Friday, November 30, 2007

Unde se afla opiniile politice ale lui Danonino

Danonino a primit o leapsa foarte tare de la Machiavellian, pe care a onorat-o, ca orice domnisoara, fashionably late. Foarte multumeste si in loc sa se scuze, da din gene. Din sus-numita leapsa Danonino a aflat care ii este crezul politic, luata fiind la doua tipuri de intrebari, economice si sociale. A aflat astfel ca domnia sa este dupa cum urmeaza:

Economic Left/Right: 1.62
Social Libertarian/Authoritarian: -3.95


si in plus, poate demonstra cele spuse cu reprezentarea grafica a formulei:




Danonino trebuie sa marturiseasca cum ca se simte cam singura in dreptunghiul ei, domnii de la Political Compass nestiind sa-i indice prea multi vecini celebri manati in aceasta cruda si tumultuoasa lume de acelasi opinii politice ca ale lui Danonino. Testul se gaseste aici

Danonino se intreaba with all due respect daca Ghemotocul si Monica ar dori sa efectueze si domniile lor aceasta testare politica. Nu doare si nu e cu intepaturi. Iar in celelalte dreptunghiuri exista bafta unor vecini faimosi!!

Thursday, November 29, 2007

Espejismo de perfeccion

"Oir la voz de ella, confirmar su vecindad y su existencia, lo colmo de dicha. 'La felicidad existe', se repitio, como todas las noches. Si, pero a condicion de buscarla donde ella era posible. En el cuerpo propio y en el de la amada, por ejemplo; a solas y en el bano; por horas y por minutos y sobre una cama compartida con el ser tan deseado. Porque la felicidad era temporal, individual, excepcionalmente dual, rarisima vez tripartita y nunca colectiva, municipal. Ella estaba escondida, perla en su concha marina, en ciertos ritos o quehaceres ceremoniosos que ofrecian al humano rafagas y espejismos de perfeccion. Habia que contentarse con esas migajas para no vivir ansioso y desesperado, manoteando lo imposible."

Elogio de la madrastra

Wednesday, November 28, 2007

Poveste cu un card de gaste

Aveam vreo sapte ani, eram la tara la bunici, in vacanta de vara. Ma trezisem devreme si probabil incurcam mai rau ca o pisica care ti se tot freaca de picioare. Asa ca bunica-mea mi-a dat o sarcina de omulet important: sa duc gastele la apa. "Apa" era o garla la trei minute de mers de casa. Cum se termina ulita, pe partea stanga, era o panta marginita de arbusti si de duzi care ducea chiar pe malul apei.

Patrunsa de importanta sarcinii incredintate si dornica sa ma achit de ea magna cum laudae, am luat de langa gard un bat (bastonul de maresal) si mi-am preluat din curte "regimentul": vreo zece gaste albe si galagioase si un gascan mare, la fel de alb dar deloc incantat de noul comandant de osti. Constient de potentialul meu de uzurpator, sedea mai pe margine si ma masura din cap pana-n picioare, cand cu ochiul drept, cand cu ochiul stang. Plina de entuziasm, m-am prezentat regimentului cu capete verzi (pentru a-si putea deosebi zburatoarele, fiecare taranca le pictase cu cate o culoare; bunica-mea folosise un rest de vopsea verde, ca veranda de verde) si le-am comunicat ca de acum incolo, eu le voi conduce pasii catre paradisul acvatic. Nicio reactie, drept pentru care am adoptat un stil de conducere sovietic: le-am luat la goana, fara a le mai cere parerea.

Alergam dupa bietele gaste cat ma tineau picioarele. Toantele (vezi expresia "gasca proasta") se zburataceau si tipau de parca venea sfarsitul lumii. Protector, gascanul isi intinsese aripile la dimensiunea maxima si alega ultimul din card, sa-si apere haremul de blonde de excesele noului comandant, id est eu. Pe ulita se ridicase tarana intr-un nor impresionant care ne inconjura din toate partile. Cam ca bataile din desenele animate cu Pif si Hercule. :) Nu o mai vedeam pe bunica, o auzeam doar cum striga dupa mine din poarta sa las bietele gaste mai incet, ca nu dau tatarii.

La auzul cuvantului evocator de "tatari", am galopat si mai repede. Pe ulita, un trecator ar fi vazut un nor de tarana ce gonea cu viteza spre garla, garnisit pe margini cu aripi albe de gasca si pene zburatacite, totul acoperit de o harmalaie generala si de rasete rasunatoare.

Am haituit gastele pana ce au scapat de mine refugiindu-se in apa. Netrebnicul de gascan, asumandu-si pana la final rolul de protector, a intrat in apa ultimul si doar putin, insa suficient cat sa nu-l pot ajunge. S-a oprit acolo, m-a masurat iar din cap pana-n picioare (de data asta doar cu ochiul stang) si-a intins gatul inspre mine, si-a desfacut aripile amenintator si a inceput sa sasaie. Sa-si verse frustrarea. Am stat acolo sa rad de el si cand s-a saturat de umilinta, a plecat.

In pasul strengarului, am luat-o si eu la fuga spre casa. Pe ulita, inca nu se lasase tarana si soarele stralucea tare-tare.

Azi am desfacut niste cutii mai vechi si mirosul de praf mi-a amintit de dimineata aceea, cand aveam doar sapte ani, era vara si eu alergam desculta dupa gaste... :)

Tuesday, November 27, 2007

Cum raman trecatorii


In Iran, in zilele anului nou, se practica un obicei simpatic: se pandesc franturi din conversatiile trecatorilor si se interpreteaza ca previziuni pentru anul care vine.

Intr-o primavara, acum patru ani, undeva pe o straduta care lega bulevardul Magheru de Calea Victoriei, o tiganca rotunda, cu multe-multe fuste viu colorate si cu ochi negri-foarte negri si stralucitori m-a abordat, cu multa curtoazie si eleganta si m-a intrebat "Vreai săţ’ ghîcesc?". Si eu, amuzata si de lumea intreaga imbratisatoare fiind la acea vreme (adica indragostita pana peste urechi), am vrut.  Mi-a spus, printre multe altele, ca norocul meu va veni de la carti, de la invatat si de la citit. Ca ma vede undeva "departe, da' nu haici".

Mi-am amintit de povestea asta pentru ca ma tot gandesc in ultimele doua zile la ce mare impact au avut asupra mea cateva intalniri trecatoare cu persoane care au disparut apoi, more or less, din viata mea. Anul acesta a fost, definitely, anul intalnirilor trecatoare.

