Friday, February 29, 2008

Pe geam

Daca tastez mai apasat o sa cada Freddie de la geam. Breaking free. In sfarsit imi merge internetul pe Freddie :) Stiu sa repar garnituri, prize si internet. Si schimb becuri. Poti sa te si casatoresti cu mine la o adica. Unde mai pui ca nu beau bere... Functionez cu apa :)

In gradinita din fata e plin de pisici. Patru negre, doua whiskas si una rosie. The outlaw. Sta pe margine. Au facut claca de spalat. Spalat in grup. Cand eram eu mica, de aici de la geam nu se vedea deloc scara din fata. Era un nuc mare si care, paradoxal, facea nuci mici. La fel ca oamenii care par buni si dispar si te lasa sa te ineci intr-o mlastina de ganduri . Si aia care te reped si nu iti zambesc si cand te vad cu ochii tristi iti aduc o jucarie de ceramica si ti-o pun pe birou fara niciun cuvant.

Si mai erau trei braduti. I-au taiat intr-o noapte, pe furis. Se poate spune ca bradutii s-au prostituat: au fost pomi de craciun pentru doua saptamani si apoi gunoaie aruncate de la etaj. Insa pana sa ii taie erau tare frumosi iarna, ninsi si grupati. Si mai era un visin, din care Ana de la doi incerca sa pescuiasca visine printr-un procedeu inca nebrevetat: cu o punga de hartie legata cu o ata. Eu cu Niciu am izbucnit intr-un ras isteric si fara menajamente cand am vazut-o. Era increzatoare totusi. De trei ore incerca. Era genul care juca elasticul, normal ca habar n-avea pe ce lume traieste. Visinele nu se pescuiesc cu punga. Pur si simplu nu.

Primavara era plin de puf de la plopi. Imi place puful de plop. E insistent. Paradoxal, e si pufos. Go figure...

Si jucam fotbal pe terenul din spate. Si v-ati ascunselea si leapsa. De-aia adevarata. Cand nu mai iesea nimeni stateam si cate-o ora pe bara de batut covoare. Ma balanganeam fara rost si ma agatam cu picioarele de sus si-mi dadeam drumul la maini. Probabil ca de atunci sa fi ramas cu fixatia pentru banane, haha. Daca ma uit neatent, si acum mai vad bara. De fapt nu mai e acolo. Exista doar din cauza orelor mele. Imi miroseau mainile a rugina. Atunci fugeam pana la blocul cu zece etaje din fata. Aveau la subsol o teava cu un robinet. Ma spalam cu apa aia jegoasa si ma stergeam pe fundul pantalonilor, in fuga. Pentru ca iesea la bucatarie baba aia isterica de la parter si ameninta ca ne arunca cu laturi in cap.

De la geamul asta, ma vad cum aveam zece ani si alergam in nestire si abia cand era tarziu de tot ma induram sa ma duc acasa. Urcam scarile pana la patru in fuga. Faceam mult zgomot si mereu se plangea doamna Stanescu cand ii prindea pe-ai mei pe scara.

Exact asa asfintea soarele si atunci. Te pomenesti ca o fi acelasi soare ;)

Thursday, February 28, 2008

Ne-scriu

Sa scriu? Nu, azi nu. Vreau. Nu trebuie. Sa scriu, nu sa nu vreau. Sa vreau trebuie.

Ideea (da, am si o idee) e ca nu e bine sa spui tot. De exemplu, daca as avea ceva important si delicat de spus acum. Sau nu, nu eu: o prietena. Perfect. Sa zicem ca as avea o prietena care, sa zicem ca ar avea ceva important de spus. Acum. Pentru ca stie, ea, prietena, ca altadata nu ar mai spune. Are si ea motivele ei. Cum are si altii :)

De ce sa nu spuna? Pai, cica trebuie sa sleep over it. Sleep on top of it, under it, pe langa it. Numai sa sleep. Cand sleep nu poti sa spui. Ceea ce uneori e mai bine. Pentru prietena mea, evident.

E bolnava. Sufera de astm. Da, tot despre prietena mea vorbesc. Chiar sufera. Asta cand nu poate sa spuna se sufoca. O tampita. N-o barfesc, i-am spus si ei. Mi-am atarnat o oglinda de gat si i-am spus sa se uite, ca imaginile sunt mai catchy :)

Ia te uita! Ce mult scrii cand ne-scrii de fapt! Si cand ne-spui :) Hai sa ne- toate alea.

Ne-recunoastem.
Ne-multumim.
Ne-sarutam.
Ne-sarutam pe ceafa, unde incepe parul. Si ne-scoatem niciun sunet de placere.
Ne-citim.
Ne-scriem. Dar pe-asta am mai ne-spus-o o data.
Ne-privim.
Ne-impacam.
Ne-simtim. Eu ne-simtesc. Tu la fel, ne-simtitule :)
Ne-mancam.
Ne-existam.
Ne-mancam struguri.
Ne-plimbam.
Ne-salutam.
Ne-zambim. Cred ca asta ne-doare tare. Ne-ustura.
Ne-tanjim.
Ne-salivam.
Ne-regretam. Eu ne-regret pe noi ne. Tu ne pe tine?
Ne-imbratisam. Asta ne-doare si mai tare. Ne-imbratisare ne-tare ne-usuca.
Ne-plangem deloc-deloc. Ca suntem mari and big girls don't cry.
Ne-una-alta.

Hai, ia mai ne-du-te si ne-lasa-ma! Ai ne-inteles?

Wednesday, February 27, 2008

Sedinte

Initial credeam ca e doar unu. Eu. Cand am constientizat ca erau deja doi, era tarziu. Se instalasera comod si parea sa le placa. Ii inteleg: somn din belsug, rasfat, mancare ca pentru un mare combo gourmet-gourmand, multa grija, extaziere din nimicuri, multa culoare, cutremure periodice de entuziasm, mangaiere pe capshor. Nu-i condamn. Si eu as fi stat. Acum am cea mai mare echipa. Suntem vreo 5. Cu tot cu mine. Nu-mi arog vreun drept mai special. Nu sunt nici manager, nici omulet-alfa, nici sef de trib. Sunt doar mai mare. Eram aici cand nu era inca niciunul dintre ei.

Sa spunem ca am imprejmuit terenul. Imi spun V. De la Venerabilul. Nu ma deranjeaza, desi nu ma exprima in totalitate.

