Thursday, June 28, 2007

Two months at the races

Look into my eyes and you'll see
I'm the only one
You've captured my love
Stolen my heart
Changed my life... asa a inceput majoritatea zilelor mele active in ultimele doua luni ( pentru ca nu stiu de ce s-au inregistrat in ordine inversa... treaba lor, anywayz). In care am avut in telefon numai A day at the races. In general, pe scari sau daca eram grabita de tot, in lift.

Music is playing in the darkness
And a lantern goes swinging by
Shadows flickering
My heart's jittering
Just you and I ... aici eram deja la metrou. Sau pe la jumatatea drumului spre ai mei. Sau deja intrand in atmosfera propice unor ganduri pe care nu ar fi trebuit sa le am, recte... No no not tonight
Come tomorrow
When everything's gonna be alright
Wait and see
If tomorrow
We'll be as happy as we're feeling tonight. Si eram happy happy smilling smilling. Si daca nu prea erau oameni prin preajma interpretam, sound off.

White man, white man
Don't you see the light behind your blackened skies
White man, white man
You took away sight to blind my simple eyes
White man, white man
Where you gonna hide
From the hell you've made?
Aici imi aduc aminte ca mi-era foarte cald...era hell in my heart, ca eram cam confuza. Si tot atunci m-am dus sa-mi iau noua c.i. Si ma simteam Roger Taylor (hihihi) si ma comportam ca atare!
Get your party gown
Get your pigtail down
Get your heart beatin' baby
Got my timin' right
Got my act all tight
It's gotta be tonight my little
Schoolbabe.... mers mai alert, wider grin. Cumparat rochita si sandalute si flu-flu neagra de vara, din in, pe care n-am mai apucat nici sa o impachetez. Da' o sa o pastrez ca sa-mi fie invatatura de minte, cum zicea mama cand eram eu mica. Si intr-un final o sa incep sa o port eu prin casa, innodata in talie si cu pantalonii scurti albi. Si cu manecile foarte suflecate, ca gasisem chiar cu maneci lungi, dupa cum se specificase in "comanda". Sau in timpul unui drum foarte scurt de la Union pana pe *cough* regina elisabeta 2... Sau 335, foaaaarte cald, eu ma vantuream cu republik si ma uitam la o tanti care avea niste chestii dezgustatoare in cap, sa le zicem "scuame" brrrrrrr.....

Bring out the charge of the love brigade
There is spring in the air once again
Drink to the sound of the song parade
There is music and love everywhere
Give a little love to me
Take a little love from me,
I want to share it with you
I feel like a millionaire.... aici mergeam deja mai valsat, chiar daca habar n-am ce-i aia, eu asa mergeam! Si pianul din primele acorduri... eram in pipera, chiar vis-a-vis de... stim noi ce. Si cand ne-am ridicat noi capshorul si am vazuuuuut ce redactie e pe partea ceaaalaltaaaaa... am valsat de tot pe dinauntru... si apoi bucata in care intra Deacon, mai pe la sfarsit, si putin Taylor... si "take me wizzzz you..." Si Free Huuuuuugs!!!!!!!!!!!!!

Siiiiiiii... la piece de resistance... Let us cling together as the years go by
Oh my love, my love
In the quiet of the night
Let our candle always burn
Let us never lose the lessons we have learned... Ascultata de sute de ori chiar inainte sa pun capul pe perna, last sounds of the day... pentru ca zicea undeva "just close your pretty eyes and you can be with me...". Eu, cum ma stiam cu ochi de caprioara, evident ca am crezut ca-i vorba despre mine. Si din niciun alt motiv!

In masina , mancand niste mc gunoaie si cu o casca in ureche si interpretand liber, cu multe onomatopee si floricele vocale ( si pe toate vocile in acelasti timp...) spre distractia omuletului care conduce ca un gentleman britanic dar claxoneaza cam mult pentru gusturile mele... Can anybody find me somebody to love?
Each morning I get up I die a little
Can barely stand on my feet
Take a look in the mirror and cry
Lord what you're doing to me
I have spent all my years in believing you
But I just can't get no relief,
Lord!
Somebody, somebody
Can anybody find me somebody to love?...........

(He works hard)
Everyday - I try and I try and I try -
But everybody wants to put me down
They say I'm goin' crazy
They say I got a lot of water in my brain
Got no common sense
I got nobody left to believe
Yeah - yeah yeah yeah
Si multe alte clipe fericite in aceste doua luni pe somebody to love... Intalnit cu Tinutza pe care nu o mai vazusem de secole... mers la teatru... mers la conferinta cu Dan Puric... alergat dupa Sunete pe iunie, care nu e de gasit pe nicaieri. Dar am dat de ea/ele.

