Saturday, October 27, 2007

Mellow mood

"Mellow mood has got me, darlin'
So let the music rock me, darlin'
'Cause I got your love, darlin'
Love sweet love, darlin'."

Mellow mood e, totusi, o stare creatoare.

Sa zicem ca am o idee. Una geniala, never heard of before. Fac un plan. Verific fezabilitatea. Verific cat de tare ma entuziasmeaza. Azi. Maine. Peste o saptamana. Pentru ca daca entuziasm nu e, (aproape) nimic nu e. Apoi ma informez. Adun, sap, iar mai sap, caut sa aflu de la oameni mai tari.

Apoi o las. Sa creasca organic, sa se dezvolte. Nu prea cred in verificarea unei idei printr-un stil argumentativ. Asa ceva m-ar verifica doar pe mine.

Si cand s-a dezvoltat suficient....o aplic.

Acum sunt in faza de crestere organica. Asa ca rog pe cineva anume sa nu mai insinueze ca am numai idei bune pe care nu le pun in practica. Am o problema de finalizare pe care o recunosc, dar pe care o remediez in cel mai eficient mod posibil: by doing, chit ca putin mai tarziu.


Adorabilele rautati

"- Toti cei care va cunosc spun ca sunteti foarte rautacios, adauga batrana doamna, scuturandu-si capul.

Lordul Henry ramase serios cateva clipe.

- Felul in care oamenii din ziua de azi umbla de colo-colo spunand lucruri absolut si totalmente adevarate pe la spate e de-a dreptul monstruos, spuse el in cele din urma."

din Portretul lui Dorian Gray.

Friday, October 26, 2007

Apolodor se indragosteste :)

Ramasesem la episodul in care Apolodor cunoaste o foarte mica maimutica. Dar vai! (as in "Oh, the Tragedy, the Pain!!!!") parintii ei se opun.... Parents do suck sometimes....

Si-apoi, deznadajduit, face o terapie prin calatorie, cum recomanda si Mihai ( salut, Mihai, wherever you are acum:) ) In continuare, pentru ca a avut ghinion in dragoste si exista o legitate a compensarii, gaseste vreo ....40 de diamante!!!!, se apuca de mancat numai ananas si, pe cale de consecinta, nu-i mai poti ajunge la nas. Guess are the enzymes in the ananas....

"Si-atunci, aceeasi maimutica
Sopti, rosindu-se usor,
Dar fara urma de sfiala:
-Desi sunt inca foarte mica
(Abia la toamna merg la scoala),
Nu am decat un singur dor:
Sa fiu sotie de tenor.
Deci, daca dragoste exista
Si daca nu doresti cumva
Sa vezi o maimutica trista,
As vrea sa fiu sotia ta...[what an efficient target-setter....]

Si i-a raspuns Apolodor:
-N-aveam de gand sa ma insor
Dar, fiindca dragoste exista
Si nu mi-ar fi placut nici mie
Sa vad o maimutica trista,
Sunt gata pentru cununie... (...)

(nu stii ce se intampla in continuare?? ask me :) )


Wednesday, October 24, 2007

Patrocle si maruntisuri

"Ticalosul! Era sovietic!"...pentru cunoscatori.

Azi i-am dus cateva felii de muschi nu-mai-stiu-de-care lui Patrocle, in drumul meu de sapte statii de autobuz pe jos. Bineinteles, Patrocle a fost de-a dreptul happy-happy-joy-joy. La plecare m-a insotit pana dupa benzinarie. Desi am fost tentata sa ma asez pe banca si sa rememorez, am decis ca nu.

Ii duc si maine ceva. Nu stiu ce-o sa se faca saptamana viitoare insa. Me road trippin' and me likey. Oare o sa ma mai tina minte?

I'm thirsty Lord, have mercy

Powered by acelasi Bob Marley, cea mai frumoasa voce trista din lume.

Azi am facut atat de multe lucruri! Proiectele mele prind un contur secsi si m-am entuziasmat foarte tare. Apoi, am prestat munca fizica la impachetat chestii. Care munca fizica e atat, dar atat de buna pentru oameni care gandesc prea mult... Deja m-am gandit ca daca nu reusesc sa-mi controlez simtirile, am cel mai tare plan B: ma mut la tara si-mi fac un fel de ferma cu plante medicinale. Just imagine, campuri intregi de verbina si levantica si pe margini, just for the colour, musetel, menta si maci.

