, March 25, 2008

Ne impiedicam in principii

"Priviti intotdeauna binele si nu raul. Daca un om are zece calitati si un singur defect, luati-i in seama calitatile si uitati defectul, iar daca un om are zece defecte si o singura calitate, tineti seama numai de aceasta si uitati-le pe cele zece."

Baha'u'llah, fondatorul religiei monoteiste Baha'i. (poti sa citesti mult mai multe despre religia Baha'i aici.)


Cred ca ne impiedicam mult prea des in principii si in rigiditate. Principiile, in rigiditatea lor nu sunt terenul. Sunt doar harta. Sunt doar un schelet, un indicator. Nu realitatea, nu drumul. Caram ca fraierii dupa noi carja care ne ajuta cand schiopatam...

Cand esti inflexibil dar plin de tine si de principialitatea ta (vezi bine, tu ai principii, esti special, nu ca turma, care n-are cu ce, ba!) pierzi. Pierzi de langa tine oameni care ti-au placut tocmai pentru ca sunt Oameni. Adica gresesc si calca stramb uneori. Si ii pierzi pentru ca au un defect. Un defect. Ei pleaca de langa tine, cu tot cu alea noua calitati.

Cand te trezesti ca-ti pare rau de mori, ce faci?

Uite, eu ridic mana, fac mea culpa si recunosc: ma apuca inflexibilitatea in cele mai nepotrivite momente. Si pentru asta sunt o mare fraiera. Si cand o sa ma fac mare o sa-mi cer iertare de prostie.

Happy Birthday!


Happy Birthday, Sir! :P

Monday, March 24, 2008

Cand se opreste lumea in loc

Nu ne simtim cu adevarat unici decat atunci cand sta lumea in loc pentru noi. Cand se opreste totul ca sa vedem noi mai bine, ca sa tinem minte. Embed, save as, play, re-play, smile for no reason...

Cand e sase intr-o dupa-amiaza de primavara, undeva deasupra orasului si cand e liniste la stop, inainte sa se faca verde. E magic, asa ca salvezi. Poti sa derulezi si astazi filmul "Si atunci lumea a stat in loc pentru mine". Razele de soare piezise iti treceau prin bretonul nou. Te-ai vazut in ochelarii lui, aveai o aura. Muritorii ii mai spun si fericire. Asta pentru ca e rara pentru ei. Trist, trist... Te minunai de fiecare data cand va lipeati unul de altul, ce mare e, ia uite, ii ajungi pana la inima :) Pe-asta el a zis-o primul, asa ca era safe to use.

Cand e vara si mananci afine cu lingura pe o patura in I.O.R. Look, a red bug. Nu ai priceput niciodata de ce-l fascineaza insectele colorate, dar daca-i plac omului... Se insereaza incet, ridici picioarele in sus si unghiile iti devin rosietice. El rade si scoate limba, albastra, of course. Si tu il faci chow-chow. Si razi si tu: si tu ai limba albastra, dar el nu mai are ce sa te faca. De-aia s-a inventat copyright-ul si dreptul inalienabil al printeselor de a avea dreptate mereu si de a nu fi contrazise decat in situatii exceptionale. Se incadreaza la situatii exceptionale saruturile bosumflate: priceless :)

Cand agonizezi in tacere si sub un zambet larg atunci cand iti dai seama ca te-ai indragostit de cea mai nepotrivita persoana din lume. Asta pentru ca potrivita sta la stanga lui, pe aceeasi banca si iti trimite energie negativa din belsug si tu esti atat de socata de revelatie incat nu te prinzi decat cand ii vezi mana (ei, potrivitei) facand semnul "mine-mine-mine" pe coapsa (chiar misto, dealtfel, not to mention other body parts) lui (nepotrivitului, adicatelea). Si incepi sa te deplasezi milimetric si incet spre marginea bancii. Numeri frunze, numeri ridurile de pe scoarta copacului din fata, iti numeri pulsul, cam mare, il inmultesti cu patru. Si zambesti. Ar fi cam aiurea sa incepi sa plangi acum, nu? Hai, mai numara ceva si in niciun caz de cate ori v-ati intalnit. Miroase a caldura si a caramel si a lamaia cu miere din parfumul tau. Ei rad pe rand, din cand in cand. Tu mereu, desi nu ai de ce. Baby did a bad bad thing...

