Sunday, December 30, 2007

Joc de-a cartile

Razvan l-a invitat pe copilul Danonino la joaca. E cu carti. Joaca se face asa: se ia cartea aflata cel mai aproape de tine (ma rog, in cazul asta de mine ), se deschide la pagina 123, se cauta cea de-a cincea propozitie si apoi se scriu pe blog urmatoarele patru fraze sau propozitii. Etapa finala consta in a invita la joaca alte persoane jucause, young at heart si care inteleg functia de socializare si de amuzament a astfel de initiative. Sau care vor, pur si simplu, sa faca ceva funny acum, cu ocazia sfarsitului de an :D

Cum Danonino tricota de zor la un post despre "Strugurii s-au copt in lipsa ei" a lui Zully Mustafa chiar inainte sa deschida ym-ul si sa vada ca a primit o leapsa, sus-mentionata carte era cea mai apropiata.
La 123, am intalnit urmatoarele:

"Sarmana bunica! Era jucaria noastra vie si stafidita, cu plamani puternici si voce stridenta. Noi, nepotii, ii descoperiseram deja toate secretele. Eram cruzi si rai pana-n prasele."

Nu foarte in acord cu spiritul sfarsitului de an, but nevertheless. O scriitura foarte matura pentru o autoare atat de tanara. Si o poveste care curge frumos, atat de frumos incat nu lasi cartea din mana pana cand nu se termina.

Sa ma ocup acum de invitatiile la joaca: Irina - pentru ca eu cred ca o sa-i placa si vreau sa vad daca a terminat Isabel Allende, La hija de la suerte  :) ; Ghemotocul - pentru ca vreau sa vad ce citeste ghemotocul de zice toata lumea despre el ca e mult prea destept; Andrei - pentru ca am citit trei carti dintre cele pe care le recomanda el in categoria 'Carti Bune' si au fost de-a dreptul mind-blowing; Ilisim - just because, mai ales pentru ca mi se pare ca e genul de om care citeste cu placere povesti si carti-aparent-pentru-copii. Si deseneaza frumos; Omuletilor - pentru ca-mi plac mie, de-aia. Si pentru ca omuletii vad detalii dar vad si ansamblul, iar astfel de omuleti se inconjoara numai de carti foarte tari :)

Saturday, December 29, 2007

Sastisit si zavistuit

SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. şi tranz. (Grecism înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo).
SASTISÍ vb. v. plictisi, sătura, urî.
sastisí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sastiseáscă
SASTISÍT, -Ă, sastisiţi, -te, adj. (Înv.) Tulburat, zăpăcit. ♦ Plictisit, sătul. – V. sastisi.
SASTISÍT adj. v. derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat, nedumerit, perplex, plictisit, sătul, săturat, scârbit, zăpăcit.


ZAVISTUÍ, zavistuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A invidia, a pizmui. ♦ Intranz. A face sau a băga intrigi. [Var.: zavistií vb. IV] – Din sl. zavistvovati.
ZAVISTUÍ vb. v. complota, conjura, conspira, invidia, jindui, lăcomi, pizmui, râvni, unelti.
zavistuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zavistuiésc, imperf. 3 sg. zavistuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zavistuiáscă
A ZAVISTU//Í ~iésc înv. 1. tranz. A trata cu zavistie; a invidia; a pizmui. 2. intranz. A face intrigi; a pune la cale o intrigă. /zavistovati

powered by dexonline si by curiozitatea mea.







Apolodor, cand se intoarce

Lui Apolodor i s-a facut iar dor. Si s-a intors in Bucuresti, la Circul de Stat. A facut o prima schimbare. Daca era fata, pot sa jur ca se tundea... S-a intors mai destept si mai mare. Da, e ultimul episod cu Apolodor :) De acum, intreaga "Carte cu Apolodor" e de gasit pe net, daca cineva o va cauta. Si nu o sa crezi daca iti spun ca o cauta multa lume. Magic, magic-er, magic-est...

"Pe unde a trecut si cum
A strabatut atat drum?

A navigat peste ocean
Pe urmele lui Magaellan,
Plutind pe vechiul drum naval
Din emisferul austral?
Sau (dupa cum mai e un zvon),
O fi pornit in avion
Si-a ratacit din nou, un an,
Pe continentul african?

S-o fi oprit in statul Ghana?
A strabatut Mediterana?
O fi trecut pe la Bosfor?

Sunt file goale-n manuscris
Si n-as vrea sa insir povesti.

Oricum, un lucru e precis:
Ca, intr-o zi, Apolodor
S-a reintors la Bucuresti.(...)

(daca vrei sa citesti continuarea, ask me :) )

Editia din care am redat eu versurile este a patra a "Cartii cu Apolodor". Aparuta la Humanitas Educational, 2003, prefata geniala de Ioana Parvulescu... Rugam reeditare!

Si uite, ca sa fie mai usor, o lista cu linkuri catre episoadele anterioare cu Apolodor, in ordine cronologica :)
http://blognaiv.blogspot.com/2007/09/apolodor.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/10/apolodor-de-la-tunis-incolo.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/10/apolodor-se-indragosteste.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/11/unde-apolodor-e-foarte-viteaz.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/11/apolodor-fost-statuie.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/11/suferintele-tanarului-apolodor.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/12/imn-lui-apolodor.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/12/apolodor-pe-mississippi-si-in-new.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/12/apolodor-in-uruguay.html
http://blognaiv.blogspot.com/2007/12/apolodor-la-pol-in-antarctica.html
...si ultimul, episodul de astazi...

Si mai usor este sa cauti in lista cu labels, in dreapta jos, label-ul Apolodor :)

Despre oameni

"Scara valorilor umane contine: sfantul, eroul, geniul si omul obisnuit- dincolo de acestia situandu-se infractorul. Sfantul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sa-i recunoasca. Nimeni nu-ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfant, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, asta e o gogoasa... Nimeni nu-ti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca, daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in varf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati.

Sfantul sta in fruntea tablei valorilor, pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facand istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat- asa cum este si geniul-, dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. In vreme ce sfantul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si spatiu."

powered by Petre Tutea, desi stiati asta :)

O alta clasificare a oamenilor pe care am auzit-o de curand si mi-a placut, mult mai clara si cu mai putine categorii deci mult mai usor de marketat este urmatoarea: oameni buni, oameni rai si oameni multi.

Oamenii multi se uita cand la unii, cand la altii. Ca la meciurile de tenis.
Oamenii rai nu se uita pe unde calca dar sunt de multe ori eficienti in atingerea scopului propus.
Oamenii buni sunt admirati dar calca cu atat de multa grija incat isi ating scopurile cu intarziere uneori.
Iar oamenii multi sunt in dilema.

Se vorbeste cam mult si cam insistent despre eficienta. Do have a break, smell a flower, vezi pe unde calci. Eu sunt un om mult, atras irezistibil de oamenii buni dar atat de vrajit de iluzia eficientei...

Ma tem ca-mi voi inventa propria categorie.

Friday, December 28, 2007

"What have you done this year?"


Three more to go si s-a terminat si anul asta. Singurul comunism cu care sunt de acord este ca avem cu totii dreptul la acelasi numar de zile pe an: 365. Nici mai mult, nici mai putin. Si 24 de ore in fiecare zi. Nici mai mult, nici mai putin.

Eu am dezvoltat in acest an o superstitie personala. Obisnuiam, de sase ani incoace, sa-mi scriu in ultimele ore ale lui 31 decembrie, dorintele pe anul care urma. Le scriam pe un servetel de colectie, mare, frumos, deosebit. Pe 31 decembrie 2006 nu am mai facut-o. Pe 31 decembrie 2006 eram atat de obosita si de satula de orice incat nu mai voiam sa fac nimic. Pe 31 decembrie 2006 ma gandeam ca e posibil sa nu mai am sansa sa traiesc zile mai rele decat acelea. Nu m-ar fi deranjat, honestly speaking. Asa ca nu am avut o lista cu dorinte, cu vise de implinit in 2007. Desi nu stiam pe atunci prea multe despre viziune sau despre faptul ca atunci cand mergi fara directie, oriunde ajungi it's all the same, simteam o neliniste care ma face sa spun acum, retrospectiv, ca intuiam acest lucru.

Asa ca acum cred ca in fiecare an in care nu-mi voi umple servetelul cu dorinte, planuri si vise, scheme de atac si algoritmi, ei bine, acel an va fi haotic.

2007 a fost un an foarte concentrat pentru mine. Mi s-au intamplat lucruri cat in trei ani altor pamanteni de rand.

First of all, am deschis ochii din povestea frumoasa in care traisem pana atunci. Am dat pentru prima oara peste oameni care fac rau cu buna stiinta. Rau ireparabil. Si apoi iti zambesc si te intreaba tu in ce lume traiai pana atunci. Apoi am dat pentru prima oara peste oameni care cred ca ceilalti sunt niste amarati de pioni pe tabla lor de sah. Piese in jocurile lor asumate cu barbatie. Sah-mat. Si eu nu ma aparasem deloc... Asa am invatat sa deosebesc oamenii buni de cei rai. In 2007.

In al doilea rand, am invatat sa astept. Daca astepti suficient, vine mancarea la tine, crede epicureicul Garfield... Am invatat ca daca ma las dusa de val, pierd imaginea de ansamblu. Si, din pacate, lucrurile nu se intampla niciodata suspendate in vid ci intotdeauna intr-un context. Am avut zeci de ocazii in care am verificat acest lucru. In 2007.

Cam tarziu but nevertheless... am invatat ca oamenii nu se schimba decat dintr-un impuls interior pe care nu-l poate controla nimeni decat ei.

In 2007 am fost dezamagita de doi oameni pe care-i urcasem, in inocenta mea care admira atat de usor, pe piedestal. Si asa am invatat cat de valoros este piedestalul, pentru ca l-am construit eu, din sperantele mele, asa ca I'd better think twice data viitoare cand mai admir un posibil candidat la piedestal. :p

In 2007 am pornit cu succes proiectul "Si acum Dorothy se descurca singura si inca mai poate crede ca lumea e frumoasa si ca oamenii sunt frumosi si nu-i e frica, nu-i asa, Dorothy?" Adica am capatat skills-uri in project management :)

In 2007 am dat cu piciorul in cateva oportunitati si in cateva constructii, ba chiar intr-un om fabulos, de care mi-a fost frica. Larger than me... Pattern-ul de amanare, e numai vina lui...

In 2007 m-am convins ca mie lucrurile extraordinare mi se intampla in cele mai neasteptate momente. I guess I'm just lucky :)

In 2007 am cunoscut o gramada de oameni nemaipomeniti de la care am invatat atat de multe...

Mi-am aflat, recunoscut si acceptat limitele. Sunt ale mele si ele.

Am dat o palma si mi-am pierdut cumpatul cum nu mi s-a mai intamplat niciodata. And it never will. Apoi, nu mi-a pasat de suferinta cuiva, atat de indepartat si necunoscut mie. Dar un om care a suferit si din cauza mea, care s-a chinuit, care poate ca a plans inainte de culcare...

