Monday, December 29, 2008

45 de ani la mijloc.


Inainte si dupa 45 de ani. Lectia mea? Alege-ti omul de langa tine dupa ochi. Raman la fel oricati ani ar trece intre.


Cand nu stii ce sa faci...

...schimba-ti locul. Du-te in alta parte. Pleaca putin.

Schimbarea cadrului in care gandesti si cauti solutii te face sa vezi altfel. E ca atunci cand nu poti sa adormi. Daca vrei sa mai dormi bine in patul ala, mai bine fa niste pasi si intoarce-te cand ai inceput sa casti. Nu te tavali si rasuci de pe o parte pe alta, sperand ca se vor schimba lucrurile de la sine.

In drumul spre o solutie, primul pas e adesea sa faci ceva altfel. Sa introduci si ingredientul "altfel".

Eu am sters-o pentru doua-trei zile si am gasit solutii sau idei pe cale sa devina solutii cam cati pomelo sweetie am mancat in ultima vreme. Adica o gramajoara buna.

Thursday, December 25, 2008

Both sides now

"Something's lost but something's gained in living every day" :)



Eu anul asta am invatat sa fac small talk. Stii, eu sunt genul nu prea vorbaret. Nu cred ca e cazul sa acoperi linistea daca nu ai ceva interesant sau special (pentru tine sau pentru cel cu care imparti aerul atunci) de spus. Chiar ma fascineaza oamenii carora le place sa se auda vorbind.

Acum insa am ajuns la performanta de a avea cele mai adorabile conversatii cu necunoscutii. Ieri, cu un sofer de taxi de la Apolodor (special am luat taxiul cu Apolodor, dintr-o statie de taxiuri crowded :) ). Am discutat despre cliseele verbale pe care le repetam ca niste discuri stricate. "Iar asta cu craciunul lui fericit... [ un coleg, prin statie, la fiecare zece minute mai ura un craciun fericit, ca doar vorbele sunt for free :) ] daca nu m-am saturat! De zile bune, una-doua inca o zi buna. Macar daca mi le-ar ura mai cu talent, zau asa, domnisoara... De craciun fericit. Ce dumnezeu, ca papagalii. Sa-mi zica si mie de liniste, de familie..."

"Oooo, de familie? Eu daca mai aud o data de sarbatori alaturi de cei dragi..."

"Hohohohooo, asta asa e... dragi, nedragi, bine ca mai avem si noi ceva sarbatori fericite sa ne aducem aminte de ei..."

A admirat bradutul din hartie si si-a amintit de cand era el mic si impreuna cu bunica faceau tot felul de decoratiuni pentru Craciun din tot felul de nimicuri. Nuci imbracate in poleiala. Roscove. Astea nu stiu ce sunt, dar dupa privirea lui reflectata in oglinda, cred ca sunt bune de tot. Mama lui nu a facut niciodata cozonaci in casa. Numai bunica facea.

Si-am mai povestit. Despre zapezile de acum 20 de ani :) Mi-a spus ca poate eu nu le-am prins. I-am spus ca am 25 de ani si o gramajoara de luni deja. I-am povestit de nenea de la metrou, caruia i-am dat un pumn de monede in schimbul unei cartele si mi-a replicat dragastos, mai ca ma ciupea de obrajori, "ai spart pusculita, puisor?"

Ce-a mai ras nenea sofer de taxi Apolodor!

Ma intreb ce am pierdut anul asta, in schimbul abilitatilor de small talk.

Wednesday, December 24, 2008

Oameni in templu

Eu la anul sunt un templu.

Mi-a placut mult de tot ce a spus Raluca aici. Oameni-sarbatoare. Cand ne gandim la ei ne incalzim si ne vine sa zambim larg, cu toti dintii. Ne amintim de rasul lor, de mainile lor care ne intind ceva, de umorul lor special, de atentia cu care ne asculta, de rabdarea pe care o au cu noi (cateodata nici noi nu o avem cu noi insine). Ne amintim de momentele petrecute impreuna, de plimbari, de fructele si ceaiurile impartite. Ni se face pofta sa ne mai uitam o data pe poze. Incepem sa folosim mai des cuvantul ala pe care doar ei il spun intr-un fel asa dragut. De fapt, daca ne gandim bine, uite ca am si inceput sa radem cum rad ei :)

"This song is another song that means a great deal to me (...)"

Eu imi propun sa stau cat mai mult langa ei. Sa-i primesc in templul care sunt eu cu tot ce sunt ei. Sa ma bucur de ei.

Pentru mine 2008 a fost experienta singuratatii. Nu degeaba povestea mea preferata este Robinson Crusoe. Care a trecut prin toate alea singur, care vorbea singur, care construia singur. Pe Robinson Crusoe nu-l imbratisa nimeni. Lui Robinson ii plac imbratisarile de moare.

Am un coleg nemaipomenit. E atata umanitate in el! Mi-a spus la un moment dat o poveste si la final s-a mirat din tot sufletul, din toata mintea si din tot omul care este: "Te gandesti Daniela cum e sa nu ai catre cine sa intinzi o mana cand ai nevoie de ajutor? Sau, si mai rau, sa nu ai cui intinde o mana cand ai de oferit..." Si s-a lasat in masina una dintre tacerile acelea. Sa fii mereu inconjurat de oameni si prieteni, Silviu! Iti multumesc pentru povestea aia, aveam mare nevoie de ea atunci.

Pe ravasul pe care l-am primit la saladelectura scrie asa: "In 2009 vei avea cel putin o zi norocoasa." Poate fi oricare dintre cele 365. Nu as vrea sa ma ia pe nepregatite, asa ca voi astepta fiecare zi ca pe cea norocoasa.

Eu la anul sunt un templu.

Saturday, December 20, 2008

Doua povesti din metrou

Ieri am avut o zi tare frumoasa. Cu oameni frumosi, cu ochi veseli si ca migdalele :)

In drumul spre multinationala era un nene mai din alt film in metrou. Un domn inalt, foarte bine facut, de vreo 60 de ani. Nu stiu daca era basca de vina, dar semana cu Picasso. De sub basca ii ieseau suvite de par negre-negre si lungi pana la umar. Era dat cu fond de ten si anticearcan, to say the least si avea sprancenele aranjate. Sincer, eu nu i le-as fi subtiat atat.

Parea atat de din alta lume incat nu m-ar fi mirat sa vad iesind de sub pardesiu o camasa cu jabouri. Domnul butona un sms sau mai multe. Eu eram cu nasul si implicit ochii in cartea mea. La un moment dat am ridicat ochii, mai mult ca sa ma asigur ca tanti de langa mine este insarcinata. Asa parea, pe sub gene. Vazandu-l pe domnul Picasso si pentru ca old habits die hard, am ramas cu ochii mari si mirati si gura putin deschisa. Tot a mirare. Adica I was rudely staring. Tanti insarcinata s-a uitat la mine complice si a inceput sa chicoteasca. La fel de complice. Nu am stiut daca sa ma rusinez pentru ca fixez oameni intr-un mod nepoliticos, sa rad pentru ca si ea, in mod evident, facea la fel sau sa chicotesc a complicitate. Asa ca am ras si am sperat ca s-a inteles complicitate.

A fost un minut in care parca s-a oprit metroul si implicit (am mai spus implicit, o data, nu?) lumea. Chicoteli complice intre doi omuleti straini. Tanti insarcinata era genul de om pufos si avea dinti mici, de soricel. O si vad invatatoare, langa monstruleti de un metru insa chicotitori de foarte multi decibeli.



Mai pe seara, tot in metrou, o doamna cu gene surprinzator de negre si dese pentru cat de albastri ii erau ochii ne-a marturisit ca a avut o zi tare buna, mai ales ca era ziua ei. O intamplare atat de anti-Gustave LeBon, in mijlocul unei aglomeratii crunte. Ca sa vezi ca se poate si altfel in aglomeratie decat sa te stresezi, sa te enervezi si sa marai la altii ca de ce se sprijina de tine... Omuletul cu ochi migdalati, o alta tanti si cu mine i-am zambit frumos, cu toti dintii si i-am urat la multi ani si sa fie vesela cum e astazi. Adica ieri :)

Doamna cu ochi albastri si gene surprinzator de negre avea fata de om vesel fara prea multe motive. Cred ca ii va fi usor sa indeplineasca ceea ce i-am dorit. Sper ca e singura aniversare la care a primit urari si zambete in metrou, de la necunoscuti, chiar daca necunoscuti draguti, cum eram noi.

Si de data asta a aparut sentimentul ala de balon de sapun: s-a oprit lumea, pentru cateva secunde. S-a oprit sa se uite la doamna care ne-a marturisit, in aglomeratia din metrou, ca azi (adica ieri) e ziua ei. Poate ca si la mine, care m-am bucurat tare-tare.

Bonus, pentru ca eu mereu merit si bonus, tot ieri am vazut in 335 un Paulo Coelho. Distins si imbracat cu maleta neagra, la fel ca originalul. Conspira universul ceva de speriat sa am eu zile fabuloase atunci cand am cea mai mare nevoie de ele :) (adica mereu).

Still a lot rabbits in my hat to make things right, amen. Da' nu-i scot din joben in metrou, ca se sperie omuletii.

Thursday, December 18, 2008

99%

Obsesii:
  • pomelo sweetie. E bun-bun si imi mai place pentru ca se da asa rotund cu coaja aia a lui si cand il cureti e mic, mai ramane cam jumatate. Ca floarea Micului Print, cu spinii ei.
  • morcovi. Iar o sa ma fac galbena-portocalie.
  • ciocolata pura. 99% cacao. De la Lindt. Se gaseste la Angst (eu am luat din Amzei) si e o tableta de ciocolata ca o bijuterie. Vine ambalata intr-o cutiuta aurie si are instructiuni pentru cea mai zen degustare posibila. Unlike anything I've ever tasted. Cu un espresso e grozava. Simpla e fabuloasa.
  • John Legend, Save room. Am dat de cantecelul asta din greseala (cum am descoperit si Morcheeba :) ), cautand niste versuri pe care mi le aminteam de prin parti si de sub parti. "This just might hurt a little, love hurts sometimes when you do it right." Yeah, right, habar n-are ce vorbeste. Se prea poate si fara, depun eu marturie. Da' suna bine. A cantecel de after... hours *wide grin* "Let down your guard just a little"
  • par cret si lung. De data asta obsesii neplacute. Cum se face ca toate posesoarele de astfel de podoabe capilare se ating de mine in metrou. Greu de explicat sila care ma cuprinde. Numai cand ma gandesc la cat de rar se spala omuletii astia pe cap....
  • Sala de Lectura :) Langa calorifer, la caldura, sa rontai un baton de scortisoara pentru ca imi place si pentru ca NU mai rontai zahar candel! Sa amusin toti saculetii plini de pelin, musetel, salvie...
Deocamdata, doar atat vreau sa spun :) Ca as mai avea cateva.

Monday, December 15, 2008

La timpul lor. Si al meu.

Cum vin ele toate chiar atunci cand poti sa le primesti cu bratele deschise... Completarea este ca daca nu au nimerit bine de la inceput, se intorc, daca mai au unde.

Am cunoscut acum cinci-sase ani un tip care vorbea adesea in citate din Paler. Exprimarile concentrate, generatoare de imagini puternice, multiplele chei ale metaforelor, imbracate in farmecul irezistibil pe care il are oricine vorbeste despre o pasiune de-a sa m-au facut cel putin curioasa.

Mi-a imprumutat mitologiile subiective, parca. Big no-no. Nu am putut inghiti. Mi-am declarat admiratia pentru pasiune si totala nepotrivire cu obiectul pasiunii. Chiar si acum , este o scriitura deloc croita pentru mine. Pentru mine e discursul spumos al lui Paleologu, care trece cu usurinta de la disectii de imprecatii taranesti la disectii literare, poposind putin in reverii din tineretea excesiva si in picturi vizuale. Aparenta de frivolitate, stilul invaluitor si cu bule, ca de sampanie, fluiditatea - asta am apreciat eu in primul rand.