Cand a murit. Cand nu-ti venea sa plangi prea tare. Poate doar pentru ca tu oricum plangi destul de usor, mai ales cand ii vezi pe altii plangand. Bebelusii si imitatia motorie. Nu ai apucat sa-ti stergi de lac decat unghiile de la dreapta. Te uiti la mainile tale, nu mai auzi nimic si te apropii de sicriu. Si cand o atingi, e rece. Rece ca un nas iarna. Cry me a river. Intelegi abia atunci ca e moarta si plangi de rupi: pentru ca la vara nu o sa mai fie si pentru ca stii ca nu o sa uiti clipa asta. Moartea e, mai presus de toate, rece.

Cand erai mica si te bagai printre cearsafurile abia spalate si intinse pe balcon. Repede, sa nu vina si o urecheala dupa placere. Umezeala racoroasa si parfumata a curat iti facea pielea de gaina si atunci iti lipeai obrajii de ea si se oprea lumea.

Sunet care iti pulseaza in venele de sub ureche. Miroase bine de la tipul care se tot agita in fata ta. Las-o bai mai moale, ca nu-l vad deloc pe Klaus. Te pierzi si inchizi ochii. Ca sa tii minte mai bine. Stii ca e langa tine. Ii vezi bratul venit din spate ca sa te protejeze de grupul extaziat de japonezuti. Japonezuti la Scorpions, now that's fun. Nu stie daca te-ai gandit la azi de dimineata sau nu. Tu stii, te-ai gandit. Primul. A moment that I won't forget.

Voci amestecate de la mesele vecine. Mai bei putina ciocolata. Ursulet gri. Ca de obicei, te dor obrajii cand stati unul langa altul. Cat de zen cu tine, cat de potrivit poate fi un om ca sa zambesti fara incetare langa el? Te joci si-i soptesti ceva. Oare el se joaca? Pentru ca se apropie si-ti raspunde la fel: in soapta, la ureche. Luminite colorate, ca in Ratatouille. Se opreste lumea atat de mult incat... ii faci tu putin vant jucandu-te ca o toanta cu perdeluta. Ce, doar n-o sa-i spun ca mi-a oprit lumea! Normal ca n-o sa-i spui. Tu stii sa nu spui si o faci cu o gratie rar intalnita.
It gave me chills from head to toe/ what a glorious night!

Sau atunci cand ti-ai inghitit bancul cu v-ati ascunselea la somalezi :) Cu somalezul care se ascunde dupa o coada de matura si cand il vede celalalt, ala care numara, protesteaza: " nu e coreeeect, m-au impins!!"

Sa ti se opreasca lumea in loc la fel de des ca mie!

Sunday, March 23, 2008

Curatenia de primavara din Gradina Botanica

Sambata 29 martie, adica intr-o saptamana. Al treilea an in care se face curat in Gradina Botanica din urbea Bucuresti.

Cum: te inscrii pe teamwork.org.ro cat mai repede, adica pana pe 26 (asta e miercuri).

Hai! E fun!

Studiu asupra organizarii echipelor de draci

Imi place ordinea.

Asez hainele pe culori si daca arunc lucruri cat colo intr-un elan creator si revolutionar, asta e doar ceea ce am spus: un elan, nu o conduita. Daca am de pus intr-un dosar mai multe documente, voi scotoci dupa agrafe de birou de aceeasi culoare. Invariabil. La fel, cand sunt confruntata cu ceva nou trebuie sa vad structura interna, scheletul pe care s-a organizat totul.

Am nevoie de claritate. Ceata imi place mai putin si fac tot pentru a iesi din ea. Cu mare consum de energie.

Da, ca si tie, imi plac clasificarile. Etichetez. Ca sa inteleg mai bine si pentru ca asta e structura mea intelectuala: de la exterior la interior, incet si treptat. Stiu, si tu la fel. Suntem atat de average... atat de average. Doar iluzia orgolioasa a unicitatii ne mai salveaza. Si eu, ca si tine, un omulet unic intr-o lume plina de miliarde de omuleti unici. I'd be damned...

Sa luam urmatoarea problema: se da un patrat. Mare, incapator. Se mai dau doua linii care se intersecteaza (niciodata din intamplare, ca dealtfel toate intersectiile) astfel incat obtinem patru patrate mai mici. Patru categorii, patru tipuri.