Atunci cand nu fac o harmalaie teribila contestand toate deciziile pe care le iau lucram bine impreuna. Intr-o zi i-am invatat despre cele sase palarii. Pentru ca, exceptand diferentele inerente, avem cu totii un ridicat grad de cochetarie si un simt estetic ce tine sa se faca remarcat, au prins si acceptat imediat ideea. Asa multi cum suntem, ne place unitatea. Cand gandurile noastre curg toate in aceeasi directie si nu ne mai risipim simtim o energie care ne face ochii sa straluceasca. Am devenit niste sedintomani de cand cu palariile astea...

Si atunci radem si ne minunam. Ne e bine impreuna. Nu ca am face planuri de viitor, dar cred ca asa o sa ramanem. 5.

Tuesday, February 26, 2008

Rontzaila

"Pofta buna, mai Rontzaila!"

Sa rezisti

Esti inerent egoist. Trimfurile mari sunt legate doar de tine. De tine pe dinauntru, de vocea cu care vorbesti atunci cand ai chef sa o asculti si nu o pui pe mute.

Sa rezisti lucrurilor carora e greu sa le rezisti e un triumf. Sa te apropii de ele. Sa stai foarte aproape. Aproape le atingi. Le simti cum respira. Si totusi tu stai langa ele si rezisti. La exterior esti impasibil. Statuie. Nu conteaza ca la interior fierbi de propria tiranie. Daca ceea ce nu are nume nu exista nici ceea ce nu se vede nu exista. Si tu esti rational. Continui sa rasufli regulat.

Cel mai mare triumf asta e. Sa controlezi monstrul ala care ar lua-o la fuga de nebun. Care si-ar desface parul si ar fugi ca sa simta mai mult si sa incerce mai mult.

Mai mult e rau. Sa simta in doze. Rationalitate. 5 mg azi, 5 mg maine, in fiecare zi. Nu 15 deodata. Excesul e inerent gresit.

Hai, bine, poate... Dar doar o data. Ca sa incerci.

Stii, iarta-ma ca-ti sfasii sistemul de iluzii. Nimic n-ai rezolvat pe calea cognitiva, pe calea lui "a sti si gustul asta". Cognitivul are o problema: memoria. Ti se imprima, ramane. Senzitivul pare o cale mai buna. Exorcizare prin scufundare. Sa simti mai mult si sa rationezi mai putin. Sa nu mai apesi pe frana ratiunii. Haide!

.... stii ce-i ciudat si te mai face si sa razi? Cercul, forma rotunda. Nici cognitiv nici senzitiv nu esti liber. Esti fie sclavul vointei tale fie sclavul dorintei de altceva.

Stii bancul cu emo-kids-ii si colturile?

Monday, February 25, 2008

Adevarul...

... este ca nu suntem de neinlocuit. Suntem o lume plina de instrumente: eu sunt instrumentul tau si el este instrumentul meu. Si tipa aia draguta cu ochi de chinezoaica e instrumentul iubitului ei: a vrut sa vada cum e sa fii cu altcineva si apoi sa te intorci. A vrut sa testeze care gust ii place mai mult. Instrument de verificare si re-verificare.

Invatam cu unii si aplicam cu altii. Sa nu cumva sa crezi ca cei cu care am invatat sunt vaduviti astfel de ceva, de rasplata efortului lor de a invata pe altcineva. Noi, astia care am invatat, nu am fost decat niste instrumente. Acum ei stiu sa... predea mai bine.

Ne place insa sa ne iluzionam ca suntem scopuri. Suntem niste biete mijloace. Si pentru ca civilizatia este data, spune Paleologu, de distinctia pe care o face dreptul civil intre oameni (scopuri) si bunuri (mijloace) ei bine, suntem niste barbari perpetui. Nu ajungem la finalitatea civilizatoare tocmai pentru ca suntem mijloace. Mijlocul nu are prin insasi definitia sa finalitate.

In barbaria noastra avem si flash-uri care arata ca de fapt am putea mai mult daca ne-am pricepe sa ducem mijlocul spre finalitate. Ceea ce nu se va intampla, nu te mai agita.

Un astfel de flash este descoperirea propriei inutilitati. Atunci cand vezi ca pamantul se invarte si fara tine. Ca poti sa nu mai fii si ca spatiul care inainte era definit de coordonatele tale carnale va fi imediat umplut. Natura uraste vidul. Tinde sa il umple. Cu alte coordonate. Care deschid usa pe care o deschideai tu si care se joaca cu aceeasi pisica. E amuzant jocul asta al naturii, sa umple exact acelasi loc.

Instrumentele, mai ales electronicele (ca doar suntem in secolul 21....) au o durata de viata bine delimitata. Si mai sunt atat de putine frigidere Arctic, de-alea de te tin o viata intreaga... Acum e totul "no frost".

Stii, asta e doar o bucatica de adevar. Am exagerat pentru ca voiam sa citesti pana la sfarsit.

Sunday, February 24, 2008

Tutto bene? Si un morcov.

Imi povesteste Gabi pe mess ca in Italia oamenii se saluta cu o intrebare: "Tutto bene?" "Tutto a posto?". Cum iti e ? Iti e bine? Teleologic vorbind e un salut caruia pare sa-i pese. Ii pasa de tine ca om la modul tridimensional, ii pasa de ce esti si de ce simti.

Cat de sec pare "salut!"-ul pe care il folosesc eu... Si restul lumii dealtfel. Oare pentru ca nu ne pasa? Pentru ca e mai usor sa umbli prin lume doar cu problemele tale in spate si cu mainile in buzunare? Daca intrebi, preiei?

Si de data asta e tot cu si despre suflet. Ca mereu. Am primit si eu astfel de intrebari in loc de salutari. Mi-a venit sa rad de uscaciunea exprimarii si a simtirii. Ba chiar a ne-simtirii. Ca intr-un banc sadic cu Alinuta, te face sa te doara si apoi te intreaba cum te simti. As good as it gets, sa-ti traiasca frantuzoaica, boierule! Si am primit "salut!"-uri din care mi-a zambit sufletul acelui omulet. Sau saluturi fugare alcatuite doar din zambete complice si intelegatoare. Care-mi aratau ca le pasa din cateva sclipiri ale ochilor.

Sunt prima care recunosc potentialul energetic si de intreaga zi schimbator al unui salut zambitor cu toti dintii si cu ochisori incretiti. Al unui cuvant frumos care arata ca-i pasa de tot ceea ce sunt eu. Ca ma intreaba pentru ca ii e mai bine daca si mie imi e bine.