Am acumulat foarte multe amintiri. Cat acumuleaza muritorii de rand in trei ani :)

Am fost cea mai printesa :)

Am rupt pentru prima oara obiceiul de a suferi in singuratate. Si e bine sa suferi la vedere, cu sprijinul unui prieten.

Am mai crescut putin...

Am mai invatat putin...

Sunt cu un an mai aproape de perfectiune!

Thursday, December 27, 2007

Grinch-attitude, maybe.

Ma laud ca sunt o fiinta toleranta. Ma deranjeaza doar greselile estetice si cele culturale. Cele estetice ma amuza, singurele care ma deranjeaza profund sunt de fapt cele culturale: comunismul cultural, impostura, spoiala. Other than that, tolerez orice forma de manifestare a diversitatii.

Tolerez si cultul consumului si pe cel al hiperdughenelor colorate si luminate, care te priveaza de placerea conversatiei cu vanzatorii de cartofi din Harghita sau cu fetele care aduc coacaze si fragi din Parang in piata Minis, in fiecare vara. Avem dreptul, fiecare dintre noi, sa ne cautam fericirea pe unde poftim si pe unde ne place. Unii o gasesc printre rafturi si insule, in sclipiri fugare de etichete, in struguri de marketing.

Sunt, deasemenea, o fiinta inclinata spre placere. Stoicismul nu ma reprezinta. Cumpar carti pe care nu am timp sa le citesc, ciocolata pentru care imi gasesc mereu timp si un locsor in stomac, cumpar ceaiuri fanteziste de care ma plictisesc repede, cumpar cercei din impuls, pentru ca stralucesc frumos si se asorteaza cu pupilele-mi. Pentru mine a manca este o placere, a cumpara este o placere, a vorbi si a intreba la fel. Dorm bine, mult, lenevesc cu spor si incantare. Imi place sa nu fac nimic si cand ajung sa fac asta, spun ca gandesc. Nu, nu la probleme de etica, de oricare-ar fi ele.

La o adica, "mi-e din ce in ce mai clar ca n-am s-ajung in rai", mai ales ca tind sa nu diger prea bine conversatiile din categoria 'coser" si compania persoanelor care nu-mi plac. Nu, nici macar de Craciun. Sau de Pasti. Sau cu orice alta ocazie festiva. Evident, superficialitatea in care ma pot invesmanta la nevoie ma ajuta sa fac fata acestui fel de situatii. Am primit si aplauze :)

Mi se pare stupid sa tai un brad care creste suficient in trei-patru ani pentru numai doua saptamani "festive". La fel de stupid mi se pare sa crezi ca iti bucuri copilul daca il lasi sa creada in Mos Craciun in loc sa privesti in perspectiva si sa-l inveti ca magia o fac oamenii, care tin unul la altul si se gandesc la bucuria celuilalt. Faptele bune le fac oamenii, le facem noi, nu un pensionar obez, cu obrajii si nasul rosii si care scoate onomatopee de toata jena.

Mi se pare amuzant acest mos craciun in are am crezut pana in clasa a patra, cand Agavriloaie Adrian l-a intrebat pe parintele Adrian (care ne preda religia si avea un ceas frumos si auriu, de buzunar, si purta palarie neagra ) daca e adevarat ca mos craciun nu exista, ca lui asa i-a spus sora-sa.... Si parintele Adrian, om rotofei, cochet si de un bun-simt fabulos ne-a spus ca mos craciun sunt parintii nostri, pentru ca ne iubesc si le pasa de noi. Si apoi ne-a spus povestea lui Craciun si povestea lui Nicolae, cel care daruia pungi cu arginti familiilor nevoiase. Si David Daniela, din banca a treia de la usa, a lasat capul cu doua pampoane in jos, si-a sters nasul pe maneca uniformei si s-a gandit ca maica-sa a mintit-o, si si-a ras de ea in diminetile cand ea ii povestea incantata ca l-a vazut putin pe mos craciun, chiar inainte sa iasa pe usa... Si cand credea ca urmele alea mari de zapada topita de pe holul de la intrare erau de la cizmele imblanite ale mosului.

Eu, eu sunt grinch-ul care ar mai fura o data craciunul. Pentru ca desi tolerez toate aceste obiceiuri care mi se par stupide si imi permit sa le judec desi am spus clar ca nu cred ca reprezint o autoritate morala, inca ma mai deranjeaza.

Ma roade gandul ca atunci cand voi avea copii ii voi duce de manutele cu manusi colorate si ochisorii lor curiosi vor vedea un craciun de mare kitsch. Ma roade ca vor trai intr-o lume in care faptele bune si campaniile de responsabilitate sociala se fac incepand cu sase decembrie si se termina subit odata ce trec aburii vinului fiert, in prima saptamana din ianuarie.

Ma enerveaza ca vor trai intr-o lume in care imbuibarea, ofertele speciale si cozile din hipermarketuri inseamna "marea sarbatoare a nasterii pruncului isus cu un singur i". Ma enerveaza si imi da un sentiment de acuta neputinta faptul ca vor auzi urari goale de suflet dar pline de fericire la metru. Si le vor raspunde frumos, ba chiar le vor crede, cum le cred si eu. Ma enerveaza ca vor tanji probabil dupa mos craciunul cu barba din ghemotoace de vata medicinala care i-a adus cadoul colegului de banca. Lor le va aduce cadoul numai mama, care are tot ce vrei, mai putin barba din vata, burta si sclipiceala.

Sloganul "sa se dea cate un mos craciun de caciula, sa ajunga la toata lumea" a picat. Acum trebuie doar sa ai suficienta rabdare sa mai aduca vreo trei paleti de mos craciuni din depozit. Sau te poti duce la hiperdughenele deschise nonstop. Cine dracului sa cumpere mos craciuni la patru si douazeci dimineata....

Eu, eu sunt grinch-ul care ar mai fura o data craciunul, cu steagul tolerantei in labute (si pe steag sa scrie ca pe faimoasele tricouri, 'mos craciun e ma-ta!'). Ca sa-mi pot invata viitorii copii ca faptele bune le facem noi, oamenii. Ca le facem mereu, nu doar in decembrie. Ca legaturile interumane sanatoase si afectuoase sunt mai tari ca orice batranel obez imbracat in rosu si tivit cu blanita... Ca nu esti parte a unei familii functionale doar de sarbatori. Ca nu trebuie sa faci frumos la nevoie ca trec si sarbatorile in cateva zile, ci ca trebuie sa simti frumos. Sa-i invat ca sarbatorile nu inseamna oferte speciale si multa-multa mancare si munti de ciocolata. Ca nu se face concurs cu stafeta pentru locurile din rai...

First lap: Christmas!!


Sunday, December 23, 2007

Do it now!

Do it now e un principiu de baza in lupta contra teribilei boli numite procrastination. Spune ca atunci cand ai ceva de facut, incepi in urmatorul minut. In exact 60 de secunde te apuci de treaba, fara sa mai pierzi timp util gandindu-te cum sa faci si din ce unghi, preocupandu-te daca, unde, cand si mai ales de ce...

Eu aplic cu drag si dor acest principiu:

  • "Citeste Alice in Tara Minunilor, Danonino!"
  • "Cugeta la urmatorul articol, Danonino!"
  • "Bucura-te de ce frumos straluceste zapada!"
  • "Bea ceaiul ala genial cu iasomie!"
  • "Bea vin fiert cu batoane de scortisoara!"
  • "Scrie liste si liste si liste cu planurile pe anul care vine!"
  • "Lucreaza la traducere!"
  • "Admira clestisorii cu animalute de lemn primiti de la Niciu!"
  • "Mai mananca o bombonica, hai ca faci mult efort intelectual :) !"
  • "Razi de oaia Marcela, care arata ca o toanta dar asta e farmecul ei!"
  • "Bucura-te de gandul atator zile libere!"
  • "Mai leneveste putin sub patura!"
  • "Mai trimite un sms cu senzatii!"
  • "Razi! Acum!"

Declar ca acest principiu este fabulos si supercalifragilistic. Se aplica usor si da rezultate cuantificabile in starea de spirit :)

Saturday, December 22, 2007

Apolodor la Pol, in Antarctica

Cam frig afara astazi… De fapt, cata consonanta cu episodul de azi din Apolodor! Apolodor ajunge in sfarsit in Golful Terror, in Antarctica. Isi regaseste familia, o mare gramada de pinguini (all shapes and sizes :) )si… si il apuca dorul. Pentru ca "Apolodor" este de fapt un buildungsroman (desi poezie ;)) si drumul pana aici a fost o mare si extinsa lectie despre viata (si nu mai radeti, asta e morala pentru Victoras, caruia ii citesc parintii in fiecare saptamana episodul cu Apolodor!). Asa ca Apolodor s-a schimbat, a crescut si si-a gasit drumul lui. :)

“Unde a fost Apolodor
Eu nu prea stiu.(A cui e vina?)
A fost un frum obositor?
A zabovit in Argentina?
S-a mai oprit sa cerceteze
Campiile patagoneze?
Pe unde a facut popas
Si cate zile a ramas?
La Capul Horn? In alta parte?
A izbutit Apolodor
Sa mai gaseasca un vapor
Si sa porneasca mai departe?

Atata stiu: era in marte…
Batea un vant de vreme rea
Si-n largul marii viscolea
Cu fulgi de gheata, reci si tari
Cand a zarit Apolodor
Antarctica, printre ghetari…
Si-a debarcat triumfator
Pe gheata golfului Terror…

Pe coasta Golfului Terror
S-a adunat, cu mic, cu mare,
Tot neamul lui Apolodor.(...)"

(daca vrei sa citesti continuarea, ask me :) )

Friday, December 21, 2007

Cu zapada


In ziua aia aveam bocancii rosii si zapada scartaia ascutit sub ei. Imi priveam botul rosu al bocancului stang, apoi pe cel al bocancului drept si constientizam fiecare centimetru al mainii straine dar atat de cunoscute care se juca cu degetele mele inmanusate, evident, tot in rosu, pentru ca Danonino se asorta si in acele timpuri imemoriale.

Si ne-am privit, eu am ras si am luat-o la fuga pana la spatiul de joaca pentru copii unde m-am asezat in leagan fara sa inlatur zapada. Mi-am luat avant si folosind greutatea propriului corp drept accelerator am capatat din ce in ce mai multa viteza. Printre gene, cu ochii intredeschisi, vedeam un vortex alb cu sclipiri, presarat din loc in loc cu crengi inghetate si cer a la Brueghel.

Nu mai stiu cat timp m-am leganat. Cand m-am dat jos din leagan din prozaicul motiv de fund inghetat, toate culorile din jur se estompasera. Era numai alb. M-am lasat sa alunec in zapada moale si atat de nou ninsa incat se vedea fiecare cristal. Si mana era tot acolo. Ma astepta. Ma astepta sa-mi termin joaca.

Mare pacat ca nu obisnuiesc sa multumesc decat in forul interior. E una dintre amintirile mele de suflet.