Fascinante numerele astea: 3, 4, 7, 8, 10. Desi, daca ai facut un sistem din zece tipuri mai bine te apuci de cusut goblenuri.

Nu-i asa ca si pe tine te apuca toti dracii, pardon my French, cand tu nu incapi confortabil in nicio categorie si atat?

De unde se vede ca omuletii astia care nu au loc, ca noi, au contribuit la optimizarea echipelor de interventie alcatuite din draci. Asta pentru ca e nevoie de o buna organizare in expresia "a te lua toti dracii". De ce? Pai, pentru ca toti cei care te iau trebuie sa te duca intr-un singur loc. The base camp. Nu mai multe, nu si acolo dar si aici, parca....

Sa facem ordine, dara!

Friday, March 21, 2008

Pentru ca e cu oameni

Viata e tare misto.

Exista inghetata, exista rasaritul de soare, exista caldura pe care o simti pe umeri in mai. Sa bei apa cand iti e foarte sete e una dintre chestiile care fac din viata asta una misto. Sa dai cuiva o carte de viata schimbatoare. Sa te recunoasca un caine caruia ii mai duci din cand in cand de mancare si sa vina inspre tine dand din coada.

Si mai ales e populata. Exista oamenii. Fabuloasa creatie, omul. Singura chestie de pe lume perfecta exact asa cum e. Unul iti e de ajuns pe o insula pustie. Imposibil sa te plictisesti.

Cate lumi! O lume intreaga in fiecare. Si nu e adevarat ca vedem lumea cu ochii. Privim ochii ca sa vedem lumea fiecaruia. Ochii sprintari si albastri ai doamnei de azi de dimineata, din metrou. I-am vazut povestea: era cu multa dragoste, altfel nu i-ar fi zambit ochii asaaa, de capul lor. Ea citea serioasa, notand din cand in cand cate ceva, o reteta de chec cu fructe confiate si whisky.

Tare drag mi-a fost de ea. Imi venea sa-i spun sa nu se mai chinuie, am facut si eu checul ala and it sucked. L-am imbatat o saptamana intreaga cu whisky si cand l-am taiat s-au ridicat din el niste aburi care ar fi dezinfectat un spital intreg. Aflat in carantina.

Adorabili cand incearca sa-si gaseasca cuvintele. Sa explice cat mai bine. De-aia am o idiosincrazie legata de oamenii foarte coerenti, care ar vorbi ore in sir: sunt prea premeditati, ii vad exersand in fata oglinzii, ii vad livrand aceleasi bancuri si aceleasi raspunsuri tuturor, ii vad apasand butoane, ii vad dezgolindu-i pe ceilalti de unicitate. Mi-e si ciuda uneori ca ii admir. Le admir determinarea. Pe cand cei care slefuiesc cuvinte pe moment, ti le ofera asa imperfecte, stii ca ti-au dat cuvintele alea doar tie.

Cand povestesc. Unii mai plat, altii chicotind fara oprire, altii cu ochii semi-deschisi, retraind. Agitati, dau din maini de parca sensul ar zbura pe langa ei si ar incerca sa-l prinda. Dispera ca nu pot captura tot ce le trece prin minte. Te privesc atent, sa ghiceasca ce crezi. Le mai scapa cate o cacofonie si o acopera cu o gluma. Mi se face drag.

Fete de 15 ani in metrou care spioneaza tipii care le plac in reflectia din geamul din fata lor. Privesc cu coada ochiului si isi mai scutura din cand in cand parul. Iau posturi ganditoare in aparenta si cu atentia incordata in esenta.

Oamenii cand sunt stingheriti. Nu e niciun zid, insa ei il simt. Privesc in stanga, apoi in dreapta, isi trec mana prin par, mai scot o data telefonul din buzunar, cauta pentru a zecea oara ceva in geanta. Au de toate in geanta, mai putin "ceva". Astia imi sunt cei mai dragi. I-as lua in brate si le-as spune ca sunt prosti dar a-do-ra-bili.

Cand vor sa spuna ceva si nu se pot decide daca nu spun pentru ca nu pot sau pentru ca nu vor. Sau amandoua? Cand vor sa faca ceva si trag de ei cu toate puterile sa nu faca.