Avand si o oarece sensibilitate exacerbata (evit in mod constient unele carti, filme, povestiri pentru ca stiu ca m-ar tulbura prea tare. And we don't want that, if we have a choice.), prima mea reactie la Paler a fost de tristete viscerala, de om care s-a nascut deja trist . Atata pesimism... de parca era in permanenta o zi infioratoare si uda de toamna rece, cu vant taios. Am retinut insa, fire inerent superficiala, cateva citate, cateva metafore...

Acum trei zile am luat din biblioteca "Viata pe un peron". Am terminat-o in aceeasi zi, am recitit-o si am tot rasfoit-o. Mi-a fost un frig cumplit la unele pasaje. Dar acum am privit altfel. Nu, eu sunt altfel. De la prima mea incercare de a citi Paler am descoperit si eu disperarea, pustiul si jocul de sah cu mine insami.

Thursday, December 11, 2008

No match

"Sometimes our hearts don't match our mouths."
wisdom via Hollywood silly romantic comedy :)

Let it snow




Saturday, December 6, 2008

"Above all, keep cheerful"

Edward Gordon Craig (dramaturg britanic) ii scrie lui Mihail Acterian (regizor in principal si multe altele in secundar, printre care si slightly fascist; unul dintre fondatorii Criterion) la finalul unei scrisori:

"Above all, keep cheerful"

Si-i mai spune, isi aminteste Mihail Acterian, "Un om de la o anumita altitudine a inteligentei incepe sa fie vesel chiar si atunci cand se exprima trist."

Keep cheerful :) I am.

Friday, December 5, 2008

Doar un gand

Daca esti sanatos, poate ca ar fi bine sa constientizezi asta si sa (iti) multumesti si sa te bucuri.
Daca te trezesti si nu iti e rau din primele clipe ale zilei, poate ca ar fi bine sa iti dai seama ca iti incepi ziua cu un mare avantaj...
Daca nu te chinui prea tare fizic sa duci totul la capat, poate ca esti fericit si nu-ti dai seama cat conteaza acest aspect :)

Thursday, December 4, 2008

Re-re-readaptari alb-portocalii

Mai deunazi, o tanti din autobuz vorbea cu prietena ei. Tanti era vizibil portocalie la fata. Portocalie cu pete, ca un fel de pisica roscata jigarita :)

Cu ce te-ai dat fata pe fata?
Se daduse cu autobronzant si "nu-i prinsese deloc, fata." Wrong, ii prinsese dar cu pete. Din vorba in vorba, prietena o intreaba da' de ce te-ai dat fata cu autobronzant?
Se daduse pentru ca era prea alba la fata dupa ce ii prinsese vopseaua de par, negru-albastrui, prea bine. Nu se astepta sa-i prinda asa bine, fata :)

Nu m-am putut abtine si am inceput sa rad, mai mult la gandul ca va trebui sa mai dea cu ceva acum ca e portocalie la fata, sa se asorteze :)

Era tare simpatica, saraca, ca se si inrosise putin de la lipsa de tact a prietenei... Eu acum un an si ceva, cand am inceput sa folosesc, dintr-o nevoie, fond de ten, am umblat vreo trei-patru saptamani... o idee mai alba decat sunt si mi-am dat seama abia cand am facut niste fotografii si m-am vazut si aduceam a spuma laptelui :)) . Da' mie nu mi-a spus nimeni, which is bine pe de o parte si nu prea pe de alta :)

Tuesday, December 2, 2008

Mai multe cuvinte pe zi

Salut, hai sa-ti povestesc ce cuvinte noi am invatat eu aseara :) Si nu mai rade, mie imi plac cuvintele noi.

Am invatat asa:

acromatopsie= o tulburare oculara foarte rara, cecitatea cromatica totala. Adica nu distingi culorile. Ca si cand m-ar vedea cineva pe mine in alb si negru. Si mie imi vine sa rad...

protanopie= cecitatea pentru rosu. Adica nu poti distinge rosu. Nu stiu pentru tine, dar pentru mine ar fi trist. Imi place rosul si-l folosesc cu bun-simt, numai pe suprafete mici si accesorii. In ultima vreme si pe unghii. Daaaa, am descoperit ca exista pe lumea asta lac de unghii in culori, si mai ales nu e asa spooky de folosit.

deuteranopie= cecitatea pentru verde. Ma intreb daca exista si irlandezi cu aceasta deficienta. Si ma mai intreb si ce vad in locul verdelui. Cenusiu, banuiesc.

Iar alb, negru si gri nu sunt nonculori ci culori acromatice.

Acestea fiind zise, chiar sunt zise :))

Sunday, November 30, 2008

Verrrde

Fac currrrat prrrin casa si tocmai am decrretat, pe fundal de Nicu Alifantis, ca omuletii rrarraiti sunt adorrabili.
Poate vrrrei o amforrra sau poate vrreei sa bei dulbine, doamna verrrde camforrra :)

Love you take/make



And in the end
The love you take
Is equal
To the love you make :)

Anul trecut prin aprilie, cand am deschis ym, am fost anuntata ca azi, tot ce am de facut este sa sit back and enjoy. Voi avea dj personal, my one and only. Si a inceput sa curga o selectie de youtube-uri fa-bu-loa-se, pline de hint-uri si cuvinte cu sens pentru noi. Aww, them chills&thrills! Asta a intrat in top 5 cele mai misto chestii pe care le-am primit.

Azi-noapte, pe cand imi faceam pillow-check, am adaugat o pastila de fericire si am rememorat toate momentele in care am fost fericita-fericita-fericita. Si ce-am mai visat... Cred ca viata mea e irezistibila cateodata :) Ceea ce iti doresc si tie :)

Saturday, November 29, 2008

Ne-liniste

Din cand in cand si din ce in ce mai des, zilele mele sunt un carusel care se invarte prea tare.

Agitatie, traducere, manual, curs, aplicatie, intelegere, Nigel Kennedy, scris, scris, scris, iar traducere, drumul spre munti, tren care scotea fum si care se strecura printre diverse nuante de alb, cald, cauciucuri de iarna, discutii, nu ne mai dezamagim sau macar am invatat sa nu ne mai doara ascutit si lung dezamagirile (credem noi....), lumina rosie invaluitoare, vorbit mult, ceaiuri, planuri.

Fa bagajul, alege cercei, fugi, fugi, fugi! Desfa bagajul, coboara, multi multi oameni. Imi rasuna in minte Hills of Saturn in fata muntelui alb care porneste chiar de sub terasa mea. Well, o masura putin mai mare.

Nu o sa faca nimic. Damn you :)

Oameni tare draguti. Cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut in ultima vreme. Caprui-verzui, gene dese si curbate, cu luminite si putin rusinosi. Joaca WOW. Adorabil. Ma intreb de ce unii barbati au gene mai dese, mai lungi si mai curbate decat multe dintre femei. Not fair.

Am mancat mici munti de smantana fabulos de buna in ultimele zile. Nici cele mai mici remuscari. Oricum, cand vine vorba de mancare, remuscarile mele sunt zero. Ze-ro.

Boom-wuk feeling. Prima oara cand simt asa ceva complet rupt de orice altceva. Adica nu-mi mai puteam dezlipi ochii, ca sa nu mai zic ca sunt omulet vizual :) Adicatelea, mi se desfasoara imagini in fata ochilor ceva de speriat... Evident, mai am de crescut. Deocamdata sunt la faza de much talk (adica much imagine)-no do. Boom-wuk inca nu se poate dezlipit de sensuri. Nu cred ca se va putea vreodata la noi.

Zapada. Sanie. Calut. Discutam cu cineva ca atata vreme cat iti mai place zapada si te bucuri sa faci bulgari esti copil. Gradinita, me. Zapadaaaaaaaa!!! Si long ding dong.

Saturday, November 22, 2008

Doar trei optiuni

Managerul departamentului in care lucrez eu imi spunea la un moment dat ca odata la 4 ani oamenii ating, in jobul pe care il fac, un anumit nivel de confort. Incep sa se simta cu adevarat pe tarlaua lor (a LOR) si nu mai progreseaza, nu mai incearca, nu mai nimic.

Doua consecinte: fiind vorba de un job, ce resimte omul e ca banii aia care ii intra pe card sunt castigati mai usor. Nu-l mai doare capul pentru ei. Fiind vorba de o treime din ziua lui (best of cases), de ceva ce se intampla in cinci din zilele pe care le are la dispozitie intr-o saptamana, banii mai usor castigati duc la anomie, la confuzie, la sentimentul de inutilitate, la punerea de intrebari din acelea secsi de genul "oare asta voiam sa fac cu viata mea?", "btw, ce vreau sa fac eu cu viata mea?", "mai am vreo sansa?", "imi permit sa-mi bag picioarele? cat ma costa introdusul de picioare, la momentul y la care ma aflu?"

Si paragraful anterior si asta sunt cugetarile mele, aprofundate in momentul in care m-am trezit cu un gust 50% amar legat de ceea ce fac, insa in sens opus: oare nu fac prea multe? cat la suta (mi-am si raspuns: 147%) ma doare faptul ca fac mai mult si mai bine decat trebuia si nu vede decat o singura persoana? oare daca mai astept se va vedea? cat de mult sa pun presiune ca sa obtin ce vreau? oare sa.........?

Mi-am dat seama ca nu aveam decat trei optiuni. Oricine, in orice situatie, are la indemana trei optiuni:

1- sa plece;
2- sa stea si sa faca mai putin, atat cat i se pare echitabil;
3- sa stea, sa faca la fel de mult, sa sublinieze, sa presioneze si sa ceara, sa faca mai mult.

Cand alegi 1 fara sa stai pe ganduri, probabil ca era cazul sa o stergi de mult. Pe mine m-ar chinui loialitatea. E cum e , dar e al meu. Mine-mine-mine, remember? Cu atat mai mult daca it was a first.

Pentru optiunea 2, am probleme cu imaginatul. Pentru mine nu exista asa ceva. Timpul meu, viata mea& stuff. Nu ne vindem decat daca asta ne provoaca fericire in grad mare. Avem incredere ca avem termen de garantie extins :)

3. Greu, frate. Greu si singura optiune viabila. Greu pentru cineva ca mine care alege, in mod constient, sa creada ca oamenii sunt buni, bine intentionati, atenti, grijulii... you name it. Pentru ca daca am ajuns in situatia sa am de ales intre cele trei optiuni, ceva pe parcurs a dat cu virgula.
And virgule suck.

Eu aleg 3, in general. Si cateodata imi pare rau ca nu am ales 2. Sau 1, da' mai rar, pentru ca la Danonino loialitatea bate fericirea, o face chiar praf.

Ma gandesc uneori ca din cauza ca imi place atat de mult sa dorm (bine) am ales calea a ceea ce eu numesc moralitate.

Thursday, November 20, 2008

Deseo del dia

Intr-o zi o sa trimit cuiva ceva, un cadou oricat de mic, prin curier. La locul de munca al omuletului. Imi si imaginez. Mai intai e putin agitat/a. Apoi surprins/a, curios/curioasa. Semneaza.

Primeste pachetul. Il deschide.

Si apoi e bucuros/bucuroasa, incantat/a, topaie de veselie :)

Tuesday, November 18, 2008

Allez

Allez, venez, Milord!
Vous asseoir à ma table;
Il fait si froid, dehors,
Ici c'est confortable.




Laissez-vous faire, Milord

Ce se mai amesteca gandurile mele in ultimele cateva zile... Nu cred ca eu am nevoie sa ma minunez in fata exagerarilor, in fata lipsei de masura. Imi ajunge a mea.