Un trecator m-a invatat sa nu mai cred ca oamenii chiar cred in tot ce spun. M-a invatat ca unele chestii se spun doar atunci, in valul momentului si ca povestile, well, sunt doar povesti. Nothing but fiction. Colateral, am invatat ca e bine sa ierti si ca durerea provocata altuia vine din excesul de durere personala care da pe-afara.

Un alt trecator m-a invatat despre cat de important este sa fii autentic si deplin, adica sa-ti accepti si starile imperfecte. M-a invatat ca unele lucruri nu se amana de dragul respectarii formalismelor sociale. M-a invatat ca naturalul trebuie respectat cat mai indeaproape. Ca e magic sa traiesti plenar si intens si daca-ti pui singur bariere in acest sens iti negi umanitatea. Odata, cand i-am spus ca n-am chef sa ne vedem pentru ca nu ma simt okay si n-as fi un partener de conversatie sau de petrecut timpul prea placut mi-a spus ca oamenii trebuie cunoscuti total. La o adica, nu trebuie sa ne costumam si mascam pentru ceilalti. Nu trebuie sa fim mereu veseli, e perfect ok sa avem stari mai proaste si sa ni le purtam cu capul sus prin lume. Suntem tot noi, dar niste noi mai tristi. :)

Un alt trecator din acest an al.... trecerilor mi-a amintit de mine cand mai mult citisem si imaginasem decat traisem. O ingenuitate adorabila. De fapt nu atat ingenuitate cat perspectiva inovatoare. Ascetism, moralitate stricta, lipsa a hedonismului, multa seriozitate si multa-multa valorizare a partii cu munca, cu punerea in practica si mai putin a partii efervescente, de nastere de idei. So unlike me, gandeam eu si ma convingeam pe zi ce trecea. Totusi, ce e diferit de noi ne plaaace si ne atrage, ca polii magnetilor. Ne place pentru ca nu avem. De la atata placut am si invatat ceva: cu un fel de-a fi si de a gandi si de a trai ca al meu, e fabulos de bine sa tin ochii mereu bine deschisi ( macar unul, de veghe) pentru ca imi plac prea mult prapastiile si am riscuri mai mari ca ceilalti sa alunec. Am mai invatat ca munca serioasa duce la rezultate fabuloase, nu ideea geniala, oricat de fantastica ar fi ea. Am mai invatat ca nu e bine sa treci de la ascetism moral la flexibilitate, pentru ca tu nu ai masura pentru acea flexibilitate si e posibil sa exagerezi. Am invatat la modul experiential cat de mult doare cand iti dai seama ca ai provocat durerea altcuiva.

Cugetand la toate chestiile astea si trecand in revista ce-am invatat de la niste trecatori prin viata mea, mi-am dat seama ca mi-as dori sa le multumesc. E magic sa inveti pe cineva, e si mai magic sa-l inveti lucruri atat de importante.

Ma intreb, oare ce i-am invatat eu pe altii. Prin viata cui am trecut mai mult sau mai putin meteoric dar am lasat doua-trei seminte.

Sunday, November 25, 2007

My bubble

Da, sunt a-sociala lately. Vreau sa traiesc in a bubble, my bubble, unde sa fie semi-intuneric, o patura calduroasa, un munte de carti, ceai cald si ciocolata idem, m&m's, kit-kat, morcovi (printr-un fel de miracol, deja curatati si nu prin cojire ci prin radere), banane si multa liniste.

Sa nu mai vorbeasca nimeni, sa nu ma mai sune nimeni, sa se auda doar alunecatul pixului verde pe paginile cartilor si exclamatiile de uimire sau incantare. Se mai permite deasemenea, fasaitul ambalajelor de chestii gustoase continatoare.

In my bubble, nu mi-as mai aminti chestii care ma intristeaza. Nu mi-as mai aminti, de exemplu, de unele degete si de inelul ala din patru cerculete diferite pe care eu l-am tinut o vara intreaga fara sa ma prind cum anume se recompune.

La fel cum nici nu mi-am batut capshorul tuns freestyle cu complicata metodologie a scrierii de cd-uri/dvd-uri nicicand. Si m-am trezit ca habar n-am ce-i ala Nero. Nero as in imparatul ala cu moralitate indoielnica? am intrebat eu cu inocenta, adica prostie.


In my bubble oamenii nu ar mai comite chestii care ma dezamagesc si ma fac sa-mi piara temporar entuziasmul. Ma rog, adica nu mi-as mai imagina eu fantezii despre ei. Asa ma doare sufletul cand trebuie sa cobor oameni.... Si ma intreb de ce naibii au mai zambit cand s-au cocotat singuri pe scari? Cand mi-au aratat ca sunt fabulosi si ca mai nemaipomeniti ca ei nu se mai gaseste cale de trei imparatii?

In my bubble as avea un manunchi de verbina si levantica.

Saturday, November 24, 2007

Suferintele tanarului Apolodor

Mi se facuse dor de Apolodor, a lipsit saptamana trecuta si asta numai pentru ca nu m-am simtit eu suficient de Apolodor-ish ( si am fost apostrofata pentru absenta :) Edi si Marina l-au dezamagit din cauza mea pe victorasul-motorasul care tot striga ca vlea apo-odol de pe b-og... and I am most deeply sorry :( ) Azi iar e sambata si avem o doza mai mare de Apolodor. Legea compensarii... Astazi, Apolodor are de patimit o rapire, o sechestrare, o judecata si o pedepsire prin ostracizare.... (cam multe cuvinte pe care victoras-motoras nu le intelege) But do not fear, joyful times are still to come!

"Batea un vant dinspre apus
Prin noaptea neagra si posaca
Iar el sedea, in lanturi pus,
Pe soclul rece, in baraca.

Sedea cuminte si supus,
Sedea in bezna si tacere[urat de toooooot]
Cand usa a sarit in sus
Si-au navalit in incapere
Vreo patruzeci de insi mascati,[clearly outnumbered....]
Talhari si ucigasi cu leafa.
Toti cainii astia incruntati
Ranjeau, cu gura pan' la ceafa.
Si-n fruntea lor, venea tacut
Talharul din Connecticut...

Apoi s-au napustit vreo trei
Si l-au rapit pe Apolodor
Pe cand ceilalti racneau la ei:
-OK! Mai repede! Dati zor!...

