Thursday, January 31, 2008

Jocuri

Fazan. Nu am mai jucat demult. Iepure-restaurant. Poate daca te roaga frumos si face ochii umezi, poate-poate spui rege sau rentier. Sau rememorari. (shmall cute lill' bunny wabbit)

Joc cu cuvinte care incep cu aceleasi trei litere. Asta e un joc contra cronometru. Trebuie sa spui cat mai multe cuvinte intr-un minut. Evident, te blochezi. L-am invatat de la Niciu, prin clasa a zecea. Miorlaiam toata ziua pe langa ea hai sa mai jucaaaaaaam. Bine, dar doar doua seturi, imi raspundea.

Joc cu intrebari. Pur si simplu, pui intrebari omuletului cu care joci. Si trebuie sa raspunzi intrebarilor lui/ei. Pe langa faptul ca e amuzant, satisface si curiozitatea si adrenalina: nu stii ce intrebare poate urma. De cand am invatat jocul asta, am redescoperit gustul curiozitatii. Pun o gramada de intrebari.

Sotron. J'adore. Din pacate, copiii nu prea mai deseneaza sotroane. Eu cum vad unul, cum ma pun pe topait. In sotron, evident. Faceam campionate de sotron.

Biscuitul. O varianta++ de x si 0. Jucam cu Gire in clasa a sasea. Faceam campionate si abia asteptam sa vina pauza, sa ne continuam jocul. Vedeam pe tabla numai scheme. Ca sa vezi, cred ca dezvolta inteligenta spatiala :D

Avioanele. Ca sa inveti strategie :) Si pentru ca e fabulos cum un joc atat de simplu si de basic agita si adulti. Nu se lasa pana nu ghicesc capul. Cap lipit de aripa. M-am simtit un geniu cand am descoperit figura asta. Mi-a trecut. Cand a ghicit.

Elastic, bleah... Nu stiu, nu am stiut ever. Joc de fete. Eu alergam ca apucata si ma cataram prin copaci. Eu si elasticul nu ne pupam deloc.

Fotbal. Da, loveam dureros de tare. De-aia ma puneau mai mult portar. Which I hated.

Mi-e pofta sa ma joc. Tu de-a ce te jucai?

Wednesday, January 30, 2008

So far

De la trainingul de joia trecuta au trecut sase zile. Stabilisem un mic joc. Eu asa l-am luat, ca pe un joc. Sa se simta si Danonino bagat in seama, nu de alta. Urma ca o saptamana, sapte zile, sa punem in practica, in mod constient, legea atractiei.

Like attracts like. Whatever you focus on, expands. Asa zice legea. Primele rezultate au fost niste telefoane nedorite. Probabil de la gandurile alea inconstiente. Si azi, azi, un triumf fabulos! Atat de tare m-am gandit (a se citi am practicat, am cedat, am mancat cat cuprinde si cuprinde mult) la obsesia cu salamul de biscuiti incat nenea de la chioscul de la Casa Presei, de unde imi luam zilnic obsesivul dar atat de deliciosul produs a scos azi capul pe geam cand m-a vazut trecand si mi-a dat un salam de biscuiti. Unul de-ala mare!

Dupa adorabilele formalitati sociale de rigoare ( "Saru'mana, multumesc mult, va rog, lasati-ma sa vi-l platesc."/ "Nu se poate domnisoara, e placerea mea." etc-etc), dupa ce ne-am tot invitat si periat unul pe altul mi-am acceptat cu un zambet rapitor (adica de rapitor care se hraneste cu salam de biscuiti) cadoul. Eppur legea atractiei functioneaza!!

Astept cu acelasi zambet rapitor ziua de maine. Adica cu asta :D

Tuesday, January 29, 2008

Aproape liniste

Azi am un chef de daaaans... Mi se tot plimba prin cap "Aproape liniste" a lui Alifantis. Cu ochii inchisi, in semi-intuneric

"nu te-ndeparta
nu ma mai lasa
singur sa te-astept
nu te razgandi
nu ma ocoli
nu mai fugi..." Un cantecel lent si concentrat. Sa simt cum se preling cuvintele, cum le e lene.

In-dependenta

Eu nu am loc, in general. Nu incap in cutii, cutiute, in ore, in cursuri, in nimic prea strans si prea rigid. Nu tolerez usor gandul de dependenta. Afirmatia asta nu se pupa deloc pasional cu faptul ca dezvolt cu usurinta obsesii. Pentru cantecele, pentru haine, pentru cercei, pentru feluri de mancare. Mai rar but it's been known to happen, pentru omuleti fabulosi. Pentru culori.

De exemplu, de doua saptamani sunt la regim de obsesii intense : Alifantis, salam de biscuiti, apa cu lamaie, ceai verde cu rozmarin, verde-verde-verde si banane-banane. Am mai mentionat oare banane?

Din acelasi motiv de in-dependenta nu ma uit la seriale. Nu suport gandul ca trebuie sa-mi inchiriez timpul.

Si totusi...

Cand se prefigureaza o obsesie, o simt imediat. Imi dau voie sa ma obsedez. Vorbesc foarte serios. Ma privesc din exterior, ma mangai pe capshor si imi dau voie (nu e patologic, yet :)). Am invatat ca singura metoda de a scapa de obsesii este sa te adancesti in ele pana trec.

Asa ca zilele astea ascult Alifantis cam trei ore pe zi, mananc salam de biscuiti cat cuprinde (si cuprinde mult, bine ar fi sa fie si pantalonii mei atat de elastici cat imi e ingaduinta de sine!) si port lucruri verzi. Si e bine.

Nu suport dependenta. Asa ca scap de ea eficient, lung si concentrat.

Monday, January 28, 2008

On recycle

"Mereu suntem abandonati de unii pentru a fi luati de buni de catre altii. Reciclarea materiei..."
Augustin Buzura, Drumul cenusii

Sunday, January 27, 2008

Ca sa razi azi :)


"Sha-la-la-la-la-la
My, oh, my
Look at the boy too shy
He ain’t gonna kiss the girl
Sha-la-la-la-la-la
Ain’t that sad
Ain’t it shame, too bad
You gonna miss the girl"

Saturday, January 26, 2008

Los cuadernos de Don Rigoberto


Sunt unele carti, pe care le numim, la modul patetic, “mari”, care au mai multe niveluri de intelegere. Au acel substrat la care e greu de ajuns daca nu ai o inclinatie speciala catre acel autor sau catre substraturi, in general. Cartile-parabola, mai ales. Orwell, Rushdie, Huxley, Hedayat… Nu-i intelegem toti, nu cu usurinta, la nivelul acelui substrat. Adica la nivelul important.