De fapt, eu putina masura mi-as dori.

Cand eram mica si mancam prajituri pana nu mai puteam, maica-mea imi spunea (ok, ne spunea) ca e bine sa mancam cu masura. Asta pana cand i-am raspuns eu, intr-o zi plina de inspiratie, ca am masura, doar ca masura mea e mai mare decat a ei.

Aseara mi-a parut rau de tot-de tot-de tot-de tot ca altadata am intrecut masura. As putea numara pe jumatate din degetele de la o singura mana oamenii langa care as tot sta si nu m-as mai duce.

Ocaua lui Danonino.

Pentru ca poate, sau cel putin asa crede. Si oricum, mimeaza bine. :) Sau cel putin asa crede.

Sunday, November 16, 2008

Can you wait a little longer?

"I turned the card over. It was postmarked Seville, and the only thing written on it was: I've been thinking of you. Can you wait a little longer?

There was nothing more and there was no name or sender's address either. But a face had been painted on the card. It was her face, Georg, the squirrel face."

Jostein Gaarder, "The Orange Girl"

...cu flanea

Un omulet cam mare (pe toate dimensiunile), imbracat in camasa alba si pantaloni albi, plus vesta crem cu romb visiniu. Se vede in poze si spune, jumatate in gluma, jumatate in serios:
"Hai ma ca-mi sta bine in alb..."

Raspunsul:
"Daaaaa, esti un sexy-motherfucker-narcotraficante-cu flanea!!!"

Hohotele de ras:
extrem de multe (ma mancau buricele degetelor sa spun "de puta madre de multe") :))

Saturday, November 8, 2008

Serendipity

Is the explanation I would give, wide smile on, to most of my life. Meeting great people by chance, accidentally bumping into magnificent little corners of the universe (that is, if the universe has corners indeed and if three of my examples were not round-shaped places), discovering great authors by mere curiosity and by nosing around shelves.

Going to sudden and unplanned trips where extraordinary revelations sort of "land" on me, mixing with nature views imprinted for ever. Drops of sentences and ideas

Bursts, flashes, tinkling, sheer luck, tingles, synchronicity, puzzle.

Serendipity people need serendipity places. Lately it happens I picture myself reading, sun on my cheeks, on a rocking chair. My pointer imbibed in some saliva, I pick coloured sprinkles or brown sugar from a red little plate.

Bliss takes at times the shape of strong yet elegant hands, that get darker in the cold and need to eat liver :)

Nuzzling is the loveliest gesture of a couple, if you ask me.

The three princes of Serendip :)

Thursday, October 30, 2008

Pepenele rosu sau verde vs. macaroana

...depinde de unde te uiti la el. Ca si oamenii.

Cum anume sa le multumesc celor care se comporta intr-un fel pe care il resimt ca frustrant? Sa le multumesc pentru ca acum sunt mai puternica, mai rabdatoare si cu si mai mult autocontrol.

Cum anume sa ii multumesc unei persoane care face isterii ciclice? Sa-i multumesc pentru ca astfel am prilejul de a exersa relaxarea la comanda si izolarea mentala de exteriorul pe care nu il pot controla.

Cum anume sa ii multumesc unui om despre care eu cred ca e mizerabil? Pentru ca am primit astfel o lectie nemaipomenit de pretioasa, pe care cei care ma cunosc si tin la mine nu mi-ar fi administrat-o niciodata, pentru ca nu ar fi avut sufletul sa ma vada jumatate de om calare pe jumatate de impresie sociala de om vreme de jumatate de an?

Cum sa multumesc unei fete pe care nu am vazut-o decat cateva ore, cu care am schimbat cateva zeci de vorbe, dar care m-a invatat atat de impactant cum sa nu fiu?

Cum sa multumesc celor despre care mi se pare (of, e asa posibil sa fie doar o parere!) ca ma iau drept proasta doar pentru ca tin mult sa nu-mi ciufulesc sufletul atata vreme cat mai am naivitatea necesara sa-mi pese de asta?

Cum sa iti multumesc pentru ceva ce resimt ca jignire: taking for granted?

Cum? Nu stiu. Stiu ca vreau sa le multumesc, fara ei chiar as fi ramas o fraiera sub o cupola de sticla.

E interesant cat de greu e. Cum anume sa multumesc fara sa sune arogant, fara sa sun a mini-dumnezeu? Pentru ca sentimentul meu, l-am tot scanat, e sincer.

Stiu cum sa multumesc pentru un zambet, pentru ajutor, pentru o vorba frumoasa, pentru o imbratisare, pentru intelegere, pentru rabdare, pentru trei prajiturele de casa (multumeeesc, Ioana :) ). Sau cel putin am impresia ca stiu. Asa mult vreau sa nu fie doar o impresie...

Nu stiu cum sa multumesc cuiva care a tot lovit in cupola mea de sticla pana a spart-o. De fapt, nu stiu cum sa multumesc exact cum simt eu inauntru.

Macaroanele, cum te-ai uita la ele, au doua capete exact la fel. Pepenele e intr-un fel pe dinafara si in altul pe dinautru. Vreau sa multumesc macaroana, nu pepene.

Tuesday, October 28, 2008

Cercuri

Si de la capat... Amuzanti omuletii, n-ai ce spune.

Sunday, October 26, 2008

Lectii cu ursi polari

Ma gandeam ca din saptamana care tocmai se incheie plec cu cateva lectii tare frumoase, de care ma bucur. Unele mi s-au intamplat mie, altele le-am prins din zbor, de la altii.

  • Primeste cu gratie ceea ce ti se ofera. Nu strica un dar de la cineva insistand sa platesti ceaiul, sandvisul, rezistand urat de tot cand ti se intinde o cutie de bomboane sau un cadou... Stii ce se petrece atunci in sufletul omului care moare de drag cand ofera cadouri, bomboane, etc? Il privezi de bucurie si pe tine la fel. Plus ca mai adaugi si niste acreala, gradul intai.
  • Sa generalizezi comportamentul nelalocul lui al catorva exceptii e poate cel mai rau lucru pe care-l poti face pentru sufletul tau. Si se pare ca ai numai unul, nedotat cu filtru.
  • Raiul pe pamant e atunci cand dai.
  • Oamenii au nevoie sa conteze. Cand spui cuiva ca nu e doar el intr-un grup, realitatea este ca e SI el. Iar posibilitatea ca tu sa gafezi e indirect proportionala cu marimea grupului.
  • Exista trei usite de comunicare. Cea pe care comunici tu nu e singura, asa ca nu mai forta aceeasi usa la altii, daca ei au blocat-o. Intra pe unde te invita ei inauntru.
  • Razi, razi, razi :)



(muzica lui Denis Quinn :) Cu placere, si eu am zis la fel cand am aflat.)

Saturday, October 25, 2008

Opinions: Hush Puppies

Acum doua zile, coborand dintr-un autobuz in Romana m-am inspaimantat pentru o clipa. Era a doua oara pe ziua respectiva cand ma prinsesem gandind "ofdoaaamneceoaaameni". Prima oara incercam sa cobor din 335 dimineata pe un sfert de usa dubla, pentru ca restul de trei sferturi erau ocupate de o doamna extrem de voluptuoasa care era probabil lipita de podea exact in dreptul usii. Eu si alte zeci de omuleti ne strecuram cu gratie pe langa doamna. Si am gandit mizeria aia de gand pentru prima oara.

A doua oara imi doream, se pare ca insuficient de puternic, sa ajung din statie pe trotuar. Mai greu de facut miscarea cand din directia opusa vine o hoarda care isi pune in minte sa ajunga inauntru in exact acelasi timp in care altii vor sa ajunga afara din autobuz. Si iar a aparut gandul...

Pe trecerea de pietoni mergeam si cugetam ca that was it, am ajuns o acritura-hoasca-muratura-ticaloasa-uratoare de oameni-sclifosita care crede cu convingere ca are dreptul sa se minuneze in acest fel de cat de rai si jalnici sunt ceilalti si cat de minunata si deosebita fiinta este ea, vezi doamne, ce oameni!

In drum spre ce aveam de facut am trecut pe la Angst, sa cumpar una-alta, mai ales ciocolata Milka cu biscuiti (thankyoulord!). La una dintre case, abia ma asezasem la rand cand tanti casierita a sters-o englezeste fara sa sufle o vorba on her whereabouts. Asaaa, pur si simplu. Omuletii din fata mea, ale caror guri erau prea deschise de uimire pentru a mai articula ceva, au inceput sa rada. Eu am luat-o la sanatoasa inapoi la cumparat alta ciocolata; sa stau ar fi fost o miscare fatala pentru credintele mele. M-am intors si m-am dus spre o alta casa, unde se zumzaia si se radea.

Gabriela, asa o chema pe casierita. Saluta omuletii cumparatori, le zambea cu toti dintii, discuta cu ei despre produse, mai facea o gluma, toate astea in timp ce se misca de parca ar fi rontait toata ziua numai zahar. Apoi iti oferea restul si facea o rima legat de pretul final :)

Et voila!, in cateva minute totul s-a reconstruit. Oamenii sunt adorabili iar exceptiile nu sunt acolo decat pentru a te ajuta sa-ti dai seama de asta si sa multumesti.

Ma simt ca un basset care a reusit in sfarsit sa se urce pe canapea :) (asta ca sa explic putin si titlul, desi sunt convinsa ca doar cititorii lui Catalin Matei ma vor intelege total.)

Friday, October 24, 2008

Warm Fuzzy Tale

Fa-ti cadou azi zece minute si asculta o poveste frumoasa, pufoasa si calduta :) Warm Fuzzy Tale, o poveste despre lucrurile frumoase dintre oameni, scrisa si citita de Claude Steiner.

Nu ar fi frumos sa fie mereu asa? Fa tu mereu asa :) Pamantul e rotund :) Pe bune, au descoperit asta omuleti mult mai destepti decat mine.

Saturday, October 18, 2008

And I still got the blues

Corpul nostru are memorie. Mainile, spatiul pe care il cream intr-o imbratisare, nasul, buzele, spatele. Ochii nostri vad in trecut si pot proiecta in prezent, peste tesatura lucrurilor care se intampla chiar acum.

Asa se explica gafele si clipele in care nu mai suntem pe aceeasi coordonata temporala cu cei care ne vorbesc. Asa se explica faptul ca mana noastra are memoria mangaierii si tentatia de a aluneca pe pometii, urechile si gatul unui om care ne-a dezafectat simtirea pentru ceva vreme si a plecat, lasandu-ne cu arcurile iesite si cu un ochi atarnand, ca la jucariile stricate si apoi aruncate.

Asa se explica, nu? We're jammin'.

Ca daca nu, am mai pregatit o posibila explicatie: tentatia rotundului, a cercului. Incepi din punctul a, stai putin acolo si dintr-o data, fara sa te prinzi, treci in punctul b. Indiferent de cate alte puncte se vor succede si de cat de repede se vor face trecerile, oamenii vor tinde sa revina la punctul a, punctul b...

E de fapt o spirala pe care unii o vor incerca iar altii nu.

Friday, October 17, 2008

Chipuri

"Am vazut un chip cu o suta de fete si un alt chip ce avea doar o fata, si una cu ea era.

Am vazut un chip prin stralucirea caruia puteai privi la uratenia de dedesubt, si un alt chip a carui stralucire a trebuit sa o indepartez pentru a ajunge sa ma bucur de frumusetea lui.

Am vazut un chip batran, brazdat in cute ce nu spuneau nimica si-un chip lipsit de riduri pe care toate stateau scrise.

Cunosc chipurile caci privesc prin tesatura panzei pe care chiar ochii mei o tes si vad realitatea ce se ascunde dincolo."

Kahlil Gibran

Mi-as dori...