Legat cu funii de bumbac,
Varat in fundul unui sac,
Asa l-au dus, pe rand,in spate,
Prin ulite intortocheate,
Pe strazi cu nume deocheate.[cover your eyes!!]
Si s-au oprit cumplitii zbiri
La ora unu jumatate
In fata unei vechi cladiri.(...)"

(e tare palpitanta continuarea, daca vrei sa o citesti, ask me :) )



Friday, November 23, 2007

Formula K

De la relatii Kre se strica. Inovatia fabuloasa a lui Stephen Karpmann, "invatacel" al lui Eric Berne, domnul cu Analiza Tranzactionala.

Se dau doi oameni. Care nu stau degeaba, ci relationeaza in orice mod posibil: sunt prieteni, sunt colegi de munca (sau, de ce nu, superior ierarhic si subordonat....), de scoala, sunt iubiti, frati, parinte si copil.

Se mai da un contract. Care poate fi o hotarare luata impreuna, o raspundere incredintata/asumata, o promisiune. Pentru usurinta in exprimare si pentru o evidenta stilizare, Karpmann le numeste pe toate contracte.

Se dau cinci etape. In care o relatie se poate strica.

1. Nasterea contractului. Este momentul in care se ajunge la un acord. Cand batem palma si ne batem prieteneste pe umeri, pentru a ne felicita de desteptaciunea care este in noi si da pe dinafara. Spunem acord, generic, dar tinem minte ca orice neclaritate, orice fortare, orice impunere, orice unilateralism poate duce la o escaladare cu consecinte variind pe o scara intre neplacut si tragic.

2. Incalcarea contractului. "Oameni suntem!", ne place sa spunem pentru a ne scuza si mangaia imperfectiunile. Si subiectivi, implicit. Asta inseamna ca in lipsa unei intelegeri totale a termenilor contractului, oricare dintre parti poate la un moment dat sa interpreteze un anumit comportament al celeilalte parti drept o incalcare a contractului. Mare atentie la cazurile de decizii unilaterale si impuse, au cel mai mare potential de neintelegeri ulterioare. Adicatelea, belea is coming...

3. Descalificarea. Una dintre parti incepe sa se indoiasca de bunele intentii ale partenerului cu care mai deunazi se batea pe umeri si se tragea amical de sireturi... Acum nu o (pe ea, pe parte... ) mai intereseaza decat masuratoarea sireturilor, la o adica cine le are mai lungi.  Partea nu se lasa doar cu masuratul de sireturi si constatarea de rigoare a lungimii. Da, asta e episodul ala palpitant, cand se lasa cu conflict de .... idei, cu reprosuri, cu certuri sau hai sa le mai coafam putin si sa le zicem discutii in contradictoriu. Partea unu cu partea doi se trag de plete, se zgarie, se scuipa, se parasc la doamna educatoare.

4. Urmarea painii cu circ din episodul anterior, in care, sa notam, painea lipseste cu desavarsire, partile nu isi mai vorbesc. Se evita. Subordonatul se ascunde prin toate colturile posibile cand trece seful, sa nu mai dea ochii cu istericul / isterica. Istericul / isterica, scuipa si el / ea in san sa nu cumva sa-l bata doamne-doamne si sa-i iasa neobrazatul si nerespectuosul de ierarhie carevasazica, prin cale. Copilul se inchide in camera, iese din casa strecurandu-se pe langa pereti mai ceva ca Omul Invizibil.

5. You want war? I'll give you war!!!! Asa s-ar putea numi urmatoarea etapa. Pe langa faptul ca persista sechelele de rigoare de dupa orice conflict care ne tulbura la zen, mai ramane si un gust amar in relationarea dintre parti. Caracterele dure vor continua un conflict mocnit, o lupta surda de sabotare reciproca, si noi oamenii mai normali ne vom umple de stinghereala in relationarea cu celalalt. 

In realitate, lucrurile se intampla infiorator de repede, ca o avalansa pe care o vezi venind, dar nu o poti opri. Pentru ca nu depinde numai de tine si pentru ca pe culmile furiei, pana nici pe tine nu mai poti pune prea multa baza.

Adicatelea: contracte si angajamente clare, clarificate de zeci de ori, pana devin ca lacrima sau crystal-clear. Whichever comes first...


Thursday, November 22, 2007

Etici si etici...

Intr-o lume ideala (dar vai, uit mereu ca noi nu traim intr-o utopie!!), Gesinnungsethik ar fi suficienta... Dat fiind ca traim intr-o mare ciorna de lume, e nevoie de Verantwortungsethik...

Dar: dat fiind ca imi aplic Gesinnungsethik numai si numai mie, that should do....

Wednesday, November 21, 2007

Sertare care nasc ciocolata

Azi am fost la un pas de a crede ca in unele sertare, binecuvantate probabil de ursitoare, creste ciocolata Edel-Bitter Sahne de la Hachez Chocolatier. Cu ochii in monitor, urmarind niste coduri IBAN, scotoceam prin sertar dupa un capsator ceva mai mare, de 16. Deodata, de sub niste liste plicticoase, a sarit o ciocolata.

Sertar binecuvantat! Sfant nascator de ciocolata!!

Tuesday, November 20, 2007

Rondo Capriccioso. Carti si oameni.



Cugetam eu ieri, la ceas de seara, bagata intr-o patura moale si cu veioza cea rosie tinandu-mi companie, cine naibii scrie prezentarile cartilor de pe coperta patru. Ian' de te uita ce zice pe coperta patru a Rondo Capriccioso:

"O tanara actrita are ocazia sa lucreze la un spectacol cu cea care ii este model, o actrita celebra. Intre cele doua se dezvolta o relatie complexa, care se dezvolta pagina cu pagina, pana la sfarsitul romanului. Arta se face cu iubire, dar iubirea are mai multe fete..."

Si cum se dezvolta ea relatia, dezvoltandu-se in dezvoltarea ei, pagina cu pagina, fix de la inceput pana la sfarsit (adevarul e ca daca se intampla invers, ar fi fost blog, nu roman... ). Si cum are ea (iubirea) mai multe fete puncte de suspensie care nu suspenda deloc gandurile mele ca ceva mai fad si mai lemnos nu se putea spune despre aceasta carte puncte de suspensie.

