Sunday, September 30, 2007

Neagu Djuvara si "intamplarile" norocoase


Neagu Djuvara e cam ultimul model de domn in cultura romaneasca. Are 90 de ani, ar fi cazul sa dea si altii dovada de aristocratism si nobilitate, pana nu ramanem fara. Si sa mai lase iubirile pentru masini...

Am citit saptamana asta in revista Cariere un articol care m-a facut sa-l clasez pe domnul Djuvara la categoria "je vous adore". Oameni din aceia fabulosi, geniali, fantasmagorici ( daa, pai pentru ca deja mi s-a estompat "fabulos"-ul, incepusem sa duc lipsa unui cuvant obsesiv si se pare ca incepe sa se profileze "fantasmagoric"...ma mai gandesc daca sa-l adopt;) ), care-ti trezesc dorinta de a face, de a face si mai mult, de a invata. Sau, in acest caz, care iti arata ca nu esti o ciudata careia i se intampla chestii nemaipomenite prin concursuri (probabil ca foarte stranse) de imprejurari, prin intamplari. Call it karma if you wish, eu ii zic noroc. Sunt un om norocos:), lucky me, hihihihi...

"Prima remarca pe care o fac este ca niciuna dintre implinirile mele nu au venit din initiativa mea. Eu am avut noroace."

In copilarie, a reusit sa scape din tara cu ultimul tren: pe 7 noiembrie 1917, cand preiau bolsevicii puterea, reuseste sa iasa cu mama lui din Rusia. Primul noroc.

Revine in tara dupa finalizarea studiilor, este inrolat si trimis pe front in Rusia, participa la un concurs de intrare in Ministerul de Externe despre care afla absolut intamplator. Desi dintr-o familie cu traditie in diplomatie, Neagu Djuvara ajunge diplomat din intamplare si fara prea multa convingere. Al doilea noroc.

Asa neconvins ajunge la Stockholm, unde reprezinta Romania la negocierile de pace cu U.R.S.S.. Asta se intampla in ....suspaaaaans...1944, 23 august. Adica exact dupa ajung la putere comunistii. Eu as zice norocul numarul trei...

Ramas in exil din 1947, lucreaza in ONU la ajutorarea refugiatilor, apoi la Radio Europa Libera (care nu era chiar atat de libera...).

"Tot ce mi s-a petrecut bine in viata a venit din intamplari si intiative externe."

Tot dintr-o intamplare ajunge Neagu Djuvara in legatia Romaniei in Niger. Si aici isi scrie teza de doctorat in filozofia speculativa a istoriei( mais a Sorrrrbonne, biensur, pas a Niamey... :P). Se cheama asa: "Civilizatii si tipare istorice". La patru ajunsesem cu numaratoarea, nu?

Danonino, cu tot respectul, e si mai norocos...la venerabila varsta de 24 de anisori poate insirui vreo trei noroace. Pana la 80, sa tot vina. In acest ritm, se pare ca unii ar trebui sa-si abandoneze planurile de a schimba lumea. Se ocupa Danonino de chestia asta, imediat dupa ce-si da masterul, invata persana, araba si-si face unghiile cu fuchsia.

Am mai aflat de la Neagu Djuvara de unde vine cuvantul "smecher". De la nemti, ca si "misto"(sigur stiti povestea cu "mit stock" si "ohne stock"). "Schmeker" insemna degustator de vin. Si pe la 1820, in tara apar prusaci care-i minuneaza pe bastinasi (us, that is...) cu priceperea lor in a ghici diverse chestii (an, soi) despre un vin legati fiind la ochi si degustand. "Shmecheri prusacii astia, vere..." si-or fi spus bastinasii.

Cam aristocratica puterea asta de a crede in noroc. Putere elitisto-naiva de om care isi lasa ragaz de cugetat si nu se cramponeaza de planuri si de munca si iar munca(also known as a possible source of indobitocire). Dar ce bine se pupa cu principiul fluiditatii, by Danonino...

(poza de pe wiki!!!)

Saturday, September 29, 2007

Cochetarie

Alexandru Paleologu in dialog cu Mircea Mihaies:

"-In ce masura e acceptabila cochetaria la batrani?

-Este acceptabila. Cochetaria este buna la orice varsta, cu conditia sa fia o cochetarie inteligenta. Adica sa stii sa asumi si sa scoti in relief exact ceea ce este de natura sa puna in valoare in mod agreabil starea in care te afli. E si normal ca o femeie tanara sa abuzeze de tineretea ei si sa aiba o cochetarie a gesturilor revelatoare a anumitor detalii de anatomie, pentru ca mai tarziu sa le ascunda. E normal ca o fiinta matura sa fie flatata si sa stie sa puna in valoare ambiguitatea ei somatica si intelectuala care intra in combinatia asta.(...)"

Demenagement

Le demenagement c'est quelque chose de drole a faire.

On retrouve beaucoup de choses vieilles, on se souvient, on risent. Beaucoup de vieilles papiers, des petites notes d'amour (alors bonjouuuuur, je t'aime aujourdhui meme plus; joyeaux 17, joyeaux 13, joyeause nouvelle journee....) qui signifiait autant.... Vieilles fotos ou nous rions.

On jete part de notre vie, on recycle...

On commence. On de-menage....

Idei fara legatura intre ele

1. Empatie am, pot da si la altii. Cu tactul stau mai prost, si din pacate nu toti oamenii adora sa faca disectii fara anestezie ca mine... Trebuie sa gasesc tact, problema e ca nu stiu de unde se cumpara sau daca macar este educabil... Nu cumva tactul asta e de fapt falsitate in grad de locotenent?