Llosa e unul dintre autorii cu mult substrat. Insa cere multa rabdare. E ca omuletii aia, slava domnului nu prea multi, care stau cu nasul pe sus si asteapta, stiind ca vor primi. Aia, nesuferitii aia care nu cer niciodata. Aia care pot foarte bine si fara tine. Nesuferiti, daca vrei. Dar atat de speciali…

Nu, nu as zice ca afirm ca “Los cuadernos de Don Rigoberto” e una dintre acele carti mari. Dar e o parabola frumos ascunsa de privirile prea superficiale sub un strat de pornografie. Evident, cuvantul in sine are sute de intelesuri in literatura. Pun pariu ca tocmai te-ai gandit la pornograful-sef, Henry Miller. Un autor pe care eu nu l-am citit niciodata cu altceva decat scarba. Obositor de pictural pentru un scriitor si…excesiv de descriptiv. Parca te si umpli de toate secretiile si zemurile intinse pe aproape fiecare pagina. Revolutie? Hai, fa-ma sa rad… Iti amintesti de vreo femeie din paginile lui Miller? Da, am zis femeie, nu reducere la folositorul dealtfel organ copulator. Ca doar nu citesc un tratat de anatomie cu limbaj licentios…

Llosa creeaza o imagine aproape mitologica de femeie: dona Lucrecia. Vesela, senzuala, curioasa, imaginativa, cocheta, o femeie pe care o vezi in fata ochilor. E monumentala in multitudinea de roluri pe care le joaca. “Regia”, ii spune Fonchito, de data aceasta adolescent.

“Los cuadernos de Don Rigoberto” continua povestea din “Elogio a la madrastra”. Se intampla insa altfel, are un alt ritm. Mai rapid si mai fragmentat, cu foarte multe insertii in tesatura de baza. Dealtfel, pierzi simtul povestirii principale in repetate randuri. Ajungi sa nu mai stii daca te afli in paginile caietelor lui Don Rigoberto, in jocurile din oglinda, in imaginatia vreunuia dintre ei sau calare pe firul narativ. Meteahna sud-americana, dealtfel. Si aceeasi tehnica din “La tia Julia y el escribidor”

Pe langa povestea in sine, de fapt, undeva pe sub povestea in sine, “Los cuadernos de Don Rigoberto” e o parabola. Despre anodinitatea lumii inconjuratoare si despre lumea personala, aia pe care ne-o construim fiecare dintre noi. Despre universul personal, in care suntem cu adevarat noi si nu imaginile cerute de la noi de catre societate.

O parabola cu mai multe straturi. Omul in sine, individul scapat din turma, adica privit in lumea sa personala, este o opera de arta. Unde se amesteca frumos si in doze variate toate celelalte forme de arta cunoscute de umanitate. Suntem putin din cartea preferata, suntem citate si tablouri in acelasi timp. Si printr-un proces de distilare, ajungem sa fim o forma suprema de arta: imaginatia umana. Capacitatea creatoare din noi poate inlocui arta.

Desi referintele culturale sunt dese, desi una din cheile citirii acestei carti este cheia artistica, folosind-o ai senzatia ca iti scapa ceva.

Iti scapa cheia individualismului, a dreptului inatacabil la subiectivitate. O atitudine de economist austriac. Don Rigoberto spune la un moment dat ca obligatia unui film sau a unei carti este de a-l distra. Iar acelea care nu reusesc sunt carti si filme proas-te punct.

E ceva mai mult decat de gustibus aici. E libertate, educatie pentru libertate individuala, la fel ca modul austriac de gandire. Adica nu individualism ci plasare a individului in centrul universului.

Din aceasta atat de incompleta si de schitata incercare a mea de arheologie (Foucault with a naive twist) a “Caietelor…”, daca ar fi sa se retina un singur lucru, asta mi-ar placea sa fie: sexualitatea e doar un pretext pentru apararea individului si denuntarea apucaturilor “de stanga”. E doar o activitate profund umana si care ar trebui sa ramana profund personala, ne-democratizata. Sexul e doar un simbol.

Se poate discuta atat de mult pe baza acestei carti… atat de mult… libertate, aristocratism. Mie imi fugeau ochii pe cele aproximativ patru sute de pagini si nu-mi venea sa cred: un fabulos manifest pentru o lume asa cum cred eu ca trebuie sa fie. Personala si aristocratica. Totul ascuns intr-un roman. Cat de genial trebuie sa fii sa poti distila atat de multe esente? Si cat de umil sa le ascunzi intr-o forma de arta destul de “democratizata”: literatura.

Friday, January 25, 2008

Un fel de Constitutie

Ieri s-a dus Danonino la un training. Si a invatat multe legi. Care mai de care. Si nu legi ordinare. Nici macar organice. Legi fundamentale. Asa ca le-am pus cap la cap si am intocmit o Constitutie.
Se cheama "Constitutie pentru o viata mai buna-si mai buna". Cuprinde trei legi si un bonus. Vorbesc foarte serios si pentru titlu imi arog copyright-ul. :)

Legea unu: Legea Atractiei (sau a sincronicitatii), Ce seamana, se atrage. Ganduri bune cu ganduri bune (si mai bune?). Ganduri rele cu ganduri rele. Vei atrage acele lucruri pe care te concentrezi, acele lucruri la care te gandesti cu tot sufletul tau. E foarte important faptul ca legea atractiei NU stie ce-i aia "nu". Recunoaste doar formularile pozitive. Asa ca daca te gandesti ca nu vrei sa te ingrasi, te vei ingrasa pentru ca te-ai concentrat pe asta cu toata emotia ta.

Legea doi: Legea Intentiei. Pe ce te focalizezi puternic in prezent, faci sa se intample in viitor. Desi suna cam holist, exista o explicatie si pentru rationalistii inraiti: managementul timpului, stabilirea de prioritati si principiul 'do it now'. Asta am aplicat eu azi cu o trebsoara pe care o amanam. Focalizarea e de fapt planificare.

Legea trei: Legea Permisiunii. Aceasta lege diferentiaza intre 'a tolera' si 'a permite'. Cand tolerezi un lucru (neplacut) in viata ta, resimti o emotie negativa. Adica iti mananca din energia pe care o puteai folosi pentru a face ceva ce-ti place. Cand permiti nu resimti nimic neplacut. Permisiunea e ceva intre amortizare (sau reprimarea joviala despre care vorbeste Daniel Goleman. I guess.) si ignorare. Cand permiti lucrurilor sa se intample, esti mai liber.