  • sa spun multumesc mai des;
  • sa se mai gaseasca migdale neprajite si nesarate la megaimage;
  • sa aiba oamenii curaj sa spuna tot ce au de spus la momentul potrivit, pentru a nu mai lasa lucruri neterminate si vorbe nespuse, declaratii nedeclarate...;
  • un robotel care sa-mi pregateasca apa calda cu suc de lamaie in fiecare dimineata;
  • mai multe rafturi si mai multe sertare;
  • sa merg la un curs / workshop despre condimente si ceaiuri; stiu sigur ca as intalni acolo numai oameni gustosi;
  • sa am doua zile pe saptamana cu patru ore mai lungi fiecare;
  • sa creasca unghiile mai incet si oja care se lauda ca sta lipita-lipita de tine cinci zile sa nu mai minta si chiar sa se tina de cuvant;
  • un sal mare roscat, ca un maldar de frunze de stejar;
  • sa stiu secretul oamenilor fabulosi; l-as folosi in cantitati insesizabile;
  • un ceas rotunjor cu curea maro calduta;
  • sa nu mai fiu superficialaaaaa;
  • sa tund pe cineva; pentru recomandari, apelati cu incredere la Niciu;
  • un munte de bomboane cu visine de la Bucuria;
  • sa stiu lasa portite pentru oamenii care au fost la un moment dat rai sau doar inconstienti; ei nu sunt asa, eu i-am impins sa fie;
  • sa am si mai multa rabdare;
  • hugz-hugz-hugz :)

Thursday, October 16, 2008

Vulpoiul

"Un vulpoi se uita in zori la umbra sa si isi spuse: La pranz voi manca o camila!
Si asa, toata dimineata si-o petrecu cautand camile. Pe la amiaza insa, din nou isi vazu umbra si isi zise: M-as multumi si cu un soarece..."

Kahlil Gibran

Wednesday, October 15, 2008

Deseo del dia

Ceai, multe vorbe (am un chef de vorbe de la o vreme.... teribil.... am inceput sa spun omuletilor povesti despre ce faceam eu la gradinita) si zile lenese de toamna cu soare.

Cand ma trezesc, deschid geamul si iar miroase a zi calduta imi incep ziua zambind si sarind in sus de bucurie (doua sarituri, am observat asta).

De doua zile rad in fiecare seara pana ma dor abdomenul si obrajii (exempli gratia: "dus cu Plutarh"). Mi-e putina teama: de fiecare data cand am ras asa s-a intamplat apoi ceva trist. As vrea sa dau la schimb punctele de karma adunate in ultimul an pentru a rascumpara posibilul lucru rau care s-ar putea intampla. Oare se poate?

later edit: din aceeasi categorie cu "dus cu Plutarh", il citam pe Socrate care bea socata... iar despre Epicur nu mai zicem nimic, nu ca nu am da de inteles.

Tuesday, October 14, 2008

Flying



Will you forgive my inclination to tell,
I throw my wishes down your wishing well

Unde am inteles

Monday, October 13, 2008

E o obligatie. Lectie de umilinta.

Ma gandeam acum vreo 8-9 luni, cand am reusit sa las in urma efectele si consecintele in plan personal ale unui act de rautate gratuita ca e normal ca CSR (Corporate Social Responsibility) sa nu prea mearga, sa para un concept asemanator cu florile si fructele de plastic de prin casele unora: arata bine de la departare, aduc culoarea necesara dar nu au miros, aroma si atrag toate mizeriile.

Responsabilitatea ca grup nu se poate altoi frumos decat intr-o societate in care exista deja conceptul de Responsabilitate Individuala. In care tu constientizezi ca actiunile si vorbele tale au impact asupra vietii, gandurilor si credintelor despre lume ale celor cu care interactionezi.

Concepte marete ca "asumare", "acceptare", "a extrage lectii" sunt cuvinte goale manjite cu pulbere speciala de "maturitate" daca nu se contruiesc pe bunatatea autentica a unui suflet care stie ca nu are voie sa afecteze neplacut si dureros alte suflete.

Nu mai bine nu mai pozam in maturi, deosebiti si speciali atunci cand nu e cazul? Nu mai bine ne acceptam limitele si meschinaria? Nu mai bine acceptam ca uneori ni se pune asa o pata neagra in fata ochilor si in fata mintii ca nu mai stim ce anume facem si de ce?

Sa nu intervii in ecuatia de viata a unui om pentru a-i calca in picioare puzzle-ul construit pana atunci e o obligatie. Sa nu te porti mizerabil cu aia pe care-i vezi mai inocenti si mai "poeti" decat tine e o obligatie. Sa oferi explicatii despre tine si despre comportamentul tau e in unele situatii o obligatie: atunci cand schimba ecuatia de viata a omuletului care ti-a placut asa cum era el, cu ecuatia anterioara.
Sa nu pozezi in intelept atunci cand, cu mana pe inima, habar n-ai ce faci, e o obligatie. Sa nu-i doara pe cei carora le-ai spus ca-ti pasa e o obligatie.

Mai greu de facut in societati in care barbatii isi inlocuiesc "doamna" pentru ca vor uuuun pic mai mult sex, in care femeile divorteaza pentru ca "se simt plafonate" si in care noi, oameni ca exact toti ceilalti indraznim sa ne asumam consecinte care-i afecteaza si pe altii. Lasa, ca-mi asum eu ca te doare sufletul de nu mai poti. Imi asum eu ca un an de-acum incolo vei pune la indoiala (si indoiala se pare ca e nitel cam dureroasa...) tot ce credeai tu ca e lumea asta. Imi asum eu ca tu iti vei consuma energiile pe a te reconstrui. Imi asum eu ca o sa crezi ca sunt un ticalos/o ticaloasa si jumatate. Pentru ca vezi, eu imi permit sa par asa. Pentru ca vezi, tu nu prea contezi in ecuatia mea de viata.

Surpriza! Suntem usor legati. Lumea in care traim e data de punerea la un loc a ceea ce credem, cu totii, ca este respectiva lume. Care imagini despre lume sunt date de rezultatele interactiunilor dintre noi. Adica, mai concret, de ce faci tu celor din jur.
Surpriza, toti oamenii isi doresc sa conteze...

Te-ai gandit la asta? Prin ce faci tu, prin ce spui, prin cum ii tratezi pe altii le modifici imaginea despre lume.

Sa ai suficienta bunatate in suflet si suficienta intelepciune tot in suflet ca sa le-o modifici inspre bine si mai bine. Si mai subtire cu asumatul, ca nu esti vreun dumnezeu...

Asta am invatat eu din intamplarea prin care am trecut, asta imi doresc sa am: bunatate ca sa nu ranesc si sa vad vulnerabilitatea si intelepciune ca sa vad legaturile dintre toti si mai ales legaturile dintre sufletul omului si viitorul lui.

In plus, eu imi doresc si umilinta, mai multa, asa. Ca sa compensez pentru anii in care m-am crezut speciala. Pentru ca nu sunt. Nu am drepturi. Am doar obligatia de a nu provoca durere.

Saturday, October 11, 2008

Soare-soare-soare-soareeeee!

Unele senzatii se experimenteaza doar la scara uriasa, repetitiva si extaziata. Printre ele, SOARELE.

Fund pe piatra calduta din balcon, ceai care rade la soare (si pe el il cheama la fel, de-aia zambeste a "we are one". Numai ca soarele nu stie :) ), raze calde pe nas si pe gat si pe urechi, sunetul de soare si faleza dimineata din Act of Apostle.

Gandurile incep dintr-o data sa chicoteasca si isi dau coate intre ele cum ar fi data viitoare sa-i dam una peste ochelari intepatului aluia :) Ar cam iesi din zona de comfort :)) Cum ar fi sa iesim din casa mazgaliti pe nas cu pix verde, cum ar fi sa ne chemam toti prietenii atat de diferiti (hihihi, Adunarea Generala a Natiunilor Unite) la ceai si prajiturele (ca placinta cu dovleac o facem azi, pentru prima oara, fingers crossed please). Cum ar fi sa raspundem la telefon chicotind si cum ar fi sa mai avem langa noi un suflet care sa ni se acordeze asa perfect, cu care sa fugim prin parc, apoi sa facem poze, apoi sa ne indopam cu inghetata, apoi sa stam pe banca doar cateva secunde, ca sa ne pupam, apoi sa vorbim, apoi sa radem de omuletii care s-au imbracat tavalindu-se intr-un morman de haine.

Cum ar fi sa mai fie la fel acel suflet... Bine ar fi, ar fi cu soare-soare-soare-soare.

Cum ar fi sa ne luam bicicleta (sau sa o imprumutam pe Aglae, ca Niciu nu se supara :) ) si sa iesim din oras. Sa adunam frunze si ghinde si castane.

Cum ar fi ca data viitoare cand ne mai spune cineva ceva neplacut sa ripostam si altfel decat zambind? Pfff, asta ar fi cu pierdere de zen si ticalosire. Multe lucruri sunt regenerabile, sufletul caldut si chicotitor mai putin.


Soareeee!

Cum ar fi sa pictam geamurile cu sori, zambete, floarea soarelui, cirese si felii muscate de pepene, verde sau rosu, depinde de unde te uiti la el?

Cum ar fi sa ne sunam toti omuletii draguti din agenda? Ar fi.... ffffezabil (ce cuvant de oameni mari si cu morcov plus iepure atasat in... you understand what I mean..) :))

Razi, ca-i soare! Iesi si alearga prin parc, aduna frunze... si cumpara-i inghetata ;) (asta functioneaza intotdeauna!)

Thursday, October 9, 2008

Povesti, copii si vorbe (unele pe dinauntru)

Zilele astea una din marile mele placeri este permanent prezenta: vad multi oameni care interactioneaza si care vorbesc. Cand se intampla asta, eu in general tac. Ma concentrez sa-i VAD. Sa-i aud, sa-i simt cum sunt, sa le surprind esenta.

In general, acest lucru ma umple de energie, de idei... Mi-as dori sa ma simt mai bine in aceasta perioada, pentru a ma bucura si mai mult. Si multumesc pentru ca mi-e mult mai bine ca acum o saptamana. Mult multumesc.

Sa-ti arat ce am mai scris pe Empower. In ultima luna am scris ce se vede in titlu :)

Am scris despre povesti intr-un articol care se cheama "Capul in nori si picioarele unde trebuie. Doua povesti." Chiar am spus doua povesti :) , amuzante si foarte intelepte. There's more where those ones came from, asa ca o sa mai spun povesti, cred.

Legat de articolul despre copii, am primit multe mail-uri si la unul dintre workshop-urile de formare in Analiza Tranzactionala la care particip o doamna chiar mi-a recomandat sa citesc articolul (asta legat de o discutie pe care o aveam despre cat de multa energie poti prelua din interactiunea constanta cu copiii). Daca nu se presupunea ca atunci eram intr-o stare de Adult, as fi topait de bucurie, cu tot cu scaunul atasat de fund.

"7 copilarii. De pastrat." e un articol pe care l-am scris din zbor, usor si curgator (hihihi, fac rimeeee). Poate ca intr-adevar ar trebui sa-mi fac o gradinita. Asta sau sa am vreo trei copii. Am asa o viziune ca sunt echivalente...

Am inceput apoi o trilogie despre Comunicarea Nonviolenta. Cu un articol de "get in the mood", "Cum te simti, de fapt?". Articolul e despre constientizarea emotiilor, care ajuta la atat de multe lucruri...

Si-apoi trilogia. Pe-asta descopera-o tu, nu-ti mai povestesc eu nimic. E vorba despre "Comunicarea Nonviolenta (I): mai umani" si "Comunicarea Nonviolenta (II): mai simtim"

Partea a treia, saptamana viitoare :)

Monday, October 6, 2008

Despre unele atasamente

Uita-te la clipul asta. Unele legaturi chiar sunt ca niste tatuaje, desi mie inca imi e greu sa spun asta :)



Asa ca...suna-l sau sun-o. Sau amandoua. Si tine minte 'Undaunted, they went anyway'

(cu multumiri scarpiniciului, care descopera tot felul de minunatii)

Sunday, October 5, 2008

Saturday, October 4, 2008

Poveste la 8 maini. Cu oameni.