Okay, inteleg ca Tritonic e o editura in perioada de schimbare a vocii. Inteleg ca e vorba de romanul de debut al unei necunoscute. Poate ca tocmai de-aia se putea completa cu suflet ce lipsea cu bani. Cu verbul "a-ti pasa" puncte de suspensie.

Luati de priviti coperta patru. In spatiul de deasupra reclamei la parfum, majestuos irosit cu un cod de bare care ar fi incaput perfect pe lateral, intr-un coltisor (pentru ca, nu? vindem carte nu cod de bare) si doua auto-reclame (Geeeez! cine ar fi crezut! si coperta patru e tot de la Tritonic!), mai incapeau cinci randuri despre carte.

Despre umorul fabulos care te tine cu zambetul pe fata vreme de doua ore cat dureaza lectura. Despre ritmul alert, viu, al gandirii, vorbirii si dialogurilor. Despre curajul asumarii propriilor sentimente, despre vitejia disecarii si expunerii lor. Si ce daca-i fictiune? Omenirea, zisera oamenii destepti tare de la care am auzit eu zicerea, este dusa de mana de magi si povestitori. Iar treaba unei edituri e sa impacheteze si sa vanda povesti. Or, daca prezinti pe coperta patru o peltea cu puncte suspensive, semn de netagaduit al profunzimii, dealtfel, pierzi multi cumparatori, dat fiind pretul accesibil al cartii.

Si daca ai incredere ca zisul cumparator nu uita de la coperta unu la coperta patru titlul cartii si numele autorului, mai economisesti putin spatiu. Pe care-l poti folosi ca sa scrii ceva mai mult decat prezentari pionieristico-lemnoase despre o tanti care pare a fi... slightly more. Tu nu o vinzi acolo pe Lorena Lupu omul (actrita, colaboratoare, vaccinata...) ci pe Lorena Lupu scriitoarea. Ocupatie cu mare potential de fascinatie already, in pachetul-standard, adica nu-i nevoie sa-i tricotezi domnisoarei o biografie doi-pe-fata-cinci-pe-dos ci doar sa o scoti in evidenta cu ce are ea out-of-the-ordinary. Astfel, te asiguri ca ii vor cumpara omuletii-cititori si a doua carte, tot de la editura ta. Eu i-as spune acestui fenomen investitie.

Uite de-aia angajatii entuziasti si cu suflet sunt o resursa inestimabila puncte de suspensie. Pentru ca de asta depinde daca faci ceva "OK" sau ceva "fabulos", caeteris paribus ca finante.

Mi-a placut foarte mult combinatia cromatica aleasa pentru coperta si la fel de mult redactarea si tehnoredactarea impecabile. Eu zic, cu punctele de profunda suspensie de rigoare, ca-i vorba de suflet.

Cat despre talentul literar (aplauze pentru lemnul emis, rogu-va!) al Lorenei Lupu, spun doar atat: cand tanti asta mai scrie o carte, eu, Danonino, o cumpar. Pentru ca pot sa vad in fata ochilor personajele construite de ea. Sunt vii, vorbesc, se agita, sunt din carne si oase. Vorbesc pe limba mea (ce amuzant ar fi la propriu :P), ma fac sa rad!

Ma fac sa rad, spuneam... Voila de vedeti si voi:

"(...) de la diverse universitati de stat si de sezut(...)"

"Da, sunt o pacatoasa, o nerusinata, o spurcata! Ma confesez, am intarziat. Ma caiesc amarnic de pacatul meu! O sa ard vesnic in iad, in cazanul special pentru pacate deosebit de grave!!"

"Hai sa vorbim serios, se agraveaza X.
Dar de ce sa comitem atare fapta? ma agravez si eu."

"Pai, atunci... esti de-a dreptul... peste stangul, adica nemaipolonic..."

"Mi-am luat o camera la o baba... E nasol asa, tipa baba la mine cand vin tarziu acasa, degeaba-i spun ca vin de la repetitii... si ma banuieste mereu ca vreau sa-i fur zacustile din camara..."

"Si tu, nu i-ai oferit incurajare? Mori sanatoasa, tanti?!"

"Daca am facut atata Sturm und Drang pentru o saptamana de absenta, ce voi face dupa expirarea contractului? O sa bantui noptile prin cimitire, vorbind singura?"

"Ma rog... Si asta-i motiv de irigat batiste?"

Monday, November 19, 2007

Testul ultimelor sase luni

Nu stiu tu cum te descurci, insa eu am, in mod evident, o problema. Am atatea curiozitati, atatea semne de intrebare, imi plac atat de multe lucruri, ma pricep la atat de multe.... Si cate imi mai doresc! Ce planuri marete construiesc! Ce scopuri imi stabilesc! Cate liste nu redactez!

Pana acum, hedonismul declarat si atat de bine internalizat m-a ajutat. Sa fac suficiente lucruri pentru varsta mea, sa am suficienta energie, buna-dispozitie si entuziasm cat pentru trei omuleti. Si daca nu-mi iese chiar tot, sa nu ma culpabilizez prea tare.

In ultima vreme am obosit putin. Am entuziasm, idei, planuri, liste, dar ceva mai putina energie. Asa ca atunci cand am descoperit jocul asta fabulos cu "Ultimele sase luni" am chitzait bucuroasa stiind ca, norocoasa cum sunt, iar mi-a iesit in cale exact ceea ce cautam.

Se face usor si simplu, cum le e obiceiul lucrurilor marete. Scoti o foaie de hartie si dupa ce in prealabil te asezi intr-un loc comod si linistit ( aici ar merge de minune sa spun "cat cuprinde", s-ar imbina culinaro-hedonist cu "in prealabil".... :) ), incepi sa scrii. Ce anume ai face daca ai sti ca mai ai doar sase luni de viata.