Did we leave our way behind us
Such a long long way behind us
Who knows when, now who knows where
Where the light of day will find us?
Look for the day..... si atat....


Set my alarm turn on my charm
That’s because I’m a good old fashioned lover boy... or girl... aici radeam de-a binelea, am eu o slabiciune pentru cantecelul asta.

Ooh let me feel you heartbeat
(grow faster faster)
Ooh can you feel my love heat
Come on and sit on my hot seat of love
And tell me how do you feel right after all
I’d like for you and I to go romancing
Say the word your wish is my command.... an' we didn't... Am gasit doi butoni de camasa, foarte draguti, in Gradina Botanica... Si am ras cu M. si am zis ca si i-a pierdut lover boy-ul.

Thinkin' it right, doin' it wrong
It's easier from an armchair
Waves of alternatives wash at my sleepiness Have my eggs poached for
breakfast I guess .... mai mult asta am facut in aceste doua luni, thinking it right and doing it wrong.

Si acum am zis enough is enough, hai sa schimbam macar albumul... Si gata, nu mai am A day at the races in telefon. Dar am petrecut doua luni dintr-o cursa fabuloasa. Nu frumoasa, doar incredibila si inimaginabila.

My own precious

O sa incep direct cu ideea de baza, fara a mai pierde timp si caractere cu introducerea. Imi place sa cred ceva, ami ales in ultima vreme: sunt un om care are ceva foarte pretios in el: capacitatea nelimitata de a crede, capacitatea de a fi naiv mereu. Nu conteaza ca am avut parte de ceva ruperi, sfasieri si dezamagiri imense in doar cateva luni, foarte concentrate, epuizante si uneori chiar suprapuse. Care au venit fix lipite de o perioada de cosmar de (cel putin) un an si jumatate.

Conteaza ca am putut sa inchid ochii, sa astept cateva secunde (asa, mai multe) pana trece, apoi sa-i deschid si sa pretind ca sunt intr-o lume noua. Am adunat bucatelele si m-am apucat sa ma joc cu ele.

Si nu o sa ma apuc niciodata sa construiesc ziduri si baricade in jurul meu doar pentru ca am cazut in fund de sus de tot. Multi fac asa, isi pun usi metalice, sisteme complicate si sofisticate de alarma... Cine vrea sa intre si sa fure, va intra. Technology can be broken by humans, for it was made by humans.

Eu o sa las usa descuiata, geamurile larg deschise si cand o sa pot, o sa las si usa data de perete. Deocamdata o inchid bine.

Pentru ca pot sa cred si pentru ca ma pot auto-iluziona foarte frumos. Si pentru ca oamenii care cauta sa faca rau sunt doar exceptiile. Iar dintre exceptii, majoritatea nu are nevoie decat de o imbratisare din suflet si de o mangaiere pe obraz ca sa se imblanzeasca.

Asa ca daca voi cadea in fund de trei ori, ma ridic de trei ori and so on. Voi aprecia in continuare bucatele oricat de mici din orice ar fi. O privire plina de cuvinte nespuse, chiar daca dupa ce capul se intoarce in alta parte, parca se evapora acele cuvinte. Eu le-am vazut pret de o secunda si o sa le tin minte. Voi face in continuare greseli, caci cred ca facand lucrurile, chiar si gresit, tot la rezultatul dorit ajungi, sau macar la rezultatul care ti se potriveste atunci. O sa ma pastrez deschisa si o sa fac pasi mici sau mari, functie de inspiratia de moment, ca sa pot spune mereu chicotind "ce palpitaaaaant...."

Mai bine intitulam manifest pentru naivitate... dar de fapt nu vreau sa predic asta nimanui ci doar sa ma bucur de capacitatile mele, care-mi permit sa rad, sa ma bucur de motan, de inghetata, de muzica, de oameni chiar si in conditiile astea.

Ne face bine sa credem ca suntem speciali. Cel putin uneori.

Niciu pleaaaaca...



Niciu e sora mea. Si pleaca. Pentru o luna sau chiar mai mult. Si o sa-mi fie tare dor de ea. Voi da cel putin o fuga sa o vad, cross my heart and hope to die...

Niciu are mari sanse sa castige un premiu la categoria kindest human alive.

Este cel mai tolerant omulet pe care il cunosc. I feel so evil compared to her. Eu rad de oamenii care miros a transpiratie, de doamnele/domnisoarele care nu se epileaza la subrat, de prostul gust vestimentar, de o gramada de asemenea detalii frivole. Niciu zice live and let live, si nu din dezinteres, ci pentru ca ea crede ca nu poti judeca oamenii.