A fost ideea lui Roman. Sa scriem o poveste.

"facem asa: cel care incepe, scrie un textulet de maxim 200 de cuvinte, apoi ia ultima fraza si o pune aici, pe blog. urmatorul, ia fraza aia si cu ea incepe textul lui care ar trebui sa fie in continuarea textului anterior, fara insa a sti la ce se refera textul celui dinainte. el pleaca doar de la ultima fraza pe care cel dinainte i-a dat-o. apoi, urmatorul ia si el ultima fraza de la cel dinainte e si o pune aici si tot asa...dupa ce ultimul a terminat si el textul, se publica textele integral, in exact ordinea stabilita prealabil.

de retinut ca nu se publica textele integral decat atunci cand ultimul a terminat. apoi facem un colaj si vedem ce iese. cred ca o sa fie interesant...suntem diferiti si fiecare va scrie despre altceva...

ce ziceti? cine vrea sa inceapa ? :)"



Uite ce-a iesit. Povestea la 8 maini:

"Am vazut aseara un film care m-a incantat teribil. "Iluzionistul". Imaginatia mi-a luat-o razna inca de la prima scena, si am fost cuprinsa de un fior metafizic. Mi-a placut sa cred ca nu orice intamplare din viata noastra provine din algoritmi matematici, si desi toate in lume asta au o explicatie, mi-a placut sa cred in magie! Mi-a placut sa cred in dragostea care transcede timpul, mi-a placut sa-mi imaginez ca uneori, daca mi-as dori foarte mult, m-as putea face invizibila. Corpul mi s-ar transfora in particule imperceptibile ochiului uman, si ... poate as invata sa si zbor!

Cum am fi oare noi, oamenii, daca am crede in magie? Am fi mai buni? Mai frumosi? Mai colorati?

Cum ar fi sa traiesti in povesti?

Poate am sa imi rog prietenii sa scrie fiecare cate o scurta poveste in care ei sa fie personajul principal. Poate asta le-ar aduce o farama de zambet, poate le-ar da imboldul de a visa, poate i-ar scoate un pic dintr-o existenta care, fara sa fie neaparat rea, tinde sa fie ..... calculata!

Am sa scriu si eu propria mea poveste.

Am sa traiesc in felul meu acele miracole in care numai din cand in cand imi dau voie sa cred .....

Pentru ca fara ele ce-ar mai fi viata? Ce-ar mai fi viata daca n-am visa, daca am trai doar dupa sabloane si reguli impuse de altii! Vreau sa cred ca in lumea mea am dreptul sa fac tot ce-mi face placere ,vreau sa zbor de fericire si nimeni si nimic nu ar putea sa ma opreasca atunci cand eu simt ca ceva imi poate aduce aceasta stare! Am atata dragoste in suflet si iubesc atat de mult viata asta incat v-as imbratisa pe toti, prieteni! Va simt atat de aproape , chiar daca nu ne cunoastem!

Va dati seama, habar n-avem cine suntem (cu exceptia lui Dani), cati ani avem, cu ce ne ocupam, dar ne simtim atat de bine unii pe altii comunicam cu sufletele noastre! Nu-i asa ca-i minunat? Nu-i asa ca si voi simtiti la fel ca mine? Multumesc pentru faptul ca existati... Dani, Ioana, Roman, viata mea ar fi fost mai goala fara voi! Multumesc cerului ca ati aparut in calea sufletului meu!


Care ati stat mai mult sau mai putin, mai intens sau mai plictisitor, mai special. Mai pe intuneric. Mai cu cantecele-obsesii. Mai cu plimbari. Mai cu tururi de lac. Mai cu inghetata. Si martie, si august :) Mai toate lunile anului, incepand cu al patrulea an de viata.

M-as fi intrebat daca are sufletul meu o cale. O fac eu, cand suflu?

Nu, nu sunt insula. Un om destept a zis ca e bine sa connect the dots looking forward. Nu in spate. Nu in trecut.

Sigur, destept, nu zic nu. I-a scapat un mic detaliu. Suntem mai multi in viata mea. Mai multi care ma schimba. Ma fac sa rad. Imi amintesc o seara, o gluma, un joc de bowling, cand am scapat cu un picior printr-un pod, cand m-a lovit o vorba, cand am luat o hotarare, cand am aruncat o cheie.

Viata mea, a ta, a voastra e ca o delta. Aduc altii diverse in ea si creste. Creste cand dai tu sens lucrurilor aduse de ei.

Asa ca I connect the dots uitandu-ma unde vreau eu. Si cand hotarasc unde, schimb perspectiva.

Smechera perspectiva asta. I wish I was her. Nu depind cam multe de felul in care iti potrivesti perspectiva?

...doar viata, raspunse el, incercand sa para grav si intelept. se gandi apoi ca a folosit totusi un cuvant prea mare. pe loc isi aduse aminte si de ce a facut-o.

inchise telefonul si se aseza pe o piatra mare rosie. se uita la pomii verzi si la lamaile galbene. o multime de pasari maro cotropeau livada. se gandea ca sunt asemenea graurilor in august, cand fac prapad in vii. se astepta sa vada si sperietori rosii si albastre din loc in loc, in vii asa este!
oamenii mor? cred ca doar oamenii batrani mor. oamenii tineri nu mor! bine, bine, nu mor...dar unde se duc, atunci ?

poate se duc dupa dintii pe care i-au aruncat cand erau mici...se duc la zana maseluta! zana maseluta e ruda cu dumnezeu? daca e, e bine!

daca o culoare e prea inchisa, punem putin alb si se deschide. se gandi ca e cam trist si singurul remediu imediat pentru asta e o mare doza de distractie.
s-a dus sa inoate putin, si apoi la disco! "


Eu va multumesc. Ia uitati ce-am tricotat impreuna :) Ioana, Elena si Roman, chapeau+ imbratisare stransa!

Making of e aici, in comentarii.

Thursday, October 2, 2008

How 'bout magic ?

"thank you frailty
thank you consequence
thank you thank you silence"



Sa-ti gasesti gandurile, gandurile tale si simtirile sau disperarile tale la altcineva e putin ravasitor. Insa e placut, e caldut. Ca orezul cu lapte :)

Stiu, nu e mare chestie sa-ti regasesti gandurile intr-un cantec. Se intampla toata ziua. That's what art is for. Totusi, cat de plina de sens e clipa revelatiei!

Atunci cand iti regasesti gandurile intr-un omulet real, din carne si oase (in proportii variind de la omulet la omulet :) ), e si mai magic :)

Magic e bine. E grozav. Ca toate potrivirile. Ce trist trebuie ca este sa nu crezi in "coincidente" semnificative... Nu exista coincidente, decat gasiri si regasiri pline de sensul care este sau nu este in fiecare dintre noi.

O de-aia

O tanti corporatista, cu par cret, unghii lungi si pictate si "mova" din cap pana in picioare. Da, exact, genul ala de tanti pretioasa, care da lunar la coafor banutii echivalenti intregii colectii Jung de la Editura Trei... Parcase in fata unui bufet cu diverse, comestibile.

"Vreau si eu o de-asta si o de-aia." Si isi indreapta gherutele "move" spre o briosa care nu-i gresise cu nimic si spre o para. Cam prabusita para, da' tot nu se justifica marlania. Para o cheama , tanti. Si pe "asta" briosa.

Mi-o imaginez la coafor, cand si-a ales culoarea pentru gherute: "vreau de-aia". "De-asta? "Nu, de-aia, draga..."

Atat de multe lucruri din lumea asta au nume..... Si vor continua sa aiba cata vreme nu vor deveni "asta", "aia" si "chestie".

Monday, September 29, 2008

Vreau sa dorm. Si dorm.

Oboseala. Mare. Ace. Tratamente. Asa, o sfarseala.

Am un mic munte de carti langa mine (am fost la biblioteca, me no buy books!) si obosesc numai la gandul ca le voi citi pana pe 16 octombrie. Nu e de la carti, geniale dealtfel (Unamuno, un dictionar de termeni islamici, inca un Waltz, ceva psihanaliza...). E de la mine.

In perioada asta stiu ca-mi doresc doar sa nu fac nimic si sa dorm adesea. Si vremea zice la fel. Parca as fi un ursulet care hiberneaza.

Stiu de la ce am obosit. De la indesat 4 ani in 2 si de la cautat si sapat si incercat si iar cautat... De la aruncat cu energia mea catre toata lumea de parca ar fi boabe de orez. E adevarat, energia mea e regenerabila, uneori si eu am impresia ca functionez cu apa, migdale si dulciuri luate generic.

Uite, asta e o chestie proasta a mea. Niciodata nu ma gandesc ca s-ar putea sa iasa rau. Niciodata nu imi fac depozite, ca veveritele. Constientizarea e mama... veveritei.

Partea buna e ca am timp de cugetat. Stau si cuget, asa cum imi place mie. Nu ma mai luati cu ritmuri alerte, that's not me.

Am cateva idei.

Saturday, September 27, 2008

Dar cea mai presus dintre ele

"Chiar de as vorbi limbile oamenilor si ale ingerilor,
daca nu am dragostea,
nu sunt decat o arama sunatoare si un chimval zanganitor.
Chiar de as avea darul profetiei,
si as cunoaste toate misterele si toata stiinta,
si as avea o credinta desavarsita,
incat sa stramut muntii,
daca nu am dragostea, nimic nu sunt.

Daca intreaga mea avutie as da-o in pomeni,
si corpul meu l-as da pe foc, sa ard,
daca nu am dragostea, nu-mi foloseste la nimic.

Dragostea este rabdatoare; dragostea este binevoitoare;
nu invidiaza, nu este laudaroasa, nu se umfla in pene;
nu este necuviincioasa, nu umbla dupa ale sale,
nu se supara, nu tine socoteala de rau;
nu se bucura de nedreptate, ci se desfata de adevar.

Ea toate le acopera, toate le crede;
toate le nadajduieste, toate le indura.

Dragostea nicicand nu inceteaza.
Fie profetiile, se vor spulbera;
fie limbile, vor amuti;
fie stiinta, va disparea.

Tarmurita doar ne este stiinta
si marginita ne este profetia.

Dar cand va veni desavarsirea,
ceea ce este nedesavarsit va disparea.

Pe cand eram copil, ca un copil vorbeam,
ca un copil cugetam, ca un copil judecam.
Cand insa am devenit om,
m-am lasat de cele copilaresti.
Acum vedem intr-o oglinda, nelamurit;
dar atunci va fi fata in fata.
Acum cunosc in parte;
atunci insa voi cunoaste limpede,
asa cum limpede sunt cunoscut.

In prezent, dureaza acestea trei:
credinta, nadejdea, dragostea.
Dar cea mai presus dintre ele este dragostea."

Apostolul Pavel catre Corinteni

Pentru tine. Si pentru ea.
Nu tine socoteala de rau. Toate le indura. :)
Hai.

Thursday, September 25, 2008

Apa calda cu lamaie

Suna amuzant titlul, nu? Poate daca n-ar fi lamaia in el, vor spune unii :) Da' eu sunt sigura ca tie iti plac lamaile.

Voiam de mult sa impartasesc ceva ce eu fac de ani buni in fiecare dimineata. E un zen-like thingie :)
Beau o cana de apa calda (spre fierbinte, am dobandit toleranta. Dintii deocamdata nu zic nimic.) amestecata cu sucul unei jumatati de lamai proaspat stoarse. Mananc apoi dupa 20-30 de minute.