Si sunt ultima care crede ca zambetele si simtirea trebuie impartite fara discernamant. Sunt de fapt o forma de energie. Energie extrem de soft, a bunatatii, energia iesirii din sine inspre exterior. Asa ca mie nu imi pasa de toata lumea. In aceasta salbatica rautate a mea am cel mai bun GPS: congruenta cu mine insami, care ma determina sa zambesc ca o toanta langa oamenii buni si-mi da dureri de cap langa cei toxici. Et voila!

Eu sunt mai necioplita asa... In primul rand ca daca imi faci un compliment nu gasesc de cuviinta sa-ti multumesc pentru ca ai observat ca am eu mai stiu ce misto. Eventual te pot felicita pentru ascutitul simt de observatie :) Apoi, daca nu imi pasa nu spun. Am citit si eu carti de bune maniere si desi am mers la scoala de la sase ani, pe cel de-al saptelea l-am trecut magna cum laudae prin studiu particular. Am preferat sa retin de-acolo cum naiba arata tacamurile de peste si ordinea aranjarii paharelor pe masa decat formulele conventionale pentru a mima "imi pasa". Si apropos, barbatii merg pe partea cu strada, indiferent daca asta e la stanga sau la dreapta femeii. Ca sa nu-mi stropesc eu crinolina si pantofiorii cu fundita, de-aia.

"Tutto bene?" Utilitatea acestui salut este de a-ti reaminti ca trebuie sa spui, sa intrebi. Nu sa presupui ca ceilalti stiu ca tie iti pasa. Ceilalti de care chiar iti pasa. Intotdeauna indivizi, nu grupuri. Si intotdeauna probleme individualizate. Nu "imi pasa in general de in general toata lumea". Suntem niste ecuatii cu parametri.

De cugetat profund: de ce uneori raspund unei intrebari careia ii pasa cu "Da, mi-e bine. De fapt, mi-e perfect. Cel mai perfect. Fabulos de perfect. Supercalifragilistic de nemaipomenit de perfect." Pai, sa ne gandim. Pentru ca, slava lui L'oreal, merit. Asa ca "tutto bene?" dar mai cu talent... :) Vezi L'oreal pentru detalii.

Axioma: vrem sa le pese. Ne doare cand nu le pasa. Ne doare cand se poate si fara noi. Iluzia importantei noastre este un fel de morcov al existentei.

Saturday, February 23, 2008

Dimineata mea

Sa te trezesti ceva mai tarziu, de voie. Cand incep sa intre razele de soare prin draperie. Sa te mai pisicesti putin in asternuturi. Te intoooorci, te intiiinzi, mai stai putin. Si inca putin.

Te intorci in dormitor cu nelipsita cana gigantica plina cu apa calda si sucul unei lamai (ohmmmm-ohmmmmm). Te asezi pe scaun in fata geamului larg deschis. Ba si mai bine, ridici picioarele sus si le scoti pe geam.

Inchizi ochii si totul devine o mare umbra rosiatica. Ca si cum am trai intr-o capsuna. Ba nu, intr-un balon mare si rosu (cu accesorii verzi, altfel se strica bunatate de culoare). Si pielea umerilor incepe sa se incalzeasca. Simti vantul pe degetele de la picioare si ti-e vara dintr-o data si ti-e nisip si ti-e val in jurul gleznelor. Asa ca iti sufleci bine de tot pantalonii de pijama. Sa-ti fie val peste tot.

Cred ca sambata si lunea sunt cele mai frumoase zile. Sambata pentru astfel de treziri secsi si lunea pentru linistea matinala, pentru cerul rosiatic si pentru inceputuri. "Si-n fereastra mea/ doar umbre care-ncet dispar"

Thursday, February 21, 2008

Cum se poate?

...sa mergeti pe strada si sa nu va tineti de mana? Cum? Eu nu pricep. Credeam ca sunt un munte de tristete cuplurile de varsta a doua care merg pe strada si pastreaza unul fata de celalalt o distanta respectuoasa, ba chiar sociala. Dupa zeci de ani impreuna. Si isi vorbesc si nu se uita unul la altul.

Acum vad si multi optmiari de tristete: adolescenti sau tineri care fac acelasi lucru. Se plimba de parca ar fi iesit cu vecinul de la cinci, nu cu iubitul lor. De la a iubi. De la a iesi din tine catre cineva exterior.

Mi-e o tristete usturatoare cand ii vad atat de seci, atat de uscati incat sa nu se joace cu degetele celuilalt, sa nu urmareasca cu aratatorul linia incheieturii, sa nu mangaie liniile din causul palmei. Cum pot crea ceva impreuna doi oameni care nu-si unesc uneltele cu care se creeaza?

A te tine de mana cu cineva este un gest arhetipal, o expresie a celei mai profunde si naturale instinctualitati a apropierii. Mainile unesc, creeaza si protejeaza. Mainile, atingerea lor, arata sentimentele mai mult decat multe alte gesturi. Degeaba trimiti sms-uri goale daca nu o tii de mana pe strada.

Sunt convinsa la modul cel mai profund ca acele cupluri care nu se tin de mana cu drag, care nu se joaca cu mainile stau impreuna dintr-o patologica inertie.

Si mi se face tristete cand ii vad.

Sunday, February 17, 2008

I, Forrest

Daca ma pricep foarte bine la ceva, ei bine, acel lucru este sa fug. Viteza, nu rezistenta. De nevoie, rezist. Numai de nevoie. Daca m-ai intreba ce prefer, as prefera sa nu rezist. As prefera sa merg "de voie", cum spunea profa de sport din liceu, care ma credea o culme a gratiei si flexibilitatii. Which I am, by the way...

Capacitatea mea de fuga a fost testata si recunoscuta oficial. In clasa a doua s-a facut o selectie pentru atletism, pe care am luat-o. La goana. Vreme de doi ani mergeam in fiecare joi la antrenamente pe terenul mic de pe Stadionul National. Cu Cibo, Andrei si Elena. Si ne tot imputinam , pana am ajuns sa merg singura. Luam 92-ul pana la Gloria si de acolo ma pierdeam pe stradute. Atunci am descoperit casutele din spatele parcului Muncii. Dupa antrenamente pe acolo rataceam. Ma intorceam mai mereu pe jos.

In acea perioada am simtit primele emotii puternice care m-au facut sa fug. De bucurie, cand am scos cel mai bun timp pe 200 de metri. Cel mai bun. Erau timpi pentru baieti si timpi pentru fete. Iar eu am scos cel mai bun timp. Din ambele categorii. De furie, cand am cazut in fund intr-o balta, in fata tuturor si in timpul unei curse. Am plans atunci, de furie ca era o cursa pierduta si de rusine. Eu castigam mereu.