Mi-am ocupat timpul de minune si nu m-am mai gandit la unul sau altul decat cu drag. Cred ca invat sa-mi tin sub control vulcanul interior, ceea ce e nemaipomenit. Sau macar par ca reusesc sa fac asta. Pe ideea praxeologica de "if you cannot make it, fake it."

Am primit cel mai dragut si touching e-mail ever, am mancat ciocolata neagra cu cafea, am empatizat cu cativa omuleti.

Si apoi, pentru ca a fost o zi frumoasa, m-am rasfatat ca sa compensez orele de jelanie de aseara. Mi-am cumparat o inghetata Nirvana cu praline si am mancat-o pe drum, ascultand muzica si gandind frumos. Si facandu-mi liste de cumparaturi in cap. Pentru ca, evident, o zi de rasfat include neaparat si cumparaturi. Cu cat mai frivole si decadente, cu atat mai bine.

Azi mi-e bine. Si daca stau sa ma gandesc, si maine va fi o azi la un moment dat. Doar un lant de azi-uri, totul e sub control. Da' la mine pe laptop sub ctrl nu mai e nimic.

Tuesday, October 23, 2007

Povestire cu Patrocle

Din acelasi estetism al cruzimii, dupa munca si doctor m-am dus sa citesc intr-un parc. Am coborat din autobuz si  m-am indreptat catre parcul cu Patrocle si lalele.

Am atins nebanuite culmi ale cruzimii fata de sine. Daca as aplica invers ce a spus Alex Gavan ("Climbing mountains Outside is climbing mountains Inside"), rezulta ca sunt gata de ascensiune pe Ghasherbrum. Si eu, tot fara serpasi si oxigen...who needs serpasi cand avem multa furie, multa tristete si multa dezamagire.

Asa, hai sa revenim la povestea initiala. Parc, lalele, Patrocle, carte. Si pe cand ma convingeam eu de una-alta, apare in poveste si Patrocleeeee.

Cu Patrocle am o relatie speciala. L-am cunoscut intr-o noapte de august in parcul cu lalele. Ii urmaream actiunile cu o insistenta si un interes demne de o cauza mai buna. Asta pentru a avea o activitate care sa-mi innabuse vocea aia interioara care-mi spunea ca daca nu-mi iau inima in dinti sa comit actiunea X in zece secunde (9,8,7.....) sunt o carpa de-aia de sters praful. Asa bine l-am urmarit ca-i cunosc fiecare pata si evident, n-am comis actiunea.

Patrocle, dupa cum numele-i arata, e un caine. Si desi eu sunt 100% cat-person, incepand de azi il ador pe Patrocle. A venit, s-a asezat in fund in fata bancutei pe care sedeam si s-a uitat la mine cu ochi umezi "some food?"

"Salut, Patrocle", zic eu. Patrocle, nimic. Evident, faptul ca nu poti articula sunete este un impediment major, ba chiar determinant atunci cand un om chiar asteapta raspuns de la tine. Tu fiind caine.
"Vrei ceva, Patrocle?"
Patrocle, nimic.
"Atunci du-te", ii zic eu dragastos (clipa in care mosul de pe banca alaturata se muta .... Da, sunt o periculoasa!!)
Patrocle, nemiscat.
Il mangai.
Se apropie si mai mult.
Continui sa-l mangai.
Patrocle se urca pe bancuta si-si pune capul pe genunchii mei.
Clipa in care eu incep sa plang.

Si dupa ce mi-a trecut plansul am citit Herb Cohen impreuna. Patrocle crede ca oamenii de vanzari sunt niste monstri care isi bat joc de umanitatea altora, pentru ca pe a lor au pierdut-o de mult. Eu cred ca sunt niste oameni rezistenti la multe, asa cum vreau si eu sa fiu si cum am de gand sa lucrez din greu sa fiu.
Patrocle si-a mutat privirea de la mine, s-a intins putin si a plecat.

Ma intreb daca-i place mancarea de caini sau o prefera pe cea de "oameni".