Este foarte sincera si prietenoasa si foarte generoasa, stii, genul care daca mai are un singur servetel, il da cui i-l cere.

Si am adunat atatea amintiri frumoase impreuna... Cand eram mici si am invatat-o cum sa se urce pe pick-up si de-acolo saream in pat si ne dadeam peste cap si chicoteam. Si o tineam tot asa fara oprire pana ne lua ameteala, de fapt pana venea cineva sa ne opreasca. Din aceeasi categorie, patinatul prin casa cu niste "cizme" improvizate din hartie cerata si legate cu snururi de pantofi. Sau o vara petrecuta mai mult prin copaci, in cautare de dude si cirese si visine si alte asemenea minunatii. Care s-a soldat cu zgarieturi si semne pe care le mai avem pana si azi (eu mai am, pe genunchiul stang...).

Verile la tara, cand mancam tone de pepeni si ne ascuteam limbile si gherutele facand misto de o lista exhaustiva de oameni, dar avand predilectie pentru profi (pentru ca i-am avut pe multi comuni) si mai ales pentru profa de atelier din generala, care manca numai din ce cerea de la elevi la orele de gospodarie. Sau Woody, profa de istorie... Dadeam adevarate reprezentatii in camera "aia buna", racoroasa... Si torturam pisoii si ratustele, printre altele. Tortura prin prea mult drag.

Sau cand am citit eu undeva ca se poate sa-ti declansezi in mod intentionat rasul,daca incerci putin mai mult. Si am pus in aplicare...ore la rand... Experimentele culinare pe care trebuia sa le planuim, executam, mancam/aruncam si curatam urmele pana la patru cand veneau parintii acasa.
Sau mini-telefericul de transferat mesaje, jucarii, jeleuri, cadouri, etc-etc. construit cu Ana de la doi intre balcoanele noastre...

Cred ca Niciu este singurul om pentru care as face pe bune absolut orice... Va urma...

Wednesday, June 27, 2007

Iar sarbatoresc...

7 zile!!! Si nici pic de sevraj, go figure...

Deseo del dia

O inghetata dupa cum urmeaza: caramel, biscotto, caramel latte, cafea, tiramisu, o cupa menta, iar caramel, miere, caramel, inca un caramel si ultima cupa, evident... carameeeeel. Si pe deasupra, vreo patru bucati de napolitana balocco (de-aia cu trei feluri de ciocolata) si o baie decadenta de sirop de carameeeeeel. Si pentru impresia artistica, o frunza de menta.

Si o lingurita cu coada lunga, foarte rafinata, dar mica. Asa, ca sa prelungim placerea si durerea si placerea... Fara frisca de-aia de plastic, de la tub. Frisca adevarata sau fara frisca, I say... Sunt unele aspecte ale vietii in care nu trebuie sa faci compromisuri. Inghetata e unul dintre aceste aspecte. Punct.

Tuesday, June 26, 2007

Mix de inteligenta emotionala.

In 1995, un om foarte destept pe care-l chema Daniel Goleman propune un concept nou: inteligenta emotionala.

Care e o abilitate speciala de a empatiza cu ceilalti, de a observa cum se simt si de a actiona pe cale de consecinta. Deasemenea, mai cuprinde si abilitatea de a-ti accepta si constientiza propriile emotii.

Ar avea cam patru mari componente, self-awareness, self-management, social-awareness si capacitatea de a-ti organiza bine relatiile sociale(ceva diferit de social awareness, though...).

Am inceput trainingul asta de inteligenta emotionala (care a durat doua zile) cu o chestie care te face sa te gandesti profund la tine... cu a vorbi cel putin 2 minute despre tine insuti pe baza urmatoarelor puncte: cine sunt eu, ce calitati am, ce am realizat pana acum, care sunt motivele mele de mandrie. Apoi, cu a asculta acelasi lucru despre altcineva. E greu sa te concentrezi in doua minute. Si e si mai greu sa asculti fara sa te manance sa intervii cu intrebari.

Apoi am diferentiat intre EQ si IQ... cea de-a doua nu-ti garanteaza fame and fortune by the end of next week. Dar uite aici cativa factori care pot garanta: auto-cunoasterea, controlul propriilor emotii, abilitatile sociale... Care ghici de ce tin... Da, corect, de EQ!

Am mai invatat apoi ca emotiile, desi percepute ca niste elemente care iti cam intuneca ratiunea, de fapt ajuta mult.

Sunt in mare patru emotii fundamentale: bucurie, tristete, furie, teama.

Emotiile au avut un mare rol dpdv antropologic: a ne garanta supravietuirea, pe principul fuga e rusinoasa dar e sanatoasa.