E ca si cum ai face dus pe dinauntru. Stomacul si intestinul subtire fiind goale in urma orelor de somn, apa cu lamaia le traverseaza si le curata. Asta e ideea care m-a atras pe mine.

Apoi am intuit sau aflat si alte beneficii. Ca stimuleaza ficatul si vezica biliara, in organism mai dizolva una-alta printre care si pietrele la rinichi, are magneziu, potasiu, are actiune detoxifianta, elimina mucusul si mai mult ca sigur are si efecte impotriva constipatiei, fie si numai din cauza regularitatii obiceiului.

Si mai e ceva simpatic: in afara organismului, lamaia e acida. Inauntru, devine alcalina :) Deci nu prea supara ulcerul, amestecata fiind cu apa.

Bonus, secretul pentru juicier lemons: le rulezi cu palma pe o suprafata tare, de exemplu pe blatul de bucatarie sau pe o masa.

Danonino loves lemons. Asta ca o concluzie.

Wednesday, September 24, 2008

Magarusul

"Trebuie sa porti de grija si trupului, sa ai mila de el. Da-i de mancare, jupane, da-i de mancare, el e magarusul nostru. Daca nu-l hranesti, o sa te lase balta in mijlocul drumului."
"Alexis Zorba"- Nikos Kazantzakis

Da-i de mancare, da-i de odihna, da-i de somn, da-i de liniste, da-i de ritm mai potolit. Ieri am hotarat ca daca, din variate motive, mie nu-mi dau toate astea, ei bine, mi-am asumat responsabilitatea pentru cineva.

Nu cade lumea fara mine. Ba chiar se poate descurca usor mai bine. Eu sunt genul care le cam complica doar pentru ca poate.

Tuesday, September 23, 2008

Dormelino

Read my lips: sleep deprivation.

Paleative care functioneaza: gel de dus energizant (daca inclini sa crezi. Daca nu... no use. Eu aleg sa inclin sa cred.), migdale (asa bine m-am luptat cu fobia fata de oleaginoase ca m-am indragostit de migdale. Suntem de vreo trei luni impreuna si eu cel putin, le mananc la fel ca in prima zi :) Sper ca si ele simt la fel despe mine.), ceai verde-negru-verde-negru-negru-cafea, somn polifazic de nevoie. Si masaj. Si reprize scurte de satanizare prin dans. Danonino recomanda cu incredere The Contours- "Do you love me".

Paleativul-sef: vizualizarea celor 14-16 ore de somn care urmeaza de azi de la 6-7 seara. So help me god. Oare a te vizualiza dormind e un nonsens?

Monday, September 22, 2008

Te joci dadaisme?

Iargori Krasangom Habvlamoz :)

Hai sa ne jucam. Spune-mi si tu ceva.

Inventeaza sau amesteca. As fi un alchimist in mizerie :) Apropos de alchimist, nenea ala de-si rade toata lumea de el, Paulo Coelho, a zis-o bine de tot: "Nu te ineci pentru ca ai cazut in apa ci pentru ca ramai sub apa."

Mi-ar placea sa joc fazan prin sms-uri. Fazan sau asociatie libera.

Saturday, September 20, 2008

Daruri primite azi

Hehehehe, ce-mi mai place mie Analiza Tranzactionalaaaaaa...

Azi, la workshop-ul 101 am primit asa:

  • copilul Danonino, o punguta de Skittles si multe zambete si vorbe ghiduse. Mai apoi, patru lingurite de prajitura cu caramel si biscuite de la Agapitos. Yummo!
  • tanti adulta din mine, un... scuze de fanatism AT, dar un stroke fabulos de fascinant de pozitiv. "Esti foarte frumoasa.". Giiiiizas, de fiecare data cand ma simt putin inconfortabil sau insuficient de stralucitoare-rapitoare ca femeie mi se intampla ceva in genul asta. Guess I shouldn't be doing it :)
  • parintele din mine, niste multumiri din tot-tot sufletul.

Cum sa nu-ti placa AT, now really...

Thursday, September 18, 2008

Ei.

De fiecare data cand sunt intr-un grup de omuleti (adica, mai mereu) ma fascineaza sa-i VAD. Cat de diferiti sunt, cat de sensibili. Cate un univers mare-mare in fiecare dintre ei, ba chiar o intreaga galaxie. Sa-i asculti vorbind, sa-i vezi cum interactioneaza, sa le privesti ochii, cate spun...

Sunt atatea priviri... cu luminite sau fara, cu zambet sau fara, cu revelatii...

Sunt fascinanti oamenii. Cate pot face si cat de usor construiesc, cum pot pricepe concepte complicate dar nu pot recunoaste ca au gresit. Cum se stiu ascunde dar apar de dupa ziduri intr-o singura clipa de deschidere totala de suflet. Cum pot trancani ore in sir despre altii si cum pot spune atat de multe despre ei cu un singur gest sau cu un zambet. Fara cuvinte.

Ma uit la poza cu o parte dintre colegii mei, facuta aseara. Pe cativa nu ii stiam decat dupa nume, dupa managerul lor si vorbisem la telefon. Acum simt ca ii cunosc. Pentru ca i-am vazut cand spuneau ca ar trebui sa-si exprime recunostinta fata de sotie, careia nu i-au spus asta niciodata, fata de familie care ii sprijina cu tot cu programul lor infernal...

Oameni pe care i-am vazut razand, invatand, cantand, fiind prieteni, chicotind ca niste copii in noroiul Vulcanilor Noroiosi :) .

Imi sunt dragi rau de tot.

Azi, pe drum, mi-am dat seama ca orice mi s-ar intampla in viata si oriunde as ajunge o sa fie grozav. O sa fie cu oameni. Desigur, daca nu mi-ar da, ca unei fraiere, lacrimile, chiar cand scriu asta, le-as putea face aceasta declaratie si cu voce tare. Asa, trebuie sa ma multumesc cu zambete si cu versiuni mai scurte din tot ce-am scris aici.

Monday, September 15, 2008

Amintiri si bule cu omuleti

Ploaie egal inauntru in tine egal introspectie egal amintiri? Ti se intampla si tie?

Acum un an eram atat de altfel :) Si-acum sunt altfel. Altfel de altfel.

Oarecum imi e dor de ce eram atunci. Parca radeam mai mult. Parca si credeam mai mult. Acum aud mai des cuvinte care se mira ca nu mai rad. Acum ma mir si eu de cum am putut fi acum un an. Acum i-as spune proasta si in maaare nevoie de ochelari. Atunci, ei bine, ramane secretul meu cum ii spuneam.

Cat de ciudat e sa vezi niste omuleti si sa nu mai simti decat amar... atat de amar ca nici nu mai simti nevoia sa le spui ce simti. Pana nici sila nu mai e asa mare, si, vorba aia, daca ti-e sila macar ti-e ceva. Trist. Nici macar cenusa. Si-mi pareai asa grozav... Sigur ti-ar fi placut sa te vezi cum te vedeam eu. Erai usor adorabil.

In weekend-ul asta am cunoscut un omulet fabulos. Omuletul Gabriela. Omuletul Gabriela are patru copilasi, aer senin si credinta ca de basm. Omuletul Gabriela e medic si lupta contra avortului. Omuletul Gabriela are luminite in ochi si vrea sa mai adopte niste copii, ca patru nu-i ajung. Niste copii pe care altii i-au aruncat. Ce-o fi in sufletul unui copil pe care nici mama nu l-a vrut, doamne!

Omuletule Gabriela, ai atins ceva in mine, nu stiu ce, dar se tot misca. Waiting for something to bubble up :)

Vreau sa primesc un cadou. Trei zile, liniste, ploaie, m&m's si mars si struguri si piersici si o patura pufoasa. Ok, hai, si vreo patru perne. :) Cartile are on me si de-acum incolo ma descurc. Ma veti gasi peste trei zile rotunda de fericire, pufoasa de lene si imbujorata (which I hate) de la scufundarea in alta lume.

Ma gandesc uneori ca ar trebui sa fiu vizibil mai lata pentru cate contraste incap in mine. Mi-a zis o tanti ca am o silueta classical hourglass. No shit, tanti dear :P

Friday, September 12, 2008

Ionut. Bondarul Ionut.


(tacere "in awe" urmata de aplauze)
Ii foarte multumesc si eu copilasului Sebi (care merge la scoala de luni!) care l-a pictat pe Ionut Bondarul cu mare dedicatie.

Thursday, September 11, 2008

Cross my heart and hope to die, varianta cu carti

Promitem solemn ca nu mai cumparam carti impulsiv si extensiv, pentru ca IwannaIwannaIwanna, pentru ca sunt fabuloase, pentru ca sunt interesante, pentru ca ne trebuie, pentru ca le cautam de secole, pentru ca rasfoiala are rezultate exceptionale....

Ne tinem de cuvant? Uhmmmm, noooot....

Asa ca decidem dezintoxicare. Daca tratament ambulatoriu nu merge, ne internam!!

Fara carti pana de Craciun :)

Exceptie unica: daruri pentru ceilalti omuleti inconjuratori.

O sa doara. (but ooohhh, the Christmas splurge!)

later-edit, to whom it may concern: accept cadouri carti, ba chiar promit sa topai de bucurie :)

Wednesday, September 10, 2008

Oamenii nu vor sa fie fericiti.

Pana azi as fi combatut aprins cu oricine (miiint! eu nu ma contrazic punct. eu tac si zambesc :) ) ca ceea ce vor oamenii este sa fie fericiti.

Astazi m-am gandit ca de fapt nu vor decat sa fie responsabili, sa-si asume o responsabilitate si sa aiba grija de ea.

Nu vor sa fie fericiti neaparat. Ma gandesc aici la toate acele perechi omulet-omuleata care se tot bosumfla unul pe altul, se tot despart, tot cauta pe altii si apoi se intorc. Vor sa aiba un sens. Iar sensul vine din responsabilitate. Nu oricare, o responsabilitate speciala.

Pe care o vor desconsidera si o vor calca in picioare de cate ori e nevoie pentru ca ei sa creasca. Numai ca de fiecare data cand se intorc o ridica, o ingrijesc, o fac iar ca noua.

"Mi-e bine cu el chiar si cand ne certam. Nu ma pot imagina cu altcineva." Asa mi-a spus. S-au despartit si-au umblat cu altii de vreo 5 ori in ultimele sase luni. Am lucrat cu ei un an intreg (stiu ca nu-i frumos daca nu esti atestat, dar am simtit ca pot si ca-mi pasa) si fierbeam de furie cand se desparteau iar.

Mi-era greu sa pricep cum poti schimba atat de des gusturile de saruturi, mirosurile de piele, potriveala mainilor...

Si azi mi-a spus " stii, tot aia cauti, ce stiai tu, ce aveai tu inainte". E perfect rezonabil sa cauti cirese in nucul cel mare atunci cand esti confuz.

Daca as fi auzit asta acum ceva vreme, as fi plans amar amintindu-mi de singura data cand m-a prins rau de tot un omulet fara ca eu sa-mi dau macar seama. As fi plans pentru ca el de fapt cauta cirese in nuc. Iar eu, nucul, abia asteptam niste maini blande care sa culeaga nucile mele, nucileeee, hellooooo, se aude acolo in spate?

Azi am auzit si am inteles. Iertasem.

Asta vor oamenii. Angajament, oricat de discontinuu. Responsabilitate, chiar daca nu sunt inca gata de ea. Chiar daca nu-i face (mereu) fericiti. Vor sa fie a lor, pentru ei.

Vor sa fie acolo. Exact ce-i atrage si la dumnezeu.

Tuesday, September 9, 2008

Corporatie, deh...

A-do-ra-bil gest!

Ti-am zis eu ca my corporation is better than yours :) Azi, pe picior de plecare, am intrat sa verific daca mai sunt cutii de carton in depozitul unde strangem hartia pentru Copacul de Hartie (unii omuleti uita ca nu mai iau cartonul de... like months!). Am gasit una si m-am mutat cinci pasi in depozitul de alaturi, unde se tin toate chestiile de curatat si unde se pune si gunoiul.