Aveam un trening mov si tenisi verzi chinezesti. Erau cei mai buni, pe atunci. Imi ascundeam in tenisi, intre piciorul meu si talpa, o moneda. Si pe drumul spre casa imi luam o prajitura.

Inca mai fug. Acum fugile nu mai sunt ce-au fost. S-au rafinat. Fug intre carti, citesc ca o scufundare. Fug ascultand muzica tare, sa-mi acopar gandurile. Fug in conversatii de suprafata, ca sa nu ajung in profunzimi. Fug cu tot ce sunt eu de mediocritatea si blazarea batranicioasa care stau pe fundul unui castron de ciorba reincalzita.

Ca si atunci, dupa cursa imi place sa ratacesc pe stradute. Sa vad mai bine peisajul care in timpul cursei era doar un vortex de culori si de sunete.

Walk, Forrest. Walk...

Saturday, February 16, 2008

Contra vantului

Niciodata nu mergem cu mai multa forta, determinare, vointa proprie si puternica decat cand mergem contra vantului.

(intelepciune emisa subit de Danonino pe cand se inversuna contra furtunii pornite la fel de subit ieri dupa-amiaza. Nu tot ce sclipeste este Danonino, totusi....)

Friday, February 15, 2008

Palingeneza

Danonino*heart*dexonline.ro.

PALINGENÉZĂ s.f. Fenomen de formare a magmei prin topirea unor roci preexistente. – Din fr. palingénese.
palingenéză s. f., g.-d. art. palingenézei
PALINGENÉZĂ f. 1) geol. Proces de formare a magmei prin topirea unei roci preexistente. 2) paleont. Fenomen constând în apariţia în procesul dezvoltării unor indivizi a unor trăsături dispărute pentru grupa din care aceştia fac parte. /palingénese
PALINGENÉZĂ s.f. 1. Palingenezie. 2. (Liv.) Reînnoire a instituţiilor, a concepţiilor etc. 3. Metamorfism produs la adâncimi foarte mari pe care îl suferă rocile eruptive sau sedimentare sub influenţa temperaturii. 4. (Biol.) Apariţia în procesul dezvoltării unor indivizi a unor caractere deja dispărute pentru grupa din care aceştia fac parte. [Cf. it. palingenesi, germ. Palingenese <>palin – din nou, genesis – naştere].
PALINGENÉZĂ s. f. 1. metamorfism la adâncimi foarte mari pe care îl suferă rocile eruptive sau sedimentare sub influenţa temperaturii. 2. (biol.) apariţia în procesul dezvoltării unor indivizi a unor caractere deja dispărute pentru grupa din care aceştia fac parte. (<>palingenèse)

Sa ne coasem unul de altul

De pe un calendar naiv de la Muzeul Taranului Roman: "Cand cosi, pui lucrurile impreuna si le apropii. Si intr-un fel, faci o legatura durabila."

Si din obsesia mea. Care mi se plimba, care nu ma lasa. Care nu ne lasam reciproc. Care ne-am cusut:
"(...)lumea mea prelunga si in nesfarsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curand."

Nu-i asa ca ar fi dragut sa ne putem coase pentru totdeauna de oamenii care ne sunt dragi? Ramurica, inaintea acului, oricum. Numai sa ne coasem si sa nu ii mai lasam sa plece. Sau ei pe noi.

Sa ne coasem piele de piele. Si cand eu sau tu sau el am dori sa plecam in lume, sa ne doara. Sa simtim imanenta de piele smulsa si sa mai stam sa cugetam putin. Nu am mai pleca de langa oamenii langa care ne e bine.

Thursday, February 14, 2008

Purici

Dan Puric. 19 februarie. Amfiteatrul TeamWork. 18.00. Dan Puric. Be there. In sfarsit, ajung si eu. Primul Puric pe anul asta. In zilele in care l-am vazut pe Dan Puric mi s-au intamplat numai revelatii. J'adore.

Adica ne vedem acolo!

Cand vorbesc in acelasi timp

Azi e ziua indragostitilor, cica. Pe langa faptul ca daca vrei sa intalnesti pe cineva cu care nu esti indragostit si suni sa rezervi o masa undeva, nu poti, mai umbla si toti talambii cu inimi de plus in brate prin metrou :) Adevarul e ca mie imi place ca umbla. Ma deranjeaza estetic, insa rad mult.

La trainingul de azi un el si o ea, recent casatoriti, povesteau ceva. Plini de verva, era o chestie amuzanta. Se completau si pe alocuri vorbeau unul peste altul. Incepea ea cu voce mai crescuta, apoi o cobora imperceptibil aproape si urca putin el vocea, luandu-i pentru cateva secunde locul. Si au dansat asa cu vocile pana au terminat povestea. Stateau pe randuri diferite si se crease un fel de fluid intre ei. Eu stateam chiar pe randul dintre ei. Am simtit o stare de zambet urias.

Oamenii legati printr-un fluid pe care-l simt si altii sunt intr-adevar indragostiti. E fabulos sa stai langa ei si sa simti asa ceva. Iar cand ai dat peste omul langa care daca stai simti ca cei din jur se energizeaza, cei din jur sunt fericiti, e de bine.

Cand esti atat de fericit ca dai pe dinafara (sinergia dintre voi, asta simt cei din jurul vostru) oamenii vin langa tine. Cand esti fericit, zambesti. Iar zambetul e o energie irezistibila. Cand zambesti in doi se cheama ca daca ai chef, poti sa muti muntii. Dar mai bine te mai pupi o data. Muntii sa stea la locul lor!!

Wednesday, February 13, 2008

"Elogiul gafei"

"Iubesc gafeurii. Gafa imi pare un semn de noblete, prin nonsalanta si dezinvoltura ei, prin lipsa ei de calcule si oportunism.(...) Gafeurul e distrat, ceea ce e expresia meditatiei sau contemplarii; e greu ca un intelectual sa nu gafeze niciodata. Gafa e o forma de cinism spontan si candid; e veridica si dezinteresata. (Dar sa nu uitam: mai exista si lipsa de tact.)"

Alexandru Paleologu, "Bunul-simt ca paradox"

Dupa o suma de prostioare pe care nu mi le puteam explica (oh, I the rationalist!) textul asta m-a facut sa ma simt mai bine. Si sa rad de prostioare. De atunci il recitesc cel putin saptamanal :) A nu se intelege nimic mai mult decat spun.

Tuesday, February 12, 2008

By Niciu


O poveste remarcabila cu Niciu: se preumbla domnia sa prin Barcelona ca o panseluta si vede la un moment dat, in departare, niste turnulete. Ca aceeasi panseluta, glasuieste: "Ia te uitaaa, niste turnuleteee! Ce turnulete mari!"