(daca vrei sa afli si mai multe despre aceste trei legi poti intra pe blogul lui Ionut Ciurea. Pa, ne vedem... maine, cand o sa iesi.)

Bonusul: Prima Lege a Gropilor. Cand te afli intr-o groapa, primul lucru pe care vrei sa-l faci e sa nu mai sapi. Fiecare cu gropile lui. Si o lege universala.

Asta e Constitutia. Daca inveti pe cineva legile astea, e ca si cum l-ai invata sa pescuiasca, slavita fie intelepciunea chinezilor batrani: de acum incolo se descurca singur. Si se descurca bine-si mai bine.

Si mai bonus, am vazut in exercitiul functiunii un alt trainer. Si observand similaritatile, mai ales in partea de deschidere, cred ca intuiesc cam ce invata un trainer cand se face trainer. (:P) M-am convins de importanta jocului cu vocea, cu tonalitatile. Mi-au venit o sumedenie de idei. Imi plac oamenii care ma fac sa rad. Apropo de valori, asta e una fundamentala la mine :) 

Ce mi-ar fi placut: sa aflu cate ceva despre fiecare participant. Am cunoscut-o pe Teodora, care e doar in primul an de facultate si a facut gramezi de voluntariat.

Insa eu mi-s omulet destul de timid si nu am schimbat decat zece cuvinte (pe numarate!) cu un domn POMPIER. Sunt aproape convinsa ca am ramas cu gura cascata cand am auzit ca domnul asta e pompier. Tu stii vreun pompier? Ca eu nu si mi se pare ceva fascinant. Cum sa fii pompier??!? Esti asa, un fel de zeu! Insa daca mai intalnesc vreunul, incalzirea fiind facuta, am multe chestii de intrebat si multe extazieri de realizat. Tous les chapeaux du monde! Probabil ca aceasta expresie e corecta doar in dictionarul franceza-extaziata. So what? Cine comenteaza sa se faca mai intai pompier si apoi sa vorbeasca!

Si pentru ca te vad cum te tot frichinesti pe scaun si te intrebi unde se intampla toate fabulozitatile astea si tu nu stiai, o sa te salvez. Dar din dar se face Rai. Uite aici. Seminariile inAction

Urmatorul e pe 14 februarie. Da, mai poti sa te inscrii. E energizant, cu multe lucruri noi, inveti si razi si mai ales aplici imediat. Pe cuvant.

Intentia partea a doua

Dupa cum am anuntat, am revenit acoperita de triumf. L-am dat putin la o parte, ca sa pot tasta aici ca mi-am urmarit atat de bine intentia, incat am si ajuns-o. Articolul e gata si, culmea, pare mai putin imperfect. (l-am puricat doua ore!)

Cred totusi ca am gasit o bresa in legea atractiei: diacriticele. Nu-mi pot dori sa nu mai pun diacritice pentru ca as atrage asupra mea o ploaie de virgulite si caciulite. Sa scriu in engleza?? Si daca nu vreau?

Thursday, January 24, 2008

Omulet genial

...care stie cum e treaba cu soft-urile umane.
Danonino adora si face o reverenta in timp ce se cauta la uninstall...

Wednesday, January 23, 2008

Todo me parece bonito

Daca elementul x incape in y centimetri patrati, atunci x+z ar trebui sa ocupe cel putin de doua ori acel spatiu. Nu iau in calcul efectul de sinergie :) (nu de alta, dar imi strica socotelile si inca ma mai intreb, ca in clasa intai, de ce sapte cu doi nu pot face zece...)

Data fiind ridicola demonstratie de mai sus, ar trebui ca o fiinta puternic individualista si care crede in dreptul oricarei persoane de a-si recrea o lume dupa propriul chip si propria asemanare si in acelasi timp are accese incontrolabile de gregarism sa ocupe mai mult spatiu fizic decat celelalte fiinte mai... unilaterale.

Si azi, lumea e fabuloasa!

Triglif sau triglifa

TRIGLÍF, triglife, s.n. Ornament al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s.f.] – Din fr. triglyphe.
triglíf s. n. (sil. -glif), pl. triglífe
TRIGLÍF ~e n. arhit. Element ornamental constând dintr-o placă dreptunghiulară de piatră cu trei creste în relief, care se repetă la intervale egale. /triglyphe
TRIGLÍF s.n. Ornament al frizei unei coloane dorice, care separă metopele între ele. [Var. triglifă s.f. / <>triglyphe, cf. gr. triglyphos – de trei ori cizelat].
TRIGLÍF s. n. ornament al frizei unei coloane dorice, cu trei ramuri verticale, care separă metopele între ele. (<>triglyphe)

(daca acum te intrebi ce o fi aia metopa, e un fel de interval, un spatiu liber intre triglife :) dragut era ca eu nu stiam ce sunt elementele principale, dar stiam cum se cheama spatiul dintre ele. yup, that's just me!)

Tuesday, January 22, 2008

Invat

Azi am vazut cum se procedeaza cu un "gica-contra". Chapeau! Desi, recunosc, mi-e ingrozitor de greu sa interactionez cu persoane de la o anumita varsta in sus, cu atat mai mult daca avem pareri diferite. Aleg in general sa nu mai interactionez deloc. Pana si hartia are o limita de cicluri de reciclare: doar sapte :) Tre' sa fac ceva cu aceasta preconceptie a mea. Curand chiar.

Tot azi am mai descoperit o data ca traiesc, by default, printre nori-printre nori. Insa azi mi-a parut bine de descoperire. Sa traiesti printre nori-printre nori e un avantaj. Acolo sus nu exista filtre care sa te blocheze iar obstacolele par insignifiante. Iar daca par, devin."Lo que no se nombra no existe."