Wednesday, December 19, 2007

How do you do it?



Trimite cantecelul asta cui vrei tu, cui iti face ceva nemaipomenit si pe care nu-l poti explica, da' zau daca mai vezi si altceva inaintea ochilor....si zau daca te mai gandesti la altceva..... Hai, trimite-l! Altfel cum vrei sa stie? Nu am primit toti glob de cristal!

"You give me a feeling in my heart, ooh-la-la
Like an arrow piercing through it
I suppose that you think you're very smart (dooh, evident!)
But won't you tell me how do you do it?

How do you do what you do to me?
I wish I knew
If I knew how you do it to me
I'd do it to you"

Tuesday, December 18, 2007

Good vibrations

"I'm pickin' up good vibrations"

Azi am plecat tarziu de-acasa, am ajuns la timp la multinationala, am descoperit o scurtatura prin Casa Presei si prin curtea Rodipet, am descoperit o alta intrare in cladire, am mancat multe prajituri, am primit cadou doua carti de la Carmen, m-am hlizit :D (as usual, nu?), am discutat cu un domn in 335 despre cartea pe care o citeam si despre diferenta dintre multiculturalism si pluralism, am ascultat numai cantecele vechi, care ma faceau sa zambesc cu gura pana la urechi (amintiri dragute sau pur si simplu chef de dans pe respectivele...), am vazut multe poze cu o fetita adorabila si cu ochi maaari si albastri...

Apoi am fost la cumparaturi de cadouri (inclusiv si mai ales pentru mine) si am scapat de obsesia pentru faimoasele croissante prin singura metoda care merge la mine: am mancat croissante pana m-am plictisit de gustul lor. Si am mai scapat de o obsesie :)

Cineva a facut un random act of kindness ce mi se adresa in mod direct. Aaaa, si o sa imi cumpar un laptop pe care il cheama Freddie si va sta intr-o geanta rosie.

Am realizat o lista a expresiilor invatate la multinationala, care expresii m-au marcat printr-un ras profund si imposibil de oprit la momentul receptarii lor (si inca mai au efect!). Ca sa nu rup lantul actelor kind, le impart cu voi:
  • "Sa moara Tom si Jerry!"
  • "Sanatate si-un praz verde!" (cu paternitate disputata)
  • "Asta nu e prea kusher."
  • "[insert substantiv comun sau propriu here] prabusit/a" (am facut un PR de poveste acestei expresii, cine stie cunoaste ;) )
Fac foarte multe liste in ultima vreme. Se apropie vremea servetelului cu dorinte ... and a happy new year!

Unde se intreaba ce e blogosfera

Intrebam eu mai demult pe cineva, blogger destept si filozof, maria sa ce crede... cercul de bloggeri, scortos numit si blogosfera, este o Gemeinschaft (comunitate) sau o Gesellschaft (societate). Dupa cum arata si precizarile suplimentare din paranteze, ma refer la intelesurile date de Tonnies acestor cuvinte ce suna a metal cu aspiratii de panza topita.

Gemeinschaft este o forma de asociere in care participantii se preocupa mai mult de binele totalului, de sinergia rezultata din adunarea lor decat de propriul interes. Gemeinschaft este un organism, ansamblul e mai important decat stricta insumare a partilor componente.

Gesellschaft este o forma de asociere bazata pe interese comune. Exista prea putine legaturi organice intre membri, toti sunt insa implicati in acelasi fel de activitate. Schimba deci informatii intre ei, asaaa, ca o breasla care isi apara interesele.

Desi nu am mai avut timp sau interes sa adancesc acest gand, mi-a ramas intiparit undeva printr-o circumvolutiune :p

Si pentru ca in ultima vreme s-au tot desfasurat evenimente cu invitati "nume-prenume-blog", chiar reusite (ma gandesc la blog'n'roll, unde chiar m-as fi dus, for I like karaoke :) ), m-am gandit ca acestea sunt mai mult dovada de Gemeinschaft decat de Gesellschaft. Oare transpusa in realitatea din offline, blogosfera e mai umana, mai putin falsa? Sau iluzia si semnele de Gemeinschaft nu apar decat in offline?

Cert e ca nu mi s-a raspuns la intrebare, deci Gemeinschaft ioc si Gesellschaft idem...

Saturday, December 15, 2007

Apolodor in Uruguay

Montevideo au ba, nu am de unde sti. In episodul din sambata asta asa mohorata si friguroasa (solutii: patura pufoaaaaasa, carte, ceai, lots of dulciuri and a happy soul near you) Apolodor se preumbla pe taramuri calde si da aici de oameni bine intentionati (probabil) dar putin isterici si cu o maaare dorinta de control. Danonino resents control of any sort desi nici anarhismul nu-i e pe plac si tinde sa fie aristocratica atunci cand vine vorba de cultura. Pregateste de zor un articol despre mediocritate si despre comunism cultural. Care pregatire nu are nici in clin si mai ales nimic in niciuna dintre cele doua posibile maneci cu peripetiile lui Apolodor, faimosul pinguin tenor.

"Ceva mai jos de Ecuador
Plutea, plutea Apolodor,
Si-ar fi plutit asa, un veac,
Dar l-au cules, cu chiu cu vai,
Niste pescari din Uruguay.

Si, cum era flamand si ud,
L-au dus cu dansii, catre sud,
L-au luat pe vasul lor sarac,
I-au dat si buruieni de leac
(Fiindca prinsese guturai)
Si l-au tinut intr-un hamac
Pan-au ajuns in Uruguay...[ay-ay-ay :D]

Si iar lipsesc mai multe file
Din cronica acelor zile...

Dar se gasesc in Uruguay
O sumedenie de cai
Si n-ar fi lucru de mirare
Sa fi pornit Apolodor
Spre sud, pe-un cal de soi, calare...

In Uruguay, Apolodor
A zabovit cam multisor
In casa unui profesor
Pe nume Carlos Alfandor [o sea, Don Carlos]

Un foarte vechi admirator,
El insusi fost, candva,tenor,
Fireste, doar ca amator.

Si traiul ar fi fost usor,
Fiindca ilustrul profesor
Il ingrijea ca pe-un odor
Si ii spunea: -Ma simt dator
Sa ma gandesc la viitor;
Deci, dac-o fi cumva sa mor,
Sa stii ca-mi esti mostenitor... (...)"

(daca vrei sa citesti continuarea, ask me :) )



Mai sunt doar doua episoade cu Apolodor :)

Thursday, December 13, 2007

Unde se pune la cale un job corporatist inovator

Intai tin sa mentionez, asa, in treacat ca azi am descoperit ca este posibil sa provin de pe o alta planeta, unde oamenii chiar fac lucrurile rational, intai le testeaza, apoi le ajusteaza, sed si cugeta, mai cugeta putin si apoi dau nastere unui lucrusor perfect. De pe o alta planeta, unde la o intrebare din trei cuvinte nu ti se raspunde printr-un roman fluviu. Si unde TIMPUL fiecaruia este respectat. Primul gand, pe care, evident, nu l-am vocalizat, a fost "May I go baaaaack? Pretty please???"

Dar gandul doi a fost ala netot si revolutionar, de "hai sa schimbam lumeaaaaaaa!". Si nu prea am cu ce, ca zau daca nu am obosit... Azi de dimineata mi-a venit sa plang dandu-mi seama ca mi-e imposibil sa ma trezesc la 5:30, cand a sunat alarma. Sunt prea obositaaaaaaa. Fantastic e ca am trei saptamani de zile libere pe care nu le pot folosi pentru ca vin urgente peste urgente peste urgente si eu cred, de buna-seama, ca va cadea lumea fara min iar sistemului ii place abordarea mea ca tace chitic.

Apoi, cred ca am sinuzita, really really... Imi lacrimeaza ochii si resimt o tensiune foarte inteligenta, dat fiind ca se localizeaza in zona lobilor frontali (evident ca nu sunt ipohondra, doar ca detin prea multe cunostinte de medicina pe care, din cand in cand, le folosesc).

In al treilea rand, azi am socializat din belsug, parca pentru a compensa mecanicitatea task-ului fotocopiator. Si mi-a placut. La multinationala la care lucrez eu lucruri care mai de care mai destepte, sunt taaaare multi oameni draguti. Si chiar si cei mai muraturi sunt adorabili cand zambesc.

Cred ca ar trebui sa se inventeze un job, ceva din familia resurselor umane, care sa se cheme Stories Developer Specialist / Human Magic Facilitator / Colleagues' Soul Wanderer / Smiley Daydreamer Advisor (inca nu m-am hotarat asupra denumirii, dupa cum se observa...). Job Description-ul ar presupune plimbatul zambaret si vesel printre colegi, pentru a-i intreba de sanatate, de suflet, de ce mai fac ei pe-acolo, de famelie, de copii, de una-alta. Ar mai presupune suficienta dragalasenie astfel incat ziua colegilor sa fie inseninata subit si fara cale de intoarcere. De-asta inca n-am da' pot sa dezvolt. Cred.

Indraznesc sa ma propun pentru a testa acest job corporatist cu adevarat inovator.

Sunday, December 9, 2007

Ziceri bune

"Berea este dovada ca Dumnezeu ne iubeste si vrea sa fim fericiti" - Benjamin Franklin

(Danonino crede intr-o abordare de tipul [insert name here]. Sa exemplificam:
  • [ciocolata] este dovada ca Dumnezeu ne iubeste si vrea sa fim fericiti. SAU:
  • [inghetata topgun de vanilie, cu caramel si sirop de cirese]..... SAU:
  • [ceai cald plus povesti frumoase plus oameni frumosi]........ .

"Haina il face pe om. Oamenii dezbracati au putina influenta asupra societatii sau deloc."- Mark Twain

(Danonino recomanda hippie-ul si howbizzart-ul de la targul de cadouri din buricul targului)

Saturday, December 8, 2007

Apolodor pe Mississippi si in New Orleans

Nu stiu cum de a ajuns Apolodor de pe luna in State... In ideea de a crede si a nu mai pierde timpul cu cercetarile, eu zic sa luam asta drept axioma: Apolodor a ajuns in Statele Unite si gata.

"Pe Mississippi, intr-un bac,
De ce zambesc mereu si tac
Si negrul Jim, si negrul Jack?

Pluteste bacul, printre cioate
De salcii vechi si faramate
Si-s murmura si-i canta cui
Puhoiul apelor, galbui?

De ce zambesc mereu si tac
Si negrul Jim, si negrul Jack?
Au langa ei un calator.
L-au scos din apa, gol si ud;
Cazut din cer, venit in zbor
Atat soptea: "spre sud...spre sud..."

Acum, batranul negru Jack
Isi umple pipa cu tabac
Si il intreaba, zambitor:
-Cum te numesti? -Apolodor....
Si-i dau din pranzul lor sarac,
Si-i dau o haina de bumbac,
Si il privesc zambind si tac
Si negrul Jim, si negrul Jack...

Si iar lipsesc mai multe file
Din cronica acelor zile... (...)"