Do connect the dots...

Da, de acord, foarte mari turnuletele! Hermano Gaudi, in sfarsit apreciat...

(poza e mai off-topic asa, insa e tare misto. E facuta de Gloria. Nu stiu daca are blog. Cert e ca face poze fa-bu-loa-se! Are ochi. Ba chiar doi.)

Just Brilliant!

Fuc***...aaa, adica Ashleigh Brilliant! In liceu aveam o colega. Ma rog, mai multe, dar acum e vorba de una singura. O chema Geanina si mai mult ca sigur si azi o cheama la fel. Bag mana in foc pentru asta. Geanina semana cu Xena, printesa razboinica. Era bine construita, bruneta, cu par lung de chinezoaica si breton.

Geanina statea in banca din spatele meu. Dar asta nu conteaza deloc in povestea de azi. Geanina avea un tricou. Geanina era bine construita si cu forme foarte feminine. Foarte feminine. Sa zicem ca vara intorceau toti barbatii capul dupa ea pe strada.

Reiau. Geanina avea un tricou. Un tricou ca oricare altul. Din bumbac, un mov sters. Un tricou clasic, de sport. Cu o inscriptie. Pozitionata frontal.

Pe formele ei mult prea feminine statea scris cu litere de-o schioapa: "I may not be perfect. But some parts of me are excellent!" Sa zicem ca "excellent" era cam cat... hmmm... doua schioape??? Pozitionarea? De vis!

Evident, nimeni nu ar fi indraznit sa o contrazica pe Geanina la acest aspect. Excellent indeed.

Asa am dat eu de Ashleigh Brilliant.... Da si tu. O sa razi de-o sa te doara muschii abdominali si obrajii. Parol.

(pentru ca Niciu o sa-si faca blog la anul si la multi ani, o sa povestesc eu o faza cu un fel de Geanina a ei. De data asta tricoul, cu o pozitionare a inscriptiei la fel de fericita, ne povestea despre "Izvorul Minunilor")

Androginismul e atat de last-century...

Sunday, February 10, 2008

Povesti dintr-un februarie cald

Se apropie. Chiar se apropie. Pe langa numarul nostru, a fost numarul meu. Apartament, numar la catalog, numar la admitere. E normal si frumos sa-mi stea in cap si sa-mi miroasa inca a ciocolata. Sunt un omulet tare norocos sa am amintiri asa frumoase:)

Cel mai cald februarie. Examen la contabilitate (scarboasa materie...am luat 9, though :) ), intors pe jos, parc. Vant puternic, valuri, soare, mult soare. Sclipea tare frumos apa incretita a lacului. Par involburat de vant. Pantalonii mei baggy kaki. J'adorais, si-au dat obstescul sfarsit insa. Din prea multa dragoste, cred :)

Trasaturi frumoase si neobisnuite si miros de ciocolata. Degete lungi. M-am simtit tare toanta cand am zis "one hundred and one" in loc de "one-o-one", cum suna cool si bine. Oricum, lame line, don't you think? Vorbeam cam mult. Pana si eu mi-am dat seama ca there's smth wrong, eu nu sufeream de tahicardie pana atunci...

Si am deschis punguta de jeleuri si-mi multumea dupa fiecare jeleu. Ce-am mai ras...

Socul numelui... m-am impiedicat de o piatra. Am visat totul de dinainte. Chiar si filmul, chiar si dupa-blocul. Tot-tot. Nu stii cum e sa ti se intample propriile-ti vise.

Urmatorul februarie a fost plin de zapada. Ne-am jucat de-a reconstituirea. Tort pentru noi. Cu lumanare si tot ce trebuie. Descoperiri. Poze, poze, multe poze!

Tururi de lac, doua sau trei. Nici nu le simteam. Multa inghetata. Lectii pe agenda. Si acum o mai am. Aseman, hendevaneh, chetori, tutfarangi (:) rimeaza!), bini, sabz, zan. N-a fost sa fie chiar zan, desi ne-am jucat si de-asta putin.

Clatite cu ciocolata, liste de cumparaturi, plimbari noaptea, surprize, porumb fiert, sarbatoririle noastre bi-lunare. 17= prajitura. Oricand=inghetata. Si uite-asa am devenit eu printesa. Sa rasfeti un omulet care si asa e cam arogant nu e treaba prea inteleapta. Experimente culinare. Pisici. Adorabilul de Yeti.

Greselile. Ca nu m-ai ascultat. Eu simt oamenii. Acum ma crezi. Cand ai spus ca nu ai nicio obligatie. Cand nu te-am mai simtit. Nici aproape, nici departe. Deloc.

Cunosc fiecare coltisor al fiecarui parc din Bucuresti. Macar stii ca in oricare dintre ele m-as plimba, cu oricine altcineva, probabilitatea sa ma asez pe una dintre bancile "noastre" e de cel putin 80%. Poti sa te bazezi pe memoria mea. Stii bine ca pastrez doar ce e frumos. Si februarie asta e cam la fel de cald.

So be happy. I just wish you got a better one. Oh well, after me that's quite a challenge :P Yup, still as princess as before. +1.

Saturday, February 9, 2008

Du-te!

Distinctia dintre a iubi si a dori seamana tare mult cu cea dintre discutie si dialog. Asta cred eu. Iar ceea ce urmeaza crede Ortega y Gasset in "Studii despre iubire":

"Aceasta este insa una dintre cele mai importante distinctii pe care trebuie sa le facem pentru a evita sa ne scape printre degete specificul, esentialul iubirii. Nimica nu e mai fecund in viata noastra intima decat sentimentul dragostei, in atare masura, incat el devine simbolul oricarei fecunditati. Din iubire iau nastere, asadar, in individ multe lucruri: dorinte, cugetari, volitiuni, acte; dar toate acestea care iau nastere din iubire ca recolta dintr-o samanta nu reprezinta iubirea insasi, ci mai degraba ii presupun existenta. Este evident ca lucrul pe care-l iubim, intr-un anumit sens sau forma, il si dorim, in schimb insa dorim in mod notoriu multe lucruri pe care nu le iubim, fata de care suntem indiferenti pe plan sentimental. A dori un vin bun nu inseamna a-l iubi; morfinomanul doreste drogul in acelasi timp in care il uraste pentru actiunea lui nociva.