2. Tricou absolut genial pe strada, de fapt pe un tip. Zicea asa: if found, please return to the nearest pub :)

3. Mut chestii zilele astea si resimt nevoia de doua brate mai puternice, preferabil masculine:) Dar asta pentru ca sunt printesa... in rest ma desurc si singuricaaaaa...

4. Danonino isi pastreaza statutul de omulet cu fundul in doua barci si declara ca a vazut urmatoarele doua filme unul dupa altul. Va povesti, dar nu acum. Ceva mai tarziu sau maine. 4,3,2 si Surf's up. Unul dupa altul... Genial 4,3,2... De fapt,nu filmul in sine cat imaginea, sunetul si actorii.

5.In cadrul procesului complex de carat de chestii, pune Danonino reviste, cd-uri, carti, stuff (incadrez la stuff creionul maaaare de la Palacio Real din Madrid, creioanele de la La Granja, alea din Segovia, yep, I've got a thing for pencils....) intr-o punga mare de hartie. Care punga, de hartie fiind, se rupe ...in the middle of the street. Incep sa curga, ca dintr-o cutie a Pandorei...creioaaaaane, hartii si hartiute, reviiiiste...dar cel mai tare a fost cand prin ruptura a itit capshorul Acterian in persoana. Nu stiti cine-i Acterian? Daca aveti o banuiala ca veti afla, tin sa v-o confirm, pentru ca il voi scana si-l voi prezenta lumii. Acterian e opera lu' Niciu:) E foarte dragut si out of place.

Thursday, September 27, 2007

Scortisoara


Pisica Scortisoara acum o luna... Acum e o adevarata bestie rosie!!!

So green


Acum doi ani. Verdele ramane. Aveam chiar un coleg de clasa, in scoala generala, pe care-l chema Verde. Ne-am batut la inceput, apoi am fost chiar colegi de banca. Ne uitam la scooby doo si apoi comentam la scoala. Si odata m-a luat in brate si eu m-am fastacit de tot. Si vara asta, la Free Hugs, n-a vrut sa-l hug, desi eu am fost periculos de convingatoare, in sensul ca l-am alergat vreo 200 de metri...

Wednesday, September 26, 2007

APOLODOR

Mi-am amintit aseara de Apolodor, as in za pinguin. Pentru care Apolodor facusem asa o pasiune ca am invatat poezia pe de rost. Pentru ca Apolodor e o poezie, una adevarata, scrisa de Gellu Naum, poet suprarealist (ma rog, a mai scris el si ceva proza, teatru) foarte-foarte tare. Daca gasiti, si veti gasi pentru ca am pus eu link(hihihihi), cititi(meniu stanga, texte) . El a tradus si mare parte din Jules Verne in romana(asta sigur va mai amintiti), si Prevert...

Dar sa revenim la pinguinii nostri. L-am intalnit pe Apolodor prima oara in parc. Parcul de langa casa. Aveam vreo 2-3 ani si-mi citea mama poezia de pe panourile colorate din parc. Atunci am invatat-o prima oara. Am mai dat de Apolodor intr-o vacanta de vara, la tara (asta deja suna ca rimele lui Gellu Naum;) ), intr-o colectie de reviste comuniste gen cutezatorii, gasita in podul unei matusi. Imi amintesc ca m-am asezat pe pamant in gradina cu legume si m-am mai ridicat cand se lasase deja intunericul si incepusera sa ma ciupeasca tantarii.

Si cand m-am facut mare mi-am cumparat, ca un om matur, evident, "Cartea cu Apolodor" . Si Niciu si cu mine ne-am apucat de invatat, ca doi oameni maturi, evident. Care carte cu apolodor nu o mai gasesc acum de nicio culoare:(

Si nici pe net nu gasesc versurile, unde se spune ca ar trebui sa gasesti orice...

Pe cale de consecinta, voi scrie acum cat imi amintesc. Daca poate completa cineva pana imi iau eu cartea din nou...( sa nu mai spuneti nimanui, dar e sfarsit de luna si sunt cam short of money, ca altfel mi-o luam azi:) )

Gata, incep... Puteti sa radeti in voie! Eu n-am sa uit versurile:)

La circ, in Targul Mosilor,
Pe gheata unui racitor,
Traia voios si zambitor
Un pinguin din Labrador.

-Cum se numea?-Apolodor.
-Si ce facea?-Canta la cor.
Deci, nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator;
Facea si el ce-i mai usor:
Canta la cor.(Era tenor)

Grasut, curat, atragator
In fracul lui stralucitor
Asa era Apolodor.

Dar intr-o zi Apolodor,
Spre deznadejdea tuturor
A spus asa:-Sunt foaaarte trist!
Imi place viata de corist
Dar ce sa fac? Mi-e dor, mi-e dor
De fratii mei din Labrador!
O, de-as putea un ceas macar
sa stau cu ei pe un ghetar...

Apoi a plans Apolodor.[awwwww...]

Cand l-a vazut pisoiul Tit (cu tz[picture big red and spotted cat])
Plangand cu hohot si sughit
I-a spus:-Prietene, ti-as da
Mustata si codita mea [now, that's real friendship!],
As da o litra de caimac [even better],
As da orice sa te impac
Zau, nu mai plange, te implor!!

Dar el plangea:-mi-e dor, mi-e dor
De fratii mei din Labrador!