(daca vrei sa citesti si continuarea, stii deja: ask me :))


Friday, December 7, 2007

Azi e ziua lu' TATA :)


La multi aaaaaani!( tata a.k.a. Bubu)

Thursday, December 6, 2007

O amintire cu tine. Parasita de vorbe.

"Iti mai aduci aminte de ziua aia in care ai gatit pentru mine? Pana la urma am gatit impreuna, pentru ca eu am venit sa beau putin apa, te-am vazut cat de adorabil erai chinuindu-te cu amarata aia de salata verde si am ramas sa te privesc. Apoi tu mi-ai spus: ce printesa esti! pun pariu ca nu stii nici macar sa fierbi un ou! Nu stiai prea multe despre mine. Nici eu despre tine, dealtfel. Dar nici ca aveam nevoie. Puteam fi cine voiam noi sa fim.

Si monstruletul din mine ("credeam ca esti un mic monstrulet cu puteri speciale") s-a apucat sa comande: tu faci asta si eu fac aia. Si in timp ce tocam una-alta, marunteam, mutam dintr-un bol intr-altul, eu iti povesteam despre Freddie Mercury si cum se imbraca el intr-o capa alba, tivita cu blana si era mereu impecabil desi calatoreau intr-un trailer mic, claie peste gramada cu formatia, trupa si o cantitate deloc neglijabila de groupies. Si tu ai ras de mine, ca vorbesc asaaaaa, ca un copil mai mare care se alinta. M-ai intrebat daca as vrea sa-ti fiu groupie, eu m-am hlizit pentru ca in preajma ta ma paraseau toate vorbele si ramaneam doar cu onomatopeele... Apoi m-ai ridicat sus de tot si eu inca mai tineam un castronel in mana stanga.

Si-apoi am mancat pe jos in hol, in fata oglinzii. Si eu iti povesteam nu-stiu-ce despre regimul disociat si despre metabolizarea proteinelor si tu te-ai incruntat la un moment dat si ai zis: vorbesti cam mult, ia mai taci! Eu am facut ochii mari-mari. Si tu m-ai sarutat. Si-apoi ne-am sarutat o ora intreaga, asta cand ne puteam opri din ras, pentru ca tu faceai numai glume de-alea kinky. Adica proaste. Si eu ma hlizeam. Yet again, eram parasita de vorbe."

Wednesday, December 5, 2007

Tragedia varstei

Astazi cred ca o mare tragedie a omului este consemnarea varstei. Noi oamenii crestem, crestem si de la un moment incolo, singura evolutie este de a invata, de a acumula experienta. Sufletul nostru ramane prins la acel apogeu al evolutiei noastre la care suntem deja formati ca oameni.

De atunci incolo ne mai modificam doar pe doua cai: acumulare de experienta si mult prea micile transformari la nivel fizic si fiziologic

La inceput, consemnarea varstei ni se pare amuzanta, desi noi stim ca suntem aceiasi, avem un motiv in plus sa petrecem si sa have fun: cica ne-am schimbat, suntem cu un an mai mari. Yeah right.... Apoi o trecem cu vederea: same old-same old. Si mai tarziu incepe sa ne nelinisteasca. Nu, nu faptul ca imbatranim. Ci faptul ca noi ne simtim la fel ca acum cinci ani, insa cutuma consemnarii varstei pune in fata noastra o imagine pe care noi nu o putem internaliza, nu o resimtim ca fiind a noastra.

Tristetea si mai mare apare cand realizam ca ceilalti ne percep asa. De ce o serioasa doamna de 40 de ani sa nu fredoneze "Death on two legs" de la Queen?

Trebuie sa recunosc, pentru o secunda mi s-a parut ca am intrat intr-o bucla de aiureala a existentei.

Astazi cred ca sufletul ramane mereu la apogeul formarii lui si din pacate restul a ceea ce suntem nu poate tine pasul. Iar societatea, ceilalti, cu atat mai putin.

Tuesday, December 4, 2007

Motive

Motive pentru care azi a fost o zi geniala:
  • o sumedenie de zambete de la altii
  • o sumedenie de vorbe frumoase si aprecieri
  • am rezolvat o chestie tare importanta pentru mine, care-mi statea pe suflet (am venit de hac formulei K!!! Die!!)
  • am primit un feedback dragut
  • am ascultat seaside rendezvous la birou :)
  • m-am plimbat prin ploaie zambind cu gura pana la urechi si cantand cu gura idem
  • m-am stropit tare-tare si eram cu pantaloni albi (ma bucur pentru ca mi-am invins adoratia nemarginita fata de propriile hainute. hainute, go get a life!)
  • am mancat topgun (nu, nu e the last one of the year, la magazinul de unde le cumpar eu mai au vreo sapte, all mine-mine-mine!)
  • m-a intrebat o tanti in metrou unde m-am tuns si eu i-am spus ca ma tund singura si ea m-a foarte laudat si s-a extaziat in fata priceperii-mi
  • am avut induction cu un tip tare destept si de bun-simt
  • a venit Marin pe la multinationala si tare mi-a facut placere sa-l vad fie si pentru cateva secunde (multa-multa treabaaaaaa!). Ne place Marin, e plin de viata si de energie si de atitudine :)
  • am primit un sfat genial de truistic dar atat de util... (it's about guys ;) )

Motive care mi-au adus ceva nori pe cerul zilei ;)

  • batranii si cei care tind spre varsta a treia sunt ingrozitor de nesimtiti si needucati. Nu doar ca nu respecta spatiul privat, dar ti-ar sta si in cap daca i-ai lasa. Plus ca aceasta categorie de varsta tinde sa nu se prea spele si pe cale de consecinta emana mirosuri punct.
  • nu prea suport transportul in comun si nu ma bucur prea tare ca sunt asa printesa....

Scor 12-2! Great day!!!

"Elogio de la madrastra", Mario Vargas Llosa


O carte lenta, care abia se intampla. O carte cu multe detalii, un Vargas Llosa neobisnuit, cu privire microscopica. O carte care te lasa buimac si nelinistit pentru ca te-a transpus in cea mai ireala irealitate.

In “Elogio de la madrastra” se construiesc povesti pornind de la o imagine, de la o atingere si de la un gand. Povesti din timpuri si realitati diferite se intretaie dar se sustin reciproc. Numitorul lor comun e pielea, tactilul, senzatia.

“Elogio de la madrastra” pare, la o prima lectura, o carte hedonista. E insa o carte filosofico-poetica, un fel de alegorie a artei, inteleasa foarte larg. Dona Lucrecia si Don Rigoberto, doi adulti care cauta si gasesc fericirea la nivelul micro, al tactilului si al sexualului. Un fel de atingere a spiritului si a artei prin carne si pulsiune. Don Rigoberto prin ritualurile lui tantrico-igienice si prin modalitatea lui excentrica de a-si iubi sotia: prin explorare minutioasa, cu toate simturile si prin fantezii artistico-istorice atemporale. Dona Lucrecia, prin senzualitate, sexualitate si acceptare.. Dona Lucrecia e o femeie arhetipala. Voluptuoasa, vesela, senzuala, plina de viata, accepta orice fantezie si orice placere si emana prin toti porii fantezie si placere. O femeie care se joaca, care devine arta insasi, o femeie pe care nu o da etica afara din casa. De fapt, o femeie pe care, odata intrata, nu ar da-o nimeni afara din casa… ;)

Si ce contrast cu acest cuplu senzual si hedonist face micutul Fonchito! Baietelul pre-puber al lui Don Rigoberto e coborat parca dintr-un tablou renascentist cu amorasi bucalati. Ochii mari, privirea albastra si ingenua, cap plin de bucle, coeficient “adorabil” ridicat. Prezenta doar aparent angelica, micutul Alfonso (Fonchito) distruge tot in jurul lui.

Inocenta, ne arata Mario Vargas Llosa, e putreda. Ca un mar ce pare neatins dar e plin de viermi colcaitori. Orice forma de purism pute.

“Elogio de la madrastra” e ca o tesatura. E o tesatura densa, cu modele complicate. Daca nu ar fi atat de infricosator de perversa, ar fi putut fi marea capodopera a lui Mario Vargas Llosa, caci e o scriitura matura, seducatoare, meticuloasa si bogata in sensuri.

Mi se pare cartea in care Llosa atinge o culme in voluptatea de a povesti

Monday, December 3, 2007

Proudly presenting Niciu


"Cartea de capatai a hedonismului"


Hedonismul sau arta desfatarii, a placerii, are parti bune si altele mai putin bune. Sa vezi aici potriveala, si cartea asta la fel! Si majoritatea lucrurilor!!! Aparuta fiind la Humanitas, are, evident, parte de o prezentare de exceptie (daca trecem cu vederea micul detaliu al culorii copertei. I mean, what where they thinking??!!?? Rosu-tomata batand spre ciclam combinat cu ocru si negru intra la categoria “Oh-the-pain” cu aplauze).

Dragut ar fi fost sa treaca pe coperta, sub numele autorului (Michael Flocker, btw) si pe cel al graficianului, al redactorului si al omuletului de la marketing. Au contribuit cel putin la fel de mult la aceasta opera decadenta. Ca orice carte care nu ar fi trebuit sa apara daca nu se baga omuletul de la marketing, “Cartea de capatai a hedonismului” se citeste repede si usor. Asta pentru ca e foarte aerisita si cu multe liste, are margine lata si e presarata cu grafica din belsug. Partea buna este ca s-au mai presarat, dupa gust, foarte multe citate misto. Este totusi o lectura amuzanta, ceea ce compenseaza multe, dupa deloc umila parere a lui Danonino.
 
Sa ne chinuim totusi sa trecem de prima parte, cu istoria hedonismului si a placerilor interzise. Aceasta incepe, imbecilo-scolaresc (pentru un plus de precizie, clasa a patra) cu invocarea unei definitii de dictionar. Remarcele amuzante sunt prea putine pentru a acoperi prostul gust si lacunele in cunostinte. Desi remarcele, ca dealtfel intregul text, ar fi fost exceptionale in alt context: al unei reviste glossy, de high-life(style). Nu intr-o carte.

Michael Flocker analizeaza apoi jalnica viata din prezent, care are un procentaj mult prea mare de munca si cvasi-inexistent de FUN, de PLACERE: “Oamenii se holbeaza cat e ziulica de mare la un monitor, mananca la birou, isi planifica treburile zilnice pe chestii electronice care incap intr-o palma. Haituiti de obsesia de a ajunge mai bogati, mai supli, mai sus in cariera si, ceea ce nu e plauzibil, mai tineri, milioane dintre noi ne lipsim zilnic de ceea ce credem prosteste ca este insasi tinta spre care gonim: o viata fericita.”


Cartea lui este o solutie la toate astea. Solutia este un cult al placerii, minima rezistenta si o rasturnare cu fustele in sus a valorilor. In unele situatii, dupa cum ne serveste interesului, trufia, invidia, lacomia, desfranarea, mania, iubirea de arginti, trandavia (a.k.a. cele sapte pacate capitale) sunt numai bune. Pe cand cele sapte virtuti, prudenta, cumpatarea, taria, milostenia, speranta si credinta au ceva parti putrede. Pentru ca totul depinde de interpretare. De exemplu, “tarfa” nu e o insulta ci denota un gigantic grad de irezistibilitate sexuala iar “lenes” inseamna ca nu suferi de stress. See?