Sunt oameni in lumea asta care nu mai sunt conectati la propriile emotii. Le moare cineva in familie sau in cercul de prieteni si lor nu le vine sa planga. Pierd un prieten, o relatie, slujba, si ei se poarta foarte calm si linear, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Pentru ca nu mai simt nimic. Sunt oamenii care s-au cenzurat si iar s-au cenzurat si au ajuns sa nu mai poata simti niciuna dintre cele patru mari emotii. Sunt niste prosti emotional. Oameni al caror corp nu are alta optiune decat sa somatizeze tot ce ar fi trebuit ca sufletul lor sa simta. Si care devin anxiosi, deprimati, cardiaci, psihotici sau pur si simplu monstruosi care distrug in stanga si in dreapta.

As vrea sa-i ajut macar cu o imbratisare si desigur ca pot incepe chiar cu mine, care nu mai mananc de cateva zile pentru ca am multe vorbe nespuse care imi stau in gat. Prostie emotionala se cheama.


Post lichefiat...si o idee fresh

Sper sa nu se intinda de tot pe monitor pana-l termin de scris. Anuntat, 40 de grade. La soare, vreo 45 (apreciate de mine). La nivelul solului 55, masurate pe bune. Pe bordul unei masini fara aer conditionat.... doar 68. Lichefiere generala.

Dar eu functionez si pe lichefiere, e drept ca ceva mai incet. Mi-a venit o idee... cum s-ar putea imbunatati blogger. Sa puna la post-uri o optiune de muzica, adica sa poti sa uploadezi o melodie care sa se auda in timp ce este citit un anumit post. Evident, cu un butonas optional, "play". Astept cecul, desigur.

Mi-e tare bine azi si ma bucur de asta. N-a mai fost demult.

The sea, the sea...





Cum stralucesc crestele valurilor dimineata de tot... mangaierile in jurul gleznelor ... senzatia de nisip spalat de sub talpile tale fir cu fir...atunci cand vine un val inspre tine, il vezi dar nu poti stii cat de puternic este, asteptarea aceea si surpriza cu care te izbeste fiecare val nou... schimbarile pe care fiecare val (dintotdeauna dar la fel de noi si dramatice) le lasa pe tarm... nisipul... micile mari comori pe care le poti descoperi pe tarm daca esti suficient de atent si suficient de umil cat sa mergi cu atentia putin aplecata in alta parte decat la tine si iar si iar la tine...

Imi place marea din toate aceste motive si abia astept sa mai descopar... si pentru ca e cea mai reusita metafora, plina de cele mai (putin) ascunse si (ne)banuite sensuri...

Monday, June 25, 2007

Cald-rece

Iar un post mai vechi. Am dat de ele acum ceva vreme, in back-up-ul computerului... ca le cam stersesem. Dar m-am bucurat sa le regasesc, chiar daca mi-a venit rasul-plansul citind cateva dintre ele, mai filingoase asa... Here, have a piece of cheap literature...


" ieri,el si ea urmau sa se intalneasca ... trecuse o zi de cand nu se mai vazusera, le era foame dar mai ales sete unul de altul, buza voia sa muste buza, pielea se vestejea asteptand sa atinga iar pielea lui cu miros detigarisicopilcuminte, parul voia sa fie ciufulit, barbia stransa de degetele ferme si ridicata pentru egalizarea necesara sarutului...
era cald, pana si marmura de care se rezema in asteptare era calda...asa, la fix patru palme (pe laterala) mai sus de inima zburau niste combinatii fluturipasariganduricutremurari care dadeau , se pare , un microclimat specific, altfel cum s-ar explica faptul ca ei ii era frig...
ieri si mereu,alternanta frig-cald era( dealtfel ) special facuta pentru ei... buzele erau fierbinti, mainile se lichefiau in atingeri, soaptele ardeau lobul urechii si peticul de piele chiar de dupa...un fir de par strain aducea iarna, multe cuvinte despre care nimeni nu lansase avertizari ca ar putea avea si efecte secundare inghetau totul in jur...ganduri pe care nu le puteai atinge nici cu degetul de tare ce ardeau, transpuneri in cuvinte care ardeau pometi si vechi prieteni ca lobul urechii...priviri cu neguri care miroseau a deznadejde si a nopti cu exces de "urshi"(credite , cine se recunoaste in expresie...) si jb cu cola...frig si cald...
ieri, iar se facuse frig dar si el si ea s-au mai acoperit cu putina obisnuinta (a ei cu fundite, in trend, a lui cu miros de tigarisicopilcuminte) si s-au prefacut ca totul e in parg, ca e vara...
azi, buza musca aerul din jur de disperare ca nu mai da de buza cea gustoasa si care se plangea mereu ("tu mai stii si altceva decat sa musti?" "mai stiu..." , replica buza pe fundal de clantanit de dinti sanatosi )... degetele s-ar foarte plimba pe cararile unei coapse , ar aranja suvite agitate, dar pipaie si nu mai gasesc relieful familiar...obrajilor le e dor de barba putin aspra, de mirosul leitmotiv tigarisicopilcuminte.
azi, corpul ei si luat pe bucatele si intreg ar fi subreta si gheisa si "could do some submission...often.." "