Si-au incercat sa-l mai impace
Ariciul, daruindu-i ace [ma rog, gestul conteaza..]
Si ursul, cu un pumn de mure
Proaspat culese din padure.
Si iepurele Buza-Lata [just picture it!]
Cu fructe(sau frunze, nu mai tin minte) dulci si cu salata
(Colegi de-ai lui Apolodor,
Maestri cantareti la cor).

Camila Suzi, cea mai trista,
Plangea cu fata in batista,
Ea ii fusese ca o mama[sniff-sniff]
Il invatase prima gama.

Dar el plangea: -mi-e dor, mi-e dor
De fratii mei din Labrador...

Colegii lui Apolodor
S-au dus atunci la dirijor.

Maestrul Domilasolfa
Cu haina lui de catifea
I-a ascultat si, ganditor[asta-i apozitie!]
S-a asezat pe canapea oftand:
Sarmanul meu tenor...
Se poate prapadi de dor...
Sa plece dar spre Labrador

Si a plecat Apolodor.


La inceput, a fost usor:
L-a dus spre nord, l-a dus in zbor
Un avion, un bimotor [adica de-ala din filme vechi si din desene animate, cu carlinga]
Si, stand picior peste picior,
Canta , canta Apolodor
Canta cu glasul de tenor
Dar, intre timp, inflacarandu-l
Naucitorul peisaj,
Sari pe-o aripa cu gandul
Sa dea dovada de curaj.

Apoi, cu parasuta in spate
Se zbengui Apolodor
Ba agatandu-se de roate
Ba stand calare pe motor

Asa, cu zborul singuratic,
Ar fi ajuns in Labrador
Dar l-a lovit un nor zanatic
Si a cazut Apolodor

La capul nord, la capul Nord
Adapostit intr-un fiord
Statea pe tarm Apolodor
Posomorat si ganditor

Sedea pe tarm tacut si trist,
Acest tenor, acest artist
Statea cu parasuta sparta
Nu tu busola, nu tu harta...
In larg vuia clocotitor
Mare potopul apelor.
Si se jelea Apolodor...

O,fratii mei din Labrador,
Adio voua, tuturor,
Pesemne ca mi-e dat sa mor
Aici, pe tarmul marilor
Si ce pacat, eram tenor!
Cantam frumos, cantam la cor...

[si de-aici nu mai stiu decat fragmente pe care le-am tot pritocit aseara...continuam, continuam]

Atat deocamdata... Sunt in incercari de amintire a partilor ulterioare, mai potrivesc cuvinte, rime, pentru ca poezia e undeva deep down, da' trebuie sa o scot mai intai:) din "subinconstient"
Da' rup putin misterul si va povestesc despre familia lui Apolodor:
bunicul Apolodorin(cel mai in varsta pinguin)
tata Apolodorel (un pinguin marunt si chel)
mama Apolodorica (o pinguina atatica)
unchiul Apolodorini

Si locuiau in Golful Terror;)

CTRL-ALT-CTRL

Cica doar 60%... dar imi amintesc de good old times cand mi-ar fi iesit 120%...
You Are 60% Control Freak

Generally, you are in control but not a control freak. You life is usually in order(but it does present an irresistible urge to getting messy, zice Danonino din off).
However, sometimes you get too obsessed with making everything in your life picture perfect(and you've got nooooo idea whatsoever, zice Danonino din off).

Soare

Soarele rotund, mare si orbitor dar "cu dinti" de la sapte dimineata. E soarele care imi place cel mai mult. E drept ca l-as combina cu putina caldura de la soarele de mai-iunie, atunci cand iesi din casa pentru prima oara in anul respectiv intr-un top cu bretelute si simti o adiere calda pe umeri. Intai o adiere calda, apoi o intarire a senzatiei, ca si cand o fiinta protectoare [insert type of fiinta here] ti-ar cuprinde umerii in palme si i-ar freca usor.

Soarele invizibil dar difuz, terorizant, din vremurile de vipie. Care arde, care iti inroseste umerii si varful nasului, care-ti naste suvite rosietice in par.

Soarele de foc rece de la apus, care iti aduce in minte fulgerator sinestezia de nisip pe degetele de la picioare si de ritm de valuri. Sau pe aceea de linii rosii pe nori albiciosi si vuiet difuz de oras.

Sorii de gradinita si scoala primara, cu fular si caciulita, cu ochi mari si albastri, cu ochelari de soare (i'n't this funny?) si sombrero, cu zambet larg, cu cercuri concentrice simbolizand vipia sau cu raze grasute de primavara.

La soare sau la umbra.

Tuesday, September 25, 2007

Iti propun un mancat in grup:)

"Stii ce mi se pare mie foarte trist? Sa mananci singur. Iti dai seama cum e? Sa stai singur la masa si sa mananci..." spunea Niciu duminica. Eu trebaluiam ceva intr-un powerpoint... Apoi am gandit noi impreuna ca de-aia oamenii care stau singuri, in speta subsemnata, mananca doar uitandu-se la televizor (rar) , in fata calculatorului, citind bloguri (des, prea des..) sau rasfoind ceva( relativ des, relativ din cauza ca necesita una dintre maini in mod constant).

Pentru ca e trist, excesiv de trist sa te asezi frumos la masa, sa pui furculita in stanga, lingura in dreapta, farfurie de-aia si de-aia si apoi sa te asezi pe scaun si sa fii doar tu. Doar doua coate pe o masa e trist... nu-i frumos sa pui coatele pe masa... daca sunt mai putin de patru:-)

Si nu vor sa-si dea seama.