Si scrii....si scrii... Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Asta nu inseamna decat ca esti un om plin de viata, plin de ganduri, planuri si curiozitati. Ceea ce e, ai ghicit, fabulos. :)

Numai ca, din moment ce tu oricum o sa mai traiesti zeci si zeci de ani, pentru o mica revenire ( lina, dealtfel :) ) cu picioarele pe pamant le subliniezi pe primele zece. Pentru ca ai fost sincer, sunt cele mai importante pentru tine. Si de acum incolo, 3,2,1...START! Adica apuca-te de ele! Chiar ACUM, de exemplu. :)

Si cand te intorci, ia uite cele zece lucruri pe care vreau eu sa le fac:
  • sa termin Anahita, unde e vorba despre femei, despre principiul fluiditatii si despre flexibilitate, despre legaturile invizibile, despre aripi si uneori despre disperarea de a nu zbura suficient de frumos; aaaa, si pe toate le cheama cu A =)) ;
  • sa petrec mai mult timp cu Niciu', sa o invat multe lucruri si sa repar neste lucruri-neste chestii-neste educatii defetiste de doi bani;
  • sa-mi dau examenele de traducator autorizat;
  • sa merg la cursuri de dans;
  • sa invat sa inot;
  • sa merg la: Sibiu, Cluj, Timisoara, Persepolis, Neishabur, Barcelona.... si in sudul Italiei si in Maramureeeees;
  • sa stau de vorba cu Theodor Paleologu ( :) );
  • sa iubesc foarte-foarte tare si sa fiu iubita la fel (preferabil sa existe o suprapunere intre persoana pe care o iubesc si cea care ma iubeste pe mine :D);
  • sa ascult povestile a cat mai multi oameni;
  • sa ma rasfat si mai mult! (pentru ca merit ;) )
  • sa ma intalnesc cu mine zilnic, cel putin o ora. (eu pun 11 pentru ca eu merit si bonus!)

Sunday, November 18, 2007

Noua arta a timpului


Cartea asta, combinatie gustoasa de "self help-mundane philosophy-eric emmanuel schmitt" incepe cu cel mai tare ice-breaker intalnit in astfel de carti: un joc. Timpul si viata, spune Jean-Louis Servan-Schreiber ( care va deveni pentru noi de acum incolo JLSS, pentru usurinta in redactare, exprimare cat si pentru ca ne-am imprietenit :) ) sunt unul si acelasi lucru. Doubt that? Incearca sa inlocuiesti cuvantul "timp" cu "viata" in urmatoarele expresii:

  • n-am TIMP pentru
  • sa-mi utilizez TIMPUL eficient
  • imi pierd TIMPUL
  • voi aloca TIMP pentru

Stiu, ai facut ochii mari-mari si stai acum cu gura deschisa a mirare. Inchide-o te rog, ca sa continuam :P

Pentru mine, cartea asta a fost prilejul unui rollercoaster. M-a amuzat si m-a atras nota editorului (Elena Francisc, tanti care era redactorul sef al Cosmopolitan pana acum vreun an; care tanti acum conduce editura EFpublishing). Am ramas apoi cu gura cascata la revelarea ecuatiei timp=viata, mi-a placut limbajul lejer, de summer conversation. Apoi m-am enervat teribil constatand ca nu exista capitol mai mare de doua pagini, totul sta scris cu corp de litera relativ mare, spatiat din belsug, pagini albe la discretie. Mi s-a parut o mare nesimtire de marketing sa iei ganduri nu prea bine inchegate ci mai degraba disipate, sa le paginezi frumos, sa bagi spatii cat cuprinde, sa legi totul intr-o coperta secsi si sa zici et voila! achetez!

Doar hartia reciclata mi-a mai domolit furia, caci daca ar fi folosit si hartie de-aia almost glossy, aruncam cartea cat colo, I swear! Bine ca nu am cumparat-o, deci...

Inca parandu-mi-se o mare nerusinare sa te intinzi pe 241 de pagini cand puteai folosi doar 100!, am continuat cu lectura. Si desi lejeritatea liniei de argumentare imi mai declansa din cand in cand muschiul ridicator de spranceana a neincredere amuzata, am conchis pana la urma ca imi place. JLSS ar fi fost un blogger genial: scrie scurt, cuprinzator, nu prea complicat, argumenteaza lejer, pe intelesul tuturor, personalizeaza relatia cu cititorul, are la fiecare capitol o concluzie finala cu aer de maxima mustind (ba chiar dand pe de laturi...) de intelepciune, genul ala de intelepciune care pluteste prin aer dar nu ne pricepem toti sa o prindem si sa o imblanzim intr-o fraza.

Timpul, ne anunta JLSS, e o resursa. Una speciala. Nu-l putem decat folosi. Nu-l putem castiga sau pierde, nu-l putem economisi, stoca undeva. La o adica, daca acel un sfert de ora "castigat" in trafic nu-l folosesti ACUM pentru ceva util si care-ti place, s-a dus si s-a tot dus... Nu-l poti pune undeva intr-un buzunar si sa dai de el mai tarziu, intr-o criza de.... timp :) Desi... chestia asta ar fi intr-adevar fabuloasa, baterii cu timp... imagine that!

Date fiind toate aceste caracteristici ale timpului, singura schimbare pe care o putem face este asupra noastra. Sa ne schimbam noi perceptia asupra timpului, sa imbunatatim modul in care noi utilizam timpul. "A stapani timpul inseamna de fapt a te stapani pe tine insuti."

O mare parte a reflectiilor lui JLSS se indreapta spre timpul modern. Unic (planeta intreaga e sincronizata la secunda), ritmat (de orare, programe si... liste) si complex, timpul modern e de fapt ca o chiftea: tocatura, materie maruntita, mereu intrerupt de cineva sau ceva. "Bulimici ai placerii", mereu alergand, nu mai avem timp nici sa iubim:

"Azi, dragostea e ori imediata ori inexistenta." (cu dureroasa paranteza de rigoare: "cei ce regreta ca femeile au devenit facile le jignesc pe nedrept; ele nu-si demonstreaza astfel decat capacitatea de adaptare")

Traim in trei cercuri de timp: timpul naturii, ciclicitatea acesteia lasandu-ne impresia dupa care tanjim, a unui nou inceput; timpul social, da, ala presant-presant-presant, care nu ne lasa sa mirosim o seara de toamna in parc, o dimineata de iarna la pervazul ferestrei, o noapte de vara si gatul iubitului; si timpul trait, ala personal. Acesta din urma, singurul care ne intereseaza, are ciudata caracteristica de a se expanda/contracta in functie de starea noastra. Stii si tu: zile care par duble sau triple, altele care se duc mult prea repede, nopti care trec in zbor, secunde care se tarasc...

Cvasi-stiintific dar atat de self-help, JLSS ne ajuta sa identificam de ce ne pierdem timpul, care sunt acei monstruleti care ni-l devoreaza "con gusto" (cum ar spune *blush-blush* Jamie), ce pozitii de viata ne otravesc zilele si ne scurteaza timpul (uite, o colectie: grabeste-te!; fii perfect!; fa-mi pe plac!; fii puternic!) si cum am putea trai mai bine.