Sunday, October 21, 2007

Unde se arata Yeti







Apolodor de la Tunis incolo

Unu: de ce scriu eu Apolodor pe blog. Pentru ca j'adore Apolodor. Pentru ca atunci cand ratacisem cartea cautam cu disperare pe net si nu gaseam decat versurile de inceput, pe care oricum le stiu de cand eram mica si oricum erau si gresite. Pe cale de consecinta, vreau ca de acum incolo cine cauta Apolodor sa gaseasca si pe net. Ceea ce s-a si intamplat:) Sa cresteti mari:)

Doi: din ce scriu eu Apolodor. Pentru ca Danonino nu vrea sa incalce copyright&stuff, spune ca dumisale scrie Apolodor de aici: Gellu NAUM, Cartea cu Apolodor, editia a patra, aparuta in 2003 la Humanitas Educational. Cu ilustratii fabuloase de Nicolae Vasilescu (Foarte multumim! Apolodor arata exact asa cum mi-l imaginam eu! Sar'naaaa!) si cu o prefata de suflet miscatoare si adorabila, de Ioana Parvulescvu.

Trei: am mai spus pentru ca j'adore? ;)

Patru: pai hai sa continuam dara. Ramasesem aici la Capul nord, dar au completat Niciu si ghEMOtocul pana la Tunis, in comentarii.

"Aici, pe tarmul Syrthelor,
S-a pomenit Apolodor
Si se gandea:'O fi frumos,
Dar e-o caldura tropicala
Si eu sunt mort de oboseala
Si nu mai pot sa merg pe jos...'

Si cum jelea sa-i plangi de mila
Veni spre dansul o camila
Si-l intreba:-Cum te numesti?
-Apolodor.
-Ce tot vorbesti?
Apolodor e-n Bucuresti
Am eu o sora-n Bucuresti
La circ, in Targul Mosilor.

Ea mi-a trimis de-acolo vesti
Despre acel vestit tenor
Si le-am primit acum o ora
Plecarea lui a fost o drama...

-Camila Suzi va e sora?
A fost cu mine ca o mama
Ea m-a-nvatat intaia gama...
Canta la cor si, cateodata,
Chiar ma trata cu inghetata...(...)
.......................................................................................
(daca vrei sa afli despre aventurile lui Apolodor prin desert, ask me :) )

(...)Si cum mergea Apolodor
Si se gandea, cuprins de groaza:
'Aicea imi e dat sa mor!'
Dadu in calea lui de-o oaza
Cu umbra multa si racoare,
Cu arbori napaditi de floare,
Cu tufe mari, de iasomie,
Cu apa buna, de izvor.

Si-a baut Apolodor
Si a cantat cu bucurie...

De sus, ascunsa langa cer,
Pe creanga unui palmier
L-a ascultat, intai cu frica,
O foarte mica maimutica.[mica-mica!]

Iar el canta, fermecator,
Cu glasu-i dulce, de tenor...

Si ea simti un inceput
De sentiment necunoscut,[awww, how cuuuute!]
Ceva intre alean si dor,
O tulburare, un fior,
Acel ceva, profund si mut
(In orice caz, foarte placut)[well..]
Pe care il numim amor.

Tinandu-si coada gratios
Ea cobori pe creanga jos,
Si, inclinandu-se usor
In fata lui Apolodor,
Ii darui trei portocale, [atentie, moment nepermis de adorabil]
O punga plina de migdale
Si-i spuse cu sfiala:-Ia-le![just imagine that...]
Sunt toate, toate, ale tale... [asa fac femeile cand iubesc:)]

Apoi, aceeasi maimutica
-De data asta fara frica
Dar cu sfiala si mai multa-
Il intreba cum se numeste.
(Ca orisice persoana culta
Vorbea, fireste, romaneste.)

Si el a spus:-Apolodor..."

To be, most certainly, continued...

Saturday, October 20, 2007

Proprietate

Sa fie pasiunea pentru proprietate un sentiment atat de ticalosit? Asta ar insemna ca omuletul care a imprejmuit primul bucatica de teren pe care a indraznit sa o numeasca a sa este epitomizarea raului in aceasta lume.

Dar relatiile bazate mai mult pe simtul de proprietate? Acelea animate de gandul ca o fiinta care petrece ceva mai mult timp cu tine decat altele si care, evident, iti place mai mult decat altele, ar trebui sa-ti apartina... Pornirea aceea atat de adorabil de instinctuala de a strange in brate si a spune "mine-mine-mine"

Materii

Materii si materiale care-i plac lui Danonino:

hartia kraft
scoicile
conurile de brad
sfoara bruta de in
caltii de canepa
sfoara marinareasca
pielea intoarsa
docul
ghindele
bobitele de grindina
roua
semintele de mar
frunzele de stejar
piatra ponce
pietrele de rau