Imi aduc aminte de primul meu succes asupra mea: la frizerie, calare pe un elefant maro, din vinilin. Aveam vreo patru ani. Infasurata intr-un fel de sort alb care ma cam imobiliza. Si ce-mi mai venea sa ma scarpin! Intai pe nas, apoi dupa ureche. Fire mici-mici de par. Isi bateau joc de mine si ma gadilau. Am strans din dinti si am rezistat. Am inchis ochii si se mai auzea doar foarfeca pe langa urechi si bazaitul masinilor de tuns din salonul alaturat, pentru barbati. M-am gandit la un catel schiop, dintr-o poezie de Elena Farago. "Eu am numai trei picioare /si ma cheama cutu schiop." Il ologisera niste copii rai aruncand cu pietre dupa el. Mancarimile mele mi s-au parut adieri de briza, prin comparatie. Oare principiul comparatiei in advertising asa a fost descoperit?

Cand ii doare si cand plang de dor. E bine sa plangi de dor. Parca ti-e putin mai bine.

Cand sunt rai, monstruosi. Si iti dai seama cat de mult ar avea nevoie sa-i mangai, de fapt. Si cand inca te mai crezi o zana si chiar o faci. Si abia se abtin sa nu planga. Thanks god for glasses, macar se vede mai putin clar.

Cand se chinuie degeaba sa se imbrace, sa se acopere. Sa se asorteze la diverse chestii: la starea de spirit, la cum se imbraca iuuuubiiii, la catel, la purcel, la presiunea atmosferica, la pantofi si la cercei.

Cand nu-si dau seama ca de fapt umbla goi. Mereu goi pentru cine VEDE.

Thursday, March 20, 2008

Wednesday, March 19, 2008

Tablou cu magneti

Cu ochisorii astia doi (vezi foto profil) am vazut ceva adorabil in fata monstruoaselor cladiri de birouri de la Aviatorilor.

Sase seara, ies toti zelosii de la muncile muncitoare. O tanti zeloasa si foarte cocheta dealtfel, imbracata office dar visiniu + caramel = me likey iese pe usa rotativa cu o viteza ce tindea cel putin spre Formula 2 si se zburataceste cu un zambet cat toata fata spre un tip la patru... dreads-uri. Si la baggy pants si la o minunatie de Canon. Likey si pe asta. Si apoi se pupa. Asaaaa, mult.

Si uite asa am aflat ce au in comun oamenii si magnetii :)

Tuesday, March 18, 2008

Habemus papa

Niciu dupa ce am mancat cu spor gnocchi cu un sos inovator si a mai ramas o gramada: "Mai habemus papa." :)

Sunday, March 16, 2008

Un schelet intr-un bar

Se duce la barman si-i cere: "Dati-mi si mie va rog o bere si un mop."

Shoo-shoo, bad karma...

Mi-e dor si ciuda...


...de mine de dinainte.

Sunt unii oameni atat de... ne-ca mine care se jura pe mustata si barba lor ca nimeni nu are putere asupra ta decat tu insuti. E clar, daca asta e adevarat atunci ei nu au dat peste doua specimene tare ticalosite, monstrul flower-power de mai care vaneaza printese recent trezite din somn deci ametite si monstrul calculat de toamna, care isi ascute unghiile pe fraierele care cred ca merge cu psihologia inversa, cu "ne expunem vulnerabilitatea si pentru ca oamenii sunt inerent buni si vor sa doarma bine noaptea nu ne vor rani".

Mi-e dor de mine care suferea ca un caine ca o tanti, mama unui domn important, nu spunem cine, n-o placea si pace. Nu eram eu genul ei: genul ei se dadea cu negru de jur imprejurul ochilor, avea maxilare barbatesti si buze subtiri, gesturi studiate de "femeie". Cum sa se puna o fetita care sedea pe fotel cu genunchii la gura cu eleganta unui picior pus peste alt picior peste care trona o mana atarnanda a superioritate? Si care inca isi facea codite? Mi-e dor de mine care nu-mi declaram suferinta nici picata cu ceara in schimb atinsesem nebanuite culmi ale ironiei.

Mi-e dor de mine care avea doua sarbatori garantate pe luna.