Stiu, si eu m-am trezit revoltandu-ma ca vantul printre frunze prea verzi :"Daca as avea suficient timp, as trai super bine, nenea JLSS!!!" Daca am avea suficient timp pentru...
  • propriul corp;
  • distractie;
  • senzualitate;
  • consum;
  • calatorii;
  • odihna;
  • lectura;
  • iubire;
  • ceilalti;
  • familie;
  • a ne juca;
  • studiu;
  • creatie;
  • spiritualitate (laica, though...);
  • singuratate...
Daca... as incepe chiar de azi sa-mi fac timp pentru toate aspectele astea... Sau tu! (fiindca eu, la o adica, ma tem ca pentru unele prea imi fac mult timp....) Stii, daca esti genul de performer, las-o balta chiar acum. Sa traiesti frumos si din plin nu-ti va mai lasa prea mult timp pentru a fi cel mai tare, cel mai bun, number one... It's all about choices :) Asa ca daca ai ales not to chose life, go get them! Si nu mai citi prostii slightly hippie.

Si acum , pour la bonne bouche, cateva exemple memorabile de ziceri de-ale lui JLSS:

"Modelul Celui mai Rapid Pistolar il inlocuieste treptat pe cel al Maestrului de Sah."

"Ar fi mai firesc sa incredintam cuiva carnetul de cecuri decat agenda, caci banii sunt inlocuibili dar timpul nu."

"Trebuie sa dam timp timpului." (Francois Mitterand)

Mie mi-a luat patru ore sa citesc "Noua arta a timpului." Le-am considerat ca timp pentru... lectura (evident, dooooh!) si spiritualitate. Si nu stiu cat am deprins eu din aceasta arta a timpului. Insa stiu sigur ca ceva mi s-a intiparit atat de bine.... TIMP=VIATA. A mea. Pentru care eu sunt raspunzatoare .( incheie Danonino pe un ton moralizator stricat in totalitate de urmatorul emoticon care vine si el: =)) )

Saturday, November 17, 2007

Cele mai cosy pernute

O casa veche, cu trepte de lemn care scartaie din doua in doua si nu stii niciodata daca de fapt nu cumva te saluta pentru ca iti recunosc pasii (nu scartaie sub pasii tuturor...). Pereti galbui ca gutuile. La etaj, unde se termina scarile si balustrada, o bancuta bricolata dintr-o crestere in exterior a peretelui, ca o ciuperca prietenoasa. Lemn ciocolatiu, lacuit in raspar, si cu noduri. Pune noduri pe orice fel de lemn si Danonino adora!

Si pernutele, quel enchant... Pernute obviously overweight, dintr-un material adorabil, visiniu cu dungi subtiri si serioase, ca guvernantele londoneze de altadata. Maro si gri-perle. Dungile, nu guvernantele. Pernutele, mai degraba mediteraneene ca atitudine desi nordice ca aspect, aveau un lejer aer vale-deal-vale, dovada a generozitatii lor in a oferi clipe de neuitat atator si atator omuleti zambitori.

Plus o cana mare de ceai. Si o conversatie de vreme ploioasa.

Ca intre asasini - ganduri in ploaie -

"Misiunea mea este sa-mi omor timpul iar a lui este sa ma omoare pe mine. Ne intelegem bine, ca intre asasini..." Emil Cioran

Danonino incearca zilele astea il dolce farniente, care, sa vezi potriveala, ii vine ca o manusa. Azi de dimineata, plimbare plin ploaie sub umbrela mare-mare, sub care odinioara incapeau doua suflete (mais ou sont les nieges d'antan?). E drept, si Danonino s-a dilatat mult d'antan. Evident, sesizam ca este vorba despre o simpla dilatare spirituala.

Dimineata poti sa te plimbi prin ploaie cat poftesti, e toata a ta! Si poti sa scoti putin nasul de sub umbrela si sa te minunezi vazand ca Bucurestiul nu e nici pe departe atat de urat pe cat spun unii. Plus ca are catei prietenosi :) De cand cu Patrocle, cateii par a fi facut o pasiune subita pentru Danonino, care Danonino, sincer sa fie, inca mai tresare cand ii vede in grupuri...

Cand intri intr-o astfel de bucla a timpului plina-ochi cu il dolce farniente, sesizezi ca de fapt ai timp pentru tot ce vrei. Timpul nu e tiran decat daca il lasi. Daca razi putin de el, vezi cum apare din spatele perdelei Vrajitorul din Oz... cum se intampla cu toti tiranii dealtfel.

Toate lucrurile rele au un buton. Pe care, daca il apesi, se dezumfla (lucrurile, that is...). Si oamenii au butoane, numai ca ei sunt adorabili cu butoanele lor pe care unii le lasa mandri la vedere, le semnalizeaza cu indicatoare de neon iar altii le ascund rusinati si rosesc atunci cand le descoperi.

In metrou, o fata taaare draguta de vreo 23 de ani incerca de zor sa-si taie cu dintii o bucatica rebela de piele, vecina nedorita a unei unghii de la mana dreapta. Eu o priveam cu un zambet larg, amintindu-mi de indaratnicia acestor vecine nedorite. Ea mi-a surprins privirea, mi-a zambit inapoi si si-a ascuns mana la spate, ca o fetita de cinci ani care sterpeleste o bucata de tarta cu piersici de pe raftul de sus al bufetului.


Wednesday, November 14, 2007

Lover Boy's Summer



Cantecel fabulos, Danonino adora si nu se mai satura... Si si-a dat seama ca atunci cand revine pofta de Queen revine vara. Pe cale de consecinta, la Danonino e vara incepand de azi, 14 noiembrie. O vara, evident, spirituala.

Desi, Universul conspira din greu sa fie vara de tot. Ziua de azi a fost geniala, la multinationala e atat de cald incat in curand o sa venim in costum de baie si pareo, am o mingiuta verde cu alb pe birou care are atat de mult sex-appeal incat oricine intra (si, trust me, la resurse umane intra toata lumea!) pur si simplu nu se poate abtine sa nu se joace cu ea... In plus, e a patra oara pe luna asta cand mi se spune ca ar trebui sa lucrez in vanzari. Eu, bineinteles, chicotesc poznascoloratgustos dar ceilalti insista "sa stii ca nu glumesc, nu te-ai gandit sa lucrezi in vanzari?"