Ne reinvie apoi o lume a “placerilor uitate”. Un paradis unde timpul liber creste spontan prin copaci si pe campiile patriei, unde se mananca pranzuri fastuoase pe cheltuiala companiei si unde se zace la soare intr-o stare de beatitudine. Cateva “placeri mult subestimate”: masajul picioarelor, sa faci dragoste in ploaie, sa dansezi prosteste, sa citesti tolanit in hamac, sa sezi in tacere, sa nu te poti opri din ras.

Pentru o fericire cu adevarat completa trebuie sa ne intoarcem din cand in cand in copilarie si sa ne prostim, sa dam frau liber placerilor gastronomice, bahice si…narcotice (dupa gust si doar cu riscuri controlabile, though…). Si sa facem mult sex, sa calatorim si sa ne permitem putin lux: un hamac, un partener fabulos si plin de viata, numai vin bun, flori proaspete si cearsafuri foarte fine, cateva bijuterii decadent de scumpe.

Ni se propune si o ALTFEL DE EVALUARE A SUCCESULUI:

  • Aveti o relatie stabila, fara probleme?
  • Radeti in hohote in fiecare zi?
  • Va faceti instinctiv, zilnic timp pentru relaxare?
  • Dormiti bine noaptea?
  • Va acordati singur recompense pentru succesele obtinute?
  • Va bucurati la maximum de cele ce va inconjoara?
  • Aveti incredere in oameni?
  • Savurati clipele in care nu faceti nimic?
  • Puteti iubi fara restrictii?
  • Sunteti tandru?
  • Traiti fara spaime?
Toaaate sugestiile de mai sus si evident SIESTA! (oh, the pleasure of sleeping…) rezulta intr-o viata inchinata placerii. J’adore hedonismul, mai ales daca presupune somn din belsug, principiul fluiditatii si multe chestii gustoase, printre care topgun de vanilie, cu caramel si sirop de cirese.

Adorabila carticica, in … simplitatea ei. Asa superficiala si teribil de marketata (markemama =)) ), te cam face sa te gandesti daca nu cumva pierzi frumusete de peisaj de dragul cursei. Lui Danonino aceasta carticica ii aminteste de paradigma de vara… lovely times :)


Tragand linia pentru calculul final, vedem ca umorul, pofta de viata si superficialitatea sunt tare atragatoare. Si mult mai utile pentru propasirea propriei fericiri multilateral dezvoltate decat seriozitatea. 


Sunday, December 2, 2007

Imn lui Apolodor

Episodul trecut a fost cam trist pentru Aplodor, a avut numai necazuri… Plimbarea pe luna insa s-a dovedit a fi chiar fun. O mare realizare a neamului pinguinilor and so on. Si pentru ca-mi au seama ca nu sunt nici macar pe departe la fel de amuzanta ca Apolodor, ma retrag cu infinita gratie ( la asta il iau ;) )

" ‘Ca sa mai spun ce zbor a fost
Si cum e fara gravitate,
Fireste, n-are niciun rost.
Decat ca le-am trait pe toate.
Iar dupa aselenizare,
Am fost destul de curajos:
N-am vrut sa fac nicio plimbare,
Nici cu masina, nici pe jos,
Desi pe luna e frumos,
Si-aveam si casca, si radar,
Si aparate de filmat
Si-un biscuit in buzunar
Si-un tub de lapte condensat.


Dar, cum era un frig cumplit,
Si eu eram fara palton,
Am stat un pic, am chibzuit
Si-am apasat pe un buton.[exista un buton pentru orice, really!]

Si nava a pornit la drum,
Iar eu am inceput sa cant.
Si-asa se face ca acum
Cobor in goana spre pamant…’

O, ce modest, o, ce modest
S-a dovedit a fi acest
Involuntar cosmonaut,
Acest erou necunoscut!

Si fiindca marea lui isprava
Ramane, totusi, ignorata
(N-a fost macar televizata
Greseala, sigur, foarte grava
Si nedreptate, dupa mine),
Am socotit ca se cuvine
Sa-i inchinam un imn de slava.(...)"

(daca vrei sa stii cum e imnul, ask me :) )



(data viitoare, iar pericole pentru Apolodor…)

Saturday, December 1, 2007

"Trei intr-o barca", Jerome K. Jerome


Trei prieteni, o barca, un rau, un caine, 281 de pagini si tot atatea motive de ras, hlizit si chicotit, inmultit cu 10-15 secunde durata medie a accesului de ras, you do the math, ca eu am avut treaba importanta: AM RAS pana m-au durut obrajii si abdominalii.

Cartea asta as face-o cadou oricui. Celor obositi de viata, acriturilor & altor muraturi asortate, celor tristi (din motive evidente!) si oamenilor veseli, zambitori, plini de energie (pentru ca unde ai ras o data, mai poti incerca de cel putin o mie de ori…).

Lucrarea e aparuta la Editura Leda, intr-un format fantastic de practic, e bine lipita pentru o carte groasa si lipita si miroase mult mai bine decat alte carti noi. Coperta e okay, nu comentez pentru ca se putea si mai rau. Traducerea, in schimb (Lia Decei), e fa-bu-loa-sa si curge foarte bine. Propun sa inceapa careva sa ridice statui traducatorilor buni, ca sunt a very scarce resource! Nici nu vreau sa ma gandesc cat ar fi avut de pierdut cartea asta intr-o traducere de doi lei. 

Povestea e urmatoarea: trei prieteni (George, Harris si J. - to say nothing of the dog), hotarand ei ca sunt surmenati nevoie mare si au deci nevoie de o vacanta prelungita in aer liber, decid sa porneasca intr-o memorabila si viteaza expeditie pe Tamisa. Intr-o barca. O vom urmari (expeditia, nu barca, desi....) din clipa in care era doar o idee, trecand prin momente cruciale ca metodologia organizatorica, stabilirea listei cu alimentele necesare ("Pentru micul-dejun vom avea nevoie de o tigaie -Harris a remarcat ca era indigesta, dar i-am atras pur si simplu atentia sa nu mai fie magar-"), epopeea impachetatului, cea cu mult mai palpitanta din dimineata plecarii si, evident, pe parcursul excursiei propriu-zise de pe Tamisa.

Cei trei sunt George - caruia ii e mereu sete si stie dupa orice colt un mic bar genial, are foarte mult bun-simt, deloc surprinzator si for a living, crede Harris, trandaveste zilnic intr-o banca din City; Harris - are gusturi vestimentare dubioase, ganduri violente si obisnuieste sa tortureze la petreceri o sumedenie de oameni nevinovati care nu i-au gresit cu nimic prin metoda interpretarii de cantece comice; si J. - dotat cu un fabulos si ascutit spirit de observatie, inclinatie catre detalii, multa admiratie fata de actul de a munci si un aer general de om serios, de lucruri inaltatoare infaptuitor (adica e scriitor).

Montmorrency, cainele despre care vorbeste autorul in expresia to say nothing of the dog pare a fi un inger: "Daca te uiti la Montmorrency, iti imaginezi ca e un adevarat inger trimis pe pamant sub infatisarea unui fox-terrier - nu se stie din ce motiv. Montmorrency are un fel de expresie de genul oh-ce-lume-rea-ma-inconjoara-si-ce-mult-mi-as-dori-sa-o-fac-mai-buna-si-mai-nobila care a adus lacrimi in ochii multor doamne si gentlemani batrani si piosi." Are insa apucaturi... terestre: "Dupa parerea lui Montmorrency, a trai cu adevarat inseamna sa dea tarcoale unui grajd si sa adune o haita de potai de cea mai proasta reputatie din oras si sa le conduca prin cartierele marginase pentru a se bate cu alti caini la fel de prost vazuti."

Trebuia sa recunosc, I'm a sucker for British humour. Understatements, ironie, subtilitate, replici usturatoare, jocuri de cuvinte, totul redat intr-o tonalitate de seriozitate afectata. The perfect humorous bite, if you ask me. Nu tin cu tot dinadinsul, nici macar cu o parte din el sa fiu crezuta pe cuvant. Ma ofer sa demonstrez:

Despre unele obiecte vestimentare: "Vanzatorul ii spusese ca are un desen oriental. George si-a pus tricoul si ne-a intrebat ce parere avem. Harris a spus ca, pe post de obiect de atarnat peste un strat de flori la inceputul primaverii ca sperietoare de ciori, e gata sa-i arate tot respectul dar ca articol de imbracaminte destinat unei fiinte umane, il imbolnaveste pur si simplu."

Despre cum trag fetele o barca: "Dintre toate experientele legate de trasul la edec, cea mai pasionanta este sa fii remorcat de fete. Este o senzatie pe care nimeni nu ar trebui sa o rateze. Intotdeauna este nevoie de trei fete; doua tin parama iar a treia alearga de colo-colo si se hlizeste. In general, incep prin a se incurca in franghie."

Despre injuraturi: " In timp ce se indeletniceau cu asta, ne injurau- nu cu injuraturi obisnuite, ci cu unele lungi, bine gandite, cuprinzatoare, care imbratisau intreaga noastra viata si mergeau departe, in viitor, incluzand toate rudele noastre si acoperind tot ce avea legatura cu noi - injuraturi iscusite, substantiale."

Munca: "Imi place munca; ma fascineaza. Pot sa stau jos si sa ma uit ore in sir la cineva care munceste. Imi place la nebunie." (ah, empatia... cat ne mai doare!)

Despre unele barci: "Ambarcatiile care pot fi inchiriate pe Tamisa, mai sus de Marlow sunt, de regula, foarte bune. Sunt destul de impermeabile si, cat timp sunt manuite cu grija, rareori se intampla sa se desfaca in partile componente sau sa se scufunde."

Doar cateva mostre ale umorului absolut genial si sclipitor din "Trei intr-o barca". Cartea asta e pur si simplu a must-read!

P.S.: In ciuda formatului ideal pentru cititul in mijloacele de transport in comun, nu recomand acest lucru decat in situatiile de extrema aglomeratie. O sa razi in hohote pe care nu o sa poti sa ti le controlezi iar in jurul tau se va face loc, putin cate putin si abia perceptibil...

Deseo del dia

(o dorinta secreta) si mult soare! Si mai mult soare!!