Cand stateam cu ai mei, long time ago, eu cu Niciu mancam numai impreuna. Si daca una(sa zicem, X) intarzia si celeilalte(sa zicem, Y) i se, pardon my French, lungea gatul de foaaaaame,Y, care manca uhmmm, aprioric (emoticonul care se tavaleste pe jos de ras ), ajunsa fiind la capatul rabdarii, venea si o insotea pe nenorocita de X, care intarziase, la masa.

Nu sunt o mare fana a meselor cu familia, cu multi oameni. Nu stiu niciodata ce sa spun, ce subiect de conversatie "merge" cu mancarea. Si uneori tacerea ma stinghereste pana si pe mine. Dar e tare trist sa mananci singur. Sa nu ai cu cine sa schimbi fie si un mormait nearticulat si plin de intelesuri ascunse gen "ce bun e.....yummmmo". Sau sa nu ai cu cine sa te intreci la numarat boabele de mazare dintr-o, evident, mancare de mazare.

Si daca stam sa ne gandim, ne dam seama ca atunci cand suntem singuri nici nu ne mai interesam prea mult de ce anume mancam. "Ceva, acolo...", mai mult asta mancam. Si nu poti sa mananci "ceva acolo" de trei ori pe zi, sapte zile pe saptamana. Ceea ce inseamna ca si gastronomia s-a dezvoltat si s-a sofisticat prin prisma sociabilitatii actului de a manca. Un act first and foremost social si hedonist. Cand mananci singur nu faci decat sa te alimentezi...

Si cine vrea doar sa se alimenteze? Asa, ca o baterie...

De fapt, ai vazut ca si atunci cand te uiti singur la o smth funny, o comedie... nu razi la fel de mult si cu pofta ca atunci cand razi in grup...

Si nici nu poti sa te iei in brate singur si sa te strangi tare-tare...

Danonino e un animalut social, fara pene si cu unghii late :)

Monday, September 24, 2007

Cheburashka

Cheburashka e un animalut micut, maro, ciudat dar dragut in ciudatenia lui si are urechi maaari si rotunde si cu blanita (cu tz). Tineti minte maaari.
Il intreaba la un moment dat cineva pe Cheburashka..."Ma auzi, Cheburashka?" La care Cheburashka raspunde, plin de bun simt ( Paleologu l-ar fi iubit:-) ): "Nu vezi ce urechi am? Cum sa nu te aud??"

Cheburashka iz veri chiut! Really really

Rafinarii...

din Rusia. Pe de rost stiut de la ASE times. Domnu' Negut, hello there! Zice asa: iargori krasangom habvlamoz. Pentru neinitiati in mnemotehnici mai speciale asa, traducere dat mai jos, prin amabilitatea omuletului Danonino:
Iaroslav, Gorki, Riazan, Krasnoiarsk, Angarsk, Omsk, Habarovsk, Vladivostok si Mozir.
De petrol si gaze, that is :-)
Hai ma ca Danonino iz zmaaaart

Sacrificiu

"Alchimia nu este o pre-chimie, cum cred semidoctii, ci o stiinta a transmutatiei interioare. Piatra filozofala este declansarea in tine a unui proces de ameliorare prin asceza, prin inteligenta si prin sacrificiu, prin a-ti impune tie anumite rigori. De fapt, ce inseamna sacrificiul? A face sacrul."

Am notat cu verde asa , citez din Danonino insusi: baaai, Paleologu asta e un geniu!!! si sacri+ficiu!! wowww... Asa am notat.

Lui Danonino rau parut ca nu invatat nimic nimic din greseli, ca nu transmutat neam... Danonino a crescut asaaaa, ca o buruiana, ca o dicotiledonata. Disciplina nu invatat, toate mofturile facut, rasfatat peste rasfatat, prea mult vorbit... Asceza nu cunoaste ce-i aia din motivul de fix deasupra, rigori idem, sacrificiu ioc...

Si pe urma stat si canalizat in miez de noapte in loc sa doarma ca o printesa ... Danonino draga, eu stiu ca tu esti suflet primitiv si ce mai vrei tu, da' de ce zici ca nu te lasi sa una-alta si declari sus si tare si dai stampila si semnatura si pe urma te duci acasa ca o floricica si iti dai seama ca oooops, I did it again? Pai, ce-am vorbit noi, Danonino draga?

Nu te mai chinui sa-mi raspunzi, ca stiu faza cu urechile...intra pe una si iese pe both...

Cu ce-ai facut tu acum ai stricat bunatate de paradigma frivola.

Rusine, Danonino... treci la colt, in patru labe! Acum! Si nu te mai uita la mine cu ochii aia umezi...

Thursday, September 20, 2007

Deseo del dia

Azi mi-am amintit de scantei si de scena balconului reloaded si de asta sau de "I could be brown/ I could be blue(...) /Why don't you like me without making me try" .

Si de un concert ingrozitor si de un scaun de bar in care am amortit de tot vreme de trei ore ( si cand a intrebat cristibondor-care-zambeste-adorabil ceva si a raspuns gura fara sa aiba acceptul meu prealabil.."nu inca").

Si de o imbratisare undeva pe o bordura sau de un balcon cu o priveliste de toamna si cu mult-mult vant si soare. Imi mai amintesc si de un poster cu catwork pe un sifonier maro-galbui si de un perete numai bun de proiectat filme dar pe care s-au proiectat si altele (wink-wink). Imi mai amintesc tacerea de la stop, aia de dinainte sa porneasca masinile. Sau intalnirea dintre fotoliul plin cu haine si instinctele mele de farmacista:-)

Si-mi mai amintesc de bancuta aia din Que Pasa. De aia din colt de tot, pe dreapta. Pe cealalta in schimb, de langa intrare pe stanga, o urasc... Imi amintesc de treptele Ateneului...era soaaaaare... Sau atunci cand n-am mancat mai nimic o saptamana intreaga, de fericire!