O singura durere am suferit, mic dar ascutit, pe ziua de azi: mina de topgun cu vanilie, caramel si sirop de cirese pe care o descoperisem e pe terminate. Mai am doua inghetate and that's all, folks...:( Da, eu am terminat-o, eu si numai eu (deja ma trag de sireturi cu vanzatoarea...)

Monday, November 12, 2007

Me? I "ain't misbehavin'...."



Django Reinhardt si Stephane Grappelli. Pentru zile mai mult sau mai putin fabuloase, dar cu mai mult chef, cu cel mai mult chef

Sunday, November 11, 2007

"Om-inca-viu"

Mi-am analizat foarte serios fobia de batrani zilele astea. Intr-adevar, nu de moarte mi-e frica ci de decaderea fizica, de neputinta. De a depinde de altii, de a-i impovara si de a fi ridicol, nemaiputand.

Imi permit sa consider asta ceva amuzant pentru ca inca sunt atat de departe de varsta neputintei... Iti dai seama cat de amuzant e faptul ca orgoliul, se dezvolta invers proportional cu nevoia de ajutor? La 80 de ani, dupa o sumedenie de intamplari, ti-e cel mai greu sa accepti o negare a felului tau de a face lucrurile, ti-e cel mai greu sa fii flexibil, ti-e cel mai greu sa recunosti posibilitatea existentei oricarui fel de alteritate. Atunci ai, poate, cea mai ridicata cota a apelor mandriei, in totala neconcordanta cu adanca intelepciune organica a lui Zorba : musti si te revolti atunci cand ai dinti; cand incep sa-ti cada, te domolesti.

Pour les connaisseurs, un fragment despre cum e sa resimti acut bucuria de a fi "inca-viu":

"De fapt, batranetea si moartea nu sunt acelasi lucru. Cred, chiar, ca cea mai mare distantare de moarte o ai cand esti batran. Cea mai mare distantare in ceea ce priveste constientizarea ei. Atata cat mai esti inca viu, cu cat te apropii de moarte esti mai senin, simti mai acut, mai profund ca inca esti altceva decat un om mort. Cred ca cea mai puternica asumare a calitatii de 'om-inca-viu' este exact in clipele care preced moartea."

"Cei care ma apuca de brat si ma atentioneaza 'Fiti atent, mai este o treapta!', imi fac un serviciu pe care il apreciez, dar ma umilesc ingrozitor..."

Domnul Paleologu, in Breviar pentru pastrarea clipelor.

Saturday, November 10, 2007

"Apolodor a fost statuie"

E sambata, deci e timpul pentru un nou episod cu Apolodor, copii... Afara ploua foarte frumos, eu beau lapte cald cu miere si cu un batonas de scortisoara inauntru si vreau sa ma ia cineva in brate, strans-strans.... Adevarul e ca ieri am reactionat cam isteric. Eram obosita. Ma vaietam si eu de zor, ca Apolodor :)

"Asa porni Apolodor,
Murdar de fum si de rugina
Sub soarele dogoritor
Pe fiare vechi, intr-o masina...

Si cum se vaeta de zor:
-Vai! N-am sa pot ajunge, gol,
In gerurile de la Pol,
Desi aici e zapuseala,
Vazu pe maldarul de fier
O platosa medievala
Si-o chivara de cavaler
Croite, parca, pe masura.

Si-a imbracat Apolodor
Aceasta falnica armura.

Dar, dupa cateva secunde, (...)
.................................................................
(...)De multe ori am recitit
Tratatul, pana l-am inchis...
Dar sa vedem ce-a mai patit
Apolodor in Saint-Louis...
(vrei sa citesti tratatul? ask me:) )
........................................................."
Data viitoare, ok?

Bondarul Ionut

Lui Acterian i se pregateste ceva. Un prieten. Il cheama Bondarul Ionut si e (read my lips!) a-do-ra-bil!! Acterian nu stie inca, so don't go ruin the surprise....

Wednesday, November 7, 2007

Pisica Scortisoara, upgraded



Scortisoara s-a facut maaare. Creste intr-o luna cat alte pisici in ....mai multe luni. Asta pentru ca mananca mult, as in mult-ca-o-termita-de-mult... Scortisoara are un meniu variat, spre deosebire de Yeti, care nu mananca decat mancare uscata, stramba din nas si la conservele cu mancare umeda... Scortisoara mananca dupa cum urmeaza: pepene rosu, banane, rosii, pere, inghetata, paine, ciocolata, carne de toate felurile, macaroane cu branza, ardei copti, salata de vinete, unt, frisca, chiftelute din legume, castraveti, oua, castraveti murati, varza, cartofi prajiti... . Prinde si muste! (adica face tot posibilul sa amortizeze costurile cu mancarea...ma rog, cate poate face o pisica de cinci luni....)

Tuesday, November 6, 2007

Moartea in textura somatica

"-Ce se pierde odata cu inaintarea in varsta?

- Cu varsta, inafara de faptul ca pierde acest farmec (prospetime, farmec, dragalasenie, naivitate infatuata), omul castiga alt farmec, catre maturitate, cand incepe sa se insereze in textura somatica moartea, lent, prin anumite modificari ale dosului mainii, sau ale plasticitatii muschilor si a pielii."

Danonino sufera de gerontofobie....:( Aaaa, si de "naivitate infatuata", cu accent pe naivitate si pe infatuata.....

(evident, Paleologu)

Saturday, November 3, 2007

Baba care se piaptana

"M-am gandit insa intotdeauna ca baba aia care se piaptana in timp ce satul arde da o superba lectie de tinuta. Nu-i un motiv sa nu te piepteni fiindca arde satul."

Fabuloasa lectie de frivolitate de la fabulosul Alexandru Paleologu. Pana la urma, umanitatea si civilizatia constau in cum faci lucrurile.

Unde Apolodor e foarte viteaz

Unde ramasesem cu Apolodor: pai, la episodul in care el da peste nu stiu cate diamante, e bogat si se rasfata cat cuprinde dar iar i se face dor.... si pleaca. Urmeaza o parte cu foarte multe aventuri, bildungsroman stuff :D Se bate Apolodor cu Salliver Tom, un pistolar temut si cu Talharul din Connecticut (care era de fapt tatal pistolarului....ereditatea.....)
Ready for action?

"Tot ce exista si se stie
Din marea lui calatorie
Peste Oceanul Pacific
E scris pe-un petic de hartie.
Atat-si altceva nimic.