A treia confirmare a faptului ca exista si oameni (mai) mari timizi. Se adjudeca. La prima parere am dat cu mana sa dispara, ca unei albinute care ma deranja. La a doua, am ras ca la o gluma buna. Are you kidding me? Iar azi m-am convins, caci deh, nu cred fara sa cercetez. Concluzie: exista si sunt adorabili. Concluzie prim: deci nu o sa-mi treaca nici mie (cronologic vorbind, I'm one of them, I guess). Mie imi place sa-i spun bun-simt. Pentru ca astfel pare ceva bun :)

Monday, January 21, 2008

Cu "patemi"

"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi pana la urma sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile si adversitatile noastre. Ma intreb, noi la capatul vietii noastre, ce-am lasa in afara? Banuiesc ca putem lasa niste sentimente. Mai putin de ura, intrucatva de patemi, dar de dragoste mai ales..."
("gand sase"-Nichita Stanescu)




Saturday, January 19, 2008

Negru a murit, traiasca verdele

Si ce daca s-a terminat tonerul negru? Acum pot sa printez totul verde! Verde, verde, verde! Sa fie verde peste tot!

Acum imi dau seama ca niciodata nu voi avea suficienti cercei verzi.
Goal: mai multi cercei verzi.
Reality: uhmmm, not enough? adica mai vreau.
Options: sa-mi cumpar multi, mai multi, si mai multi!
Wrap-up: si sa mi-i cumpar....ieri.

(Mai mult ca sigur tocmai ai citit cea mai inedita aplicare a celei mai folosite tehnici de coaching: G.R.O.W. :) Nu-i asa ca te simti deja putin mai bine?)

Friday, January 18, 2008

Portocala Warhol

Portocala perfect de imperfecta. O coaja aproape caramizie, multe-multe gaurele, un rest de codita si o forma foarte secsi, cam turtita la poli. Am mancat-o eu azi. Am decojit-o la modul barbar in timp ce cautam ultimii nameti din Herastrau ca sa intru in ei pana la genunchi. (avea trei puisori de portocala inauntru)

Ar fi iesit cel mai iconic poster al secolului 21. "Orange times need orange people." "Don't just be. Be orange." Crocodilul Lacoste ar fi devenit brusc cameleonic iar reflexele multifatetate o desuetudine so passee.

Pentru mine iernile miros a scortisoara. Portocalele, o experienta multisenzoriala, sunt prea fabuloase pentru a fi "de sezon".

Ma intreb daca lui Warhol "Port-Art" i-ar fi sunat suficient de cool. :)

Wednesday, January 16, 2008

Duchenne Day

...adica ce-am facut eu azi. Am zambit Duchenne toata ziua. Pe alocuri, Duchennne++.

Desi nu i-am dat de cap Wordpress-ului (need...help...pretty pleaaase), mi-am exercitat capacitatile de inteligenta emotionala batandu-ma intelegator pe umar si spunandu-mi ca multi dintre cei care se pricep la Wordpress nu stiu zeci de rubaiate sau "Apolodor" pe de rost si nici nu sunt asa adorabili ca mine :D (asta-i Duchenne++ si histrionism+). Si nici nu pot sa faca zece flotari premium, perfecte that is. In ciuda lacunelor de Wordpress, am dormit divin de bine si m-am trezit idem, caci fericiti cei saraci cu duhul plugin-urilor. Continuu sa cred in magia zicerii "when in doubt, just go to sleep".

Am colectionat un sfert de ora formidabil: inarmata cu doua sandwich-uri geniale si casti in urechi ("when they said you was highclass / well, that was just a lie") m-am plimbat in voie printr-un Herastrau inghetat si pustiu. Un parc intreg numai pentru mine. 

Ca tot vorbeam de sandwich-uri... odata cu scurtatura prin Casa Presei m-am dedulcit la Gregory's. Ciabatta cu feta si rosii si ulei bun de masline, pentru ca fericirea sta in lucrurile simple. Ciabatta cu curry, pentru ca not hot inseamna si no fun. Si pentru ca imi aduce aminte de niste saruturi de vara si de noapte si de dat in leagan care aveau putin gust de curry. Tortilla cu pui uite-asa, ca e super buna. Si tipa care face sandwich-urile zambeste :) Azi am incercat si briosele cu afine si ma gandeam la Niciu, ca tare i-ar mai placea si ei. Si cum noi vorbim intre noi intr-un dialect greu inteligibil neinitiatilor, cu greu m-am abtinut sa nu cer doua muffine cu afine :D

Cineva construise un omulet de zapada in capul lui Robert Schuman. Nu parea sa-l deranjeze, era la fel de intepat si self-sufficient. I never really liked him anyway, iar cursurile de treiorefarapauza in sala omonima simply sucked. Mi se turtea tot fundul in treiorefarapauza

Ca sunt o cumparatoare impulsiva de carti, asta stiam deja. Insa niciodata nu strica o verificare a conceptului. Si ce bine l-am verificat! Adaug in optmiarul de carti ce stau la coada pentru ca ochisorii mei sa poposeasca si asupra lor Funky Business, Karaoke Capitalism, Liderul poti fi tu (cine ma, ieeeeeu?), Versetele Satanice (pe-asta pot sa o pun mai la coada, ca am citit-o intr-un dialect strainez deci no hurry), Fericirea autentica (me *heart* Seligman) si Nu sunt guru (pe-asta o pun next in line, ca am rasfoit-o putin si pare destul de guru-ish).

Iar ziua mea perfecta si plina de Duchenne s-a terminat la teatru, cu colegii. Nu pot sa cred cati oameni draguti sunt in multinationala asta, mai ales aia de departe. Si veseli si spirituali si am mai zis draguti, nu? Iar mie imi plac asa mult oamenii draguti ca nu ma mai puteam opri din zambit. E drept, la piesa asta (sa tin minte peste zece ani: "Comedie Rosie") se rade pana cand nu se plange. Nu era de la asta. Era de la chipurile absorbite de actiune pe care nu le mai vazusem in ipostaza asta. Era de la hohotele de ras ale unui anume domn manager ceva mai hieratic care rade de te face sa razi de rasul lui. Era de la chicotelile fetelor din spate. Nu stiam care sunt, insa dupa ce au ras mi-am dat seama.

Toata numai un zambet Duchenne si cu manuta sarutata, ca asa se poarta la printese, m-am comportat ciudat la metrou, ca era mult spatiu in jurul meu. Mai rasfoiam agitat o carte din maldar, mai cadeam intr-o reverie zambitoare, mai tricotam (tot agitat) cate-un sms cu senzatii catre N..

Sunt tare recunoscatoare pentru zilele frumoase care mi se intampla. Si pentru ca-mi foarte plac multi dintre omuletii cu care lucrez. Uneori mi-e teama ca nu merit atatea lucruri bune. Stau si ma gandesc, ce-am facut eu asa bun. Surprinzator, ma luminez destul de repede pentru cineva care nu s-a descurcat in Wordpress: pentru ca zambesc Duchenne si pentru ca merit. Nu zicea micutul Momo din "Domnul Ibrahim si florile din Coran" ca zambetul e arma absoluta?