Mi-e dor de mine care nu se temea de oameni. Ca animalutele de pe insula Galapagos. Pai daca nu vazusem oameni rai? Mi-e dor de mine care nu stia ca poti sa te gandesti la ceilalti ca la niste pioni: muti pionul la A2 la ora planificata, trece regina pe acolo exact in acelasi timp (The coincidence!! Would you imagine that????) si ne iese mutarea. Pionul: one-use. De cand cu productia chineza de pe vapoare, sahurile sunt ieftine si ne permitem.

Mi-e dor de mine care se dadea peste cap sa fie o gospodina mica si draguta :) Inca imi amintesc sentimentul ala cald cand omul pe care-l iubesti se imbraca dimineata cu camasa pe care ai calcat-o tu si ti-a fost drag sa faci asta. E chiar priceles. Si cu cata seriozitate alcatuiam listele saptamanale de cumparaturi! Cred ca eram simpatica in incrancenarea mea.

Mi-e dor de mine care construia planuri marete. Saptamana trecuta am trecut prin Carol si mi-am amintit ca abia cu un an si ceva in urma am fost sa vedem o casa prin zona aia. Cu cata energie ne apucasem de planuri! Aveam a doua zi doua texte gigantice de citit la cursul Alexandrei Ionescu si eu faceam pe mini-technicus si pe arhitectul viitorului intr-un caiet de mate inaugurat special pentru acea ocazie.

Mi-e dor de mine care nu era cinica si care se atasa imediat.

Mi-e dor de mine care nu lasa cuvinte nespuse. Si de-aia adormea imediat, fara sa repete a mia oara unui personaj real dar imaginat cuvinte pe care nu le-a spus la timpul potrivit.

Mi-e dor de mine care se agita toata cand venea a doua oara anul nou :) Numai noi aveam doi ani noi.

Mi-e dor de mine care avea energia sa se revolte si sa schimbe. Acum ma ascund ca impotentii in legea atractiei si in teorii imbecile cu energii si in "it was meant to". Pe atunci mi-as fi ras zgomotos de astfel de instrumente de oameni slabi, fricosi si ne-viteji. Vi-te sunt silabele cheie. Sau oi?

Mi-e dor de mine care ar fi dat un set de palme rasunatoare jucatorilor de sah cu pioni one-use. Macar de la durere sa li se inroseasca obrajii! Acum, din pacate, ma bazez pe constiinte si prefer sa uit faptul ca cine indrazneste sa strice oameni, sa se joace cu ei, isi poate manipula constiinta dupa bunul plac...

Mi-e dor de mine care nu fusese nedreptatita si nu i se zambise cinic si drept urmare credea ca se pot muta muntii din loc, eventual te duci la ei si ii rogi frumos domnule munte, imi faceti si mie o favoare va rog? Acum astept eroziunea factorilor climaterici :)

Mi-e dor si stau sa ma gandesc cum as putea combina ce eram cu ce am invatat.

Mi-e dor si mi-e ciuda, in acelasi timp. Ca se poate si asa.

Saturday, March 8, 2008

"Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor"


O carte foarte tare. Genul la care, dupa ce citesti, te gandesti ce bine ti-ar fi prins daca stiai de ea de mai dinainte. Amatorii de cuvinte mari i-ar spune life-changing iar mie imi plac cuvintele mari. Ce e foarte misto la cartea asta e ca poti taia din titlu "ale copiilor" si adapta la restul tipurilor de omuleti. De fapt, nu ai parcurge decat procesul invers: autorii au mai scris o carte despre limbajele iubirii pe care au adaptat-o apoi pentru copilasi.

Ca tot vorbeam de autori, ei sunt Gary Chapman si Ross Campbell. Iar cartea e aparuta la Curtea Veche in 2007, intr-o traducere (buna de data asta...) a Irinei Margareta Nistor.

Care-i treaba cu cartea asta si cum vine aia limbaj al iubirii? Pai aflam ca fiecare copil intelege iubirea (sau neiubirea) parintilor in felul sau. Exista cinci astfel de limbaje ale iubirii si pentru a obtine un copilas adorabil, fericit, iubit deci usor de educat (adica un adult adorabil, echilibrat, sanatos la cap si cu un viitor stralucitor) e bine sa-l iubesti pe limba lui.

Cele cinci limbaje sunt:
  • mangaierile fizice
  • cuvintele de incurajare
  • timpul acordat
  • darurile
  • serviciile
Acum o sa le iau pe rand.