Se pare ca a navigat
Pe-o barca, luata cu chirie,
Apoi a naufragiat
Si, de pe-o insula pustie,
Pe-o vreme calma si senina,
A fost luat de-un submarin.

Dar asta a durat putin,
Caci s-au izbit in drum de-o mina
Si el, salvat de un delfin
Si dus spre vest, peste ocean,
A fost, cu fortele sfarsite,
Lasat, in stare de lesin,
Pe tarmul californian.

Si iata cum, pe negandite,
Navigatorul-pinguin
Ajunse-n Statele Unite.

Un timp, pe cate stim si noi,
A fost Apolodor cow-boy
La ferma 'Taurul-Vioi'
Si ingrijea de vaci, de boi,
Le da porumb, le da trifoi,[ ce rasfat pe animalutele astea....:)]
Si-avea pistol, avea si cal
Ca orisice cow-boy normal.

Dar, intr-o vineri s-a ivit,
In preajma fermei un bandit,
Un hot de vite renumit,
Un betivan ingrozitor,
Salliver Tom, un pistolar.
Si tot tinutul tremura
Si el trecea nepasator,
Calare pe un armasar,
Si jefuia si ucidea. (...)

(daca vrei sa citesti continuarea, ask me :))


Energumen

ENERGUMÉN, energumeni, s.m. (În superstiţii) Om despre care se crede că este posedat de diavol. ♦ Fig. Om agitat, exaltat. – Din fr. énergumène.
energumén s. m., pl. energuméni
ENERGUMÉN s.m. 1. Persoană care se pretinde a fi stăpânită de diavol. 2. (Fig.) Exaltat; om care se agită puternic. [<>énergumène, cf. gr. energoumenos – agitat].
ENERGUMÉN s. m. 1. persoană care se pretinde a fi stăpânită de diavol. 2. (fig.) om exaltat, agitat. (<>énergumène, lat. energumenus)

(sa nu mai spui nimanui, ca ma fac de ras....eu credeam ca e ceva bisericesc, poate un fel de rang, smth like that....*blush-blush*)


Friday, November 2, 2007

Ascultarea activa

Unii oameni sunt Superman-i. Sunt niste bestiali care le rezolva singuri pe toate si le rezolva bine.

Eu nu sunt decat eu, asa cum incerc eu sa fiu cel mai bine. Invat, absorb, prelucrez dar la sfarsitul zilei sunt tot eu. Chiar daca upgradata.

Si eu am nevoie sa vorbesc. Sa-mi expun problemele, ideile, entuziasmul, accesele de "I love you all" sau de "People suck, I suck". Sau pur si simplu gandurile.

In astfel de clipe imi dau seama de cat de importanta e dozarea elementelor. Doua urechi si o singura gura. Chestia asta e fantastica. O invatam de mici: "Cate ulechi ai tu?", te intreaba mama extaziata de inteligenta ta fantasmagorica. Si tu stai si cugeti profund si extragi victorios doua silabe: "Do-uaaaaaa!" Pacat ca mai tarziu unii uita acest moment de victorie, cu tot cu informatia atasata. Si vorbesc prea mult, te intrerup, vin cu sfaturi, cu idei, cu solutii pe care nu le ceri.

"Vreau doar sa ma asculti...."

Si daca ei nu pricep, ajuta-i tu sa invete. Asculta-i tu. O sa le placa asa de tare ca o sa inceapa si ei sa asculte. Asculta-i astfel incat sa-i ajuti sa se ajute.

Asta face ascultarea activa.
Ascultarea activa inseamna sa taci, sa te intereseze, sa-ti pese. Uite cum se face, in cateva idei simple.

1. Prin tacere. Cel pe care-l asculti are nevoie sa vorbeasca, sa se exprime. Ofera-i timpul tau. Si urechile tale si o parte din sufletul tau. Lasa-l sa vorbeasca. Asculta-l. De asta are nevoie.

2. Stai drept. Adica lasa-l sa spuna atat cat poate sa se deschida, atat cat are incredere. Lasa-l sa vada ca usa este deschisa si ca, daca vrea, poate intra. Nu-l forta, nu-l descoase, nu te apleca spre el.

3. Priveste-l. Uita-te in ochii lui, arata-i ca-ti pasa si ca ce faci acum, ascultandu-l, ti se pare important. Nu te uita la ceas sau pe pereti.

4. Aproba-l. Fie verbal, prin incuviintari ("da", "aham", "aha"), fie prin gesturi si mimica. Asa ii arati ca esti acolo, cu el, ca ii urmaresti povestea, ca esti implicat si ca te intereseaza.

5. Repeta. Ultimele cuvinte sau cuvintele-cheie, care il ajuta si pe el sa-si urmareasca ideile. Asa, ca un fel de fir al Ariadnei.

6. Pune-i intrebari deschise. "Si cum te face sa te simti?", "Ce crezi ca a gandit el atunci?", "Ce ai gandit tu?"," La ce solutii te-ai gandit?" Asta il ajuta sa analizeze mai bine, sa observe mai bine si sa se orienteze spre viitor, spre ce poate face.

7. Incurajeaza-l. "Ai luat o hotarare buna.", "Te-ai descurcat foarte bine cu incurcatura asta."

8. Reformuleaza. Repeta ce ai inteles tu din ce a spus el. Asta il ajuta sa-si clarifice gandurile. Si atunci cand ai totul clar, e mult mai usor sa iei o decizie. Sau, macar stii exact unde stai. E important sa repeti si doar atat. Adica nu judeci si nu evaluezi.

9. Zambeste. Zambetul arata deschidere, caldura, apropiere, prietenie. E, poate, la fel de important ca si tacerea. Plus ca are efect de bumerang: se intoarce inapoi la tine. :) Daca celalalt iti zambeste inapoi, e clar ca l-ai facut sa se simta mai bine. :)

Pe mine m-au ascultat asa cateva persoane zilele astea. Si m-au invatat despre ascultarea activa. M-am simtit pur si simplu fabulos!

Sa stii sa asculti e chiar magic. Pentru ca , in general, oamenii stiu ce sa faca, au solutiile la propriile probleme. Au insa nevoie de cineva care sa-i ajute sa constientizeze anumite structuri si anumite aranjamente. Si tu, cand taci si-i asculti, le creezi un astfel de spatiu de constientizare. Mi se pare magic sa poti face atat de mult pentru un om cu doar doua urechi, un zambet si suflet...