Mai ales cel Duchenne :D

Tuesday, January 15, 2008

"Will you still call me Superman?"

"Oamenii sunt simpli cateodata: nu vor decat sa poata gresi si sa fie iertati. Sa se dea cate un burete gigantic fiecaruia. Sa ne apucam sa ne stergem greselile care ne-au ajutat sa crestem.

Eu te iert ca te-ai jucat. Tu? Ma ierti ca sunt la fel de orgolioasa ca maine, so help me god?
Tu ma ierti ca m-am invelit in prea multe straturi si ti-e greu sa ajungi la mine. Eu? Oare te iert ca ti-e frica?"

Sunday, January 13, 2008

O rubaiata si un manunchi de ganduri

Am recitit aseara cateva rubaiate, pentru ca in sfarsit s-a intors cartea aia minunata, maro si stralucitoare. (Thanks!) M-am umplut de o energie cinetica in cantitati mari si m-am apucat de lucrat la proiectul meu, ala secret. Facand ture, nu stand pe scaun. Am capul plin de stradanii si le pun in practica, ceea ce iti doresc si tie.

"Acel Olar, fauritor de cranii,
desavarsindu-si arta sa cu anii,
pe tava vietii pune oale-ntoarse,
si umple aceste teste cu stradanii."

Cand ma intreaba cineva de unde curiozitatea mea pentru poezii atat de exotice, zambesc si nu argumentez prea mult. Aplic dialectica placerii, oricat de superficiala as parea. Sunt unele lucruri in sprijinul carora dialectica placerii si un zambet larg sunt suficiente. Argumentele nu ar aduce nimic in plus, ba chiar ar duce la accidentul numit rupere de corola de minuni continatoare. Tot asa da' fara corola spunea si Cehov: unele ii plac, altele nu. Simplu.

Pana atunci, mie imi place.

Saturday, January 12, 2008

Amandine pierdute


Cand eram mica, niciodata nu puteam manca o amandina intreaga. Si ma bosumflam putin, pentru ca imi placeau tare amandinele. Mult mai mult decat savarinele alea lesinate.

Acum, ca am mai crescut si eu, pot sa mananc o amandina intreaga. Ba chiar trei-patru :)

Imi dau seama pe zi ce trece ca voi pierde pariul cu Niciu. In ultima zi in care am fost la travaille anul trecut, prin pustietatile din jurul criminalelor si abominabilelor "business centres" de langa Casa Presei am fost fioros atacata de un monstru imblanit a.k.a. javra. Monstrul imblanit m-a muscat de glezna iar eu m-am ales cu o vanataie gigantica si el, pentru ca a fost las si a fugit lasandu-si ariergarda de izbeliste, cu un sut in fund. 

Data fiind vasta-mi experienta de tom-boy cu vanataile si juliturile, am estimat ca imi va trece prin mai-iunie. Arata ingrozitor!

Convinsa de justetea rationamentului meu, am pus pariu cu sus-numita. Am solicitat 10 amandine iar si-mai-sus-numita cinci gigantice prajituri cremsnit. In prezent aflandu-ma cu doar doua urme mici, acelasi spirit rational ma face sa cred ca tocmai am pierdut o portie gigantica de fericire.

(am luat poza de aici)

Friday, January 11, 2008

Reprimarea, o strategie desteapta

Cand ti se intampla ceva neplacut (chestii obisnuite, nimic prea important) ai mai multe reactii la indemana:
  • poti sa te superi si sa exteriorizezi ce simti: adica faci ca trenul :)
  • poti sa te superi si sa nu spui nimic : interiorizezi totul si in general te consumi destul de mult. Asta e o optiune cu mare grad de suferinta. Vezi sa nu te termini, really!
  • poate sa nu-ti pese: as in you don't give a damn.
  • poti sa reprimi intamplarile neplacute.
Despre "reprimatorii joviali" vorbeste si Daniel Goleman. Hai sa te informez: pentru mine, daca spune Daniel Goleman, probabilitatea ca acel lucru sa se asemene cu o lege (ok, bine, legitate!) e destul de mare. Eu iau insa ceea ce spune Goleman ceva mai lejer si nu vorbesc despre estomparea unor tulburari emotionale. Ci despre micile intamplari neplacute, micile discutii in care te simti nedreptatit si nu esti intr-o pozitie in care sa comentezi prea mult.

Reprimarea este o tehnica de evitare: cand te deranjeaza ceva, treci pe langa. Nu te uiti, nu te bagi. Cam asa ceva. Reprimarea este dovada foarte buna a instinctului de conservare: te aperi de ceea ce este neplacut, la fel cum oamenii cavernelor se aparau de tigrii sabertooth (asa, ca Diego din Ice Age :) )

Reprimatorii sunt oameni calmi, stiu sa se stapaneasca, par chiar imperturbabili. E adevarat, efectele fiziologice ale intamplarilor neplacute pot fi depistate. Adica si lor le creste pulsul, li se umfla vena. Si ei ar matura pe jos cu cei vinovati. Diferenta este ca acesti omuleti stiu cum sa amortizeze neplacerile.

Ca si cum lucrurile rele s-ar opri intr-o perna. Si n-ar mai ajunge la ei decat mult atenuate. Eu cred ca e o strategie care merita cel putin incercata. (orice competenta ce tine de inteligenta emotionala este educabila!)

Wednesday, January 9, 2008

Howbizzart


Acesta nu e un post platit :) Ci unul scris cu drag pentru a-i ajuta pe omuletii draguti si cu gusturi vestimentare bune care au ajuns aici cautand informatii despre hainutele de la Howbizzart.

In general ei vin pe la expozitii. La cele de la Dalles ii gasiti mereu. Insa pana atunci, faceti click pe imaginea de mai sus ca sa gasiti cateva date de contact.

"Viata e scurta deci trebuie sa ma imbrac frumos." ;)

Tuesday, January 8, 2008

Amazing brain

"Crofonm unui situdu fcuat de o uverstitniate eglezna onedira lteireolr inrt-un cavunt nu coteanza , sigurnul lurcu ipomtarnt etse ca pmira si utilma letira a feirucai cunvat sa fie in pizitoa coctera. Retsul pot fi amecateste si tuxtel patoe fi citit fraa nicio diculfitate."