Un comentariu

A il place pe B. B, la randul lui, il place pe C. A nu-l place pe C. B nu-l place pe A. B e singura legatura dintre ei.
Ce-am raspuns eu? B sa-i lase pe A si pe C in pace si sa se duca cu D. Sau daca n-are, sa-si caute unul.
Asa m-a intrebat pe mine cineva pe mess.
O fi bine, o fi rau... am raspuns si eu cum m-am priceput mai bine. Daca as fi buna la dat sfaturi, mi-as da si mie vreun manunchi, numai de-alea bune...

Saturday, June 16, 2007

Post despre Nadi.

Nadi e un oras din insulele Fiji. In persana, nadi inseamna a nu da (ceva, cuiva). Si daca o sa cauti pe youtube o sa gasesti un cantecel lung, arabesc si plictisitor, pe care nu rezisti sa-l asculti pana la capat decat daca ti-l trimite that special someone. Nadi suna deja exotic...
Nadi poate fi un nume, un acronim, o aliteratie. Or just a typo... Sau o sinapsa prost facuta. Ca un fermoar stricat care face sa se pupe zimtishorii gresiti. The wrong type of zimtishori.

Nadi e si o fata. Am cunoscut-o undeva pe la mijlocul lui aprilie, pe mess. A sarit brusc dintr-o fereastra de mess in care vorbeam cu altcineva. Pe mess, pe gtalk, pe mail, la telefon, prin sms. Si Nadi e tot gemeni, ca mine, de-aia are nevoie de mai multe canale de comunicare.

Nadi &I, we just clicked. Ne-am placut din clipa in care i-am auzit numele. Si pentru ca e fata amuzanta. Spune numai prostii, face pe prostuta, ii place sa declare, cu o privire ghidusa, ca pe ea n-o duce capshorul prea tare. Ii place la nebunie sa tachineze oamenii si din cand in cand scoate gherutele, just to spice the things up a bit...

Nadi are unghii ovale ca migdalele, taiate scurt si mereu ingrijite (e cam cocheta ea...). Nadi se tunde singura, dar amuzant e ca face numai gafe care ii stau fabulos de bine. Odata semana cu un hibrid Bon Jovi-Alice Cooper-pokemon kiddo. Asa a intrat in viata mea si in sangele meu.
I-am spus ca-mi place ca eu cu ea o sa facem niste scantei frumoase impreuna. Ea a tremurat putin, ca scuturata de friguri, dar si-a revenit. " Eeeee, si tu acum, Danoninoooo...", mi-a replicat ea half flirty half funny. Which half, i'll never know... "Da, ma faci sa fiu cum n-am mai fost demult si mi-era teama ca n-o sa mai fiu", i-am raspuns eu, ca un indragostit.
"Haaai, Danoninoooooo, mi-a spus ea lungind adorabil vocalele (ii place la nebunie sa lungeasca vocalele, mai ales in scris), you make me blush-bluuuuush..." Nadi e micuta, imi vine pana la inima, de fapt putin mai sus (o palma mica).

Nadi vorbeste cu emoticoane, ea nu spune niciodata doar cuvinte simple, spune cuvinte cu senzatii bonus. Nadi se trezeste zambind din senin si rade din te miri ce. Poate ca de fapt e prostuta, nu doar se preface. M-am gandit si la asta. Dar mai face cate-un gest de o eleganta si de o sinceritate naucitoare si dezarmante. Si care nu pot veni decat din rafinamentul unei gandiri care s-a concentrat atat de mult ca a ajuns la esenta. Iar esentele sunt simple dar te izbesc si ti se intiparesc in sange, in piele, in sinapse, in flash-uri.

Nadi e foarte colorata. Ii plac la nebunie incaltarile rosii. Mi-a spus ca n-ar purta niciodata pantofi de piele neagra, ca n-ar putea... Si-i mai plac esarfele, n-ar renunta nici vara la ele. Mie imi plac esarfele ei. Sunt colorate, vaporoase si miros a un amestec de soare, senzualitate, ghidusie si capsune. Mi se pare uneori ca Nadi e ca o pisica. E lenesa, se intinde , ar sta ghemuita in pat toata ziua, cu gandurile aiurea. Si se alinta. Si e mereu impecabil de curata. Si isi calca toate hainutele ei mici si colorate.