Exista insa alt motiv mai riguros si mai delicat pentru a separa iubirea si dorinta. A dori ceva e, in definitiv, tendinta de a poseda acest ceva, in care caz posesia inseamna, intr-un fel sau altul, ca obiectul sa intre in orbita noastra si sa ajunga oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinta moare automat odata cu dobandirea, dispare odata cu satisfacerea. Iubirea, in schimb, este vesnic nesatisfacuta. Dorinta are un caracter pasiv si in ultima instanta ceea ce doresc dorind este ca obiectul sa ajunga la mine. Sunt un centru de gravitatie in care astept sa cada lucrurile. Viceversa: in iubire totul e, dupa cum vom vedea, activitate. Si in loc de a consimti ca obiectul sa vina la mine, eu sunt cel care ma duc la obiect si ma instalez in el. In actul amoros, persoana iese din sine: e pesemne cea mai intensa incercare facuta de Natura pentru ca fiecare sa iasa din sine insusi catre altceva. Nu graviteaza altceva catre mine, ci eu catre altceva."

Sa astepti este uneori cel mai prost-prost-prost-PROST lucru pe care il poti face. Chiar daca astepti de teama sa nu se intample ceva si mai grav daca actionezi gresit.

Du-te. Hai, fugi!

Thursday, February 7, 2008

Oferta speciala

In viata nu-i ca in supermarket.

In supermarket fuge dupa oferta speciala la mazare congelata. Patru pungi la pret de doua si o bricheta cadou. In supermarket special inseamna mai mult si mai bine spre ghiftuirea simturilor. Cumpara si isi satisface diverse nevoi.

In viata nu fuge dupa tine. Zeci de omuleti intr-unul singur. Ocupa spatiu cat un singur omulet, multitasking, fun-loving, blow-jobbing, wide-smilling. Plus o sumedenie de alte optiuni. Face si pe bricheta la nevoie ("with these two sticks and my highly-evolved brain I shall make....FIREEE!") . Imaginatie cadou. La pret de nepretuit virgula 83 cu trei in perioada. Leii cei mai noi. Tehnologii de nebanuit, mai tare ca vista, whatta vista daca se apleaca putin in fata, whatta vista daca se imbraca putin mai stramt. Si ce mai dolby surround...

Nu. Nu fuge. In viata prefera ofertele ordinare. Fun-loving? If yes, no blow-jobbing. If no, marriage material. Wide-smilling? If yes, to others too. If no, aristocratically high.

Oferta ordinara. But hard-wearing si boredom-proof.

Oferta speciala care mai are putin si vrea sa fie ordinara, ce mazarea mea...

Lucruri care imi plac

sa storc tubul cu pasta de dinti de la mijloc. Arata ca o tanti grasa incinsa cu o curea.
sa spal hainute de mana;
sa nu fac patul dimineata;
sa-mi las hainele de casa si pijamaua intr-o gramajoara artistica (ha! sechele de cand eram mica si trebuia sa fac frumos si sa le impaturesc );
sa dorm muuuult. Mult de tot.
sa povestesc omuletilor interesati despre ceaiuri. Numai celor interesati. My words are precious.
sa iau tot felul de pastilute si suplimente care o sa ma faca si mai sanatoasa si mai luminoasa. Acum e vremea echinaceea.
mierea de salcam, zaharisita;
cerceii colorati. Aurul e pentru... doamne in varsta.
sa fac pe prostuta si sa-i fac pe oameni sa rada. Chiar si fara partea a doua.
sa perii pisicile. Ies asa pufoase dupa...
sa sterg praful;
masline verzi;
plantele verzi si indesate, cu frunze grasute;
amandinele;
eclerul cu ness. De fapt, cel mai mult imi place glazura. De-aia imi plac si amandinele ;)
sa gatesc;
unghiile scurte si ingrijite;
parul drept;
sa tund omuleti (dornici de senzatii tari: tund la inspiratie :) )
sa fac liste. Multe liste.
sa scriu de mana;
culoarea verde. Perfecta combinata cu rosu.
baloanele;
cartofii wedges de la McD;
spaniola. Este o limba pur si simplu adorabila!!
ceaiul verde cu rozmarin;
Jamie Oliver (de fapt, cui nu-i place...pana si lu'mama...) There's smth about guys that cook...
sa-mi aranjez hainutele pe culori;
ghetele mele verzi din piele intoarsa. Urasc in schimb pielea-piele si cizmele. Le detest pur si simplu.
lenjeria de culoarea pielii. Fab-fab!
fierul forjat;
cearsafurile alea vechi, cu dantela;
omuletii zambitori;
oamenii mari timizi;
sa calc;
sa-mi imaginez povesti despre oameni;
curmalele de la Zam-Zam;
canile maaaari;
surprizele;
ochii incretiti de zambet;
Vrajitorul din Oz.

Si multe altele.

Un cuvant ratutit :D

RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-şi pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.
RĂTUTÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zăpăci.
rătutí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rătutésc, imperf. 3 sg. rătuteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rătuteáscă
RĂTUTÍT, -Ă, rătutiţi, -te, adj. (Reg.) Zăpăcit, smintit, nebun. – V. rătuti.
RĂTUTÍT adj. v. ameţit, băut, beat, cherchelit, fâstâcit, intimidat, îmbătat, încurcat, turmentat, zăpăcit.

(Deci asa. Pai eu inca mai rad :)) )

Wednesday, February 6, 2008

Deseo del dia

Vreau sa dorm si dorm! Asaaaa, vreo zece ore :) Ziua de maine o sa fie magnifico-fabuloasa si vreau sa-mi fac somnul de frumusete.

Monday, February 4, 2008

Cercuri cu leapsa

Am primit iar leapsa cu carti. "Iar" inseamna a doua oara. Multe lucruri circulare estem, printre care si leapsa pe internet. De data asta, de la Machiavellianul care isi tricoteaza de zor sistem politic :)

Am pus manuta-mi pe cea mai apropiata carte. Ramasa de aseara, cand ma rodea curiozitatea urmatoare: era domn'e Gresham ala cu legal tender law au ba? Am aflat ca era. Am deschis la 123, am citit primele 5 fraze si le-am lasat balta. In schimb pe urmatoarele patru le-am copiatara aici:

"O cantitate mai mare de bani nu va permite tranzactionarea bunurilor si serviciilor decat la niste preturi superioare (la un nivel mai ridicat al preturilor), in timp ce o cantitate mai redusa de moneda indeplineste aceeasi functie la preturi mai scazute.