All we care about is talking



if i told you things i did before
told you how i used to be
would you go along with someone like me?
if you knew my story word for word
handled all of my history
would you go along with someone like me
i did before and had my share
it didn't lead nowhere
i would go along with someone like you
it doesn't matter what you did
who you were hanging with
we could stick around and see this night through
and we don't care about the young folks
talkin' bout the young style
and we don't care about the old folks
talkin' 'bout the old style too
and we don't care about our own folks
talkin' 'bout our own stuff
all we care about is talking
talking only me and you
usually when things has gone this far
people tend to disappear
no one would surprise me unless you do
i can tell there's something goin' on
hours seem to disappear

everyone is leaving i'm still with you
it doesn't matter what we do
where we are going to
we can stick around and see this night through

Thursday, October 18, 2007

Toamna fabuloasa

Ati vazut ce fabuloasa e toamna asta? Daca nu, ceea ce nu cred, sa va uitati maine neaparat. Treceti pe 'to-do-list': VAZUT toamna.

Azi am vazut o epitomizare a acestei toamne: un copac pe Kiseleff. Varful roscat-caramiziu, de parca se aprinsese putin de drag; pe masura ce iti coborai privirea caramiziul palea spre galben dar se agata insistent de marginea frunzelor. Si mai jos, la nivelul fustitei frunzele erau mai mult verzi decat galbene, dar la fel de imbujorate pe margini.

Toamnele lungi, variate si temperamentale, j'adore!

Monday, October 15, 2007

Sunday, October 14, 2007

Anormalitatea de a scrie si "aristocratul turnator"

Ii povestea Mario Vargas Llosa lui Liiceanu cand s-au intalnit ei la Bucuresti, in septembrie 2005..." Nu exista lucru mai minunat pe lume decat scrisul! Este singura 'orgie perpetua' pe care si-o poate oferi o fiinta umana."

Ce vreau eu sa spun prin acest titlu in care-l parafrazez pe Alexandru Paleologu in "Despre nerusinarea de a scrie" este faptul ca a scrie este intr-adevar un gest anormal. Adica te scoate de sub umbrela judecatii eticii de tip descriptiv. Cand scrii nu ti se mai aplica acele canoane ale decentei, ale moralitatii, ale normalitatii comune. Nu poti fi decent decat ca om, ca seaman intre semeni, spune Paleologu. In clipa in care incepi sa te consideri ceva mai mult si te apuci de scris ca si cand ar disparea lumea daca nu scrii tu (parere pe care esti total indreptatit sa o ai) devii un anormal, o...obraznicatura. Tot Paleologu da un exemplu de obraznicie geniala: "Don Quijote" al lui Cervantes. Un obraznic si-asta....

Exista o mare distinctie care se face in teoria literara si care trebuie retinuta: distinctia opera literara-autor-personaj. Cu atat mai mare devine aceasta distinctie cand se aplica unui eseist. Etimologic vorbind, un incercator.

Iar cand eseistul a mai avut si ceva legaturi cu viata politica, poate ca ar trebui sa gandim putin inainte de a deschide gura si a emite tampenii de genul "a turnat aristocratic". Sa gandim si sa citim cu atentie.

Pentru ca o asemenea tampenie poate fi facuta praf din cateva linii de argumentare.

Prima e asta cu anormalitatea gestului de a scrie. Paleologu a facut aceasta marturisire in cadrul unui dialog cu Stelian Tanase, care urma sa devina o carte. Se intampla prin 1988-89, inainte de revolutie. Ce s-a intamplat ulterior, in 1990, in Contrapunct, a fost o decontextualizare de doi lei. Probabil explicabila in perioada aceea de dezmat jurnalistic in care gainile devenisera vivipare si victimele violurilor multumeau violatorilor pentru ca le ajutasera sa descopere placerile amorului fizic.

A doua: pornind de la premisa ca ai ceva creier si-l folosesti pentru propria propasire si dezvoltare multilaterala, faci distinctia intre opera, autor si viata privata. Si nu pui in chestiune autorul si opera pentru ce a facut omul in viata lui privata.

A treia: elegant, ba chiar..."aristocratic" este sa nu ataci un om care deja nu isi mai aroga functii si scaune in viata publica pentru simplul fapt ca e un pic mort, stare de agregare care nu ar trebui sa necesite vreun comentariu in plus. A te apuca a rulezi legea lustratiei cu oameni morti e o mare tampenie si faptul de a incerca acest lucru, pe langa adjectivul de mai inainte arata si ca habar nu ai pentru ce a fost emisa legea lustratiei in primul rand.