Isi prinde fluturasi si gargarite si floricele de lemn pe haine, prin par... Nu stiu unde gaseste ea minunatiile astea colorate... Cand o intreb, rade, ochii ii stralucesc si spune ca are un cufar fermecat din care poate scoate ce-si doreste mai tare si mai tare. Nadi a mea e foarte vesela si mereu bine dispusa. Chicoteste tot timpul, din cele mai neinsemnate motive. Cand chicoteste Nadi, mie mi se strange inima. As vrea sa o aud doar eu. Mi-e ciuda ca o aud si toti ceilalti.

I-am spus ca am nevoie de ea si ca nu stiu ce m-as face fara ea. Mi-a raspuns chicotind "Cum ce te-ai face Danonino? Pai, restul lumii cum se descurca fara mine? Supravietuieste!!" Si chicotitul ei mi-a umplut sufletul.

Am intrebat-o daca vrea sa fie prietena mea. Mi-a raspuns precipitat, innecandu-se in propria respiratie calduta, dulce si categoric "Da, vreaaau..." Si mi-a spus ca o sa ma suporte mereu.
"Mereu, Nadi?"
"Mereu o sa te suport, Danonino, mereu!!"

De cand am intalnit-o pe Nadi, viata mea e ca un rollercoaster. Plin de chicoteli, de gargarite si floricele de lemn, de bricolaje si de esarfe vaporoase. Si miroase a parfum de naivitate premeditata.

Friday, June 15, 2007

Rollercoaster day

Dimineata, trezire la liber, fara ceas sau alarma sau nimic. Face bine la absolut tot, e panaceu universal. Scris un post foarte dragut pentru ca m-am trezit cu o senzatie din aia ca iubesc lumea. Vorbit putin pe mess cu oameni (si cu omul fabulos care face numai chestii fabuloase si care noi credem ca e tare fabulos in general dar el insista ca e de la imbratisarea aia) care mi-au confirmat ca e ceva cu ziua asta, ca prea e fabulos tot, prea merge totul uns.

Mi-era pur si simplu bine. Bine pentru ca exist, bine pentru ca respir, probabil cunoasteti senzatia... Ziua perfecta pentru a lua o hotarare mareata: uitam de vip, nici nu mai exista.

Facut un dus decadent, apoi o baaaaie cu saruri si spume and stuff. De mancat, tot nu... Apoi ma fac eu frumoaaaasa, vorba vine, ca sunt, da' parca tot mai e cate ceva de retusat. Suna mama kidshilor si anuleaza meditatia. Incep sa vad cum ziua chiar se apropia fulminant de perfectiune. Daca mi-ar fi putut trece ceva mai jos de faringe&laringe&trahee, ma si vedeam mancand o cutie de Nirvana si dansand in casa.

Si pe cand terminasem eu cu imbalsamarea in tot felul de substante care gadila placut mirosul, soc total, suna vip-ul. So that you get the picture, vip-ul nu suna. Niciodata. Nu raspunde la semeseuri. Nu scrie mail-uri, nu si nu si nu. M-am impleticit in propriile sosete de uimire, mai ales ca suna cu ganduri de pace, sa accepte o invitatie de-a mea facuta si rasfacuta si de nenumarate ori reiterata.

Mai trebuie sa mentionez ca pana sa apuce sa se conecteze neuron cu neuron uitasem hotararea mareata si inaltatoare? Aia care mi-ar fi asigurat macar un apetit normal, ca deja am inceput sa-mi pierd liniile curbe si rotunjimile ? Pai da, o uitasem.

Plecat in graba, cu creierul reptilian turat la maxim. Cortexul, vai de el, aruncat pe undeva. Ca eu, cand vine vorba de vip, mai mult cu creierul reptilian ...

Ajuns. Vip-ul, ia-l de unde nu-i, dar am zis sa nu stresez asa lume importanta si am asteptat. Si vine si vip-ul. Astepta si el, dar mai la racoare, inauntru. Eu, bucurie. Mai aveam putin si crapam, de-aia zambeam si nu ma mai opream, zambetul era asa, un fel de deschizatura prin care sa iasa excesul de presiune si sa nu crap pe loc.

And from there, it sky-rocketed. Doar ca noi... noi demnitate si integritate pastrat, care evident ca nu o sa ne tina in brate la noapte si nu o sa ne pupe si nu o sa ne spuna minciuni frumoase. Cu demnitate si integritate si manere si eleganta nu o sa citim carti in doi, nu o sa mancam conopida gratinata in pat, direct din cratita, nu o sa invatam muzici noi, nu o sa ne pupam pe bancute in parc, nu o sa facem copilasi frumosi si destepti si care spun injuraturi la masa si tot felul de alte aiureli. Nimic nu facem noi cu manerele si cu eleganta si cu atitudinea atotstiutoare. Curat nimic!