Mangaierile: copiii care vorbesc preponderent acest limbaj al iubirii se simt iubiti cand sunt imbratisati, mangaiati, pupati, ciufuliti, cand te tavalesti cu ei pe jos, cand te joci de-a calul (cu varianta "de-a camila"...o adora pur si simplu!), cand ei miauna dimineata ca vor sa mai doaaarma si tu le faci un masaj ca sa-i ajuti sa se trezeasca. Fereste-te sa-i atingi si o sa ai niste copii tristi, care se simt ignorati si neiubiti.

Cuvintele de incurajare: adica sa-i lauzi, sa le spui ca sunt draguti si destepti, sa le spui ca ii iubesti, ca sunt cei mai. Ca tu stii ca ei pot. Sa le vorbesti. Si ei stiu ca ii iubesti si ca sunt importanti. Partea urata e ca datorita acestei sensibilitati aparte la cuvinte ii poti rani foarte usor daca iti pierzi cumpatul. Daca pe altii un cuvant aspru ii face sa planga si apoi le trece, acestor copilasi le cade cerul in cap...
(Asta e limbajul meu predominant de iubire. Astept laude, mentionez ca le poti lasa intr-un comentariu :) )

Timpul acordat: sa te joci cu ei, sa le citesti, sa stati de povesti, sa va plimbati sau pur si simplu sa faceti treaba prin casa impreuna. Copilasii astia se simt la fel de bine daca te ajuta sa stergi vasele sau vin cu tine la cumparaturi sau iti povestesc o ora intreaga ce au mai facut ei la gradi. Pentru ei trebuie sa-ti gasesti timp. Daca te lasi prins de treburi si-i pui mai jos pe lista de prioritati ei inteleg ca nu-ti pasa. Adica nu-i iubesti. Mai cunoastem si noi adulti care trebuie sa-si vada iubita zilnic altfel crapa...

Darurile: cand le iei ceva se bucura de nu mai pot. Fac dansul ploii si pentru o ciocolata. Daca ar avea coada, ar da din ea big time! Dar asa tipa, exclama, se mira si topaie, alearga. De incantare. Arata cadoul primit tuturor cunoscutilor si leaga conversatii in autobuz cu babutele curioase: abia asteapta sa se mai laude putin ca ii iubesti. Iar tu, tu te simti Superman / Wonderwoman, de parca le-ai fi dat luna de pe cer. Logica lor e "imi face daruri deci se gandeste la mine deci sunt important deci ma iubeste deci iupiiii!!"

Serviciile: acesti copilasi stiu ca ii iubesti cand ii ajuti. Le pui sandvisuri, le faci patul, le faci prajituri, ai grija de catelul de care s-au jurat pe luna si stele ca vor avea ei grija, le cureti rolele... Pentru ei asta inseamna iubire.
(asta e limbajul meu secundar :) O ador pe Niciu cand imi duce cartile la biblioteca!)
Problema cu acest limbaj e ca trebuie sa-l vorbesti chiar cu dragoste. E destul de epuizant si cel mai groaznic lucru din lume pe care-l poti face acestor copilasi e sa le reprosezi...

Cartea mai contine o sumedenie de sfaturi despre cum sa identifici corect limbajul de iubire al copilasului tau, cum sa repari greselile cauzate de faptul ca habar n-ai avut pana acum de limbajele iubirii si cum sa aplici toate astea daca esti parinte unic,

Pentru ca unul dintre autori este pastor, referintele religioase sunt destul de dese. Nu deranjeaza insa, ba chiar te fac sa te gandesti ca fara spiritualitate (of some sort) nu suntem decat niste mamifere care-si cresc puii. Puii nostri insa vor deveni oameni. Oameni veseli, fericiti, care vor avea multe de oferit si vor sti sa iubeasca la randul lor daca noi ii iubim pe limba lor.

(imaginea am luat-o de pe site-ul editurii Curtea Veche)

Friday, March 7, 2008

Pro(st) si contra

Nu. Chiar nu poti invinge pe cineva care lupta cu armele tale. Care iti stie toate vulnerabilitatile si toate butoanele. Iti cunoaste cu precizie forta de recul si de cate gloante ai nevoie. Stie ca daca tragi cu dreapta ai o marja de eroare de x%. Stie ca iti atingi tinta in general din greseala. Si ca apoi faci dansul ploii si uiti de lume. Si in acea clipa esti vulnerabil.