Deseo del dia

Sa invat si mai multa analiza grafologica. Si mai multa! S-o invat asaaaaa, pe toata! :)

Unde se dezvaluie strategia lui Danonino in Age of Empires

Azi am intreprins multe lucruri serioase si am simtit nevoia de a compensa. Nu care cumva sa devin mai intai putin intepatoare si apoi , incet-incet, acra.

Asa ca am jucat Age of Empires.

Dupa mai mult de un an de cand m-am lasat de aceste obiceiuri time-consuming. Si cand aduc in discutie resursa timp ma gandesc la magnifica mea campanie contra Imperiului Persan, intamplata, pesemne, intr-unul din momentele de somnolenta ale lui Zarathustra, pe 12 octombrie 2006, cu multi ani inainte de Hegira, in joc I mean. Pe care Imperiu Persan l-am infrant in 11 ore si vreo 25 de minute, cu scurte dar concentrate pauze de alimentare si frecat la ochi si intins.

Si pentru ca lupul isi schimba parul (sau, in cazul meu, tunsoarea) dar naravul ba, am constatat ca aplic aceeasi strategie: pune labutele pe resurse (vezi si mina aia de piatra de langa aia doi lupi); nu le mai lasa nimic; misca-te RA-PID; upgrade-upgrade-upgrade; ataca mereu din doua puncte simultan; converteste!; construieste si un monument (dar numai intr-un loc dragut, special pastrat, din care nu ai taiat niciun copacel) ca back-up; kill-kill-kill; win-win-win. Adica numai eu.

Apoi mananca ceva bun. Ca dupa atata lupta, meriti, strateg mic dar destept ce esti!!

Iar strategul mic si de data asta turc dar la fel de destept a invins si azi. Pe bizantini, pe sarazini si pe mongoli! Daca ma nasteam ceva mai devreme, s-ar fi povestit multe despre Danonino-cel-mai-Cel Intaiul. For I've got 'em skilllzzzz!

Sunday, January 6, 2008

Ce-ai sa faci?

Ma obsedeaza de doua zile o bucata de intelepciune. Am auzit-o de la Niciu, care a auzit-o de la... [insert lant here]. Intelepciunea zice asa : "Ce-ai sa faci? Doar n-ai sa mori!"

Cata sanatate up there, cata inteligenta emotionala! Pentru ca reactia ta va fi: "evident ca n-am sa mor! anything you can do I can do better!". Dupa gust si obiceiuri, condimentat cu o injuratura cu efect de defulare.

Mai gandeste-te cand spui ca nu mai poti. Ce-ai sa faci? Doar n-ai sa mori!

Strugurii s-au copt in lipsa ei - Zully Mustafa


Iubire cu dezacorduri. Ne-suprapuneri. Ritmuri diferite de simtire. Si viteze. Pentru ca la orice carte cel mai important lucru este transpunerea cititorului, efectul asupra lui, mie asa mi-a vorbit aceasta carte.
Sa fie bine sau rau ca lumea nu e plina de Zulleihe care sa deschida ochii fiecarui fraier caruia i s-a defectat sistemul de apreciere, un fel de gps de viata?

Povestea de iubire traita ca atare abia ulterior, din febre de cuvinte si amintiri este ingredientul central al romanului. Prietenia cladita din confesiuni, seri magice cu ayran si suberecuri, cu complicitati si nefericiri comune e liantul. Iar sufocarea, nevoia fiziologica de devenire, ca de aer, cautarile si Golgotele de pana la gasiri sunt condimentele.

O carte ca o reteta.

Oare cum ar suna sa-i povestesti cuiva cum Ada il iubea pe Karin de sapte ani iar Karin a iubit-o pe Ada dupa cei sapte ani? Cum Ada a spart intre dinti numai struguri necopti, a simtit pe cerul gurii doar acrisor? Pe cand Karin a simtit gustul strugurilor pe masura ce acumulau dulceata? Ar fi interesant pentru cititori si dureros pentru traitori.

Pentru ei este cartea asta. “Strugurii s-au copt in lipsa ei” este o carte pentru noi, pentru traitori. Pentru cei care simt mai mult decat ceilalti. Pentru noi, cei care am trait prietenii complice nascute firesc ca o respiratie. Sau saruturi in care ne-am adancit si pe care le-am prelungit zile intregi desi nu trebuiau sa se intample. Povesti de care am fugit cu toata furia din noi. Intalniri intamplatoare soldate cu constructia reciproca de monumente. Jocuri. Sentimente de un patetism mai ceva ca Shakespeare si Don Quijote pusi la un loc. Ganduri si planuri marete tricotate printre cartofi prajiti, apoi cartofi fierti, apoi paine cu margarina…

Despre oameni liberi: “(…)liberi sa zburde chiar daca lor insile le sunt pietre de moara, liberi sa greseasca, liberi sa recunoasca dragostea acolo unde o intalnesc si sa alerge spre ea cu bratele deschise(…)”

Despre trecut: “Trecutul e doar pentru bunul meu plac. Un fel de omagiu pe care-l aduc tuturor sufletelor care s-au perindat prin viata mea si n-au stiut sa ramana. Sau n-am stiut eu sa le pastrez.”

Mi-a placut ce frumos se cos una de alta tristetile cu clipele exaltate, trecutul cu viitorul, ritmul senin cu agitatia deznadajduita. Imi place de mor cartea asta cu si pentru traitori. Nu cititori.

Self-soothing

E normal sa simti cum se intorc amintirile. Inseamna ca ai trait multe.
E normal sa simti dor de oameni de mult apusi. Inseamna ca ai multe camarute in suflet. Si mai inseamna si saudade :).
E normal sa zambesti si sa plangi uneori in acelasi timp. Putine lucruri sunt simple.
E normal sa crezi, pentru o zi, ca puteai face mai bine. E un fenomen de rewind al sufletului.
E normal sa crezi ca daca ai fi insistat, daca ai fi calcat fie si numai putin pe orgoliul proprietate personala ai fi schimbat o hotarare. It's called being moody. ;)
E normal sa simti uneori ca nu mai poti. Inseamna ca ai obosit putin si nu ai dormit suficient azi-noapte.
E normal sa eziti. Inseamna ca masori de mai multe ori inainte sa tai.
E normal sa nu stii multe lucruri. Stii altele.
E normal sa-ti fie mila de oameni. Ai cu ce.
E normal sa-ti fie sila de control, de monitorizare. Pur si simplu iti trezeste amintiri neplacute.
E normal sa crezi in suflete-pereche. Inseamna ca vei avea parte de asa ceva. Remember, legea atractiei?
E normal sa ai multe-multe pofte de chestii dulci. Guess where all that smilling comes from :)
E normal sa te prefaci uneori ca nu-ti pasa. E de datoria ta sa te gandesti in primul rand la tine. Nobody else will.