Si de asta imi amintesc si de niste luminite vorbitoare in ochi... Apoi n-au mai vorbit, pacat, ca vorbeau tare frumos.

Nu-mi mai amintesc decat vag cat m-a durut si cat m-am agitat si cat m-am speriat.
Observ insa cat am crescut. Eram un copil atunci. Nimic nu stiam, nimic...

Toata povestea asta a fost o introducere la o dorinta. De bine. Sa-ti fie bine. Si sa-ti fie fericire si sa poti sa simti.

Sunday, September 16, 2007

Recenzia ca paradox (hihihi)

"Ce este Graalul, domnule Alexandru Paleologu?

Bunul simt, ce altceva? Oamenii au impresia ca bunul-simt este prostie si platitudine. Cei care cred ca bunul-simt e o insusire cuminte care nu aduce nimic nou, ci doar repeta clisee sunt ei insisi niste clisee. De fapt le bon sens este o insusire paradoxala si rara. Intotdeauna, contactul cu adevaratul bun-simt te zguduie, ramai masca. Culmea genialitatii este bunul-simt, desi am intalnit si mult cazuri in care omul de geniu nu era si om de bun-simt."

Nu despre simtul comun vorbeste Alexandru Paleologu. Asta da numai banalitati. Bunul-simt e ...Don Quijote featuring Sancho Panza. Numai featuring. Adica sens si nonsens combinate.

Continui sa cred ca nu se pot face recenzii geniale pe Paleologu si in general pe cartile de dialoguri sau colectii de eseuri si articole. Pe Paleologu in special. Vaaaai, dar vi se pare, nu am nicio fixatie.... Continui sa cred ca Paleologu trebuie citit mai intai in liniste, cu un ceai alaturi si intr-o stare de atemporalitate si apoi citit pe fragmente, cu prietenii si cu timp suficient comentariilor. Adica o recenzie orala:-) . Pentru ca Paleologu nu scrie, ci transpune. Exista ritmuri care nu pot fi redate intr-o recenzie, exista expresii de o savoare nebuna....ar iesi o recenzie cu prea multe citate. Ar iesi o recenzie mai mult Sancho Panza decat Don Quijote...

Si vad astazi ca cineva a facut o recenzie la "Despre lucrurile cu adevarat importante". Desi i-a dat doar patru stelute ( de gustibus pur si simplu nu ar trebui sa se aplice la lucrurile care-mi plac mie....) recenzia asta poate face ceea ce ar trebui sa faca de fapt o recenzie: sa trezeasca interesul de a citi cartea respectiva. Vorbeste suficient de mult despre Paleologu ca om si ca proiectie a imaginatiei celui ce-l citeste si ofera destule citate din cele "that matter", adica ala cu frivolitatea , esential pentru a INTELEGE ce tot vrea Paleologu asta...
Si zice o chestie cu adevarat fabuloasa Silviu Man, autorul recenziei..."(...)il pun pe Alexandru Paleologu in frumoasa postura de autor necanonic de manuale necanonice de intelegere a vietii. Pentru “elevi” la fel necanonici."

Reformulez atunci: continui sa cred ca eu nu as putea never ever face o recenzie unei carti de-a lui Paleologu. Imi place atat de tare incat m-as simti de parca mi-ar cere cineva sa-i fac o recenzie lui Niciu sau unui alt om pe care-l ador. Eu il vad pe Paleologu razand cu pofta, facand cu ochiul in timp ce spune anumite chestii, il vad zambind....si nu as putea reda toate astea. Mi s-ar parea ca scriu numai platitudini despre cel mai plin de forme de relief om.

Da, pai se pare ca sunt un spirit frivol si primitiv si usor impresionabil si mult prea entuziast. Si ce-mi mai plaaaaace....

Saturday, September 15, 2007

230 de pagini de fericire

In acest weekend o mare parte a mea e fericita as in happyhappyjoyjoy. Am carticica noua!!! Breviar pentru pastrarea clipelor adica Alexandru Paleologu in dialog cu Filip-Lucian Iorga. De la Humanitas, a doua editie. O conversatie atat de Alexandru Paleologu incat nu scapi de zambetul de pe fata pe toata durata lecturii. Eu doar trec pe langa cartea aruncata lenes langa pat si langa cana cu ceai, o zaresc si nu-mi pot reprima zambetul. Asta se cheama efectul Paleologu, cred... :-)

O carte plina de principiul fluiditatii, o conversatie purtata lejer,ca intr-o bucla unde nu exista timp. Se vorbeste pentru placere. Placerea sunetului, placerea impartasirii,placerea rememorarilor, placerea unui ras sanatos, placerea unei replici in acelasi timp ascutite si rotunde. Placerea de a petrece timp, de a umple clipe, acel etre ensemble mixat cu un fabulos joie de vivre care duc la eternizare.

O carte despre care nu se poate scrie o recenzie. Cel putin nu una reusita. O carte care trebuie povestita la un ceai cald, intr-un loc unde timpul se topeste si unde poti rade in voie, unde poti gesticula si unde te poti exprima prin mimica in voie. O carte pe care sa o povestesti unui prieten drag si apoi sa i-o imprumuti si sa te topesti de placere vazand cum vibrati la aceleasi chestii.