Friday, November 30, 2007

Unde se afla opiniile politice ale lui Danonino

Danonino a primit o leapsa foarte tare de la Machiavellian, pe care a onorat-o, ca orice domnisoara, fashionably late. Foarte multumeste si in loc sa se scuze, da din gene. Din sus-numita leapsa Danonino a aflat care ii este crezul politic, luata fiind la doua tipuri de intrebari, economice si sociale. A aflat astfel ca domnia sa este dupa cum urmeaza:

Economic Left/Right: 1.62
Social Libertarian/Authoritarian: -3.95


si in plus, poate demonstra cele spuse cu reprezentarea grafica a formulei:




Danonino trebuie sa marturiseasca cum ca se simte cam singura in dreptunghiul ei, domnii de la Political Compass nestiind sa-i indice prea multi vecini celebri manati in aceasta cruda si tumultuoasa lume de acelasi opinii politice ca ale lui Danonino. Testul se gaseste aici

Danonino se intreaba with all due respect daca Ghemotocul si Monica ar dori sa efectueze si domniile lor aceasta testare politica. Nu doare si nu e cu intepaturi. Iar in celelalte dreptunghiuri exista bafta unor vecini faimosi!!

Thursday, November 29, 2007

Espejismo de perfeccion

"Oir la voz de ella, confirmar su vecindad y su existencia, lo colmo de dicha. 'La felicidad existe', se repitio, como todas las noches. Si, pero a condicion de buscarla donde ella era posible. En el cuerpo propio y en el de la amada, por ejemplo; a solas y en el bano; por horas y por minutos y sobre una cama compartida con el ser tan deseado. Porque la felicidad era temporal, individual, excepcionalmente dual, rarisima vez tripartita y nunca colectiva, municipal. Ella estaba escondida, perla en su concha marina, en ciertos ritos o quehaceres ceremoniosos que ofrecian al humano rafagas y espejismos de perfeccion. Habia que contentarse con esas migajas para no vivir ansioso y desesperado, manoteando lo imposible."

Elogio de la madrastra

Wednesday, November 28, 2007

Poveste cu un card de gaste

Aveam vreo sapte ani, eram la tara la bunici, in vacanta de vara. Ma trezisem devreme si probabil incurcam mai rau ca o pisica care ti se tot freaca de picioare. Asa ca bunica-mea mi-a dat o sarcina de omulet important: sa duc gastele la apa. "Apa" era o garla la trei minute de mers de casa. Cum se termina ulita, pe partea stanga, era o panta marginita de arbusti si de duzi care ducea chiar pe malul apei.

Patrunsa de importanta sarcinii incredintate si dornica sa ma achit de ea magna cum laudae, am luat de langa gard un bat (bastonul de maresal) si mi-am preluat din curte "regimentul": vreo zece gaste albe si galagioase si un gascan mare, la fel de alb dar deloc incantat de noul comandant de osti. Constient de potentialul meu de uzurpator, sedea mai pe margine si ma masura din cap pana-n picioare, cand cu ochiul drept, cand cu ochiul stang. Plina de entuziasm, m-am prezentat regimentului cu capete verzi (pentru a-si putea deosebi zburatoarele, fiecare taranca le pictase cu cate o culoare; bunica-mea folosise un rest de vopsea verde, ca veranda de verde) si le-am comunicat ca de acum incolo, eu le voi conduce pasii catre paradisul acvatic. Nicio reactie, drept pentru care am adoptat un stil de conducere sovietic: le-am luat la goana, fara a le mai cere parerea.

Alergam dupa bietele gaste cat ma tineau picioarele. Toantele (vezi expresia "gasca proasta") se zburataceau si tipau de parca venea sfarsitul lumii. Protector, gascanul isi intinsese aripile la dimensiunea maxima si alega ultimul din card, sa-si apere haremul de blonde de excesele noului comandant, id est eu. Pe ulita se ridicase tarana intr-un nor impresionant care ne inconjura din toate partile. Cam ca bataile din desenele animate cu Pif si Hercule. :) Nu o mai vedeam pe bunica, o auzeam doar cum striga dupa mine din poarta sa las bietele gaste mai incet, ca nu dau tatarii.

La auzul cuvantului evocator de "tatari", am galopat si mai repede. Pe ulita, un trecator ar fi vazut un nor de tarana ce gonea cu viteza spre garla, garnisit pe margini cu aripi albe de gasca si pene zburatacite, totul acoperit de o harmalaie generala si de rasete rasunatoare.

Am haituit gastele pana ce au scapat de mine refugiindu-se in apa. Netrebnicul de gascan, asumandu-si pana la final rolul de protector, a intrat in apa ultimul si doar putin, insa suficient cat sa nu-l pot ajunge. S-a oprit acolo, m-a masurat iar din cap pana-n picioare (de data asta doar cu ochiul stang) si-a intins gatul inspre mine, si-a desfacut aripile amenintator si a inceput sa sasaie. Sa-si verse frustrarea. Am stat acolo sa rad de el si cand s-a saturat de umilinta, a plecat.

In pasul strengarului, am luat-o si eu la fuga spre casa. Pe ulita, inca nu se lasase tarana si soarele stralucea tare-tare.

Azi am desfacut niste cutii mai vechi si mirosul de praf mi-a amintit de dimineata aceea, cand aveam doar sapte ani, era vara si eu alergam desculta dupa gaste... :)

Tuesday, November 27, 2007

Cum raman trecatorii


In Iran, in zilele anului nou, se practica un obicei simpatic: se pandesc franturi din conversatiile trecatorilor si se interpreteaza ca previziuni pentru anul care vine.

Intr-o primavara, acum patru ani, undeva pe o straduta care lega bulevardul Magheru de Calea Victoriei, o tiganca rotunda, cu multe-multe fuste viu colorate si cu ochi negri-foarte negri si stralucitori m-a abordat, cu multa curtoazie si eleganta si m-a intrebat "Vreai săţ’ ghîcesc?". Si eu, amuzata si de lumea intreaga imbratisatoare fiind la acea vreme (adica indragostita pana peste urechi), am vrut.  Mi-a spus, printre multe altele, ca norocul meu va veni de la carti, de la invatat si de la citit. Ca ma vede undeva "departe, da' nu haici".

Mi-am amintit de povestea asta pentru ca ma tot gandesc in ultimele doua zile la ce mare impact au avut asupra mea cateva intalniri trecatoare cu persoane care au disparut apoi, more or less, din viata mea. Anul acesta a fost, definitely, anul intalnirilor trecatoare.

Un trecator m-a invatat sa nu mai cred ca oamenii chiar cred in tot ce spun. M-a invatat ca unele chestii se spun doar atunci, in valul momentului si ca povestile, well, sunt doar povesti. Nothing but fiction. Colateral, am invatat ca e bine sa ierti si ca durerea provocata altuia vine din excesul de durere personala care da pe-afara.

Un alt trecator m-a invatat despre cat de important este sa fii autentic si deplin, adica sa-ti accepti si starile imperfecte. M-a invatat ca unele lucruri nu se amana de dragul respectarii formalismelor sociale. M-a invatat ca naturalul trebuie respectat cat mai indeaproape. Ca e magic sa traiesti plenar si intens si daca-ti pui singur bariere in acest sens iti negi umanitatea. Odata, cand i-am spus ca n-am chef sa ne vedem pentru ca nu ma simt okay si n-as fi un partener de conversatie sau de petrecut timpul prea placut mi-a spus ca oamenii trebuie cunoscuti total. La o adica, nu trebuie sa ne costumam si mascam pentru ceilalti. Nu trebuie sa fim mereu veseli, e perfect ok sa avem stari mai proaste si sa ni le purtam cu capul sus prin lume. Suntem tot noi, dar niste noi mai tristi. :)

Un alt trecator din acest an al.... trecerilor mi-a amintit de mine cand mai mult citisem si imaginasem decat traisem. O ingenuitate adorabila. De fapt nu atat ingenuitate cat perspectiva inovatoare. Ascetism, moralitate stricta, lipsa a hedonismului, multa seriozitate si multa-multa valorizare a partii cu munca, cu punerea in practica si mai putin a partii efervescente, de nastere de idei. So unlike me, gandeam eu si ma convingeam pe zi ce trecea. Totusi, ce e diferit de noi ne plaaace si ne atrage, ca polii magnetilor. Ne place pentru ca nu avem. De la atata placut am si invatat ceva: cu un fel de-a fi si de a gandi si de a trai ca al meu, e fabulos de bine sa tin ochii mereu bine deschisi ( macar unul, de veghe) pentru ca imi plac prea mult prapastiile si am riscuri mai mari ca ceilalti sa alunec. Am mai invatat ca munca serioasa duce la rezultate fabuloase, nu ideea geniala, oricat de fantastica ar fi ea. Am mai invatat ca nu e bine sa treci de la ascetism moral la flexibilitate, pentru ca tu nu ai masura pentru acea flexibilitate si e posibil sa exagerezi. Am invatat la modul experiential cat de mult doare cand iti dai seama ca ai provocat durerea altcuiva.

Cugetand la toate chestiile astea si trecand in revista ce-am invatat de la niste trecatori prin viata mea, mi-am dat seama ca mi-as dori sa le multumesc. E magic sa inveti pe cineva, e si mai magic sa-l inveti lucruri atat de importante.

Ma intreb, oare ce i-am invatat eu pe altii. Prin viata cui am trecut mai mult sau mai putin meteoric dar am lasat doua-trei seminte.

Sunday, November 25, 2007

My bubble

Da, sunt a-sociala lately. Vreau sa traiesc in a bubble, my bubble, unde sa fie semi-intuneric, o patura calduroasa, un munte de carti, ceai cald si ciocolata idem, m&m's, kit-kat, morcovi (printr-un fel de miracol, deja curatati si nu prin cojire ci prin radere), banane si multa liniste.

Sa nu mai vorbeasca nimeni, sa nu ma mai sune nimeni, sa se auda doar alunecatul pixului verde pe paginile cartilor si exclamatiile de uimire sau incantare. Se mai permite deasemenea, fasaitul ambalajelor de chestii gustoase continatoare.

In my bubble, nu mi-as mai aminti chestii care ma intristeaza. Nu mi-as mai aminti, de exemplu, de unele degete si de inelul ala din patru cerculete diferite pe care eu l-am tinut o vara intreaga fara sa ma prind cum anume se recompune.

La fel cum nici nu mi-am batut capshorul tuns freestyle cu complicata metodologie a scrierii de cd-uri/dvd-uri nicicand. Si m-am trezit ca habar n-am ce-i ala Nero. Nero as in imparatul ala cu moralitate indoielnica? am intrebat eu cu inocenta, adica prostie.


In my bubble oamenii nu ar mai comite chestii care ma dezamagesc si ma fac sa-mi piara temporar entuziasmul. Ma rog, adica nu mi-as mai imagina eu fantezii despre ei. Asa ma doare sufletul cand trebuie sa cobor oameni.... Si ma intreb de ce naibii au mai zambit cand s-au cocotat singuri pe scari? Cand mi-au aratat ca sunt fabulosi si ca mai nemaipomeniti ca ei nu se mai gaseste cale de trei imparatii?

In my bubble as avea un manunchi de verbina si levantica.