Si am gasiiiiit....
Hellene, tu est un ange :)

Sunday, September 7, 2008

Dorinte si un om fericit

Uite ceva fabulos. Sa te uiti si tu pe dorintele unui om (111 de realizat in 1111 zile! :) ). Nu orice fel de om, ci unul fericit. Si sa sezi sa cugeti. Tu ce-ti doresti?

Si sa te gandesti. Vrei sa-l ajuti?

Eu imi fac lista mea, da' schimb numerele. :)

O idee geniala, David. Chapeau!

Teasing cu bondarul Ionut

Dupa cum amenintam acum muuulta (ok, stiu, Fulga-moment...) vreme, lui Acterian i se pregateste un prieten.

Pe prietenul lui Acterian il cheama Bondarul Ionut si e foarte diferit de Acterian. Se stie doar ca din diversitate ies lucruri mult mai frumoase si mai bune si mai speciale decat din asemanare.

(acum ceva vreme, pe un camp inca neconstruit de langa zona in care stau eu a venit un nene si a scrijelit pe o bucata de pal ca "In cateva zile o sa primesc aici pepeni de dabuleni". CLM -caruta-level-marketing, that is- daca vrei, dar a functionat.)

Asa ca maine o sa primesc aici una bucata Bondar Ionut.

Saturday, September 6, 2008

Povestea Amarei cu ibrice si rosu

"Incepand cu noaptea eclipsei, multe lucruri au inceput sa fie ciudate in imprejurimi. Frunzisul a capatat treptat o nuanta rosiatica, verdele pierzandu-se putin cate putin. Amara Vornic a inceput sa uite in mod constant si repetitiv ibricele de ceai pe foc. Totul a inceput cu ibricul albastru, in care se pregatea sa fiarba apa pentru un ceai negru cu continut scazut de teina, un ceai de dupa-amiaza. Asa spunea pe capacul cutiei metalice pe care Amara o primise din Londra.

Cu gesturi mecanice intrerupte de clipocitul neasteptat al apei, Amara Vornic astepta sa se umple ibricul cand a observat ca apa a devenit rosie. Pentru ca rosu cu negru dadea visiniu, o culoare ce-i placea nepermis de mult, Amara nu a dat importanta intamplarii. A pus ibricul pe ochiul deja aprins al aragazului si a plecat.

A mai ajuns in bucatarie abia dupa o ora. Ibricul albastru era uscat, negru si fumegand iar in bucatarie pluteau nori rosii. Rosu inseamna pasiune, si-a spus Amara ridicand din umeri. Poate la ceas de seara. Amara avea 43 de ani, era fecioara si se impaca bine cu asta. Il astepta pe domnul cu pardesiu visiniu care o sarutase intr-o dimineata, in august, cand Amara se indrepta spre scoala, la sedinta de consiliu.

In ziua urmatoare, pentru micul-dejun a ars ibricul alb cu modele norvegiene albastre primit de la mama ei cand Amara s-a hotarat sa se mute singura. Din nou, apa rosie se ridicase in nori care pluteau prin bucatarie iar cativa dintre ei s-au strecurat in camera alaturata cand Amara a deschis usa. Atunci, Amara s-a hotarat sa nu se mai mire si sa se adapteze situatiei. Asta ii era usor, Amara Vornic nu se mira niciodata.

Pentru ceaiul de dupa cina, Amara a pus ibricul negru pe foc. S-a imbracat si a iesit pe usa, hotarata fiind sa zaboveasca o ora si sa nu mai tulbure norii rosii.

Odata iesita afara Amara Vornic a ridicat capul spre cer si printre frunzele care erau pe zi ce trece mai putin verzi, a zarit norii din ibricele ei adunati intr-un cumulonimbus care i-a insotit pasii toata seara. Amara era mioapa, asa ca a ignorat privirile nedumerite ale trecatorilor care nu aveau un nor rosu deasupra capului.

Functionara de la posta era la fel de mioapa se pare, caci nu i s-a parut nimic ciudat la femeia cu par zbarlit, sal visiniu si un nor rosu deasupra capului si care a ridicat un colet greu, impachetat in hartie kraft si cu o adresa din Londra frumos caligrafiata cu un marker aproape pe terminate.

Inca de pe scara imobilului in care locuia Amara Vornic de peste 17 ani mirosea a rosu. Rosu cu ghimbir, pentru un plus de precizie. Amara era o fiinta precisa. Asa fusese dintotdeauna si nu i se parea ca ar trebui sa fie altfel."

Friday, September 5, 2008

Really lovely, underneath it all



"And you give me the most gorgeous sleep
That Ive ever had
And when its really bad
I guess its not that bad"

Wednesday, September 3, 2008

Scrieri

Azi o sa-ti arat ce am mai scris eu, ca poate n-ai fost pe faza :P Evident, poti invata din asta; sa fii pe faza next time, ca sa le prinzi in direct, nu la reluare. Desi, si la reluare sunt la fel de bune. Cand eram mica si am auzit povestea aia cu vinul care are doua cai in fata lui, vin fabulos sau otet, eu am luat hotararea mea. :)

Saptamana asta am scris despre povesti. Cum ne fac ele sa radem si cum actioneaza asupra noastra bland, ca o mangaiere. Nossrat Peseschkian e un nene fantastic, anul asta CMU l-a adus si pe la noi, intr-un parteneriat academic. Secret: vreau sa-i iau un interviiiiiu. Sa-mi tii pumnii, poate mai strang astfel niste puncte de karma si reusesc sa-i iau interviul :)

Saptamana trecuta am scris despre iertare, in ton cu intamplarile din viata mea. Iarta pe cineva saptamana asta! Numai daca simti ca poti, asta ar fi secretul.

Pana acum am vorbit despre ce am scris eu. Acum iti spun despre ce au scris omuletii supercalifragilistici care imi sunt colegi :)

Never seen before!
Un indemn sa te concentrezi, sa acorzi atentie si sa VEZI lucrurile. Descoperirile, inovatia, MAGIA, sunt deja acolo. Si daca nu le vezi, apoi atunci nu le vezi :) Eventual mai si ajungi sa crezi ca nu exista si ca lumea e un loc mizerabil...

Si un articol fantastic despre Detoxifierea emotionala. Citeste si cugeta la lumea din tine. Scuze pentru cum suna, nu stiu cum sa zic mai bine despre ce scrie Marius. Si ma gandesc sa elaborez o scuza: daca de fapt pentru unele lucruri nu e nevoie de explicatii ci doar de faceri si de simtiri?

Friday, August 22, 2008

Multumesc, omuleti!

E tarziu si am simtit monstruos azi dar nu ma culc pana nu spun multumesc.

Multumesc, omuleti rabdatori si buni, ca m-ati ascultat si m-ati linistit si m-ati ajutat sa fac ordine in sufletul asta pe care mi-e greu sa-l pricep uneori. Cum mi-a fost in seara asta.

Multumesc ca mi-ati raspuns la cele mai cretine intrebari si ca mi-ati ascultat povestea.

Multumesc foarte.

Thursday, August 21, 2008

Living alone: against

  • nobody to talk to about silly little things;
  • you laugh alone at funny ideas, word-games, comedies;
  • no massage;
  • you use fewer words per day. I guess words expire as well;
  • nobody to talk to about the little, unimportant but so special and nice things you saw in the subway;
  • cannot act all spoiled: you just have to do everything yourself;
  • no more reason to say "holaaaaaaaa!" a thousand times per day;
  • sometimes the house is much to big and you get to feel you cannot fill it properly;
  • emptiness;
  • less fun, less laughther;
  • no reason to practice saying, in a cat-like voice: "would you pleaaaaaase briiing meee.....";
  • no noises; noise is life;
  • cannot make funny jokes by yourself about the neighbours' wacky idea of a satisfying sex-life: they tend to prefer whatever can be banged against a wall and make an awful lot of noise (to do not be mistaken with previously presented "noise" :) );
  • too many beds to sleep in, none the size of my old medium-sized... none...;
  • many days seem to be all alike;
  • cause I'm such a social creature!!

Wednesday, August 20, 2008

Living alone: for

  • you get to walk around the house naked;
  • throw things around and not bother anybody;
  • inspect and examine size of personal ass in the mirror with nobody to laugh at you;
  • practice cooking Adas Polo and have nobody ask does this recipe really-really involve burning the house down?
  • find things just the way you let them;
  • dance-dance-dance no matter the hour;
  • do laundry exactly when it suits you, especially if it generally suits you close to midnight;
  • the living room is an impromptu but oh so good "office" where everything can be left in the most outrageous mess. Cause you're being creative, alright??!?
  • have friends over and paaaarty whenever you feel a bit lonely;
  • practice THAT French accent you would be sooo shy to use in real life;
  • you can invent and put into practice all sorts of beauty masks;
  • cry as much as you like with no need for further explanations;
  • live like a cockroach, with very dim light or not at all :) ;
  • build small massifs of not-yet-ironed-but-I'll-do-it-tomorrow clothes, cause you don't bother anybody;
  • practice wado-ryu with fully loaded kiai (mmmmwell, let's not forget the neighbours...);
  • you get to talk to yourself in loud voice, have mini-scenarios, imaginary conversations, especially with people you should have had the conversations looong time ago;
  • did I mention you get to walk around the house naked? :))

Oaza

Astazi am ales sa reactionez stresandu-ma la o mica intamplare care imi fusese delegata. Nothing much, ceva legat de un plic ce trebuia sa ajunga, conform descrierii facute de posta romana, in ziua urmatoare expedierii.

Si ma suna un coleg sa-mi ceara o lamurire. Din Miercurea-Ciuc :) Colegul. Si mi-a zis de cateva ori asa calm si impacat "no, biine" ca a trecut totul, ba chiar am zburdat tot restul zilei. Oricum, tot la asta ajungeam, numai ca mai incet de una singura.

Stiu un banc cu un ardelean care face sky-diving si trebuia sa deschida parasuta dupa ce numara pana la zece :) Si dupa ce a cazut intr-o capita de fan, se aude de-acolo: no, bine, noua....., no, bine, zece.... :)

Adorabili omuleti, adorabila pacea lor si adorabil accent. No bine, asta a fost povestea de azi :)

Tuesday, August 19, 2008

Biceps under construction

This year I've deliberately exercised to:

  • read and listen to music and walk in the same time (annotations, comments, smilies and underlining came as bonus);
  • preserve balance and equilibrium in a moving subway train without holding onto anything at all. While reading. :)
  • stop buying cute, deliciously coloured earrings;
  • stop buying books impulsively (major failure, btw);
  • read several books in the same time. Reached a maximum of 4. That's ok, but not me. I'm inside something 100%, if at all.
  • keep wrong people close at hand. Brilliant result, may I add. On the other hand, coping also.
  • direct my flow of thoughts. Still working on it, especially in out-of-the-blue situations.
  • don't buy gifts for idiots who don't get an unexpected gift is just a sign that the world they live in (and contains me, among others :P ) is going ok.
  • stop eating sugar (I would rate myself a 4. Out of 10 :) ) Oh, I swear I'll be better, I swear! If not, I'll just be sweeter, which is fine by me.

Sunday, August 17, 2008

Dansuri zen in sertare

Aseara am invocat duhul cuvintelor inspirate, sa ma ajute cu traducerea. Mai mult pentru ca ma simteam singura, ca de descurcat ma descurcam si singura cu traducerea.

L-am invocat prin dans. Toata familia Marley in mp4 player. Eclipsa de luna. O idee de fotografie pe care nu o voi face niciodata: singuratatea e de fapt o chiuveta pe care si ultimele picaturi de apa s-au uscat.