Cartea asta, desi se refera la temporalitate inca din titlu, n-are nimic de-a face cu timpul. Are de-a face cu placerea si cu viata.
Si mie imi aduce o sumedenie de clipe fericite, de fapt o intreaga bucla temporala plina ochi cu fericire :-)

Thursday, September 13, 2007

Yeti




Ca sa-mi amintesc ca-i dragut, pentru ca in ultima vreme m-a cam enervat ...

100 metri garduri la citit

Ma intreaba deunazi o domnisoara studenta la trei facultati in acelasi timp, pe care am avut oroarea (ooops, typo...) sa o cunosc la una dintre ele: "Si cate carti ai mai citit, fata?". Exact asa m-a intebat. Raspund eu ingenua: "Hihihihi? cum adica ...cate?". Cunoscatorii vor fi observat deja nota de mirare specifica regnului din care fac parte. "Eu am citit 30 , fata..". "Ce numar rotund, punctez eu cu un ascutit spirit de observatie... pai asta inseamna ca esti mai desteapta cu 30 de puncte de inteligenta"

"Fata" se blocheaza pret de cinci secunde si apoi nu mai stie ce sa zica... ma gandesc eu, poate informatia cu replica era continuta in cea de-a 31-a carte.

Poate ca domnisoara se antrena pentru un concurs. Sau facea cultura de performanta la vreun club sportivo-...cultural. Eu as fi medaliat-o cu aur, sunt convinsa ca si perseverenta goala e ceva, mai ales daca arata bine si se duce la trei facultati deodata. Eu, recunosc, as fi incapabila. Total!

My favourite P zice undeva de incultura ca stare congenitala. Si mai zice ca uneori ajung si zece carti bine citite si mai ales bine intelese. Si ca e fabulos daca sunt mai multe, ba chiar e recomandat. Dar intelese sa fie. Ma rog, ce stia el...se ocupa numai de frivolitati toata ziua si nici nu a facut trei facultati, ceea ce l-ar putea califica drept un dobitoc notoriu.

Ma duc sa mai citesc vreo doua carti, ca ma scot astia din pole position any time now...

Tuesday, September 11, 2007

9/11 bullet thoughts de lucrare mare mare

Nain/ilevan asta mie imi suna a magazin cu chestii de mancare, un fel de impinge tava...

Bun, si pe langa asta mai suna si a moment fabulos de utilizabil pentru o posibila lucrare pe tribalism, de licenta sau nu in functie de cum ne vom face noi planurile de viitor, pe care le rumegam intens in aceste zile...

Vom tricota acum o lista de-aia cu bullets, pentru ca ne-au napadit brusc ideile. Nu garantam pentru originalitate, ca e un fel de blogbrainstorming in echipe de cate unul singur id est eu.

Modificarea naturii razboiului, avem razboi total neconventional unde nu exista front bine definit, trupele de luptatori se ascund "pa peste tot" adica prin metrouri, avioane, in mijlocul civililor care btw, mai fac si onorurile de tinte... Naaaaaais....

Subiect foarte tare de analizat: razboiul difuz. Ne facem genii militare, gata!

Mai avem incalcari ale drepturilor omului gen Patriot Act care presupunea monitorizarea populatiei, ctrl de telefoane, violarea corespondentei, suspendarea anumitor libertati, chestiile alea not nice at all din inchisorile cu suspecti pentru terorism gen Guantanamo...

Noi modalitati de legitimare ale unui stat in mediul international, cum facura SUA pe 12 sept , analizam putin discursul si cum se chinuiau ei sa atraga simpatie, cum se folosesc de articolul 5 din Carta...

Ce presupune unilateralismul...

Cum terorismul e aproape ne-eradicabil pentru ca a rezultat ca miscare dintr-un tribalism creat in mod artificial prin colonizare, taiere aleatorie de granite si decolonizare. Daca am putea suprapune teritoriul cu etnicitatea, ceea ce pare acum imposibil, am minimiza riscul ridicarii altor miscari teroriste. Oare? Cuvantul-cheie: ne-eradicabil (daca exista, hihihihi)

Ma mai gandesc. Oricum daca ipoteza mea este ca terorismul este ne-eradicabil nu-mi da nimeni bursa de stat pentru cercetare, nu? I mean, acolo unde-s cartile, ca sigur la Universitatea de Stat din Kabul, if any, imi pun si covoras la picioarele-mi....

Sunday, September 9, 2007

Domnul Ibrahim si florile din Coran

Carticica a lui Eric Emmanuel Schmitt pe care mi-am cumparat-o din carfurul cu orhidee, cu tichete de masa, imagine that, pentru ca zambesc irezistibil si tanti de la casa m-a lasat, in principal al doilea motiv. Mi se pare fabulos sa-ti poti cumpara carti pana si din magazinele de unde iti cumperi ciorapi si iaurt sau dischete demachiante. Eu as pune standuri cu carti si in cofetarii sau patiserii sau in baruri. A citi este un gust care se deprinde. Sa ne deprindem cat mai multi, atunci. Iar eu sa gasesc mai repede locul ala in care pot sta in fund pe o perna si sa nasc idei pe care sa le puna altii in practica. Ce treaba buna as faceeeee....

Ca orice carte din categoria "omenirea este dusa de mana de magi si povestitori" si care in plus mai are si supracoperta si e cartonata (am o slabiciune pentru cartile cu supracoperta si cartonate) si are pagini rosii la inceput si la sfarsit (inainte de pagina de titlu), este o carte foarte frumoasa. La interior si la exterior. Genul cu parabole and stuff.

E aparuta in 2006 la Humanitas si traducerea mi se pare bine facuta. Paola Bentz-Fauci.