Saturday, January 5, 2008

Larger

"People want to be part of something larger than themselves. They want to be part of something they're really proud of, that they'll fight for, sacrifice for, that they trust" -Howard Schultz

Il vero Pizzaiolo

Ieri am mancat intr-un loc special. E vorba despre o pizzerie, se cheama Il Vero Pizzaiolo si e in centrul vechi, undeva pe strada Smardan, mai sus de Arcade si de Casa de Ceai.

Patronul invita oamenii sa intre, sa incalzeasca un scaun :) Si omuletii intra, curiosi. Si gasesc un loc micut, foarte homie, cu 5-6 mese de lemn pictat si scaune rosii, fabuloase. Pe fiecare masa e o lumanare si un meniu. Totul foarte simplu si nepretentios: ca pentru prieteni foarte apropiati.

Nu cred sa fi asteptat mai mult de doua minute sa ni se ia comanda. With a smile. Sau mai mult de zece sa vina mancarea. Si pentru ca eu am stat cu fata spre strada (asa mi-a recomandat Niciu, care a descoperit locul) a trebuit sa ma intorc cam des sa vad acrobatiile cu aluatul de pizza. Dar a meritat fiecare grad in plus de rasucire!

Am mancat o pizza Napoli geniala si spaghete foarte carbonara. Iar focaccia era by far cea mai buna din cate am mancat eu. Nu spun asta pentru ca era din partea casei si venea intr-un cos de rachita adorabil. Era chiar ceea ce caut eu intr-o focaccia: se simtea uleiul de masline de foarte buna calitate si avea rozmarin si oregano exact atat cat trebuie. Adica foarte putin, just for the flavour. Si arata simpatic cu umflaturile alea bine caramelizate.

Si la plecare patronul a venit sa ne intrebe de una-alta si sa ne recomande pentru data viitoare minunatia de vin fiert, despre care primisem o recenzie extaziata si de la Niciu. Apoi a revenit sa ne spuna ca a discutat cu sotia si au cazut de acord ca minorii, din pacate, nu au voie. Am ras pe sub musteti, eu mai normal si Niciul mai galben.

Noi ne mai ducem, ca avem de incercat vinul fiert!

Friday, January 4, 2008

Despre actiunea de a naboi

NĂBÓI1, năboiuri, s.n. (Înv. şi reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. n a b o j.
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. şi refl. (Reg.) 1. (Despre ape; la pers. 3) A se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (Despre fiinţe) A năvăli, a se năpusti. – Din năboi1.
NĂBÓI s. v. puhoi, şuvoi, torent.
NĂBOÍ vb. v. arunca, azvârli, inunda, năpusti, năvăli, precipita, repezi, revărsa, sări, tăbărî, zvârli.
năbói (puhoi) s. n., pl. năbóiuri
năboí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. năboiésc, imperf. 3 sg. năboiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năboiáscă
A NĂBO//Í ~iésc 1. intranz. 1) (despre lichide) A începe a curge cu forţa şi în cantitate mare (inundând totul în jur); a năpădi. 2) fig. A se arunca cu lăcomie sau cu violenţă; a năvăli; a tăbărî; a se năpusti; a năpădi. 2. tranz. fig. (stări sufleteşti sau fizice) A cuprinde brusc şi cu putere; a năpădi; a copleşi; a năvăli. /Din năboi
NĂBÓI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; şuvoi. /cf. sb. naboj
năbói1, năboáie, şi năbóiuri, s.n. (înv. şi reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulţime de oameni. 3. lipsă de aer.
năbói2, s.n. (reg.) pană de lemn groasă şi mare, cu care se despică buticii.
năboí3, pers. 3 sg. năboiéşte, vb. IV unip. (reg.) 1. (despre ape) a se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (despre fiinţe) a se năpusti, a năpădi, a invada. 3. a transpira, a suda. 4. (despre plug) a se împotmoli.

Cuvant cu carnitza auzit la 'cotele apelor dunarii' si explicat la dexonline.ro
Mi se intampla des sa naboiesc. Uneori imi pare rau. Foarte rar.




Thursday, January 3, 2008

Socializarea prin zapada

"- Aveti nevoie de o lopata ca sa dati toata zapada aia. Nu merge cu matura...
-Mdeah....
-Stati putin, ca va aduc eu. Mai am una, am adus-o de la tara zilele astea, parca as fi avut gura aurita...
-Ei, lasati, nu-i nevoie.
-Ba da, acum m-am si intors!"

Nu credeam sa stea chiar atat de multi oameni in blocurile din jur. Peste 20 de ani petrecuti aici ma indemnau sa cred ca in zona nu locuiesc mai mult de 30 de omuleti. Restul erau doar lumini la bucatarie/dormitor. Erau doar jumatati de oameni vazuti in balcoane sau fumand la geamuri. Sau nume la avizier si pe cutiile postale.

Pe cand astazi jumatate din omuletii care locuiesc pe-aici pareau a fi facut un party in zapada. Claca de dat zapada. Sotiile dadeau indicatii de pe margine si vorbeau intre ele si se tot hlizeau sau strigau la jumatatile de omuleti care se gaseau in urmatoarele stari de agregare: pe sanie, dupa cazemate, foarte uzi, pana la mijloc in zapada, cu fularul acoperindu-le toata fata, am mai spus foarte uzi?

In fata scarii in care stau eu, trei vecini dintre care doi posesori de relatie gen two grumpy old men tocmai terminasera de curatat aleea si stateau la sfat, sprijiniti in lopeti. Si m-au ajutat cu uriasa cutie in care il transportam pe dragul de Freddie. :) Asta pentru ca eu mi-am inceput anul in forta si mi-am luat un laptop foarte destept ( blog, meet Freddie :) ), am platit facturi, am facut tot felul de programari, am facut un mini-tur al bibliotecilor, am cumparat felurite prostioare...

Am vazut de la geam cum domnul cel generos din dialogul de mai sus i-a adus lopata vecinului sau. Dadeau amandoi zapada si vorbeau despre una-alta.