Saturday, November 24, 2007

Suferintele tanarului Apolodor

Mi se facuse dor de Apolodor, a lipsit saptamana trecuta si asta numai pentru ca nu m-am simtit eu suficient de Apolodor-ish ( si am fost apostrofata pentru absenta :) Edi si Marina l-au dezamagit din cauza mea pe victorasul-motorasul care tot striga ca vlea apo-odol de pe b-og... and I am most deeply sorry :( ) Azi iar e sambata si avem o doza mai mare de Apolodor. Legea compensarii... Astazi, Apolodor are de patimit o rapire, o sechestrare, o judecata si o pedepsire prin ostracizare.... (cam multe cuvinte pe care victoras-motoras nu le intelege) But do not fear, joyful times are still to come!

"Batea un vant dinspre apus
Prin noaptea neagra si posaca
Iar el sedea, in lanturi pus,
Pe soclul rece, in baraca.

Sedea cuminte si supus,
Sedea in bezna si tacere[urat de toooooot]
Cand usa a sarit in sus
Si-au navalit in incapere
Vreo patruzeci de insi mascati,[clearly outnumbered....]
Talhari si ucigasi cu leafa.
Toti cainii astia incruntati
Ranjeau, cu gura pan' la ceafa.
Si-n fruntea lor, venea tacut
Talharul din Connecticut...

Apoi s-au napustit vreo trei
Si l-au rapit pe Apolodor
Pe cand ceilalti racneau la ei:
-OK! Mai repede! Dati zor!...

Legat cu funii de bumbac,
Varat in fundul unui sac,
Asa l-au dus, pe rand,in spate,
Prin ulite intortocheate,
Pe strazi cu nume deocheate.[cover your eyes!!]
Si s-au oprit cumplitii zbiri
La ora unu jumatate
In fata unei vechi cladiri.(...)"

(e tare palpitanta continuarea, daca vrei sa o citesti, ask me :) )



Friday, November 23, 2007

Formula K

De la relatii Kre se strica. Inovatia fabuloasa a lui Stephen Karpmann, "invatacel" al lui Eric Berne, domnul cu Analiza Tranzactionala.

Se dau doi oameni. Care nu stau degeaba, ci relationeaza in orice mod posibil: sunt prieteni, sunt colegi de munca (sau, de ce nu, superior ierarhic si subordonat....), de scoala, sunt iubiti, frati, parinte si copil.

Se mai da un contract. Care poate fi o hotarare luata impreuna, o raspundere incredintata/asumata, o promisiune. Pentru usurinta in exprimare si pentru o evidenta stilizare, Karpmann le numeste pe toate contracte.

Se dau cinci etape. In care o relatie se poate strica.

1. Nasterea contractului. Este momentul in care se ajunge la un acord. Cand batem palma si ne batem prieteneste pe umeri, pentru a ne felicita de desteptaciunea care este in noi si da pe dinafara. Spunem acord, generic, dar tinem minte ca orice neclaritate, orice fortare, orice impunere, orice unilateralism poate duce la o escaladare cu consecinte variind pe o scara intre neplacut si tragic.

2. Incalcarea contractului. "Oameni suntem!", ne place sa spunem pentru a ne scuza si mangaia imperfectiunile. Si subiectivi, implicit. Asta inseamna ca in lipsa unei intelegeri totale a termenilor contractului, oricare dintre parti poate la un moment dat sa interpreteze un anumit comportament al celeilalte parti drept o incalcare a contractului. Mare atentie la cazurile de decizii unilaterale si impuse, au cel mai mare potential de neintelegeri ulterioare. Adicatelea, belea is coming...

3. Descalificarea. Una dintre parti incepe sa se indoiasca de bunele intentii ale partenerului cu care mai deunazi se batea pe umeri si se tragea amical de sireturi... Acum nu o (pe ea, pe parte... ) mai intereseaza decat masuratoarea sireturilor, la o adica cine le are mai lungi.  Partea nu se lasa doar cu masuratul de sireturi si constatarea de rigoare a lungimii. Da, asta e episodul ala palpitant, cand se lasa cu conflict de .... idei, cu reprosuri, cu certuri sau hai sa le mai coafam putin si sa le zicem discutii in contradictoriu. Partea unu cu partea doi se trag de plete, se zgarie, se scuipa, se parasc la doamna educatoare.

4. Urmarea painii cu circ din episodul anterior, in care, sa notam, painea lipseste cu desavarsire, partile nu isi mai vorbesc. Se evita. Subordonatul se ascunde prin toate colturile posibile cand trece seful, sa nu mai dea ochii cu istericul / isterica. Istericul / isterica, scuipa si el / ea in san sa nu cumva sa-l bata doamne-doamne si sa-i iasa neobrazatul si nerespectuosul de ierarhie carevasazica, prin cale. Copilul se inchide in camera, iese din casa strecurandu-se pe langa pereti mai ceva ca Omul Invizibil.

5. You want war? I'll give you war!!!! Asa s-ar putea numi urmatoarea etapa. Pe langa faptul ca persista sechelele de rigoare de dupa orice conflict care ne tulbura la zen, mai ramane si un gust amar in relationarea dintre parti. Caracterele dure vor continua un conflict mocnit, o lupta surda de sabotare reciproca, si noi oamenii mai normali ne vom umple de stinghereala in relationarea cu celalalt. 

In realitate, lucrurile se intampla infiorator de repede, ca o avalansa pe care o vezi venind, dar nu o poti opri. Pentru ca nu depinde numai de tine si pentru ca pe culmile furiei, pana nici pe tine nu mai poti pune prea multa baza.

Adicatelea: contracte si angajamente clare, clarificate de zeci de ori, pana devin ca lacrima sau crystal-clear. Whichever comes first...


Thursday, November 22, 2007

Etici si etici...

Intr-o lume ideala (dar vai, uit mereu ca noi nu traim intr-o utopie!!), Gesinnungsethik ar fi suficienta... Dat fiind ca traim intr-o mare ciorna de lume, e nevoie de Verantwortungsethik...

Dar: dat fiind ca imi aplic Gesinnungsethik numai si numai mie, that should do....

Wednesday, November 21, 2007

Sertare care nasc ciocolata

Azi am fost la un pas de a crede ca in unele sertare, binecuvantate probabil de ursitoare, creste ciocolata Edel-Bitter Sahne de la Hachez Chocolatier. Cu ochii in monitor, urmarind niste coduri IBAN, scotoceam prin sertar dupa un capsator ceva mai mare, de 16. Deodata, de sub niste liste plicticoase, a sarit o ciocolata.

Sertar binecuvantat! Sfant nascator de ciocolata!!

Tuesday, November 20, 2007

Rondo Capriccioso. Carti si oameni.



Cugetam eu ieri, la ceas de seara, bagata intr-o patura moale si cu veioza cea rosie tinandu-mi companie, cine naibii scrie prezentarile cartilor de pe coperta patru. Ian' de te uita ce zice pe coperta patru a Rondo Capriccioso:

"O tanara actrita are ocazia sa lucreze la un spectacol cu cea care ii este model, o actrita celebra. Intre cele doua se dezvolta o relatie complexa, care se dezvolta pagina cu pagina, pana la sfarsitul romanului. Arta se face cu iubire, dar iubirea are mai multe fete..."

Si cum se dezvolta ea relatia, dezvoltandu-se in dezvoltarea ei, pagina cu pagina, fix de la inceput pana la sfarsit (adevarul e ca daca se intampla invers, ar fi fost blog, nu roman... ). Si cum are ea (iubirea) mai multe fete puncte de suspensie care nu suspenda deloc gandurile mele ca ceva mai fad si mai lemnos nu se putea spune despre aceasta carte puncte de suspensie.

Okay, inteleg ca Tritonic e o editura in perioada de schimbare a vocii. Inteleg ca e vorba de romanul de debut al unei necunoscute. Poate ca tocmai de-aia se putea completa cu suflet ce lipsea cu bani. Cu verbul "a-ti pasa" puncte de suspensie.

Luati de priviti coperta patru. In spatiul de deasupra reclamei la parfum, majestuos irosit cu un cod de bare care ar fi incaput perfect pe lateral, intr-un coltisor (pentru ca, nu? vindem carte nu cod de bare) si doua auto-reclame (Geeeez! cine ar fi crezut! si coperta patru e tot de la Tritonic!), mai incapeau cinci randuri despre carte.

Despre umorul fabulos care te tine cu zambetul pe fata vreme de doua ore cat dureaza lectura. Despre ritmul alert, viu, al gandirii, vorbirii si dialogurilor. Despre curajul asumarii propriilor sentimente, despre vitejia disecarii si expunerii lor. Si ce daca-i fictiune? Omenirea, zisera oamenii destepti tare de la care am auzit eu zicerea, este dusa de mana de magi si povestitori. Iar treaba unei edituri e sa impacheteze si sa vanda povesti. Or, daca prezinti pe coperta patru o peltea cu puncte suspensive, semn de netagaduit al profunzimii, dealtfel, pierzi multi cumparatori, dat fiind pretul accesibil al cartii.

Si daca ai incredere ca zisul cumparator nu uita de la coperta unu la coperta patru titlul cartii si numele autorului, mai economisesti putin spatiu. Pe care-l poti folosi ca sa scrii ceva mai mult decat prezentari pionieristico-lemnoase despre o tanti care pare a fi... slightly more. Tu nu o vinzi acolo pe Lorena Lupu omul (actrita, colaboratoare, vaccinata...) ci pe Lorena Lupu scriitoarea. Ocupatie cu mare potential de fascinatie already, in pachetul-standard, adica nu-i nevoie sa-i tricotezi domnisoarei o biografie doi-pe-fata-cinci-pe-dos ci doar sa o scoti in evidenta cu ce are ea out-of-the-ordinary. Astfel, te asiguri ca ii vor cumpara omuletii-cititori si a doua carte, tot de la editura ta. Eu i-as spune acestui fenomen investitie.

Uite de-aia angajatii entuziasti si cu suflet sunt o resursa inestimabila puncte de suspensie. Pentru ca de asta depinde daca faci ceva "OK" sau ceva "fabulos", caeteris paribus ca finante.

Mi-a placut foarte mult combinatia cromatica aleasa pentru coperta si la fel de mult redactarea si tehnoredactarea impecabile. Eu zic, cu punctele de profunda suspensie de rigoare, ca-i vorba de suflet.

Cat despre talentul literar (aplauze pentru lemnul emis, rogu-va!) al Lorenei Lupu, spun doar atat: cand tanti asta mai scrie o carte, eu, Danonino, o cumpar. Pentru ca pot sa vad in fata ochilor personajele construite de ea. Sunt vii, vorbesc, se agita, sunt din carne si oase. Vorbesc pe limba mea (ce amuzant ar fi la propriu :P), ma fac sa rad!

Ma fac sa rad, spuneam... Voila de vedeti si voi:

"(...) de la diverse universitati de stat si de sezut(...)"

"Da, sunt o pacatoasa, o nerusinata, o spurcata! Ma confesez, am intarziat. Ma caiesc amarnic de pacatul meu! O sa ard vesnic in iad, in cazanul special pentru pacate deosebit de grave!!"

"Hai sa vorbim serios, se agraveaza X.
Dar de ce sa comitem atare fapta? ma agravez si eu."

"Pai, atunci... esti de-a dreptul... peste stangul, adica nemaipolonic..."