Si acum, cenusa.

De adormit, o sa adorm. Dar parca as vrea sa nu ma mai trezesc.

Oh, the pain... Autoironia nu ajuta neam deloc, bagam noi de seama.

Wednesday, June 13, 2007

Deseo del dia

Self-controooool!!! Self-controooooool!!!!!

Wednesday, June 6, 2007

High Fidelity

By Nick Hornby, aparuta la Polirom in 2005 (traducere de Radu Garmacea). In original a aparut insa in 1997. Da, Nick Hornby ala care a mai scris si "Febra Stadioanelor" si "Totul despre baieti", Nick Hornby ala care scrie in stil pop, scrie despre muzici si despre ce greu e sa te faci mare si ce greu e cu gagicile astea, frate....

Personajul din High Fidelity e un tip de peste 30 de ani. Rob Fleming il cheama, vrea si el sa creasca si nu prea ii iese, sau ii iese cu pretul unor gafe teribile. Are un magazin de discuri care merge si nu prea, scoala, mai putin, cu femeile... nici aici nu-i prea merge. De fapt, tocmai ce l-a parasit una, probabil singura care il poate iubi. Fleming zice ca din cauza muzicii pe care o tot asculta din adolescenta, care e toata despre suferinte si inimi rupte.

Fleming face la un moment dat un top al celor mai dureroase despartiri la moment de cumpana, cand Laura isi face bagajele si pleaca. Si zice (in aparte, dar oricum e urat) ceva urat: "Daca voiai cu adevarat sa ma dai peste cap trebuia sa te trezesti mai devreme."
(seamana mult cu "pacat ca nu m-am indragostit de tine, you were such a good lifetime material...")

In continuare Rob Fleming trece in revista toate aceste despartiri si cum l-au influentat. Si crede ca ele i-au determinat starea din prezent, una de anomie totala, de suspendare in ... ceva. Cel mai mare dezastru a fost cu Charlie Nicholson: "Din dezastrul cu Charlie am invatat o lectie: trebuie sa stii la ce categorie te bati. Ea nu era de nasul meu: mult prea draguta, mult prea desteapta, mult prea sclipitoare, mult prea mult. Iar eu? Obisnuit. La categoria mijlocie."

Although... Alain de Botton scria in "On love"ca iubirea e nedespartita de un sentiment de inferioritate; noi toti avem despre sine o parere proasta, ne gasim tot felul de defecte si probleme. Iar cand ne spune cineva ca ne iubeste, tindem sa-i fim recunoscatori in primul rand, pentru ca poate simti asa ceva pentru noi, second-class humans de care suntem. Apoi nu mai credem nici in asta, atat de putin demni de a fi iubiti ne credem. Si ne vin ganduri din categoria " ea/el e mult mai bun (a) ca mine....pai si atunci cum ma poate iubi? daca... nu cumva....?" incepem ca niste iconoclasti sa stricam tot in jurul nostru.

In procesul sau de "atentie cresc", Rob reia legatura cu fostele iubite, in incercarea de a-si da seama cum de a ajuns unde a ajuns. Finally, Laura revine pentru ca, dupa cum spuneam, era singura care il putea iubi si analog.

Si chiar trebuie sa reiau in extenso urmatorul paragraf, pentru ca imi aduce aminte de mine, cateodata:

"Aveti ceva soul? (Do you have any soul?), ma intreaba o femeie a doua zi, de dimineata. Depinde, imi vine sa-i raspund, sunt zile cand am si zile cand nu. Acum vreo cateva zile tocmai ramasesem fara; acum am o gramada, chiar prea mult, mai mult decat pot duce. As vrea sa-l pot distribui cumva mai bine, sa gasesc un echilibru mai bun, dar nu prea reusesc sa ma descurc. Insa imi dau seama ca pe ea nu o intereseaza ce probleme am eu cu controlul stocurilor interne, asa ca ii arat unde tin de obicei soul, chiar langa iesire, alaturi de blues."

E o lectura lejera si o sa te amuze, chiar si asa amaruie cum e.

Tuesday, June 5, 2007

Despre lene

Cel mai bine m-am identificat cu eseul domnului Paleologu despre lene.

Eu sunt un om lenes. Sunt prea putin dispusa sa fac mari eforturi, nici nu mai conteaza pentru ce. As fi putut pierde multe (am si pierdut dealtfel) daca nu eram un om norocos din fire. Si daca nu mai si munceam din cand in cand.