A patra: nu ataci daca nu stii ce anume ataci. Adica, mai intai sapi, te documentezi, citesti. De exemplu, asta:

" Dar mi s-a parut important sa fac marturisirea asta pentru a arata ca omul este failibil si trebuie sa se stie cat este de failibil. Evident, daca aluneca in actiuni omeneste inadmsibile, daca din cauza asta aluneca in turnarea cuiva, intr-o actiune care are consecinte malefice pentru altcineva, nu e nimic de facut, a operat pactul cu diavolul. In cazul in care nu a operat, cum e cazul meu, exista totusi faptul ca ai fost capabil sa cedezi intr-un anumit moment: unii au facut-o din lasitate, altii din abilitate, interes sau ideea ca poti fi de folos. La altii, cum s-a intamplat in cazul lui Soljenitin si, mutatis mutandis, in al meu, a intervenit seductia politetii. Intr-un climat de brutalitate si prostie, politetea poate fi o arma care te gaseste descoperit. Politetea pe mine m-a facut sa cedez. Eram avid de politete. Si reuseam sa o am din and in cand in acel tip de societate civila din inchisoare, de care va vorbeam. Relatia cu autoritatea era surpinzatoare cand venea cu aceasta, neobisnuita pentru ea, trasatura a politetii. De aceea, parerea mea este ca nu e bine ca un prizonier sa fie tratat cu prea multa amenitate. E bine ca un minimum de brutalitate sau lipsa de amenintate sa existe din partea celui care exercita opresiunea, pentru ca reprimatul sa fie mai radical, mai ireductibil si mai putin pasibil de asemenea dialog cu diavolul.

(...) La mine n-a fost intimidare, eu am cedat, pur si simplu, politetii. Nu cedasem cu patru ani inainte brutalitatii, atunci mi s-a facut prima oara oferta si am refuzat-o. Reactia violenta cu care a fost primit raspunsul meu mi-a dat un sentiment de satisfactie si de eliberare extraordinara. Pentru un detinut e foarte important sa nu fie tratat cu amabilitate si sa aiba calitatea lui de om inchis, deci de dusman al regimului. Asa isi pastreaza raportul exact cu autoritatea si are constiinta exacta a demnitatii lui. In clipa in care incepe politetea, in clipa in care autoritatea incepe sa foloseasca limbajul cu care tu esti obisnuit de-acasa se produce o confuzie ce poate fi foarte grava in consecinte." (din "Politetea ca arma", aparuta in 2000 la Editura Dacia)

A cincea: punctul de vedere uman. Si acesta insa presupune poate prea multa flexibilitate si suplete a gandirii. Pe care, daca nu le ai, mai bine vorbesti mai putin.

Tuesday, October 9, 2007

Atentie! Om fabulos!

"Climbing mountains Outside is climbing mountains Inside". Alexandru Gavan. Vine maine la lansarea Mentorship....

Ma simt mica.... bine macar ca sunt draguta, ca altfel nu mai aveam nicio salvare. Macar asa ma mai salveaza frivolitatea:)

Povestire fara ingeri

"Eu in viata stiu ca trebuie sa ma feresc ca de dracu' de angelism si de indivizii puri. Sunt cei mai periculosi pentru ca sunt cei mai lipsiti de atasament la ceea ce este viata reala. Mai cu seama se pare ca ei nu cunosc ce e dragostea. Ei iubesc asa, ceva, niste nouri sau niste eteruri, dar ei nu sunt in stare sa iubeasca o fiinta vie si carnala si alta fiinta si inca una, si inca una pentru ca totul la ei se topeste in vaporii puritatii si ai angelismului."

Scriu pe carti, le indoi colturile si stiu ca daca le patez cu suc sau ciocolata, nu patez decat hartia. Nu-mi cumpar alta cana daca my favourite s-a ciobit si ma atasez de lucruri. Si de oameni cam repede. Am o lista mare de imperfectiuni. Nu ma da etica afara din casa, de unii oameni nu-mi pasa deloc, de altii imi pasa prea mult si nu ar trebui, uneori las prea mult de la mine si alteori ma incapatanez prea repede si prea categoric. Sincer, cred ca acea aurita cale de mijloc e mai degraba aurea mediocritas, dar sa nu mai spui la nimeni...