Si mi-am amintit cum construiam cazemate in spatele blocului sau langa scoala cu zeci de copii pe care ii intalnisem abia... cu cinci minute in urma. Si totusi faceam o echipa excelenta iar de cazemate, ce sa mai vorbesc... Blindate. Unbreakable. Think Castorii Zapezilor.

Cum ne dadeam cu sania pe dealul de langa scoala intr-o fericire care nu mai tinea cont de numarul inegal de copii si sanii sau de nume. Imi amintesc odata cand, obosita , extrem de uda si cu o foame greu de cuprins in cuvinte am plecat spre casa tarandu-mi fularul pe jos. Nu prea imi mai folosea, era o bucata intarita de zapada cu ceva textil la mijloc. Ma departasem binisor de derdelus cand am auzit ca ma striga cineva:

"-Fetita cu rosuuuuuuuuu! Fetitaaaaaa!"
M-am intors, recunoscand vocea celui mai bun carmaci de sanii of the day :)
"-Fetitaaaaa, vezi ca ti-ai uitat sania."

Si s-a ridicat de pe sania mea, a aranjat patura cu pisica si mi-a intins snurul care semana inspaimantator de tare cu fularul.

"-Multumesc :)
-Mai vii si maine? Eu mai vin si stau mult.
- Mai vin si eu.
-Pe tine cum te cheama?"

Sa mai ninga, for snow is magic!

Wednesday, January 2, 2008

Zambet+1

E adevarat, romanilor inca li se pare ciudat cand le zambeste cineva pe strada. Fac ochii mari si se intreaba probabil ce gasesti atat de amuzant la viata asta. Daca le zambesti insa intr-un spatiu inchis, adica ramai in aria privirii lor mai mult de trei secunde, cat iti ia sa treci pe strada pe langa cineva, iti accepta zambetul si unii chiar iti zambesc inapoi.

Iar daca ii urmaresti discret cu privirea, observi cum li s-au relaxat trasaturile. Pana si ochii le stralucesc putin mai mult. Nu-si mai cearta copilul si nu se mai uita cu dusmanie la batranii care ii imbrancesc pentru ca nu cunosc notiunea de spatiu personal.

"Incercati sa zambiti mereu. Nu veti avea nimic de pierdut."- Dale Carnegie

Ma gandesc la o campanie de... responsabilitate individuala bazata pe zambete :) Un fel de "pay it forward". Sa zambim zilnic, din tot sufletul, unui numar n de persoane. Sau, de ce nu, n+1. Pentru ca anul asta are o zi in plus :)

Tuesday, January 1, 2008

Scrise

Cand eram mica, imi scriam numele peste tot :)

La spatele caietelor, in interiorul penarului, pe guma de sters cu doua capete, rebel intr-un colt al carnetului de note, pe carti, scrijelit pe bufetul din bucatarie, pe hartia cu care erau acoperite rafturile din camara.

Aproape invizibil la etajul trei, in scara blocului, pe geamurile aburite acasa, pe geamurile aburite in autobuz, cu creta colorata albastra sub sotronul proaspat desenat, pe cutia casetofonului stricat cu doua usite, cu oja in interiorul unei usite a bibliotecii, pe coapse, cu pix verde. (DA-NI-E-LA)

Razand de gadilatura, in scobitura talpii, pe ziarele de ieri, pe revistele de rebusuri, in praful de pe ecranul televizorului, scrijelit, pe castanele adunate in septembrie.

Nu mi-am mai scris numele demult, decat la finalul mailurilor trimise. Nici macar in putina zapada cazuta. Nici pe geamurile aburite, asa cum facea acum doua saptamani in 335 un baietel pe care-l chema An-du si ANDU si andul. Toate cartile facute cadou in ultima vreme le-am semnat cu un enigmatic D. Verdele s-a pastrat :)

Azi mi-a fost drag de Ralu+Mircea de pe parbrizul unui Logan albastru.

Linistea de dupa

La noua dimineata, in prima zi din 2008 strazile sunt pustii. Am reusit sa evit valul de cearcane, rimel intins, cizme cu tocuri si volane care se itesc de sub palton si se grabesc spre casa sa-si doarma oboseala de a trai doi ani intr-o singura noapte.

Nu era nimeni pe strazi si tocmai incepuse sa ninga cu niste bilute mici si albe, care cadeau cu zgomot de margele pe parchet. Eu ma intorceam de la periplul petrecerilor si mergeam foarte incet. Tineam in brate cutia fabuloasa primita cadou, plina cu biscuiti cu unt, pe capacul careia copii bucalati si cu zambete prea largi se uitau in vitrina unui magazin "Bakery" desprins din povesti. O cutie metalica si rotunda care, odata biscuitii terminati, va ascunde tot felul de miracole colorate.

Ma gandeam la lantul telefoanelor neasteptate din seara anterioara, care mi-au amintit de povesti ce s-au intamplat parca intr-o alta viata. Si nu mie, ci unui alter ego. Ma gandeam la furia pe care o regasesc cu stupoare uneori in mine. Furia cu care plec, furia cu care ma conving sa nu-mi mai pese, furia cu care musc din propriile amintiri, furia cu care ma vindec de propriile trairi. Aparent. Si furia cu care le retraiesc in interior pana se uzeaza, ca niste carpe. Nici simtirea exagerata nu e prea kusher.

Ma gandeam la oamenii minunati pe care abia ii cunoscusem, la urarile ca un fruct primite: zemoase si pline de miez. De la oameni care mi-au tintit nevoile din cateva priviri. M., care mi-a spus ceva de care ma temeam pentru ca se dovedise a fi adevarat: ceva din mine sperie si anume straturile mult prea diferite si aerul de aroganta.

Se apropia de mine un zgomot de metal tarat pe caldaram si autoarele lui: doua tiganci, soacra si nora. Cu multe fusta crete, cu sosete bleumarin in papuci rosii de plastic si cu basmalele alunecate pe gat. Cea tanara tara carutul mare, plin cu bucati de garduri metalice, cateva dreptunghiuri de faianta si o chiuveta si asculta incuviintand din cap sfaturile soacrei: "Fai, tu sa stii ca Nelutu' meu e iute si spurcat la gura. Da' nu e om rau. Lasa-l sa sa linisteasca ca cand s-a calmat, ie ca acum. Unde nu iera azi-noapte plin da bombe da ziceam ca doamne fereste si iete ia acum ce liniste ie da zici ca n-a fost nimic. Si nu-i acelasi oras, de(h)...?"

Oamenii isi ascund slabiciunile in spatele lat al cinismului.