Se pare ca inspira lene doar lucrurile pe care nu le putem face, cele care ne fac sa ne simtim incapabili; de aceea, preferam sa spunem ca ne e lene. Si oricum, spune domnul Paleologu (maaare lenes, asa se recomanda si domnia sa) ca lucrurile cu adevarat remarcabile si inovatoare au fost create in urma unui impuls creator, nu in urma unei munci planificate. Impulsul creator e ala care iti da energie sa lucrezi doua zile si doua nopti incontinuu. Si vine si pleaca, dupa chef. Cand nu-l ai, se cheama lene, sau cel putin ii imprumuta din simptome...

Mai exista un fel de lene, care provine din faptul ca iti folosesti prost inzestrarile.

Paleologu face insa o distinctie clara intre lene si reverie, meditatie, visare cu ochii deschisi. Daca despre lene poti spune ca iti pierde timp pretios, meditatia e de folos. Nu e vorba de inactivitate totala ci de o activitate doar aparent fara scop. Deci reveria e timp pierdut cu folos. Nu insa si activitatile rutiniere sau din obligatie. Aici, "cronofagia este un asasinat; fiecare pisalog e un atentator(...)".

Si bineinteles, un citat care ne place rau de tot. Recomandam tuturor. Din Jules Renard

" Il travaille comme un imbecile au lieu de paresser comme un homme intelligent."

Sunday, June 3, 2007

Asa sunt eu acum.

Personality Disorder Test Results
Paranoid |||||| 22%
Schizoid |||||||||||||||| 62%
Schizotypal |||||||||| 38%
Antisocial |||||||||||||||| 70%
Borderline |||||| 30%
Histrionic |||||||||||||| 58%
Narcissistic |||||||||||| 50%
Avoidant || 10%
Dependent |||| 14%
Obsessive-Compulsive |||||||||||||| 58%
Take Free Personality Disorder Test
personality tests by similarminds.com

Fabulos, fabuloasa, fabulosi, fabuloase

Acest cuvant care ma obsedeaza el pe mine de cateva saptamani incoace...

FABULÓS, -OÁSĂ, fabuloşi, -oase, adj. 1. (Despre sume de bani, preţuri, averi), Care depăşeşte orice închipuire; enorm, extraordinar. 2. Care aparţine lumii fabulelor, a legendelor, a mitologiei; fantastic, minunat. 3. (Adesea substantivat, n.) Imaginar, ireal. – Din fr. fabuleux, lat. fabulosus.

FABULÓS adj. 1. v. fantastic. 2. v. extraordinar. 3. v. uriaş.

Fabulos ≠ infim

fabulós adj. m., pl. fabulóşi; f. sg. fabuloásă, pl. fabuloáse

FABUL//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) (în special despre preţuri, sume de bani etc.) Care depăşeşte imaginaţia; extrem de mare; fantastic; extraordinar. Avere ~oasă. 2) Care ţine de fabule; propriu fabulelor. /fabuleux, lat. fabulosus

FABULÓS, -OÁSĂ adj. 1. Foarte mare, extraordinar. 2. Minunat, fantastic, ca în poveşti. [Cf. fr. fabuleux, lat. fabulosus].

Saturday, June 2, 2007

Frivolitati

Scria Jean-Lorin Sterian ca daca ar lua cineva jurnalul lui Kafka si ar posta in fiecare zi cate ceva, ar iesi un super blog.

Am avut acelasi sentiment citind primavara asta "Bunul simt ca paradox", Alexandru Paleologu. O reunire de articole, cugetari, epistole pe teme variind de la literatura picaresca si politista, trecand prin snobism si frivolitate si ajungand la Don Juan si Balzac sau Saint Beuve.

Azi, "Despre frivolitate". Care vine din latinescul "friare", a faramita. Sau, "a despica firul in patru". Lol, ar fi spus domnul Paleologu daca scria in The Blogging Era: filosofia, dialectica, metafizica, sunt toate frivolitati! La fel geometria!

Atunci cand nu mai suntem frivoli si incepem sa facem totul dupa program, la ore fixe, se cheama ca devenim pedanti, "filistini"; culturali, dar putem extinde cu generozitate si la alte aspecte ale vietii. Pentru ca frivolitate inseamna sa te aventurezi, sa risti. Sau sa faci lucruri nepotrivite la ore nepotrivite, in vremuri nepotrivite.

Domnul Paleologu foloseste o expresie memorabila: "filatelie stiintifica". Cand masori, verifici, clasezi, ai un plan detaliat si te tii cu toti dintii de el, nu te indragostesti decat de persoane "that qualify", esti un filatelist.

Sau o farmacista, ca alterego-ul lui Nadi.