Am nevoie cam des de ciorna pe care sa exersez. Si atunci cand ma simt eu gata de ceva, ma trezesc ca vorbeam de fapt singura...imi plecasera ascultatorii ...sau ascultatorul.

La o adica si cum ar veni, sunt o gramajoara buna de imperfectiuni. Si stii ce? Mi le accept pe toate si ma iubesc. Si tocmai de-aia pot iubi si pe altii. Ma crezi pe cuvant daca iti spun ca asta e o calitate gigantica? Si daca nu ma crezi, ti-as putea spune o poveste dulce-amaruie care sa te faca sa crezi.

Deci, poveste fara ingeri. Doar cu oameni adorabili in imperfectiunea lor. Ca toti, dealtfel. Evident, toti cei care imi plac mie, pentru ca, am uitat sa precizez, politicall correctness nu e un atu de-al meu.

(powered by Paleologu, evident...)

Monday, October 8, 2007

Cominatoriu

COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de justiţie) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abţinerea de la săvârşirea unui fapt. ♢ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligaţiei ce îi revine. – Din fr. comminatoire.

cominatóriu adj. m. [-riu pron. rĩu], f. cominatórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. cominatórii

COMINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care conţine ameninţarea cu o sancţiune, care ameninţă cu pedeapsa în caz de contravenire la o clauză. ♢ Clauză cominatorie = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune cominatorii = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. [<>comminatoire, lat. comminator – care ameninţă].

COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abţinerea de la săvârşirea unui fapt. o clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (<>comminatoire, lat. comminatorius)

dexonline.ro, evident...

Acterian


Acterian vrea sa-si caute o capra voioasa. O va boteza Lili. Nu stie el prea bine ce e cu el, de ce exista si mai ales cum, dar isi cauta o capra. Acterian e timid si ii plac florile si tehnologia. Deoarece pana acum a trait izolat, nu stia ca inca de acum multa vreme cineva (vezi Edison) inventase deja becul. L-a inventat si Acterian, de capul lui. A reusit chiar sa faca sticla, pentru invelisul exterior. Asta pentru ca se pricepe foarte bine la chimie organica.
Acterian isi incepe fiecare zi atunci cand o raza de soare (raza lui de soare) incepe sa-l gadile sa se trezeasca.

Acterian sta intr-o pestera, cum statea Robinson Crusoe.
Pe Acterian il stiati de aici. Ii promisesem ca-l scanez si-l prezint lumii pe blog. Destept fiind si placandu-i tehnologia, Acterian s-a prins foarte repede care-i faza cu blogurile. A stat cuminte in scaner, intelegand importanta momentului. Apoi s-a dat jos si mi-a spus ca poate isi face si el blog..."Becuri si beculete cu Acterian".

later-edit: Niciu abia asteapta sa vada ce crede lumea despre Acterian. Parca ar fi copilul ei care tocmai da un examen important...

Re-locate and smile

M-am relocat... Ma asteptam sa fie bittersweet, deocamdata e doar bitter. Nu stiu unde sa agat dusul, nu am loc pentru padurea de produse cosmetice si geluri si spume si iar geluri si iar bureti si perii si trei prosoape diferite (Recunosc cu fruntea sus si-mi asum: je, Danonino, j'utilise trei prosoape in paralel. Fiecare are utilizarea lui, la o adica un fel de diviziune a muncii la nivel de prosop. Asa a inceput, de-a lungul istoriei, orice forma de progres.). Mi-e dor de pisici, inclusiv de scarba aia de Scortisoara cam uratica si isterica bine de tot... Nu am suficient loc pentru hainute, pentru pantofi, pentru carti, pentru reviste...

NU AM LOC. Nu mai incap nici in aceasta paradigma. Adevarul e ca intreaga treaba cu paradigmele incepe sa smell fishy... Uite, de data asta am facut tot posibilul sa merg liniar, sa nu mai rup foaia din caiet pentru a incepe una noua si curata si frumoasa si fara greseli. De data asta am lasat pagina cu porcusorul si cu pata de cerneala la locul ei. Mi-am asumat-o, ca un copil mare.

Si tot nu merge.

Mi-am dat seama ca e story of my life ( ;) ) faptul ca, printr-o mutatie de nu stiu ce nivel, atunci cand ma simt ingrozitor si mi-a inceput toamna de-a binelea ceilalti ma percep exact pe dos. Numai astazi mi-au spus ceva mai multe persoane decat degetele de la o mana ca le-am inseninat ziua, ca vai ce frumos zambesc eu, ce vesela sunt... WHAT ABOUT ME?