Pentru consumatori insa, nivelul preturilor nu are, in sine, nicio importanta. Daca in circulatie se gaseste o cantitate mai scazuta de bani, veniturile lor vor fi inferioare, dar si preturile bunurilor de consum vor fi, deasemenea, mai mici. Absolut analog, o cantitate mai mare de bani este acompaniata de venituri superioare, dar si de preturi mai ridicate pentru bunurile de consum."

Murray Newton Rothbard, "Ce le-a facut statul banilor nostri?" O carte despre moneda (cu o postfata a lui Hulsmann despre euro), ca tematica: ordinea monetara naturala, cum apare moneda, cum apare sistemul bancar si cum este pervertit totul de catre.... staaaaaat. In esenta, o carte despre bunul simt al libertatii.

Inteligenta emotionala si economia austriaca: doua subiecte care daca s-ar preda in scoala ar duce la existenta mai multor Oameni. Nu Oi. Eu sunt mult mai putin oaie pentru ca am facut "Politici monetare si sisteme bancare" si "Analiza economica si etica a interventionismului" cu Diana Costea. Pe care Diana Costea o mai gasiti si aici.

Saru'mana Machiavellian de leapsa desteapta. Nu o dau mai departe pentru ca am mai primit-o o data. Cine vrea, sa se serveasca :)

Sa-ti pese

Mananc gem de piersici cu lingurita, direct din borcan, si ma gandesc ca tot ceea ce ne dorim este sa le pese.

Sa nu treci pe langa mine fara sa ma observi. Sa vezi ce combinatie de culori am ales azi. Sa observi ca mi-am asortat cerceii verzi cu incaltarile si ca mi-am agatat un clestisor cu o maimutica la fel de verde de marginea buzunarelor raiatilor.
 Vrem sa ne observe toate detaliile.

Sa te uiti atent la mine. Am luminite in ochi de fericire sau am ochii stinsi, de oboseala? Da, mi-am tuns si bretonul. M-a pocnit ideea aseara, in timp ce ma spalam pe dinti uitandu-ma in oglinda. De cand sunt mica am fixatia asta: mi se pare ca spalatul pe dinti e mai eficient daca ma uit in oglinda in acelasi timp. Din acelasi motiv citesc etichetele produselor de igiena personala in timp ce le folosesc. Call me crazy. But do call me.

Sa nu te mai uiti incruntat sau mirat cand iti zambesc. Iti zambesc pentru eu te vad si mie imi pasa de tine. Call me crazy. But do smile.

Intreaba-ma de sanatate, de una-alta. Numai intreaba-ma, sa vezi atunci avalansa de cuvinte... O sa te si fac sa razi. Si daca stau bosumflata, nu ma mai intreba nimic. Spune-mi o gluma. Poti chiar sa faci misto de mine, ca nu ma supar. Vreau doar sa rad. Yup, I'm the finger type :)

Sa-ti pese ca am o sora tare draguta si ca am ras aseara amandoua degeaba sau de geaba. Asa, pur si simplu. Si dupa ce ne-a trecut, am facut o pauza si am luat-o de la capat. Sa-ti pese ca fac lunar turul celor 4-5 biblioteci si azi am avut o programare la oftalmologie dar m-a sunat o tanti zambitoare sa ma reprogrameze pentru vineri. Sa-ti pese ca am descoperit un radio online nou, si mai tare ca LastFm-ul. Sa-ti pese de obsesia mea cu Alifantis. O sa ajung sa-l visez :D. Sa-ti pese ca inca nu am ajuns sa citesc cartile cumparate acum trei luni. Pai cand?

Sa nu treci pe langa mine ca si cand ai fi trecut pe langa aer, pe langa nimic. Sunt un omulet. Dar sunt.

Stiu ca-ti pasa, putin. Sa-ti pese mai mult.

Cam asta vrem, toti. Teoretic, e simplu. Aplicat bag de seama ca-i mai greu.

Saturday, February 2, 2008

Povestea lui: ecce homo

Sunt mica. Nu fac destule. Am probleme mici.

Are 31 de ani. Ochi patrunzatori, albastri dar timizi. Maini mari, de om care nu fuge de munca. Mi-a vorbit toata ziua cu “dumneavoastra”. “Nu sunt chiar atat de dumneavoastra, sa stii.”, rad eu. “Poate tu sau Daniela, asa da.” “O, dar nu mi-as permite…” Zambeste timid.
Ma rog cam mult de el pana accepta o cafea. Si incepe sa-mi povesteasca. Despre baietelul lui de doar 17 zile. Comoara lui, sufletul lui. Asa spune si isi face de lucru cu hartiile. Tot cauta ceva in dosarul ala. Ia hartia, o muta in fata celorlalte apoi se razgandeste. Cand au disparut lacrimile ma priveste si-mi spune cat ar vrea sa-l doara pe el colicile alea. Inafara de asta, nu au nicio problema. Baietelul e vesel, rade si mananca fara mofturi. Doarme tun toata noaptea. Daca n-ar simti cum i se umfla sufletul in el, nici n-ai zice ca e un bebelus in casa. Al lor. Scoate telefonul si mi-l arata. Seamana cu el. Ii spun. Nu ma mai uit la el. Stiu ca mai are putin si crapa de incantare.

Sunt mica. Nu fac destule. Am probleme mici.

A fost pe vapor. Vreo 4 ani. A pornit de jos. Ca sa stranga bani mai facea una-alta. Cumpara lucrurile marinarilor care terminasera contractul si le vindea celor noi, care abia incepeau. Mai facea cate-un comision ospatarilor si crupierilor fitosi.Veniti mai mult sa se distreze. El are un plan si il urmeaza. Munceste de dimineata pana seara tarziu.

Isi suna sotia. Ii spune “pui”. Eu incep sa ma scurg pe sub birou de drag. Fiecare cu slabiciunea lui. Eu am multe :) Bine pui, hai pa. Nu, abia am ajuns de vreo ora. Mai stau, mai stau. Pa. Te pup. O pupa. Cu o voce cu tonalitate scazuta si plina de grija. Se uita la mine si-mi spune cu drag, putin incurcat, ca si pe ea o cheama tot Daniela. Eu rad si-mi aduc aminte cand mi-a spus mie cineva “pui” ultima oara. Demult de tot, vara trecuta. M-am facut ca nu aud ca sa ma pot bucura pe deplin. Era totusi un pui furat, nu se cadea sa ma bucur prea tare. Imi amintesc insa de fior. Dar fac pe frivola si spun ca asa ii cheama pe oamenii fabulosi. Acum rade el si i-a trecut toata sovaiala. Eu plusez: pai daca asa e? Nu?

Sunt mica. Nu fac destule. Am probleme mici.