Incepe asa: "La treisprezece ani mi-am spart pusculita si m-am dus la curve." Un icebreaker naucitor. Stii sigur ca nu vei lasa cartea din mana prea repede. Elementul de sexualitate, cica vinde ;).

Povestea e asa: Moise, baietelul principal. Are 13 ani, locuieste cu un tata complet idiot, workahoolic si plecat de mult pa-pa. Moise se ocupa de toate treburile casei si, in cadrul acestui proces care implica si a face cumparaturi, il cunoaste pe domnul Ibrahim, un bacan musulman iluminat. Adica e fericit, stie ce-i aia om cu tot cu lumini si umbre si cunoaste sensul vietii. Moise ii mai fura cate o conserva si cei doi incep o conversatie fabuloasa care se desfasoara dupa tipicul destul de lent ziua si replica (" Asa mergea conversatia noastra. Ziua si fraza. Aveam tot timpul. El, dat fiind ca era batran, eu, fiindca eram tanar. Tot la doua zile ii sterpeleam o cutie de conserve.").

Ca orice poveste frumoasa, e buildungsroman. Cei doi se imprietenesc si cand tatal lui Moise dispare, domnul Ibrahim cel musulman il adopta pe adolescentul Moise cel evreu. Cei doi pleaca intr-o calatorie initiatica pentru unul si de recapitulare pentru celalalt. Doar unul se mai intoarce. Dar ii e bine. Devine Momo, bacanul mai tanar care tine deschis si duminica, pentru ca "in materie de bacanie, esti arab cand tii deschis noaptea, chiar si duminica". Simplu.

Hartia pe care este tiparita cartea este de o calitate extraordinara, foarte fina si foarte alba. Dragute si cartile vechi, cu foi ingalbenite, nu zic nu. Cartile noi, cu foi frumoase, groase, fine... sunt altceva. Piele de 30 de ani versus piele de 60, de gustibus. Insemnarile mele scrise cu verde arata fabulos de estetic.

"-Sa ne inchipuim, domnule Ibrahim, ca va aflati intr-o barca cu sotia dumneavoastra si cu Brigitte Bardot. Ce-ati face daca barca ar incepe sa ia apa?
-Sunt sigur ca sotia mea stie sa inoate."  

Imediat dupa, intra in bacanie BB in carne (mai ales) si oase si domnul Ibrahim ii cere 40 de franci pentru o apa care costa 2 franci. Pentru ca starurile sunt rare in zona, o imbrobodeste domnul Ibrahim. Miau-miaaaau. Evident ca BB ii da banii. Si eu i-as fi dat :P Nu, eu i-as fi dat si mai multi pentru ca genul asta de complimente e rar in zona.

"In viata mea nu mai vazusem ochi care sa rada ca ai lui, radeau in hohote, cu zgomot ca de cascada." Si cand zambea, sunt sigura ca avea luminite in ochi!

"(...) prinsesem un obicei ingrozitor, care-mi dadea un soi de ameteala: faceam comparatii. Cand eram cu tata mi-era totdeauna frig. Langa domnul Ibrahim sau langa curve era cald si parca mai multa lumina."

Sau cand domnul Ibrahim il invata pe Momo Secretul, arma iluminatilor: ZAMBETUL.

"-Stii, domnule Ibrahim, cand zic ca zambetul e o chestie pentru aia cu dare de mana, vreau sa zic ca-i pentru oamenii fericiti.
-De aici se trage greseala. Afla ca de fapt zambetul e cel care-l face pe om fericit.
-Pe dracu'!
-Incearca.
-Pe dracu'-ti zic!
-Si eu care te stiam baiat politicos, Momo!"  I couldn't agree more. Iar Momo va incerca "Si pac, un zambet!" Si-i iese treaba, functioneaza pana si cu tatal lui. "Plutesc de-a binelea. Nimic nu-mi mai rezista. Domnul Ibrahim mi-a daruit secretul armei absolute."

Exista un pasaj foarte interesant pentru fete... e cu (in soapta) pantofi! "Omul isi petrece viata in doua locuri: in pat si in pantofi.(...) N-ai decat o singura pereche de picioare, trebuie sa ai grija de ele. Cand pantofii te rod, trebuie sa-i schimbi. Ca picioarele nu ai cum sa le schimbi." Nici nu vreau sa ma gandesc acum la cate chestii se aplica aceasta legitate praxeologica, daca inlocuim pantofi si picioare cu ce ne roade / doare pe fiecare in parte.

Despre a da..."ceea ce dai , Momo, iti apartine pe vecie. Ceea ce pastrezi e pierdut pentru totdeauna."

Un fel de reteta pentru perseverenta: "Stam bine, Momo, pe nu il avem deja in buzunar. Nu ne mai ramane acum decat sa il obtinem si pe da."

Si la pagina 68, secretul fericirii: "Secretul fericirii este sa o iei pe indelete." As putea exemplifica la nesfarsit... cand mananci o inghetata sau o prajitura foarte buna, cand incepi o relatie, cand intalnesti un om care-ti place, cand faci masaj, cand te plimbi, cand admiri o zi fabulos de frumoasa, cand iti dai cu lotiune de corp dupa o baie decadenta. Evident, tot pe indelete e bine sa mai apesi din cand in cand pe acceleratie. Daca tii minte ca asta e doar un condiment sau o oferta speciala.