"Mi-am luat o camera la o baba... E nasol asa, tipa baba la mine cand vin tarziu acasa, degeaba-i spun ca vin de la repetitii... si ma banuieste mereu ca vreau sa-i fur zacustile din camara..."

"Si tu, nu i-ai oferit incurajare? Mori sanatoasa, tanti?!"

"Daca am facut atata Sturm und Drang pentru o saptamana de absenta, ce voi face dupa expirarea contractului? O sa bantui noptile prin cimitire, vorbind singura?"

"Ma rog... Si asta-i motiv de irigat batiste?"

Monday, November 19, 2007

Testul ultimelor sase luni

Nu stiu tu cum te descurci, insa eu am, in mod evident, o problema. Am atatea curiozitati, atatea semne de intrebare, imi plac atat de multe lucruri, ma pricep la atat de multe.... Si cate imi mai doresc! Ce planuri marete construiesc! Ce scopuri imi stabilesc! Cate liste nu redactez!

Pana acum, hedonismul declarat si atat de bine internalizat m-a ajutat. Sa fac suficiente lucruri pentru varsta mea, sa am suficienta energie, buna-dispozitie si entuziasm cat pentru trei omuleti. Si daca nu-mi iese chiar tot, sa nu ma culpabilizez prea tare.

In ultima vreme am obosit putin. Am entuziasm, idei, planuri, liste, dar ceva mai putina energie. Asa ca atunci cand am descoperit jocul asta fabulos cu "Ultimele sase luni" am chitzait bucuroasa stiind ca, norocoasa cum sunt, iar mi-a iesit in cale exact ceea ce cautam.

Se face usor si simplu, cum le e obiceiul lucrurilor marete. Scoti o foaie de hartie si dupa ce in prealabil te asezi intr-un loc comod si linistit ( aici ar merge de minune sa spun "cat cuprinde", s-ar imbina culinaro-hedonist cu "in prealabil".... :) ), incepi sa scrii. Ce anume ai face daca ai sti ca mai ai doar sase luni de viata.

Si scrii....si scrii... Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Asta nu inseamna decat ca esti un om plin de viata, plin de ganduri, planuri si curiozitati. Ceea ce e, ai ghicit, fabulos. :)

Numai ca, din moment ce tu oricum o sa mai traiesti zeci si zeci de ani, pentru o mica revenire ( lina, dealtfel :) ) cu picioarele pe pamant le subliniezi pe primele zece. Pentru ca ai fost sincer, sunt cele mai importante pentru tine. Si de acum incolo, 3,2,1...START! Adica apuca-te de ele! Chiar ACUM, de exemplu. :)

Si cand te intorci, ia uite cele zece lucruri pe care vreau eu sa le fac:
  • sa termin Anahita, unde e vorba despre femei, despre principiul fluiditatii si despre flexibilitate, despre legaturile invizibile, despre aripi si uneori despre disperarea de a nu zbura suficient de frumos; aaaa, si pe toate le cheama cu A =)) ;
  • sa petrec mai mult timp cu Niciu', sa o invat multe lucruri si sa repar neste lucruri-neste chestii-neste educatii defetiste de doi bani;
  • sa-mi dau examenele de traducator autorizat;
  • sa merg la cursuri de dans;
  • sa invat sa inot;
  • sa merg la: Sibiu, Cluj, Timisoara, Persepolis, Neishabur, Barcelona.... si in sudul Italiei si in Maramureeeees;
  • sa stau de vorba cu Theodor Paleologu ( :) );
  • sa iubesc foarte-foarte tare si sa fiu iubita la fel (preferabil sa existe o suprapunere intre persoana pe care o iubesc si cea care ma iubeste pe mine :D);
  • sa ascult povestile a cat mai multi oameni;
  • sa ma rasfat si mai mult! (pentru ca merit ;) )
  • sa ma intalnesc cu mine zilnic, cel putin o ora. (eu pun 11 pentru ca eu merit si bonus!)

Sunday, November 18, 2007

Noua arta a timpului


Cartea asta, combinatie gustoasa de "self help-mundane philosophy-eric emmanuel schmitt" incepe cu cel mai tare ice-breaker intalnit in astfel de carti: un joc. Timpul si viata, spune Jean-Louis Servan-Schreiber ( care va deveni pentru noi de acum incolo JLSS, pentru usurinta in redactare, exprimare cat si pentru ca ne-am imprietenit :) ) sunt unul si acelasi lucru. Doubt that? Incearca sa inlocuiesti cuvantul "timp" cu "viata" in urmatoarele expresii:

  • n-am TIMP pentru
  • sa-mi utilizez TIMPUL eficient
  • imi pierd TIMPUL
  • voi aloca TIMP pentru

Stiu, ai facut ochii mari-mari si stai acum cu gura deschisa a mirare. Inchide-o te rog, ca sa continuam :P

Pentru mine, cartea asta a fost prilejul unui rollercoaster. M-a amuzat si m-a atras nota editorului (Elena Francisc, tanti care era redactorul sef al Cosmopolitan pana acum vreun an; care tanti acum conduce editura EFpublishing). Am ramas apoi cu gura cascata la revelarea ecuatiei timp=viata, mi-a placut limbajul lejer, de summer conversation. Apoi m-am enervat teribil constatand ca nu exista capitol mai mare de doua pagini, totul sta scris cu corp de litera relativ mare, spatiat din belsug, pagini albe la discretie. Mi s-a parut o mare nesimtire de marketing sa iei ganduri nu prea bine inchegate ci mai degraba disipate, sa le paginezi frumos, sa bagi spatii cat cuprinde, sa legi totul intr-o coperta secsi si sa zici et voila! achetez!

Doar hartia reciclata mi-a mai domolit furia, caci daca ar fi folosit si hartie de-aia almost glossy, aruncam cartea cat colo, I swear! Bine ca nu am cumparat-o, deci...

Inca parandu-mi-se o mare nerusinare sa te intinzi pe 241 de pagini cand puteai folosi doar 100!, am continuat cu lectura. Si desi lejeritatea liniei de argumentare imi mai declansa din cand in cand muschiul ridicator de spranceana a neincredere amuzata, am conchis pana la urma ca imi place. JLSS ar fi fost un blogger genial: scrie scurt, cuprinzator, nu prea complicat, argumenteaza lejer, pe intelesul tuturor, personalizeaza relatia cu cititorul, are la fiecare capitol o concluzie finala cu aer de maxima mustind (ba chiar dand pe de laturi...) de intelepciune, genul ala de intelepciune care pluteste prin aer dar nu ne pricepem toti sa o prindem si sa o imblanzim intr-o fraza.

Timpul, ne anunta JLSS, e o resursa. Una speciala. Nu-l putem decat folosi. Nu-l putem castiga sau pierde, nu-l putem economisi, stoca undeva. La o adica, daca acel un sfert de ora "castigat" in trafic nu-l folosesti ACUM pentru ceva util si care-ti place, s-a dus si s-a tot dus... Nu-l poti pune undeva intr-un buzunar si sa dai de el mai tarziu, intr-o criza de.... timp :) Desi... chestia asta ar fi intr-adevar fabuloasa, baterii cu timp... imagine that!

Date fiind toate aceste caracteristici ale timpului, singura schimbare pe care o putem face este asupra noastra. Sa ne schimbam noi perceptia asupra timpului, sa imbunatatim modul in care noi utilizam timpul. "A stapani timpul inseamna de fapt a te stapani pe tine insuti."

O mare parte a reflectiilor lui JLSS se indreapta spre timpul modern. Unic (planeta intreaga e sincronizata la secunda), ritmat (de orare, programe si... liste) si complex, timpul modern e de fapt ca o chiftea: tocatura, materie maruntita, mereu intrerupt de cineva sau ceva. "Bulimici ai placerii", mereu alergand, nu mai avem timp nici sa iubim:

"Azi, dragostea e ori imediata ori inexistenta." (cu dureroasa paranteza de rigoare: "cei ce regreta ca femeile au devenit facile le jignesc pe nedrept; ele nu-si demonstreaza astfel decat capacitatea de adaptare")

Traim in trei cercuri de timp: timpul naturii, ciclicitatea acesteia lasandu-ne impresia dupa care tanjim, a unui nou inceput; timpul social, da, ala presant-presant-presant, care nu ne lasa sa mirosim o seara de toamna in parc, o dimineata de iarna la pervazul ferestrei, o noapte de vara si gatul iubitului; si timpul trait, ala personal. Acesta din urma, singurul care ne intereseaza, are ciudata caracteristica de a se expanda/contracta in functie de starea noastra. Stii si tu: zile care par duble sau triple, altele care se duc mult prea repede, nopti care trec in zbor, secunde care se tarasc...

Cvasi-stiintific dar atat de self-help, JLSS ne ajuta sa identificam de ce ne pierdem timpul, care sunt acei monstruleti care ni-l devoreaza "con gusto" (cum ar spune *blush-blush* Jamie), ce pozitii de viata ne otravesc zilele si ne scurteaza timpul (uite, o colectie: grabeste-te!; fii perfect!; fa-mi pe plac!; fii puternic!) si cum am putea trai mai bine.

Stiu, si eu m-am trezit revoltandu-ma ca vantul printre frunze prea verzi :"Daca as avea suficient timp, as trai super bine, nenea JLSS!!!" Daca am avea suficient timp pentru...
  • propriul corp;
  • distractie;
  • senzualitate;
  • consum;
  • calatorii;
  • odihna;
  • lectura;
  • iubire;
  • ceilalti;
  • familie;
  • a ne juca;
  • studiu;
  • creatie;
  • spiritualitate (laica, though...);
  • singuratate...
Daca... as incepe chiar de azi sa-mi fac timp pentru toate aspectele astea... Sau tu! (fiindca eu, la o adica, ma tem ca pentru unele prea imi fac mult timp....) Stii, daca esti genul de performer, las-o balta chiar acum. Sa traiesti frumos si din plin nu-ti va mai lasa prea mult timp pentru a fi cel mai tare, cel mai bun, number one... It's all about choices :) Asa ca daca ai ales not to chose life, go get them! Si nu mai citi prostii slightly hippie.

Si acum , pour la bonne bouche, cateva exemple memorabile de ziceri de-ale lui JLSS:

"Modelul Celui mai Rapid Pistolar il inlocuieste treptat pe cel al Maestrului de Sah."

"Ar fi mai firesc sa incredintam cuiva carnetul de cecuri decat agenda, caci banii sunt inlocuibili dar timpul nu."

"Trebuie sa dam timp timpului." (Francois Mitterand)

Mie mi-a luat patru ore sa citesc "Noua arta a timpului." Le-am considerat ca timp pentru... lectura (evident, dooooh!) si spiritualitate. Si nu stiu cat am deprins eu din aceasta arta a timpului. Insa stiu sigur ca ceva mi s-a intiparit atat de bine.... TIMP=VIATA. A mea. Pentru care eu sunt raspunzatoare .( incheie Danonino pe un ton moralizator stricat in totalitate de urmatorul emoticon care vine si el: =)) )