Avea 16 ani cand a trebuit sa se descurce singur. Si sa o mai descurce si pe sora-sa mai mica. Tatal s-a recasatorit. Nu mai adauga nimic. Inteleg. Fie si numai din povestile altora. A facut de toate.

Sunt mica. Nu fac destule. Am probleme mici.

Sunt impreuna de peste zece ani. Iar i se ilumineaza toata fata. Imi spune apasat ca tot la familie te intorci. Ar face orice pentru femeia asta. Si pentru familia lui. De-aia a muncit atat. Acum e printesa. Punct sensibil. Ca sa vezi, si eu… :) E anul al treilea la farmacie. Ea l-a incurajat sa-si reia liceul neterminat. Atat de bine l-a incurajat ca acum vrea sa dea si la facultate. La drept. Desi, toata lumea il sfatuieste sa faca marketing. Pe vapor i se spunea “manevra”. Cand lucra ca agent la seca pe el il trimiteau la clientii aia mai dificili. Aia care iti dadeau jos standul cum ieseai pe usa. Se imblanzeau de tot cand discuta el cu ei. Ii vizita si o saptamana la rand. Pana se saturau. Era mereu cu ochii dupa magazine. Statea si pana la noua seara. Atunci nu-l aveau pe asta mic. Acum n-ar mai sta.

Nu fuge de munca. Dar daca in doi ani nu e cel mai bun, el cu mana lui isi da demisia.

Sunt mica. Nu fac destule. Am probleme mici.

Dar mai reduc din electricitate si zic pai da, mai greu cu mana altuia. Cand rade i se schimba toata fizionomia. Oamenii care rad asa au plans destul de mult cat sa aprecieze fiecare zambet, fiecare hohot de ras.
Omul asta planuieste sa mute munti la 31 de ani. Cand voi v-ati pleostit deja. Omul asta are de ce sa mute munti. Are acasa o printesa si o comoara. Omul asta a vazut toata lumea si s-a intors la printesa lui. Omul asta nu sta sa filozofeze pe tema ambitiei, pe tema determinarii. Sunt in el.

Omul asta i-a multumit lui dumnezeu. Iar eu sunt mica, nu fac destule, am probleme mici dar macar ma descurc sa-mi ascund nelinistile nemaipomenit de bine. Eu le multumesc frumos celor din jur. Cred insa ca trebuie sa multumesc frumos mai sus.

Ca sa nu se piarda

Niciu refuza cu obstinatie sa-si faca blog. Eu, pe de alta parte, stiu ca nu renunt cand vreau ceva. Ca bietii calugari zen-like thingie, stau la usa nemiscata o saptamana intreaga. Sau cat cuprinde. Insa pana atunci voi nota aici cateva minunatii pe care mi le-a povestit.

Niciu face voluntariat la un centru de zi din Ferentari. Si aduce de acolo povesti frumoase.

O fetita mica, in clasa intai. Mica, fragila, timida. O cheama Maria. Stie literele a, b, c, u, p, e, t, m, s, o, l, n, i. Si compune cu ele o propozitie pusa in scena astfel: ridica ochii in sus, da din gene rusinata si spune: "Pisicile sunt blanoase." Blanoase indeed!

Un baietel buflei, Mihaita. Il apuca un acces de ras pe seama pisicilor blanoase. Si rade. Si nu se mai opreste cateva minute. Niciu credea ca o sa explodeze. Si comenteaza cu ceilalti voluntari despre cum ar trebui Mihaita trimis in Tibet, la centrele yoga de terapie prin ras, sa vindece. Mihaita trage cu urechea printre chicoteli, se opreste brusc si spune serios: "Nu, doamna, ca nu ma lasa mama!"
later edit: (daca ma prinde ca am scris asta, ma bate!!) O fetita, Madalina, i-a spus "Doamnaaa, semanati cu Monica Columbeanu!"


Friday, February 1, 2008

Recunosc...

... deci sunt recunoscatoare. Cu scuze, si-asta e un fel de post self-soothing. Feel free to skip, o sa fiu cu sirop.

Am tot ce-mi trebuie si toate sunt la locul lor. Unele parti chiar exceptional plasate :D. Am sute de idei, multa energie, variabila incredere in mine. Pot sa invat orice foarte repede. Da-mi un indiciu si voi incepe sa sap, sa descopar si mai mult.

Sunt recunoscatoare pentru ca vad. Vad oamenii frumosi, le vad povestile. Ma entuziasmez si ma umplu de energie.

Sunt recunoscatoare unor ochi caprui-verzui cu gene lungi si frumos curbate pentru ca s-au jucat frumos. Si mi-au promis ca stiu multe alte jocuri. Iar eu le-am spus cu o sclipire "I go slow. Stay or go." Si am vazut cum m-au inteles. "All good things are slow. I won't go." Am vazut zambetul reflectat in balonul rosu.

Sunt recunoscatoare pentru ca stiu sa linistesc si sa dau incredere. Altora, la mine mai am de lucru. Din fericire, ca in parabola cu lingurile, mie imi dau altii.

Sunt recunoscatoare pentru ca unde intorc capul, gasesc pe cineva fabulos de la care sa invat.

Sunt recunoscatoare pentru vocea si "rrr"-ul lui Alifantis.

Sunt recunoscatoare pentru amandine, salamul de biscuiti si crema cu artar de la garnier. Sunt recunoscatoare pentru ciocolata calda cu caramel din lucky si pentru nectarul de pere. Me *heart* caramel. Hope it feels the same.

Sunt recunoscatoare pentru ca de vreo trei zile visez tare frumos si dorm like there's no tomorrow.

Sunt recunoscatoare pentru toti oamenii care ma plac si care se bucura cand ma vad. Si pentru cei care abia acum au inceput sa se bucure si sa-mi zambeasca. Si mie imi place de ei, de cele mai multe ori cele doua placeri se imbina bine. Imbinabine, imbinabine :P

Sunt recunoscatoare pentru ca Niciu va fi peste sase(!!!!!) zile in Barcelona si o sa crape de fericire. Dar o sa se lipeasca ea la loc...

Sunt recunoscatoare pentru ca fac eu ce fac si dau numai peste omuleti fabulosi. Lasati omuletii fabulosi sa vina la mine!

Sunt recunoscatoare pentru ca am gasit in sfarsit inghetata Haagen Dazs aici la Romania. Haagen Dazs caramel cone. Haagen Dazs creme brulee. Haagen Dazs cookies&cream. Haagen Dazs sticky toffee pudding... Raiul e de fapt un munte de inghetata Haagen Dazs.