Cartea se citeste in doua ore. Asta, evident, pe indelete (:D), acordandu-ti ragazul sa mangai o pagina, sa te intorci si sa recitesti... Nu e o capodopera, avand insa in vedere cate beneficii aduce, sunt doua ore bine si dragalas investite! Recomand si imprumut, umfla sufletul in felul acela bun si caldut.

Saturday, September 8, 2007

Post frivol de tot

Pentru ca sa nu mai pice si anul asta examenul la machiat, Danonino trecut la nivelul urmator. Ieri si-a luat chestie de-aia lipicioasa de intins pe fata, fond de ten. De nevoie mai degraba, ii iese rautatea prin piele. Pentru ca nu miscat, nu explodat si nu mirosit ciudat m-am apropiat de el si ne-am imprietenit. Nu e asa grav pe cat crezut. Ba din contra, Danonino e incantat ca minunatia se poate intinde direct cu degetele si nu e nevoie de alte instrumente intermediare. Simplu is good. Desi uneori si complicatiile sunt... delicioase.

Si mascara luat Danonino, dar de-asta avut deja si descurcat chiar bine.

Tanti vanzatoare i-a dat lui Danonino un tichet razuibil si cum Danonino e un omulet excesiv a zis ca trebuie mers cu frivolitatea pana la capat. Asa ca a razuit tichetul, a trimis codul prin semese ca oamenii aia care aduna etichete si le trimit prin posta sau dezlipesc chestii si trimit coduri prin semese siiii... i-a trimis negrisorul din spatele numarului un semese de raspuns cum ca Danonino a castigat un set de chestii de machiat.

Danonino s-a, evident, tavalit pe jos de ras si a sunat-o pe Niciu sa-i dea raportul.

Alte frivolitati ale zilei de ieri: in cadrul "cumparaturi pentru examen" am achizitionat una bucata ciocolata Ritter Sport nou-nouta. O cheama Noir a la Mousse au Chocolat.... As putea spune chestia asta pentru tot restul vietii. Nooooooir a la Mouuusse au Chocolaaaaat... Arata la fel de secsi pe cat suna. Dar nu am sa o mananc... inca. Sunt convinsa ca asteptarea face ciocolata mai gustoasa. Aceasta legitate nu se aplica insa inghetatei...
Si-am mai baut un cappuccino with a dab of rum stand in pat, bine infofolita intr-o patura, pe intuneric si vorbind la telefon.

Apoi am inceput sa ma gandesc ca, de fapt, intotdeauna existenta precede esenta. Nu exista un punct 0, de referinta (iar imi venea sa zic "aprioric".... dar de data asta m-am abtinut...as trezi suspiciuni....hihihi). Traiesti si abia apoi constientizezi. Cand eram mica zilele erau lungi si atat de multe din ele incapeau intr-o vacanta de vara! Cand incepi sa percepi esenta, existenta devine mai compacta,vara e mai scurta si weekend-ul la fel.

La 15 ani te plimbi de mana prin parc saptamani intregi pana indraznesti sa saruti si sa mangai. Pe masura ce adancesti esenta timpii se pot arde. Un proces pe care il pot intelege rational dar nu si sufleteste. It has smth to do with my pleasure-delaying thingy... Unele lucruri sunt (mai) bune ca existenta.

Esenta de fapt tot noi o dam, existand. Thinking is funny, I should do it more often.... Deciziile apriorice (laugh now!) suck. Si uite cum mi-am dat eu seama de ce nu pot scapa de tarancuta aia de loialitate. Pentru ca nu e un principiu pe care sa mi-l fi construit aprioric. La mine loialitatea este existenta, nu esenta ca majoritatea principiilor si legilor.
Si pentru ca iar imi aduc aminte de altercatia cu... loialitatea de alaltaieri seara, cred ca voi desface ciocolata aia.... Noir a la Mousse au Chocolat...

Ce chestii am gandit de la that dab of rum.... existentialism mixat cu Danonino and a dab of rum...

Thursday, September 6, 2007

Ma maison c'est Ta maison



Cand poti sa dai tot, asta inseamna ca ai mult inauntru.

Tu viendras quand tu veux

Quelle que soit la saison

Ma maison si tu veux

Ce sera ta maison

Quand tu auras besoin d'un abri

Tu n'auras qu' venir demander asile

Mi-a intins odata cineva cheile cu atata candoare. Cred ca asta ma face un om mult mai bogat decat multi altii... Ma bucur tare!

Sunday, September 2, 2007

Ignoranta Invincibila

Desi initial credeam ca am descoperit doar o justificare perfecta pentru paradigma mea de vara, care, apropos, nu face baloane mari si roz cand mesteca guma dar ocazional isi mai invarteste suvite de par pe degetele si adesea chicoteste, am descoperit de fapt ceva mult mai important: scuza perfecta.

Ignoranta invincibila
e un concept al lui Petrus Lombardus, un nene scolastic de prin secolul al XII-lea. Ar fi doua feluri de ignoranta, vincibila, care putea fi deci evitata printr-un efort mai consistent si invincibila, care persista indiferent daca se face tot posibilul. E singura ignoranta scuzabila no matter what. Daca poti sa invoci ignoranta invincibila, te-ai cam scos, la o adica.

Personalizare: cand intreprinzi o actiune, ai dreptul sa te inseli. Ignoranta ta , in cazul unui rezultat nefericit, este invincibila. Punct.

Apostazie totala a paradigmei mele anterioare...

Saturday, September 1, 2007

Gust

"(mananc piersica)
tie ce fructe iti plac?
mananci strugurii cu seminte?
pepene, capsuni, piersici, da
interesanta trecere
"da" ce gust are, ca n-am mancat niciodata...
de seminte"