Nu poti invinge pe cineva care stie exact de cat timp ai nevoie sa te refaci dupa o durere. Pe cineva care stie teritoriul, nu harta.

Si-atunci de ce sa mai lupti? Cand stii ca nu poti invinge, pentru ca tu esti doar unul dintre cei cinci. Nu venerabilul. De ce sa nu te lasi invins? Cucerit? E in cedare o sclipire de orgoliu care naste teama in sufletul cuceritorului. Pentru ca da, si cuceritorul sufera de dureri de burta si se zgarie uneori in hartie. Ii e teama de teritoriul nou cucerit. Daca ar avea curaj, ar lua-o la fuga, s-ar retrage in vechiul teritoriu, ala pe care-l stie.

Uite-asa, sa lupti. De-aia. De afurisit ce esti. Chiar daca lupti contra ta.

Saturday, March 1, 2008

Cercuri

Mandala e o forma circulara. In culturile vechi orientale desemna cosmosul, rotunjimea si perfectiunea inerenta acestuia. Inelul e o mandala. Inelul de logodna sau verighetele simbolizeaza exact acest lucru: o uniune sau doar o promisiune al carei scop este regasirea implinirii. Completul.

Lumea este circulara. Intamplarile importante sunt circulare. Ai vazut ca sunt unii oameni pe care ii simti cu toata fiinta ta ca fiind importanti pentru tine. I-ai intalnit odata si stii ca ii vei mai intalni. Indiferent ce se intampla si cat timp trece, convingerea ta profunda si pe care nu o poti explica logic este ca tu si omul acela trebuie sa faceti ceva impreuna. Sa construiti ceva sau sa va construiti reciproc.

Putine lucruri importante ies perfecte de la prima incercare. Insa ele trebuie sa se intample. Nu, nu destin. Poate karma combinat cu suflet, cu ce ne dorim. Si uite-asa apar intersectiile de oameni. Oamenii de care te tot ciocnesti sunt oamenii importanti. Oamenii la care te gandesti si ti s-au imprimat in ganduri sunt oamenii importanti.

O sa-i mai vezi. O sa continui sa-i intalnesti pana veti inchide cercul vostru. Cercurile sunt cercuri pentru ca sunt inchise. Si pentru ca finalitatea lor este de a fi rotunde, complete, de a inchide o experienta. Sau o viata.

Un exemplu banal, patetic si care merge inapoi, opus cursului natural al vietii dar foarte clar sunt relatiile in&out. Se cearta, se despart si dupa o vreme se regasesc desi logica spune ca daca s-au despartit nu a fost in regula. Nimeni nu rupe o relatie din pur masochism. O rupe pentru ca se sufoca. Cand se regasesc, continua sa lucreze la teleologia cercului lor. Deseneaza impreuna un cerc cu creta, pe asfalt. Daca lucreaza in acelasi sens vor ramane amandoi inauntrul cercului.

Uneori se impaca pentru ca trebuie sa epuizeze niste simtiri. Inconstient, vor sa termine substanta celuilalt, sa nu le mai ramana nimic neexplorat. Abia atunci pot pleca.

Eu resping rational aceste cercuri. Mi se par cam vicioase. Iar in ceea ce priveste relatiile in&out, mi se par cea mai tarata forma de stagnare a propriei vieti. Cu gandul asta in minte am reusit sa trec, luptandu-ma zilnic cu mine, de o asemenea posibilitate. Am suferit de lipsa: lipsa de imbratisare, lipsa de soapta, lipsa de buza, lipsa de mangaiere. Si pentru ca refuz categoric astfel de relatii si prefer sa moara toti ursii polari din lume decat sa ma agat de un omulet-paleativ am facut un lucru la care ma pricep tare bine: am imaginat.

E simplu: sunt oameni care vor reveni in viata ta ca un refren. Accepta-i. Lasa-i sa intre. Terminati-va cercul. Asta se va intampla indiferent ca tu lasi lucrurile sa se intample sau nu. Minima rezistenta e sa le lasi. Sa nu transformi cercul tau intr-un sicriu in care sa se inghesuie fetusii morti ai intamplarilor tale.

Eu iau o pauza. O mandala pe care o sa o umplu cu mai mult timp si cu disponibilitate. Iar oamenii care simt in adancul lor ca noi trebuie sa ne terminam cercul vor veni. Daca trec de secretara.