Eu sunt omulet dotat cu sora, deci eram o familie de patru. Niciodata picaturile de apa de pe cada sau chiuveta nu se uscau. Apoi am devenit omulet cu Iubit. Si cu pisici. Nici nu mai sesizam daca se uscau sau nu picaturile. S-a observat statistic ca omuletii cu Iubit au grija mai degraba sa nu se usuce buzele :D And who could blame them?

Cand am ramas omulet cu pisici si-atat m-am afundat in intamplari, ca sa nu mai vad golul. Care picaturi? Acum sunt doar eu. Si am curaj sa ma uit inauntrul meu. Sa-mi spun: bai, adevarul e ca esti cam seule, get jiggy with it.

Si uite-asa am tot invocat, cu ajutorul familiei Marley, ce-oi fi invocat eu. Ca n-a venit. A venit in schimb un dor. Dor de un omulet care stie ca dansul e spirit, dansul e cautare de tine si gasire. Si el umbla acum prin cealalta parte a lumii, unde oamenii poarta multe culori si zambesc cu toti dintii. Si unde a cerut si obtinut o audienta la Dalai-Lama. Omuleti si omuleteeee.... Mihai!


Zen. Asta am obtinut dupa trei ore de dans si de reggae si de ganduri si de pepene verde sau rosu, depinde de unde te uiti la el. Ah, si i-am iertat pe multi dar am uitat deja. Don't waste it.

Eclipsa avem si noi, omuletii, cand ne ascundem ca sa ne rearanjam. Ca floarea Micului Print. Sa ne crestem petale noi si colorate frumos. My empire of dirt. Da' macar il colorez.

Pana una alta, vreau sa-mi fac cateva sertare. Cred ca am inteles in sfarsit cum se fac.

Saturday, August 16, 2008

Desert cu oameni

"Intre noi, pe masuta, pusese o tava cu doua cesti verzi de ceai si tablete de ciocolata, impecabile patratele de ciocolata, invelite in staniol rosu, pe care era scris cu litere negre: Lindt, un lux rar intalnit, cu atat mai mult cu cat nu puteau fi gasite la magazinele care vindeau ciocolata straina la preturi exorbitante.

Ciocolata era singura extravaganta cu care isi trata oaspetii, ca si pe sine. Uneori erau zile cand facea foamea, dar rezerva de ciocolata nu ii lipsea niciodata din frigiderul pe jumatate gol(...)"

Textul asta mi-a adus aminte de o fraza care m-a fascinat cand am auzit-o. Tot incerc sa-mi aduc aminte de unde sau de la cine, eventual in ce carte am citit-o. Era vorba tot despre ciocolata, despre gustul bun pe care ti-l lasa pe limba, pe interiorul obrajilor, la unirea celor doua parti ale buzelor, partea care se vede si partea dinauntrul gurii. Si era vorba despre mirare, cum sa te speli pe dinti dupa ciocolata, cum sa vrei sa alungi acel gust? Si o intrebare: ce fel de oameni vor sa scape de gustul de ciocolata?

Apoi m-am gandit la doua feluri de oameni pe care ii cunoastem: oamenii-placinta cu mere si oamenii-ciocolata.

Primii, simpli, necomplicati si reconfortanti. Genul pe care ne bazam mereu, pe care ii lasam si la care ne intoarcem. Stim ca ei vor fi tot acolo. Gust de acasa, de familiar, de al tau, de uniune, de organicitate .

Nemaipomeniti oameni. Loialitatea e o chestie la care tin mult, cu atat mai mult de fiecare data cand am de pierdut sau de suferit din cauza ei. Lucrurile bune pentru noi sunt intotdeauna calde si confortabile. Ni se potrivesc la fel ca pumnul unui copil in palma noastra.


Oamenii-ciocolata sunt gustosi , diferiti, ciudati, nemaiintalniti. Sunt asa de exotici si de altfel ca ne atrag aproape magnetic. Oamenii aia pe care ii intalnesti scurt, concentrat si aproape in afara realului, in alta dimensiune. Si dupa ce i-ai intalnit putine lucruri mai sunt la fel. Incep, dupa ce i-ai intalnit, perioadele de reasezare a ta in noua matca.

Fabulosi oameni. Dar de termen scurt, chiar daca gustos si intens, chiar daca sar scantei :)

Asa ca, inca o data, daca tot stau putin, de ce sa vrei sa scapi de gustul lor?

Si, ce te faci cu aia care sunt placinta de mere cu extra topping cald de ciocolata? Aia pe care ii simti familiari si apropiati si ai tai si cateodata, cand intorci capul, ti se pare ca au comutat pe alta dimensiune?

Thursday, August 14, 2008

Trepte, dizolvare si dorinte

Astazi, tocmai din cauza zilei de ieri, vreau sa scriu despre iubire. Pentru ca mi-as putea scrie in frunte, pentru unele arii ale vietii mele, "we do not quit! again, again!!!"

Despre etapele iubirii, conform ezoterismului islamic (informatiile, via Andrei Plesu si receptarea si mixarea lor, via yours truly), despre alchimia din orice relatie: solve et coagula.

Sunt trei trepte ale amestecarii cu tot ce e celalalt. Tot care va deveni tot abia spre final, un tot care se construieste.

Avem in primul rand treapta prudentei lumesti, in care am ceva care e AL MEU si tu ai ceva care e AL TAU. Si mai am granite clare.

Pasul urmator este inceputul iesirii din sine catre celalalt, in care imi fac putin curaj: tu ai ceva-ul tau si din ceva-ul meu, cu inima in dinti dar cu mainile intinse, iti dau si tie. Ce e al meu e si al tau. Desigur, cate putem discuta aici despre curaj, despre pantaloni maro, despre inchis ochii si sarit in mijlocul problemei, despre rationalitate versus natural si firesc... Nici Rousseau nu e prea kusher. Atat de putine lucuri mai sunt kusher ca ma intreb, bietii evrei, ce mai mananca, domn'e?

Ultimul pas e punerea in comun. E armonizarea mersului, e contopirea: cand se devine noi, cand devine din house, home (ce saraca e romana aici....)

Toate cele trei etape se pot regrupa, alchimic vorbind, in SOLVE. Dizolvarea eu-rilor intr-un noi. Acea bucatica de timp in care 1+1 fac tot 1, groaza apologetilor eficientei si groaza managerilor, cred.


Tot acest proces de initiere in celalalt, asa in trei trepte, e doar jumatate din drum.

Dupa ce dizolvam, facem ceva nou din materia topita. COAGULA.

Cand ne regasim Eul, mai bun si imbogatit cu sensuri noi si cu simtiri noi. Redevenim noua fiinta care suntem. Care suntem asa pentru ca ne-am topit in altcineva.


Ma gandesc acum ca am auzit, am ras si nu am crezut pana nu am simtit, pana nu am vazut cu ochii mei. Ceilalti ne modeleaza, simpla lor existenta. Nu e nevoie de un act hotarat indreptat catre schimbarea noastra. Simpla existenta, ca suntem impreuna si facem impreuna ne transforma la fel cum face vantul cu muntii si apa cu malurile.

Asa ca azi imi doresc sa am intelepciunea sa aleg mai bine omuletii care stau pe langa mine. Vreau un vant bland si bun si o apa care sa cante si sa mangaie, nu sa navaleasca. Asta vreau. Si mai vreau sa ma pot ridica plina de curaj de pe un pat de fachir, chiar daca mi-am petrecut mult timp acolo si chiar daca acele au inceput sa mi se para normalitatea.


(Si, ca sa fac o chestie mai neobisnuita, o sa scriu un mic offtopic la propriul meu topic :)
Intamplari dureros si plangacios de recente m-au determinat initial sa bag blogul pe private si apoi sa cuget mai indelung.

Sa cuget ca nu asta e solutia la naivitatea exagerata si la prostia de a-ti pune sufletul, in general cu tot ce are el mai rau, ca niciodata nu vrem sa exorcizam binele din noi.... de a-ti pune sufletul spuneam, sub ochii tuturor, fabulos de conectati la capacitatea de a lua hotarari, de a rani si de a face chestii in general.

Promit, mie mai ales si cui mai citeste, ca atunci cand naivitatea din mine o sa scada sub 51% nu am sa mai scriu aici. Pana atunci, inca nu m-am hotarat cu ce sa umplu golul lasat de ultima bucatica de naivitate pierduta, ca de obicei, de mainile unui om in care aveam incredere.

Nu avem niciun sistem de aparare in fata celor in care credem. Niciunul. Asa ca trebuie sa ne facem... Hopefully nu ne va ascunde chiar de noi insine, nu, Danonino? )

Wednesday, August 13, 2008

Apucaturi si pupaturi

De dimineata, in metroul ca un ardei umplut si plin de omuleti care citeau, doi kidshi de vreo 19 ani discutau despre flori, fete si baieti dar mai ales depre ultimele doua elemente. Unul era, conform propriilor declaratii, genul caruia ii plac picioarele. Nu chiar picioarele meselor. Celalalt, cu cercei foarte stralucitori in ambele urechi, i-a taiat-o, sigur pe sine: "prietene, la femeie totul e fata si sa aiba cur misto, sa ai de ce sa apuci..." Danonino a facut mai intai ochii mari, apoi i-a ridicat din carte, a examinat persoana, nu parea sa fi apucat prea multe la viata lui dar macar era profund (fara intentie am ales cuvantul asta, jur!) convins ca are dreptate.

In jur, ilaritate. Un nene serios care asuda din greu si isi facea vant cu Ring (Luciu, conduce cu burta la gura) a fost strafulgerat de aceleasi ganduri, i s-au citit pe fata. Numai ca, spre deosebire de Danonino, el nu avea nimic interesant de citit asa ca, foarte franc, le-a spus: baieti, sunteti tari de tot daca stiti asta doar intuitiv. O tanti cat juma' de usa, facuta permanent si tunsa scurt, a ras zgomotos, din toti lobii plamanilor: heheheheheh. Apoi a tusit, o tuse seaca si sonora, de fumator: hrrrhrrrharrrrh. Cand s-a mai facut putin loc la Dristor, nu am putut sa nu observ ca aveai de ce o sa apuci. Asta daca ai fi dorit, evident...

Baietii au coborat si s-au urcat pe la o alta usa.


Dupa-amiaza cu timp care se scurgea incet, sa nu transpire. Pe banca de alaturi, la lalele, un domn si-a salutat vecina: va sarut mainile, doamna Lucretia. Au continuat o conversatie usor de intrevazut, ca un dans gratios de societate. O conversatie ca un ritual care pune ordine in lumea lor molcoma ca un accent din Oradea.

La final, dansatoarea l-a intrebat pe partenerul ei de dans si doamna Vivi ce mai face. Oh, e tare fericita, s-a apucat de conserve. Da, pai ar fi cazul sa ma apuc si eu, ca tot amanam. O pup sa-i spuneti iar Cornel al meu ii saruta mainile. Am sa-i transmit. Numai bine, multa sanatate si numai bine.

Si am inchis putin cartea si m-am gandit: oare dansatorul i-a transmis de facto sarutarile doamnei Vivi? Buna ziua draga mea, muah-muah, stai putin ca mai am doua sarutari, un tocait afectat, in vant si pe ambii obraji de la vecina Lucretia si o sarutare de maini, eleganta, de la vecinul Cornel. Si, cum ti-a iesit pelteaua, draga?

La etajul 6, pe blocul mare de langa lalele, un banner cu apartament de vanzare. Cu vedere dubla la lalele. M-am programat sa-l vizitez.

Si mi-am amintit cand visam la lancezeli prelungite de dimineata, la pranzuri impreuna (asta desi niciodata nu eram acasa la ora aia...) si la sosiri fulger si surprinzatoare, cu scop pupacios plusplus. Asta se intampla acum atat de multa vreme.... Acum, as avea doar lalele. Which is not bad at all, dar nici macar pupacios basic.