Din pacate, smiling works against me. Cam greu sa mai vada cineva ca te simti like a mess on two legs cand faci urmatoarele chestii, etichetate la nivel social drept zambet: intredeschizi buzele intr-un grad ce variaza functie de entuziasmul simtit, iti arati dintishorii, faci mici incretituri simpatice la colturile ochilor, ti se schimba vocea in mod involuntar si devine mai calda, incepi sa emiti sunete sacadate si amuzante numite chicoteli, ba uneori iti mai scuturi si capshorul. Inafara de lacrimile provocate de o escaladare a zambetului si o ajungere la ras, nimic din chestiile enumerate mai sus nu inseamna tristete. De niciun fel.

Tristi cei ce nu plang, caci pe ei nimeni nu-i mangaie... Mizerabili, pe cale de consecinta, cei ce rad cu absolut orice ocazie, cat de mica. God and logic...bad bad match...

Thursday, October 4, 2007

To belong




Sense of belonging. Ever since de la creatie sau de la big bang, depinde ce paradigma alegi sa crezi, femeile au fost legate de cineva. Mai intai apartineau familiei din care faceau parte. Mult mai mult decat orice copil de sex masculin.

Treceau apoi in proprietatea sotului. De care depindeau din toate punctele de vedere, pana la (r)evolutii mai recente.

Femeile au fost dintotdeauna liantul unei familii, unui grup social. Ca fiice, ca iubite, ca mame, ca "tanti X care se pricepe la toate si stie despre toti si toate" Cu toate ca si in prezent sunt percepute ca fiind niste fiinte dependente si mai degraba decorative decat de ceva important facatoare.

Asta ma face sa ma intreb daca nu cumva femeile zboara pe sub radar. Adica nu cumva ele fac, pe ascuns, ceva mult mai important decat micile glorii individuale ale sotilor, tatilor si fiilor lor? Nu cumva trebaluind in bucatarie , invartind in oalele cu ciorba si stand la povesti cu vecinele ele intretin de fapt umanitatea grupurilor sociale? Nu cumva, cum spunea Paleologu (blush-blush) eroismul feminin e atat de des si de cotidian ca nu mai pare ceva deosebit?

Uite, ia ca exemplu un om, orice om dar cu precadere un barbat care traieste singur. Orice pozitie ar ocupa in societate, va regresa la stadiul de om al pesterii odata intrat pe usa casei sale. Va ragai, va sta nespalat si nebarbierit, va purta aceeasi pereche de chiloti trei zile la rand, va dormi unde va apuca deci nu intr-un pat cu asternuturi noi, curate, frumos mirositoare. Ingrijite de o femeie si dovada a civilizatiei. O parte din chestiile astea se aplica si fetelor. Multi tipi s-ar ingrozi daca si-ar vedea iubitele cum stau ele prin casa intr-un weekend in care nu au nicio obligatie sociala: cu parul prins intr-un chestie greu de definit dar care aduce a vrajitoare, intr-un tricou lalau si decolorat, mai stau pe tusa la epilat si pensat, mai lasa pe unghii si oja sarita, ba din cand in cand mai si ragaie printesele noastre...

Femeile intretin tocmai aceasta convivialitate, acest etre ensemble care ne pastreaza oameni civilizati atunci cand barbaria si primitivismul abia asteapta sa trantim usa si sa ramanem singuri ca sa ne impresoare.

Si totusi, ele sunt cele dependente. Priviti mana care se intinde, posesiva, si cuprinde umarul sau aluneca pe sold spunand "e femeia MEA". Cu atat mai mult cu cat stii ca femeia ta e dezirabila si ca s-ar putea sa o vrea si altii.
Si totusi, femeile zboara de secole pe sub radar.
Si totusi, miracolele lor sunt banale.
Si totusi, "to belong" tocmai a devenit ceva foarte incert: de fapt, cine apartine cui? A te lasa sa apartii si a te arata cu toate slabiciunile tale e de fapt un mare curaj. Am fost si eu curajoasa odata(de vreo doua ori asa...) si acum nu mai sunt. Acum am in mine si un monstrulet cinic. Si nici ceilalti nu ma mai ajuta. As apartine si eu, dar n-am cui...=))